CAUZA CONSTANTIN FLOREA IMPOTRIVA ROMANIEI


(Cererea nr. 21534/05)


Hotararea din 19 iunie 2012

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Constantin Florea impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Kristina Pardalos,
judecatori
, si Santiago Quesada,

grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 29 mai 2012,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 21534/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, Constantin Florea („reclamantul”), a sesizat Curtea la 6 mai 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Guvernul roman („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul pretinde, in special, ca durata procedurii indreptate impotriva sa a fost nerezonabila si ca prezumtia de nevinovatie a fost incalcata.
4. La 15 februarie 2011, cererea a fost comunicata Guvernului. In conformitate cu art. 29 § 1 din conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
5. In urma abtinerii lui Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din regulament), presedintele camerei a desemnat-o pe Kristina Pardalos in calitate de judecator
   ad-hoc
   (art. 26 § 4 din conventie si art. 29 § 1 din regulament).

In fapt

I. C
ircumstantele cauzei

6. Reclamantul este nascut in 1950 si locuieste in Damienesti.
7. Era asociat unic al unei societati comerciale care detinea un abator situat in localitatea Damienesti. Pentru carnea obtinuta din sacrificarea animalelor cumparate de la ferme locale societatea a incasat in perioada ianuarie - iunie 1996 subventii de la Directia judeteana pentru agricultura (numita in continuare „directia”).
8. Dupa un control efectuat in iunie 1996, directia a considerat ca reclamantul a falsificat documente contabile declarand un numar mai mare de animale sacrificate pentru a beneficia de subventii mai mari. Directia a considerat ca societatea a incasat pe nedrept 245 milioane lei romanesti, adica echivalentul a 7500 USD. Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau, sesizat de catre directie, a deschis o ancheta pentru investigarea acuzatiei de inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals.
9. Intre 9 si 19 octombrie 1996, reclamantul a fost arestat preventiv prin ordonanta parchetului. La 19 octombrie 1996, bunurile societatii au fost puse sub sechestru.
10. Anchetatorii au audiat peste 400 fermieri si au dispus realizarea unei expertize contabile.
11. Prin rechizitoriul din 5 decembrie 1996, parchetul l-a trimis in judecata pe reclamant pentru infractiunile mentionate.
12. Judecatoria Bacau a trimis dosarul la Tribunalul Bacau, care l-a inapoiat judecatoriei. Curtea de Apel Bacau a trimis dosarul tribunalului.
13. La 18 septembrie 1997, tribunalul, fara sa administreze noi probe, a trimis dosarul parchetului pentru continuarea anchetei si realizarea unei noi expertize contabile. Parchetul de pe langa tribunal a trimis dosarul parchetului de pe langa judecatorie.
14. La 20 august 1998, parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale fata de reclamant, pe motiv ca nu fusese comisa nicio infractiune. Neinceperea urmarii penale a fost anulata de parchetul de pe langa tribunal care a continuat ancheta. O noua expertiza contabila a fost efectuata.
15. La 21 decembrie 2000, parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale, pe motiv ca faptele de care era acuzat au fost comise fara intentie. La 12 aprilie 2002, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau a anulat ordonanta de neincepere a urmaririi penale si a trimis dosarul la parchetul de pe langa tribunal pentru continuarea anchetei.
16. O a patra expertiza contabila a concluzionat ca reclamantul a incasat pe nedrept aproximativ 169 milioane lei, aproximativ 5 000 EUR. La cererea reclamantului, o noua expertiza a fost efectuata in octombrie 2002. Ea a concluzionat ca prejudiciul se ridica la aproximativ 103 milioane lei, aproximativ 3 000 EUR.
17. Prin rechizitoriul din 1 noiembrie 2002, reclamantul a fost trimis in judecata in fata Judecatoriei Bacau pentru inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals. Directia s-a constituit parte civila pentru suma de 624 milioane lei reprezentand prejudiciul pretins.
18. Instanta a audiat mai multi martori si a respins cererea reclamantului privind realizarea unei noi expertize, cu motivarea ca nu era necesara.
19. Prin hotararea din 12 mai 2004, judecatoria a considerat ca faptele de care reclamantul era acuzat corespundeau definitiei infractiunilor de inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, intrucat aceste documente nu proveneau de

la o autoritate publica.

20. Examinand documentele dosarului, a considerat ca, incepand cu ianuarie 1996, reclamantul, pentru a beneficia de subventii mai mari, a falsificat documente contabile inscriind un numar de animale sacrificate mai mare decat cel real. A concluzionat astfel:

„In perioada ianuarie - mai 1996, cu aceeasi intentie dolosiva, reclamantul, administrator al societatii comerciale „M”, a falsificat documentele de cumparare a animalelor si [...] a incasat ilegal din bugetului statului, de mai multe ori, suma de 103 200 500 lei cu titlu de subventii pentru carnea introdusa pe piata [...]; aceste fapte constituie infractiunea de inselaciune [iar] fapta de a falsifica documentele de cumparare constituie infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale care o include pe cea de uz de fals.”

21. A retinut apoi ca actiunea publica pentru toate aceste fapte era prescrisa din noiembrie 2003 si, in consecinta, a incetat procesul penal.
22. In ceea ce priveste latura civila a cauzei, in temeiul art. 998 C. civ., instanta l-a obligat pe reclamant la plata catre stat a sumei de 103 200 200 ROL. Judecatoria a considerat ca elementele raspunderii civile delictuale erau caracterizate in felul urmator:

„Existenta prejudiciului este sigura si pe deplin dovedita de expertizele intocmite [...] Actul care a provocat acest prejudiciu reiese din faptele expuse, cu alte cuvinte, reclamantul, falsificand documentele de achizitionare, a inselat partea civila pentru a obtine pentru sine foloase necuvenite [...] Acestea au fost savarsite cu intentie si acuzatiile privind raspunderea angajatilor directiei [...] nu pot fi retinute. Exista, de asemenea, o legatura de cauzalitate directa intre actiune si prejudiciul provocat [...]”.

23. Reclamantul a formulat, succesiv, apel si recurs, sustinandu-si nevinovatia. Hotararea primei instante a fost confirmata, prin doua hotarari definitive, a Tribunalului si a Curtii de Apel Bacau din 7 octombrie si, respectiv, din 16 decembrie 2004, cu motivarea ca „s-a constatat cu certitudine ca acuzatul a savarsit infractiunile de care este acuzat”.

II. D
reptul intern relevant

24. Conform art. 10 lit. g) C. proc. pen., actiunea publica nu mai poate fi exercitata daca a intervenit amnistia, prescriptia sau decesul faptuitorului.
25. Potrivit art. 121 C. pen., prescriptia inlatura raspunderea penala si se opune exercitarii actiunii publice. Termenul de prescriptie variaza intre trei si cincisprezece ani, in functie de infractiunea savarsita.
26. Art. 124 C. pen. prevede o forma de prescriptie speciala, ce intervine indiferent de numarul de intreruperi, daca termenul general de prescriptie este depasit cu inca jumatate.

In drept

I. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 6 § 1
din conventie

27. Reclamantul considera ca durata procedurii penale indreptate impotriva sa este nerezonabila. Acesta invoca art. 6 § 1 din conventie, care prevede urmatoarele:

„Orice persoana are dreptul la judecarea [...] intr-un termen rezonabil a cauzei sale,

de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie

penala indreptate impotriva sa.”

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

28. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 a) din conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

29. Guvernul sustine ca speta prezinta o anumita complexitate din cauza gravitatii faptelor, a numarului de martori si a naturii probelor. In ceea ce priveste comportamentul autoritatilor, Guvernul adauga ca nu au existat perioade de inactiune completa sau taraganari nejustificate. In cele din urma, considera ca reclamantul a contribuit la prelungirea duratei procedurii prin cereri de amanare pentru pregatirea apararii, o cerere de recuzare si absenta la una din expertize.
30. Curtea reaminteste mai intai ca, in general, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se analizeaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate de jurisprudenta Curtii, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente [a se vedea, printre multe altele,
    Pelissier si Sassi impotriva Frantei
    (MC), nr. 25444/94, pct. 67, CEDO 1999-II].
31. In speta, Curtea constata ca perioada care trebuie luata in considerare a inceput in iunie 1996 si s-a terminat la 16 decembrie 2004. Prin urmare, aceasta a durat aproximativ opt ani si cinci luni si a implicat trei grade de jurisdictie.
32. Curtea s-a pronuntat de mai multe ori in cauze ce au ridicat probleme similare celor din speta, in care a constatat incalcarea art. 6 § 1 din conventie
    (Pelissier si Sassi,
    citata anterior).
33. Dupa examinarea tuturor elementelor care i-au fost puse la dispozitie, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa conduca la o alta concluzie in speta. In special, Curtea constata ca procedura a fost prelungita fie din cauza necompetentei materiale a instantelor si a termenului necesar pentru solutionarea conflictului de competenta, fie prin intermediul multelor trimiteri intre instante si diverse parchete, pana la constatarea interventiei prescriptiei raspunderii penale. Or, nu este nerezonabil sa se creada ca aceste probleme legate de competenta instantelor si casarile repetate au cauzat intarzieri care nu pot fi imputate reclamantului (a se vedea,
    mutatis mutandis, Wierciszewska impotriva Poloniei,
    nr. 41431/98, pct. 46, 25 noiembrie 2003,
    SC Concept Ltd SRL si Manole impotriva Romaniei,
    nr. 42907/02, pct. 51, 22 noiembrie 2007, si
    Didu impotriva Romaniei,
    nr. 34814/02, pct. 29, 14 aprilie 2009).
34. Tinand seama de consideratiile precedente si de jurisprudenta sa in domeniu, Curtea considera ca durata procedurii in litigiu este excesiva si nu raspunde cerintei „termenului rezonabil”.
35. Prin urmare, a fost incalcat art. 6 § 1.

II. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 6 § 2
din conventie

36. Reclamantul denunta incalcarea principiului respectarii prezumtiei de nevinovatie ca urmare a faptului ca instantele interne au pronuntat o hotarare privind vinovatia sa si i-au aplicat o sanctiune pecuniara, in ciuda prescriptiei faptelor de care era acuzat. Acesta invoca art. 6 § 2 din conventie, care prevede urmatoarele:

„Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa

va fi legal stabilita.”

37. Guvernul contesta acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate

38. Guvernul ridica exceptia de incompatibilitate
    ratione materiae
    a acestui capat de cerere considerand ca sustinerile reclamantului privind incalcarea principiului prezumtiei de nevinovatie sunt consecinta unei interpretari gresite a dreptului intern.
39. In aceasta privinta, Guvernul arata ca instantele interne trebuie sa stabileasca mai intai existenta raspunderii penale pentru a inlatura apoi consecintele acesteia ca urmare a interventiei prescriptiei. Prin urmare, considera ca, in mod intemeiat, instantele interne au stabilit vinovatia reclamantului si au considerat ca a savarsit infractiunile de care era acuzat.
40. Guvernul subliniaza ca incetarea procesului penal nu afecteaza aplicarea unei sanctiuni civile si ca, in speta, in ceea ce priveste latura civila a cauzei, instantele au constatat ca conditiile raspunderii civile delictuale erau indeplinite si, prin urmare, l-au obligat pe reclamant la repararea prejudiciului cauzat partii civile.
41. Guvernul pledeaza, de asemenea, ca reclamantul nu se poate pretinde victima unei incalcari a dreptului la respectarea prezumtiei de nevinovatie, intrucat vinovatia i-a fost stabilita legal sub latura penala si civila a cauzei.
42. Reclamantul sustine ca, desi se constatase prescriptia raspunderii penale, condamnarea sa a adus atingere dreptului la respectarea prezumtiei de nevinovatie.
43. Curtea reaminteste ca prezumtia de nevinovatie consacrata la art. 6 § 2

face parte din elementele notiunii de proces echitabil in materie penala, prevazut la paragraful 1
(Deweer impotriva Belgiei,
27 februarie 1980, pct. 56, seria A nr. 35) si trebuie interpretata avand in vedere jurisprudenta Curtii in domeniu. Curtea a examinat deja cereri din punct de vedere al celor doua paragrafe coroborate (
Bernard impotriva Frantei,
23 aprilie 1998, pct. 37,
Culegere de hotarari si decizii
1998-II, si
Janosevic impotriva Suediei,
nr. 34619/97, pct. 96, CEDO 2002-VII) si a hotarat ca art. 6 § 2 reglementa intreaga procedura, indiferent de rezultatul procesului si inclusiv in cazul in care acestea au fost oprite ca urmare a interventiei prescriptiei
(Minelli impotriva Elvetiei,
25 martie 1983, pct. 25 si urm., seria A nr. 62, si
Didu,
citata anterior, pct. 41).

44. In speta, reclamantul sustine ca prescriptia se opune stabilirii raspunderii sale penale si obligatiei civile de plata pentru aceleasi fapte. Curtea considera ca problema aplicabilitatii art. 6 § 2 din conventie si a calitatii de victima a reclamantului, contestate de Guvern, se confunda in realitate cu fondul, in cadrul caruia trebuie examinata.
45. Curtea constata totusi ca aceasta parte a cererii nu este in mod vadit nefondata in sensul 35 § 3 lit. a) din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibila.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

46. Guvernul afirma ca reclamantul a beneficiat de toate garantiile unui proces echitabil in cadrul caruia dreptul la aparare a fost respectat. El arata ca reclamantul a putut cere administrarea tuturor probelor pe care le considera relevante in fata parchetului si a instantelor interne care, pe baza tuturor documentelor si dupa o examinare detaliata a dosarului, au rasturnat prezumtia de nevinovatie in privinta reclamantului si i-au stabilit vinovatia penala si raspunderea civila delictuala.
47. In ceea ce priveste latura civila a cauzei, Guvernul subliniaza ca instanta a considerat ca prejudiciul era sigur si ca reprezenta consecinta faptei ilicite a reclamantului, adica falsificarea de documente contabile pentru a obtine profituri ilegale pentru sine in detrimentul partii civile.
48. In sfarsit, Guvernul reaminteste ca temeinicia hotararii pronuntate in prima instanta a fost confirmata in urma apelului si recursului reclamantului, tribunalul si curtea de apel retinand, la randul lor, ca reclamantul era vinovat de faptele de care era acuzat.
49. Reclamantul contesta pozitia Guvernului.

2. Motivarea Curtii

50. Curtea reaminteste ca este incalcata prezumtia de nevinovatie atunci cand, fara stabilirea legala prealabila a vinovatiei unui acuzat si, in special, fara ca acesta din urma sa fi avut ocazia sa isi exercite drepturile apararii, o decizie judiciara in ceea ce il priveste reflecta sentimentul vinovatiei sale. Acesta este cazul chiar in absenta unei constatari formale; este suficienta o motivare care sa lase sa se intrevada ca instanta considera persoana in cauza ca fiind vinovata (a se vedea, printre multe altele,
    Minelli
    ,

citata anterior, pct. 37).

51. Curtea reaminteste, de asemenea, ca a stabilit in cauza
    Didu,
    citata anterior, ca casarea de catre instanta care a judecat in ultima instanta hotararile de achitare pronuntate de instantele inferioare si constatarea vinovatiei persoanei in cauza, in acelasi timp cu incetarea procesului penal ca urmare a interventiei prescriptiei raspunderii penale, incalcau art. 6 § 2 din conventie, in masura in care dreptul la aparare nu a fost respectat in procedura derulata in fata sa, fiind prima instanta care l-a gasit pe reclamant vinovat. De asemenea, in cauza
    Giosakis impotriva Greciei (nr. 3),
    (nr. 5689/08, pct. 41, 3 mai 2011), Curtea a sanctionat ca fiind contrara art. 6 § 2 din conventie casarea de catre Curtea de Casatie a hotararii de achitare pronuntata de curtea de apel, in acelasi timp constatand incetarea procesului penal ca urmare a interventiei prescriptiei, si asta cu toate ca nu a examinat deloc vinovatia celui in cauza.
52. A reiesit din speta citata ca apare o problema in ceea ce priveste art. 6 § 2 din conventie, deoarece instanta care dispune incetarea procesului penal ca urmare a interventiei prescriptiei caseaza simultan hotararile de achitare pronuntate de instantele inferioare si, mai mult, se pronunta pentru prima data asupra vinovatiei celui in cauza, fara sa fie respectat dreptul la aparare in procedura dedusa judecatii in fata sa. Curtea considera totusi ca respectiva speta nu este aplicabila in cazul de fata pentru urmatoarele motive.
53. Curtea constata ca judecatoria a analizat cauza in fapt si in drept si a studiat in ansamblul ei problema vinovatiei in cadrul laturii penale si a raspunderii civile a reclamantului. In baza probelor administrate in prealabil in cadrul unei proceduri contradictorii si cu respectarea dreptului la aparare, judecatoria a apreciat ca reclamantul a savarsit infractiunile de care era acuzat, constatand prescriptia raspunderii penale.
54. Guvernul recunoaste ca este vorba de o constatare formala a vinovatiei, dar considera ca nu era incompatibila cu respectarea prezumtiei de vinovatie intrucat a fost stabilita in urma unei proceduri echitabile. Reclamantul nu contesta modul in care procesul a avut loc in fata judecatoriei, dar se plange de faptul ca aceasta instanta i-a examinat si constatat vinovatia in ciuda implinirii termenului de prescriptie.
55. Curtea observa ca judecatoria a examinat mai intai elementele constitutive ale infractiunilor, pentru a examina apoi prescriptia si raspunderea civila delictuala. In aceasta privinta, Curtea nu va inlocui propria sa apreciere in fapt si in drept cu a judecatoriei in absenta arbitrarului, cu exceptia cazului si in masura in care aceasta a adus atingere drepturilor si libertatilor garantate de conventie.
56. Desigur, procesul penal impotriva reclamantului incetand ca urmare a interventiei prescriptiei, examinarea acestei exceptii preliminare ar fi putut face inutila analiza fondului vinovatiei reclamantului. Cu toate acestea, Curtea reaminteste ca este, in principiu, datoria instantelor interne sa vegheze asupra bunei derulari a propriilor proceduri, dreptul la un proces echitabil neimpunand examinarea motivelor intr-o anumita ordine [
    Cortina de Alcocer si de Alcocer Torra impotriva Spaniei
    (dec.), nr. 33912/08].
57. De altfel, Curtea constata ca vinovatia reclamantului a fost stabilita in cadrul unei proceduri a carei echitate nu a fost considerata contrara conventiei si in care nu s-a evidentiat nicio incalcare a dreptului la aparare. In ceea ce priveste latura civila a cauzei, Curtea constata ca judecatoria a solutionat actiunea civila si l-a obligat pe reclamant la plata dupa ce a stabilit ca au fost intrunite elementele constitutive ale raspunderii civile delictuale. Curtea considera ca instanta a motivat suficient aceasta solutie, care nu poate fi considerata arbitrara.
58. Prin urmare, nu a fost incalcat art. 6 § 2 din conventie.

iii. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 1
din
P
rotocolul nr
. 1
la conventie

59. Reclamantul se plange, de asemenea, de punerea sub sechestru a bunurilor societatilor, prin ordonanta parchetului. Acesta invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie.

Cu privire la admisibilitate

60. Curtea constata ca reclamantul nu a contestat ordonanta parchetului pe motiv ca aceasta nu i-ar fi fost adusa la cunostinta. Totusi, reiese din documentele dosarului ca aceasta ordonanta i-a fost comunicata, chiar daca reclamantul afirma ca semnatura de pe procesul-verbal nu-i apartine. Or, el nu a contestat aceasta semnatura nici in timpul procesului penal impotriva sa, nici printr-o actiune civila separata, ci a ridicat acest capat de cerere prima data in fata Curtii.
61. Reiese ca acest capat de cerere trebuie respins pentru neepuizarea cailor de atac interne, in temeiul art. 35 § 1 si 4 din conventie.

IV. C
u privire la aplicarea art
. 41
din conventie

62. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si

daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta

a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie

echitabila.”

A. Prejudiciu

63. Reclamantul pretinde 10 milioane euro (EUR) pentru prejudiciul material si moral suferit, din care 8,4 milioane EUR pentru suferintele din cursul procedurii si 1,6 milioane EUR pentru pierderile cauzate de incetarea activitatii societatii.
64. Guvernul considera ca cererea reclamantului trebuie respinsa si, cu titlu subsidiar, considera ca suma pretinsa este exagerata.
65. Curtea reaminteste ca a stabilit incalcarea art. 6 § 1 din conventie ca urmare a duratei procesului penal indreptat impotriva reclamantului. Prin urmare, nu observa nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere. In schimb, aceasta considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului suma de 1 200 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

2. 
   Cheltuieli de judecata
   

66. Reclamantul solicita, fara sa prezinte probe, 50 000 EUR pentru cheltuielile efectuate in fata Curtii.
67. Guvernul considera ca cererea trebuie respinsa ca nesustinuta.
68. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se demonstreaza caracterul real, necesitatea si caracterul rezonabil al valorii lor. In speta, tinand seama de documentele de care dispune si de criteriile jurisprudentei sale, Curtea respinge cererea privind acordarea de cheltuieli de judecata.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

69. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara
   cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 si 2 din conventie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotaraste
   ca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie;
3. Hotaraste
   ca nu a fost incalcat art. 6 § 2 din conventie;
4. Hotaraste

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, suma de 1 200 EUR (o mie doua sute euro), care trebuie convertita in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii, pentru prejudiciul moral, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

5. Respinge
   cererea de reparatie echitabila pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 19 iunie 2012, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte