Actiune pentru angajarea raspunderii patrimoniale personale a persoanelor care au contribuit la cauzarea starii de insolventa a debitorului

Legea nr. 85/2006: art. 138

Curtea constata, in primul rand, ca in cauza nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 pentru antrenarea raspunderii paratului, avand in vedere ca in raportul intocmit in conformitate cu prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu au fost identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, asa cum cere textul legal. Prin urmare, pentru ca in cauza nu au fost identificate persoane carora le-ar fi imputabila stare de insolventa in raportul intocmit in conformitate cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar al debitoarei nu poate formula o cerere de antrenare a raspunderii paratului.

In al doilea rand, lichidatorul judiciar al debitoarei si-a intemeiat cererea de atragere a raspunderii patrimoniale pe prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) si e) din Legea nr. 85/2006. Hotararea primei instante este nelegala, intrucat nu a retinut niciunul din cazurile de antrenare solicitate prin cererea formulata de lichidatorul judiciar, in schimb a admis actiunea pentru un caz nesolicitat prin cererea de atragere a raspunderii, respectiv art. 138 alin. (1) lit.

1. din Legea nr. 85/2006.

In al treilea rand, in ceea ce priveste incidenta prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d) si e) din Legea nr. 85/2006, Curtea retine ca nu au fost dovedite conditiile raspunderii paratului, respectiv culpa administratorului statutar al debitoarei, precum si raportul de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in insolventa, iar la dosarul cauzei nu exista
inscrisuri
sau alte probe in acest sens pentru a confirma sustinerile reclamantului.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila, Decizia civila nr. 769/A din 23 septembrie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinta civila nr. 845/21.05.2015 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 5413/30/2013/a2, s-a admis actiunea formulata de SCP I.G. IPURL Timisoara in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC T.C. SRL in contradictoriu cu paratul C.C. si a fost obligat paratul sa suporte din averea personala intreg pasivul debitoarei in cuantum de 60.030 lei.

Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a constatat ca potrivit art. 138 alin. (1) din Legea insolventei, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a) - g).

Lichidatorul isi intemeiaza cererea de atragere a raspunderii patrimoniale pe faptul ca fostul administrator al societatii a ascuns o parte din activul societatii si ca nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea .

Paratul, desi notificat in repetate randuri, nu a predat lichidatorului judiciar actele contabile ale debitoarei, insa din actele depuse de catre debitoare la fisc a rezultat ca debitoarea a detinut in proprietate patru autovehicule, respectiv un Fiat Ritmo, doua Fiat Regata, un Volkswagen Passat CL.

Aceste bunuri nu au fost predate de parat catre lichidatorul judiciar si desi s-a solicita termen sa se faca dovada radierii acestora, paratul nu a produs nici un fel de dovada in acest sens. In aceste conditii, este indubitabil ca au fost deturnate, ascunse si folosite in interes personal de catre parat.

Prin ascunderea autovehiculelor si folosirea in interes personal a acestor bunuri s-a cauzat starea de insolventa a debitoarei, intrucat contravaloarea acestora a fost insusita de catre parat, si nu a fost folosita pentru achitarea datoriilor debitoarei.

Asa fiind, judecatorul sindic a constatat ca sunt indeplinite conditiile prev. de art.138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a admis actiunea.

In ceea ce priveste cealalta fapta retinuta de catre lichidatorul judiciar, respectiv netinerea contabilitatii, judecatorul sindic a constatat ca nu a fost probata, intrucat lichidatorul judiciar nu a intrat in posesia actelor contabile ale debitoarei, deci nu putea sa dovedeasca ca acestea nu au fost tinute in conformitate cu legea.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel paratul C.C., solicitand admiterea acestuia, schimbarea sentintei atacate, respingand ca neintemeiata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului, in calitate de fost administrator pentru datoriile debitoarei in faliment.

In motivare, arata ca prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Timis la data de

2014. sub nr. 5413/30/2013/a2 intimata SCP I.G. IPURL in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC T.C. SRL a formulat cerere de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului apelant pentru intreaga suma inscrisa in tabelul definitiv de creante al debitoarei, in suma de 60.030 lei.

In motivare se arata ca prin Sentinta nr. 1773/12.09.2013 s-a dispus deschiderea procedurii de insolventa fata de SC T.C. SRL si prin aceeasi incheiere a fost numit in calitate de administrator judiciar al debitoarei SCP I.G. IPURL.

Lichidatorul judiciar a sustinut ca este elocvent faptul ca functionarea societatii nu s-a desfasurat in conditii de legalitate, existand o legatura de cauzalitate intre faptele ilicite, culpabile ale administratorului statutar si prejudiciul, fara a indica probe in dovedirea faptelor prevazute de art. 138 alin. (1) lit. d) si e) pe care si-a intemeiat cererea.

In fata primei instante, la primul termen de judecata din 19.02.2015 paratul apelant s-a prezentat (desi a fost nelegal citat) si a precizat ca se afla in imposibilitatea de a prezenta actele contabile, intrucat acestea au fost aruncate de catre proprietarul imobilului in care societatea debitoare a avut sediul, iar in ceea ce priveste bunurile identificate scriptic de catre lichidatorul judiciar a aratat ca nu le-a ascuns si ca nu sunt in posesia societatii/paratului apelant, asa cum acesta a pretins in invocarea art. 138 lit. e) din lege si astfel a solicitat instantei un termen pentru a face dovada radierii acestora, cu intentia de a face demersurile necesare in acest sens. Avand in vedere formalitatile complexe care trebuie parcurse in vedere radierii autovehiculelor precum si fiind in imposibilitate absoluta de a constitui documentele solicitate pentru radiere, nu a reusit sa se prezinte la urmatorul termen de judecata.

La termenul de judecata din 21.05.2015 instanta a pronuntat Sentinta civila nr. 845/2015, prin care dispus suportarea intregului pasiv al debitoarei in cuantum de 60.030 lei din averea personala a paratului, retinand in sarcina sa faptele prevazute de art. 138 alin. (1) lit. a) si e) din Legea nr. 85/2006, desi acestea nu au fost dovedite, iar in ceea ce priveste lit. a) aceasta nu a facut obiectul cererii reclamantului. Motivarea instantei a fost ca este indubitabil faptul ca bunurile au fost deturnate, ascunse si folosite in interes propriu, intrucat nu a reusit la acest termen sa faca dovada radierii bunurilor si astfel prin folosirea bunurilor in interes propriu s-a cauzat stare de insolventa a debitoarei, deoarece contravaloarea bunurilor a fost insusita de catre parat si nu pentru achitarea datoriilor debitoarei.

In ceea ce priveste netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, judecatorul sindic a constatat ca nu a fost probata de catre lichidatorul judiciar si prin urmare nu poate fi retinuta aceasta fapta in sarcina paratului.

Hotararea primei instante este criticabila pentru o serie de erori, atat de ordin procedural cat si material si in principal pentru ca judecata nu a fost conforma cu legea.

Pentru inceput, arata ca potrivit normelor in vigoare la data de 12.09.2013, data deschiderii procedurii de insolventa impotriva debitoarei SC T.C. SRL respectiv art. 8 Legea nr. 85/2006 in forma modificata prin Legea nr. 76/2012 de punere in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, calea de atac impotriva hotararilor judecatorului sindic pronuntate in temeiul art. 11 din Legea nr. 85/2006 este apelul si termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotararii, conform dispozitiilor de drept comun, avand in vedere ca legea speciala, in forma sa modificata nu mai stabileste un termen special pentru calea de atac, asa cum s-a mentionat in cuprinsul hotararii, „cu drept de recurs in 7 zile de la comunicare”.

Totodata, subliniaza si faptul ca desi, a aratat primei instante ca din anul 2011 nu mai locuieste la adresa la care a fost notificat de catre lichidatorul judiciar, respectiv citat de catre instanta de judecata, fapt care s-a putut consemna prin prezenta sa la termenul de judecata din 19.02.2015 ocazie cu care s-a legitimat cu cartea de identitate de unde reiese clar adresa actuala de domiciliu, respectiv Calea Martirilor, nr. 14, Timisoara, judetul Timis, adresa de domiciliu pe care o are de la inceputul anului 2012 (CI. - Anexa 1), instanta de judecata a dispus comunicarea hotararii tot la vechea adresa de domiciliul, de unde prin buna vointa actualului proprietar a luat la cunostinta ulterior de hotararea instantei.

Pe fondul cauzei, invoca prescriptia obligatiilor fiscale pretinse de catre Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis, obligatii care constituie aproape 90% din creantele inscrise in tabelul definitiv.

In ceea ce priveste creanta bugetara a Directiei Fiscale a Municipiului Timisoara, care consta in impozit si penalitati pentru cele patru autovehicule cu care figureaza debitoarea, intelege sa invoce prescriptia pentru sumele aferente anilor 2003 - 2007, iar pentru impozitul calculat anual pe perioada 2007 - 2013 arata ca aceasta nu este datorat, intrucat autovehiculele nu au rulat pe drumurile publice, unele fiind deja casate, iar unul dintre ele, in stare nefunctionala a fost ridicat chiar de catre reprezentantii DFMT prin dispozitie de trecere in proprietatea Municipiul Timisoara. Astfel, avand in vedere ca antrenarea raspunderii membrilor fostelor organe de conducere (daca si celelalte conditii de atragere a raspunderii ar fi indeplinite) se poate face doar in limita pasivului neacoperit, nu se poate dispune in mod legal obligarea paratului apelant la plata intregii sume inscrise in tabelul definitiv de creante intocmit de catre lichidatorul judiciar, intrucat cel putin in ceea ce priveste creanta bugetara a Administratiei Judeteana a Finantelor Publice Timis este prescrisa.

In al doilea rand, arata ca, in principal sustinerile lichidatorului judiciar nu au fost dovedite in nici un moment, ci au fost simple prezumtii si tot prezumtii au fost si considerentele care au stat la baza hotararii primei instante.

Raspunderea reglementata de lege reprezinta o forma speciala de raspundere civila, care are un caracter exceptional si poate fi antrenata doar cu indeplinirea conditiilor strict prevazute de lege.

Legea insolventei prevede in mod expres la art. 138 alin. (1) ca in cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a) - g). Prin urmare, pentru ca in cauza nu au fost identificate persoane carora le-ar fi imputabila stare de insolventa in raportul intocmit in conformitate cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, intrucat nu s-a intocmit acest raport, lichidatorul judiciar nu poate formula o astfel de cerere.

Mergand mai departe, de la conditia prealabila a identificarii persoanelor care au cauzat starea de insolventa prin raportul mai sus amintit, pentru antrenarea raspunderii este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii esentiale: prejudiciul creat in patrimoniul debitorului insolvent, fapta sa se incadreze in cazurile expres prevazute de lege si raportul de cauzalitate dintre fapta si incetarea platilor si vinovatia persoanei a carei raspundere se antreneaza. In plus, ca particularitatea raspunderii civile delictuale reglementata de dispozitiile mai sus mentionate, se impune ca faptele sa fie savarsite in interes personal sau cu intentia de obtine rezultatele pe care textul de lege Ie enumera.

Ori, in prezenta cauza, prima instanta a prezumat ca paratul apelant a deturnat, ascuns si folosit in interes propriu bunurile societatii. Intrucat nu a reusit in termenul acordat sa faca dovada radierii bunurilor, desi Ia termenul la care a fost prezent a aratat care a fost situatia bunurilor asa cum a indicat si lichidatorului judiciar prin declaratiile predate acestuia, conform Procesului - verbal de predare - primire din data de 16.02.2015 (Anexa 3).

Din formularea art. 138 lit. a) si e) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, respectiv au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia, rezulta cu evidenta ca aceste fapte nu pot fi savarsite decat cu intentie, care trebuie dovedita cu probe convingatoare in persoana considerata raspunzatoare, aspect care nu a fost probat in cauza. Astfel, imprejurarea ca apelantul nu a reusit sa produca proba radierii bunurilor (datorita unor imprejurari care nu tin de persoana sa) nu valoreaza proba ascunderii si utilizarii bunurilor in interes personal, si in opinia sa, nu poate conduce nici macar Ia o astfel de prezumtie, intrucat radierea sau neradierea unor autovehicule din evidentele Serviciului public comunitar - Regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor Timis nu poate face proba modului in care au fost folosite bunurile/contravaloarea lor.

In continuare, pentru a demonstra netemeinicia hotararii primei instante, precum si a unei cereri de antrenare a raspunderii, paratul analizeaza succint conditiile raspunderii asa cum le-a indicat mai sus:

1. Prejudiciul a fost probat de catre lichidatorul judiciar prin depunerea tabelului definitiv de creante. In fapt, acestea creante nu exista, fiind prescrise in proportie de peste 90% si diferenta (creanta DFMT - impozitul pentru autovehicule ulterior anului 2007 ) nu poate fi pretinsa pentru ca bunurile nu au fost puse in circulatie pe drumurile publice din 2007, fiind nefunctionale sau deja casate. Astfel, intinderea raspunderii administratorului care a cauzat stare de insolventa (ipotetic) nu poate fi mai mare decat pasivul datorat de catre debitorul insolvent, care in realitate nu exista.
2. Faptele ilicite savarsite sa fie cele prevazute de art.138 din Legea nr. 85/2006. Lichidatorul judiciar nu a produs probe in sensul celor afirmate, ci doar a indicat faptele prevazute de legea speciala prezumand ca acestea au fost savarsite, intrucat nu a nereusit sa stabileasca o comunicare cu paratul apelant pentru a afla despre situatia bunurilor cu privire la care existau informatii ca ar fi in patrimoniul debitoarei. La acest punct se impune observatia ca, in fapt (asa cum rezulta din documentele depuse in probatiune la cererea de antrenare a raspunderii) lichidatorul judiciar a trimis o notificare la adresa unde figura sediul debitoarei si alta la fostul domiciliu al apelantului, notificari care s-au intors neridicate. in aceasta situatie, pentru a da dovada de diligenta unui bun profesionist, lichidatorul judiciar ar fi putut formula o adresa la Directia de evidenta a populatiei din cadrul Primariei Timisoara pentru a afla daca informatia privind domiciliu mai este de actualitate precum si informatii privind adresa actuala, aspect care i-ar fi fost comunicat. in plus, la data de 16.02.2015 s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar si a depus documentele care le-a mai avut in posesie in legatura cu debitoarea si doua declaratii pe proprie raspundere prin care a aratat ca documentele contabile nu mai exista, fara a avea culpa in acest sens, iar bunurile identificate scriptic nu exista in patrimoniul debitoarei si ca doar din eroare inca figureaza in evidentele institutiilor statului, deoarece nu s-au facut la momentul potrivit demersurile de radiere. Or, chiar dupa acest moment lichidatorul a sustinut in continuare cererea de antrenare a raspunderii, in sensul ca a tinut o contabilitate fictiva si ca a deturnat sau ascuns bunurile debitoarei. Prin urmare, legea prevede in mod limitativ cateva fapte care pot fi savarsite de catre membrii organelor de conducere a unei societati si care pot fi de natura a cauza stare de insolventa, insa legea nu prezuma ca au fost savarsite in ipoteza in care o societate este supusa procedurii insolventei. ci ele trebuie dovedite, in speta, nu au fost indicate probele care arata savarsirea acestor fapte si nici un alt fel de fapte.
3. Desi doar prin cele prezentate anterior a aratat netemeinicia actiunii in atragerea raspunderii patrimoniale personale in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, precizeaza ca o conditie
   sine qua non
   este legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu. Astfel, trebuie sa existe o relatie directa de la cauza la efect, in sensul ca lipsa disponibilitatilor sa se datoreze savarsirii faptei prevazute de lege, asa cum reiese din formulare textului de lege: „persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului prin una din urmatoarele fapte...”. Astfel, legatura de cauzalitate este un element obiectiv al raspunderii civile care trebuie probat prin dovezi solide, nu poate fi prezumat. In speta, prezumtia ascunderii bunurilor in prezent (intrucat paratul nu reuseste sa faca dovada radierii lor) nu valoreaza proba cauzarii starii de insolventa.

Cauza reala a incapacitatii de a acoperi cheltuielile societatii din incasarile realizate a fost nerealizarea incasarilor in cuantumul preconizat si situatia pietei imobiliare total nefavorabila in acea perioada precum si lipsa personalului profesionist. Cheltuielile cu care societatea a ramas restanta au fost contributii la bugetul de stat si impozit, intr-un cuantum relativ mic, care prin dobanzi si penalitati calculate de organele fiscale fara intrerupere pana in anul 2013 au ajuns sa fie la cel indicat in cererile de admitere a creantei. In acel moment solutia pe care a vazut-o cea mai potrivita a fost sa suspende activitatea pentru o perioada cu intentia de a o relua intr-un cadru economic mai favorabil. In ceea ce priveste bunurile debitoarei, asa cum reiese din acte existente la dosar, autovehiculele aveau deja peste 20 de ani vechime si nu mai erau in stare optima, unele chiar nefunctionale, de observat ca si societatea avea deja peste 12 ani de activitate. Astfel, unul dintre autoturisme a fost vandut, insa pretul nu s-a incasat si cumparatorul nu a mai putut fi contactat, iar in prezent este decedat; alte doua au fost casate fiind nefunctionale, iar autoturismul Volkswagen Passat CL, fabricatie 1991 a fost ridicat de catre Primaria Timisoara, din parcarea publica, conform Dispozitiei nr. 1494 din 20.09.2013. (Anexa 4).

4. Vinovatia. Desi legea nu prevede in mod expres aceasta conditie, necesitatea ei rezulta din examinarea continutului faptelor enumerate de catre art. 138 din Legea nr. 85/2006, in speta cele de la lit. a) si e) care arata ca este vorba de fapte intentionate, ceea ce inseamna ca stabilirea atitudinii psihice a faptuitorului fata de rezultat este foarte importanta pentru angajarea raspunderii civile.

Conditia vinovatiei rezulta oricum din prevederile art. 1.357 alin. (1) din Codul civil, astfel, chiar daca s-a savarsit o fapta periculoasa social, nu este suficient ca aceasta sa angajeze raspunderea civila, ci mai trebuie ca ea sa fie imputabila persoanei in sarcina careia este atribuita, adica a paratului apelant.

Acesta nu a fost probata de catre lichidatorul judiciar si nici nu a fost retinuta de prima instanta. In cauza, starea de insolventa s-a datorat unor factori obiectivi respectiv piata nefavorabila la acel moment, lipsa personalului calificat si lipsa incasarilor pe masura cheltuielilor care nu puteau fi reduse (taxe, salarii, contributii etc.).

Prin urmare, nu poate fi antrenata raspunderea patrimoniala nefiind probata existenta faptei culpabile a administratorului societatii, in persoana apelantului.

Examinand apelul declarat de paratul C.C. prin prisma motivelor de apel si a prevederilor art. 466 si urm. C.pr.civ., Curtea va constata ca acesta este intemeiat si va fi admis.

Astfel, potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: In cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:

1. au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
2. au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
3. au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
4. au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
5. au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
6. au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
7. in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.

In prezenta cauza, lichidatorul judiciar al debitoarei si-a intemeiat cererea de atragere a raspunderii patrimoniale pe faptul ca fostul administrator al societatii a ascuns o parte din activul societatii si ca nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, temeiurile juridice ale cererii fiind art. 138 alin. (1) lit. d) si e) din Legea nr. 85/2006.

Curtea constata, in primul rand, ca in cauza nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 pentru antrenarea raspunderii paratului C.C., avand in vedere ca in raportul intocmit in conformitate cu prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu au fost identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, asa cum cere textul legal. Prin urmare, pentru ca in cauza nu au fost identificate persoane carora le-ar fi imputabila stare de insolventa in raportul intocmit in conformitate cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar al debitoarei nu poate formula o cerere de antrenare a raspunderii paratului.

In al doilea rand, lichidatorul judiciar al debitoarei si-a intemeiat cererea de atragere a raspunderii patrimoniale pe prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) si e) din Legea nr. 85/2006. Hotararea primei instante este nelegala, intrucat nu a retinut niciunul din cazurile de antrenare solicitate prin cererea formulata de lichidatorul judiciar, in schimb a admis actiunea pentru un caz nesolicitat prin cererea de atragere a raspunderii, respectiv art. 138 alin. (1) lit.

1. din Legea nr. 8572006.

In al treilea rand, in ceea ce priveste incidenta prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d) si e) din Legea nr. 85/2006, Curtea retine ca nu au fost dovedite conditiile raspunderii paratului, respectiv culpa administratorului statutar al debitoarei, precum si raportul de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in insolventa, iar la dosarul cauzei nu exista inscrisuri sau alte probe in acest sens pentru a confirma sustinerile reclamantului.

Curtea constata ca raspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii insolventei asupra administratorului societatii sau a altei persoane din cadrul debitoarei. Aceasta raspundere este o raspundere personala care intervine numai atunci cand prin savarsirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de insolventa.

Natura juridica a raspunderii institute de art. 138 din Legea nr. 86/2006 este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale. Fiind vorba de o raspundere delictuala inseamna ca, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate, culpa), conditii care capata, in aceasta situatie, unele conotatii speciale.

Faptele enumerate in dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv greseala de gestiune (in sens larg), trebuie sa fi contribuit la insuficienta activului. Prin urmare, trebuie sa se probeze ca administratorul, prin fapta sa culpabila, a contribuit la aducerea societatii in stare de insolventa. Raspunderea pentru insuficienta activului trebuie angajata doar daca prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabila a administratorului.

In cauza nu s-a dovedit ce fapte de natura celor prevazute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 ar fi fost savarsite de parat si nici ca acesta le-ar fi savarsit in interes personal sau cu intentia de a obtine rezultatele aratate de legiuitor in textul de lege incident.

Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea insolventei nu atrage automat raspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestuia, ci a prevazut posibilitatea atragerii acestei raspunderi doar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Dimpotriva, din probele administrate in cauza rezulta ca la data de 16.02.2015 paratul s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar si a depus documentele care le-a mai avut in posesie in legatura cu debitoarea si doua declaratii pe proprie raspundere prin care a aratat ca documentele contabile nu mai exista, fara a avea culpa in acest sens, iar bunurile identificate scriptic in documentele contabile nu mai exista in patrimoniul debitoarei si ca doar din eroare inca figureaza in evidentele institutiilor statului, deoarece nu s-au facut la momentul potrivit demersurile de radiere.

Asa fiind, constatand ca hotararea primei instante este gresita, in baza art. 480 C.pr.civ., Curtea va admite apelul declarat de paratul C.C. impotriva sentintei civile nr. 845/21.05.2015, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 5413/30/2013/a2 si va schimba hotararea apelata, in sensul ca va respinge actiunea formulata de reclamanta SCP

1. G. IPURL Timisoara, lichidator judiciar al debitoarei SC T.C. SRL Timisoara, impotriva paratului C.C.

Fiind in culpa procesuala, reclamanta va fi obligata la plata sumei de 2.600 lei cheltuieli de judecata in apel catre parat, reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu de avocat, suma care se va achita din fondurile debitoarei SC T.C. SRL Timisoara.