Caracterul prioritar al dispozitiilor art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, fata de dispozitiile art.405-406 Cod procedura civila

Art.5 alin.1 lit. b din legea nr.221/2009

Art.405-406 Cod procedura civila

Pentru condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora au dreptul la despagubiri reprezentand echivalentul bunurilor confiscate in conditiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, persoanele care au suferit o condamnare cu caracter politic sau impotriva carora s-au luat masuri cu caracter administrativ asimilate condamnarilor politice, in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.

Cadrul legal

avand ca obiect de reglementare dreptul la despagubiri este creat din norme speciale cu caracter prioritar fata de dispozitiile art.504-506 Cod procedura penala care presupun o condamnare cu caracter penal pronuntata urmare a unei erori judiciare.

(Decizia civila nr. 389/03.12.2015)

 

Constata ca, la data de 26.04.2010, reclamantul O.D.E a chemat in judecata pe paratul Statul Roman, prin M.F.P. pentru ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 6.000.000 lei, reprezentand despagubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea cu caracter politic si masura administrativa cu caracter politic suferite de reclamant in timpul regimului comunist,cat si pentru perioada ocupatiei naziste in Ardealul de Nord; obligarea paratului la acordarea de despagubiri si retrocedarea terenului pentru imobilul preluat abuziv prin decretul 112/1989, imobil situat in str. Aromei (fosta Primaverii), nr. 86, sector 2, Bucuresti; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare reclamantul a aratat ca, in urma Dictatului de la Viena din 1940 a fost stramutat fortat impreuna cu parintii sai din Nordul Transilvaniei – Satu Mare in judetul Arges ca urmare a schimbarii radicale a situatiei politice in Transilvania. In acel moment au fost confiscate toate bunurile familiei sale, fiind evacuati cu forta de noul regim instaurat in perioada 06.09.1940- 06.03.1945.

De asemenea, elev de liceu fiind, urmare a manifestatiilor cu caracter antidemocratic si de natura a calomnia regimul democrat popular, reclamantul a fost trimis in judecata cu alti doi „uneltitori” pentru savarsirea delictului de „uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 C.pen, si pentru tentativa delictului de „raspandire de publicatiuni interzise” prevazute de art. 96 C.pen. combinat cu art. 325 alin.1 si 3 lit. a C.pen., reclamantul a fost condamnat la un an si 6 luni inchisoare corectionala cu computarea preventiei de la 22.07.1953.

Prin decizia penala nr. 118/20.01.1954, Tribunalul Militar pentru unitatile MAI a respins ca nefondat recursul si a mentinut sentinta susmentionata, fiind incarcerat in Penitenciarul Pitesti, incarcerare care a durat pana la data de 30.08.1954, iar in cuprinsul biletului de eliberare nr. 5116/30.08.1954 s-a mentionat ca se stabileste domiciliul fortat in Pitesti, str. Maior Sontu nr. 3, jud. Arges, fiind in continuare urmarit si aflat sub supraveghere constanta, fiind obligat sa se prezinte periodic la militie pana la data de 15.06.1957. Prin decizia nr. 2/13.01.2005, Comisia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista i-a acordat aceasta calitate care este comparabila cu calitatea de luptator in Revolutia Romana Anticomunista din decembrie 1989, recompensata prin Legea Recunostintei nr. 341/2004.

Toate aceste masuri represive i-au fost afectat atat sanatatea, cat si drepturile cetatenesti, ulterior fiind refuzat la inscrierea la facultate de medicina pentru care se pregatise.

Ulterior, a acceptat a urma cursurile scolii postliceale de activisti culturali sectia bibliotecari in perioada 1957-1959. Inainte de a promova examenul de absolvire, a fost descoperita condamnarea politica si nu a mai fost primit la examen,fiind chiar exmatriculat si pierzand cei doi ani de scolarizare.

Cu privire la imobilul teren si casa preluate abuziv prin Decretul nr. 112/1089 acesta a apartinut matusii sale si l-a dobandit prin mostenire potrivit certificatului de mostenitor nr. 943/15.01.1973, reclamantul considera ca aceasta masura a fost luata pe motive politice si pentru aceasta solicita acordarea de despagubiri corespunzatoare valorii imobilului demolat si retrocedarea terenului aferent, intrucat nu este afectat de investitii.

In drept actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1, 3, 4 al. 3 - 5, art. 5 al. 1 lit. a si b din Legea 221/2009.

Statul Roman prin M.F.P a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila in raport de deciziile nr. 1354/2010 si 1358/2010 pronuntate de Curtea Constitutionala prin care au fost declarate neconstitutionale dispozitiile art. 5 al. 1 lit. a din Legea 221/2009, iar pe fond s-a solicitat respingerea actiunii referitor la restituirea bunurilor confiscate de catre stat.

La termenul de judecata din 04.09.2012 reclamantul a precizat actiunea in sensul ca a invocat ca si temei legal dispozitiile art. 504-507 C. Proc. Penala pentru despagubirile solicitate ca urmare a condamnarii pe nedrept , fiind admis recursul extraordinar formulat de Procurorul general in dosarul 4/1977 al Tribunalului Suprem.

Ulterior, la data de 05.12.2014 reclamantul a precizat din nou actiunea sub aspectul temeiului de drept pentru despagubirile solicitate, fundamentandu-si cererea pe prevederile Legii 221/2009 coroborate cu art. 504-506 CPP.

Prin sentinta civila nr. 153/21.05.2014, Tribunalul Arges a respins actiunea ca nefondata, retinand urmatoarele:

Cererea de chemare in judecata formulata de reclamant a fost depusa la data de 20 04 2010, cand Legea nr. 221/2009 era in vigoare si anterior pronuntarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1358/21.10.2010 prin care a fost declarat neconstitutional art. 5 alin. (1) lit. a) din aceasta lege.

Astfel, se pune problema determinarii legii aplicabile litigiului, in raport de aceasta situatie, precum si de faptul ca, reclamantul la ultima precizare a mentionat in mod expres ca mentine temeiul de drept reprezentat de dispozitiile Legii 221/2009

Prin urmare, tribunalul nu poate solutiona cauza exclusiv din perspectiva art. art. 504 - 506 C. proc. pen., temei de drept invocat de reclamant la termenul din 21 mai 2015 , fara nicio analiza in contextul Legii nr. 221/2009.Astfel, s-a apreciat ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 221/2009, lege in vigoare la momentul introducerii cererii de chemare in judecata si care opereaza ca lege speciala in raport de dreptul comun care este reprezentat de art. 998 - 999 C. civ., coroborat cu art. 504-506 CPP.

Instanta a apreciat ca atunci cand indica un anumit text de lege drept temei al pretentiilor sale, reclamantul nu poate inlatura desigur aplicarea altor texte legale care devin incidente in cauza in raport de situatia de fapt si pretentia dedusa judecatii.

Un anumit cadru legislativ se aplica persoanelor si litigiilor dintre ele in mod inevitabil si obligatoriu, nefiind lasat in mod evident la dispozitia partii sa i se aplice o dispozitie legala sau nu, in functie de invocarea sa sau nu, raportat la interesele sale particulare.

Dispozitiile art. 998 - 999 C. civ. reprezinta dreptul comun in materia raspunderii civile delictuale, fiind aplicabile in cazul oricarei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Dispozitiile art. 504 - 506 C. proc. pen. reprezinta si ele o reglementare speciala pentru ipoteza prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

In final, trebuie aratat ca Legea nr. 221/2009 reprezinta lege speciala in domeniul sau de reglementare, anume al actiunilor in despagubiri pentru prejudiciile cauzate prin masurile avute in vedere de aceasta lege (condamnarile cu caracter politic prevazute in art. 1, masurile administrative cu caracter politic prevazute in art. 3 si condamnarile si masurile al caror caracter politic este stabilit in conditiile art. 4 din lege).

Intre dispozitiile art. 998 - 999 C. civ. si cele ale Legii nr. 221/2009 exista asadar raportul lege generala - lege speciala, situatie in care se aplica cu prioritate Legea nr. 221/ 2009, fata de regula de principiu a prioritatii legii speciale in raport de dreptul comun. De altfel, pretentiile reclamantului solicitate in temeiul disp. art. 504 - 506 C. proc. pen. rap la art. 998 - 999 C. civ., sunt prescriptibile in termenul de 3 ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.  In cazul actiunii in raspunderea pentru paguba cauzata prin fapta ilicita, termenul prescriptiei extinctive incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, abia dupa 22 decembrie 1989 a incepand sa curga termenul de prescriptie. Aceasta este de fapt ratiunea pentru care a fost adoptata Legea 221/2009, pentru a se da posibilitatea persoanelor indreptatite sa solicite despagubiri, fiind repusi de legiuitor in termenul de formulare a actiunii pe temeiul legii speciale.

Astfel,  in raport de natura masurii in discutie in prezenta cauza, Legea nr. 221/2009 se aplica cu prioritate fata de disp. art. 504 - 506 C. proc. pen., caci aceasta lege vizeaza un domeniu de reglementare si mai specializat in raport de cel vizat de Codul de procedura penala.

Fata de aceasta situatie s-a constatat ca, in cauza prezenta, modificarea de catre reclamant la urmatoarele termene de judecata a temeiului juridic indicat prin cererea de chemare in judecata nu putea sa atraga restrangerea analizei instantei de judecata exclusiv la dispozitiile art. 998 - 999 C. civ. si art. 504 - 506 C. proc. pen., ci obliga instanta de judecata sa cerceteze pricina cu prioritate din perspectiva Legii nr. 221/2009.

Sub acest aspect, tribunalul a apreciat ca neintemeiata cererea, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, potrivit carora „orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. 4, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea;

b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare.

Cu toate acestea, tribunalul retine ca, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronuntata de Curtea Constitutionala, publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit ca dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstitutionale, iar, prin Decizia nr. 1358/2010 pronuntata de Curtea Constitutionala, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din 15/11/2010 s-a retinut ca prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza intai din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.

Retinand ca in baza art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept iar efectul suspendarii consta in suprimarea temporara a actiunii normei juridice, tribunalul  nu se raporta in solutionarea cauzei la respectiva norma juridica.

Curtea Constitutionala a mai retinut ca, in materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit; restituirea bunurilor sau despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, in conditiile Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, tribunalul a constatat ca scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate intr-o situatie similara cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil - ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constitutionala a retinut ca nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, facand trimitere in acest sens chiar la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor .

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termen legal reclamantul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in conditiile art.304

¹

Cod procedura civila, astfel:

In mod gresit a fost respinsa actiunea, desi instanta trebuia sa aiba in vedere ca temeiul de drept pe care si-a intemeiat cererea, au fost nu numai dispozitiile Legii nr.221/2009, ci si dispozitiile art.504-506 Cod procedura penala.

Instanta trebuia sa ia in considerare inscrisurile depuse la dosar care probeaza modul in care reprezentantii fostului stat comunist i-au afectat intreaga viata in mod iremediabil, astfel incat i se cuveneau despagubirile solicitate.

Chiar daca s-au declarat neconstitutionale dispozitiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, ramane aplicabil preambulul acestui articol care instituie obligatia Statului Roman la repararea prejudiciului adus persoanelor enumerate in text prin condamnarile cu caracter politic sau masurile administrative fortate, cu caracter politic.

Instanta a omis sa faca aplicarea CEDO cu privire la dreptul de proprietate al persoanei, drept care, in contextul abrogarii dispozitiei legale evocate este reprezentat de „speranta legitima” pe care apelantul o are cu privire la repararea prejudiciului mai sus aratat.

Prin intampinare, Statul Roman prin M.F.P a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin decizia nr. 389/03.12.2015, Curtea de Apel Pitesti a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamant, pentru urmatoarele argumente:

Instanta de fond a solutionat cauza retinand ca se solicita angajarea raspunderii civile a paratului Statul Roman, prin M.F.P. si in temeiul art.504 Cod procedura penala, alaturi de temeiul de drept indicat initial – dispozitiile art.5 alin.1 lit. a si b din Legea nr.221/2009.

Prin solutia pronuntata, instanta de fond a retinut ca se aplica cu prioritate Legea nr.221/2009, fata de dispozitiile art.504-506 Cod procedura penala.

Admisibilitatea unei actiuni civile in antrenarea raspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare reglementata de art.504 alin.1-4 Cod procedura penala, este conditionata de urmatoarele aspecte:

- existenta unei hotarari definitive, date in urma rejudecarii cauzei penale, prin care s-a stabilit ca persoana condamnata nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista;

- constatarea nelegalitatilor masurilor de privare sau de restrangere de libertate in cursul procesului penal;

- privarea de libertate ce a intervenit dupa ce s-a constatat prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

Din interpretarea normelor legale, rezulta ca legiuitorul a reglementat raspunderea statului numai in cazurile in care se inlatura raspunderea penala in cadrul unui proces penal si nu pentru cazurile in care se constata caracterul politic al condamnarii, in conditiile dispozitiilor prevazute in Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, ale O.U.G. nr.214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor, sau ale Legii nr.221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Asadar, in mod corect instanta de fond a apreciat ca in speta este aplicabila Legea nr.221/2009 cu prioritate fata de dispozitiile art.504-506 Cod procedura penala, motivul de recurs formulat in acest sens fiind neintemeiat.

Si celelalte motive de recurs sunt, de asemenea, neintemeiate.

Astfel, Curtea Constitutionala, prin deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, publicate in Monitorul Oficial nr.761 din 15 noiembrie 2010, a admis exceptii de neconstitutionalitate invocate in diverse dosare aflate pe rolul instantelor judecatoresti si a constatat ca prevederile art.5 alin.1, lit.a teza intai din Legea nr.221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art.I pct.1 si art.II din O.U.G. nr. 62/2010 sunt neconstitutionale.

Dispozitiile legale a caror neconstitutionalitate a fost declarata se refereau la posibilitatea persoanelor condamnate politic sau impotriva carora au fost luate masuri administrative cu caracter politic de a beneficia de despagubiri morale pentru prejudiciul suferit prin astfel de masuri, in cuantumul prevazut de legea de modificare.

Cele trei decizii au afectat astfel temeiul juridic al capatului de cerere din actiune referitor la obligarea paratului la plata daunelor morale.

Imprejurarea ca au fost  declarate neconstitutionale dispozitiile din legea speciala referitoare la o parte din aceste daune conduce la concluzia ca temeiul juridic al pretentiei este inadmisibil, aspect al fondului cauzei, intrucat fiind sesizata cu o cerere referitoare la un drept subiectiv civil, instanta trebuie sa il analizeze in contextul tuturor regulilor si principiilor de drept aplicabile.

Capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratului la plata daunelor morale este lipsit de temei legal. Astfel, potrivit considerentelor deciziei nr.12/2011 avand in vedere ca dreptul la actiune pentru a obtine reparatia este supus evaluarii jurisdictionale constituind situatii juridice in curs de constituire, ele sunt supuse efectelor deciziilor Curtii Constitutionale care sunt de imediata si generala aplicare.

Potrivit acelorasi considerente, interventia instantei de contencios constitutional in cauze nesolutionate nedefinitiv nu incalca prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat in esenta procesul civil nu se poate desfasura facand abstractie de cadrul normativ si constitutional ale carui limite au fost determinate in scopul preeminentei dreptului si nici ale art.1 din Protocolul nr.1, intrucat dreptul de creanta constand in daunele morale este conditionat de anumite verificari facute de organul jurisdictional. La data pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale nu exista un „bun” in patrimoniul reclamantului, in sensul textului din Conventie, intrucat nici o hotarare judecatoreasca definitiva nu ii recunoscuse reclamantului acest drept.

Este de necontestat existenta unor suferinte morale generate de condamnarea reclamantului, insa judecatorul este chemat sa aplice legea in sens larg si in primul rand normele obligatorii.

Pentru aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art.312 Cod procedura civila, recursul a fost respins ca nefondat.