Aplicarea unui tratament fiscal de scutire de la plata impozitului pe cladire

 

Art.21 alin.1, alin.4 lit.f, m din Legea nr.571/2003 Art.249, art. 250 alin.(1) din Legea nr.571/2003 Art. 5 din OG nr. 92/2003

In cauza de fata, organul fiscal a schimbat tratamentul fiscal stabilit in urma inspectiei fiscale, in urma unei reaprecieri a inregistrarilor contabile si valorilor de inventar a acestor constructii si a procedat la stabilirea impozitului datorat si a accesoriilor aferente incepand cu semestrul II al anului 2009.

Potrivit contribuabilului, mijloacele de transport in litigiu nu sunt inmatriculate, deci scapa aplicarii prevederilor art.261 alin.(l) si nefiind inmatriculate, nu pot intra in categoria celor care sa nu faca parte „dintr-o combinatie de autovehicule”, aspect contestat de creditorul fiscal prin prisma prevederilor art.263 din Legea nr.571/2003, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.209/2012, care obliga la inregistrare si implicit la impozitare, pentru toate vehiculele lente, indiferent daca acestea utilizeaza sau nu drumurile publice.

Urmare a unei reaprecieri a situatiei fiscale initiale, se constata ca a avut loc schimbarea tratamentului fiscal stabilit prin RIF nr. B104627/10.07.2009, fara insa ca aceasta noua incadrare fiscala sa fie previzibila pentru contribuabil si chiar fara a fi sustinuta de documente justificative.

Decizia civila nr. 530/CA/27.06.2016

1. Prin sentinta civila nr. 1747/18.12.2015
   ,
   Tribunalul Constanta a admis cererea formulata de reclamanta [...] SA Constanta in contradictoriu cu paratul SPITVBL Constanta si a anulat Dispozitia RS 52661/18.10.2013, cu consecinta anularii partiale a Deciziei de impunere nr. [...]/24.04.2013 si anularii deciziei nr. [...]/24.07.2013 emise de parata.

A obligat paratul catre reclamanta la plata sumei de 4550 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

2. Impotriva acestei hotarari judecatoresti
   a declarat recurs parata
   
   SPITVBL Constanta, care a criticat solutia instantei de fond pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de casare prevazute de art.488 pct.5 si pct.8 NCPC.

Sustine recurenta, in legatura cu impozitul pe cladiri, ca analizarea actelor administrativ fiscale contestate trebuie facuta in raport cu actele depuse in cadrul inspectiei din anul 2013 si care au fost avute in vedere la stabilirea situatiei de fapt fiscale.

Se releva ca actul de control intocmit in anul 2009 nu are natura unui act normativ, legalitatea actului de impunere din 2009 nu a facut obiectul vreunei verificari judecatoresti, astfel ca potrivit prevederilor art.249 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal si HG nr.44/2004, constructiile evidentiate la pozitiile 1-69 din anexa 5 la contestatie sunt impozabile, neincadrandu-se in situatiile expres si limitativ prevazute de art.250.

In legatura cu impozitul pe semiremorcile neinmatriculate, recurenta sustine ca, in lipsa unui document oficial care sa consacre un regim derogator, dispozitiile art.261 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal sunt aplicabile, iar faptul ca semiremorcile au motorizare rporpie sau se deplaseaza prin concursul altro mijloace de transport este relevant doar in ceea ce priveste nivelul impozitului generat.

Cu privire le remorcile utilizate pentru transportul containerelor, recurenta arata ca intimata a afirmat ca va produce un document din care sa rezulte ca aceste mijloace de transport nu sunt apte sa circule pe drumurile publice, insa nu a prezentat acest document.

Se concluzioneaza ca potrivit art.263 alin.(6) Cod fiscal 2015, mijloacele de transport care nu

sunt autopropulsate sunt impozabile.

Referitor la modalitatea de compensare si de stingere a creantelor fiscale efectuata prin actele contestate, recurenta sustine ca organul fiscal nu a negat existenta debitelor stabilite prin hotarari judecatoresti, iar din anexele raportului de inspectie fiscala se poate stabili momentul de la care aceste creante au fost compensate cu cele reprezentand impozite datorate de reclamanta.

In opinia recurentei, este relevant sub aspectul legalitatii compensarii sa se stabileasca daca aceste debite au fost compensate la momentul la care s-a solicitat compensarea, pentru a nu se naste in mod artificial eventuale accesorii de intarziere in sarcina contribuabilului.

In legatura cu modul de intocmire a rapoartelor de expertiza contabila administrate in cauza, se releva ca prin respingerea ultimelor obiectiuni formulate in legatura cu afirmatia expertului cu privire la o pretinsa modalitate de stingere nelegala a creantelor contribuabilului, a fost incalcat dreptul la aparare al paratului.

Se solicita, in consecinta, admiterea recursului, casarea hotararii instantei de fond si in rejudecare, respingerea contestatiei ca nefondata.

3. Analizand cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea de apel constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Criticile invocate in recurs cu privire la tratamentul fiscal stabilit de instanta de fond pentru constructiile neimpozitate pana la momentul controlului fiscal si pentru semiremorcile detinute de contribuabil, dar si cele care vizeaza modalitatea de stingere a creantelor prin compensare se incadreaza in motivul de casare prevazut de art.488 pct.8 NCPC, incident „cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material”.

Referitor la impozitul datorat pentru cladiri, recurenta sustine gresita aplicare a prevederilor art.249 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal si HG nr.44/2004.

Astfel cum rezulta din actele dosarului, constructiile inscrise in anexa nr.5 la contestatie au primit, pentru anii fiscali 2007 si 2008, un tratament fiscal de scutire de la plata impozitului pe cladire, in baza prevederilor art.250 alin.(1) pct.1 si pct.14 din Legea nr.571/2003, tratament necontestat pana la momentul efectuarii inspectiei fiscale desfasurata in perioada 17.09.2012 - 24.04.2013.

In temeiul acelorasi dispozitii legale, prin Raportul de inspectie fiscala nr. S35428/24.04.2013 se constata caracterul impozabil al acelorasi cladiri, fiind emisa in acest sens Decizia de impunere contestata.

Conform prevederilor art.249 din Legea nr.571/2003, „(1) Orice persoana care are in proprietate o cladire situata in Romania datoreaza anual impozit pentru acea cladire, exceptand cazul in care in prezentul titlu se prevede diferit”.

Potrivit art.250 alin.(1),
„Cladirile pentru care nu se datoreaza impozit, prin efectul legii, sunt, dupa cum urmeaza:

1. cladirile proprietate a statului, a unitatilor administrativ-teritoriale sau a oricaror institutii publice, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice, altele decat cele desfasurate in relatie cu persoane juridice de drept public; (...
);

10. cladirile care sunt afectate activitatilor hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, de imbunatatiri funciare si de interventii la apararea impotriva inundatiilor, precum si cladirile din porturi si cele afectate canalelor navigabile si statiilor de pompare aferente canalelor, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice
    ”.

Art.1 alin.(2) din acelasi act normativ prevede: „Cadrul legal de administrare a impozitelor si taxelor reglementate de prezentul cod este stabilit prin legislatia privind procedurile fiscale”, fiind vorba despre normele cuprinse in OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Conform dispozitiilor art.5 din OG nr.92/2003, „(1) Organul fiscal este obligat sa aplice unitar prevederile legislatiei fiscale pe teritoriul Romaniei, urmarind stabilirea corecta a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat”, iar potrivit art.23 alin.(1) „Daca legea nu prevede altfel, dreptul de creanta fiscala si obligatia fiscala corelativa se nasc in momentul in care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereaza”.

Analizand si interpretand coroborat prevederile legale expuse, rezulta ca organul fiscal are obligatia sa stabileasca in mod corect si unitar impozitele datorate de contribuabil ( chiar si cu privire la impozitele datorate bugetului local ), sa nu schimbe tratamentul fiscal stabilit prin acte administrativ fiscale definitive ( indiferent daca acestea sunt definitive fara a fi contestate sau in urma hotararii judecatoresti pronuntate in contencios fiscal ), decat in situatia modificarii prevederilor legale, modificare care trebuie sa respecte cerintele publicitatii si previzibilitatii, sau in cazul reaprecierii situatiei fiscale pe baza unor noi documente justificative, caz in care are dreptul de a stabili situatia fiscala noua cu respectarea momentului nasterii legale a creantei fiscale si a obligatiei fiscale corelative.

In cauza de fata, organul fiscal a schimbat tratamentul fiscal stabilit in urma inspectiei fiscale finalizata prin RIF nr.B104627/10.07.2009, in urma unei reaprecieri a inregistrarilor contabile si valorilor de inventar a acestor constructii si a procedat la stabilirea impozitului datorat si a accesoriilor aferente incepand cu semestrul II al anului 2009.

De altfel, si in cadrul expertizei judiciare contabile efectuate de dna expert [...] s-a constatat ca pentru bunurile care au fost incadrate ca neimpozabile in RIF nr.B104627/10.07.2009 se va respecta acelasi tratament fiscal, stabilindu-se ca pana la momentul inspectiei nici creditorul fiscal si nici debitorul contribuabil nu au cunoscut despre o eventuala eroare stabilita la momentul inspectiei anterioare.

Referitor la impozitarea mijloacelor de transport - semiremorcile sun 12 tone neinmatriculate, recurenta parata sustine gresita aplicare a prevederilor art.261 si art.263 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, in lipsa unei situatii derogatorii care sa se inscrie in prevederile art.262.

Potrivit art.261 alin.(1), „Orice persoana care are in proprietate un mijloc de transport care trebuie inmatriculat/inregistrat in Romania datoreaza un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu exceptia cazurilor in care in prezentul capitol se prevede altfel”, iar in conformitate cu dispozitiile art.263 alin.(6), „in cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinatie de autovehicule prevazuta la alin. (5), taxa asupra mijlocului de transport este egala cu suma corespunzatoare din tabelul urmator ( ... )”.

Potrivit contribuabilului [...] SA Constanta, mijloacele de transport in litigiu nu sunt inmatriculate, deci scapa aplicarii prevederilor art.261 alin.(1) si nefiind inmatriculate, nu pot intra in categoria celor care sa nu faca parte „dintr-o combinatie de autovehicule”, aspect contestat de creditorul fiscal prin prisma prevederilor art.263 din Legea nr.571/2003, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.209/2012, care obliga la inregistrare si implicit la impozitare, pentru toate vehiculele lente, indiferent daca acestea utilizeaza sau nu drumurile publice.

Si in aceasta situatie, constatam ca este vorba despre schimbarea tratamentului fiscal stabilit prin RIF nr. B104627/10.07.2009, in urma unei reaprecieri a situatiei fiscale initiale, fara insa ca aceasta noua incadrare fiscala sa fie previzibila pentru contribuabil si chiar fara a fi sustinuta de documente justificative.

Constatarile instantei de fond in legatura cu documentele relevante care fac dovada caracterului neimpozabil al acestor mijloace de transport sunt corecte si vor fi retinute si in recurs.

Cu privire la compensare, ca modalitate de stingere a creantelor fiscale, constam ca organul fiscal nu contesta legalitatea compensarii datoriilor fiscale ale contribuabilului [...] SA Constanta cu sumele rezultate din hotararile judecatoresti definitive, ci contesta modalitatea efectiva in care se invoca aplicarea compensarii.

Organul fiscal, desi contesta concluziile expertului judiciar contabil, [...], nu expune modalitatea concreta in care autoritatea a operat compensarea, fiind facuta precizarea, in cuprinsul

Dispozitiei nr. 3733/30.01.2014 de solutionare a contestatiei, ca toate compensarile s-au efectuat la data la care obligatiile au devenit reciproce.

O astfel de apreciere nu inlatura insa concluzia expertului, care arata ca au fost calculate „accesorii la accesorii”, aceasta constatare fiind de natura a inlatura si critica recurentei referitoare la incalcarea dreptului la aparare prin lipsa incuviintarii unei noi obiectiuni la expertiza judiciara contabila - sustinuta de recurent prin prisma prevederilor art.488 pct.5 NCPC.

Se retine ca expertul judiciar contabil [...] a raspuns obiectiunilor formulate de ambele parti si incuviintate de instanta, prin suplimentul la expertiza depus la data de 22.10.2015 si a concluzionat in sensul ca au fost calculate accesorii si asupra sumelor care reprezentau accesorii in RIF nr.S35424/24.04.2013, nefiind facuta o dovada contrara acestor constatari.

Fata de argumentele de fapt si de drept expuse, se constata ca in cauza nu sunt incidente motivele de casare prevazute de art.488 pct.5 si pct.8 NCPC, astfel ca in baza art.496 alin.(1) NCPC, recursul va fi respins ca nefondat.

Judecator redactor Ramona Poppa