Autoritate de lucru judecat Efect

- Codul civil de la 1864: art. 1201

Existenta triplei identitati (de cauza, parti si obiect) se opune rediscutarii unei cereri identice cu cea anterior solutionata.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 18/R din 20 ianuarie 2015, F.S.

Prin decizia civila nr. 29/A/15.01.2014 Tribunalul Timis a respins apelul declarat de paratii Municipiul Timisoara prin Primar si Consiliul Local al Municipiului Timisoara impotriva sentintei civile nr. 6007/07.05.2013 pronuntata de Judecatoria Timisoara.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a avut in vedere ca prin sentinta civila nr. 6007/07.05.2012, Judecatoria Timisoara a admis actiunea civila formulata de reclamantii C.I. si C.S., in contradictoriu cu paratii Primarul ca reprezentant al Primariei Municipiului Timisoara, Consiliul Local al Municipiului Timisoara si Municipiul Timisoara prin Primar si, pe cale de consecinta, a obligat paratii ca, in baza Legii nr. 85/1992, sa incheie cu reclamantii contractul de vanzare cumparare cu privire la imobilul situat in Timisoara, str. D., ap. 25, inscris in CF nr. 4, provenit din conversia de pe hartie a CF nr. 2 Timisoara.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca intre parti a fost incheiat contractul de inchiriere nr. 1/2000 asupra imobilului mentionat.

De la data incheierii contractului de inchiriere, reclamantii au ocupat in calitate de chiriasi apartamentul nr. 25, in legatura cu acest imobil nefiind formulata o cerere de restituire de catre fostul proprietar sau mostenitorii acestora.

Judecatoria a apreciat ca in speta sunt indeplinite cumulativ toate conditiile instituite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, pentru a le fi recunoscuta reclamantilor vocatia la dobandirea in proprietate a locuintei pe care o ocupa in prezent, in calitate de chiriasi, locuinta fiind construita din fondurile unei unitati de stat, ocupata de reclamant din anul 1984, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 85/1992 si neavand natura unei locuinte de interventie, ca situatia locativa a reclamantilor se circumscrie sferei de aplicare a textului de lege mai sus enuntat, intrucat acestia au statutul juridic al unor chiriasi, aflandu-se in raporturi de locatiune cu parata, ca reclamantii ocupa spatiul locativ si in prezent, fiind astfel demonstrate elementele constitutive ale raportului juridic de locatiune.

Impotriva sentintei antementionate au declarat apel paratii, solicitand admiterea caii de atac declansate si schimbarea sentintei atacate in sensul respingerii actiunii introductive.

Criticand sentinta, apelantii au precizat ca prima instanta s-a referit doar la prevederile Legii nr. 85/1992, neluand in considerare H.C.L. nr. 459/20.12.2005 privind vanzarea locuintelor proprietate privata a Primariei Municipiului Timisoara, act administrativ de autoritate cu caracter normativ care a intrat in circuitul civil, producandu-si efectele asupra acelor raporturi juridice pe care le reglementeaza.

Au invederat ca ap. 25 se afla in proprietatea Primariei Municipiului Timisoara - posesor la localizare, cumparare, expropriere, unificare, schimb donatie si, prin urmare, apartine domeniului privat al Consiliului Local al Municipiului Timisoara, care detine un drept de proprietate privata asupra acestuia.

Invocand prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, apelantii au precizat ca imobilul litigios nu a fost repartizat la momentul intrarii in vigoare a actului normativ mai sus citat si, astfel, nu poate face obiectul unei vanzari, apreciind ca, atat timp cat face parte din proprietatea privata a statului, ii este aplicabil un alt regim juridic.

Apelantii au considerat ca proprietarul poate sa instraineze aceste imobile, insa nu este obligat, iar instanta nu se poate substitui vointei juridice a vanzatorului, impunandu-i un consimtamant, cata vreme este necesar consimtamantul valabil al partii care se obliga, iar pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa fie exprimat liber si neviciat.

Apelantii au subliniat ca, daca se manifesta intentia de vanzare a apartamentului de catre proprietari, iar chiriasul reclamant isi exercita dreptul de preemtiune, vanzarea va trebui sa respecte legislatia in vigoare la momentul perfectarii contractului, asa cum este reglementat la art. 43 alin. (3) teza I din Legea nr. 10/2001.

Pentru a respinge apelul, tribunalul a retinut ca, atat timp cat paratul nu a facut dovada ca imobilul in litigiu a fost unul nationalizat - ipoteza in care se impunea verificarea incidentei celuilalt act normativ decat Legea nr. 85/1992 invocata de reclamanti, respectiv, Legea nr. 112/1995 ce avea a fi obligatoriu coroborata cu Legea nr. 10/2001 -, iar la termenul de judecata din data de 08.01.2014, reprezentanta paratului a confirmat, la solicitarea instantei, ca imobilul litigios a fost construit din fondurile statului (neprezentand relevanta sustinerea apelantului cu privire la apartenenta imobilului la domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale, ci interesand, din perspectiva obiectului si cauzei actiunii, numai sursa fondurilor cu care s-a edificat acesta), prezumtia privind dreptul de proprietate al Primariei Municipiului Timisoara - ca prim proprietar al imobilului, potrivit CF nr. 4 Timisoara cu titlu de posesor la localizare, cumparare, expropriere, unificare, schimb, donatiune si mai apoi, edificare, nu a fost rasturnata.

Altfel spus, instanta de apel, retinand ca imobilul litigios a fost construit din fondurile statului ori al unitatilor economice de stat, el devine susceptibil de a fi supus dispozitiilor Decretului-lege nr. 61/1990, respectiv, Legea nr. 85/1992, acte normative ce instituie o obligatie legala din partea statului, respectiv a unitatilor economice sau bugetare de stat de a vinde chiriasilor aceste locuinte, la solicitarea acestora.

Impotriva deciziei a declarat recurs institutia parata, solicitand modificarea ei si a sentintei si, in consecinta, respingerea actiunii.

S-a criticat decizia tribunalului pentru aceea ca nu s-au avut in vedere decat dispozitiile Legii nr. 85/1992, nu si cele ale H.C.L. Timisoara nr. 459/2005 care prevad vanzarea locuintelor din proprietatea privata a Municipiului Timisoara - si neconstruite de stat in sensul legii mentionate -, potrivit pretului pietii.

Imobilul in discutie fiind proprietatea privata a Municipiului Timisoara, acesta nu poate fi obligat sa-l vanda decat daca apreciaza ca este oportun sau necesar, instanta neputandu-se substitui vointei sale juridice.

Examinand decizia atacata, potrivit art. 306 alin. (2) C.pr.civ. prin prisma motivului de ordine publica invocat in recurs, Curtea a constatat ca el este intemeiat pentru urmatoarele considerente:

La data de 31.01.2013 cand reclamantii C.I. si C.S. au inregistrat prezenta actiune avand ca obiect obligarea paratilor la vanzarea locuintei, fusesera deja finalizate doua procese intre aceleasi parti, irevocabil solutionate prin solutii de respingere a unei cereri similare.

In concret, in procesul derulat in dosarul nr. 5208/2004 al Judecatoriei Timisoara, aceiasi reclamanti, in contradictoriu cu aceiasi parati au solicitat obligarea acestora din urma la incheierea contractului de vanzare cumparare pentru apartamentul lor, nr. 25, invocandu-se ca temei dispozitiile Legii nr. 85/1992.

Prin sentinta civila nr. 9228/20.10.2004, Judecatoria Timisoara a respins ca neintemeiata aceasta actiune, considerand ca nu exista dovezi cu privire la construirea din fondurile statului a acestui imobil, motiv pentru care paratii nu pot fi obligati sa-si vanda bunul conform legii pe care s-a intemeiat actiunea.

Aceasta sentinta a fost mentinuta de Tribunalul Timis prin respingerea apelului reclamantilor, considerandu-se ca fiind corecta interpretarea si aplicarea legii facute de instanta de fond. Din considerentele deciziei civile nr. 851/A/06.12.2005 (pronuntata in dosar nr. 9392/C/2005) a mai rezultat ca reclamantii au invocat, in

apel, ca temei de drept al cererii lor, si dispozitiile Legii nr. 112/1995, sustinere pe care instanta a considerat-o ca inadmisibila conform art. 294 C.pr.civ.

Aceasta decizie a ramas irevocabila ca atare in absenta exercitarii recursului impotriva ei.

Dupa acest moment, intr-un al doilea proces, la data de 14.04.2005, aceiasi reclamanti (impreuna si cu altii aflati in situatie similara) au cerut instantei ca paratul Primarul Municipiului Timisoara (improcesuat in aceeasi calitate si in prezentul dosar), sa fie obligat sa le vanda apartamentul detinut cu chirie.

Prin sentinta civila nr. 5978/07.06.2005 pronuntata in dosarul nr. 5618/2005, Judecatoria Timisoara, a respins ca neintemeiata actiunea reclamantilor, considerand ca imobilul in discutie nu face, prin situatia sa juridica, nici obiectul Legii nr. 85/1992 (invocata ca temei al actiunii) dar nici al Legii nr. 112/1995 (adusa in discutie de institutia parata prin intampinarea sa).

Aceasta sentinta a fost mentinuta ca atare prin decizia civila nr. 39/A/16.01.2006 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 8208/C/2005 si a ramas irevocabila prin neexercitarea recursului.

La data de 04.07.2012, aceiasi reclamanti, pentru a treia oara, au chemat in judecata aceiasi parati, formuland aceeasi solicitare de vanzare a locuintei, aceasta cerere fiind anulata ca netimbrata prin sentinta civila nr. 1452/31.01.2013 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 18061/325/2012.

In aceeasi zi in care s-a pronuntat aceasta sentinta, reclamantii au introdus o noua cerere identica, respectiv cea inregistrata in prezentul dosar.

Prezentarea istoricului procedurilor ce au opus partile in diverse dosare este in masura sa demonstreze ca reclamantii au formulat in mod repetat aceeasi cerere, dar ca doar relativ la cel de-al doilea proces mentionat (solutionat prin sentinta civila nr. 5978/07.06.2005 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 5618/2005, in snur cu decizia civila nr. 39/A/16.01.2006 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 8208/C/2005) exista autoritate de lucru judecat raportat la cauza de fata.

Aceasta concluzie este dedusa din imprejurarea ca exista dovada indeplinirii tuturor celor trei conditii, cumulative si obligatorii, prevazute de art. 1201 C.civ. care caracterizeaza aceasta institutie, respectiv identitate de parti in aceleasi calitati procesuale (adica prin participarea, in numele lor propriu in proces), identitate de obiect (constand in aceeasi solicitare, de obligare a institutiei/institutiilor parate la incheierea contractului de vanzare cumparare pentru apartamentul detinut de reclamanti ca si chiriasi) si identitate de cauza (existenta unui contract de inchiriere in considerarea caruia se pretinde ca statul ar avea, potrivit Legii nr. 85/1992 sau Legii nr. 112/1995, obligatia de a le vinde locuinta inchiriata).

Existenta hotararii judecatoresti anterioare, de respingere irevocabila a unei cereri identice cu cea formulata in cauza de fata se opune cu efect peremptoriu si absolut rediscutarii ei si pronuntarii unei solutii contrare - astfel cum isi doresc reclamantii - si, aceasta, chiar daca in situatia particulara a altor persoane, satisfacerea unei solicitari similare a fost posibila (fapt produs mult anterior chiar si primului proces al reclamantilor, printr-o intelegere amiabila).

Pentru aceste considerentele, in baza art. 304, pct. 9 C.pr.civ., Curtea a admis recursul si a modificat in tot cele doua hotarari anterioare, cu consecinta respingerii actiunii reclamantilor.