Angajare raspundere insolventa, Existenta autoritatii de lucru judecat cu privire la o parte din creantele inscrise pe tabel, Cesiune parti sociale

Civil

Art.138 alin. 1 lit. a si alin. 4 din Legea 85/2006;

Art. 71 si 73 din Legea 31/1990; Art. 10 din Legea 82/1991

Cand pentru o creanta, sau o parte din creanta, inscrisa pe tabelul de creante exista o hotarare judecatoreasca cu autoritate de lucru judecat opozabila persoanei chemate sa raspunda in conditiile art. 138 din Legea 85/2006, judecatorul sindic trebuie sa deduca din pasivul debitoarei in limita caruia ar putea fi angajata raspunderea recurentei, suma la care a fost obligat prin hotararea judecatoreasca anterioara.

Cesiunea partilor sociale de catre asociati dupa aparitia starii de insolventa a acesteia nu ii exonereaza pe cedenti de raspundere, ci deschide posibilitatea ca, potrivit art. 138 alin. 1, 4 din Legea nr. 85/2006, cesionarii si administratorii ulteriori cesiunii, sa raspunda pentru cauzarea starii de insolventa a debitoarei in solidar cu recurenta pentru faptele acesteia din urma care au cauzat insolventa debitoarei.

Curtea de Apel Bacau - Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 298 din 21 ianuarie 2014

Prin sentinta civila nr. 257/F/30.04.2013 Tribunalul Neamt a admis cererea de atragere a raspunderii personale formulata de lichidatorul judiciar Activ Judiciar I.P.U.R.L. si a dispus ca pasivul societatii debitoare „V.T.S.C ” S.R.L. Bicaz, in cuantum de 86.517,78 lei, sa fie suportat de parata N.Fl.

A dispus plata din fondul de lichidare a sumei de 3.000 lei, exclusiv T.V.A., reprezentand onorariu, catre Activ Judiciar I.P.U.R.L, inchiderea procedurii insolventei debitorului „V.T.S.C ” S.R.L. si radierea debitorului din Registrul Comertului Neamt.

In temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolventei, a descarcat pe lichidator de orice indatoriri si responsabilitati, iar in temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolventei, a dispus notificarea prezentei sentinte Directiei Teritoriale a Finantelor Publice si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Neamt pentru efectuarea mentiunilor de inchidere a procedurii si de radiere, precum si publicarea prin Buletinul procedurilor de insolventa.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 388/F/29.05.2012 pronuntata in dosarul nr. 935/103/2012, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului impotriva debitorului „V.T.S.C ” S.R.L. Bicaz, in tabelul definitiv consolidat al creantelor au fost inscrisi trei creditori respectiv: D.G.F.P Neamt, cu o creanta in cuantum de 79.284 lei, AAAS Statului Bucuresti, cu o creanta in cuantum de 2.138,92 lei si C.N.A.D.N din Romania S.A., cu o creanta in cuantum de 5.094,86 lei.

Parata N.Fl., in calitate de asociat unic, a infiintat in anul 1993 societatea R. E. S.R.L. cu sediul in municipiul Oradea, schimbat ulterior in judetul Bihor, pe care a administrat-o pana in luna octombrie 2008.

La data de 24.10.2008 a fost inregistrata in Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Bihor mentiunea privind retragerea paratei din societate, cesionarea partilor sociale catre W.C.C.L. si S.L (doua societati inregistrate in statul american Delaware). Cu ocazia acestei cesiuni denumirea societatii a fost schimbata in „V.T.S.C ” iar sediul mutat in judetul Neamt, oras Bicaz..

Potrivit art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 in cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin aceea ca au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, ca dispozitiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu reglementeaza doar raspunderea ultimului administrator in conditiile in care face vorbire despre „orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului” iar in cauza sunt indeplinite toate aceste conditii ale raspunderii in persoana paratului.

Constata ca din completarea la raportul privind cauzele si imprejurarile care au dus la starea de insolventa, a rezultat ca potrivit ultimului bilant contabil depus la A. F. P. Beius, la data de 31.12.2007, societatea debitoare detinea in patrimoniu echipamentele tehnologice in valoare de 2.514,37 lei, mijloace de transport in valoare de 956,85 lei, materiale consumabile in valoare de 154,29 lei, obiecte de inventar in valoare de 10.444,16 lei, disponibilitati banesti in valoare de 56 lei, creante in cuantum de 50.746 lei, iar in lipsa documentelor contabile primare lichidatorul judiciar nu a putut identifica debitorii pentru a se putea proceda la recuperarea creantelor si nu s-a putut stabili daca aceste creante nu au fost incasate fara ca operatiunea sa fie inregistrata in contabilitate.

Ca, potrivit bilantului intocmit la aceasta data debitoarea detinea bunuri si creante care daca ar fi fost valorificate respectiv incasate s-ar fi putut achita datoriile catre bugetul de stat, care la acel moment erau in cuantum de 12.931 lei, evitandu-se astfel calcularea de dobanzi si penalitati de intarziere care in cauza au ajuns la suma totala de 58.353 lei si, avand in vedere modalitatea in care a avut loc transferul partilor sociale instanta apreciaza ca aceasta operatiune a fost efectuata doar cu scopul sustragerii fostului administrator de la raspundere si a fraudarii creditorilor. Ca, cesionarii partilor sociale W.C.C.L. si S.L au „dobandit” zeci de societati cu datorii din intreaga tara, toate schimbandu-si denumirea si stabilindu-si sediul in orasul Bicaz. La acest sediu, care consta intr-un garaj nu a fost niciodata identificata vreo persoana si nu a fost primita corespondenta.

Mai mult decat atat, dupa schimbarea sediului social in judetul Neamt, societatea debitoare nu a depus nicio situatie financiara la organul fiscal teritorial iar obligatiile de plata neachitate catre bugetul de stat provin din perioada decembrie 2003 - ianuarie 2005 si au fost calculate in baza declaratiilor depuse de parata N.Fl., scopul urmarit prin cesiune nu a fost continuarea unei activitati comerciale de catre cesionari ci dorinta cedentului de a „scapa” de o societate cu datorii, fenomen care a luat o mare amploare in ultima perioada de timp.

In consecinta, instanta a retinut ca, in fapt, parata a folosit bunurile societatii debitoare constand in echipamentele tehnologice in valoare de 2.514,37 lei, mijloace de transport in valoare de 956,85 lei, materiale consumabile in valoare de 154,29 lei, obiecte de inventar in valoare de 10.444,16 lei, disponibilitati banesti in valoare de 56 lei, creante in cuantum de 50.746 lei, in interesul propriu sau al altei persoane, facandu-se vinovata de starea de insolventa.

Referitor la cererea lichidatorului judiciar instanta a retinut ca art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit carora in orice stadiu al procedurii prevazute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul-sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat, este incident in cauza.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata N. Fl.

In motivarea recursului parata arata ca a fost administratorul statutar al societatii debitoare pana la 20.10.2008 cand a cesionat partile sociale, ca noii asociati, asa cum rezulta din actul de cesiune, au preluat societatea in cunostinta de cauza, atat activul cat si pasivul societatii si acestia si-au asumat intreaga responsabilitate pentru pasivul firmei.

Ca, la data cesiunii, cesionarii persoane juridice, aveau aparenta de legalitate, ca a avut convingerea legalitatii actului de cesiune.

Sustine ca in 2007 a achitat debitul pe care il cunostea iar de debitele cu care s-au inscris creditorii nu are cunostinta, suma de care stia fiind aceea stabilita prin decizia nr. 187/A/2008 a Tribunalului Bihor.

In ceea ce priveste majorarile, acestea erau asigurate prin sechestrul instituit de

finante.

Sustine ca a achitat suma de 5.500 lei iar diferenta pana la 7.817 lei ii este retinuta din

pensie.

Sustine gresita retinere din lipsa documentelor contabile a prezumtiei de fraudare a creditorilor prin actul de cesiune, iar imprejurarea ca cesionarii sunt de rea-credinta nu ii poate fi ei imputata si nu duce la concluzia ca cesiunea s-ar fi realizat, din partea sa, cu rea-credinta.

Ca nu poate fi reala sustinerea ca debitele provin din 2003-2005 deoarece pentru aceasta perioada s-a pronuntat sentinta penala mentionata.

Prin decizia 29872014 s-a admis recursul s-a modificat parte sentinta recurata, in sensul ca a obligat parata sa suporte din averea personala suma de 60.043,78 lei, cu titlu de prejudiciu si s-a respins recursul AAAS ca nefondat.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut urmatoarele:

Asa cum rezulta din dosarul cauzei, creditoarea D.G.F.P Neamt a solicitat deschiderea procedurii fata de societatea debitoare invocand o creanta in cuantum de 79.284 lei din care contributii somaj asigurati, CASS asigurati si pensie suplimentara, 6.301 lei debit total principal si 20.173 lei accesorii asa cum rezulta din detalierea creantelor efectuate de

creditoare prin cererea de deschidere a procedurii.

Din titlurile executorii depuse la dosarul cauzei rezulta ca debitul principal de 6.301 lei reprezinta retineri la sursa in perioada de pana la 25.01.2005.

Creditoarea a fost trecuta pe tabelul de creante definitiv cu creanta solicitata, respectiv 79.284 lei.

Instanta de recurs retine ca, prin sentinta penala nr. 391/14.12.2007 pronuntata de Judecatoria Beius parata din prezenta cauza a fost condamnata pentru fapta prevazuta de art. 6 din Legea nr. 241/2005, constand in aceea ca in perioada decembrie 2003 - iunie 2006 a retinut de la salariati si nu a varsat la bugetul corespunzator, sumele reprezentand impozite sau contributii cu regim de retinere la sursa, instanta penala stabilind ca aceasta a cauzat un prejudiciu de 15.450 lei din care a achitat in timpul procedurii penale suma de 7.633 lei, fiind obligata la plata sumei ramase neachitate in cuantum de 7.817 lei.

Asadar, constatand ca pentru creanta reprezentand contributii ale salariatilor, retinute de societate in perioada de pana in iunie 2006 si nevirate in conturile specifice exista o hotarare judecatoreasca cu autoritate de lucru judecat, instanta de recurs a avut in vedere, drept cuantum al pasivului debitoarei, in limita caruia ar putea fi angajata raspunderea recurentei, suma de 52.810 lei la care se adauga creanta pretinsa de creditoarea AAAS in cuantum de 2.138,92 lei reprezentand soldul creantei preluat de la CAS Bihor si suma de 5.094,86 lei, reprezentand creanta C.N.A.D.R S.A. stabilita prin sentinta nr. 6384/2010 in baza contractului nr. 5008/10.05.2006 incheiat de debitoare cu creditoarea, valoarea totala a pasivului in limita caruia poate fi angajata raspunderea recurentei fiind de 60.043,78 lei.

Asadar, instanta de recurs va retine ca intemeiate criticile paratei-recurente referitoare la efectele hotararii penale fata de pasivul debitoarei in limita caruia i-ar putea fi atrasa raspunderea.

Sustinerile referitoare la creantele AAAS si CNADNR S.A. vor fi inlaturate, creanta Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului este preluata de la CAS Bihor, mentiunea din cererea de recurs a creditoarei fiind doar o eroare fata de cererea de inscriere a creantei formulata in prezenta hotarare, iar creanta CNADNR S.A. fiind stabilita prin hotarare judecatoreasca, respectiv ordonanta comerciala 6384/2010, creanta acestei creditoare rezultand din contractul 5008/10.05.2006 incheiat de debitoare cu aceasta creditoare.

In ceea ce priveste criticile referitoare la fondul cererii de angajare a raspunderii, acestea nu sunt fondate.

Astfel, asa cum s-a retinut, creantele principale cu care creditorii s-au inscris in procedura insolventei provin in exclusivitate din perioada 2003 - 2006, perioada in care recurenta era administratorul statutar al societatii si avea responsabilitatea gestiunii si administrarii patrimoniului debitoarei.

Tot in aceeasi perioada, anterioara cesiunii partilor sociale, societatea debitoare avea in patrimoniu active in cuantum de 64.591,7 lei din care creante de 50.466,03 lei si lichiditati in casieria societatii de 56 lei.

Este adevarat ca la 20.10.2008 recurenta incheie un contract de cesiune a partilor sociale cu doua societati comerciale W.C.C.L. si S.L., ambele inregistrate in S.U.A., insa prin actul de cesiune, desi se mentioneaza predarea activului si pasivului societatii debitoare, nu se mentioneaza elementele de activ si pasiv care au fost predate.

Astfel, aceasta mentiune generica de predare nu o exonereaza pe recurenta de responsabilitatea gestiunii patrimoniului societatii pana la data cesiunii ci, deschide posibilitatea ca, potrivit art. 138 alin. 1, 4 din Legea nr. 85/2006, cesionarii si administratorii ulteriori cesiunii, sa raspunda pentru cauzarea starii de insolventa a debitoarei in solidar cu recurenta pentru faptele acesteia din urma care au cauzat insolventa debitoarei.

Instanta de recurs retine ca fiind corecta stabilirea de catre judecatorul-sindic a caracterului fictiv al cesiunii de parti sociale, acesta facand o justa apreciere a probelor administrate.

In acelasi sens sunt chiar actele incheiate de recurenta de coniventa cu mandatarul

celor doua societati cesionare.

Astfel, la 20.10.2008 are loc adunarea generala a asociatilor, adunare generala prin care se hotaraste cesiunea partilor sociale ale asociatului unic si la care participa cele doua viitoare cesionare, fara ca la data desfasurarii adunarii generale acestea sa fi avut calitatea de asociate, descarcand de gestiune pe recurenta.

De asemenea, in aceeasi zi se incheie actul de cesiune si actul aditional.

Chiar daca desfasurarea adunarii asociatilor si cesiunea partilor sociale in forma descrisa anterior nu constituie incalcari a dispozitiilor imperative privind adunarea generala prin care asociatul unic a hotarat cesiunea creantelor, aceasta, coroborat cu elementele retinute corect de judecatorul sindic, constituie elementele factuale care dovedesc ca la data cesiunii partilor sociale patrimoniul societatii debitoare nu exista, fiind utilizat de recurenta in interes propriu, prezumtia folosirii patrimoniului dar si activitatii societatii debitoare in interesul recurentei, fiind retinuta din faptul ca aceasta a fost singura care avea dreptul dar si obligatia gestionarii si administrarii patrimoniului societatii, asa cum este prevazut in art. 71-73 din Legea nr. 31/1990 si actul constitutiv al societatii, precum si obligatia de a organiza si conduce contabilitatea societatii asa cum prevad dispozitiile art. 10 din Legea nr. 82/1991.

Pe de alta parte, asa cum rezulta din declaratia recurentei data in calitate de inculpat in dosarul nr. 634/187/2007, rezulta ca societatea debitoare nu a mai functionat din mai 2005 iar din bilantul prescurtat rezulta ca societatea debitoare avea active patrimoniale in cuantum de 64.880 lei, iar datorii de 138.596 lei, aceasta fiind nu numai in stare de insolventa ci fiind chiar insolvabila.

Avand in vedere deturnarea activitatii societatii debitoare de la scopul pentru care a fost constituita si folosirea acesteia in interesul recurentei, aceasta este pe deplin responsabila pentru un prejudiciu al carui cuantum este identic cu pasivul debitoarei inscris in tabelul de creante definitiv consolidat.

Cu toate acestea, instanta de recurs retine ca pentru partea din pasiv reprezentand creante pentru care a existat o judecata penala in care s-a solutionat si latura civila, si cu privire la creantele reprezentand obligatii ale debitoarei de virare a sumelor retinute prin „stopaj la sursa” exista deja un titlu de creanta, instanta de recurs va inlatura obligarea recurentei la plata sumelor de 6.301 lei debit principal si 20.173 lei accesorii, mentinand raspunderea acesteia pentru suma de 60.043,78 lei, aspect sub care recursul acesteia apare ca fondat, fiind incidente dispozitiile art. 304

¹

Cod procedura civila.