Conditiile raspunderii disciplinare – lipsa vinovatiei.

 

Art. 247 alin.2 Codul muncii

 

Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca constand dintr-o actiune sau inactiune a salariatului savarsita cu vinovatie de natura sa incalce normele legale, regulamentul intern, ordinele, dispozitiile conducatorilor ierarhici sau contractul de munca.

Starea de necesitate reprezinta o cauza exoneratoare de raspundere disciplinara, intrucat exclude vinovatia ca element constitutiv si subiectiv a acesteia, potrivit art.247 alin.2 Codul muncii.

 

(Decizia civila nr.233/10.02.2015)

 

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Arges, la data de 20.08.2013, contestatorul D.M. a formulat contestatie impotriva deciziei nr.154/2013 emisa de intimatul S.J.A. Arges, solicitand inlaturarea sanctiunii aplicate.

In motivarea actiunii, a aratat ca, prin decizia contestata, a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 5% pe o durata de doua luni, intrucat a lasat nesupravegheat in domiciliu pacientul la care s-a deplasat in satul Buzoiesti in data de 27.05.2013, in jurul orei 22,45, si a plecat la autosanitara pentru a lua targa pentru transportul bolnavilor, precum si pentru ca i-a administrat  acestuia medicamentatie, ceea ce nu facea parte din competentele sale.

Referitor la prima abatere disciplinara retinuta in sarcina sa, contestatorul a aratat ca echipajul ambulantei a fost format din doua persoane, respectiv contestatorul, in calitate de asistent medical principal si soferul ambulantei. Dupa ce s-a asigurat care era starea pacientului, contestatorul a iesit pentru a-l ajuta pe sofer sa aduca targa, care cantarea circa 50 kg si care nu putea fi carata de o singura persoana pe treptele casei pacientului.

Pe de alta parte, s-a aratat ca pacientul nu a mai avut rabdare sa fie adusa targa pentru a fi transportat cu ea, iar acest aspect nu ii poate fi imputat contestatorului.

Referitor la cea de-a doua abatere disciplinara, se arata ca este adevarat ca medicamentul pe care i l-a administrat pacientului (captopril) trebuia dat cu acordul medicului coordonator, insa in speta de fata contestatorul nu avea cum sa ia legatura cu medicul, intrucat in zona in care se afla nu exista semnal pe statia de emisie receptie mobila din dotarea echipajului, astfel ca singurul mod in care putea sa sune medicul era de pe telefonul fix cu care era dotata ambulanta, insa aceasta ar fi insemnat sa lase din nou pacientul nesupravegheat.

Intimatul a depus intampinare, la data de 17.04.2014, prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata.

In motivarea a sustinut ca decizia contestata a fost intocmita cu respectarea conditiilor de forma reglementate in mod imperativ de art.152 alin.2 din Codul muncii, iar in ceea ce priveste temeinicia deciziei de sanctionare, s-a aratat ca acesta a incalcat cu buna stiinta (intentie) a dispozitiilor imperative ale Ordinului comun nr.1092/1500/2006, care ii interziceau administrarea medicatiei ce nu face parte din competentele sale, fapta ce a fost recunoscuta prin nota explicativa data de contestator in fata comisiei de cercetare disciplinara.

Referitor la apararile contestatorului, s-a aratat ca toate echipajele de interventie ale Serviciului de Ambulanta Arges sunt dotate cu telefoane mobile si nu numai fixe montate in autosanitare, care functioneaza chiar si in situatia inexistentei semnalului in retea prin optiunea de a apela numarul unic pentru apeluri de urgenta 112, prin intermediul caruia contestatorul putea sa ia imediat legatura cu medicul coordonator de tura de la dispeceratul statiei de Ambulanta Pitesti, aflat in directa conexiune cu serviciul 112, solicitand astfel autorizarea necesara pentru utilizarea medicamentului captopril.

Pe de alta parte, se arata ca Ordinul nr.1092/1500/2006 nu prevede nicio exceptie de natura celei invocate de contestator.

Referitor la cea de-a doua abatere disciplinara retinuta in sarcina contestatorului, respectiv lasarea fara supraveghere a pacientului N.I. in domiciliul acestuia, s-a aratat ca obligatia de a pune la dispozitia sefului de echipaj targa din dotarea autosanitarei incumba ambulantierului, asistentul medical avand sarcina de a trata, supraveghea si insoti in permanenta pacientul, mai ales ca acesta a mai suferit in trecut un accident vascular cerebral.

Astfel s-a sustinut ca masura eronata adoptata de catre contestator a avut drept consecinta deplasarea bolnavului prin propriul efort la ambulanta, ceea ce a contribuit in mod direct la inrautatirea starii de sanatate a acestuia produsa la Spitalul Orasenesc Costesti.

Prin sentinta civila nr.1719 din 09 octombrie 2014, Tribunalul Arges a admis contestatia formulata de contestator a anulat decizia nr.154/2013, emisa de intimatul S.J.A. Arges si a fost obligat acesta sa restituie contestatorului drepturile salariale retinute in temeiul deciziei contestate.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond  a retinut in esenta ca, in calitate de  salariat al  unitatii intimate in functia de asistent medical principal PL – generalist in cadrul Statiei de Ambulanta Costesti,  prin decizia nr.154/2013, contestatorul  a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 5% pe o durata de doua luni, conform art.248 alin.1 lit.c din Codul muncii, masura fiind contestata.

Analizand temeinicia deciziei contestate, instanta a retinut ca potrivit art.247 alin.2 din Codul muncii, abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

Prin decizia nr.154/2013 s-a retinut in sarcina contestatorului ca in data de 27.05.2013 a lasat nesupravegheat in domiciliu pacientul la care s-a deplasat in satul Buzoiesti si a plecat la autosanitara pentru a lua targa pentru transportul bolnavilor, lasandu-l pe acesta sa se deplaseze singur la ambulanta. S-a retinut, de asemenea, ca  i-a administrat pacientului medicatie care nu facea parte din competentele sale prevazute de Ordinul comun 1092/2006, fara a avea autorizarea unui medic abilitat in acest sens, fapte prin care au fost incalcate prevederile Regulamentului Intern si ale fisei postului.

Pe baza probatoriului administrat instanta a constatat ca nu poate fi retinuta vinovatia contestatorului pentru cele doua abateri disciplinare imputate deoarece, in ceea ce priveste prima abatere disciplinara, din declaratia martorului M.D.C., ambulantier in cadrul Statiei de Ambulanta Costesti si care l-a insotit pe contestator in data de 27.05.2013, rezulta ca ulterior consultarii pacientului, contestatorul i-a solicitat martorului sa aduca targa din autosanitara. Intrucat in curtea pacientului erau denivelari, martorul l-a strigat pe contestator sa vina sa il ajute sa duca targa in casa. Contestatorul a mers sa dea  ajutorul solicitat, insa intre timp pacientul a iesit din casa si a venit la ambulanta.

In conditiile in care contestatorul nu a facut altceva decat sa dea curs solicitarii ambulantierului de a-l ajuta sa duca targa in casa pacientului si in conditiile in care pacientul s-a deplasat singur la ambulanta, fara a se face dovada ca i-ar fi solicitat contestatorul acest lucru, nu poate fi retinuta vinovatia salariatului pentru abaterea imputata si anume ca a lasat, pe de o parte, pacientul nesupravegheat in domiciliu, iar pe de alta parte ca l-a lasat sa se deplaseze singur la ambulanta.

In al doilea rand, s-a retinut in sarcina contestatorului ca i-a administrat pacientului medicatie care nu facea parte din competentele sale, fara a avea autorizarea unui medic abilitat in acest sens.

Prin interogatoriul administrat in cauza contestatorul a recunoscut ca i-a administrat pacientului doua capsule de captopril de 25 mg sublingual, fara a solicita acordul medicului coordonator de tura sau medicului de serviciu din Substatia de Ambulanta Costesti, insa pentru ca nu avea cum sa ia legatura in acel moment cu medicul coordonator, avand in vedere ca nu avea telefon mobil, iar statia mobila nu avea semnal.

Conform declaratiei martorului M. D.C., contestatorul a incercat sa foloseasca statia de emisie receptie din dotare, insa a constatat ca in zona respectiva nu exista semnal si in plus ambulanta nu avea in acel moment un telefon mobil.

Avand in vedere situatia relatata de contestator si confirmata de martorul audiat in cauza, nu poate fi retinuta vinovatia acestuia nici pentru cea de-a doua abatere disciplinara retinuta in sarcina sa.

Prin urmare, instanta de fond a pronuntat solutia sus mentionata.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal a formulat apel intimatul S.J.A. Arges, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie astfel:

Sentinta instantei de fond a fost data cu interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor OMS nr.1092/2006. S-a sustinut ca desi contestatorul a recunoscut ca a aplicat medicatie bolnavului fara acordul medicului, depasindu-si astfel competentele, fara temei legal s-a retinut ca nu se afla in culpa. Se invoca in sustinerea acestei critici disp. art.8, 12 si 13 din OMS 1092/2006.

Solutia este gresita si cu privire la exonerarea contestatorului de savarsirea celei de-a doua fapte, respectiv lasarea bolnavului fara supraveghere.

Apelantul a sustinut ca, acesta cu rea credinta a incercat sa induca in eroare  completul de judecata, sustinand ca targa cantarea circa 50 kg, in loc de 19 Kg cat cantareste in mod real, pentru ca acest aspect sa nu-i poata fi imputat contestatorului, sarcina transportului targii revenindu-i ambulantierului, potrivit Regulamentului intern, asistentul medical avand obligatia de a supraveghea si insoti in permanenta pacientul.

In fine, s-a solicitat admiterea apelului avand in vedere starea de pericol pe care a creat-o contestatorul prin neindeplinirea sarcinilor de serviciu si mentinerea sanctiunii acestuia. Masura eronata adoptata de contestator a avut ca efect deplasarea bolnavului, prin propriul efort, la ambulanta, ceea ce a dus la agravarea starii sanitatii acestuia, invocand incalcarea Cap.6 pct.27 din Fisa postului nr.9462/25.11.2011.

In situatia in care nu se va achiesa la motivele de apel invocate, a solicitat a se avea in vedere si Decizia nr.11/2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin interpretarea dispozitiilor art.252 alin.(5) raportat la art.250 din Codul muncii, prin care se prevede ca instanta competenta sa solutioneze contestatia salariatului impotriva sanctiunii disciplinare aplicate de catre angajator, constand ca aceasta este gresit individualizata, o poate inlocui cu o alta sanctiune disciplinara.

Contestatorul a formulat intampinare la data de 23.12.2014, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei instantei de fond, sustinand ca motivele de apel sunt cele cu care apelantul si-a facut apararea si in fata instantei de fond, fara a fi sustinute de nicio proba; s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Apelantul a depus la dosar raspuns la intampinare si concluzii scrise, reiterand motivele din apel.

Prin decizia nr. 233/10.02.2015, Curtea de Apel Pitesti a respins, ca nefondat, apelul formulat de intimatul SJA Arges, impotriva sentintei civile nr.1719 din 09 octombrie 2014, pronuntata de Tribunalul Arges in dosarul nr.6187/109/2013, intimat fiind contestatorul D.M.; a obligat apelantul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecata catre contestator.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Criticile formulate de catre apelant, vizeaza in esenta, gresita exonerare a contestatorului de vinovatei, si vor fi analizate impreuna aspectele comune, particularizand insa pe fiecare fapta.

Disciplina muncii este o conditie obiectiva, necesara si indispensabila desfasurarii activitatii fiecarui angajator, iar necesitatea respectarii unei anumite ordini, a unor reguli care sa coordoneze conduita indivizilor, pentru atingerea scopului comun, se impune cu forta evidentei, rationament valabil pentru orice activitate umana desfasurata in colectiv.

Punand in evidenta importanta indatoririi de a respecta disciplina muncii, Codul muncii o enunta ca o obligatie distincta a salariatilor. Aceasta obligatie corespunde dreptului angajatorului, prevazut in art.247 alin.(1), de a aplica sanctiuni disciplinare salariatilor ori de cate ori constata ca acestia savarsesc abateri disciplinare.

Potrivit art.247-(1) Codul muncii, „Angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.  (2) Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.”

Din punct de vedere subiectiv, al salariatului, disciplina muncii constituie o obligatie juridica de sinteza, care inglobeaza si rezuma totalitatea obligatiilor asumate prin incheierea contractului individual de munca, iar aceasta obligatie este de natura contractuala, deoarece, desi este prevazuta generic in lege, ia nastere in mod concret, in sarcina unei persoane determinate prin incadrarea acesteia in colectivul de munca al unei unitati, ca urmare a incheierii contractului de munca.

Prin urmare, investita fiind cu judecarea contestatiei impotriva deciziei de sanctionare emise de angajator, instanta va verifica legalitatea si temeinicia masurii luate, exercitand un control devolutiv de natura jurisdictionala, pentru a aprecia asupra gravitatii abaterii disciplinare, precum si asupra modului de individualizare a sanctiunii in raport cu criteriile precis stabilite de legiuitor, pe baza aprecierii probelor administrate si a dispozitiilor legale incidente.

Temeiul unic al raspunderii disciplinare il constituie savarsirea unei abateri disciplinare iar pentru a se antrena aceasta raspundere este necesar ca fapta sa fie comisa cu vinovatie de catre salariat, in legatura cu munca sa, prin aceasta sa fi incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil.

Cert este ca la stabilirea sanctiunii aplicabile angajatorul trebuie sa tina seama de gravitatea abaterii savarsite de salariat avand in vedere imprejurarile in care fapta a fost savarsita, gradul de vinovatie al salariatului si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

Contestatorului din prezenta cauza i s-a imputat faptul ca a lasat fara supraveghere un bolnav pe perioada cat s-a deplasat sa il ajute pe colegul sau sa aduca targa din ambulanta si ca i-a administrat medicatie fara acordul medicului, incalcand obligatiile de serviciu din fisa postului precum si ale art.8, 12 si 13 din OMS 1092/2006.

Pentru a antrena raspunderea disciplinara, se impun a fi intrunite urmatoarele elemente constitutive ale abaterii disciplinare.

- obiectul (relatiile sociale de munca, ordinea si disciplina la locul de munca);

- latura obiectiva (respectiv fapta, actiunea sau inactiunea, care infrange obligatiile izvorate din contractul individual de munca);

- subiectul (calitatea de salariat);

- latura subiectiva (vinovatia, intentia directa si indirecta, culpa din usurinta sau nesocotinta), care trebuie sa se aprecieze concret, de la caz la caz, in functie de pregatirea profesionala, capacitatea si experienta salariatului respectiv.

Numai intrunirea cumulativa a elementelor constitutive poate atrage raspunderea disciplinara, in lipsa unui element constitutiv, raspunderea nefiind antrenata.

Instanta de fond a constatat insa, ca nu se poate constata vinovatia contestatorului in savarsirea abaterilor disciplinare retinute in sarcina sa, fata de circumstantele concrete ale spetei.

Cauzele de neraspundere disciplinara prin analogie, sunt cele din materia penala, in masura in care se pliaza specificului raportului juridic de munca. Sunt astfel cauze de neraspundere urmatoarele: legitima aparare, starea de necesitate, constrangerea fizica sau morala, cazul fortuit, forta majora, eroarea de fapt,  executarea ordinului de serviciu emis ilegal.

Contestatorul s-a aparat constant in sensul ca a aplicat medicatie deoarece bolnavul avea tensiune foarte mare, nu a putut lua legatura cu medicul specialist, fiind astfel nevoit sa faca ceva pentru reducerea tensiunii si a riscului medical in care se afla bolnavul.

Prin art.20 alin.1 din Codul penal, se prevede ca, „este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita in stare de necesitate.”

Alin.2 al aceluiasi articol se arata ca „este in stare de necesitate persoana care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol imediat si care nu putea fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala sau sanatatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sau ori al altei persoane sau un interes general, daca urmarile faptei nu sunt vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce in cazul in care pericolul nu era inlaturat.”

Instanta de fond a constatat lipsa vinovatei contestatorului fara insa a justifica in fapt si in drept rationamentul juridic ce a generat o astfel de concluzie, impunandu-se suplinirea motivarii.

Este adevarat ca au fost incalcate de catre contestator atributiile de serviciu, asa cum sustine apelanta, insa instanta de fond nu a interpretat gresit dispozitiile din OMS 1092/2006 si fisa postului, ci a retinut ca faptele nu au fost savarsite cu vinovatie.

Rezulta din intregul material probator administrat in cauza ca, datorita starii foarte grave a bolnavului, respectiv tensiunea foarte mare care genera o stare de pericol pentru sanatatea acestuia, contestatorul, fiind in imposibilitatea de a apela medicul, i-a administrat o medicatie pentru scaderea tensiunii arteriale, ceea ce s-a si intamplat.

Ne aflam in ipoteza starii de necesitate, cauza de exonerare de raspundere, stare ce l-a determinat pe contestator, persoana cu calificare medicala sa-i acorde un minim ajutor pentru a inlatura pericolul in care se afla sanatatea si chiar viata bolnavului, pana la transferul lui la o unitate spitaliceasca.

Desi fapta de a administra medicatie fara avizul medicului, reprezinta o depasire neautorizata a competentei, asa cum este definita de art.8 din OMS 1092/2006, ea nu poate constitui in cauza de fata o abatere disciplinara, intrucat a fost savarsita intr-o situatie deosebita care inlatura raspunderea.

Nefiind indeplinite conditiile raspunderii disciplinare, prin lipsa laturii subiective, respectiv a vinovatiei, in mod corect a retinut instanta de fond ca intimatul-contestator nu se face vinovat de savarsirea abaterii disciplinare retinute in sarcina sa.

In ceea ce priveste cea de-a doua fapta de care este invinuit contestatorului, Curtea constata ca nici sub acest aspect sustinerile apelantului nu sunt fondate.

Din perspectiva apelantului, culpa contestatorului  a constat in faptul ca  l-a lasat fara supraveghere pe bolnav, ceea ce a dus la agravarea sterii de sanatate a acestuia.

Instanta de fond insa, a stabilit corect situatia de fapt, pe baza probelor administrate, in sensul ca intimatul-contestator a fost nevoit sa il ajute pe soferul ambulantei sa aduca in locuinta bolnavului targa, astfel ca nu se poate retine o culpa in sarcina acestuia.

Chiar obligatia de a suna medicul pentru stabilirea unui tratament, invocata de apelant, implica deplasarea la ambulanta unde se afla statia de emisie - receptie, rezultatul fiind lasarea fara supraveghere a bolnavului.

In aceste circumstante, sustinerile apelantului sunt contradictorii, pe de o parte afirmand ca intimatul-contestator avea obligata sa contacteze medicul cu aparatura aflata in ambulanta, ceea ce implica parasirea bolnavului, iar pe de alta parte sustinand ca aceasta fapta, de lasare fara supraveghere, in cazul in care a mers sa ajute la aducerea targii, constituie abatere disciplinara.

Practic apelantul recunoaste implicit ca personalul ambulantier este insuficient pentru a se putea desfasura aceasta activitate cu respectarea dispozitiilor legale, iar lipsa logisticii de natura a asigura in orice conditii legatura intre personalul de specialitate, sunt cauze obiective ce tin de managementul acestui serviciu si nu pot fi imputate contestatorului, subfinantarea si lipsa personalului medical fiind notorii.

A rezultat fara echivoc lipsa vinovatiei contestatorului in savarsirea abaterilor retinute in sarcina sa, asa cum corect a retinut si instanta de fond, astfel ca nu se impune schimbarea sanctiunii asa cum a solicitat apelanta.

In consecinta, fata de disp art.480 din Cod procedura civila, a fost respins ca nefondat apelul, iar in temeiul art.453 din acelasi cod, a fost obligat apelantul, cazut in pretentii, la plata cheltuielilor de judecata catre intimat.