Activitatea de evaluare a incompatibilitatilor. Cerintele impuse de lege pentru anularea Raportului de evaluare intocmit de catre inspectorul de integritate.

 

Art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003

Art. 13 si 15 din Legea nr. 176/2010

Art. 20 din Legea nr. 176/2010

 

Sustinerea reclamantului referitoare la faptul ca i s-au aplicat dispozitiile legale ale unui act normativ ce nu era in vigoare la acel moment este inexacta, fata de imprejurarea ca Legea nr.176/2010 a intrat in vigoare in data de 05.09.2010, sub imperiul acestei legi, asa cum s-a mentionat anterior.

Or, analizand dispozitiile art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, rezulta ca „Functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila cu: (....) d) functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administratie ori cenzor sau orice functie de conducere ori de executie la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, la regiile autonome de interes national sau local, la companiile si societatile nationale, precum si la institutiile publice”.

Asadar, reclamantul se afla in ipoteza prevazuta de art. 20 din Legea nr. 176/2010.

Interpretarea sistematica a dispozitiilor art.20, respectiv art.13 si 15 din Legea nr.176/2010, trebuie realizata circumstantiat, tinandu-se cont de caracterul special al normelor edictate de acest act normativ, deducandu-se faptul ca activitatea de evaluare a incompatibilitatilor poate fi realizata anterior solicitarii unui punct de vedere persoanei in cauza, inclusiv prin solicitarea de date si informatii de la persoane fizice sau juridice, concluzie rezultata din precizarea expresa ca solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate se realizeaza ulterior evaluarii declaratiei de interese, precum si a altor informatii, in cazul identificarii de elemente doveditoare a existentei unui conflict de interese sau incompatibilitati.

Sanctiunea nulitatii actelor de evaluare intervine numai in masura in care inspectorul a valorificat date sau informatii nepublice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, dupa inceperea activitatii de evaluare, fara a persoana sa fie invitata si informata in conditiile art.14 din acelasi act normativ, ipoteza care nu se verifica in prezenta cauza.

Nu in ultimul rand rezulta ca activitatea de evaluare se desfasoara legal, anterior informarii persoanei in discutie, insa obligatia de informare si solicitare a unui punct de vedere survine doar in momentul in care se ivesc indiciile care conduc la elaborarea unui raport de evaluare, reclamantului din prezenta cauza fiindu-i solicitat punctul de vedere cu privire la situatia de incompatibilitate in care s-a aflat.

Prin urmare, din lecturarea textului de lege pe care s-a bazat actul administrativ a carui anulare se solicita, se constata ca dispozitia legala nu face distinctie cu referire la modul in care este desfasurata activitatea in cadrul societatii comerciale,  in sensul existentei sau nu a raporturilor juridice cu diversi parteneri de afaceri, ci prevederea este clara si se refera la detinerea, de fapt si de drept, a functiei de administrator in cadrul unei societati comerciale, care atrage sanctiunile prevazute de actul normativ precitat.

Coroborand textul art.87 din legea nr. 161/2003 cu textul art. 13 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, in conformitate cu care „ in cazul in care, intr-o societate cu raspundere limitata, partile sociale sunt ale unei singure persoane, acesta, in calitate de asociat unic are drepturile si obligatiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunarii generale a asociatilor”, se constata ca in calitate de asociat unic al SC IC 2008 SRL, reclamantul a exercitat toate prerogativele ce revin adunarii generale a actionarilor, asadar inclusiv cele ce decurg din functia de presedinte sau secretar al adunarii generale.

 

(Sentinta nr. 120/F-CONT
/
10 Septembrie 2015)

 

Prin actiunea inregistrata la data de 6 ianuarie 2014, reclamantul GI a chemat in judecata pe parata Agentia Nationala de Integritate Bucuresti, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta in cauza sa se dispuna anularea Raportului de evaluare nr.60833/G/II/19.12.2013 intocmit de catre inspectorul de integritate.

In motivarea actiunii a aratat ca a detinut functia de viceprimar al Comunei Dobresti, judetul Arges in perioada 19.06.2008 – 23.02.2012. Totodata, a aratat ca a fost asociat unic si administrator al SC IC SRL, societate inregistrata la ORC Arges, in 30.05.2008.

Functia de primar al Comunei Dobresti, judetul Arges o detine din data de 20.06.2012.

A mai sustinut ca in cursul anului 2013, Primaria Dobresti a primit o adresa din partea A.N.I. in care i se solicitau mai multe informatii despre reclamant, in calitate de primar al acestei comune, dupa care, prin adresa nr.50484/G/II/05.11.2013 i s-a adus la cunostinta ca in urma verificarilor a rezultat existenta unei stari de incompatibilitate, constand in indeplinirea simultana a functiei de viceprimar cu functia de administrator in cadrul SC IC SRL.

Prin adresa nr.60826/G/II/19.12.2013 i-a fost comunicat raportul de evaluare in care s-a constatat existenta starii de incompatibilitate si conflict de interese.

Reclamantul sustine ca acest raport se impune a fi anulat in temeiul art.25 alin.1 si 2 din Legea nr.176/2010, pe considerentul ca acest text se refera doar la persoana fata de care s-a constatat existenta starii de incompatibilitate.

Or, in adresa primita in data de 01.10.2009 de catre Primaria Dobresti s-a solicitat, printre altele, declaratia de avere si de interese in ceea ce-l priveste pe reclamant, in calitate de viceprimar al comunei, date care au fost comunicate institutiei in data de 22.06.2009 din care rezulta ca la acea data detinea functia de administrator al unei societati comerciale.

Se sustine ca, desi a avut cunostinta despre acest aspect, A.N.I. nu a luat nicio masura in ceea ce-l priveste, ca atare nu este indeplinita conditia prevazuta de art.15 alin.2 din Legea nr.176/2010 care prevede obligativitatea constatarii existarii starii de incompatibilitate ca o conditie esentiala.

Numai in momentul in care a obtinut functia de primar s-a constatat ca acesta se afla in stare de incompatibilitate.

Se mai sustine ca, desi a avut functia de administrator, nu a incheiat niciun contract cu unitati publice sau de interes public, motiv pentru care, in raport nu se precizeaza nicio dispozitie certa cu privire la solutia care s-ar impune fata de aspectul constatarii retroactive a incompatibilitatii dupa mai bine de 4 ani de la momentul la care A.N.I a luat cunostinta de existenta acestei stari.

Totodata, sustine ca la data de 27.09.2010, in urma Hotararii nr.1/26.09.2010, a hotarat cooptarea in societate a numitului MCC si desemnarea acestuia in functia de administrator incheind Actul aditional nr.19/27.09.2010, data de la care acesta din urma a primit 60% din capitalul social al societatii.

Ulterior, la data de 08.03.2011, prin contractul de cesiune nr.7/08.03.2011 si a Rezolutiei nr.2639/14.03.2011 a ORC Arges a cesionat numitului MCC toate partile sociale pe care le-a detinut si s-a retras efectiv din societate.

In aceste imprejurari, sustine reclamantul, ca nu mai subzista incompatibilitatea prevazuta de art.87 alin.1 lit.d) din Legea nr.161/2003, intrucat nu mai avea calitatea de administrator al societatii.

Or, sustine ca potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.176/2010, in cazul in care sesizarea A.N.I. s-a facut ulterior incetarii starii de incompatibilitate, aplicarea sanctiunii disciplinare nu se mai justifica intrucat au trecut 3 ani de la data incetarii starii de incompatibilitate.

Astfel, invedereaza ca raportul este nul, ca urmare a prescrierii aplicarii unei eventuale sanctiuni fata de dispozitiile textului anterior mentionat, care, asa cum a afirmat, prevede ca aplicarea sanctiunii disciplinare se prescrie in termen de 3 ani de la data incetarii starii de incompatibilitate.

In fine, a invocat dispozitiile art.25 alin.2 din Legea nr.176/2010, care face distinctie intre persoanele ce ocupa o functie ca urmare a numirii in acea functie si persoanele care ocupa o functie eligibila. In primul caz, sustine reclamantul, la data constatarii starii de incompatibilitate, persoana este destituita sau eliberata di functie, iar interdictia de a nu mai ocupa acea functie timp de 3 ani curge de la data destituirii, situatie valabila in cazul viceprimarului, care este numit in aceasta functie.

Or, avand in vedere ca fata de reclamant nu a operat destituirea sau eliberarea din functie, nu poate sa i se aplice sanctiunea constand in interdictia ca o perioada de 3 ani sa mai ocupe aceeasi functie pentru motivul ca nu a operat destituirea, astfel ca nu exista un termen de la care sa curga sanctiunea.

Conchide reclamantul ca nu i se poate aplica vreo sanctiune fata de prevederile textului legal anterior precizat.

In sustinere s-au depus inscrisuri.

In temeiul disp.art.200 alin.1 coroborat cu art.150 NCPC, in procedura regularizarii, s-a solicitat reclamantului certificarea inscrisurilor anexate actiunii.

Totodata, in data de 12 februarie 2014, in temeiul art.200 alin.1 coroborat cu art.205 NCPC, s-a solicitat paratei sa depuna intampinare.

La data de 20.02.2014,  reclamantul a depus precizare-completare la actiune in care a invocat exceptia de prescriere a dreptului la angajarea raspunderii disciplinare, intrucat in raportul de evaluare al A.N.I este mentionata existenta starii de incompatibilitate in perioada 19.06.2008-10.03.2011, astfel ca nu mai sunt incidente dispozitiile art.25 alin.1 din Legea nr.176/2010.

De asemenea, au fost invocate dispozitiile art.252 alin.1 si art.278 alin.2 din Codul muncii, referitoare la aplicarea sanctiunii disciplinare.

In completarea motivelor cererii introductive reclamantul invoca si exceptia lipsei de interes in conformitate cu art.32 lit.d) si art.33 Cod procedura civila, pe considerentul ca s-a depasit termenul de 6 luni de la data savarsirii faptei, astfel ca intocmirea raportului de evaluare ulterior termenului stabilit pentru aplicarea sanctiunii disciplinare nu mai comporta interes actual.

Pornind de la prevederile art.32 din acelasi act normativ care precizeaza ca Legea A.N.I. se completeaza cu Codul muncii, in conformitate cu art.252 alin.1 Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare in termen de 30 zile de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la savarsirea faptei.

Ca atare, intre momentul savarsirii faptei si intocmirea raportului de evaluare, trecand o perioada de 2 ani si 9 luni, se sustine ca s-a prescris dreptul de sanctionare disciplinara.

In justificarea acestei exceptii a invocat Decizia Curtii Constitutionale nr.460/2013, care a statuat ca prevederile art.25 alin.2 din Legea nr.176/2010 se suspenda pana la momentul la care Senatul Romaniei va interpreta prevederile acestuia.

Pe fondul cererii sustine ca raportul de evaluare nu contine date concrete legate de persoana si data la care s-a facut sesizarea A.N.I. si nici cu privire la data primirii de catre acesta a informarii privind existenta sesizarii, precum si alte aspecte ce tin de nerespectarea procedurii si a termenelor prevazute de lege pentru intocmirea raportului de evaluare.

Un ultim aspect mentionat in completarea motivelor priveste faptul ca in perioada in care a detinut concomitent functia de viceprimar si calitatea de administrator si asociat al SC IC SRL nu a realizat nicio interferare a celor doua functii si nu a obtinut un profit material.

In contextul dat, s-a precizat ca situatia transmisa se O.N.R.C. catre A.N.I. nu corespunde realitatii, afirmand ca in septembrie 2010 a fost inlocuit din functia de administrator al societatii comerciale de catre o alta persoana, perioada in care acesta avea calitatea de viceprimar si nu cea de primar.

In temeiul art.204 NCPC s-a dispus comunicarea acestui inscris catre A.N.I. pentru a formula intampinare in termenul prevazut de lege.

Prin intampinarea depusa cu respectarea disp.art.200 alin.1 coroborat cu art.205 NCPC, A.N.I. a solicitat respingerea actiunii reclamantului referindu-se in prealabil la exceptia de prescriere a dreptului la angajarea raspunderii disciplinare in legatura cu care a aratat ca obiectul dedus judecatii il reprezinta starea de incompatibilitate in care s-a aflat reclamantul in perioada 19.06.2008-10.03.2011 prin detinerea simultana a functiei de viceprimar al Primariei Comunei Dobresti, judetul Arges, concomitent cu calitatea de administrator in cadrul SC IC SRL, prin incalcarea regimului incompatibilitatilor prevazute de art.87 alin.1 lit.d) din Legea nr.161/2003.

Sanctiunile disciplinare sau de alta natura ori interdictiile ce decurg din raportul de evaluare, ramas definitiv prin hotararea judecatoreasca, reprezinta o etapa ulterioara care se aplica in ipoteza in care persoana ocupa functii sau demnitati publice.

In acest context, parata arata ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile Codului muncii, respectiv art.32 din Legea nr.176/2010 la care face trimitere reclamantul.

Legea nr.176/2010 este o lege speciala care stabileste procedurile privind evaluarea declaratiilor de avere si de interese precum si a situatiilor de incompatibilitate si a conflictelor de interese a celor ce ocupa functii publice, dar si sanctiunile pentru nerespectarea acestora.

In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes s-a sustinut netemeinicia acesteia pe considerentul ca exista interes in prezenta cauza, dispozitiile care reglementeaza procedura in cazul incompatibilitatilor si conflictelor de interese dispun obligativitatea pentru A.N.I. in ceea ce priveste sesizarea institutiilor abilitate conform legii de a aplica masurile sanctionatorii in termen de 6 luni de la ramanerea definitiva a raportului.

Decizia nr.460/2013 a CC nu se refera la suspendarea art.25 alin.2 din Lega nr.176/2010, ci la un caz particular in care Statul Roman urmeaza sa decida cu privire la incetarea sau nu a calitatii de senator al domnului MAD dupa interpretarea legala a dispozitiilor acestui text de lege.

Acest caz particular nu poate avea influente asupra cauzei de fata.

Referitor la exceptia de nelegalitate a raportului intemeiata pe art.4 din Legea nr.554/2004 a apreciat ca este inadmisibila deoarece acest act administrativ, el insusi face obiectul actiunii in contestare, fara ca de acesta sa fie tinuta solutia intr-o alta cauza.

Pe fondul cauzei s-a sustinut ca solicitarea reclamantului este neintemeiata, deoarece lucrare cu nr.20799/S/II/15.05.2013 s-a finalizat prin constatarea starii de incompatibilitate in ceea ce-l priveste pe acesta.

S-a sustinut ca informarea reclamantului s-a facut cu adresa nr.22908/G/II/2013, prin  care a fost invitat sa prezinte un punct de vedere, probe, date sau informatii pe care le considera necesare pentru lamurirea aspectelor prezentate, precum si dreptul de a fi asistat de un avocat.

In urma informarii, persoana evaluata nu s-a prezentat la sediul A.N.I., dar a transmis un punct de vedere constand in actul constitutiv al SC IC SRL inregistrat la A.N.I sub nr.54719/G/II/2013.

Pentru solutionarea lucrarii s-au solicitat relatii si informatii la institutii si autoritati publice, respectiv Primaria Comunei Dobresti, judetul Arges si O.N.R.C., din care a rezultat ca intr-adevar in perioada 19.06.2008 – 10.03.2011 GI a detinut simultan functia de viceprimar al comunei si de administrator al SC IC S.R.L..

In fine, s-a facut sublinierea ca instanta apreciaza lucrarea din punct de vedere al legalitatii, nu stabileste aplicarea sanctiunilor, acestea facand obiectul altor proceduri realizate de institutiile abilitate in acest sens.

In sustinere au fost depuse inscrisuri filele 71-95.

In temeiul art.200 alin.2 NCPC reclamantul a depus raspuns la intampinare in care a reluat apararea cu privire la inexistenta starii de incompatibilitate a acestuia, precum si faptul ca perioada avuta in vedere la stabilirea asa-zisei stari de incompatibilitate vizeaza functia de viceprimar detinuta de reclamant, in prezent acesta fiind primarul localitatii, astfel ca nu intra sub incidenta art.25 alin.2 teza finala a Legii nr.176/2010, intrucat, in discutie sunt functii eligibile diferite.

La data de 15.05.2010, reclamantul a depus la dosar cerere prin care a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.34, 35 si 36 din Legea nr.47/1992, art.87 si 91 din Legea nr.161/2003, precum si a art.25 alin.2 din Legea nr.176/2010, solicitand admiterea sesizarii Curtii Constitutionale pentru solutionarea acestor exceptii, in temeiul art.29 din Legea nr.47/1992.

Astfel, Curtea de Apel Pitesti, prin incheierea din 12.06.2014 a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, dispunand inaintarea inscrisurilor continand exceptiile de neconstitutionalitate a textelor din actele normative invocate de reclamant si punctele de vedere exprimate de A.N.I. si instanta, apreciind ca nu se impune suspendarea judecatii cauzei pana la pronuntarea Curtii Constitutionale asupra acestor exceptii.

Totodata, Curtea a respins exceptia prescriptiei dreptului de a mai fi investita A.N.I. cu o sesizare privind sanctiunea disciplinara a petentului din prezenta cauza, in raport de obiectul cauzei si fata de dispozitiile art.10 alin.1 din Legea nr.176/2010, care nu stipuleaza un termen limita in care sa se solutioneze sesizarea A.N.I.

Prin aceeasi incheiere, Curtea a constatat ca nu sunt incidente dispozitiile Codului muncii in partea referitoare la sanctiunile disciplinare, motiv ce a condus la respingerea exceptiei lipsei de interes precum si a exceptiei de necompetenta functionala a A.N.I., apreciind ca aceasta institutie are interes in prezenta cauza, in raport de dispozitiile art.22 din aceeasi lege, precum si de art.57 alin.3 si art.25 din Legea nr.215/2001, coroborate cu art.26 lit.h) din Legea nr.176/2010, intrucat viceprimarul face parte dintre alesii locali, fiind consilier local, astfel ca ales in functia de viceprimar acesta se supune dispozitiilor Legii nr.176/2010, atragand competenta functionala a A.N.I..

Ulterior, la data de 04.09.2014, reclamantul a invocat ca si chestiuni prealabile exceptia de neretroactivitate a Legii nr.176/2010, cu motivarea ca acest act normativ a intrat in vigoare in data de 05.09.2010, in timp ce raportul de evaluare priveste perioada 19.06.2008 – 10.03.2011, astfel ca acesta este nul absolut, fiind intocmit la o data cand legea nu era inca in vigoare.

A mai sustinut ca raportul este nul absolut si pentru ca nu respecta dispozitiile art.13 din Legea nr.176/2010, ca urmare a lipsei datelor exacte de comunicare a actelor catre reclamant si de solicitare a datelor catre Primaria Dobresti si O.N.R.C. si de ascunderea faptelor ca aceste date s-au solicitat in anul 2009.

Se sustine ca raportul nu tine cont nici de practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a statuat inca din 7 noiembrie 2013 ca starea de incompatibilitate prevazuta de Legea n r.161/2003 inceteaza de la data la care s-a facut dovada inregistrarii demisiei la organul competent sa ia act de manifestarea unilaterala de vointa exprimata.

In cazul de fata demisia sa s-a materializat prin inscrisul aflat la fila 110, reprezentand actul prin care acesta a demisionat din functia de administrator in data de 04.09.2010, deci inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.176/2010.

La data de 27 noiembrie 2014, reclamantul a solicitat suspendarea judecarii cauzei, in conformitate cu art.413 alin.1 pct.1, sustinand ca aceasta are o legatura indisolubila in raport cu modul de solutionare de catre Curtea Constitutionala a exceptiilor de neconstitutionalitate invocate, iar pentru a preintampina efectele negative in plan personal fata de reclamant si a unor interpretari diferite se justifica solicitarea petentului, dar si in raport cu practica comparativa existenta cu privire la acest aspect.

Prin incheierea din aceeasi data, Curtea, in temeiul art.413 alin.1 pct.1 Noul Cod de procedura civila a dispus suspendarea solutionarii cauzei, cauza reluata in data de 10.09.2015 ca urmare a inaintarii deciziei nr.167/17.03.2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin care s-au respins ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.34, 35 si 36 din Legea nr.46/1992, ca devenita inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.25 alin.2 teza a II-a din Legea nr.176/2010 si ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.25 alin.2 teza I si III din Legea nr.176/2010.

Curtea Constitutionala, prin decizia data in prezenta cauza, in solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate invocate de reclamant, a  constatat ca sustinerile reclamantului privind intelegerea continutului normelor juridice criticate prin corelare cu alte dispozitii legale, vizeaza interpretarea si aplicarea legilor in cauza dedusa judecatii, atribut ce revine instantei de judecata in functie de analiza situatiei de fapt din prezenta cauza.

Curtea, examinand actele si lucrarile dosarului, in raport de probatoriul administrat si dispozitiile legale aplicabile in prezenta cauza, a retinut in fapt urmatoarele:

Prealabil, intrucat reclamantul in apararile formulate a invocat exceptii absolute, de natura a impiedica solutionarea fondului cauzei daca acestea s-ar gasi intemeiate, in raport cu dispozitiile art. 248 NCPC, Curtea le-a analizat cu prioritate.

Astfel, exceptia nulitatii raportului de evaluare nr. 60833/G/II/19.12.2013, in sensul motivarii data de reclamant pe considerentul ca aspectele invederate de A.N.I. privesc o perioada anterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 176/2010, de modificare si completare a Legii nr. 144/2007, sustinandu-se astfel nerespectarea principiului
tempus regit actum
nu poate fi primita deoarece, lecturand continutul raportului de evaluare a carui nulitate se solicita, Curtea a constatat ca la baza intocmirii acestuia au stat prevederile Legii nr. 161/2003, mai concret art. 87 lit.d), Sectiunea a IV-a din acest act normativ.

In ce priveste  aceasta sustinere, Curtea a constatat ca nu se confirma intrucat nu are relevanta ca legea care reglementeaza procedura prin care ANI evalueaza activitatea reclamantului din perspectiva incompatibilitatilor a intrat in vigoare la data de 05.09.2010, cata vreme normele legale ce il obligau pe reclamant sa se abtina de la actiuni ce il plaseaza in  ipoteza normelor instituite fata de alesii locali erau in vigoare la data savarsirii faptelor imputate. Ca atare, chiar daca intimata, a carei activitate a fost reglementata initial prin Legea nr. 144/2007, iar ulterior - drept consecinta a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 415/2010 - prin Legea nr. 176/2010, a urmat procedura de verificare prevazuta de aceasta din urma lege, nu inseamna ca verificarea se rezuma la actiuni ulterioare aplicarii procedurii respective. In sine, faptele reclamantului sunt interzise de dispozitiile art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003, precum  si de Legea nr.393/2004 privind statutul alesilor locali, acte normative in vigoare la data faptelor.

Cat priveste art.11 din Legea nr.176/2010, despre care reclamantul pretinde ca nu permite ca evaluarea sa se extinda asupra mandatelor trecute, Curtea a constatat dimpotriva, anume ca activitatea de evaluare a incompatibilitatilor si conflictelor de interese poate viza si mandatul anterior, cata vreme se realizeaza in termen de 3 ani de la incetarea acestuia. Or, in speta, conditia este indeplinita, mandatul incetand in anul 2012, iar evaluarea fiind realizata si finalizata in anul 2013.

Referitor la lipsa de finalitate a raportului si a interesului actual, Curtea a constatat ca sustinerile reclamantului contrazic insasi legea. In acest context se retine ca art. 22 alin.3, si art. 25 din Legea nr.176/2010 prevede care sunt consecintele ramanerii definitive a raportului de evaluare ce constata existenta incompatibilitatilor, respectiv sesizarea organelor competente pentru declansarea procedurii disciplinare, daca este cazul. Masurile ce pot fi luate dupa respectivul moment nu pot fi insa cenzurate de catre instanta de judecata investita cu prezenta cauza. Ca atare, daca  reclamantul poate sau nu poate fi sanctionat disciplinar ori eliberat din functie nu se stabileste in cauza de fata, excedand obiectului dedus judecatii. Imprejurarea ca in raportul de evaluare se dispune comunicarea acestuia catre consiliul judetean „pentru luarea masurilor legale ce se impun (…), in conformitate cu art. 25 din Legea nr.176/2010” nu poate atrage concluzia aplicarii unei anume sanctiuni. Parata are obligatia, conform art. 26 alin. 1 lit. h)din acelasi act normativ, sa comunice raportul consiliului judetean, care va lua masurile pe care le va considera ca fiind legale.

In legatura cu Decizia Curtii Constitutionale nr.460/2013, despre care reclamantul sustine ca se refera la art. 25 alin.2 din Legea nr.176/2010 in sensul ca este neclar, nu are relevanta in cauza, fiind data in solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si autoritatea legiuitoare relativ la aplicarea legii drept consecinta a confirmarii in justitie a unui raport de evaluare a starii de incompatibilitate a unui senator. Este real ca in respectiva decizie s-a aratat ca art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 este susceptibil de doua interpretari si ca Parlamentul Romaniei trebuie sa declanseze procedura legislativa in scopul adoptarii unei legi prin care se interpreteaza dispozitiile art.25 alin.(2) din Legea nr.176/2010, insa interpretarile respective nu sunt incidente in speta de fata. Astfel, in cauza nu se interpreteaza ce fel de functie nu ar mai putea ocupa reclamantul de la data constatarii  incompatibilitatii (aceeasi functie eligibila sau alta functie eligibila), ci existenta incompatibilitatii in sine.

De altfel, aspectul avut in vedere in decizia sus mentionata nu mai este controversat in prezent, intrucat aceeasi instanta constitutionala, prin Decizia nr. 418/2014, a stabilit, ca urmare a lipsei de reactie a Parlamentului, ca dispozitiile art.25 alin.(2) teza a doua din Legea nr.176/2010 sunt constitutionale in masura in care sintagma
„aceeasi functie”
se refera la toate
functiile eligibile
prevazute de art.1 din aceeasi lege.

De altfel, inclusiv in cauza de fata, Curtea Constitutionala prin Decizia nr.167/17.03.2015 a respins ca devenita inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a art. 25 alin.2 din Legea nr.176/2010 invocata de catre reclamant, motivata pe dispozitivul Deciziei CCR nr.418/2014, despre care s-a vorbit anterior.

Totodata, se va sublinia ca, prin intrarea in vigoare a noilor dispozitii cuprinse in Legea nr. 176/2010 nu s-au adus modificari substantiale si nu s-au inlaturat prevederile Legii nr. 161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, ci s-au statuat dispozitii privind procedura de evaluare si sanctiunile aplicabile.

Or, in cauza de fata, evaluarea si identificarea elementelor de incompatibilitate, in ceea ce-l priveste pe reclamant, au fost constatate odata cu inceperea evaluarii declaratiilor de avere, a regimului privind incompatibilitatea in care s-a aflat acesta, in contextul prevederilor Legii nr. 161/2003, fiind aplicabile sanctiunile prevazute insa de Legea nr. 176/2010, act normativ in vigoare la data identificarii elementelor de incompatibilitate.

Asadar, nu poate fi primita opinia reclamantului ca in cauza a fost incalcat principiul neretroactivitatii dispozitiilor Legii nr. 176/2010.

Cu referire la cea de-a doua exceptie de nulitate absoluta a raportului A.N.I., intemeiata pe dispozitiile art.13 din Legea nr.176/2010, pe considerentul ca raportul nu contine mentiuni legate de sustinerile in aparare ale reclamantului si pe nemotivarea inlaturarii apararilor sale, precum si de faptul ca lipsesc date exacte de comunicare a actelor catre reclamant, dar si pe neluarea in considerare a practicii I.C.C.J., materializata in procesul verbal din 7 noiembrie 2013, dimpreuna cu nearatarea persoanei care a facut sesizarea, dar si cu date referitoare la persoana cu privire la care s-a constatat ca a emis acte administrative sau a participat la luarea unei decizii cu incalcarea obligatiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate, Curtea o apreciaza de asemenea ca nefondata.

Astfel, din lecturarea cererii introductive de instanta se constata ca reclamantul a avut cunostinta despre verificarile efectuate fata de acesta, a fost incunostintat si a exprimat punctul de vedere, asa cum prevad dispozitiile art.20 alin.2 din Legea nr.176/2010, prin adresa nr.50484/G/II/2013 comunicata recomandat cu confirmare de primire, insa, persoana evaluata nu s-a prezentat la sediul A.N.I., ci doar a trimis ca punct de vedere actul constitutiv al SC IC SRL, inregistrat la sediul A.N.I. cu nr.54719/G/II/2013.

Asadar, nu se poate sustine incalcarea de catre A.N.I. a dreptului la aparare in ceea ce-l priveste pe reclamant.

Totodata, parata a depus la dosar inscrisul reprezentand sesizarea nr.20799/S/II/15.05.2013 formulata de GM, in baza careia s-a format dosarul juridic nr.143/2014 in care s-a intocmit raportul de evaluare a carui anulare se solicita.

Procesul verbal incheiat de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal in data de 7 noiembrie 2013 se refera la jurisprudenta neunitara a instantelor de judecata, cu privire la momentul de la care se apreciaza incetarea calitatii de administrator al societatii comerciale cu efecte juridice asupra incidentei dispozitiilor referitoare la situatia de incompatibilitate, statuare care nu a fost mentionata in mod direct in cuprinsul raportului de evaluare, dar care se pliaza pe aceste dispozitii, intrucat la data detinerii functiei de viceprimar, respectiv anul 2008, acesta era si administrator si asociat unic al unei societati comerciale, functii din care a demisionat
ulterior
perioadei avute in vedere la verificarea efectuata de A.N.I.

Trecand la analiza fondului cauzei, Curtea retine, iar reclamantul nu a negat, ca acesta s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 19.06.2008 -08.03.2011, detinand concomitent functia de viceprimar al comunei Dobresti, judetul Arges si functia de administrator al SC IC SRL, functie din care a demisionat la data de 04.10.2010, conform inscrisului de la fila 110, iar retragerea din calitatea de asociat s-a realizat in data de 08.03.2011, conform contractului de cesiune nr.7 din aceeasi data, aflat la fila 22 dosar fond.

Ca atare, sustinerea reclamantului referitoare la faptul ca i s-au aplicat dispozitiile legale ale unui act normativ ce nu era in vigoare la acel moment este inexacta, fata de imprejurarea ca Legea nr.176/2010 a intrat in vigoare in data de 05.09.2010, sub imperiul acestei legi, asa cum s-a mentionat anterior.

Or, analizand dispozitiile art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, rezulta ca „
Functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean
este incompatibila
cu: (....) d) functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administratie ori cenzor sau orice functie de conducere ori de executie la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, la regiile autonome de interes national sau local, la companiile si societatile nationale, precum si la institutiile publice
”.

Asadar, reclamantul se afla in ipoteza prevazuta de art. 20 din Legea nr. 176/2010.

Interpretarea sistematica a dispozitiilor art.20, respectiv art.13 si 15 din Legea nr.176/2010, trebuie realizata circumstantiat, tinandu-se cont de caracterul special al normelor edictate de acest act normativ, deducandu-se faptul ca activitatea de evaluare a incompatibilitatilor poate fi realizata anterior solicitarii unui punct de vedere persoanei in cauza, inclusiv prin solicitarea de date si informatii de la persoane fizice sau juridice, concluzie rezultata din precizarea expresa ca solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate se realizeaza ulterior evaluarii declaratiei de interese, precum si a altor informatii, in cazul identificarii de elemente doveditoare a existentei unui conflict de interese sau incompatibilitati.

Sanctiunea nulitatii actelor de evaluare intervine numai in masura in care inspectorul a valorificat date sau informatii nepublice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, dupa inceperea activitatii de evaluare, fara a persoana sa fie invitata si informata in conditiile art.14 din acelasi act normativ, ipoteza care nu se verifica in prezenta cauza.

Nu in ultimul rand rezulta ca activitatea de evaluare se desfasoara legal, anterior informarii persoanei in discutie, insa obligatia de informare si solicitare a unui punct de vedere survine doar in momentul in care se ivesc indiciile care conduc la elaborarea unui raport de evaluare, reclamantului din prezenta cauza fiindu-i solicitat punctul de vedere cu privire la situatia de incompatibilitate in care s-a aflat.

Prin urmare, din lecturarea textului de lege pe care s-a bazat actul administrativ a carui anulare se solicita, se constata ca dispozitia legala nu face distinctie cu referire la modul in care este desfasurata activitatea in cadrul societatii comerciale,  in sensul existentei sau nu a raporturilor juridice cu diversi parteneri de afaceri, ci prevederea este clara si se refera la
detinerea, de fapt si de drept
, a functiei de administrator in cadrul unei societati comerciale, care atrage sanctiunile prevazute de actul normativ precitat.

Coroborand textul art.87 din legea nr. 161/2003 cu textul art. 13 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, in conformitate cu care
„ in cazul in care, intr-o societate cu raspundere limitata, partile sociale sunt ale unei singure persoane, acesta, in calitate de asociat unic are drepturile si obligatiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunarii generale a asociatilor”
, se constata ca in calitate de asociat unic al SC IC 2008 SRL, reclamantul a exercitat toate prerogativele ce revin adunarii generale a actionarilor, asadar inclusiv cele ce decurg din functia de presedinte sau secretar al adunarii generale.

Reclamantul nu a negat, asa cum s-a aratat anterior, calitatea sa de
asociat unic si de administrator
detinuta in cadrul acestei societati comerciale, ci a opinat in sensul ca aceasta nu se confunda cu functia de presedinte/secretar al societatii, aceasta fiind in opinia sa singura situatie care ar atrage starea de incompatibilitate cu functia de viceprimar.

Intr-adevar, cele doua texte precizate anterior nu pun semnul egalitatii intre asociatul unic si functia de presedinte/secretar al adunarii generale, acestea nefiind functii similare, insa reclamantul din prezenta cauza, asociat si administrator intr-o societate cu raspundere limitata in care partile sociale sunt ale unei singure persoane, are drepturile si obligatiile ce revin potrivit Legii nr. 31/1990 adunarii generale a asociatilor, astfel ca, prin prevederea regasita la art. 13 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, legiuitorul a inteles ca in astfel de cazuri asociatul unic se substituie adunarii generale a asociatilor si implicit functiei de presedinte sau secretar al acesteia, detinand controlul asupra societatii comerciale.

Asadar, in perioada exercitarii mandatului de viceprimar,19.06.2008-23.02.2012, s-a facut dovada detinerii de catre reclamant concomitent si a calitatii de asociat unic si administrator la SC IC SRL, potrivit continutului actului constitutiv al societatii.

In ceea ce priveste sustinerea reclamantului ca societatea al carei administrator a fost nu a intrat niciodata, de la infiintare si pana in prezent, in  relatii comerciale cu vreo autoritate sau institutie publica, nu are relevanta in prezenta cauza, deoarece reglementarea legala in vigoare, respectiv Legea nr. 161/2003, are prevederi care nu lasa loc dubiului in ce priveste definirea situatiilor de incompatibilitate si conflictelor de interese, distincte de modul de dobandire a veniturilor persoanelor aflate in asemenea ipoteze.

Pe de alta parte, Curtea a constatat de asemenea ca nu prezinta importanta  sustinerea inexistentei vreunei dovezi din care sa rezulte ca reclamantul a obtinut foloase materiale personal sau ca a mijlocit obtinerea de foloase materiale pentru membrii familiei sale, in virtutea celor doua functii detinute, deoarece prin calitatea de ales local trebuia sa adopte o conduita care sa nu lase impresia membrilor comunitatii locale ca exercitarea demnitatii publice nu este desfasurata in limitele prevazute de Legea nr. 161/2003.

Asadar, apararea reclamantului priveste faptul ca aceasta situatie nu este de natura a incalca vreo dispozitie legala pe considerentul ca nu a desfasurat nicio activitate care sa prejudicieze organele de stat, afirmand ca functia de administrator al acestei societati , a fost una formala.

Reclamantul sustine ca a inteles sensul dispozitiilor legale, procedand  la demisia sa din functia de administrator al societatii comerciale, precum si la retragerea sa definitiva din societate, asadar, apreciind ca nu exista elemente care sa atraga anularea raportului intocmit de A.N.I., nu poate fi primita fata de detinerea concomitenta a celor doua functii prin incalcarea dispozitiilor imperative ale art.87 alin.1 lit.d), dispozitii asupra carora Curtea Constitutionala s-a pronuntat in sensul constitutionalitatii acestora, cu motivarea ca normele cuprinse in aceste texte de lege stabilesc incompatibilitati pentru functia de viceprimar, instituind astfel o masura necesara pentru asigurarea transparentei in exercitarea functiilor publice si in mediul de afaceri precum si pentru prevenirea si combaterea coruptiei in vederea exercitarii cu impartialitate a functiilor publice (Decizia nr.225/15.02.2011, Decizia nr.309/05.06.2014, respectiv Decizia nr.167/17.03.2015).

In fine, Curtea a apreciat ca nu au incidenta si nu prezinta relevanta in cauza solutiile pronuntate in aceasta materie invocate de reclamant, acestea fiind rezultatul analizei particularitatilor fiecarei cauze in parte.

Fata de considerentele expuse, constatand ca actul administrativ atacat in limitele aratate nu este afectat de vreun viciu de nelegalitate, Curtea, in temeiul Legii nr. 161/2003 si Legii nr. 176/2010, a respins actiunea reclamantului.