Calitatea de persoana indreptatita la restituirea unui bun preluat abuziv de stat. Testament intocmit in strainatate. Aplicarea in Romania a continutului dreptului strain in materie succesorala.

 

Potrivit art. 66 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, mostenirea este supusa, in ceea ce priveste bunurile imobile, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat (lit. b). Legea aplicabila mostenirii stabileste: a) momentul deschiderii mostenirii; b) persoanele cu vocatie de a mosteni; c) calitatile cerute pentru a mosteni; d) exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct; e) conditiile si efectele optiunii succesorale; f) intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul; g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.

         Avand in vedere dispozitiile legale aratate, transmisiunea succesorala testamentara s-a produs, in ceea ce priveste succesiunea defunctei R.M., potrivit legii nationale a testatoarei, respectiv potrivit legii italiene, persoanele cu vocatie de a mostenit si deci calitatea de mostenitori fiind stabilita, potrivit legii italiene, prin actul notarial intocmit de notarul D.M. la 10 mai 2005, fiind desemnat dl. A.T. ca mostenitor universal.

 

Legea nr. 10/2001

Legea nr. 105/1992

Legea italiana nr. 89/1913

 

         La 13 octombrie 2005 reclamantul A.T.A. a chemat in judecata paratele Primaria Orasului Eforie si S.C. C. S.R.L. solicitand anularea dispozitiei nr. 230/24.03.2005 emisa de Primarul Orasului Eforie prin care a fost respinsa notificarea formulata, obligarea paratei la restituirea in natura a imobilului compus din teren in suprafata de 1220 mp si constructia aflata pe acesta, situat in Eforie Sud, loturile nr. 81 si 82 din parcelarea Movila, constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 304/11.03.2002 incheiat intre Primaria Orasului Eforie si S.C. C. S.R.L. pentru fraudarea legii si cauza ilicita, obligarea paratelor sa lase reclamantului in deplina proprietate si posesie imobilul notificat.

         In motivarea cererii reclamantul a aratat ca este unicul mostenitor al matusii sale R.M., decedata la 12.08.2002 la Roma, Italia, conform certificatului de mostenitor atasat cererii si ca prin dispozitia nr. 230/24.03.2005 parata a dispus respingerea cererii de restituire in natura a imobilului cu motivarea ca nu s-a dovedit preluarea abuziva a imobilului de catre stat si ca nu se incadreaza in dispozitiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

         Sustine reclamantul ca fata de normele legale imperative, motivul respingerii notificarii este nelegal deoarece, indiferent de modul de preluare al bunului de catre stat, cat timp acesta exista fizic la momentul formularii notificarii, Primaria Eforie avea obligatia sa dispuna restituirea in natura. Imobilul a fost preluat abuziv, fara nici un titlu iar parata cunostea situatia juridica a imobilului.

         Arata ca Primaria Eforie a vandut bunul catre S.C. C. S. S.R.L. cu incalcarea prevederilor legale, dupa formularea notificarii de restituire, o astfel de vanzare fiind nelegala deoarece cererea de restituire si actele anexate atestau faptul ca statul nu detine bunul si nu a intrat in proprietatea statului in baza unui titlu legal, situatie care nu ii permitea sa instraineze ceea ce nu i-a apartinut niciodata. Aceste imprejurari demonstreaza ca atat vanzatorul cat si cumparatorul au fost de rea credinta la momentul la care a intervenit operatiunea de vanzare cumparare, actul astfel incheiat fiind lovit de nulitate absoluta avand la baza o cauza ilicita.

         Parata  S.C. C. S.R.L a  formulat  intampinare  prin  care  a invocat  exceptia  necompetentei  materiale a  Tribunalului  Constanta, considerand  ca  judecatoria era  instanta competenta sa  solutioneze cauza si exceptia tardivitatii  introducerii  actiunii in sensul depasirii termenului  prevazut  de  lege  cu  privire  la actiunea  de  revendicare a  imobilului.

         S-a  mai aratat  ca, in situatia de respingere a acestor exceptii, se solicita  constatarea bunei-credinte a S.C. C. S.R.L. in cumpararea imobilului, intrucat achizitia  s-a  efectuat  cu  respectarea  legii,  neexistand  nicio solicitare de  restituire  la  data  respectiva.

Parata  Primaria Orasului  Eforie a formulat intampinare in  care a  invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale a Primariei si exceptia inadmisibilitatii  revendicarii.

In motivarea exceptiei lipsei capacitatii procesuale, s-a aratat ca primaria este  doar o structura functionala cu activitate permanenta compusa din primar, viceprimar, secretar si aparatul propriu de specialitate din consiliul local, fara a avea personalitate juridica si se solicita respingerea actiunii ca introdusa  impotriva unei structuri ce nu este subiect de drept.

In privinta cererii in revendicare, se arata ca, prin aparitia Legii  nr. 10/2001, dreptul comun a fost parasit si inlocuit cu norme speciale de drept substantial, Legea nr. 10/2001, suprimand practic, actiunea dreptului comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare la care se refera, fara insa a elimina accesul la justitie, perfectionand sistemul reparator, iar prin norme procedurale speciale il subordoneaza controlului judecatoresc. Ori, in situatia dedusa judecatii, reclamantul se prevaleaza de  dispozitiile dreptului comun, intemeindu-si  capatul trei al cererii de chemare in judecata pe dispozitiile  art. 480 din Codul Civil.

Pe fondul cauzei s-a aratat ca, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul nu a facut dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, fundamentandu-si cererea doar pe actul de partaj, respectiv pe procesul-verbal de punere in posesie si in care se atesta doar o situatie  existenta la 1935. Nu s-a facut practic nicio dovada a dreptului de proprietate pretins in justitie pentru perioada 1935-1945, pentru a putea  observa daca  sunt  pe deplin aplicabile prevederile Legii  nr. 10/2001.

La 10.01.2005, parata S.C. C.S. 2000 S.A. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii invocand exceptia prescriptiei dreptului la actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare cumparare, invocata in temeiul Legii nr. 10/2001, avand in vedere dispozitiile art. 50  alin. 5 care prevad ca „prin derogare de  la  dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in  termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi”. Textul fostului art. 46 vizeaza exclusiv situatia „imobilelor care cad sub incidenta prezentei legi” cazul de  fata, dat  fiind  faptul ca  imobilul a facut  obiectul legii in conditiile in care s-a notificat in baza  Legii nr. 10/2001, in vederea restituirii in natura a acestuia. Termenul de 1 an a fost prelungit  succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 si  prin O.U.G. nr. 145/2001, expirand la 14.08.2002, astfel incat actiunea in constatarea nulitatii absolute introduse in anul 2005 este  prescrisa.

Cu  privire la reaua-credinta a societatii parate, aceasta  nu a  existat,  simpla notificare introdusa la o unitate nefacand dovada relei-credinte a vanzatoarei. Imobilul  instrainat a facut  parte  din  capitalul social al S.C. C.S. 2000 S.A. prin divizarea  partiala asimetrica a  S.C. C.S. S.A, conform protocolului de  predare  primire incheiat  in  noiembrie 2000,  iar  din  actele  de predare  primire  nu  rezulta  ca acesta ar fi fost preluat  abuziv  de  catre  stat  si  nici  faptul  ca,  anterior  predarii, asupra  lui  ar  fi  fost  exercitate  acte de  restituire.

In conditiile in  care reclamantul  a invocat  drept  temei  art. 480  si  art. 481 Cod civil, s-a  invocat exceptia  inadmisibilitatii actiunii in revendicare  imobiliara, avand in  vedere ca Legea nr. 10/2001 reglementeaza  regimul  juridic  al imobilelor preluate  in mod abuziv in  perioada 6 martie 1945-22  decembrie  1989  de  catre  stat,  indiferent  daca  imobilele au fost  preluate  cu sau  fara  titlu  valabil  si  oricare  ar  fi  fost destinatia acestora  la  data  preluarii.

         Prin incheierea din 11.04.2006 instanta a respins ca neintemeiate  exceptiile  necompetentei  materiale,  tardivitatii  formularii cererii de  anulare, inadmisibilitatii cererii in revendicare si prescriptia dreptului material la  actiunea  cu  privire  la  constatarea  nulitatii absolute a contractului de  vanzare-cumparare.

         Prin sentinta civila nr. 1224 din 4 noiembrie 2008 Tribunalul Constanta a admis in parte actiunea formulata de reclamantul A.T.A., a anulat dispozitia nr. 230/24.03.2005 emisa de Primarul Orasului Eforie si a dispus restituirea catre reclamant a  suprafatei de   teren  de  927, 2 mp  aria ADFE”  conform  schitei  anexa a raspunsului  la  obiectiuni, situat  in Eforie  Sud,  str. D.

         A obligat paratul Primarul Orasului Eforie sa acorde reclamantului, in compensare, alte bunuri sau servicii sau sa propuna acordarea de despagubiri  pentru  suprafata de  302,8  mp  teren  ce  nu  poate  fi restituit in  natura.

         A constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare  autentificat  sub  nr. 304/11.03.2002  la B.N.P. Asociati  „G.P. si  E.L.S.” si a obligat  paratele  S.C. C.S. S.A. Eforie  Sud  si  S.C. C. S.R.L. Eforie Sud sa lase reclamantului in deplina proprietate si posesie vila N. situata in Eforie Sud, str. D., suprafata  construita 263  mp P+1.

         Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca imobilul compus din teren in suprafata de 1220 mp si vila construita pe acesta, situat pe loturile 81 si 82 din parcelarea Movila, a fost dobandit prin cumparare de catre F.S., prin actul autentificat sub nr. 19693/12.08.1924 la Tribunalul Ilfov si transmis apoi prin succesiune si partaj succesoral surorii cumparatorului, numita S.C.R., conform actului de partaj din 24.10.1932, iar dupa decesul acesteia, fiicei sale, R.M., succesoare conform certificatului de mostenitor nr. 190/20.11.2001. Prin notificarea nr. 2028/27.11.2001 inregistrata la B.E.J. M.A., numita R.M. a solicitat Primariei Eforie Sud restituirea in natura a imobilului  teren si  constructie  situat  in  Eforie  Sud,  proprietatea  mamei sale  R.S.M.

         La decesul notificatoarei R.M., petrecut la 19.08.2002 la Roma, Italia, bunurile sale au fost transmise prin mai multe testamente olografe pentru  care  s-a  urmat - conform  legislatiei  italiene -  o  procedura de  publicatie. Desi a existat un mod defectuos de redactare a testamentelor, tribunalul a concluzionat ca prin aceste testamente s-a transmis universalitatea bunurilor defunctei R.M. catre A.T. si ca acesta a fost instituit legatar universal, indreptatit sa i se restituie imobilul notificat conform art. 3 alin. 1 lit. a si art. 4 alin. 2 din lege.

         Instanta a mai retinut ca terenul – care in prezent face parte din domeniul privat al localitatii Eforie – a fost preluat abuziv deoarece paratii nu au rasturnat prezumtia legala instituita prin art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 potrivit careia ,in cazul in care nu se poate face dovada formei preluarii de catre stat, faptul ca imobilul se regaseste in patrimoniul statului constituie o prezumtie relativa de preluare abuziva. Din toate situatiile juridice comunicate de Primaria Orasului Eforie a  reiesit, in mod  constant, ca R.C. a  stapanit lotul 81, 1/2 din  lotul 82  si  vila G.  pana  in  anul  1950, urmatoarea inregistrare datand din anul 1958 cand, pentru acest imobil apare inregistrat ca proprietar „M.A.I.”.

         Pornind de la aceasta premisa stabilita de  textele legale mentionate si raportand situatia imobilului in litigiu la  prevederile  art. 6  din  Legea  nr. 213/1998, instanta a constatat ca  bunul  in  cauza a  fost  preluat  fara  titlu  valabil, o preluare in fapt, contrar Constitutiei epocii si care nu a creat in favoarea statului un titlu.

         Analizand buna credinta la incheierea actelor a caror valabilitate se contesta in cauza, tribunalul a retinut ca parata S.C. C. S.R.L. a cumparat vila N. in circumstante care, pentru o persoana prudenta si diligenta, ar fi trebuit sa creeze
macar indoiala
cu privire la valabilitatea preluarii de stat a bunului in cauza. S-a amintit de existenta unor mentiuni in protocolul de predare a patrimoniului S.C. C.S. S.A. cu privire la actiunile in revendicare dar si de anul punerii in functiune a imobilului, 1926, care in opinia instantei au fost suficiente pentru a crea cumparatoarei convingerea ca au existat mai multe transmiteri decat o simpla divizare a unei societati de stat, ceea ce a condus la concluzia ca S.C. C. S.R.L. nu a fost de buna credinta.

         S-a stabilit ca actul de vanzare cumparare este lovit de nulitate absoluta pentru reaua credinta a cumparatoarei si din cauza ca aceasta a cunoscut faptul ca bunul nu apartine instrainatorului, actul incheiat bazandu-se pe o cauza ilicita.

         Retinand ca imobilul a fost preluat abuziv de stat si ca reclamantul face dovada calitatii de succesor al notificatoarei, instanta a stabilit ca dispozitia nr. 230/2005 emisa de Primarul Orasului Eforie este lovita de nulitate si a dispus restituirea in natura a portiunii libere de teren si restituirea in echivalent a terenului in suprafata de 302,8 mp care constituie terenul aferent locuintei vandute chiriasilor S.V. si E. de catre S.C. U. 96 Eforie prin contractul de vanzare cumparare nr. 242/21.08.2000.

         Constatand nulitatea contractului de vanzare cumparare nr. 304/11.03.2002 pentru desfiintarea dreptului transmitatorului prin anularea actului initial si pentru reaua credinta a cumparatorului, instanta de fond dispus ca paratele C.S. S.A. Eforie Sud si S.C. C. S.R.L. sa lase reclamantului in deplina proprietate si posesie Vila N., dreptul sau de proprietate fiind pastrat de la data preluarii conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.

         Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii Primarul Orasului Eforie, S.C. C. S.R.L. si S.C. C.S. 2000 S.A.

         In apelul formulat, Primarul Orasului Eforie sustine ca instanta de fond a interpretat gresit dispozitiile testamentelor lasate de defuncta R.M. si a constatat neintemeiat ca reclamantul are calitatea de legatar universal. Arata ca potrivit actelor depuse reclamantul are doar calitatea de executor testamentar iar nu pe aceea de legatar universal.

         Sustine ca actul de partaj si procesul verbal de punere in posesie atesta doar o situatie din anul 1935 si nu dreptul de proprietate al autoarei R.S.M. si ca nu sunt dovezi privind preluarea abuziva a imobilului pentru a putea concluziona ca imobilul se afla in domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001.

         Parata S.C. C. S.R.L. a sustinut, prin motivele de apel, ca instanta a dispus gresit restituirea in natura a constructiei Vila N. pentru ca cererea de restituire nu s-a intemeiat pe dispozitiile legii speciale, Legea nr. 10/2001, ci pe dispozitiile dreptului comun; ca reclamantul nu avea calitate procesuala activa deoarece este mostenitor testamentar iar autoarea sa nu a solicitat restituirea constructiei ci numai restituirea terenului iar la data intocmirii testamentului prin care reclamantul era declarat legatar cu titlu universal acest bun nu se afla in patrimoniul dispunatoarei; ca reclamantul nu a probat ca exista identitate intre A.T.A., cel care a formulat cererea de chemare in judecata si persoana desemnata prin testament ca legatar, respectiv A.T., nu a probat ca exista identitate intre persoana mentionata in certificatul de calitate de mostenitor nr. 190/2001, R.M. si cea mentionata in actele eliberate in Italia, R. – M.M. si nici nu a lamurit neconcordanta care exista intre certificatul de mostenitor nr. 190/2001, in privinta numelui autoarei R.S.M. si actele cu care se tinde a se dovedi proprietatea unde este mentionata R.C.S.; ca actul de partaj este un act declarativ si nu constitutiv de drepturi si nu face dovada proprietatii; ca fata de temeiurile de nulitate sustinute, respectiv reaua credinta, se discuta de o nulitate relativa in raport de care cererea era prescrisa.

         In apelul sau, parata S.C. C.S. 2000 S.A. a invocat nelegalitatea sentintei apelate si a incheierilor anterioare pentru urmatoarele motive:

         - instanta a respins gresit exceptia prescriptiei dreptului la actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare cumparare invocata in temeiul Legii nr. 10/2001 avand in vedere ca dispozitiile art. 45 alin. 5 din lege instituie un termen de prescriptie special, care deroga de la prevederile generale. Termenul de prescriptie prevazut de lege a expirat la 14.08.2002 astfel ca actiunea in nulitate introdusa in anul 2005 este prescrisa.

         Instanta nu putea retine incidenta art. 20 alin. 4 din Legea nr. 247/2005, respectiv art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 deoarece aceasta interdictie a fost prevazuta prin Legea nr. 247/2005 care a intrat in vigoare in mai 2005 si aceasta prevedere legala nu poate retroactiva.

         - in mod gresit instanta a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in conditiile in care reclamantul a invocat drept temei al actiunii art. 480 si art. 481 Cod civil, avand in vedere ca odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intra sub incidenta acestei legi, persoanele indreptatite pot obtine repararea prejudiciului cauzat numai in conditiile acestui act normativ special.

         - instanta a stabilit gresit ca S.C. C.S. 2000 S.A. a fost de rea credinta la incheierea actului, simpla notificare introdusa la o alta unitate nefacand dovada relei credinte a vanzatoarei. Nu rezulta din actele de preluare a imobilului de catre S.C. C.S. 2000 S.A., respectiv protocolul de predare primire incheiat in noiembrie 2000, ca imobilul a fost preluat abuziv de catre stat si nici faptul ca, anterior predarii, s-ar fi solicitat restituirea imobilului.

         - reclamantul nu a facut dovada calitatii de persoana indreptatita pentru ca dreptul sau se bazeaza pe actul de vanzare cumparare din 02.08.1924 prin care se transmite un teren de 1220 mp si vila in stare de ruina, pe actul de partaj autentificat in 24.10.1934 in temeiul caruia S.C. R. preia numai terenul de la C.S. si pe procesul verbal incheiat in anul 1935 care nu constituie titlu de proprietate.

         Mostenitoarea S.R., numita M.R., a intocmit la 31 iulie 1989 un testament prin care l-a desemnat pe reclamant mostenitor universal dar acest testament a fost anulat prin testamentul din 20 iulie 1999 iar prin acest testament si prin testamentele ulterioare R.M. l-a desemnat pe reclamant mostenitor cu titlu particular al diverselor bunuri mobile si imobile, dar nu si mostenitor al imobilului din Eforie. In legatura cu aceste acte in mod gresit instanta a adaugat la testamente, suplinind vointa testatoarei pe motiv ca testamentul intocmit are o exprimare deficitara.

         Examinand legalitatea si temeinicia sentintei apelate in raport de criticile paratilor, instanta constata ca apelurile nu sunt intemeiate, pentru urmatoarele considerente:

      1. Cu privire la apelul paratului Primarul Orasului Eforie;

         Potrivit art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, sunt indreptatite la masuri reparatorii constand in restituirea in natura sau, dupa caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluarii in mod abuziv a acestora si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanei indreptatite.

         In speta, pentru restituirea imobilului din Eforie Sud compus din teren si constructie, care a apartinut S.M.R., numita R.M. a formulat la 27 noiembrie 2001 notificare de restituire in temeiul Legii nr. 10/2001. Aceasta a decedat la scurt timp dupa formularea notificarii, respectiv la 19 august 2002, anterior solutionarii notificarii de catre autoritatile administrative notificate. Cererea de chemare in judecata pentru analiza legalitatii si temeiniciei refuzului acestor autoritati de a dispune restituirea bunului notificat a fost formulata, dupa decesul M.R., de catre dl. A.T.A., care a invocat calitatea sa de succesor al defunctei, calitate dobandita in baza testamentelor intocmite de defuncta.

         Paratul apelant primarul Orasului Eforie a contestat calitatea reclamantului de succesor cu titlu universal al defunctei R.M., sustinand ca, potrivit testamentelor depuse, dl. A.T.A. este numai executor testamentar.

         Reclamantul s-a legitimat ca succesor al defunctei R.M. invocand Actul Notarial din 10 mai 2005 intocmit de notarul D.M., din Colegiul Notarial din provincia Livorno, Italia. In cuprinsul sau acest act notarial atesta faptul ca „prin testamentele olografe redactate de aceasta personal la data de 20 iulie 1999, 22 ianuarie 2000 si 14 martie 2002, publicate cu proces verbal la actele mele din data de 19 septembrie 2002 la numarul 56676/12.337 din registru, inregistrat la Piombino la data de 30 septembrie cu nr. 1.120, model 1, doamna R.M. a desemnat ca unic mostenitor universal cu titlu testamentar pe dl. A.T., asa cum rezulta din acelasi proces verbal care, in copie legalizata, se anexeaza prezentului cu litera „A”, pentru a constitui element integrant si substantial. (…) Mostenirea ramasa se intelege a fi destinata integral domnului A.T., cu exceptia dispozitiilor cu titlu de legate indicate in aceste testamente olografe, care au ca obiect doar mici donatii in favoarea altor persoane, care totusi nu dobandesc calitatea de mostenitor si deci de succesor cu titlu universal.” Ulterior, la 12 aprilie 2010, acelasi notar D.M. emite un „Ceriticat” in temeiul caruia se certifica faptul ca, in baza testamentelor olografe redactate de catre doamna R.M., nascuta in Bucuresti (Romania), pe data de 7 august 1912 si decedata in Roma, pe data de 19 august 2002, a fost desemnat ca „mostenitor universal unic cu titlu testamentar pe dl. A.T., nascut in Bucuresti (Romania), pe data de 14 decembrie 1947”.

         R.M. era cetatean italian la data decesului si a avut ultimul domiciliu in Italia, locul deschiderii succesiunii acesteia aflandu-se pe teritoriul acestei tari.

         Potrivit art. 66 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, mostenirea este supusa, in ceea ce priveste bunurile imobile, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat (lit. b). Legea aplicabila mostenirii stabileste: a) momentul deschiderii mostenirii; b) persoanele cu vocatie de a mosteni; c) calitatile cerute pentru a mosteni; d) exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct; e) conditiile si efectele optiunii succesorale; f) intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul; g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.

         Atunci cand este in discutie insa o succesiune testamentara, art. 68 din Legea nr. 105/1992 stabileste ca testatorul poate supune transmiterea prin mostenire a bunurilor sale altei legi decat cea aratata in art. 66, daca prin aceasta nu se inlatura dispozitii imperative, legea aleasa de testator aplicandu-se situatiilor prevazute de art. 67. Legea romana recunoaste insa valabilitatea testamentului intocmit potrivit legii nationale a testatorului sau potrivit legii domiciliului acestuia ori potrivit legii locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat (alin. 3 din art.68).

         Avand in vedere dispozitiile legale aratate, transmisiunea succesorala testamentara s-a produs, in ceea ce priveste succesiunea defunctei R.M., potrivit legii nationale a testatoarei, respectiv potrivit legii italiene, persoanele cu vocatie de a mostenit si deci calitatea de mostenitori fiind stabilita, potrivit legii italiene, prin actul notarial intocmit de notarul D.M. la 10 mai 2005, fiind desemnat dl. A.T. ca mostenitor universal.

         Legea italiana nr. 89/16 februarie 1913 stabileste in Titlul I ca notarii sunt functionari publici carora le este acordat dreptul de a primi declaratiile de acceptare de mostenire cu beneficiere de masa succesorala, potrivit art. 955 din Codul civil iar calitatea de mostenitori testamentari se dovedeste „cu o atestare de notorietate judiciara sau notariala din care sa rezulte daca testamentul este considerat valabil sau fara contestatii care, in consecinta, a fost recunoscut mostenitor si daca sunt mostenitori legitimi sau rezervatari pe langa cei indicati in testament”.

         Actul notarial din 10 mai 2005 intocmit de notarul italian D.M. indeplineste conditiile unui act care atesta, potrivit legii italiene citate, calitatea reclamantului A.T. de mostenitor cu titlu universal al defunctei  R.M. Acest act notarial cu valoare de act public (Cartea VI, Titlul II, Sectiunea I, Despre actul public – Codul civil italian) probeaza pe deplin, pana la inscrierea in fals ori pana la anularea sa, cele atestate in cuprinsul sau astfel ca, retinand ca paratii nu au facut nici o dovada privind inlaturarea judiciara a actului public prezentat de reclamant, retine Actul notarial din 10 mai 2005 ca avand deplina putere doveditoare in privinta calitatii reclamantului A.T. de succesor cu titlu universal al defunctei R.M. Instanta considera, din aceste motive, ca nu este intemeiata critica privind calitatea reclamantului de succesor al notificatoarei.

         Neintemeiata este si critica referitoare la lipsa dovezii dreptului de proprietate si a preluarii abuzive.

         Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum si, in cazul mostenitorilor, cele care atesta aceasta calitate si, dupa caz, inscrisurile care descriu constructia demolata si orice alte inscrisuri necesare evaluarii pretentiilor de restituire decurgand din prezenta lege, pot fi depuse pana la data solutionarii notificarii.

         Pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 250/2007, a dezvoltat notiunea de acte doveditoare din art. 23 aratand ca prin acestea se intelege orice acte juridice translative de proprietate ori care atesta detinerea proprietatii de catre o persoana fizica sau juridica (act de vanzare cumparare, tranzactie, donatie, extras de carte funciara, act sub semnatura privata incheiat inainte de intrarea in vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la imparteala sau instrainarea terenurilor cu sau fara constructii); orice acte juridice care atesta detinerea proprietatii de catre persoana indreptatita sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluarii abuzive (extras carte funciara, istoric de rol fiscal, proces-verbal intocmit cu ocazia preluarii, orice act emanand de la o autoritate din perioada respectiva, care atesta direct sau indirect faptul ca bunul respectiv apartinea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol); expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana indreptatita intelege sa se prevaleze in sustinerea cererii sale sau orice alte inscrisuri pe care persoana indreptatita intelege sa le foloseasca in dovedirea cererii sale.

         Din enumerarea aratata rezulta ca sunt titluri de proprietate in acceptiunea Legii nr. 10/2001 nu numai actele juridice translative precum vanzarea-cumpararea, schimbul, donatia, contractul de intretinere etc., dar si actele juridice declarative, ca imparteala judiciara sau tranzactia, precum si alte inscrisuri care atesta detinerea proprietatii imobilului in litigiu de catre persoana indreptatita sau de autorul sau.

         Din aceasta perspectiva, asa cum a retinut corect instanta de fond, actul de vanzare din 12 august 1924 prin care F.S. a dobandit vila si terenul ce face parte din loturile 81 si 82 din parcelarea Movila (Carmen Silva), actul de partaj succesoral autentificat la Tribunalul Ilfov sub nr. 30313/24.10.1934 prin care imobilul de la Carmen Silva a fost atribuit dnei S.R., dar si procesul verbal din 10 august 1935 de executare a actului de partaj voluntar prin care s-a realizat predarea posesiei imobilului compus din vila si teren, situat in Carmen Silva, catre copartajantul S.R., sunt acte doveditoare suficiente care atesta pe deplin dreptul de proprietate al autoarei notificatoarei R.M., la randul sau autoarea reclamantului.

         Nu este intemeiata critica din apel nici sub aspectul lipsei dovezilor preluarii de catre stat a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, instanta de fond retinand intemeiat ca potrivit Cap. I, pct. 1 lit. e din normele metodologice aprobate prin HG nr. 250/2005, identificarea imobilului in patrimoniul statului constituie o prezumtie relativa de preluare abuziva, pe care apelantii nu au rasturnat-o prin administrarea unor probe contrare celor pe care instanta de fond si-a intemeiat solutia.

         In consecinta, instanta constata ca apelul paratului Primarul Orasului Eforie este neintemeiat.

      2. Cu privire la apelul paratei S.C. C. S.R.L.;

         Prin cererea adresata instantei reclamantul a contestat dispozitia de respingere a notificarii emisa de Primarul Orasului Eforie in procedura Legii nr. 10/2001. In aceasta procedura initiata prin contestatia formulata scopul principal al reclamantului a fost acela de a obtine restituirea in natura a imobilului, pentru realizarea caruia a invocat nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare incheiat cu S.C. C. S.R.L., formuland in mod explicit si o cerere de restituire a bunului.

         Prin urmare, fata de obiectul cererii, in mod corect a verificat instanta de fond daca sunt indeplinite conditiile cerute de Legea nr. 10/2001, act normativ special, pentru restituire, modul in care reclamantul a inteles sa formuleze cererile de restituire (ca o cerere in revendicare) si temeiul juridic invocat (art. 480 Cod civil si Legea nr. 10/2001) fiind fara relevanta sub aspectul determinarii normelor legale aplicabile spetei. Cata vreme cererea de restituire a fost initiata in procedura legii speciale iar contestatia si sustinerile reclamantului se sprijina pe prevederile acestui act normativ, invocarea ca temei juridic a art. 480 Cod civil, pe langa Legea nr. 10/2001, nu poate avea ca efect respingerea ca inadmisibila a actiunii asa cum pretinde gresit apelanta parata.

         Prin notificarea nr. 2028/27.11.2001 R.M. a solicitat „restituirea in natura pentru imobilul teren si constructie situate in orasul Eforie Sud (fost Carmen Silva), judetul Constanta, proprietatea mamei, R.S.-M.”. Rezulta din formularea notificarii ca cererea de restituire priveste nu numai terenul din Carmen Silva dar si constructia de pe acest teren, astfel ca reclamantul, ca succesor al notificatoarei, are calitate procesuala in cererea care priveste constructia detinuta de S.C. C. S.R.L.

           Referitor la critica privind calitatea de succesor a reclamantului in legatura cu bunul imobil in litigiu urmeaza a se constata ca tribunalul a facut o aplicatiune corecta a legii. Astfel, asa cum s-a aratat in precedent, reclamantul are calitatea de succesor cu titlu universal al defunctei R.M. si, in aceasta calitate, la data decesului autoarei sale a avut loc o transmisiune in patrimoniul sau a tuturor drepturilor existente in patrimoniul defunctei la data decesului, inclusiv a bunurilor sale viitoare. Cum, potrivit Legii nr. 10/2001, sunt indreptatite la masuri reparatorii proprietarii imobilelor la data preluarii in mod abuziv a acestora (art.3), precum si mostenitorii persoanelor fizice indreptatite (at. 4 alin.2), rezulta ca prin formularea notificarii autoarea reclamantului a dobandit vocatie la redobandirea bunului imobil notificat, transmisa catre succesorul testamentar cu titlu universal, indiferent daca bunul ori vocatia de a redobandi bunul au fost sau nu mentionate expres in testamentele intocmite anterior solutionarii notificarii.

           Instanta nu poate retine nici critica referitoare la lipsa identitatii dintre persoana reclamantului si cel desemnat ca mostenitor al notificatoarei.

         Potrivit actelor de identitate prezentate, reclamantul, cu dubla cetatenie romana si germana, este inregistrat de autoritatile romane ca A.T.A. iar de autoritatile germane ca A.T.A. Grafia diferita a numelui reclamantului este neesentiala cata vreme numele este identic iar celelalte elemente de identificare a persoanei, respectiv data si locul nasterii sunt, de asemenea, identice.

           La fel, nu poate fi retinuta nici critica privind lipsa dovezii calitatii de proprietari ai autorilor reclamantului din cauza neconcordantei de nume. R.S., ca si R.M. nu sunt nume comune, des intalnite, astfel ca adaugarea sau stergerea unor litere (c, k), care nu schimba insa fonetic numele, nu poate fi considerata o neconcordanta suficienta pentru a crea convingerea instantei ca autoarele reclamantului nu sunt aceleasi persoane cu cele care au fost proprier, respectiv succesor al proprietarului imobilului.

           In fine, relativ la exceptia prescriptiei dreptului reclamantului de a cere instantei sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare incheiat la 11 martie 2002 incheiat intre S.C. C.S. 2000 S.A. si S.C. C. S.R.L. critica este, de asemenea, neintemeiata.

            Nulitatea ceruta pentru incalcarea unor dispozitii imperative ale legii, respectiv pentru cauza nelicita, nu este o nulitate relativa cum sustine apelanta parata, ci se analizeaza in regimul nulitatii absolute.

            Pe de alta parte, sanctiunea prescriptiei dreptului la actiune nu se poate aplica in virtutea art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 (anterior art. 46 alin. 5), prezentul articol referindu-se la regimul juridic al actelor de instrainare avand ca obiect imobilele preluate in mod abuziv care cad sub incidenta Legii nr. 10/2001 si incheiate pana la data de 14 februarie 2001 cand a intrat in vigoare aceasta lege. Fiind un text special, derogatoriu de la dreptul comun, are o aplicabilitate limitata la situatiile strict prevazute de lege. Ori, in speta, actul de vanzare defaimat de reclamant s-a incheiat ulterior momentului de intrare in vigoare a Legii nr. 10/2001astfel ca se sustrage termenului special de un an de la aparitia legii prevazut de art. 45 alin.5.

           3. Apelul paratei S.C. C.S. 2000 S.A. este, de asemenea, neintemeiat.

               Considerentele pentru care au fost respinse criticile privind gresita solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune in cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare, cele referitoare la modul de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii actiunii intemeiata pe art. 480 Cod civil, dar si criticile referitoare la lipsa calitatii reclamantului de persoana indreptatita dedusa din lipsa dovezilor privind proprietatea si din calitatea reclamantului de legatar cu titlu particular au fost deja expuse in analiza apelurilor paratilor Primarul orasului Eforie si S.C. C. S.R.L. astfel ca instanta nu va relua analiza asupra acelorasi critici, considerentele expuse in precedent fiind pe deplin valabile si in apelul paratei S.C. C.S. 2000 S.A.

          Singura critica invocata in apelul paratei S.C. C.S. 2000 S.A. si neanalizata prin considerentele deja expuse se refera la buna credinta a vanzatoarei la incheierea contractului din 2002.

           Se sustine ca buna credinta a vanzatoarei se sprijina pe neinstiintarea sa in legatura cu formularea unei notificari de catre autoarea reclamantului, dna R.M., notificarea fiind inregistrata la o alta persoana dar si pe neinserarea in protocolul de predare primire din 2000 a unor date in legatura cu modul de preluare al imobilului de catre stat ori cu eventuale actiuni in revendicare formulate anterior protocolului.

           Pentru restituirea imobilului in litigiu s-a formulat  in noiembrie 2001 o notificare intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 20 alin. 1 din aceasta lege, in forma initiala a actului normativ, imobilele – terenuri si constructii care intra in domeniul de aplicare al acestui act normativ si sunt detinute la data intrarii in vigoare de regii autonome, societati sau companii nationale, societati comerciale, cooperatiste sau de orice alte persoane juridice – se restituie persoanei indreptatite, in natura. Aplicarea acestei dispozitii, care constituie regula, esenta si scopul Legii nr. 10/2001, implica, cum de altfel s-a statuat explicit si prin H.G. nr. 498/2003, indisponibilizarea imobilelor restituibile si suspendarea oricaror proceduri legale de instrainare catre alte persoane decat cele indreptatite in temeiul legii speciale, cu incepere de la data intrarii in vigoare, pana la solutionarea notificarii. Indisponibilizarea priveste imobilul notificat, indiferent daca notificarea a fost trimisa unitatii detinatoare ori unei alte unitati asa incat parata nu se poate apara cu temei cand sustine ca notificarea a fost comunicata altei unitati.

            De asemenea, asa cum a retinut si instanta de fond, parata S.C. C.S. 2000 S.A. detinea numai parte din imobilul in litigiu, respectiv constructia, terenul fiind considerat proprietatea Orasului Eforie. Ori, unitatea administrativ teritoriala a fost notificata pentru restituirea imobilului si parata vanzatoare putea, cu diligente minime, sa ia cunostinta de existenta unei asemenea notificari. Apelanta parata nu poate invoca neglijenta si culpa proprie pentru a se apara de sanctiunea nulitatii.

           La fel, neinserarea in protocolul de predare primire din anul 2000 a unor eventuale actiuni in restituire nu poate inlatura reaua-credinta a paratei vanzatoare care, odata cu imobilul, a preluat obligatoriu si toate inscrisurile care priveau imobilul, inclusiv cele referitoare la modul in care bunul a ajuns in patrimoniul statului si care puteau induce o indoiala paratei in legatura cu valabilitatea titlului statului. Nu este fara relevanta in analiza bunei credinte a vanzatoarei din aceasta perspectiva si faptul ca S.C. C.S. 2000 S.A. nu a dobandit imobilul in litigiu printr-un contract oneros ci ca urmare a transformarii prin divizare a S.C. C.S. S.A., preluand de la aceasta unitate drepturile si obligatiile in legatura cu imobilele preluate, fara a se putea apara cu buna credinta a tertului dobanditor.

             In consecinta, instanta nu poate retine buna credinta a vanzatoarei, apelul S.C. C.S. 2000 S.A.  fiind, pentru considerentele aratate, neintemeiat.

Decizia civila nr. 225/C/06.10.2010

Dosar nr. 152/118/2005

Judecator redactor Daniela Petrovici