CAUZA KATZ IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 29739/03)

Hotararea din 20 ianuarie 2009

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Katz impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura-Sandstrom,Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra,
judecatori,
si Stanley Naismith,
grefier adjunct de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 9 decembrie 2008,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 29739/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Yesaiahu Eugen Katz
   
   
   ^[1]
   
   
   („reclamantul”), a sesizat Curtea la 23 iulie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Reclamantul este reprezentat de Veronica Moisa, avocat in Satu Mare. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan- Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 11 ianuarie 2007, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt,

1. Circumstantele cauzei

4. Reclamantul s-a nascut in 1947 si are domiciliul in Rehovot, Israel.
5. Parintii reclamantului erau proprietarii unui bun imobil compus dintr-o casa si terenul aferent de 250 mp, situat pe strada Iuliu Maniu nr. 15 in Satu Mare. La 16 decembrie 1966, acestia au donat statului bunul in cauza.
6. La 27 noiembrie 1973, statul a vandut bunul lui S.M. care l-a ocupat, dupa donatie, in calitate de locatar.
7. In 2002, reclamantul a introdus in fata Judecatoriei Satu Mare o actiune indreptata impotriva Consiliului Local Satu Mare („consiliul local”) si impotriva lui S.F., mostenitorul lui S.M., pentru constatarea nulitatii donatiei din 1966 pentru viciu de consimtamant, anularea contractului de vanzare-cumparare din 27 noiembrie 1973 si revendicarea bunului.
8. Prin hotararea din 25 iunie 2002, judecatoria a constatat nulitatea donatiei, dar a respins celelalte doua capete de cerere, pentru motivul ca S.M. a fost de buna-credinta la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in 1973.
9. Aceasta hotarare a fost confirmata, in urma recursului reclamantului, prin hotararea definitiva din 5 martie 2003 a Curtii de Apel Oradea.
10. La 13 august 2001, reclamantul a introdus la Primaria municipiului Satu Mare o cerere de restituire a imobilului in temeiul Legii nr. 10/2001. Pana in prezent, aceasta cerere nu a fost examinata de catre autoritati.
11. Dreptul
    si
    practica relevante

11. Dispozitiile legale relevante (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile sale ulterioare) si jurisprudenta interna relevanta sunt descrise in hotararile
    Brumarescu impotriva Romaniei
    [(GC), nr. 28342/95, pct. 31-33, CEDO 1999-VII],
    Strain si altii impotriva Romaniei
    (nr. 57001/00, pct. 19-26, CEDO 2005-VH),
    Paduraru impotriva Romaniei
    [nr. 63252/00, pct. 38-53, CEDO 2005-XII (extrase)] si
    Tudor impotriva Romaniei
    (nr. 29035/05, pct. 15-20, 17 ianuarie 2008).

3. Textele Consiliului Europei

12. In rezolutia Res(2004)3 privind hotararile care releva o deficienta structurala subiacenta, adoptata la 12 mai 2004, Comitetul de Ministri a indicat dupa cum urmeaza:

„Comitetul de Ministri, in conformitate cu art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Considerand ca scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai stranse intre membrii sai si ca unul dintre mijloacele cele mai importante pentru atingerea acestui scop este apararea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

Reafirmandu-si convingerea ca Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita in continuare „conventia”) trebuie sa ramana punctul de referinta esential in domeniul protectiei drepturilor omului in Europa si amintindu-si angajamentul de a lua masuri vizand garantarea eficacitatii pe termen lung a sistemului de control instituit de conventie;

Reamintind caracterul subsidiar al mecanismului de control instituit prin conventie, care presupune, in conformitate cu art. 1 al acesteia, ca drepturile si libertatile garantate prin conventie sa fie protejate in primul rand de dreptul intern si aplicate de autoritatile nationale;

Salutand, in acest context, faptul ca conventia face astazi parte integranta din ordinea juridica interna a tuturor statelor parti;

Reamintind ca, in temeiul art. 46 din conventie, inaltele Parti Contractante se angajeaza sa respecte hotararile definitive ale Curtii Europene a Drepturilor Omului (denumite in continuare „Curtea”) in litigiile in care acestea sunt parti si ca hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului de Ministri care supravegheaza executarea acesteia;

Subliniind interesul de a acorda asistenta statului in cauza pentru identificarea problemelor subiacente si masurile de executare necesare;

Considerand ca punerea in aplicare a hotararilor ar fi facilitata in cazul in care existenta unei probleme structurale ar fi deja identificata in hotararea Curtii;

Avand in vedere observatiile prezentate cu privire la acest aspect de catre Curte la sesiunea Comitetului de Ministri din 7 noiembrie 2002;

Solicita Curtii:

1. in toata masura posibilului, sa identifice in hotararile in care aceasta constata o incalcare a conventiei ceea ce, potrivit acesteia, prezinta o problema structurala subiacenta si sursa acestei probleme, in special atunci cand aceasta poate sa conduca la cereri numeroase, astfel incat sa acorde asistenta statelor pentru a gasi solutionarea adecvata si Comitetului de Ministri pentru a supraveghea executarea hotararilor;
2. sa semnaleze in special orice hotarare care indica existenta unei probleme structurale si sursa acestei probleme nu numai statului respectiv si Comitetului de Ministri, ci si Parlamentului, Secretarului General al Consiliului Europei si Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, si sa semnaleze in mod corespunzator aceste hotarari in baza de date a Curtii.”

13. Recomandarea Comitetului de Ministri Rec(2004)6 privind imbunatatirea recursurilor interne, adoptata la 12 mai 2004, se citeste dupa cum urmeaza:

„Comitetul de Ministri, in conformitate cu art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Considerand ca scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai stranse intre membrii sai si ca unul dintre mijloacele cele mai importante pentru atingerea acestui scop este apararea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

Reafirmandu-si convingerea ca Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita in continuare „conventia”) trebuie sa ramana punctul de referinta esential in domeniul protectiei drepturilor omului in Europa si amintindu-si angajamentul de a lua masuri vizand garantarea eficacitatii pe termen lung a sistemului de control instituit de conventie;

Reamintind caracterul subsidiar al mecanismului de control instituit prin conventie, care presupune, in conformitate cu art. 1 al acesteia, ca drepturile si libertatile garantate prin conventie sa fie protejate in primul rand de dreptul intern si aplicate de autoritatile nationale;

Salutand, in acest context, faptul ca conventia face astazi parte integranta din ordinea juridica interna a tuturor statelor parti;

Subliniind ca, potrivit art. 13 din Conventie, statele membre s-au angajat sa asigure faptul ca orice persoana care are o plangere credibila privind incalcarea drepturilor si libertatilor sale garantate de Conventie are dreptul la un recurs efectiv in fata unei autoritati nationale;

Reamintind ca, pe langa obligatia de a asigura existenta unor astfel de recursuri efective in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (denumita, in continuare „Curtea”), statele au obligatia generala de a solutiona problemele subiacente incalcarilor constatate;

Subliniind ca este datoria statelor membre sa se asigure ca recursurile interne sunt efective in drept si in practica si ca pot conduce la o decizie pe fondul plangerii si la un remediu adecvat pentru orice incalcare constatata;

Luand nota de faptul ca natura si numarul cererilor transmise Curtii si al hotararilor pe care aceasta le pronunta arata ca este necesar, mai mult ca oricand, ca statele membre sa se asigure, de maniera eficace si in mod regulat ca astfel de recursuri exista in toate imprejurarile, in special in cazul duratei excesive a procedurilor judiciare;

Estimand ca disponibilitatea recursurilor interne efective pentru toate acuzatiile credibile privind incalcari ale Conventiei ar trebui sa permita reducerea volumului de munca al Curtii ca rezultat, pe de o parte, al descresterii numarului de cauze cu care este sesizata, iar pe de alta parte, al faptului ca tratamentul circumstantiat al cauzelor la nivel national este de natura sa faciliteze examinarea lor ulterioara de catre Curte;

Subliniind ca imbunatatirea recursurilor la nivel national, in special in ce priveste cauzele repetitive, ar trebui sa contribuie, de asemenea, la reducerea volumului de munca al Curtii;

Recomanda statelor membre, luand in considerare exemplele de bune practici care sunt mentionate in anexa:

1. sa se asigure, printr-o revizuire constanta, in lumina jurisprudentei Curtii, ca exista recursuri interne pentru orice persoana care reclama, intr-o maniera credibila, o incalcare a Conventiei si ca aceste recursuri sunt efective, in masura in care pot conduce la o decizie pe fondul plangerii si la un remediu adecvat pentru fiecare incalcare constata;
2. sa reexamineze, ca urmare a hotararilor Curtii care releva deficiente structurale sau generale in dreptul sau practica statului, eficienta remediilor interne existente si, in masura in care este necesar, sa creeze remedii efective pentru a evita prezentarea la Curte a cauzelor repetitive;
3. sa acorde o atentie particulara, in legatura cu punctele I si II de mai sus,

existentei recursurilor efective in caz de reclamatie credibila privind durata excesiva a procedurilor jurisdictionale;

Mandateaza Secretarul General al Consiliului Europei sa ia masurile necesare pentru acordarea asistentei corespunzatoare statelor membre care o solicita, pentru a le ajuta sa puna in aplicare prezenta recomandare.”

In drept,

I. Cu
privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

14. Reclamantul pretinde ca imposibilitatea de a redobandi dreptul de proprietate asupra bunului imobil vandut de catre stat a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum a fost recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

15. Guvernul invoca nerespectarea de catre reclamant a termenului de sase luni prevazut pentru introducerea unei cereri, avand in vedere ca decizia definitiva in speta a fost emisa la 5 martie 2003 si ca acesta nu a sesizat in mod valabil Curtea decat la 10 martie 2004, data la care a trimis formularul sau oficial de cerere.
16. Reclamantul respinge acest argument si informeaza ca prima sa scrisoare a fost inregistrata de catre Curte la 23 iulie 2003.
17. Curtea considera ca prima scrisoare trimisa de catre reclamant si in care acesta si-a expus motivele este cea din 23 iulie 2003. Reclamantul a respectat, prin urmare, termenul de sase luni.
18. In orice caz, Curtea reaminteste ca a respins deja o exceptie similara a Guvernului in cauza
    Episcopia Romana Unita
    cu
    Roma Oradea impotriva Romaniei
    (nr. 26879/02, pct. 20, 7 februarie 2008), considerand ca imposibilitatea pretinsa de catre reclamant de a beneficia, timp de mai multi ani, de dreptul sau de proprietate se analizeaza ca o situatie continua, si nu observa niciun motiv pentru a ajunge in speta la o concluzie diferita.

Prin urmare, este necesar sa se respinga exceptia preliminara a Guvernului.

19. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

20. Guvernul isi reitereaza argumentele prezentate in cauze similare anterioare (a se vedea, printre multe altele,
    Cirstoiu impotriva Romaniei,
    nr. 22281/05, pct. 22, 4 martie 2008;
    Episcopia Romana Unita
    cu
    Roma Oradea,
    pct. 24-25 si
    Tudor,
    pct. 23-24, cauze citate anterior).
21. Reclamantul respinge acest argument si sustine ca legile privind restituirea bunurilor imobile confiscate nu au avut un caracter efectiv: pana in prezent, acesta nu a primit nicio despagubire pentru faptul ca a fost lipsit de proprietatea bunului.
22. Curtea s-a pronuntat de mai multe ori in cauze ce au ridicat probleme similare celor din prezenta cauza si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie (a se vedea cauzele citate mai sus, in special
    Strain,
    citata anterior, pct. 39, 43 si 59 si
    Porteanu impotriva Romaniei,
    nr. 4596/03, pct. 32-35, 16 februarie 2006).
23. Dupa ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt si niciun argument care sa conduca la o concluzie diferita in prezenta cauza. Curtea reafirma, in special, ca, in contextul legislativ romanesc de reglementare a actiunilor in revendicare imobiliara si a restituirii bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a bunului altei persoane unor terti de buna-credinta, chiar si atunci cand aceasta vanzare este anterioara recunoasterii definitive in justitie a dreptului de proprietate al altei persoane, reprezinta o privare de bun. O asemenea privare, combinata cu absenta totala a despagubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1
    (Voda si Bob impotriva Romaniei,
    nr. 7976/02, pct. 23, 7 februarie 2008).
24. Desi Guvernul subliniaza ca reclamantul poate sa obtina o despagubire prin intermediul organismului de plasament colectiv in valori mobiliare „
    Proprietatea"
    pe baza Legii nr. 10/2001, la valoarea bunului stabilita prin expertiza, Curtea isi reitereaza constatarea anterioara conform careia Fondul
    Proprietatea
    nu functioneaza in prezent intr-un mod care sa poata fi considerat echivalent cu acordarea afectiva a unei despagubiri (a se vedea, printre altele,
    Ruxanda Ionescu impotriva Romaniei,
    nr. 2608/02, 12 octombrie 2006).

In afara de aceasta, nici Legea nr. 10/2001 si nici Legea nr. 247/2005 care o modifica nu tin seama de prejudiciul cauzat ca urmare a unei lipse a despagubirii pentru o perioada indelungata de catre persoanele care, la fel ca si reclamantul, s-au aflat in imposibilitatea de a beneficia de bunurile lor restituite in temeiul unei hotarari definitive (a se vedea,
mutatis mutandis, Porteanu
citata anterior, pct. 34).

25. Tinand seama de jurisprudenta sa in materie, Curtea considera ca, in prezenta cauza, nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului sau, combinata cu absenta totala a despagubirii de mai mult de sase ani, i-a cauzat acestuia un prejudiciu disproportionat si excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, in cauza a fost incalcata aceasta dispozitie.

III. Cu PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE INCALCARI

26. Citand art. 6 § 1 si art. 13 din conventie, reclamantul pretinde ca dreptul sau la un proces echitabil a fost incalcat prin felul in care instantele nationale au evaluat probele si au aplicat normele de drept.
27. Guvernul respinge acest argument.
28. Avand in vedere informatiile pe care le are la dispozitie si intrucat nu-i pot fi aduse la cunostinta decat intr-un mod limitat erorile de fapt sau de drept pretins comise de instantele nationale, care au datoria in primul rand sa examineze faptele, precum si sa interpreteze si sa aplice dreptul intern
    [Brualla Gamez de la Torre impotriva Spaniei,
    19 decembrie 1997, pct. 31, Culegere de hotarari si decizii 1997-VHI si
    Garda Ruiz impotriva Spaniei
    (GC), nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999-I], Curtea considera ca nu exista niciun aspect arbitrar in modul in care instantele nationale au judecat actiunea. Nu se ridica nicio problema distincta in domeniul art. 13 citat anterior, cerintele acestei dispozitii fiind, in orice caz, mai putin stricte decat cele ale art. 6 si absorbite de catre acestea.

Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.

III. Cu
privire la aplicarea art. 46 din conventie

29. Art. 46 din conventie prevede:

„1. inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti.

2. Hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului de Ministri care supravegheaza executarea ei.”

30. Concluzia de incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la care a ajuns Curtea in acest caz ridica o problema frecventa rezultata dintr-o legislatie defectuoasa privind restituirea imobilelor nationalizate care au fost vandute de catre stat unor terti de buna-credinta [a se vedea, in special,
    Strain,
    pct. 46 si
    Paduraru,
    pct. 112, hotarari citate anterior; si, de asemenea,
    mutatis mutandis, Xenides-Arestis impotriva Turciei,
    nr. 46347/99, pct. 38, 22 decembrie 2005;
    Scordino impotriva Italiei
    (nr. 3) (reparatie echitabila), nr. 43662/98, pct. 11, CEDO 2007 -...si
    Driza impotriva Albaniei,
    nr. 33771/02, pct. 112, CEDO 2007-... (extrase)]. Curtea nu poate ignora faptul ca multiplele modificari legislative intervenite nu au reusit sa imbunatateasca aceasta situatie (a se vedea in special
    Porteanu,
    citata anterior, pct. 34;
    Toganelsi Gradinaru impotriva Romaniei,
    nr. 5691/03, pct. 30-31, 29 iunie 2006; Tudor, citata anterior, pct. 33 si
    Albu impotriva Romaniei,
    nr. 8508/03, pct. 22, 17 iunie 2008).
31. Curtea observa cu ingrijorare ca s-a pronuntat deja in aproximativ o suta de cauze cu privire la acest subiect, cauza
    Strain
    citata anterior nefiind decat prima din acest grup vast, si ca multe alte cauze similare sunt inca pe rolul sau. Aceasta considera, de asemenea, ca lacunele de drept identificate in aceste cauze, inclusiv in speta, pot sa conduca, in viitor, la numeroase cereri intemeiate.

Curtea remarca in aceasta incapacitate a statului roman de organizare a sistemului sau legislativ nu numai un factor agravant, in ceea ce priveste raspunderea statului fata de conventie ca urmare a unei situatii trecute sau prezente, ci si o amenintare pentru eficienta viitoare a dispozitivului instituit de conventie, inclusiv de un numar mare de cereri rezultate din aceeasi cauza (
Scordino
, pct. 14-15,
Driza,
pct. 122, hotarari citate anterior).

32. Din aceste motive, inainte de a examina cererea de reparatie echitabila prezentata de catre reclamant in conformitate cu art. 41 din conventie si avand in vedere circumstantele cauzei, precum si modificarile in volumul de lucru, Curtea isi propune sa examineze consecintele care pot fi extrase din art. 46 din conventie pentru statul parat. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu art. 46, inaltele Parti Contractante se angajeaza sa respecte hotararile definitive pronuntate de Curte, in litigiile in care sunt parti, iar Comitetul de Ministri este responsabil pentru monitorizarea punerii in aplicare a acestor hotarari. Rezulta, in special, ca, atunci cand Curtea constata o incalcare, statul parat are obligatia legala nu numai de a plati persoanelor in cauza sumele alocate cu titlu de reparatie echitabila prevazuta de art. 41, ci, de asemenea, de a alege, sub supravegherea Comitetului de Ministri, masurile generale si/sau, dupa caz, individuale pe care sa le includa in ordinea sa juridica interna pentru a pune capat incalcarii constatate de Curte si pentru a elimina, pe cat posibil, consecintele acestei incalcari. Statul parat este liber, sub supravegherea Comitetului de Ministri, sa-si aleaga mijloacele pentru indeplinirea obligatiei sale legale in conformitate cu art. 46 din conventie, cu conditia ca aceste mijloace sa fie compatibile cu concluziile continute in hotararea Curtii
    Broniowski impotriva Poloniei
    (GC), nr. 31443/96, pct. 192, CEDO 2004-V;
    Xenides-Arestis,
    pct. 39;
    Scordino,
    pct. 12 si
    Driza,
    pct. 123, hotarari citate anterior].
33. in ceea ce priveste masurile destinate sa asigure caracterul efectiv al mecanismului stabilit de conventie, Curtea atrage atentia asupra rezolutiei Res (2004) 3], precum si asupra Recomandarii Rec (2004) 6] a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, adoptate la 12 mai 2004 (a se vedea supra, pct. 12 si 13).
34. Chiar daca, in principiu, nu este de competenta sa sa defineasca masurile de redresare corespunzatoare pentru ca statul parat sa-si indeplineasca obligatiile in conformitate cu art. 46 din conventie, avand in vedere situatia de natura structurala constatata, Curtea observa ca se impun, fara indoiala, masuri generale la nivel national in contextul punerii in aplicare a prezentei hotarari
    (Broniowski,
    pct. 193,
    Scordino,
    pct. 15 si
    Driza,
    pct. 125, citate anterior).
35. Curtea considera ca statul ar trebui, mai presus de toate, sa ia masurile legislative necesare pentru a preveni aparitia unor situatii in care coexista doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun, situatie care a fost generata, in speta, de recunoasterea implicita a dreptului de proprietate al reclamantului, fara ca aceasta sa fie insotita de anularea titlurilor tertilor in cauza. De asemenea, statul trebuie sa asigure inlaturarea obstacolelor juridice care ii impiedica pe fostii proprietari sa obtina restituirea bunurilor lor, indiferent daca este vorba despre o restituire in natura sau despre acordarea unei despagubiri rapide si corespunzatoare pentru prejudiciul suportat, in special prin luarea masurilor legislative, administrative si bugetare corespunzatoare (a se vedea,
    mutatis mutandis, Scordino,
    pct. 16 si
    Driza,
    pct. 125, hotarari citate anterior).

In special, statul trebuie sa adapteze procedura stabilita de legile de reparatie (in prezent Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005), astfel incat aceasta sa devina intr-adevar coerenta, accesibila, rapida si previzibila, inclusiv in ceea ce priveste metoda pentru alegerea dosarelor care vor fi examinate de catre Comisia Centrala. Sistemul astfel imbunatatit trebuie sa permita persoanelor in cauza sa beneficieze de despagubire si/sau sa primeasca actiunile la Fondul
Proprietatea,
in functie de optiunea lor, intr-un termen rezonabil.

36. Tinand seama de faptul ca hotararea
    Strain si altii,
    citata anterior, a fost adoptata la 21 iulie 2005 si ca, in pofida celor trei ani care s-au scurs de la aceasta data, procedura de restituire nu este inca efectiva, in ciuda modificarilor repetate aduse Legii nr. 10/2001, Curtea considera ca Guvernul trebuie sa faca dovada unor imbunatatiri vizibile ale sistemului cat mai curand posibil.

IV. Cu
privire la aplicarea art. 41 din conventie

37. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

1. Prejudiciu

38. Reclamantul solicita restituirea imobilului sau, in cazul in care o astfel de solutie nu este posibila, o despagubire de 67 848 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, din care 29 550 EUR reprezinta valoarea casei, iar 38 298 EUR valoarea terenului, de 491 mp, potrivit sustinerilor acestuia. Acesta prezinta Curtii o expertiza tehnica a imobilului.
39. Guvernul contesta aceste cereri si sustine ca terenul in litigiu are o suprafata de numai 250 mp. Conform expertizei furnizate de Guvern, valoarea imobilului este de 43 289 EUR.
40. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie ca urmare a vanzarii de catre stat a bunului reclamantului unui tert de buna-credinta, anterioare recunoasterii definitive in justitie a dreptului de proprietate al reclamantului, combinate cu absenta totala a despagubirii.
41. In circumstantele cauzei, Curtea considera ca restituirea bunului in litigiu l-ar situa pe reclamant, pe cat posibil, intr-o situatie similara celei in care s-ar afla in cazul in care cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 ar fi fost respectate.
42. In cazul in care statul parat nu efectueaza aceasta restituire in termen de trei luni de la data la care prezenta hotarare devine definitiva, Curtea hotaraste ca acesta trebuie sa plateasca reclamantului, cu titlu de prejudiciu material, o suma corespunzatoare cu valoarea actuala a bunului.
43. Curtea remarca diferenta semnificativa dintre cele doua expertize prezentate de catre parti cu privire la valoarea imobilului, diferenta care rezulta, in special, din estimarile diferite ale valorii terenului, precum si din luarea in considerare a suprafetelor diferite. Tinand seama de informatiile de care dispune despre preturile pe piata imobiliara locala si de mijloacele de proba prezentate de catre parti, Curtea evalueaza valoarea comerciala actuala a bunului la 50 000 EUR.

2. 
   Cheltuieli de procedura
   

44. Reclamantul solicita, de asemenea, 3 150 de lei noi (RON) cu titlu de cheltuieli de procedura efectuate in fata instantelor nationale si in fata Curtii.

Acesta prezinta chitante care atesta plata a 600 RON pentru expertiza tehnica a terenului si a unei sume totale de 28 500 000 lei vechi romanesti (ROL) pentru onorariul avocatului pe parcursul perioadei cuprinse intre 2001 si 2004.

45. Guvernul considera ca aceste pretentii nu sunt justificate.
46. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de procedura decat in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. In speta, avand in vedere dovezile care se afla in posesia sa si criteriile sus-mentionate, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantului pentru toate cheltuielile suma de 800 EUR.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

47. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere privind art. 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
   
   
   ^[2]
   
   

3. Hotaraste:

1. ca statul parat trebuie sa restituie reclamantului bunul in litigiu, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie;
2. ca, in caz de nerestituire, statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in acelasi termen de trei luni, 50 000 EUR (cincizeci de mii euro) cu titlu de prejudiciu material, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
3. ca, in orice caz, statul parat trebuie sa plateasca reclamantului 800 EUR (opt sute de euro) cu titlu de cheltuieli de procedura, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
4. ca sumele mentionate la punctele b) si c) trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;
5. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

4 Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 20 ianuarie 2009, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Stanley Naismith Josep Casadevall

Grefier adjunct Presedinte