Acordarea ajutorului la trecerea in rezerva, Suspendarea, Exceptia prematuritatii.

Acordarea ajutorului la trecerea in rezerva. Suspendarea exercitiului acestui drept. Exceptia prematuritatii.

Art. 13 din Legea 285/2010; art. 9 din OUG 80/2011, art. 2 din OUG 84/2012, art. 10 din OUG 103/2013, art. 9 din OUG 83/2014

Exercitiul dreptului la acordarea sporului prevazut de art. 20 din anexa VII la Legea 285/2010 este suspendat, rezulta ca dreptul solicitat nu este actual, astfel incat se impune admiterea exceptiei prematuritatii unei astfel de actiuni.

Curtea de Apel Bacau - Sectia I Civila Decizia civila nr. 1179 din 7 noiembrie 2016

Prin sentinta civila nr. 392 din 01.04.2016 pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr. 23315/3/2015, s-a admis exceptia prematuritatii invocata de parat si s-a respins ca atare actiunea formulata de reclamantul A.T., CNP. ..., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat S.G. & Asociatii cu sediul in Bucuresti, sector 5, Splaiul Independentei nr..., , in contradictoriu cu paratii M.A.N., cu sediul Bucuresti Izvor nr. 110, sector 5, U.M. 02015 BACAU, cu sediul in Bacau, str. Republicii nr. ... avand ca obiect „drepturi banesti DISJUNS DIN DOSAR NR. 1484/3/2015”.

Prin cererea inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti sub numarul 1484/3/2015, mai multi reclamanti, printre care si domnul A.T., in contradictoriu cu paratii M.A.N. si U.M. 01993 FLOTILA 90 DE TRANSPORT AERIAN au solicitat obligarea acestora la plata ajutorului la trecerea in rezerva cuvenit in anul 2011, in conformitate cu art. 20 Anexa VII, Sectiunea a III-a din Legea 284/2010, actualizarea sumelor solicitate cu indicele preturilor de consum la data platii integrale si cheltuieli de judecata.

Ulterior, s-a format in urma disjungerii dosarul nr. 23315/3/2015 in care Tribunalul Bucuresti a pronuntat sentinta civila nr. 6716/23.06.2015 prin care a fost admisa exceptia necompetentei teritoriale a instantei sesizate si a fost declinata competenta in favoarea Tribunalului Bacau, pe rolul caruia cauza a fost inregistrata sub nr. 23315/3/2015 la data de

17.07.2015.

In motivarea cererii initiale s-a aratat de catre reclamant ca in anul 2011 a fost trecut in rezerva cu drept de pensie si a solicitat acordarea ajutorului mentionat mai sus, insa paratul MAN a solutionat negativ cererea prin adresa nr. P119/13.11.2013.

A precizat reclamantul ca dreptul la plata acestui ajutor s-a nascut in baza Legii 284/2010, iar pe parcursul anului 2011 a fost suspendat, conform Legii 285/2010, insa dupa eliminarea factorului suspensiv prin Legea 283/2011 si OUG 84/2012, urmatoarele legi anuale de salarizare ar fi trebuit sa-i achite aceste sume.

A aratat ca legile anuale de salarizare ulterioare celei aplicabile in anul 2011 nu-l privesc, ci sunt aplicabile celor carora li s-a nascut dreptul de pensie in 2012 si 2013. O interpretare contrara ar contraveni principiului neretroactivitatii legii civile.

In continuare reclamantul a adresat o multitudine de intrebari paratului referitor la cunoasterea practicii Curtii Constitutionale si a ICCJ si a aratat ca solutionarea prezentei cauze presupune demonstrarea a doua probleme esentiale ce este Legea 285/2010 act normativ oarecare sau act normativ de suspendare a unui drept si ajutorul este un bun sau cel putin o speranta legitima.

Concluzioneaza ca Legea 285/2010 este act simplu de suspendare, iar ajutoarele acordate la trecerea in rezerva reprezinta un bun.

In contradictoriu paratul MAN a depus intampinare solicitand respingerea cererii ca

neintemeiata.

A aratat ca si ulterior anului 2011 legiuitorul prin acte normative, care au reglementat salarizarea, a prevazut neacordarea ajutoarelor la trecerea in rezerva.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Pentru reclamant a formulat concluzii scrise SCPA G., D. & Asociatii (filele 33-36, filele 40-45 ).

In instanta paratul M.A.N. a fost reprezentat de domnul consilier juridic R. A.-G., potrivit delegatiei fara numar de inregistrare depusa la dosar (fila 13).

La dosarul Tribunalului Bacau paratul a depus inscrisuri constand in practica judiciara (filele 20-32).

Analizand actele dosarului in solutionarea cu prioritate, conform art. 248 alin.1 N C.pr.civ., a exceptiei prematuritatii formularii actiunii, invocata de paratul M.A.N. la termenul de judecata din 05.02.2016, cu precizarile formulate la termenul de judecata din 4.03.2016, tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 32 si 33 N C. pr. civ., o cerere in justitie poate fi formulata numai daca autorul acesteia justifica un interes determinat, legitim, personal, nascut si actual.

La randul sau, art. 34 N C. pr. civ. prevede exceptiile de la regula de mai sus pentru anumite situatii cand interesul nu este actual, dar si in aceste ipoteze instanta are obligatia de a urmari implinirea termenului.

Reclamantul a fost trecut in rezerva la data de 31.01.2011 astfel cum se arata in cuprinsul Deciziei nr. 99307/15.01.2014 emisa de M.A.P.N. - fila 49 dosar Tribunal Bucuresti, decizie prin care i-au fost stabilite drepturile cuvenite cu titlu de pensie pentru limita de varsta.

Conform Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, in vigoare de la 01.01.2011, aplicabila si in prezent,
Anexa VII
FAMILIA OCUPATIONALA DE FUNCTII BUGETARE "APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA", art. 20(
1)
La trecerea in rezerva sau direct in retragere, respectiv la incetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, pentru activitatea depusa, in functie de vechimea efectiva ca militar, politist, functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si personal civil in institutiile publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala, beneficiaza de un ajutor stabilit in raport cu solda functiei de baza, respectiv salariul functiei de baza avuta/avut in luna schimbarii pozitiei de activitate, astfel: (2) Personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, trecuti in rezerva sau direct in retragere, respectiv ale caror raporturi de serviciu au incetat, cu drept la pensie de serviciu, inainte de implinirea limitei de varsta de pensionare prevazute de lege, mai beneficiaza, pentru fiecare an intreg ramas pana la limita de varsta de pensionare sau, in situatia in care pot desfasura activitate peste aceasta limita, pana la limitele de varsta in grad la care pot fi mentinute in activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu doua solde ale functiei de baza, respectiv cu doua salarii ale functiei de baza. (3) Prevederile alin. (2) nu se aplica personalului militar, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare care beneficiaza de plati compensatorii. (4) In caz de deces al beneficiarului inainte de data platii ajutorului, acesta se acorda sotiei sau sotului supravietuitor ori copiilor, iar in lipsa acestora, parintilor, prin aplicarea in mod corespunzator a prevederilor alin. (1) si (2).”

Conform art. 94 Acordarea drepturilor banesti reglementate prin prezenta lege se face
in limita fondurilor bugetare aprobate anual
cu aceasta destinatie in bugetele institutiilor publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Prin art. 13
(1) Legea 285/2010 referitoare la salarizarea in anul 2011 personalului platit din fonduri publice s-a prevazut ca „
In anul 2011, dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva nu se aplica.(2) In anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplica in situatia imposibilitatii mentinerii in activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori incadrate in grad de invaliditate sau decedate.”

Prin art.9 din Art.II a OUG 80/2010 astfel cum a fost introdus prin Legea 283/2011 s-a prevazut ca „
In anul 2012 nu se acorda ajutoarele
sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori
la trecerea in rezerva
.”

Prin art.9 din Art.II a OUG 80/2010 astfel cum a fost modificat prin OUG 84/2012 s-a prevazut ca „
In anul 2013 nu se acorda ajutoarele
sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori
la trecerea in rezerva
.”

Prin art.10 OUG 103/2013
(1)
„
In anul 2014 nu se acorda ajutoarele
sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori
la trecerea in rezerva
.”

Prin art. 9 OUG 83/2014 (1) „In anul 2015, dispozitiile legale privind acordarea

ajutoarelor
sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la
trecerea in rezerva nu se aplica
”

Potrivit art. 11 alin.(1) din O.U.G. nr. 57/2015
in anul 2016
,
dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor
sau, dupa caz, a indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori
la trecerea in rezerva nu se aplica
.

Din expunerea reglementarilor de mai sus reiese ca dreptul reclamantului la plata ajutoarelor la trecerea in rezerva isi gaseste reglementarea in dispozitiile art.20 Anexa VII Legea 284/2010, insa acestea nu s-au acordat in perioada 2011 la zi ca urmare a prevederilor din actele normative care au reglementat salarizarea personalului platit din fonduri publice aplicabile in aceasta perioada.

Nici unul din actele normative enuntate mai sus nu cuprinde prevederi exprese cum ca aceste ajutoare nu se acorda unei anumite categorii de beneficiari, asa cum sugereaza reclamantul, anume celor carora li s-a nascut dreptul de pensie in anul aferent incidentei legii de salarizare, astfel incat sa se poata afirma, ca odata cu epuizarea anului pentru care au avut incidenta aceste dispozitii, a incetat cauza de suspendare si dreptul beneficiarilor poate fi realizat.

Nu a putut fi primita apararea reclamantului cum ca prin actele normative ulterioare Legii 285/2010 se incalca principiul retroactivitatii legii civile, deoarece acestea cuprind dispozitii care se aplica de la data intrarii lor in vigoare si nu anterior acestei date.

Nu a putut fi primita nici interpretarea proprie a reclamantului referitoare la decizia nr. 16/08.06.2015 pronuntata de catre ICCJ in dosarul 689/1/2015, ICCJ doar statuand ca dispozitiile art. 9 din Legea 118/2010 vizeaza exercitiul dreptului la acordarea ajutoarelor, in sensul ca acesta este suspendat in perioada de aplicarea a acestei legi, si nu vizeaza existenta acestui drept.

Instanta nu a putut retine de aici decat ca, similar acestei interpretari, dispozitiile din actele normative enuntate mai sus vizeaza exercitiul dreptului la acordarea ajutoarelor, in sensul ca acesta este suspendat in perioada de aplicarea a acestor legi,

De altfel in continutul deciziei, in considerente, Curtea afirma „Din interpretarea normelor legale enuntate rezulta ca vointa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de incetare a existentei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizatii, ci doar de suspendare a exercitiului acestui drept. Ratiunea acestei interpretari este impusa si de succesiunea in timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, masura neaplicarii dispozitiilor legale privind ajutoarele/indemnizatiile in anii 2011-2015.”

Ajutorul reclamat are natura juridica a unui ajutor social de care beneficiaza cadrele militare, politistii si functionarii publici cu statut special, la trecerea in rezerva sau direct in retragere, asa cum a statuat ICCJ prin decizia nr. 2965 din 7 martie 2013.

Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de beneficii prin modificari legislative corespunzatoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotararea din

8 noiembrie 2005, nr. 63134/00, par. 23).

Instanta a retinut ca plata prestatiei a fost suspendata, astfel ca nu se poate afirma ca reclamantul a fost deposedat de bunul sau.

In cauza Sporrong si Lonnroth c Suediei (1982) Curtea a stabilit care sunt limitele ingerintei statului in ceea ce priveste dreptul de proprietate.

Astfel, ingerinta statului poate fi rezultatul unei masuri luate de o autoritate publica, al unei hotarari judecatoresti sau a anumitor prevederi legale.

O masura care reprezinta o ingerinta in dreptul de proprietate trebuie, conform jurisprudentei CEDO, 1. sa fie prevazuta de lege, 2. sa fie justificata de o cauza de utilitate publica sau de un scop legitim de interes general si 3. sa asigure un just echilibru intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele protejarii drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong si Lonnroth c. Suediei).

Statul dispune de o anumita marja de apreciere, ca si in alte domenii care extind garantiile Conventiei. Mai mult decat atat, notiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsa. In mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile si veniturile bugetului de stat implica de obicei luarea in considerare a aspectelor politice, economice si sociale si legiuitorul dispune de o marja larga de apreciere pentru a desfasura o politica economica si sociala.

Preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflecta in structura art. 1 din Protocolul 1 Aditional in totalitate, asadar si in a doua teza care trebuie citita in conformitate cu principiul consacrat de prima.

In special trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre scopul vizat si mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SA si altii c. Belgiei, 20 nov. 1995).

In ce priveste ingerinta retinuta in cauza tribunalul a apreciat, pe de o parte ca aceasta este prevazuta prin lege si pe de alta parte ca aceasta serveste necesitatii protejarii unui interes general, asigurarea stabilitatii economice a tarii si apararea sigurantei nationale fiind notiuni care se circumscriu celor de „scop legitim de interes general” si de „cauza de utilitate publica”.

Urmeaza asadar a analiza daca a fost respectat justul echilibru intre interesele generale vizate si interesul particular ocrotit, respectiv daca ingerinta statului a impus reclamantului o sarcina individuala excesiva.

In aceasta analiza, Tribunalul urmeaza sa se raporteze la contextul particular al prezentei cauze, respectiv acela ca ajutorul acordat reclamantului este suportat de la bugetul de stat, fiind stabilit prin lege de catre stat.

Tribunalul reaminteste, de asemenea ca, in conformitate cu practica constanta a Curtii, Statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu.

Curtea a constatat in situatii concrete ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei.
(Wieczorek c. Poloniei,
hotarare din 8 decembrie 2009, par. 59 sau
Mellacher c. Austriei,
hotarare din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).

Tribunalul a retinut ca masura de suspendare a platii ajutorului reclamat este justificata de ratiuni de politica bugetara, a afectat in egala masura toate persoanele aflate in situatia reclamantului si a tinut cont de situatia acestei categorii de persoane, respectiv persoane care pot obtine venituri in urma implicarii intr-o activitate lucrativa si care beneficiaza de un drept de pensie.

De asemenea, nu a fost administrata nici o proba din care sa rezulte ca, pentru motive independente de vointa sa reclamantul are de suportat cheltuieli carora nu le poate face fata din cauza neachitarii sumelor pretinse.

De amintit, in acest context al perioadei scurse de la data suspendarii exercitiului dreptului ce face obiectul pricinii, este si cauza
Dumitru Daniel Dumitru si altii impotriva

Romaniei (4 septembrie 2012),
in cadrul deciziei, analizand cererea reclamantilor de a verifica daca esalonarea, stabilita pe cale legislativa, a executarii creantelor la care aveau dreptul in urma unor hotarari judecatoresti este compatibila cu Conventia, CEDO retinand ca plata esalonata a sumelor datorate reclamantilor nu poate fi considerata nerezonabila.

In speta de fata, tinand cont de principiile extrase din jurisprudenta CEDO, astfel cum a fost indicata mai sus, tribunalul nu a putut retine ca suspendarea de la executare a dreptului reclamantului, chiar daca se intinde deja pe o durata de 5 ani, este nerezonabila.

Astfel, chiar din cuprinsul legilor si ordonantelor de guvern prin care s-a dispus amintita suspendare, acte a caror constitutionalitate a fost deja verificata (prin deciziile nr. 291/2013, nr. 173/2015), se poate observa ca in perioada 2011-2015 numeroase drepturi salariale sau de natura sociala au fost suspendate de la executare, ca de exemplu: premii si prime de vacanta, tichete de masa sau de vacanta, plata orelor suplimentare, tichete-cadou.

De asemenea, in aceeasi perioada statul a adoptat masuri legislative de majorare a salariilor si a pensiilor reduse in cursul anului 2010 pe fondul unor dezechilibre bugetare.

In consecinta, decizia autoritatilor publice de a stabili o ordine de prioritati pentru reintregirea acestor drepturi restranse in perioada analizata, lasand spre final ajutoarele si indemnizatiile pentru iesirea la pensie, nu poate fi considerata lipsita de temei rezonabil sau neproportionala.

Fata de aceste motive, tribunalul a apreciat ca nu poate inlatura de la aplicare in speta prevederi legale in vigoare aplicabile in timp situatiei reclamantului.

De asemenea, nu se poate considera intemeiata sustinerea partii in sensul ca nu este un destinatar al acestor norme, motivat de aspectul ca decretul sau privind trecerea in rezerva a fost emis la data de 21-12-2010, intrucat dreptul de a primi ajutorul in litigiu nu se poate naste anterior efectivei treceri in rezerva, ce a fost stabilita, chiar prin amintitul decret, pentru data de 7.01.2011, cand Legea nr. 283/2011 era in vigoare.

Pentru aceste considerente, instanta a admis exceptia prematuritatii formularii actiunii, invocata din oficiu, apreciind dreptul reclamantului de a primi ajutorul pentru trecerea in rezerva afectat de un termen suspensiv ce nu s-a implinit, si va respinge actiunea ca prematur formulata.

A fost criticata solutia primei instante pentru urmatoarele considerente:

• gresit a fost admisa exceptia prematuritatii atata timp cat dreptul supus analizei a devenit actual la momentul nasterii raportului juridic de trecere in rezerva, adica in anul 2011 sau cel mult, la data incetarii cauzei de suspendare instituita de Legea 285/2010, respectiv 01.01.2012; se invoca in acest sens si dispozitiile art. 34 alin. 3 NCPC.
• se sustine ca Tribunalul a interpretat gresit aspectul principal invocat, respectiv, inaplicabilitatea legilor anuale de salarizare ce au succedat Legii 285/2010, pentru raportul juridic de trecere in rezerva a reclamantului, raport juridic nascut in anul 2011. Se invoca ca dreptul exista de la data de 01.01.2012, cu referire si la sustinerile ICCJ intr-o decizie data in recurs in interesul legii cu referire la suspendarea primelor de vacanta in perioada 2001-2006; apelantul solicita a se avea in vedere ca in prezent ne-am afla in al 7 lea act normativ de suspendare, cu referire la sustinerile Curtii Constitutionale din cadrul deciziilor 42/2014 si nr. 269/2014 si cele retinute de ICCJ prin decizia nr. 16/2015 si de Curtea de Apel Bucuresti in decizia 5332/2015.
• in subsidiar se solicita a fi obligat paratul la plata contravalorii reactualizate la data platii efective a ajutorului prevazut de Legea 284/2010 la incetarea cauzei de suspendare, invocandu-se o decizie de speta a Curtii de Apel Bucuresti.

Intimatul a depus intampinare, solicitand in esenta respingerea ca nefondat a apelului, apreciind ca hotararea primei instante este legala si temeinica.

Examinand apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor si lucrarilor dosarului, a dispozitiilor art. 466 si urm. Cod pr. civila, Curtea retine urmatoarele:

Apelantul-contestator a solicitat acordarea ajutorului egal cu 20 de solde in functie de baza raportat la art. 20 din Legea nr. 284/2010. In conformitate cu art. 20 alin. 1 din anexa VII la Legea 284/2010 „la trecerea in rezerva sau direct in retragere, respectiv la incetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, pentru activitatea depusa, in functie de vechimea efectiva ca militar, politist, functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor si personal civil in institutiile publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala, beneficiaza de un ajutor stabilit in raport cu solda functiei de baza, respectiv salariul functiei de baza avuta/avut in luna schimbarii pozitiei de activitate”.

In speta, apelantul-contestator a trecut in rezerva in anul 2011, asadar devin incidente dispozitiile art. 13 alin. 1 din Legea 285/2010 privind salarizarea pe anul 2011 conform cu care „in anul 2011, dispozitiile legale prevad acordarea ajutoarelor sau dupa caz indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva nu se aplica”.

Curtea apreciaza ca prima instanta in mod corect a respins actiunea ca prematur formulata, raportat la dispozitiile sus-mentionate.

Sustine apelantul ca ar fi trebuit sa fie avute in vedere dispozitiile art. 34 alin. 3 NCP civila. Acest punct de vedere va fi inlaturat, atata timp cat nu s-a facut dovada unei „pagube insemnate” pe care ar fi suportat-o apelantul, asa cum prevede textul sus-mentionat.

Va fi inlaturata si critica apelantului referitoare la faptul ca Tribunalul ar fi interpretat gresit aspectul principal invocat, respectiv inaplicabilitatea legilor anuale de salarizare ce au succedat Legii 285/2010 cu consecinta faptului ca dreptul ar exista la data de 01.01.2012.

Curtea are in vedere actele normative prin care s-a dispus suspendarea exercitiului dreptului a carui recunoastere se solicita, respectiv:

• pentru anul 2011 - art. 13 din Legea 285/2010 conform cu care „in anul 2011 dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva nu se aplica”.
• pentru anul 2012 - art. 9 din OUG 80/2010 care stabileste ca „in anul 2012 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva”.
• pentru anul 2013 - art. 2 din OUG 84/2012 „ prevederile art. 7 alin. (1) din OUG nr. 19/2012 si ale art. 1 alin. (4) si (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) si (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) si art. 13 ale art. II din OUG nr. 37/2008, se aplica in mod corespunzator si in anul 2013”.
• pentru anul 2014 - art. 10 din OUG 103/2013 care stabileste ca „in anul 2014 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva”.
• pentru anul 2015 - art. 9 din OUG 83/2014 conform cu care „in anul 2015, dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva, nu se aplica”.

Este adevarat ca a operat o suspendare repetata a platilor, asa cum a subliniat prin motivele de apel si apelantul-contestator dar acesta nu este de natura sa duca la admiterea unei astfel de actiuni, cum solicita apelantul.

Referitor la invocarea considerentelor deciziei 42/2013 a Curtii Constitutionale, instanta de apel apreciaza ca nu se pune problema in speta a faptului ca masura suspendarii repetate ar putea crea incertitudine cu privire la existenta acestor drepturi. Aceasta deoarece prin decizia nr. 16/2015 pronuntata de ICCJ completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a retinut urmatoarele: „Din interpretarea normelor legale rezulta ca varianta legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socio profesionale, respectiv de incetare a existentei dreptului de acordare de ajutoare/ indemnizatii, ci doar de suspendare a exercitiului acestui drept. Ratiunea acestei interpretari este vizata si de succesiunea in timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, masura suspendarii dispozitiilor legale privind ajutoarele”.

Fata de considerentele deciziei I.C.C.J., Curtea apreciaza ca nu a fost incalcata egalitatea armelor, ca garantie la un proces echitabil, asa cum sustine apelantul in raport de decizia CCR 269/2014.

Restrangerea pentru o perioada determinata a beneficiului acordarii soldelor la trecerea in rezerva a fost prevazuta de lege si nu reprezinta o ingerinta ce ar fi avut ca efect privarea apelantului de bunul sau, ci doar o restrangere temporara a beneficiului acestui drept. In acest sens s-a pronuntat Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin decizia de inadmisibilitate pronuntata la 06.12.2011 in cauza Felicia Mihaies impotriva Romaniei (cerere 44232/11) si Adrian Gavril Sentes impotriva Romaniei (cerere 44605/11) .

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca privarea de un bun poate fi facuta pentru realizarea unor interese generale de ordin economic/social, ceea ce este de natura sa confere statelor semnatare o anumita marja de apreciere.

Se apreciaza astfel, ca restrangerea drepturilor solicitate de apelantul-contestator a fost prevazuta de lege, a fost aplicata in mod nediscriminatoriu tuturor militarilor trecuti in rezerva, iar masurile dispuse sunt obiective, rezonabile si proportionale cu amploarea consecintelor crizei economice, fiind justificate de restabilirea echilibrului bugetar.

Curtea constata ca exercitiul dreptului la acordarea ajutorului prevazut de art. 20 din anexa VII la Legea 284/2010 este suspendat. Cum dreptul solicitat nu este actual, in prezent nu este posibila obligarea intimatei la plata ajutorului egal cu 20 de solde.

In ce priveste solicitarea apelantului de a se dispune plata acestor ajutoare la incetarea cazului de suspendare (cu referire la decizia de speta a Curtii de Apel Bucuresti din dosarul 39730/3/2014), nici aceasta solicitare nu poate fi primita. Aceasta deoarece acest moment este imprevizibil este imprevizibil, iar o hotarare judecatoreasca trebuie sa fie certa, intemeiata pe legislatia existenta si sa poata fi pusa imediat in aplicare.

Pentru considerentele sus-aratate, vazand dispozitiile art. 480 Cod pr. civila, a fost respins apelul ca nefondat.