Aplicabilitatea art. 6 la o procedura disciplinara penitenciara:
art. 6 aplicabil Art. 6 § 3 lit. c)

Dreptul la aparare cu asistenta unui avocat

Refuzul de a autoriza reprezentarea unor detinuti de catre un avocat in cadrul unor proceduri disciplinare:
incalcare

In fapt

- In timp ce i si executau pedeapsa cu inchisoarea, reclamantii au fost acuzati de infractiuni in temeiul regulamentului penitenciar. Primul reclamant a fost acuzat ca a amenintat cu moartea agentul acestuia de probatiune, iar celui de-al doilea i s-a imputat savar sirea unor acte de violenta asupra unui gardian al penitenciarului. Cererile reclamantilor pentru obtinerea autorizatiei de a fi reprezentati de un avocat in timpul prezentarii lor in fata directorului penitenciarului au fost respinse de acesta din urma. Reclamantii au fost declarati vinovati  si au primit 40 de zile  si, respectiv, 7 zile suplimentare de detentie. Ulterior, li s-a refuzat permisiunea de a solicita un control judiciar.

In drept

- Art.
6 § 3 lit. c):
a)
Aplicabilitate

- Este necesara aplicarea criteriilor enuntate in hotararea
Engel  si altii impotriva Tarilor de Jos,

tinand totodata seama in mod corespunzator de contextul penitenciar. Argumentul Guvernului, conform caruia anularea competentei directorilor de penitenciare de a aplica zile suplimentare de detentie ar submina disciplina penitenciara, nu este convingator pentru Curte: acesta nu a explicat de ce toate celelalte sanctiuni disponibile - care s-au diversificat de atunci - nu ar avea un efect comparabil in ceea ce prive ste mentinerea eficientei sistemului disciplinar in penitenciare. Guvernul nu a demonstrat suficient in ce constau diferentele materiale dintre necesitatile disciplinare din penitenciarele din Scotia, in care a fost suspendata acordarea de zile suplimentare,  si acelea si necesitati din penitenciarele din Anglia  si Tara Galilor. In plus, obstacolele de ordin practic (constrangeri administrative  si financiare, precum  si intarzieri in pronuntarea hotararilor) create de noul sistem, care a fost introdus ca urmare a hotararii pronuntate de Camera in speta, nu pot impiedica in sine aplicarea art. 6.

Infractiunile in cauza erau considerate drept disciplinare in dreptul intern. Cu toate acestea, natura infractiunilor reprezinta un element cu o importanta mai mare atunci cand trebuie sa se stabileasca daca art. 6 este aplicabil. In aceasta privinta, respectivele infractiuni privesc un grup cu un statut specific - detinutii -  si nu toti cetatenii. Totu si, acest fapt nu le confera, la prima vedere, un caracter disciplinar, ci ofera doar o indicatie pertinenta. Acuzatiile disciplinare in cauza corespundeau, de asemenea, unor infractiuni sanctionate de dreptul penal  si, de si faptele de care a fost acuzat reclamantul priveau un incident mai degraba minor, care nu ar fi condus in mod necesar la un proces penal in afara mediului penitenciar, caracterul minor al infractiunii nu poate in sine sa o scoata de sub incidenta art. 6. Posibilitatea teoretica a unei raspunderi cu caracter penal  si disciplinar in acela si timp este, cel putin, un element relevant, care pledeaza in favoarea unei incadrari „mixte” a infractiunilor. In plus, condamnarile la zile suplimentare de detentie au fost pronuntate in urma unui verdict de vinovatie, cu scopul de a-i sanctiona pe reclamanti pentru infractiunile savar site  si pentru a-i impiedica pe ace stia  si pe ceilalti detinuti sa comita alte infractiuni; prin urmare, distinctia stabilita de Guvern intre obiectivele punitive  si cele disuasive este neconvingatoare, avand in vedere ca aceste obiective nu se exclud reciproc  si sunt considerate caracteristici ale sanctiunilor penale. Toate aceste elemente le confera infractiunilor un aspect care nu coincide exact cu o problema de disciplina pura  si, prin urmare, se impune folosirea celui de-al treilea criteriu,  si anume natura  si gradul de severitate al sanctiunilor riscate.

In dreptul intern, dreptul de a fi eliberat nu se poate na ste inainte de incheierea zilelor suplimentare de detentie aplicate eventual, astfel incat temeiul legal al detentiei ramane in continuare condamnarea  si pedeapsa initiale. Cu toate acestea, in realitate, detinutii raman in penitenciar dupa data la care ar fi trebuit, in mod normal, sa fie eliberati, in urma unei proceduri care nu are nicio legatura juridica cu condamnarea  si pedepsele initiale. In consecinta, condamnarile la zile de detentie suplimentare constituie noi privari de libertate, aplicate in scop punitiv,  si, a sadar, aspectul garantiilor procedurale trebuie sa fie examinat din perspectiva art. 6,  si nu in cadrul art. 5. In ceea ce prive ste privarile de libertate riscate  si aplicate efectiv in speta, este necesar sa se presupuna ca acuzatiile in cauza aveau un caracter penal. Aceasta prezumtie nu poate fi contestata decat cu titlu exceptional  si doar in cazul in care privarile de libertate nu cauzeaza un „prejudiciu important”. Sanctiunea maxima care putea fi impusa era de patruzeci  si doua de zile suplimentare de detentie  si, in speta, condamnarile reclamantilor la 40 de zile  si, respectiv, la 7 zile suplimentare nu pot fi considerate suficient de neglijabile sau neimportante pentru a modifica natura prezumata penala a acuzatiilor aduse. Prin urmare, acestea aveau un caracter „penal”  si art. 6 este aplicabil (unsprezece voturi la  sase).

2. Marea Camera subscrie la concluzia Camerei, conform careia refuzul directorului penitenciarului de a le permite reclamantilor sa fie reprezentati de un avocat a determinat incalcarea art. 6 § 3.
3. Prin urmare, nu este necesar sa se examineze capatul de cerere prezentat cu titlu subsidiar, conform caruia interesele justitiei impuneau sa li se acorde reclamantilor asistenta juridica gratuita in scopul procedurii in fata directorului penitenciarului.

Concluzie:
incalcare (unsprezece voturi la  sase).