CAUZA ANTONESCU IMPOTRIVA ROMANIEI


(Cererea nr. 31029/05)


Hotararea din 21 februarie 2012

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la articolul 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Antonescu impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 31 ianuarie 2012,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 31029/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, Ion Antonescu („reclamantul”), a sesizat Curtea la 25 august 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Reclamantul a fost reprezentat de C. Durgheu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul considera condamnarea sa pentru calomnie ca fiind o ingerinta nejustificata in dreptul sau la libertatea de exprimare.
4. In urma abtinerii domnului Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din Regulamentul Curtii), Presedintele camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi in calitate de judecator
   ad-hoc
   (art. 26 § 4 din conventie si art. 29 § 1 din Regulamentul Curtii).
5. La 12 ianuarie 2010, camera a hotarat sa comunice Guvernului capatul de cerere intemeiat pe art. 10 din conventie. In conformitate cu art. 29 § 1 din conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt

1. 
   Circumstantele cauzei
   

6. Reclamantul s-a nascut in 1950 si locuieste in Bucuresti.
7. In 2001, acesta a fost numit secretar de stat in cadrul Ministerului Culturii.
8. In ianuarie 2003, reclamantul i-a solicitat lui I.C., fost ministru al Culturii si presedinte al Uniunii Teatrale din Romania (denumita in continuare „Uniter”), informatii privind un proiect sustinut din finantele statului si avand ca obiect construirea unui camin de batrani pentru artistii nevoiasi. La 11 februarie 2002, I.C. i-a raspuns indicand demersurile facute si cele aflate in desfasurare.
9. In 2002 si 2003, Uniter a organizat gale pentru a strange fonduri de la institutii publice si private in vederea subventionarii necesitatilor artistilor nevoiasi.
10. La 9 si 10 ianuarie, precum si la 6 martie 2003, Uniter a informat teatrele cu privire la evolutia programelor de ajutorare a artistilor. La 9 februarie si 31 iulie 2003, Uniter a comunicat Ministerului Culturii informatiile respective, impreuna cu un raport de activitate si un bilant.

2. Prin scrisoarea circulara din 9 ianuarie 2004, reclamantul a solicitat directorilor celor 42 de teatre publice din Romania sa faca demersuri pe langa I.C. pentru a obtine informatii privind folosirea fondurilor stranse de Uniter de la aceste teatre si alte institutii publice si private in cadrul programelor de sprijinire a artistilor.

12. In scrisoare se preciza:

„nu cunoastem modul in care au fost folosite aceste sume [...] daca mai exista inca sau daca au fost cheltuite in alte scopuri”, „nu avem in posesie documente care sa ateste folosirea acestor sume si a dobanzilor bancare sau transferul acestora in alte conturi”, „Uniter avea obligatia sa faca publice informatiile privind suma totala stransa si cea cheltuita, dar, din pacate, ulterior strangerii de fonduri, constatam o suspecta tacere” si „din cauza ca [...] nu cunoastem destinatia fondurilor, va rog sa faceti demersurile necesare pe langa I.C. cerandu-i informatii privind conturile si documente justificative privind folosirea acestora”.

Reclamantul a facut un calcul detaliat al dobanzilor bancare pe care Uniter si le-ar fi insusit si a atras atentia directorilor teatrelor asupra faptului ca, in martie 2004, cu ocazia zilei mondiale a teatrului, era posibil ca Uniter sa foloseasca „aceleasi metode de lucru”. In consecinta, acesta a considerat ca, inainte de formularea unei noi cereri de finantare, era necesar ca Uniter sa justifice folosirea fondurilor precedente.

13. Scrisoarea circulara a facut obiectul unor articole de presa, unele foarte critice, prin care se ridicau intrebari privind legalitatea gestionarii fondurilor de catre Uniter.
14. I.C. a formulat plangere pentru calomnie si a solicitat despagubiri cu valoare de simbol. Acesta sustinea ca din scrisoarea circulara din 9 ianuarie 2004 reiesea ca Uniter deturnase fondurile destinate ajutorarii artistilor nevoiasi, desi Uniter informase de fiecare data ministerul, finantatorii si alte autoritati publice cu privire la folosirea sumelor respective. Acesta a precizat ca informatiile respective au fost publicate si in

Monitorul Oficial. In fine, acesta a considerat ca era vorba despre o razbunare politica din partea reclamantului, care a fost numit in functia de secretar de stat in cadrul Ministerului Culturii in urma plecarii lui I.C. de la conducerea ministerului.

15. Prin hotararea din 19 octombrie 2004, Judecatoria Bucuresti a respins plangerea considerand ca reclamantul nu ii imputase lui I.C. fapte concrete, ci solicitase informatii privind folosirea fondurilor colectate de la teatre, institutii publice aflate in subordinea Ministerului Culturii.
16. Recursul introdus de I.C. a fost admis de Tribunalul Brasov, care, prin hotararea definitiva din 10 mai 2005, l-a condamnat pe reclamant pentru calomnie si l-a obligat la plata unei amenzi penale de 30 milioane de lei romanesti (aproximativ 800 euro) si la plata sumei de 1 000 lei romanesti (mai putin de 1 euro) cu titlu de daune in beneficiul lui I.C.
17. Tribunalul a hotarat ca pasajele sus-mentionate sugerau ideea, preluata de presa, ca Uniter si presedintele acesteia deturnasera fonduri colectate de la teatre si alte institutii publice si private. Tribunalul a constatat ca, incepand din 2003, Uniter prezentase Ministerului Culturii decontul sumelor respective, raportul de activitate si bilantul.
18. De asemenea, tribunalul a remarcat ca, in urma scrisorii circulare, Uniter a facut obiectul mai multor controale efectuate de minister si inspectori fiscali si ca instantele sesizate pentru verificarea legalitatii sanctiunilor aplicate le-au anulat intrucat nu au constatat nicio eroare sau deturnare in evidentele contabile.
19. In fine, tribunalul a observat ca reclamantul acuza Uniter ca a transferat bani in conturile bancare proprii si ca a perceput dobanzi la acele sume, desi in realitate aceste sume fusesera transferate la trezoreria publica si erau scutite de dobanzi.
20. In legatura cu aceste elemente, tribunalul a concluzionat ca reclamantul nu actionase cu buna-credinta, ci cu intentia sa prejudicieze reputatia lui I.C. in randul opiniei publice si al profesionistilor din teatru, transmitand ideea, lipsita de temei faptic, ca acesta deturnase fonduri.

2. 
   Dreptul intern relevant
   

21. Dispozitiile Codului penal in vigoare la momentul faptelor prevad urmatoarele:
    Art. 206. Calomnia

„Afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate

privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune

penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de

la 2 luni la 2 ani sau cu amenda.”

^[559]

In drept

1. 
   Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din conventie
   

22. Reclamantul se plange de o atingere adusa dreptului sau la libertatea de exprimare si pretinde ca a fost incalcat art. 10 din conventie, redactat astfel:

„1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica Statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertati, care implica datorii si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrictii sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

23. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 lit. a) din conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

24. Reclamantul afirma ca prin condamnarea lui s-a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare, desi el ceruse cu buna-credinta si in exercitiul functiilor sale ministeriale informatii privind folosirea fondurilor publice. Acesta considera ca respectiva condamnare nu era necesara intr-o societate democratica.
25. Guvernul considera ca motivarea retinuta de Tribunalul Brasov pentru condamnarea reclamantului este relevanta si suficienta. Acesta considera ca, in virtutea inaltei functii publice ocupate de reclamant, acesta din urma ar fi trebuit sa faca verificari minutioase inainte de a transmite teatrelor acuzatii foarte grave, care puneau la indoiala probitatea profesionala a lui I.C., personalitate foarte cunoscuta in domeniul cultural.
26. Tinand seama de falsitatea afirmatiilor respective si de lipsa de rigoare si masura a reclamantului, care a omis sa ia cunostinta de faptul ca la minister existau, inca din 2003, documente justificative ale folosirii fondurilor colectate, Guvernul considera ca reclamantul a actionat cu rea-credinta, cu intentia sa prejudicieze reputatia lui I.C.
27. In opinia Curtii, condamnarea reclamantului se analizeaza, in mod incontestabil, ca o „ingerinta” in exercitarea dreptului sau la libertatea de exprimare. Este incontestabil, avand in vedere hotararea din 10 mai 2005, ca ingerinta era „prevazuta de lege”, mai precis de art. 206 C. pen., si ca urmarea un scop legitim, si anume „apararea drepturilor altei persoane”, mai precis a reputatiei lui I.C.
28. Curtea aminteste apoi ca acuzarea, in mod direct, a unei persoane anumite implica pentru autorul afirmatiilor in litigiu obligatia de a oferi un temei faptic suficient in cadrul unei proceduri deschise impotriva acelei persoane. In plus, Curtea aminteste ca libertatea de exprimare este subordonata conditiei ca cei in cauza sa actioneze cu buna-credinta, in sensul de a furniza informatii exacte si demne de incredere [
    Cumpana si Mazare impotriva Romaniei
    (MC), nr. 33348/96, 17 decembrie 2004, pct. 98-101].
29. In speta, Curtea constata ca scrisoarea incriminata continea imputari de fapte, mascate insa, la adresa Uniter-ului si a presedintelui I.C., acuzati ca au trecut sub tacere folosirea fondurilor publice colectate de la teatre pentru ajutorarea artistilor nevoiasi. Imputarile respective au fost apoi preluate de presa in articole critice, care puneau la indoiala onestitatea Uniter-ului si a presedintelui acesteia.
30. Dupa exemplul instantelor interne, Curtea considera ca afirmatiile reclamantului nu aveau temei faptic. Curtea observa ca Uniter a transmis ministerului bilantul folosirii fondurilor si ca instantele interne care au verificat gestionarea conturilor Uniter nu au sesizat nicio eroare sau deturnare (a se vedea,
    mutatis mutandis, Constantinescu impotriva Romaniei,
    nr. 28871/95, pct. 73, CEDO 2000-VIII).
31. In masura in care reclamantul invoca buna sa credinta, trebuie remarcat ca, desi ministerul era in posesia bilantului fondurilor in litigiu, reclamantul l-a acuzat totusi pe I.C. ca a pastrat o „suspecta tacere” pe aceasta tema. Prin urmare, argumentul intemeiat pe pretinsa buna-credinta nu poate fi retinut [a se vedea,
    mutatis mutandis, Ivanciuc impotriva Romaniei
    (MC), nr. 18624/02, 8 septembrie 2005].
32. In consecinta, Curtea considera ca fiind „relevanta si suficienta” motivarea retinuta de Tribunalul Brasov pentru a concluziona ca reclamantul a adus atingere onoarei lui I.C. si pentru a-l condamna.
33. In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei in litigiu, Curtea reaminteste ca natura si gravitatea pedepselor aplicate sunt elemente care trebuie luate in considerare. In speta, trebuie remarcat ca valoarea amenzii nu era excesiva si ca despagubirile nu aveau decat o valoare simbolica.
34. Avand in vedere circumstantele spetei, Curtea considera ca respectiva condamnare a reclamantului nu era disproportionata cu scopul legitim urmarit si ca ingerinta in litigiu poate, in consecinta, sa fie considerata „necesara intr-o societate democratica”.
35. Prin urmare, nu a fost incalcat art. 10 din conventie.

2. 
   Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 din conventie
   

36. Reclamantul se plange de verdictul din actiunea solutionata prin hotararea din 10 mai 2005, in masura in care Tribunalul Brasov ar fi interpretat in mod arbitrar actele de la dosar. Acesta invoca art. 6 § 1 din conventie, care prevede:

„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen

rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care

va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”

37. Tinand seama de ansamblul elementelor de care dispune, si in masura in care este competenta sa se pronunte asupra acuzatiilor formulate, Curtea nu a constat nicio incalcare a drepturilor si libertatilor garantate de conventie sau de protocoalele sale.
38. Rezulta ca acest capat de cerere trebuie respins ca fiind in mod vadit nefondat, in temeiul art. 35 § 3 si art. 35 § 4 din conventie.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara
   cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 10 din conventie si inadmisibila pentru celalalt capat de cerere;
2. Hotaraste
   ca nu a fost incalcat art. 10 din conventie.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 21 februarie 2012, in temeiul art. 77 § 2 si art. 77 § 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte