Clauze abuzive nulitatea absoluta a clauzelor

• Directiva 93/13/CEE: art. 3
• Legea nr. 193/2000: art. 4
• CJUE: cauza Matei; C-143-13
• ICCJ - Sectia a II-a civila: decizia nr. 1393/2 aprilie2013; decizia nr. 992/13 martie 2014; decizia nr. 3234/23 octombrie 2014

Curtea retine ca, pentru stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, se impun a fi avute in vedere dispozitiile Legii nr. 193/2000, act normativ care transpune in dreptul intern Directiva 93/13/CEE.

Referitor la notiunea de „clauza abuziva”, Curtea retine ca art. 3 din Directiva 93/13/CEE stabileste ca au acest caracter clauzele contractuale care nu s-au negociat individual si, in contradictie cu exigenta de buna-credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

In dreptul intern, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 califica drept abuziva acea clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului, prin infrangerea cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Dispozitiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 prevad ca „o clauza va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei”.

Or, conventia de credit in discutie, incheiata intre parti, are, evident, caracterul unui contract standard preformulat, in sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, intrunind toate trasaturile generale ale unui contract de adeziune, anterior mentionate.

In cauza, parata nu a facut dovada schimbarii/modificarii vreunei clauze din initiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului ca reclamantii au avut si alte optiuni decat cele de a adera in integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot in integralitate, desi sarcina acestei probe ii revenea, potrivit art. 4 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 193/2000.

In ceea ce priveste dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului, contrar bunei-credinte, creat de clauzele contestate, Curtea retine, la fel ca instanta de apel si prima instanta, ca aceste conditii sunt indeplinite in cauza pentru clauzele constatate abuzive de prima instanta.

(Sectia a II-a civila, Decizia civila nr. 802/R din 21 noiembrie 2019, rezumata de judecator conf. univ. dr. Marian Bratis)

Prin decizia civila nr. 1444/18.12.2018 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. .../325/2016, s-a admis apelul declarat de apelanta parata BANCA A... SA Bucuresti, impotriva sentintei civile nr. 11874/2017 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. [,..]/325/2016 in contradictoriu cu intimatii apelanti reclamanti B... si C...; a fost modificata in tot sentinta apelata si pe fond s-a respins actiunea; au fost obligati intimatii la plata cheltuielilor de judecata catre apelanta, reprezentand taxa de timbru in suma de 20 lei.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a constatat ca intre parti a fost incheiat contractul de credit nr. ... din data de 15.03.2007.

In temeiul contractului incheiat intre parti, parata a acordat reclamantilor un credit in suma de 49.182,36 CHF pentru o perioada de 240 de luni, pentru nevoi personale nenominalizate, partile convenind asupra unei dobanzi variabile pentru intreaga perioada contractuala, datorata lunar, cu scadenta in aceeasi zi cu cea a ratelor, incepand cu data de 15.03.2007. Contractul a fost insotit de un grafic de rambursare.

In cuprinsul clauzelor referitoare la dobanzi, au fost expuse toate informatiile cu privire la tipul dobanzii, modul de calcul al acesteia, data scadentei si cuantumul dobanzii la momentul incheierii contractului.

Ca urmare a modificarilor legislative in ceea ce priveste protectia consumatorului, prin aparitia O.U.G. nr. 50/2010, Banca A... a notificat reclamantii despre obligativitatea incheierii unui act aditional in care exprimarea valorii ratei dobanzii trebuie facuta in functie de un singur indice de referinta public (LIBOR ), iar incepand cu anul 2010, dobanda perceputa pentru creditul acordat, a fost compusa din LIBOR CHF la 6 luni + marja bancii, fiind asadar inlocuita clauza din contractul de credit care facea referire la „evolutia pietei financiare” ca motiv al variatiei dobanzii.

Asa fiind, tribunalul a constatat ca instanta de fond a stabilit in mod gresit caracterul abuziv al clauzei privitoare la dobanda considerand ca modificarea ratei dobanzii in functie de criteriul mentionat in cuprinsul conventiei de credit nu este un criteriu obiectiv, si astfel, in mod gresit a intervenit in contract .

Apoi, incepand cu anul 2010, dobanda variabila prevazuta in contractul partilor are in vedere dispozitiile art. 37 lit. a) din O.U.G. nr.50/2010, dobanda fiind exprimata in functie de un indice de referinta verificabil (LIBOR CHF la 6 luni).

Analiza presupusului caracter abuziv al clauzelor contestate trebuie sa se faca prin raportare la actele normative in vigoare la data incheierii contractului de credit si a actului aditional de implementare a O.U.G. nr. 50/2010, iar legislatia aplicabila la momentul incheierii contractului nu interzicea perceperea unei dobanzi variabile.

In Legea nr. 193/2000, sub imperiul careia a fost incheiat contractul de credit in litigiu, se dispunea doar faptul ca, in contracte, bancile trebuie sa precizeze motivul pentru care se modifica dobanda, motiv care in speta era evolutia pietei financiare si politica de creditare a bancii.

Reclamantii B... si C... au avut cunostinta si si-au asumat acest caracter al dobanzii pe care urma sa o achite, putandu-se concluziona astfel ca si-a asumat eventualele modificari ale acesteia.

Asadar, raportat la prevederile legale aplicabile la momentul semnarii contractului, clauza atacata nu este de natura a crea un dezechilibru semnificativ in detrimentul reclamantei, in conditiile in care dezechilibrul - conditie a caracterului abuziv - trebuie sa fie de natura juridica si nu economica (hotararea CJUE din 14.03.2013, Cauza C226/12, Constructora Principado SA vs. Jose Ignacio Menendez Alvarez, Cauza C-415/11, Mohamed'm Aziz).

Apoi, partile aflandu-se in cadrul unei actiuni individuale a unui consumator, instanta de judecata nu putea interveni in raportul contractual, modificandu-l dupa vointa uneia dintre parti sau dispunand obligarea paratei sa il modifice in sensul dorit de debitor.

In consecinta, tribunalul a constatat ca hotararea instantei de fond este nelegala sub aspectul recalcularii retroactive a dobanzii in functie de EURIBOR la 6 luni+marja fixa de 3,74 % .

In lipsa acordului expres al reclamantilor, care nu au inteles sa incheie actul aditional la contractul de credit ca urmare a aparitiei noilor dispozitii legislative - O.U.G. nr. 50/2010, acest act a fost considerat acceptat tacit de catre ea si a produs efecte, intrucat nici consumatorul si nici banca nu au notificat cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile, calculat de la data de 02.01.2011, astfel cum a stabilit art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 potrivit caruia „Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi”.

Prin actul aditional de implementare a O.U.G. nr. 50/2010 nu au fost incalcate dispozitiile art. 93 alin. (1) pct. 2 lit. g) si h) din O.G. nr. 21/1992, astfel cum neintemeiat sustine reclamanta, prevederile actului aditional fiind conforme cu acestea, avand in vedere ca raporteaza formula de calcul al dobanzii variabile la un indice de referinta transparent, verificabil si vazand ca prin actul aditional nu s-a stipulat dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractuale.

Nu s-a putut retine nici incalcarea dispozitiilor art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, intrucat nu au fost introduse costuri noi fata de cele deja existente in contractul de credit initial si nici nu au fost majorate aceste costuri. De asemenea, nu sunt incalcate nici dispozitiile art. 40, avand in vedere ca nu s-au introdus clauze care sa permita modificarea unilaterala a conditiilor contractuale de catre banca.

In ceea ce priveste anularea clauzei prevazuta la articolul ce stabileste comisionul de procesare, instanta a constatat ca sunt indeplinite toate cerintele art. 4 alin. (6) din Legea nr.

193/2000 (respectiv art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE), astfel ca nu se poate retine nici in legatura cu acestea caracterul abuziv.

Aceste clauze sunt redactate intr-un mod clar si inteligibil, termenii utilizati sunt clari si apti de a fi intelesi de catre orice consumator mediu. Din continutul art. 3.5 si din chiar denumirea comisionului se poate constata rezulta ratiunea perceperii lui, respectiv activitatea de procesare a creditului, care presupune anumite costuri, avansate initial de catre banca si restituite ulterior de catre client in cazul aprobarii dosarului. Niciun text de lege nu ingradeste bancii dreptul de a stabili valoarea propriilor comisioane, iar in speta, reclamanta avea cunostinta de valoarea comisionului atacat anterior incheierii contractului de credit.

Ratiunea perceperii comisionului de procesare a cererii de creditare este distincta atat de cea a perceperii dobanzii, care reprezinta pretul folosirii capitalului imprumutat, cat si de cea a comisionului de administrare, care are in vedere acoperirea costurilor generate de monitorizarea creditului pe intreaga durata a contractului.

Nu s-a putut retine un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar exigentelor bunei-credinte, atat timp cat suma reprezinta echivalentul unor servicii sau costuri, a fost determinata in contract si cunoscuta si insusita de imprumutati. Dezechilibrul semnificativ, potrivit jurisprudentei CJUE, nu se raporteaza la dimensiunea economica a prestatiilor si nici la raportul de proportionalitate dintre prestatie si contraprestatie, nu se poate limita la o apreciere economica de natura cantitativa, intemeiata pe o comparatie intre valoarea totala a operatiunii care a facut obiectul contractului, pe de o parte, si costurile puse in sarcina consumatorului prin aceasta clauza, pe de alta parte. Un dezechilibru semnificativ poate sa rezulte din faptul unei atingeri suficient de grave aduse situatiei juridice in care este plasat consumatorul, ca parte a contractului in litigiu, in temeiul dispozitiilor nationale aplicabile, sau sa apara sub forma unei restrangeri a continutului drepturilor de care, potrivit acestor dispozitii, consumatorul beneficiaza in temeiul acestui contract, sau a unei piedici in exercitarea acestora sau a punerii in sarcina sa a unei obligatii suplimentare, neprevazuta de normele nationale” - Cauza C226/12, hotararea CJUE Constructora Principado SA vs. Jose Ignacio Menendez Alvarez.

La data acordarii creditului nu exista o norma legala care sa indice denumirile costurilor ce pot fi percepute de banci pentru activitatile prestate in legatura cu acordarea creditelor, Legea nr. 289/2004 neinterzicand un astfel de comision. Ulterior incheierii contractului, prin O.U.G. nr. 174/2008 s-a interzis majorarea comisioanelor existente si introducerea de noi comisioane fata cele mentionate in contract, prin urmare comisioanele specificate in contracte au ramas valabile. Acest comision a fost reglementat prin O.U.G. nr. 50/2010, care il mentioneaza la art. 36 cu denumirea de „comision de analiza dosar”, intre cele doua denumiri (procesare dosar - analiza dosar) existand identitate. In plus, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 50/2010, „se interzice perceperea unui comision de analiza dosar in cazul in care creditul nu se acorda”.

In schimbul comisionului de procesare perceput in baza art. 3.5 si 1.1. din Contractul de credit, Banca A... a prestat o serie de servicii, efectuate inainte de incasarea sumelor de la consumator si a fost perceput dupa finalizarea activitatilor de analiza/procesare in urma semnarii de catre parti a contractului de credit.

Comisionul de procesare reprezinta cheltuieli aferente contractului de credit, distinct de dobanda si a fost consacrat legislativ de O.U.G. nr. 50/2010 dar si apreciat ca fiind constitutional de Curtea Constitutionala care prin considerentele 35 si 38 ale Deciziei nr. 62/2017(definitiva si general obligatorie) arata ca:

„Creditul bancar este definit ca fiind acel angajament de punere la dispozitie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma precum comisioanele de angajament, de urmarire sau de gestionare a respectarii dispozitiilor contractuale sau orice angajament de achizitionare a unui titlul care incorporeaza o creanta.(...)” ( considerentul 35) (...).

Desigur ca la aceasta suma, potrivit conventiei partilor, urmeaza a fi adaugate sumele care reprezinta costurile asociate cu acordarea creditului-dobanda si comisioanele prevazute in contract.(...)”.

In ceea ce priveste clauza care permite modificarea dobanzi in functie de evolutia financiara a bancii, in mod gresit prima instanta a considerat ca este abuziva atata timp cat pe de o parte partile au convenit de la inceput plata unei dobanzi variabile iar pe de alta parte, dupa incheierea actului aditional, contractul a fost modificat conform O.U.G. nr. 50/2010, iar dobanda a fost stabilita in functie de Libor la 6 luni + marja bancii.

In ceea ce priveste apelul incident formulat de apelantii B... si C..., tribunalul in deliberare l-a respins ca neintemeiat, intrucat prima instanta a pronuntat o hotarare temeinica si legala, sub aspectul celor apelate in prezentul apel.

Astfel, in ceea ce priveste dreptul bancii de a transfera obligatiile sale catre terti fara acordul clientului, in mod corect a retinut prima instanta ca aceasta clauza nu este abuziva, nefiind intrunite conditiile prevazute de Legea nr. 193/2000.

Astfel, nu s-a facut dovada ca aceasta clauza nu a fost negociata si nici ca impreuna cu alte prevederi din contract creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile consumatorului, in detrimentul acestuia din urma.

Potrivit art. 1270 C. civ., contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante.

Astfel, din cuprinsul contractului referitor la modalitatea de executare silita, tribunalul a constatat si retinut ca nu au fost incalcate prevederile art. 1315 si urm. din Codul civil in ceea ce priveste cesiunea contractului.

Mai mult, partea nu a facut dovada vreunui prejudiciu in cazul in care banca ar fi cedat drepturile sale unui tert, astfel incat clauza nu a putut fi considerata abuziva.

In ceea ce priveste comisionul de cont curent, banca a dovedit prin documentele depuse la dosar ca executa un serviciu in ceea ce priveste contul curent, serviciu al carui cost se reflecta in comisionul de administrare cont curent.

Referitor la riscul valutar, in mod corect a retinut prima instanta ca aceste clauze nu sunt abuzive in intelesul Legii 193/2000.

Astfel, riscul valutar, prin el insisi, chiar daca ar fi creat un dezechilibru intre prestatiile partilor, acest dezechilibru nu este imputabil bancii, intrucat nu banca stabileste cursul valutar.

Oricare ar fi fost pregatirea juridica a apelantilor, luarea unui imprumut intr-o moneda straina si pe un termen lung, moneda nou intrata pe piata, a carui curs nu este susceptibil de o analiza pe termen lung, poate sa ii expuna pe acestia la suferirea unui prejudiciu, intrucat devalorizarea leului nu poate fi controlata de banca creditoare.

In speta nu s-a facut dovada ca banca ar fi stiut ca moneda francului elvetian va avea un curs atat de ascendent si nici ca ar fi urmarit crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor.

In ceea ce priveste Ordinul nr. 837/2017 emis de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, acesta nu are relevanta in cauza intrucat practicile comerciale incorecte despre care se face vorbire difera de clauzele abuzive reglementate de Legea nr. 193/2000.

Astfel, o clauza este abuziva daca nu a fost negociata si daca creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor.

Practicile comerciale incorecte se refera la publicitatea facuta de banca anterior semnarii contractului si nu la negocierea sau nu a clauzelor contractuale.

Dezechilibrul intre prestatiile partilor este dat, nu de catre clauzele contractului, nici macar de dobanda ori de comisioane, ci de cursul valutar care pe perioada contractuala a crescut foarte mult si datorita caruia ratele au devenit impovaratoare.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii B... si C..., solicitand admiterea acestuia, casarea deciziei si retinerea cauzei spre rejudecare, schimbarea in tot a hotararii recurate si mentinerea hotararii Judecatoriei Timisoara, cu consecinta admiterii cererii de chemare in judecata ce face obiectul prezentului dosar astfel cum a fost formulata si precizata, respingerea cheltuielilor de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru de 20 de lei la care au fost obligati constatand incidenta motivelor de nelegalitate prevazute de art. 488 pct. 8 C. pr. civ., cu cheltuieli de judecata in toate fazele procesuale.

Prin intampinarea depusa la dosar, parata intimata Banca A... S.A. Bucuresti a solicitat admiterea exceptiei nulitatii recursului in ceea ce priveste capetele de cerere vizand clauzele din contractul de credit de la 3.4 privind dobanda majorata (penalizatoare), art.4.4 privind modificarea graficului ca urmare a modificarii dobanzii, respectiv a rambursarilor in avans, respectiv art. 3.6 si art. 4.8 privind rambursarea in avans a creditului si comisionul de rambursare in avans si clauza de la art. 7.1.3 din Conditiile generale de derulare a operatiunilor bancare pentru persoane fizice, pentru nemotivare; respingerea recursului reclamantilor ca neintemeiat.

Examinand recursul declarat de reclamantii B... si C... prin prisma motivelor de recurs si a prevederilor art. 483 si urm. C. pr. civ., Curtea va constata ca acesta este fondat.

Astfel, recursul paratei vizeaza constatarea caracterului abuziv al sintagmei „in functie de evolutia pietei financiare sau politica de credite a Bancii” din art. 3.4 teza a doua din contractul de credit nr. ... din 04.09.2007; constatarea caracterului abuziv al clauzei 3.6, raportat la art. 4. Pct. 4 si 8, 3.5 comisionul de procesare; restituirea sumelor incasate cu titlul de comision de procesare, obligarea paratei de a recalcula dobanda retroactiv in functie de EURIBOR valabil la 6 luni + marja fixa de 3,74% si sa o mentina pe toata durata contractuala, obligarea paratei sa restituie suma rezultata dintre valoarea dobanzii percepute in temeiul contractului de credit si cea indicata prin formula sus aratata intre data de 01.02.2008 si data modificarii formulei dobanzii, la care se adauga dobanda aferenta acestor sume de la data incasarii, cu precizarea ca sunt incidente motivele de recurs prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. pr. civ.

Curtea retine ca, pentru stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, se impun a fi avute in vedere dispozitiile Legii nr.193/2000, act normativ care transpune in dreptul intern Directiva 93/13/CEE.

In prezenta cauza din probele administrate prima instanta si instanta de apel au retinut in mod corect caracterul abuziv al clauzelor privind dobanda variabila in functie de evolutia pietei financiare sau politica de credite a Bancii, precum si in privinta comisionului de procesare a creditului, de 2% din valoarea creditului.

Referitor la notiunea de „clauza abuziva”, Curtea retine ca art. 3 din Directiva 93/13/CEE stabileste ca au acest caracter clauzele contractuale care nu s-au negociat individual si, in contradictie cu exigenta de buna-credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

In dreptul intern, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 califica drept abuziva acea clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului, prin infrangerea cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Ca atare, din textul normativ enuntat, reglementat de legislatia romaneasca in consens cu dispozitiile Directivei 13/93/CEE, rezulta ca, pentru a retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

1. clauza contractuala in litigiu sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul;
2. prin ea insasi creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului;
3. nu este respectata cerinta bunei-credinte.

Dispozitiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 prevad ca
„
o clauza va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei
”.

Cu privire la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, trebuie retinut ca din prima categorie fac parte conventiile ale caror prevederi sunt rezultatul vointelor concordante ale ambelor/tuturor partilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor si contrapropunerilor sau chiar al concesiilor partilor, in timp ce din a doua categorie fac parte conventiile ale caror clauze nu au fost negociate sau discutate de parti, incheierea contractului avand loc numai ca urmare a adeziunii unei parti la oferta celeilalte.

Trasaturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenta unei inegalitati economice intre contractanti, o parte avand o pozitie economica superioara celeilalte; existenta unei oferte generale si abstracte (adresate tuturor potentialilor contractanti), permanente (privitoare la toate contractele incheiate intr-o anumita perioada de timp) si detaliate (cuprinzand in integralitate clauzele contractelor care vor fi incheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante.

Or, conventia de credit in discutie, incheiata intre parti, are, evident, caracterul unui contract standard preformulat, in sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, intrunind toate trasaturile generale ale unui contract de adeziune, anterior mentionate.

Astfel, se observa ca:

• intre reclamanti, partea contractanta aflata in nevoia obtinerii unei sume de bani, si parata, partea contractanta detinand resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primilor, exista o evidenta pozitie de inegalitate economica;
• clauzele contractuale reprezinta in fapt conditiile contractuale generale, amanuntite, stabilite de parata pentru perioada respectiva si anterior incheierii conventiei, pentru toti potentialii clienti aflati in aceeasi situatie cu reclamantii;
• clauzele contractuale sunt rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante, respectiv a paratei, reclamantii manifestandu-si doar vointa de a incheia conventia.

In cauza, parata nu a facut dovada schimbarii/modificarii vreunei clauze din initiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului ca reclamantii au avut si alte optiuni decat cele de a adera in integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot in integralitate, desi sarcina acestei probe ii revenea, potrivit art. 4 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 193/2000.

In ceea ce priveste dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului, contrar bunei-credinte, creat de clauzele contestate, Curtea retine, la fel ca instanta de apel si prima instanta, ca aceste conditii sunt indeplinite in cauza pentru clauzele constatate abuzive de prima instanta.

Potrivit CJUE, in cauza Matei, C-143-13, termenii „obiectul [principal al] contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte”, nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal, care, pe de o parte, permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii si, pe de alta parte, prevad un „comision de risc” perceput de acesta.

In ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 3, 3.3, 3.4 si 4.4 conform cu care dobanda este variabila urmand a se modifica, in conformitate evolutia pietei financiare, modul in care a fost redactata clauza nu prevede vreun motiv intemeiat sau vreun criteriu ori indici obiectivi fata de care opereaza modificarea dobanzii si in raport de care consumatorul sa poata identifica evolutia dobanzii, astfel ca in eventualitatea unui litigiu nu numai ca nu se poate aprecia daca motivul este intemeiat sau nu, dar nici macar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, daca acesta s-a produs.

Prin urmare, aceasta clauza care ofera bancii dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii, fara a mentiona un motiv intemeiat specificat in contract, consumatorul urmand a fi doar instiintat prin modalitatile aratate in contractul de adeziune, pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, astfel ca in mod corect s-a retinut caracterul abuziv al acestei clauze si s-a dispus stipularea in contract a unei dobanzi in acord cu prevederile legii, precum si rambursarea de catre banca a sumelor platite in temeiul clauzei abuzive.

In ceea ce priveste comisionul de procesare credit, in cuantum de 2% calculat la valoarea creditului, prevazut de art. 3.5 din contract in mod corect s-a retinut de catre prima instanta caracterul abuziv al clauzei, avand in vedere ca reclamantii nu au avut posibilitatea de a cunoaste motivele care determina perceperea acestuia, iar instanta, pe aceea de a aprecia asupra temeiniciei sale, in eventualitatea unui litigiu, fiind incidente dispozitiile alin. (1) lit. b din Anexa Legii nr. 193/2000.

Exigentele bunei-credinte in raporturile contractuale impun ca partile sa poata cunoaste, inca de la incheierea actului juridic, motivatia pentru care acest comision este perceput, pentru ca o parte sa nu isi creasca semnificativ profitul prin impovararea celeilalte parti.

Acest comision nu a fost negociat intre parti; negocierea nu se rezuma la „luarea la cunostinta” a existentei comisionului. Perceperea comisionului a creat un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul reclamantilor, acestia fiind obligati pentru cauze necunoscute la plata acestui comision.

Comisionul de procesare, stabilit in mod procentual la valoarea creditului, nu reprezinta nicidecum un echivalent al folosintei sumei imprumutate, astfel cum este dobanda perceputa. In speta, platii acestei sume nu ii corespunde nicio actiune/fapt/contraprestatie etc. din partea paratei, care sa fie specificata in contract.

In prezenta cauza, in acord cu decizia primei instante, Curtea apreciaza ca comisionul de procesare nu face parte din obiectul principal al contractului, asa cum sustine intimata. Astfel, avand in vedere jurisprudenta CJUE, care a retinut in mai multe decizii faptul ca notiunea de obiect principal al contractului este o notiune autonoma in sistemul Directivei 93/13/CEE, iar aceasta notiune este circumscrisa de o prestatie esentiala, caracteristica a contractului, in prezenta cauza, pentru a fi in prezenta unei prestatii esentiale a unui contract de credit, aceasta prestatie trebuie sa fie indispensabila contractului, astfel incat fara aceasta prestatiei contractul sa nu mai poata continua.

Curtea constata ca, in prezenta cauza, comisionul de procesare nu intruneste cerinta de prestatie esentiala, caracteristica, intrucat si in lipsa acestui comision contractul de credit poate continua.

Intimata nu a facut dovada ca aceasta clauza privind comisionul de procesare face parte din cadrul prestatiilor esentiale, care caracterizeaza contractul. Simplele sustinerii ca in viziunea bancii comisionul de procesare ar fi o prestatie esentiala nu semnifica si dovedirea acestui aspect.

Curtea apreciaza si ca sanctiunea aplicabila stipularii de catre profesionisti de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii este nulitatea absoluta (in acest sens, ICCJ decizia nr. 1393 din 2 aprilie 2013 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare nulitate absoluta a clauzelor privind comisionul de risc, decizia nr. 992 din 13 martie 2014 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare clauza abuziva, decizia nr. 3234 din 23 octombrie 2014 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare clauza abuziva dobanda contractuala).

In aceste conditii, pretentiile reprezentand restituirea sumelor achitate de consumatori in executarea obligatiilor contractuale derivate din clauzele abuzive sunt imprescriptibile, in considerarea faptului ca sanctiunea aplicabila stipularii de catre profesionisti de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii este nulitatea absoluta (in acest sens, ICCJ
decizia nr. 1393 din 2 aprilie 2013 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare nulitate absoluta a clauzelor privind comisionul de risc, decizia nr. 992 din 13 martie 2014 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare clauza abuziva, decizia nr. 3234 din 23 octombrie 2014 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare clauza abuziva dobanda contractuala).

In consecinta reclamantilor li se cuvine ca parata, urmare constatarii celor de mai sus sa fie obligata sa recalculeze dobanda retroactiv in functie de EURIBOR valabil la 6 luni + marja fixa de 3,74% si sa o mentina pe toata durata contractuala, dar si sa le restituie sumele incasate in temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, respectiv ca ceasta sa fie obligata sa restituie suma rezultata dintre valoarea dobanzii percepute in temeiul contractului de credit si cea indicata prin formula sus aratata intre data de 01.02.2008 si data modificarii formulei dobanzii, la care se adauga dobanda aferenta acestor sume de la data incasarii.

Avand in vedere aceste considerente, Curtea a admis recursul formulat de catre reclamantii B... si C... impotriva deciziei civile nr. 1444/18.12.2018, a casat decizia recurata si, in rejudecare, a respins apelul paratei.