CAUZA FRASILA SI CIOCIRLAN IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 25329/03)

Hotararea din 10 mai 2012

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Frasila si Ciocirlan impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 10 aprilie 2012,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 25329/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care doi resortisanti ai acestui stat, Petru Frasila si Lucica Ciocirlan („reclamantii”), au sesizat Curtea la 1 iulie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Reclamantii sunt reprezentati de D. Tomaseschi, avocat in Iasi, si ulterior de

4. Bogdan, avocat in Bucuresti, si M Selegean, jurist in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. In urma abtinerii domnului Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din Regulamentul Curtii), presedintele camerei l-a desemnat pe Mihai Poalelungi in calitate de judecator
   ad-hoc
   (art. 26 § 4 din conventie si art. 29 § 1 din regulament).
4. Reclamantii pretind, in special, ca le-a fost incalcata libertatea de exprimare din cauza faptului ca nu au fost asistati de autoritatile nationale in executarea hotararii definitive din 6 decembrie 2002, prin care s-a dispus unor terte persoane sa le permita acestora accesul in sediul unui post de radio local, ceea ce i-a impiedicat sa isi exercite profesia de jurnalisti.
5. La 11 februarie 2008, cererea a fost comunicata Guvernului. In conformitate cu art. 29 § 1 din conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt

1. Circumstantele cauzei

6. Reclamantii s-au nascut in 1957 si, respectiv, 1972 si locuiesc in Piatra Neamt (Romania) si, respectiv, Jakobstad (Finlanda). Acestia sunt jurnalisti.

A. Contextul cauzei

7. In 1995, reclamantul a infiintat societatea pe actiuni
   Tele M,
   care avea ca obiect de activitate producerea si difuzarea programelor de radio si televiziune. Reclamantul era actionarul majoritar si directorul acesteia. Societatea a obtinut licenta de radiodifuziune nr. 246/1997 si drepturile de exploatare a unei licente de televiziune pentru Judetul Neamt.
8. In 1999, reclamantul a infiintat societatea comerciala cu raspundere limitata
   Radio M Plus,
   avand ca obiect de activitate in special realizarea de programe audiovizuale. Reclamantul era asociatul unic si directorul acesteia. In 2000, capitalul social al societatii a facut obiectul unei modificari privind participatia reclamantului cu un procent de 20%.
9. Intentia reclamantului era sa separe activitatile de televiziune de cele de radio si sa consacre societatea
   Radio M Plus
   unor activitati radiofonice. In asteptarea modificarii legii audiovizualului, care ii permitea transferul licentei de radiodifuziune (modificare adoptata in cele din urma la 8 august 2002), activitatile de radiodifuziune erau impartite intre societatea
   Radio M Plus
   , insarcinata cu realizarea programelor radio, si societatea
   Tele M,
   care se ocupa cu difuzarea lor. Societatea
   Radio M Plus
   era responsabila cu echipamentele necesare activitatii postului de radio (inclusiv pentru difuzarea programelor).
10. In ianuarie 2002, televiziunea
    Tele M
    a difuzat doua reportaje. Unul dintre ele viza un protejat al lui I.T care era cautat de politie, iar celalalt avea ca obiect una din afacerile administrate de I.T., si anume un hotel in care fusesera descoperite urme de mercur in hrana servita. Conform reclamantului, ulterior acestor doua reportaje, I.T. l-a amenintat ca ii va aduce societatile in faliment, cu ajutorul unor controale efectuate de autoritatile financiare. Conform informatiilor furnizate de reclamant, I.T. era, la vremea respectiva, deputat in Parlamentul national, in numele partidului aflat la putere, si era numit in presa „baron local”.

2. La 25 ianuarie 2002, autoritatile financiare locale din Piatra-Neamt au incercat sa efectueze un control inopinat la sediul
   Tele M
   . Avand in vedere ca reclamantul nu a fost de acord, autoritatile i-au aplicat o amenda. Aceasta amenda a fost totusi anulata ulterior, deoarece, conform reclamantului, fusese aplicata incalcandu-se dispozitiile legale care prevad obligatia de a anunta societatea in cauza cu 15 zile inainte de data stabilita pentru efectuarea controlului. Totusi, ulterior a fost efectuat un control si, cu aceasta ocazie, autoritatile au constatat ca societatea avea sume de bani considerabile neplatite la bugetul de stat. A fost incheiat cu reclamantul un acord de esalonare a platii sumelor datorate. Acesta afirma ca respectivul control a fost solicitat de catre I.T lui V.M., seful Directiei Generale a Finantelor Publice Neamt si care era, la vremea respectiva, asociatul lui I.T. in mai multe societati comerciale.

12. Reclamantul declara ca, avand in vedere valoarea mare a datoriilor acumulate si exigibilitatea lor imediata si pentru a evita falimentul, acesta a fost convins sa vanda participatia majoritara a societatii
    Tele M.
    lui I.T. si societatii I. care apartinea sotiei si fiilor lui V.M. Lichidarea participatiei a avut loc la 1 august 2002. La aceeasi data, reclamantul a fost revocat din functia de director al acestei societati.
13. In aceeasi zi, societatea
    Radio M Plus,
    al carei director era inca reclamantul, si societatea
    Tele M
    au constituit o asociere in participatie privind realizarea si difuzarea de programe radio. Contractul de asociere prevedea ca societatea
    Tele M
    asigura bunurile mobile si imobile, programele, licentele si contractele, in timp ce societatea
    Radio M Plus
    asigura echipamentele de specialitate, resursele financiare, programele si gestiunea asocierii. Conform licentei de emisie din data de 16 septembrie 1998, acordata de Ministerul Comunicatiilor, statia de radio
    Radio M Plus
    emitea de la sediul sau situat pe Strada Stefan cel Mare nr. 80 din Piatra-Neamt.
14. Prin decizia din 2 august 2002, societatea
    Radio M Plus
    l-a desemnat pe reclamant director al asocierii in participatie mentionate anterior. Activitatile postului de radio erau exercitate la etajul doi al cladirii situate pe Strada Stefan cel Mare nr. 80, in Piatra-Neamt, unde se aflau studiourile destinate realizarii si difuzarii programelor radio si studioul pentru invitati.
15. Reclamanta era redactorul statiei de radio si, incepand cu 1 octombrie 2002, directoarea de programe a postului.

B. Cererea de ordonanta presedintiala a reclamantilor privind accesul lor in spatiul destinat serviciilor radiofonice

16. incepand cu 2 octombrie 2002, ca urmare a neintelegerilor dintre reprezentantii celor doua societati mentionate anterior, reclamantilor li s-a refuzat accesul in redactia statiei de radio de catre reprezentantii societatii
    Tele M.
17. La 16 octombrie 2002, reclamantii au sesizat instantele cu o cerere de ordonanta presedintiala, prin care solicitau dreptul de acces in redactia statiei de radio.
18. Prin hotararea din 6 decembrie 2002, Tribunalul Neamt a admis cererea reclamantilor si a dispus societatii
    Tele M
    sa le permita accesul la redactia postului de radio, situat pe Strada Stefan cel Mare nr. 80, Piatra-Neamt. Aceasta hotarare a fost confirmata in ultima instanta de Curtea de Apel Bacau la 11 martie 2003. Instantele au retinut, in special, ca sediile societatilor se aflau in acelasi imobil si ca, prin urmare, acestea aveau dreptul sa il foloseasca pentru a-si exercita activitatile. Prin urmare, acestea au concluzionat ca impiedicarea reclamantilor de catre reprezentantii societatii
    Tele M
    . sa aiba acces la redactia postului de radio constituia o actiune ilegala, de natura sa aduca prejudicii activitatii statiei de radio, ai carei director si, respectiv, redactor erau reclamantii.

100. 
     Demersurile reclamantilor in vederea executarii hotararii definitive din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Neamt
     

19. La 7 ianuarie 2003, la cererea reclamantilor, Judecatoria Piatra-Neamt a dispus incuviintarea executarii silite a hotararii din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Neamt.
20. La 14 ianuarie 2003, un executor judecatoresc s-a deplasat impreuna cu reclamantii la sediul redactiei postului de radio. Reprezentantul societatii
    Tele M
    a refuzat sa permita accesul reclamantilor la etajul doi al imobilului, argumentand ca sediul redactiei postului de radio fusese transferat la parterul imobilului, intr-o camera unde au fost primiti. Doar executorul judecatoresc a putut vizita camera dotata cu echipamente speciale, situata la etajul doi.
21. La 18 martie 2003, reclamantii au reiterat cererea de executare silita a hotararii definitive din 6 decembrie 2002, dat fiind ca recursul introdus de parat impotriva acestei hotarari fusese respins intre timp.
22. La 12 mai 2003, a avut loc o noua incercare de executare, dar fara succes. Cu aceasta ocazie, executorul judecatoresc a precizat ca hotararea care trebuia sa fie pusa in executare era clara si ca nu era necesara introducerea in instanta a unei cereri pentru lamuriri cu privire la intelesul si intinderea dispozitivului acesteia.
23. La 24 ianuarie 2003, din cauza imposibilitatii de a-si exercita profesia de jurnalisti, ca urmare a refuzului societatii
    Tele M
    de a le permite accesul la redactia postului de radio, reclamantii au sesizat parchetul cu o plangere penala pentru nerespectarea unei hotarari judecatoresti. La 8 iulie 2003, Parchetul de pe langa Judecatoria Piatra-Neamt a emis o rezolutie de neincepere a urmaririi penale, considerand ca litigiul privea, in realitate, punerea in aplicare a unui acord de asociere semnat la 1 august 2002. La 30 ianuarie 2004, procurorul-sef al parchetului a confirmat rezolutia de neincepere a urmaririi penale.
24. La 23 februarie 2004, reclamantii au sesizat instantele cu o cerere de ordonanta presedintiala, solicitand ca societatea
    Tele M
    sa fie obligata sa respecte contractul de asociere in participatie incheiat la 1 august 2002 si, in acest scop, sa le predea echipamentele de productie si emisie radio necesare pentru punerea in aplicare a contractului mentionat anterior. Acestia au solicitat, de asemenea, obligarea societatii la plata de penalitati cu titlu cominatoriu in valoare de 2 milioane de lei romanesti (ROL) pentru fiecare zi de intarziere.
25. Prin hotararea definitiva din 12 octombrie 2004, Tribunalul Sibiu a respins actiunea, considerand ca aceasta viza fondul problemei de executare a contractului si nu o situatie temporara si urgenta care sa justifice apelul la procedura ordonantei presedintiale.
26. La 25 octombrie 2004, societatea
    Tele M
    a restituit societatii
    Radio M Plus
    echipamentele a caror proprietara era aceasta din urma.
27. La 25 martie 2005, reclamantul a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Piatra-Neamt cu o plangere penala impotriva actionarilor si directorilor societatii
    Tele M
    deoarece i-au refuzat accesul in redactie si nu i-au permis utilizarea echipamentelor necesare pentru emisiunile radio, ceea ce il impiedicase sa isi exercite profesia de jurnalist. La 27 iunie 2007, reclamantul a fost informat ca plangerea sa penala fusese trimisa la Parchetul de pe langa Judecatoria Piatra-Neamt, care a inceput urmarirea penala impotriva a trei directori ai societatii
    Tele M
    pentru abuz de bunuri din patrimoniul societatii. De atunci, acesta nu a fost informat cu privire la desfasurarea acestei proceduri.
28. Curtea nu a fost informata daca reclamantii au introdus o actiune de drept comun pentru punerea in aplicare a acordului de asociere incheiat la 1 august 2002 intre societatile
    Radio M Plus
    si
    Tele M.
29. In observatiile sale scrise din 9 iunie 2008, Guvernul informeaza Curtea cu privire la urmatoarele aspecte:

„Conform informatiilor comunicate de executorul judecatoresc N.T., acesta nu a putut continua procedura de executare silita, avand in vedere obiectul cauzei - executarea unei obligatii «de a face» - si natura juridica a imobilului si, in plus, tinand seama de faptul ca titlul executoriu nu preciza locatia redactiei societatii
Radio M Plus
SRL si camerele care o alcatuiau. In aceste conditii, executorul a mentionat ca nu era de competenta lui sa depaseasca cadrul legal mentionat anterior.”

4. 
   Functionarea statiei de radio
   Radio M Plus
   

30. La 30 ianuarie 2003, Consiliul National al Audiovizualului (denumit in continuare „C.N.A.”) a dispus societatii
    Tele M
    sa puna capat transferului licentei audiovizuale nr. 246/1997, consacrat prin acordul de asociere in participatie incheiat la 1 august 2002, si sa intre in legalitate in termen de treizeci de zile, tinand seama ca respectivul contract incalca noua Lege nr. 504/2002 a audiovizualului care interzicea exploatarea unei licente audiovizuale de catre alta persoana decat detinatorul sau legal. Din actele aflate la dosar nu reiese daca somatia a fost urmata de o decizie de retragere a licentei de catre C.N.A., in temeiul legii citate anterior.
31. Totusi, la 9 iunie 2003, societatea
    Tele M
    a cedat din nou drepturile de exploatare a licentei audiovizuale nr. 246/1997 unei societati terte. Prin decizia din 14 noiembrie 2003, aceasta din urma a obtinut o licenta de emisie. Emisia trebuia sa fie realizata cu ajutorul unui emitator care apartinea societatii
    Radio M Plus.
    Totusi, din actele aflate la dosar reiese ca, printr-o decizie din 20 noiembrie 2003, C.N.A. a suspendat temporar acest transfer de licenta pana la solutionarea litigiului declansat intre timp intre cele doua societati. Abia la 9 noiembrie 2004, societatea terta a obtinut dreptul de a exploata un nou emitator.
32. Conform unei atestari a C.N.A. din 4 iunie 2008, emisa la cererea agentului guvernamental roman, societatea detine licenta audiovizuala nr. 524, emisa la 17 mai 2004 pentru orasul Targu-Neamt pentru statia de radio cu acelasi nume, si o licenta de emisie din 5 mai 2005, acordata de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii („ANRC”). De asemenea, societatea detine doua licente audiovizuale obtinute in 2004 pentru doua canale de televiziune autorizate sa emita in orasele Piatra-Neamt si, respectiv, Roman. Licenta audiovizuala

nr. 246/1997, emisa pentru statia radio
Radio M Plus,
apartinea societatii
Tele M Invest.

100. N.A. a concluzionat ca statia de radio
     Radio MPlus
     nu exercitase nicio activitate de radiodifuziune in perioada 2002-2004.

5. 
   Informatii privind activitatea reclamantilor dupa luna octombrie 2002
   

33. In octombrie 2002, reclamanta a publicat in ziarul national
    Romania libera
    un articol privind diverse afaceri conduse de I.T
34. Incepand cu noiembrie 2003, reclamantul a devenit directorul saptamanalului local
    LumeaNemteanului.
    Reclamanta a fost numita redactorul-sef al acestuia. Conform informatiilor furnizate de reclamanti, saptamanalul a trebuit sa isi inceteze activitatea dupa aparitia a cinci numere, din cauza presiunilor exercitate asupra societatilor de distributie a ziarului si asupra societatilor cu care ziarul incheiase contracte de publicitate.

II. D
reptul si practica interne relevante

1. 
   Legislatia nationala in domeniul audiovizualului
   

35. Legea audiovizualului nr. 504/2002 a fost adoptata la 11 iulie 2002 si a intrat in vigoare la 22 iulie 2002. Aceasta lege a instituit Consiliul National al Audiovizualului, autoritate publica autonoma de interes public, aflata sub control parlamentar, care, in temeiul art. 17 lit. c) din aceasta lege, este responsabila cu eliberarea de licente audiovizuale. In temeiul art. 57 alin. (1) lit. b) din aceasta lege, Consiliul retrage licenta audiovizuala in cazul in care titularul inceteaza sa difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenta mai mult de 45 de zile, pentru motive de natura tehnica, si mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive. In conformitate cu art. 59 alin. (1) din lege, in cazul in care difuzarea unui serviciu de programe implica utilizarea unei frecvente radioelectrice terestre, licenta audiovizuala trebuie sa fie insotita de o licenta de emisie acordata de catre Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii.

2. 
   Dispozitiile interne relevante in materie de executare silita
   

1. Codul de procedura civila

36. Articolele relevante din Codul de procedura civila prevad urmatoarele:

Art. 371

²

alin. (1)

„Pot fi executate silit obligatiile al caror obiect consta in plata unei sume de bani, predarea

unui bun ori a folosintei acestuia, desfiintarea unei constructii, plantatii ori altei lucrari sau

in luarea unei alte masuri admise de lege.”

Art. 373 alin. (1)

„Hotararile judecatoresti si celelalte titluri executorii se executa de executorul judecatoresc [...]”

Art. 373

²

alin. (1)

„In cazurile prevazute de lege, precum si atunci cand executorul judecatoresc considera necesar, organele de politie, jandarmerie sau alti agenti ai fortei publice, dupa caz, sunt obligati sa-i acorde concursul la indeplinirea efectiva a executarii silite.”

Art. 384

¹

alin. (1)

„In vederea executarii unei hotarari judecatoresti, executorul judecatoresc poate intra in incaperile ce reprezinta domiciliul, resedinta sau sediul unei persoane, precum si in orice alte locuri, cu consimtamantul acesteia, iar in caz de refuz, cu forta publica.”

Art. 399 alin. (1)

„Impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. „De asemenea [...] se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege.”

Termenul prevazut la art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pentru contestatie este de 15 zile de la data cand contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul executorului de a indeplini un act de executare.

Art. 574

„(1) Daca in titlul executoriu nu s-a stabilit ce suma urmeaza a fi platita ca echivalent al [obligatiei de a face] in cazul imposibilitatii de executare, instanta de executare, la cererea creditorului, va stabili aceasta suma [...]”.

Art. 580

²

„Daca debitorul refuza sa indeplineasca o obligatie de a face cuprinsa intr-un titlu executoriu, in termen de 10 zile de la primirea somatiei, creditorul poate fi autorizat de instanta de executare, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa o indeplineasca el insusi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.”

Art. 580

³

„(1) Daca obligatia de a face nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanta sesizata de creditor poate obliga pe debitor, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa plateasca, in favoarea statului, o amenda civila de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilita pe zi de intarziere pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu.

2. Pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neindeplinirea obligatiei [...], creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; in acest din urma caz, dispozitiile art. 574 sunt aplicabile in mod corespunzator.”

2. Legea nr. 188/2000privind executorii judecatoresti
   
   ¹¹
   

37. Articolele relevante sunt formulate dupa cum urmeaza:

Art. 44

„Raspunderea disciplinara a executorului judecatoresc intervine pentru urmatoarele abateri: [...]

5. intarzierea sistematica si neglijenta in efectuarea lucrarilor.”

Art. 45

„(1) Actiunea disciplinara se exercita de ministrul justitiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecatoresti si se judeca de Consiliul de disciplina al acesteia, format din 3 membri alesi de adunarea generala a Camerei executorilor judecatoresti, pe o perioada de 3 ani.

[...]

4. Consiliul de disciplina al Camerei executorilor judecatoresti citeaza partile si pronunta o hotarare motivata care se comunica acestora.
5. impotriva hotararii Consiliului de disciplina al Camerei executorilor judecatoresti partile pot face contestatie, in termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioara de disciplina a Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti, care judeca in complet de 5 membri. Hotararea Comisiei superioare de disciplina este definitiva si poate fi atacata cu recurs la curtea de apel in a carei raza teritoriala se afla sediul profesional.”

Art. 53

„(1) Refuzul executorului judecatoresc de a indeplini un act sau de a efectua o executare silita se motiveaza, daca partile staruie in cererea de indeplinire a actului, in termen de cel mult 5 zile de la data refuzului.

2. In cazul refuzului nejustificat de intocmire a unui act, partea interesata poate introduce plangere in termen de 5 zile de la data la care a luat cunostinta de acest refuz la judecatoria in a carei raza teritoriala isi are sediul biroul executorului judecatoresc.
3. Judecarea plangerii se face cu citarea partilor. In cazul admiterii plangerii, instanta indica in hotarare modul in care trebuie intocmit actul.
4. Hotararea judecatoriei este supusa recursului.
5. Executorul judecatoresc este obligat sa se conformeze hotararii judecatoresti ramase irevocabile.”

Art. 57

„(1) Actele executorilor judecatoresti sunt supuse, in conditiile legii, controlului instantelor judecatoresti competente.

(2) Activitatea executorilor judecatoresti este supusa controlului profesional, in conditiile prezentei legi.”

Art. 58

„Cei interesati sau vatamati prin actele de executare pot formula contestatie la executare,

^[568]

in conditiile prevazute de Codul de procedura civila.”

3. Codul penal

38. Art. 271 C. pen. priveste infractiunea de nerespectare a hotararilor judecatoresti. Acesta pedepseste cu inchisoarea impotrivirea la executarea unei astfel de hotarari judecatoresti, prin amenintare fata de organul de executare, precum si impiedicarea unei persoane de a folosi un imobil detinut in baza unei hotarari judecatoresti definitive.

100. 
     Rapoarte nationale si internationale privind libertatea presei din Romania in perioada 2002-2004
     

39. Mai multe organizatii neguvernamentale nationale si internationale, precum si Comisia Europeana a Uniunii Europene, au intocmit rapoarte privind libertatea presei in perioada 2002-2004.
40. Agentia de Monitorizare a Presei -
    Academia Catavencu
    - a publicat in septembrie 2003 un raport cu titlul „Libertatea presei in Romania in anul 2003”, ale carui extrase relevante sunt redactate astfel:

„Presiunea politica asupra mass-mediei, in special la nivel local, devine din ce in ce mai intensa. Dispunand de o situatie financiara fragila, presa depinde in mare masura de vanzarile directe si nu beneficiaza de avantaje fiscale, ceea ce o face vulnerabila in fata influentelor politice. incepand cu ultimii ani, se observa un fenomen ce poate fi numit «Berlusconizarea» presei romane. in multe judete din Romania, oameni de afaceri si politicieni locali (care coincid, de cele mai multe ori) preiau controlul asupra ziarelor, radiourilor si posturilor de televiziune locale. Unii dintre acestia chiar au declarat public ca presa le aduce voturi. Judete ca Bacau, Gorj, Brasov, Constanta, Vrancea, Neamt sunt cele mai bune exemple. Aceste companii media nu sunt create pentru a aduce profit, ci sunt folosite ca mijloace de exercitare a autoritatii, de protejare a afacerilor proprietarilor, de atacare a adversarilor economici si politici.”

41. in raportul de ancheta, intitulat „intre vechi obisnuinte si progrese democratice, presa romaneasca este la rascruce de drumuri”, organizatia
    Reporters sans frontieres
    (Reporteri fara frontiere) arata ca situatia libertatii presei din Romania nu este inca satisfacatoare.
    Reporters sans frontieres
    denunta o situatie extrem de ingrijoratoare in provincie, unde independenta mijloacelor de informare in masa era impiedicata de inmultirea conflictelor de interese ale proprietarilor lor, care detineau totodata puterea economica si politica. Rarii jurnalisti de investigatie se confruntau cu o reala nesiguranta. Patru dintre acestia, care cercetau afaceri de coruptie, ce implicau oameni politici sau oameni de afaceri locali, au fost victimele unor agresiuni foarte violente in 2003. in plus, numerosi observatori au evocat faptul ca, desi presa locala numara peste 100 de ziare si tot atatea televiziuni private, rare erau mijloacele de informare in masa care nu se aflau, direct sau indirect, sub controlul unor responsabili politici. Foarte vulnerabile din punct de vedere economic, mijloacele de informare in masa locale au fost rascumparate masiv de „baronii” partidului de la putere, detinatorii puterii economice si politice in provincie, hotarati sa puna stapanire pe presa dupa infrangerea electorala a partidului in 1996. O ancheta, publicata in saptamanalul economic
    Capital
    la 18 martie 2004, evidentiase controlul exercitat de partidul de la putere asupra televiziunilor locale, jumatate dintre ele avand ca actionari principali responsabili ai acestui partid, care erau si oameni de afaceri.
42. In „Raportul periodic pe anul 2003 privind progresele realizate de Romania in procesul de aderare”, Comisia Europeana a Uniunii Europene afirma urmatoarele:

„In ciuda acestor progrese, anumite limite ale libertatii de exprimare raman ingrijoratoare. Numarul mijloacelor de informare in masa cu adevarat independente este limitat, iar proprietatea asupra lor este extrem de concentrata, ceea de are ca rezultat un anumit grad de autocenzura. Hartuirea ziaristilor de catre autoritatile locale constituie o problema in unele zone din Romania, cu toate ca numarul acestor cazuri a scazut in perioada examinata. [...] Mai multe dintre societatile mass-media romanesti cele mai importante au datorii mari la stat. In mai multe cazuri, Ministerul de Finante a acordat «facilitati fiscale» care permit reesalonarea datoriilor scadente. In aceste conditii, continuarea functionarii anumitor mijloace de informare in masa depinde, intr-o anumita masura, de bunavointa autoritatilor romane.”

43. In „Raportul periodic pe anul 2004 privind progresele realizate de Romania in procesul de aderare”, Comisia Europeana a Uniunii Europene adauga urmatoarele:

„In ciuda acestor progrese, unele probleme structurale pot afecta garantarea in practica a libertatii de exprimare. Numeroase societati mass-media nu sunt viabile din punct de vedere financiar si supravietuirea lor poate depinde de sustinerea unor interese politice sau comerciale. Studii externe au ajuns la concluzia ca relatarile jurnalistilor pot fi adesea influentate de stimulente financiare, ceea ce ii determina sa practice autocenzura. Astfel, statul a tolerat acumularea unor arierate semnificative din partea principalelor societati media, inclusiv majoritatea marilor canale de televiziune private. O astfel de situatie poate compromite independenta editoriala si studii de monitorizare a mass-media au evidentiat faptul ca jurnalele televizate sunt mult mai putin critice la adresa guvernului decat presa scrisa. In plus, conform unor informatii de incredere, alesii locali se folosesc de functia lor publica pentru a influenta politica editoriala a presei, a posturilor de radio si a posturilor TV locale, de exemplu prin atribuirea selectiva a contractelor de achizitii publice de publicitate.”

In drept

I. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 10
din conventie

44. Reclamantii se plang ca autoritatile competente nu i-au asistat in mod eficient in demersurile lor de executare a hotararii definitive din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Neamt, ceea ce i-a impiedicat sa isi exercite profesia de jurnalisti, aducand astfel atingere dreptului lor la libertatea de exprimare. Acestia invoca art. 10 din conventie, formulat dupa cum urmeaza:

„1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertati, care implica datorii si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrictii sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”

A. Cu privire la admisibilitate

45. Guvernul invoca neepuizarea cailor de atac interne. Acesta subliniaza ca, pentru a sanctiona pretinsa pasivitate a autoritatilor si a pune in executare hotararea din 6 decembrie 2002, citata anterior, reclamantii ar fi trebuit sa persevereze in cererile lor de executare pe langa executorul judecatoresc si sa sesizeze instantele cu o contestatie la executare, in temeiul art. 399 C. proc. civ., pentru a se plange de pretinsul refuz al executorului judecatoresc de a indeplini un act de executare sau pentru a clarifica intelesul sau intinderea dispozitivului hotararii executorii.

In plus, reclamantii ar fi putut introduce o actiune disciplinara impotriva executorului, in temeiul Legii nr. 188/2000. Guvernul considera ca reclamantii aveau, de asemenea, posibilitatea de a obtine executarea in temeiul art. 580

²

C. proc. civ. sau de a introduce o actiune de obligare a debitorului la plata unei amenzi civile sau a unor despagubiri in temeiul art. 580

³

C. proc. civ. Guvernul sustine ca aceste cai de atac erau accesibile, eficiente si suficiente, reprezentand cai de atac ce pot constrange debitorii sa execute obligatia lor in natura. In cele din urma, Guvernul mentioneaza ca orice litigiu care are ca obiect punerea in aplicare a contractului de asociere intre societatile
Radio M Plus
si
Tele M
ar fi putut fi solutionat prin intermediul unei actiuni de drept comun vizand rezilierea contractului respectiv.

46. Reclamantii considera ca exceptia ridicata de Guvern trebuie sa fie respinsa din mai multe motive. In primul rand, acestia subliniaza ca actiunile enumerate de Guvern sunt cai de atac indirecte pe care nu erau obligati sa le urmeze, avand in vedere ca hotararea din 6 decembrie 2002 ar fi putut fi pusa in executare cu ajutorul fortei publice. Pe de alta parte, acestia subliniaza ca, in cauze anterioare similare, Curtea a hotarat deja ca Guvernul nu adusese dovada caracterului efectiv al acestor cai de atac si remarca faptul ca nici in prezenta cauza Guvernul nu a prezentat elemente noi. In plus, acestia subliniaza ca nu au ramas pasivi. Dupa cererea de executare silita a hotararii mentionate anterior, acestia au urmat, evident fara succes, alte cai de atac indirecte mentionate de Guvern ca fiind eficiente in alte cauze in fata Curtii, si anume plangerea penala impotriva debitorului si actiunea in stabilirea unor penalitati cu titlu cominatoriu. In special in ceea ce priveste contestatia la executare, reclamantii sustin ca executorul nu si-a exprimat refuzul de a pune in executare hotararea din 6 decembrie 2002 si, de altfel, nu a incheiat procedura de executare silita si ca, prin urmare, dispozitiile legale invocate de Guvern nu sunt aplicabile. Contestatia la executare in scopul clarificarii intelesului si intinderii dispozitivului hotararii citate anterior era, de asemenea, inutila in speta, tinand seama in principal de faptul ca dispozitivul trebuia sa fie interpretat in lumina considerentelor hotararii si de faptul ca insusi executorul precizase intr-un proces- verbal faptul ca dispozitivul era clar. In ceea ce priveste actiunea disciplinara impotriva executorului judecatoresc, reclamantii mentioneaza ca este vorba despre o cale de atac la care nu aveau acces direct si care nu era susceptibila sa determine punerea in executare a hotararii. In ceea ce priveste amenzile civile, reclamantii remarca faptul ca acestea sunt aplicabile numai in cazul obligatiilor personale care nu pot fi puse in executare decat de debitorii lor. Or, in speta, obligatia de executare avea o natura cu totul diferita, fiind susceptibila de executare silita cu ajutorul fortei publice. Presupunand ca o astfel de amenda ar fi fost aplicabila, reclamantii subliniaza ca procedura ulterioara aplicarii unei astfel de amenzi nu era clara si, prin urmare, ineficienta, inainte de modificarea Codului de procedura civila prin Legea nr. 459/2003, intrata in vigoare in decembrie 2006.
47. Curtea considera ca exceptia Guvernului este strans legata de substanta capatului de cerere intemeiat de reclamanti pe art. 10 din conventie, astfel incat este necesar ca aceasta sa fie unita cu fondul (a se vedea,
    mutatis mutandis, Constantin Oprea impotriva Romaniei,
    nr. 24724/03, pct. 31, 8 noiembrie 2007).
48. De asemenea, Curtea constata ca cererea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 din conventie. Curtea subliniaza ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

a) Reclamantii

49. Reclamantii sustin, in primul rand, ca art. 10 din conventie este intr-adevar aplicabil in speta. Astfel, acestia subliniaza ca, in ciuda numeroaselor demersuri pe care le-au intreprins, nu au avut acces la studiourile si la echipamentele statiei de radio, aflandu-se astfel in imposibilitatea de a obtine executarea hotararii din 6 decembrie 2002 si, in consecinta, in imposibilitatea de a continua sa isi exercite profesia de jurnalisti de radio. Acestia precizeaza ca, inainte si dupa incheierea contractului de asociere, acestia asigurau munca de redactie pentru
    Radio M Plus.
    Conform reclamantilor si contrar a ceea ce sustine Guvernul, statia de radio mentionata anterior a continuat sa emita chiar si dupa luna octombrie 2002, atunci cand li s-a refuzat accesul la redactie, activitatea din redactie fiind asigurata de alti jurnalisti ai societatii
    Tele M.
    Reclamantii afirma ca aceasta situatie este consecinta unui conflict intre, pe de o parte, reclamant si, pe de alta parte, reprezentantii locali ai unui important partid politic, agasati de activitatea de jurnalist independent a reclamantului. In aceasta privinta, reclamantii fac trimitere la jurisprudenta Curtii conform careia concedierea unei persoane interesate ulterior unui „ansamblu de actiuni constand intr-un numar nedeterminat de acte de comunicare sau de exprimare, pe care (reclamantii) le realizasera pe parcursul unei perioade de cateva luni, in contextul special al unui litigiu de munca intre acestia si angajatorul lor” constituia o atingere adusa dreptului acestora la libertatea de exprimare
    [Carsteasi Grecu impotriva Romaniei,
    nr. 56326/00, (dec.) 21 septembrie 2004]. In opinia acestora, desi prezenta cauza nu priveste o concediere, aceasta prezinta cateva trasaturi comune cu o concediere
    de facto
    care genereaza efecte similare: imposibilitatea reclamantilor de a-si exercita profesia de jurnalisti de radio. De altfel, acestia reamintesc ca a fost examinat deja de catre Curte, in lumina art. 10 din conventie, impactul actiunilor infractionale ale tertilor, acestea fiind percepute ca obstacole de fapt in calea libertatii de exprimare.

Desi reclamantii au avut posibilitatea de a scrie articole in ziare, acestia subliniaza ca situatia in litigiu i-a impiedicat sa isi aleaga liber modalitatea de exprimare, care este garantata la art. 10 din conventie. Acestia evidentiaza faptul ca nu este de competenta autoritatilor publice sau a tertilor sa aleaga in locul jurnalistilor modalitatile prin care acestia din urma isi exercita activitatea, comunicand informatii si idei. In plus, ca urmare a neexecutarii hotararii din 6 decembrie 2002, reclamantii nu au avut acces la mijloacele tehnice care permit comunicarea de programe radio, desi conventia protejeaza si aceste mijloace care contribuie la comunicarea informatiilor si ideilor (hotararea
Autronic AG impotriva Elvetiei,
22 mai 1990, pct. 47, seria A nr. 178).

50. De asemenea, reclamantii considera ca prezenta cauza nu impune examinarea unei ingerinte a statului in exercitarea libertatii lor de exprimare, ci mai degraba o analiza a obligatiei pozitive pe care statul o are in temeiul conventiei. In plus, acestia sunt de parere ca autoritatile nationale aveau in speta obligatia pozitiva de a le pune la dispozitie un sistem care sa le permita sa obtina indeplinirea unei obligatii din partea unei persoane particulare si ca acestea erau obligate sa actioneze cu diligenta necesara pentru a-i ajuta sa puna in executare hotararea judecatoreasca din 6 decembrie 2002, pronuntata in favoarea lor, ceea ce le-ar fi permis sa isi exercite profesia de jurnalisti de radio. Acestia subliniaza ca s-a concluzionat deja de catre Curte existenta unei astfel de obligatii, in temeiul art. 6 § 1 din conventie, in cauze referitoare la obligatii de a face ale unor persoane particulare. In opinia lor, transpunerea unei astfel de obligatii in temeiul art. 10 din conventie respecta principiul proportionalitatii intre interesul general si interesele persoanelor si nu reprezinta o sarcina insuportabila si excesiva pentru stat, avand in vedere ca nu este vorba de impunerea unor obligatii noi. In cele din urma, reclamantii considera ca, pentru a stabili obligatia pozitiva in speta, este necesar sa se tina seama de faptul ca libertatea de exprimare este exercitata de catre jurnalisti profesionisti si ca obstacolele de fapt denuntate aduc atingere diversitatii si pluralitatii mijloacelor de exprimare. In plus, ar trebui sa se tina seama si de situatia presei din Romania in aceeasi perioada (2002-2004), astfel cum este descrisa in mai multe rapoarte intocmite de diverse organizatii nationale si internationale.
51. In continuare, reclamantii denunta nerespectarea obligatiei pozitive descrise anterior. In aceasta privinta, ei invoca, in primul rand, ineficienta procedurii de executare silita pe care au initiat-o. Subliniaza ca executorul judecatoresc responsabil pentru executare nu a dat dovada de suficienta diligenta in vederea executarii titlului lor, pe care il considera ca fiind clar, cu atat mai mult cu cat era vorba despre un titlu obtinut in urma unei proceduri de ordonanta presedintiala care, prin definitie, necesita

1. interventie urgenta. In plus, acestia sustin ca executorul avea posibilitatea, in temeiul dispozitiilor Codului de procedura civila, sa apeleze la fortele de politie. Or, in speta, executorul s-a multumit sa mearga singur sa vada echipamentele radio care se aflau la etajul doi al cladirii. In plus, executorul nu a incheiat procedura de executare silita, lasandu-i intr-o situatie incerta. In cele din urma, reclamantii contesta argumentele pe care executorul le-ar fi comunicat Guvernului in anul 2008, adica la opt ani de la momentul faptelor, si care nu fusesera notificate niciodata anterior.

In al doilea rand, reclamantii denunta refuzul autoritatilor penale de a sanctiona reprezentantii societatii
Tele M
si faptul ca nu dispun de alte mecanisme eficiente pentru a asigura executarea „obligatiei de a face” care sa le permita accesul in sediul statiei de radio.

In al treilea rand, reclamantii subliniaza consecintele pe care neexecutarea hotararii din 6 decembrie 2002 le-a avut asupra exercitarii profesiei lor. Acestia sustin ca, spre deosebire de cauza
Verites Sante Pratique SARL impotriva Frantei
(cererea nr. 74766/01,

2. decembrie 2005), in care reclamanta a avut posibilitatea de a difuza informatiile sale prin alte mijloace, precum internetul, si a continuat publicarea acestora in alta revista, in prezenta cauza, reclamantii nu au putut - si, de altfel, nu au facut-o - sa transmita informatii prin mijloace echivalente. Pentru reclamanti, care erau specializati in jurnalismul de radio si televiziune, nu era o veritabila alternativa sa scrie ocazional articole in ziare, deoarece este vorba despre alt stil de jurnalism. Astfel cum a constatat deja Curtea in alte cauze, potentialul impact al canalului de transmitere a opiniilor are o anumita importanta atunci cand este vorba despre libertatea de exprimare, deoarece se stie faptul ca mijloacele de informare in masa audiovizuale au adesea efecte mult mai imediate si mai puternice decat presa scrisa
   [Purcell si altii impotriva Irlandei,
   nr. 15404/89, Decizia Comisiei din 16 aprilie 1991, Decizii si rapoarte (DR) 70, p. 262]. In cele din urma, reclamantii subliniaza ca erau redactorii unei statii de radio locale care transmitea informatii si emisiuni de interes local; prin urmare, se adresau unui public local care cunostea bine subiectele abordate. In consecinta, posibilitatea pe care a avut-o reclamanta de a publica cateva articole intr-un cotidian national, care se adresa, prin definitie, unui public national, nu era un mijloc echivalent si nu putea fi considerat drept o „exercitare a profesiei”. De altfel, reclamantul nu a exercitat deloc aceasta profesie (nici chiar prin scrierea catorva articole), timp de mai multi ani dupa faptele in litigiu. In orice caz, posibilitatea de a-si exercita profesia - si, prin urmare, libertatea de exprimare - prin alte mijloace (scrierea intr-un ziar, participarea la o emisiune televizata) este pur speculativa si teoretica, deoarece astfel de activitati nu depind numai de vointa reclamantilor, ci mai degraba de vointa unor terti. In plus, acest tip de argument ar fi putut paraliza toate cererile in care Curtea a analizat concedierea unor jurnalisti, deoarece, in toate aceste cauze, reclamantii ar fi putut gasi un alt loc de munca in domeniul mass-media. In plus, a profita de ocazia de a scrie din cand in cand un articol pentru un ziar sau de a fi invitat ca participant la o emisiune radio sau televizata nu reprezinta exercitarea profesiei si nu constituie un mijloc echivalent celui de redactor al unei statii de radio.

b) Guvernul

52. Guvernul considera ca nu a avut loc nicio ingerinta in exercitarea de catre reclamanti a libertatii lor de exprimare. Astfel, acesta subliniaza ca statia
    Radio M Plus
    nu a desfasurat nicio activitate in perioada 2002-2004, tinand seama de transferurile ilegale ale licentei nr. 246/1997 (a se vedea supra, pct. 32). In plus, acesta remarca faptul ca din documentele aflate la dosar rezulta ca reclamanta a exercitat o activitate jurnalistica la cotidianul national
    Romania libera
    in luna octombrie 2002. De asemenea, nimic nu impiedica reclamantul sa scrie intr-un ziar sau sa participe la emisiuni televizate.
53. In subsidiar, Guvernul considera ca o eventuala ingerinta in libertatea de exprimare a reclamantilor in prezenta cauza era prevazuta de lege, si anume in reglementarea privind executarea silita a unei hotarari definitive. In plus, aceasta urmarea un scop legitim, adica acela de a proteja drepturile altora. In cele din urma, Guvernul considera ca nu a fost depasita marja de apreciere a autoritatilor nationale in ceea ce priveste existenta unei nevoi sociale imperioase corespunzatoare ingerintei in litigiu si ca ingerinta a fost atat necesara intr-o societate democratica, cu scopul de a asigura respectarea drepturilor unor terti si legalitatea, cat si proportionala. In aceasta privinta, Guvernul reaminteste ca reclamantii ar fi putut sa isi exercite libertatea de exprimare prin alte mijloace decat jurnalismul radio.

2. Motivarea Curtii

a) Principii generale

54. Curtea reaminteste importanta cruciala a libertatii de exprimare, care constituie una din conditiile prealabile pentru buna functionare a democratiei. Exercitarea reala si efectiva a libertatii de exprimare nu depinde numai de obligatia statului de a se abtine de la orice ingerinta, ci poate necesita masuri pozitive de protectie chiar si in relatiile dintre indivizi. Astfel, in cauza
    Appleby si altii impotriva Regatului Unit
    (nr. 44306/98, pct. 47, CEDO 2003-VI), Curtea a trebuit sa examineze obligatiile Regatului Unit in raport cu refuzul unei societati private, proprietara a unui centru comercial, de a le permite reclamantilor sa infiinteze un stand in respectivul centru comercial cu scopul de a distribui brosuri prin intermediul carora doreau sa atraga atentia cetatenilor asupra impotrivirii lor la proiectul alesilor locali de a construi pe terenuri de joaca si de a le priva astfel copiii de spatii verzi unde se puteau juca. Curtea a hotarat ca, in cazul in care interdictia de a avea acces la o proprietate are ca efect impiedicarea oricarei exercitari efective a libertatii de exprimare sau in cazul in care se poate considera ca esenta insasi a acestui drept este alterata, aceasta nu exclude posibilitatea ca statul sa aiba obligatia pozitiva de a proteja exercitarea drepturilor prevazute de conventie,

reglementand dreptul de proprietate.

55. In continuare, Curtea reaminteste ca, pentru a stabili daca exista o obligatie pozitiva, trebuie sa se tina seama - preocupare subiacenta a conventiei in integralitatea sa - de echilibrul just care trebuie pastrat intre interesul general si interesele indivizilor. intinderea acestei obligatii variaza inevitabil, in functie de diversitatea situatiilor din statele contractante si de alegerile care trebuie facute in termeni de prioritati si resurse. Aceasta obligatie nu trebuie sa fie interpretata nici in sensul de a impune autoritatilor o sarcina insuportabila sau excesiva (a se vedea, printre altele,
    Ozgur Gundem impotriva Turciei,
    nr. 23144/93, pct. 43, CEDO 2000-III). In cele din urma, pentru a stabili existenta unei obligatii pozitive in temeiul art. 10 din conventie, Curtea a luat in considerare natura libertatii de exprimare in cauza, capacitatea acesteia de a contribui la dezbaterea publica, natura si intinderea restrictiilor aplicate libertatii de exprimare, existenta unor alternative pentru exercitarea acestei libertati, precum si importanta drepturilor contrare altora sau publicului in general
    (Appleby,
    citata anterior, pct. 42-43 si 47-49).
56. In cele din urma, Curtea reaminteste ca a concluzionat deja ca neexecutarea unei hotarari judecatoresti in favoarea unui istoric reprezinta o incalcare a art. 10 din conventie, avand in vedere ca hotararea in cauza priveste un element esential al dreptului la libertatea de exprimare
    (Kenedi impotriva Ungariei,
    nr. 31475/05, pct. 4345, 26 mai 2009).

b) Aplicarea in cauza a principiilor mentionate anterior

57. In prezenta cauza, reclamantii au obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva care dispune ca reprezentantii societatii
    Tele M
    sa le permita accesul la redactia
    Radio M Plus.
    Totusi, aceasta hotarare a ramas neexecutata chiar si dupa ce reclamantii au solicitat executarea silita si dupa ce s-au adresat unui executor judecatoresc autorizat sa procedeze la executarea silita.
58. Curtea remarca faptul ca partile au opinii divergente in ceea ce priveste sensul pe care Curtea ar trebui sa il adopte in examinarea prezentei cauze. Daca Guvernul considera ca aceasta ar trebui sa analizeze justificarea unei eventuale ingerinte in dreptul reclamantilor, in schimb acestia pretind ca a nu a fost respectata obligatia pozitiva care revine statului in temeiul art. 10 din conventie. In ceea ce o priveste, Curtea remarca de la inceput ca autoritatile nu au nicio raspundere directa in raport cu aceasta restrictie privind libertatea de exprimare a persoanelor in cauza. Aceasta nu este convinsa ca poate sa rezulte vreo raspundere din partea statului din faptul ca o societate privata impiedica accesul reclamantilor la redactia postului de radio (
    Appleby
    , citata anterior, pct. 41). Totusi, ramane sa se pronunte cu privire la problema de a stabili daca statul parat a respectat sau nu o eventuala obligatie pozitiva de a proteja de o ingerinta din partea altora - in speta reprezentantii societatii
    Tele M
    - exercitarea drepturilor pe care reclamantii le au in temeiul art. 10 din conventie.
59. Curtea va examina, in primul rand, problema de a stabili daca statul avea o obligatie pozitiva fata de reclamanti avand in vedere circumstantele specifice ale cauzei. Este necesar sa se reaminteasca faptul ca, in aceasta privinta, Curtea a sanctionat deja inertia autoritatilor nationale in raport cu alte tipuri de actiuni infractionale ale tertilor, care adusesera atingere libertatii de exprimare a jurnalistilor (a se vedea
    Appleby,
    citata anterior;
    Ozgur Gundem,
    citata anterior, si
    Dink impotriva Turciei,
    nr. 2668/07, 6102/08, 30079/08, 7072/09 si 7124/09, pct. 106-108 si 137-138, 14 septembrie).
60. In acest sens, Curtea reaminteste jurisprudenta sa elaborata in temeiul art. 6 din conventie care garanteaza fiecaruia dreptul de acces la justitie, care are drept consecinta dreptul la executarea hotararilor judecatoresti definitive
    (Hornsby impotriva Greciei,
    19 martie 1997, pct. 40,
    Culegere de hotarari si decizii
    1997-II). Problema care trebuie solutionata in prezenta cauza este de a stabili daca la interesul personal al unui justitiabil de a pune in executare o hotarare care ii este favorabila si la interesul general al societatii pentru o buna administrare a justitiei, care au fost consacrate de Curte in cauzele privind neexecutarea hotararilor judecatoresti definitive (
    Hornsby,
    citata anterior, pct. 41) se poate adauga interesul reclamantilor de a li se respecta dreptul la libertatea de exprimare, prin intermediul executarii unei hotarari judecatoresti definitive.
61. In speta, Curtea remarca faptul ca Guvernul nu contesta ca, prin accesul la redactia si echipamentele statiei de radio
    Radio M Plus,
    reclamantii doreau sa isi exercite profesia de jurnalisti de radio, care, in mod evident, reprezinta un element esential al dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea
    Kenedi,
    citata anterior, pct. 43, si,
    mutatis mutandis, Tarsasag a Szabadsagjogokert impotriva Ungariei,
    nr. 37374/05, pct. 27, 14 aprilie 2009). In schimb, Guvernul contesta, astfel cum se confirma in atestarea C.N.A., ca statia mentionata anterior a avut activitati de radiodifuziune in perioada 2002-2004 (a se vedea supra, pct. 52) si afirma ca, prin urmare, reclamantii nu ar fi putut exercita nicio activitate jurnalistica in aceasta societate.
62. Curtea precizeaza, de la inceput, ca nu are competenta de a se pronunta cu privire la legalitatea activitatilor unei statii de radio locale. Aceasta observa ca atestarea C.N.A. mentioneaza acordarea si transferurile licentelor audiovizuale detinute de societatile in litigiu, si anume
    Radio M Plus
    si
    Tele M
    , si concluzioneaza ca statia de radio nu a exercitat nicio activitate de radiodifuziune in perioada 2002-2004. Totusi, Curtea remarca faptul ca somatiile adresate de C.N.A. ca urmare a diverselor transferuri ilegale nu au fost urmate de o decizie de retragere a licentei audiovizuale nr. 246/1997 pe care o exploata
    Radio M Plus,
    in temeiul Legii nr. 504/2002 a audiovizualului. De altfel, nu a fost efectuata nicio retragere in temeiul art. 57 din aceeasi lege, care ii permite

100. N.A.-ului sa retraga licenta audiovizuala in cazul in care titularul sau inceteaza sa difuzeze serviciul de programe timp de 45 de zile, din motive de natura tehnica, si timp de 96 de ore, pentru orice alte motive (a se vedea supra, pct. 35). Avand in vedere considerentele anterioare, Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului conform caruia neexecutarea hotararii definitive din 6 decembrie 2002 nu a incalcat dreptul la libertatea de exprimare a reclamantilor, pe motiv ca
     Radio M Plus
     nu a desfasurat

activitati de radiodifuziune in perioada 2002-2004.

63. In continuare, Curtea observa ca prezenta cauza nu priveste imposibilitatea de a comunica anumite informatii sau idei unor terte persoane, ci modul de exercitare a unei profesii careia Curtea ii recunoaste rolul esential intr-o societate democratica, si anume acela de „caine de paza” [a se vedea recent
    Von Hannover impotriva Germaniei (nr. 2)
    (MC), nr. 40660/08 si 60641/08, pct. 102, 7 februarie 2012]. In concluzie, un element esential pentru libertatea de exprimare, si anume modalitatea sa de exercitare, era in joc pentru reclamanti. De asemenea, trebuie sa se constate ca nu era vorba de o simpla vocatie a exercitarii unui astfel de drept. Reclamantii dispuneau de mijloacele tehnice care permit comunicarea de programe radio. Curtea observa ca, din documentele aflate la dosar, reiese ca reclamantii au putut sa publice cateva articole in presa scrisa nationala si locala, in cursul anilor 2002 si 2003 (a se vedea supra, pct. 33-34). Totusi, aceasta admite ca posibilitatea de a scrie articole in ziare nu poate compensa libertatea jurnalistilor de a alege modalitatea de exprimare. Or, conform jurisprudentei Curtii, in afara de esenta ideilor si a informatiilor exprimare, art. 10 din conventie protejeaza, de asemenea, modalitatea de exprimare a acestora
    (Jersild impotriva Danemarcei,
    23 septembrie 1994, pct. 31, seria A nr. 298,
    News Verlags GmbH & Co.KG impotriva Austriei,
    nr. 31457/96, pct. 39-40, hotararea din 11 ianuarie 2000, si
    Verites Sante Pratique SARL,
    citata anterior). In fapt, nu este de competenta Curtii si nici a instantelor nationale sa se substituie presei pentru a afirma ce tehnica de redactare ar trebui sa fie adoptata de jurnalisti
    (Jersild,
    citata anterior, pct. 31). Este necesar sa se tina seama, de asemenea, de potentialul impact al transmiterii unor opinii, care are o anumita importanta atunci cand este vorba despre libertatea de exprimare, deoarece se stie ca mijloacele de informare in masa audiovizuale au adesea efecte mult mai imediate si puternice decat presa scrisa
    (Purcellsi altii,
    citata anterior). In consecinta, Curtea nu poate sa admita nici argumentul Guvernului conform caruia reclamantii aveau alte alternative pentru a-si manifesta libertatea de exprimare.
64. In plus, Curtea aminteste ca statul este ultimul garant al pluralismului, in special in ceea ce priveste presa audiovizuala, ale carei programe se difuzeaza adesea pe scara foarte larga
    (Informationsverein Lentia si altii impotriva Austriei,
    24 noiembrie 1993, pct. 38, seria A nr. 276). Acest rol devine cu atat mai indispensabil atunci cand independenta presei sufera presiuni externe exercitate de politicieni si detinatori ai puterii economice. Prin urmare, trebuie sa se acorde o importanta speciala contextului libertatii presei din Romania la momentul faptelor. Or, conform rapoartelor intocmite de mai multe organizatii nationale si internationale, situatia presei din Romania in perioada 2002-2004 nu era satisfacatoare (a se vedea supra, pct. 39-43). In aceste rapoarte se subliniaza, intre altele, faptul ca presa locala se afla, direct sau indirect, sub controlul responsabililor politici sau economici ai regiunii. Curtea nu poate ignora faptul ca, in prezenta cauza, reclamantul afirma ca a suferit presiuni politice si economice care au determinat vanzarea unei parti din participatia sa la o societate de televiziune (a se vedea supra, pct. 10-12). In aceste conditii, masurile pe care trebuia sa le adopte statul, avand in vedere rolul acestuia de garant al pluralismului si al independentei presei, au o importanta considerabila.
65. Avand in vedere considerentele anterioare, Curtea considera ca autoritatile nationale erau obligate sa adopte masuri eficiente pentru a asista reclamantii in punerea in executare a hotararii judecatoresti definitive si executorii din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Neamt. Or, in ciuda demersurilor intreprinse de reclamanti, acestora li s-a refuzat accesul la redactia statiei de radio. Doar reclamantului i s-au restituit, la 25 octombrie 2004, echipamentele apartinand societatii
    Radio M Plus.
66. Curtea reaminteste ca exercitarea puterii statale care poate influenta drepturile si libertatile garantate de conventie antreneaza raspunderea statului, independent de forma in care sunt exercitate aceste puteri [
    Wos impotriva Poloniei
    (dec.), nr. 22860/02, CEDO 2005-IV, si
    Vodopyanovy impotriva Ucrainei,
    nr. 22214/02, pct. 33, 17 ianuarie 2006]. In plus, decizia statului parat de a delega unei anumite entitati o parte din puterile sale nu o poate sustrage de la responsabilitatile care i-ar fi revenit daca ar fi ales sa le exercite el insusi (a se vedea,
    mutatis mutandis, Wos,
    citata anterior). Prin urmare, in calitate de depozitar al autoritatii publice, statul trebuia sa aiba un comportament diligent si sa ii asiste pe reclamanti in executarea hotararii care le-a fost favorabila, in special prin intermediul executorilor judecatoresti.
67. In speta, Curtea remarca faptul ca reclamantii au solicitat foarte rapid executarea silita a hotararii din 6 decembrie 2002. In consecinta, un executor judecatoresc s-a deplasat de doua ori impreuna cu acestia la sediul statiei de radio, dar reclamantii au fost primiti intr-o camera goala la parterul imobilului si numai executorul a putut vizita studiourile dotate cu echipamente speciale, situate la etajul doi al imobilului (a se vedea supra, pct. 19-22). Desi executorul judecatoresc a precizat ca hotararea executorie era clara si ca nu era necesara initierea unei actiuni in instanta pentru a clarifica intelesul si intinderea dispozitivului acesteia, nu a solicitat concursul si asistenta fortelor de politie, care se impuneau avand in vedere comportamentul necooperant al debitorilor, si nu a intreprins niciun demers pentru a obtine executarea hotararii favorabile reclamantilor. Or, in speta, tinand seama de miza procedurii pentru reclamanti, care doreau sa isi exercite profesia de jurnalisti de radio, si avand in vedere faptul ca era vorba despre o ordonanta presedintiala, procedura de executare silita impunea masuri urgente. Curtea nu poate admite motivele prezentate de executor in fata Guvernului in 2008 pentru a justifica neexecutarea hotararii din 6 decembrie 2002 (a se vedea supra, pct. 29). In fapt, din documentele aflate la dosar nu reiese ca aceste motive au fost notificate reclamantilor, acestea fiind invocate pentru prima data in fata Curtii [a se vedea,
    mutatis mutandis, Svipsta impotriva Letoniei,
    nr. 66820/01, pct. 110, CEDO 2006-III (extrase)].
68. In masura in care Guvernul sustine ca reclamantii ar fi putut sa formuleze o contestatie la aceasta executare, in temeiul art. 399 C. proc. civ., sau sa initieze o actiune disciplinara impotriva executorului judecatoresc, in temeiul Legii nr. 188/2000, pentru a se plange de refuzul acestuia de a indeplini un act de executare (a se vedea supra, pct. 45), Curtea reaminteste ca a hotarat deja ca Guvernul nu a demonstrat caracterul eficient al cailor de atac in cauza
    (Constantin Oprea, citata anterior,
    pct. 41
    infine,
    si
    Elena Negulescu impotriva Romaniei,
    nr. 25111/02, pct. 43, 1 iulie 2008). In special, Guvernul nu a oferit exemple de jurisprudenta interna pentru a dovedi ca, in absenta notificarii refuzului executorului judecatoresc de a continua executarea si in absenta incheierii oficiale a acestei proceduri, reclamantii ar fi putut angaja raspunderea executorului judecatoresc. De altfel, acesta nu a precizat nici in ce fel actiunea disciplinara era o cale de atac la care reclamantii aveau acces direct si care putea determina executarea hotararii definitive, avand in vedere ca aceasta nu putea fi initiata decat de colegiul director al camerei executorilor judecatoresti sau de catre ministrul justitiei si putea avea ca rezultat doar suspendarea din functie a executorului
    [Topciov impotriva Romaniei (dec.),
    17369/02, 15 iunie 2006].
69. In plus, in ceea ce priveste argumentul Guvernului conform caruia reclamantii aveau, de asemenea, posibilitatea de a obtine executarea in temeiul art. 580
    
    ²
    
    C. proc. civ. sau de a initia o actiune de obligare a debitorului la plata unei amenzi civile sau a unor despagubiri in temeiul art. 580
    
    ³
    
    C. proc. civ. (a se vedea supra, pct. 45), Curtea remarca, in primul rand, ca Guvenrul nu a aratat in ce fel ar fi putut fi aplicate dispozitiile art. 580
    
    ²
    
    C. proc. civ. de catre reclamanti, si anume sa procedeze la executare ei insisi sau prin intermediul unui tert.
70. De asemenea, in ceea ce priveste posibilitatea de a initia o actiune de obligare a debitorului la plata unei amenzi civile sau a unor despagubiri in temeiul art. 580
    
    ³
    

100. proc. civ., Curtea remarca faptul ca aceste cai de atac sugerate de Guvern sunt mijloace indirecte de punere in executare a hotararii definitive si, prin urmare, nu sunt de natura sa remedieze direct incalcarea pretinsa. Presupunand ca, avand in vedere caracterul sau special, obligatia de executare ar fi necesitat interventia personala a creditorului si ca aceste mijloace de a constrange debitorul ar fi putut, in principiu, sa se dovedeasca a fi cai de atac eficiente si accesibile, Curtea constata ca, in speta, reclamantii au apelat deja la alte mijloace indirecte, si anume doua plangeri penale, dar ca acestia nu au reusit sa obtina executarea hotararii definitive. Or, conform jurisprudentei Curtii, un reclamant trebuie sa foloseasca in mod normal caile de atac interne cu adevarat eficiente si suficiente. In cazul in care a fost utilizata o cale de atac, nu se impune utilizarea altei cai al carei scop este practic acelasi (a se vedea
     Ghibusi impotriva Romaniei,
     nr. 7893/02, pct. 28, 23 iunie 2005).

71. Tinand seama de considerentele precedente, Curtea constata ca reclamantii au luat initiativa unor acte de executare suficiente si au depus eforturile necesare pentru a obtine executarea hotararii definitive din 6 decembrie 2002. Or, esentialul arsenalului juridic pus la dispozitia reclamantilor pentru a pune in executare hotararea care le era favorabila, si anume sistemul executorilor judecatoresti, s-a dovedit a fi inadecvat si ineficient. In plus, prin neadoptarea unor masuri eficiente si necesare pentru a asista reclamantii in executarea hotararii judecatoresti definitive si executorii mentionate anterior, autoritatile nationale au privat dispozitiile art. 10 din conventie de orice efect util si au refuzat exercitarea de catre reclamanti a profesiei de jurnalist de radio.
72. Prin urmare, trebuie sa fie respinsa exceptia de neepuizare a cailor de atac interne invocata de Guvern si sa se constate ca a fost incalcat art. 10 din conventie.

II. C
u privire la aplicarea art
. 41
din conventie

73. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si

daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a

consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu

74. Reclamantii solicita 20 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit in perioada 2002-2004. Acestia sustin ca suma solicitata corespunde salariilor pe care reclamanta ar fi trebuit sa le primeasca in calitate de redactor si, ulterior, de directoare de programe a statiei radio
    Radio M Plus,
    pierderii de venituri suferita de reclamant in calitate de director si participant la 20% din profitul respectivei statii de radio, costurilor presupuse de infiintarea unei noi societati de radiodifuziune si interdictiei de a avea acces la redactia statiei de radio. In sprijinul acestei solicitari, reclamantii au prezentat contractul de munca al reclamantei, din care reiese ca, incepand cu luna octombrie 2002, aceasta primea un salariu lunar de 6 milioane ROL, bilantul contabil al societatii
    Radio M Plus
    , in care se preciza scaderea considerabila a profitului acesteia pentru lunile octombrie si noiembrie 2002, precum si cartea de munca a reclamantului, din care reiese faptul ca a lucrat, incepand cu 1 februarie 2003, in calitate de coordonator de proiect pentru o organizatie neguvernamentala si, ulterior, ca inginer de sisteme, precum si salariile primite.
75. In ceea ce priveste prejudiciul moral, reclamantii solicita 5 000 EUR. Acestia nu precizeaza daca solicita suma citata anterior individual sau impreuna. In aceasta privinta, reclamantii solicita Curtii sa ia in considerare importanta valorilor aflate in joc pentru acestia, avand in vedere ca au fost impiedicati sa isi exercite profesia de jurnalisti, eforturile depuse si procedurile initiate pentru punerea in executare a hotararii definitive din 6 decembrie 2002, precum si suferinta care le-a fost cauzata de esuarea tuturor acestor proceduri si de lipsa protejarii drepturilor recunoscute de justitie si, in linii mai generale, de absenta protejarii mijloacelor de informare in masa independente impotriva presiunilor politice si economice specifice la momentul faptelor.
76. Guvernul considera ca solicitarea reclamantilor cu titlu de prejudiciu material este speculativa deoarece prezenta cauza priveste numai art. 10 din conventie, nu art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie si ca reclamantii nu au dovedit existenta unei legaturi de cauzalitate intre prejudiciul solicitat si pretinsa incalcare a conventiei.
77. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul considera ca acesta ar fi suficient compensat printr-o constatare a incalcarii. In subsidiar, Guvernul considera ca pretentiile reclamantilor sunt excesive si ca nu s-a stabilit nicio legatura de cauzalitate intre prejudiciul moral solicitat si pretinsa incalcare a conventiei.
78. Curtea subliniaza ca, pentru acordarea unei reparatii echitabile in speta, fundamentul care trebuie retinut consta in incalcarea art. 10 din conventie, din cauza inertiei autoritatilor nationale care nu au adoptat masurile eficiente si necesare pentru a asista reclamantii in executarea hotararii judecatoresti definitive si executorii favorabile acestora si care le-ar fi permis sa isi exercite profesia de jurnalisti de radio. In opinia Curtii, este incontestabil ca reclamantii au suferit un prejudiciu material din aceasta cauza. Cu toate acestea, Curtea subliniaza ca, avand in vedere caracterul in mod necesar aleatoriu al prejudiciului care decurge din incalcare, ar putea fi imposibila stabilirea cu precizie a sumelor necesare pentru acordarea unei reparatii integrale (
    restitutio in integrum)
    pentru pierderile materiale suferite de un reclamant [hotararea
    Young, James si Webster impotriva Regatului Unit
    (art. 50) din 18 octombrie 1982, pct. 11, seria A nr. 55]. Curtea beneficiaza in materie de o putere de apreciere de care face uz in functie de ce anume considera a fi echitabil [hotararile
    Sunday Times impotriva Regatului Unit (nr. 1)
    (art. 50), 6 noiembrie 1980, pct. 15, seria A nr. 38 si
    Smith si Grady impotriva Regatului Unit
    (reparatie echitabila), nr. 33985/96 si 33986/96, pct. 18-19, CEDO

2000. IX]. De asemenea, Curtea considera ca reclamantii au suferit un prejudiciu moral, avand in vedere angoasa si stresul considerabile pe care acestia le-au resimtit cu siguranta.

Prin urmare, pronuntandu-se in echitate, Curtea considera ca trebuie sa li se acorde celor doi reclamanti impreuna 18 000 EUR pentru toate prejudiciile.

2. 
   Cheltuieli de judecata
   

79. De asemenea, reclamantii solicita 37,5 milioane ROL pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne si 4 500 EUR pentru cele efectuate in fata Curtii.
80. Guvernul se opune acestei solicitari.
81. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, Curtea remarca, de la inceput, ca respectivele contracte de asistenta judiciara depuse la dosar au fost semnate doar de reclamant. Tinand seama de continutul acestor documente si de jurisprudenta sa, Curtea considera ca este rezonabil sa acorde suma totala de 5 500 EUR pentru toate cheltuielile si o acorda reclamantului.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

82. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Uneste cu fondul
   exceptia preliminara a Guvernului referitoare la neepuizarea cailor de atac interne si o
   respinge
   ;
2. Declara
   cererea admisibila;
3. Hotaraste
   ca a fost incalcat art. 10 din conventie;
4. Hotaraste:

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantilor, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie,
   sumele
   urmatoare, plus orice suma care poate fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamanti, care trebuie convertite in moneda statului parat, la rata de schimb aplicabila la data platii:

1. reclamantilor, impreuna, 18 000 EUR (optsprezece mii de euro) pentru toate prejudiciile;
2. primului reclamant, 5 500 EUR (cinci mii cinci sute de euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;

2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

5. Respinge
   cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 10 mai 2012, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte