Cerere recuzare Conditii

• Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, rep.
  
  ³
  
  : art. 6 alin. (3), art. 42 pct. 13
• Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale: art. 6

In favoarea judecatorului opereaza prezumtia de impartialitate, astfel ca partea care invoca prevederile art. 42 pct. 13 C.pr.civ. trebuie sa faca dovada contrara acestei prezumtii, simpla invocare a vaditei neincrederi asupra impartialitatii instantei nefiind suficienta pentru admiterea cererii de recuzare.

(Sectia I civila, Decizia civila nr. 150 din 19 septembrie 2018,

rezumata de judecator Florin Suiu)

Prin incheierea din 01.02.2018 pronuntata de Tribunalul Arad au fost respinse cererea de abtinere formulata de domnii judecatori A... si B... si cererea de recuzare a acelorasi judecatori formulata de petentul reclamant C..

Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca prin cererea formulata oral si ulterior precizata in scris, petentul a recuzat membrii completului de judecata, invocand ca, solutionand apelul care a facut obiectul dosarului nr. x/55/2015, acestia s-au pronuntat asupra unor aspecte ce vizeaza prezenta cauza si apreciind ca judecatorii nu mai pot fi impartiali dat fiind faptul ca impotriva lor a formulat plangere penala.

In continuare, instanta a constatat ca la termenul de judecata din 25.01.2018 cei doi judecatori au formulat verbal declaratie de abtinere, iar la 26.01.2018 au solicitat in scris sa se analizeze situatia de incompatibilitate ivita, deoarece au pronuntat anterior hotarari judecatoresti (pe care le-au indicat) cu privire la situatia juridica a partilor si a minorului acestora, iar in prezenta cauza se pun in discutie aspecte asupra carora si-au exprimat opinia, aratand, spre exemplu, ca pensia de intretinere, in raport cu locul de munca al paratului se impune a se stabili in suma fixa iar nu in cota procentuala (problema ce urmeaza a fi analizata din nou in prezenta cauza) alaturi de alte chestiuni pe care, de asemenea, le-au avut de solutionat in cauzele precedente (autoritatea parinteasca, programul de legaturi personale cu minorul). In plus, au aratat, noua viziune a legiuitorului in materia incompatibilitatii este clar orientata spre jurisprudenta C.E.D.O. care a promovat principiul aparentei de impartialitate conform caruia esential in derularea unui proces echitabil nu este credinta de impartialitate a celui ce judeca, ci perceptia in acest sens a celui judecat; or, in cauza, petentul a aratat expres ca nu are incredere in impartialitatea completului de judecata. In drept au invocat dispozitiile art. 42 pct. 13, art. 48 alin. (1) C.pr.civ.

Astfel investita, instanta a constatat ca in prezenta cauza nu se impune reanalizarea vreunei cereri legate de stabilirea pensiei de intretinere in procent sau in suma fixa, intrucat o

parte a solicitat reducerea pensiei in suma fixa, iar cealalta parte, majorarea cuantumului acestei sume; ca, in ceea ce priveste capetele de cerere ce vizeaza exercitarea autoritatii parintesti si stabilirea programului de legaturi personale cu minorul, instanta de apel trebuie doar sa verifice daca s-au schimbat imprejurarile de fapt avute in vedere la pronuntarea deciziei nr. 391/15.04.2016, aspect ce nu atrage vreo situatie de incompatibilitate; ca nici solutionarea dosarelor nr. y/55/2015, nr. z/108/2015 si nr. x1/55/2014/a9 (ce au avut ca obiect obligatie acordare consimtamant pentru iesirea minorului din tara, suspendarea executarii provizorii ori recursul impotriva unei incheieri de suspendare a cauzei) nu se constituie intr-un aspect de natura a atrage incidenta dispozitiilor art. 42 pct. 13 C.pr.civ. invocate in sustinerea cererii de abtinere.

In ce priveste cererea de recuzare,instanta a constatat ca motivul invocat de petent (formularea unei plangeri penale impotriva completului de judecata) este neintemeiat, cata vreme art. 42 pct. 6 C.pr.civ. prevede ca, in cazul plangerilor penale formulate de parti in cursul procesului, judecatorul devine incompatibil numai in situatia punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa, aspect care in cauza nu a fost sustinut si nici dovedit.

Impotriva incheierii a declarat recurs petentul reclamant.

In motivare, dupa ce a expus prevederile art. 129, art. 21 alin. (1) si (2), art. 11 alin. (1) si art. 20 alin. (1) si (2) din Constitutie, a invederat ca instanta nu a examinat temeinic cele expuse de domnia sa si, mai mult, a ignorat existenta unui criteriu obiectiv (alaturi de cel subiectiv) in analiza impartialitatii completului de judecata pe care a contestat-o, situatie reglementata de prevederile art. 42 pct. 13 C.pr.civ.

In continuare a aratat ca, examinand cererea de abtinere formulata de judecatori, prima instanta a retinut nelegal ca in prezenta cauza nu se impune reanalizarea vreunei cereri legate de stabilirea pensiei de intretinere, cata vreme atat in cuprinsul cererii de chemare in judecata, cat si pe calea apelului declarat de parata s-a invocat exact acest aspect, anume modificarea cuantumului pensiei de intretinere, ceea ce chiar presupune analizarea acestor cereri de catre instanta de apel. Apoi, ambele parti au solicitat modificarea programului de vizita si a modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti intr-o maniera ce presupune o schimbare radicala a situatiei asupra careia instanta trebuie sa se pronunte.

A invederat ca aceiasi judecatori s-au mai pronuntat asupra acestor aspecte si au facut- o tendentios, ceea ce l-a determinat sa formuleze impotriva lor o plangere penala la care nu a primit nici un raspuns.

A apreciat ca se impunea admiterea cererii inclusiv pentru ca judecatorii insisi au considerat necesar sa se abtina de la judecata intrucat s-au mai pronuntat asupra cererilor partilor in alte dosare.

A aratat ca exista o vadita neincredere a domniei sale in ceea ce priveste impartialitatea instantei (exemplificata de art. 42 pct.13 C.pr.civ.) si ca ar fi fost suficienta doar invocarea acestei imprejurari pentru admiterea cererii de recuzare, dat fiind criteriul obiectiv enuntat de CEDO si avand in vedere Decizia nr. 462/2014 a Curtii Constitutionale; or, prima instanta a motivat incheierea doar prin raportare la prevederile art. 42 pct. 6 C.pr.civ., ignorand argumentele mai sus-expuse.

Astfel investita, instanta de recurs a retinut in prealabil ca, pe de o parte, potrivit art. 53 alin. (2) C.pr.civ., incheierea prin care s-a respins abtinerea nu este supusa nici unei cai de

atac si ca, pe de alta parte, recurentul nu a invocat nelegalitatea respingerii cererii de recuzare intemeiata pe existenta plangerii penale formulata impotriva completului de judecata cu motivarea ca nu sunt indeplinite conditiile art. 42 pct. 6 C.pr.civ. In consecinta, curtea de apel s-a considerat investita cu criticile privind solutia de respingere a cererii de recuzare motivata de solutionarea de aceiasi judecatori a apelului care a facut obiectul dosarului nr. x/55/2015.

Sub acest aspect, instanta a constatat ca daca in acel dosar judecatorii au avut a se pronunta asupra cererilor privitoare la transformarea obligatiei de intretinere stabilita prin prestarea in natura pe seama minorului partilor in obligatia de plata a unei sume lunare, la stabilirea la tata a locuintei minorului si la modificarea programului de vizitare, in dosarul de fata cererile vizeaza modificarea cuantumului sumei stabilita cu titlu de pensie de intretinere, exercitarea autoritatii parintesti doar de catre mama si modificarea programului de vizitare, din compararea pretentiilor formulate in cele doua dosare rezultand ca sunt comune doar cele vizand programul de legaturi dintre tata (recurent in dosarul de fata) si minor.

Contrar sustinerilor recurentului, a constatat instanta, faptul ca aceiasi judecatori s-au pronuntat asupra acestui program nu echivaleaza cu pronuntarea in aceeasi cauza asupra acelorasi aspecte, cata vreme, solicitand modificarea programului stabilit in primul dosar, reclamantul insusi a invocat prin cererea formulata in cel fata ca de la ramanerea definitiva a hotararii anterioare conditiile atunci avute in vedere s-au modificat, fiind indeplinite cerintele art. 403 Cod civil, astfel ca, asa cum s-a retinut prin incheierea recurata, judecatorii prezentului dosar erau tinuti sa verifice aceasta sustinere si nu sa se pronunte asupra acelorasi imprejurari ce au facut obiect al cercetarii judecatoresti in dosarul anterior.

In continuare, instanta a retinut ca potrivit art. 42 alin. (1) pct. 13 C.pr.civ. judecatorul este incompatibil sa solutioneze cauza si poate fi recuzat daca „exista... elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea” sa, altele decat cele enumerate de art. 42 alin. (1) pct. 1-12 C.pr.civ.

Aceasta norma este menita sa asigure partii dreptul consacrat de art. 6 par. 1 CEDO si art. 6 alin. (1) C.pr.civ. si sa inlature suspiciunile de solutionare partinitoare a pricinii, recunoscand partii posibilitatea de a solicita ca un alt judecator sa se pronunte asupra cererii sale.

Din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constitutie si art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 („Justitia este. impartiala si egala pentru toti”) instanta retine, insa, ca in favoarea judecatorului opereaza prezumtia de impartialitate, astfel ca partea care invoca susmentionatele prevederi ale legii procesuale trebuie sa faca dovada contrara acestei prezumtii, sustinerile recurentului potrivit carora, prin raportare la criteriul obiectiv, simpla invocare a vaditei neincrederi asupra impartialitatii instantei este suficienta pentru admiterea cererii de recuzare neputand fi primite.

In speta, imprejurarile invocate de recurent nu se constituie in elemente care sa dea vreo justificare obiectiva indoielii cu privire la impartialitatea judecatorilor cauzei, cata vreme solutionarea de catre aceiasi judecatori a litigiului ce a facut obiect al dosarului anterior nr. x/55/2015 nu are un asemenea efect (pentru motivele mai sus-aratate), iar faptul ca solutia pronuntata in acel dosar nu a fost cea dorita de petent nu poate fi asimilat unui criteriu obiectiv in sensul celor invocate de acesta.

Ca fiind nefondate au fost apreciate si sustinerile potrivit carora admiterea cererii de recuzare se impunea pentru ca judecatorii insisi au considerat necesar sa se abtina de la judecata intrucat s-au mai pronuntat asupra cererilor partilor in alte dosare cata vreme, pe de o parte, prin incheierea recurata s-a stabilit definitiv ca solutionarea dosarelor indicate de membrii completului nu este de natura a atrage incidenta dispozitiilor art. 42 pct. 13 C.pr.civ. si, pe de alta parte, dupa cum rezulta din cuprinsul cererii de recuzare, petentul insusi nu a invocat solutionarea acelor dosare de aceiasi judecatori ca fiind un element de natura sa il faca sa aiba indoieli cu privire la impartialitatea lor, ci s-a referit exclusiv la dosarul nr. x/55/2015 al Tribunalului Arad.

Pentru aceste considerente, instanta a respins recursul petentului.