Accident de munca, Culpa angajatorului in producerea accidentului

Potrivit art. 253 (1) din Codul muncii „Angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul ”.

Dupa producerea accidentului din culpa angajatorului in incinta societatii in care reclamanta a fost victima unui accident de munca, societatea a suportat cheltuielile de spitalizare si recuperare in suma de 6500 lei (suma ce cuprindea si achizitionarea suruburilor).

In afara acestor cheltuieli, apelanta parata a sustinut-o material pe reclamanta achitandu-i lunar suma de 1000 lei, desi salariul acesteia era venitul minim pe economie (perioada iunie 2014 - septembrie 2014, cand reclamanta nu s-a prezentat la serviciu), de unde concluzia ca, pe langa salariul acordat pe perioada concediului medical, primea si 1000 de lei de la angajator.

In mod corect s-a retinut neindeplinirea cumulativa a conditiilor legale prevazute de art.253 din Codul muncii, raportat la art.1350 din Codul civil.

Acordarea de daune morale reclamantei in suma de 40.000 lei nu este insuficienta cum sustine aceasta, ci exagerat de mare, si reprezinta o imbogatire fara just temei avand in vedere faptul ca dupa producerea accidentului si a interventiei suferite aceasta nu a ramas cu infirmitate.

Art. 253 alin. (1) din Codul muncii Art. 1388 Cod civil

 

 

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 4.11.2014 sub numar de dosar .../118/2014, reclamanta [...] a chemat in judecata parata SC [...] SRL solicitand instantei obligarea acesteia la plata unei sume globale de 131850 lei sau, in subsidiar, la plata unei sume lunare in cuantum de 450 lei, de la data producerii accidentului si pana la implinirea varstei legale de pensionare, cu titlu de daune materiale, obligarea paratei la plata sumei de 3.000.000 lei, cu titlu de daune morale, si obligarea la plata dobanzii legale de la data accidentului si pana la efectuarea platii si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, in data de 14.01.2012, in jurul orei 15, in timp ce pleca de la locul de munca, situat in sat [...], com. [...], a fost victima unui accident de munca. Astfel, impreuna cu fosta colega de munca, [...], se pregateau sa iasa pe poarta unitatii, moment in care [...] i-a cerut sa inchida poarta unitatii intrucat aceasta era larg deschisa, iar programul de munca se terminase. Fiind o poarta mare, al carei mecanism de deschidere-inchidere presupune impingerea acesteia pe o sina, [...] a trebuit s-o impinga din spate, iar reclamanta a tinut-o de maner, moment in care poarta a sarit de pe sina si s-a prabusit peste ea. Acuzand dureri foarte mari la nivelul mijlocului si al coloanei, cu poarta deasupra ei, reclamanta a inceput sa tipe. Strigatul de ajutor al fostei colege si tipetele sale de durere au fost auzite de catre doi barbati care se aflau in incinta unitatii, respectiv [...] si [...].

Acestia au ridicat poarta de pe reclamanta si i-au cerut sa se ridice, insa, fiind lovita la coloana, evident ca nu a putut. Dupa ce au ridicat poarta, a reusit sa-si scoata telefonul si s-o sune pe sora ei, [...], care, impreuna cu sotul ei, [...], au venit la locul accidentului. La locul accidentului a venit o ambulanta de la CEZ (parcul eolian din [...]) care a transportat-o pana la centrul de permanenta, de unde a fost preluata de o alta ambulanta trimisa de catre serviciul 112. Aceasta din urma a transportat-o la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, unde a ramas internata 2

77

saptamani. In acest interval, a fost supusa unei interventii chirurgicale, in timpul careia i-au fost montate 8 suruburi din titan pe coloana. Diagnosticul, asa cum rezulta din biletul de iesire din spital din 01.02.2012, a fost fractura de vertebre toracice. In data de 15.01.2013, a fost din nou internata la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, unde a fost supusa unei noi interventii chirurgicale pentru repozitionarea suruburilor din coloana, asa cum rezulta din biletul de iesire din spital din data de 22.01.2013.

S-a mai aratat ca, in data de 11.07.2011, sotul reclamantei, [...], in timp ce se afla la locul de munca, in incercarea de a repara transportorul mobil banda din magazia de cereale, a fost prins intre banda, pardoseala si roata transportorului, rezultand decesul acestuia. Conform procesului - verbal de cercetare incheiat de catre Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta, principalul vinovat de producerea accidentului a fost sotul meu. Astfel, dupa doar 6 luni, in incinta aceleiasi unitati, a avut loc un nou accident de munca, in conditiile in care prin procesul verbal de cercetare al evenimentului produs in data de 11.07.2011 paratei i-au fost impuse anumite masuri pentru prevenirea altor accidente similare
litera s dinp-v de cercetare a evenimentului din 11.07.2011,
SC [...] fiind identificata ca persoana raspunzatoare de incalcarea reglementarilor privind protectia muncii.

Potrivit art. 30 alin.1 lit. j din Lg. 319/2006, constituie accident de munca
accidentul suferit inainte sau dupa incetarea lucrului, daca victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele, daca schimba imbracamintea personala, echipamentul individual de protectie sau orice alt echipament pus la dispozitie de angajator, daca se afla in baie ori in spalator sau daca se deplasa de la locul de munca la iesirea din intreprindere sau unitate si invers.
De asemenea, potrivit art. 5 lit. g din Lg. 319/2006 constituie accident de munca
vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.
Avand in vedere ca reclamanta se deplasa de la locul de munca, la iesirea din unitate, cand a avut loc accidentul, este evident ca accidentul este de munca, in intelesul prevederilor mentionate mai sus.

Conform art. 253 din Lg. 53/2003,
angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
Potrivit art. 266 din Lg 53/2003,
Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
La data producerii accidentului reclamanta era angajata la SC [...] SRL in functia de gestionar, asa cum rezulta din adeverinta nr. 4.. .49/26.09.2014, iar accidentul s-a produs ca urmare a nerespectarii de catre angajator a dispozitiilor contractuale privind securitatea in munca. Asadar, pentru a fi angajata raspunderea contractuala se cer a fi indeplinite patru conditii: fapta ilicita care consta in neindeplinirea unei obligatii contractuale asumate de catre debitor; existenta unui prejudiciu in patrimoniul creditorului; raport de cauzalitate intre fapta ilicita a debitorului si prejudiciul suferit de creditor; culpa debitorului.

Cu privire la existenta unei fapte ilicite constand in neexecutarea unei obligatii contractuale, va rog sa observati ca acesta rezulta fara putinta de tagada din faptul ca angajatorul avea obligatia sa asigure securitatea in munca. Desprinderea portii si prabusirea peste subsemnata constituie o neexecutare a acestei obligatii. In cee ce priveste existenta prejudiciului si intinderea acestuia, consider ca vatamarea grava a integritatii corporale dovedeste existenta acestuia. Cu privire la intinderea prejudiciului, s-a aratat ca prejudiciul material consta in reducerea capacitatii de munca, in sensul ca subsemnata sunt nevoita sa depun un efort suplimentar pentru a presta aceeasi munca pe care o desfasuram anterior producerii accidentului. Dupa producerea accidentului, reclamanta are dureri la coloana daca sta cateva ore pe scaun. De asemenea, variatiile de temperatura ii produc dureri la nivelul coloanei. Practic, pentru a-si indeplini indatoririle de serviciu, reclamanta trebuie sa depuna un efort fizic suplimentar, intretinut de medicamente si prin suprasolicitarea organismului.

A apreciat ca i-a fost redusa capacitatea de munca cu aproximativ 50 %. Drept urmare, prejudiciul material trebuie raportat la procentul cu care i-a fost redusa capacitatea de munca.

Avand in vedere ca la momentul la care s-a produs accidentul era angajata cu salariul minim pe economie, suma lunara pe care trebuie s-o plateasca parata este de 50 % din salariul minim pe economie, respectiv 450 de lei/luna.

Data la care va iesi la pensie este mai 2036. De la data producerii accidentului (ianuarie 2012) si pana in mai 2036 (varsta legala de pensionare) sunt 293 de luni. 450 de lei X 293 de luni = 131.850 lei.

In ceea ce priveste prejudiciul nepatrimonial, in absenta unor criterii pe baza carora sa se poata realiza o cuantificare obiectiva a daunelor morale, acestea se stabilesc in raport cu consecintele negative suferite de reclamanta, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecintele vatamarii, masura in care mi-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. Pentru cuantificarea daunelor morale instanta trebuie sa tina seama de durerile fizice (pretium doloris) suferite, atat in momentul producerii accidentului, cat si ulterior, ca urmare a montarii a opt suruburi pe coloana si a tratamentelor medicale necesare in vederea recuperarii. Reclamanta are doi copii, unul de 18 ani iar celalalt de 15 ani, pe care trebuie sa-i ingrijeasca singura. In conditiile in care i-a fost diminuata capacitatea de efort, trebuie sa indeplineasca indatoririle de serviciu, sa se ocupe de cresterea copiilor si de gospodarie, ceea ce ii provoaca in continuare dureri fizice.

In raport de acestea, a apreciat ca suma de 300.000 de lei pe care o solicita cu titlu de daune morale este pe deplin justificata. In ceea ce priveste legatura de cauzalitate dintre fapta paratei si prejudiciul suferit si aceasta conditie este indeplinita intrucat vatamarea pe care a suferit-o, ca urmare a prabusirii portii peste reclamanta, reprezinta consecinta inactiunii paratei care nu a luat masurile necesare pentru ca acea poarta sa functioneze in conditii optime, acest aspect reprezentand o obligatie privind securitatea in munca. Cu privire la ultima conditie, si anume sa existe culpa debitorului, a precizat ca, potrivit art. 1548 din Codul civil, „
Culpa debitorului unei obligatii contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutarii. "

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 253 din Codul muncii si Legea nr. 319/2006, Codul

civil.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar inscrisuri in copie.

In aparare, parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondata a actiunii cu consecinta obligarii reclamantei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea cauzei. S-a aratat ca, pentru incidentul din luna ianuarie 2012, angajatorul a suportat cheltuielile de spitalizare si recuperare in suma de 6500 lei, suma ce cuprindea si achizitionarea suruburilor. In afara acestor cheltuieli, angajatorul a sustinut-o material pe reclamanta in sensul ca ii platea efectiv suma de 1000 lei, desi salariul prevazut in contractul individual de munca era cel minim pe economie. Desi in perioada iunie 2014 - septembrie 2014 reclamanta nu s-a prezentat la locul de munca, societatea a continuat sa achite suma de 1000 lei lunar. Dupa producerea incidentului si terminarea perioadei de concediu medical, reclamanta si-a reluat activitatea de gestionar, raporturile de munca derulandu-se pana in luna octombrie 2014, cand salariata a anuntat ca doreste sa plece din societate.

Daca dupa interventia chirurgicala salariata acuza dureri care sa conduca la imposibilitatea prestarii activitatii de gestionar, potrivit disp. Legii nr. 346/2002, aceasta putea solicita reducerea programului de lucru cu obligatia angajatorului de a plati o indemnizatie pentru reducerea timpului de munca. O astfel de solicitare nu a fost adresata societatii. Imprejurarea ca sustinerile reclamantei referitoare la prejudiciile materiale suferite prin reducerea capacitatii de munca sunt nereale rezulta si din fisa de aptitudini nr. 23/19.06.2012 intocmita de medicul de medicina muncii in care se arata ca, la data de 19.06.2012, deci la 6 luni de la interventia chirurgicala, reclamanta era apta de munca. In egala masura, nu se poate retine nici culpa societatii in executarea obligatiei de a asigura securitatea in munca, atat timp cat reclamantei i s-a facut periodic instructajul pentru securitatea si sanatatea in munca si atat timp cat, cea care nu a dorit reclamarea incidentului ca fiind accident de munca, a fost tocmai reclamanta.

In ceea ce priveste prejudiciul moral, dupa producerea incidentului implicatiile reclamantei pe toate planurile vietii sociale, nu au suportat consecinte negative, in sensul ca aceasta nu a fost privata de o parte din veniturile castigate anterior acestui moment, cu dimpotriva a beneficiat de o suplimentare a veniturilor, fapt care nu o putea afecta pe plan psihic, profesional ori familial. Mai mult, in conditiile in care reclamanta a inteles sa renunte din proprie initiativa la veniturile stabile acordate de parata, nu se poate retine ca aceasta a fost vatamata in plan fizic, psihic, social, profesional si familial si nici faptul ca aceasta nu a mai avut o viata normala in societate datorita culpei societatii.

In drept, au fost invocate disp. art. 253, art. 178 din Codul muncii, Legea nr. 346/2002.

In aparare, au fost depuse in copie inscrisuri.

Pentru solutionarea cauzei, instanta a incuviintat si a administrat proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul ambelor parti si proba testimoniala cu martora [...].

La termenul de judecata din data de 05.10.2015, in temeiul art. 413 alin.1 pct. 1 NCPC, instanta a dispus suspendarea judecatii cererii pana la solutionarea definitiva a cauzei care a facut obiectul dosarului nr. .../118/2015 al Tribunalului Constanta - Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, pentru considerentele aratate in incheiere. Prin incheierea din data de 19.01.2017, cauza a fost repusa pe rol.

Prin cererea depusa la data de 14.02.2017, reclamanta si-a modificat cuantumul obiectului cererii de chemare in judecata solicitand obligarea paratei la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, mentinand solicitarea privind daunele materiale.

Solutionand pe fond cauza, Tribunalul Constanta a pronuntat sentinta civila nr.424 din 6 martie 2017, prin care a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta [...] in contradictoriu cu parata SC [...] SRL,

A fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 40.000 lei reprezentand daune morale, actualizata cu dobanda legala incepand cu data de 4.11.2014 pana la data platii.

A fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 3.000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca reclamanta este angajata paratei si la data de 14 ianuarie 2012, din culpa angajatorului, a suferit un accident de munca (in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu), care, potrivit dispozitiilor art.253 alin.1 din Codul muncii este obligat sa o despagubeasca moral si material.

Prin sentinta civila nr. 781 din 7 iunie 2016 pronuntata de Tribunalul Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 982/CA din 12 decembrie 2016 a Curtii de Apel Constanta s-a stabilit ca reclamanta nu are nicio culpa in producerea accidentului.

Dimpotriva, accidentul produs din culpa angajatorului i-a provocat acesteia un prejudiciu moral, prejudiciu care se ridica la suma de 40.000 lei, suma actualizata cu dobanda legala pana la data platii efective.

Instanta de fond a mai retinut ca, prin omisiunea societatii parate de a-si indeplini obligatiile prevazute de Legea nr.319/2016, a fost posibil accidentul din 14 ianuarie 2012, care s-a produs prin prabusirea portii pe reclamanta, accident in urma caruia aceasta a suferit un prejudiciu material si moral.

Referitor la prejudiciul material, instanta, in urma administrarii probei cu expertiza in dosarul cu nr. .../118/2015 a stabilit ca reclamanta are capacitatea de munca pastrata, prezinta o deficienta globala usoara cu capacitate adaptativa de 20% si nu se incadreaza in gradul de invaliditate.

Or, in speta, reclamanta nu a facut dovada unui prejudiciu material cert, sub aspectul existentei si al posibilitatilor de evaluare, fapt ce a condus la respingerea acordarii de prejudiciu material.

In termen legal, impotriva sentintei civile nr. 424 din 6 martie 2017, pronuntata de Tribunalul Constanta au declarat apel partile in proces.

Apelul declarat de parata SC SRL;

Motiveaza apelul, aratand ca la acordarea daunelor morale, instanta de fond nu a indicat niciun criteriu pentru care a acordat suma de 40.000 lei.

Instanta de fond a facut o enumerare generica a consecintelor negative asupra vietii apelantei reclamante.

Din probele administrate in cauza, rezulta ca urmarile accidentului nu se resimt din punct de vedere medical, iar in prezent reclamanta duce o viata normala, aspect recunoscut chiar si prin depozitia martorei propusa de catre aceasta.

Intimata parata a declarat ca nu a fost afectata din punct de vedere moral, aceasta continuandu-si viata in mod normal.

Prin raportare la situatia financiara a familiei si prin raportare la situatia oricarui roman cu venit mediu, suma de 40.000 lei acordata cu titlu de daune morale este excesiv de mare, dobandind natura unei imbogatiri fara just temei.

Apelanta parata, relateaza ca, dupa producerea accidentului, implicatiile intimatei pe toate planurile vietii sociale nu au suportat consecinte negative.

Mai precizeaza apelanta ca in momentul producerii accidentului, intimata era asigurata obligatoriu pentru accidente in munca prin efectul Legii nr. 346/2002, calitatea de asigurat subzistand pana la incetarea raporturilor de munca.

In baza Legii nr. 346/2002 art. 42 - 44, de la producerea accidentului si pana la incetarea raporturilor de munca, parata i-a acordat o suma de 6500 lei in luna ianuarie 2012 si lunar cate 1000 lei, desi salariul prevazut in contractul individual de munca era minim pe economie.

Desi in perioada iulie 2014 - septembrie 2014 intimata nu s-a prezentat la locul de munca, apelanta parata a continuat sa-i achite cate 1000 lei lunar.

Dupa terminarea acestei perioade cand a fost in concediu medical, intimata reclamanta s-a intors la serviciu, continuandu-si activitatea pana in luna octombrie, cand aceasta a plecat din societate.

Dupa reluarea activitatii, reclamanta nu le-a adus la cunostinta faptul ca in urma interventiei chirurgicale trebuia sa depuna un efort mai mare pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu.

Activitatea prestata de catre reclamanta nu impunea un efort mare pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu.

Daca dupa interventia chirurgicala, reclamanta acuza dureri mari care sa conduca la imposibilitatea desfasurarii activitatii, potrivit dispozitiilor Legii nr. 346/2002, putea solicita reducerea programului de lucru, solicitare pe care nu si-a exprimat-o.

Sustinerea intimatei ca dupa plecarea din societate, capacitatea de munca s-a redus cu 50% este infirmata de raportul de expertiza efectuat in cauza si de medicul specialist de medicina muncii.

Fata de cele mentionate, apelanta parata apreciaza ca despagubirile morale sunt exagerate.

Pentru cele relatate a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Apelul declarat de reclamanta [...];

Motiveaza apelul aratand ca solutia atacata este nelegala si este netemeinica privind respingerea despagubirilor pentru prejudiciul material si aspecte privind cuantumul redus al daunelor morale.

1. Sub aspectul daunelor materiale, instanta de fond a retinut ca, potrivit raportului de expertiza medico-legala, reclamanta are capacitatea de munca pastrata, prezinta o deficienta globala usoara cu incapacitate adaptativa de 20% si nu se incadreaza in grad de invaliditate.

Avand in vedere situatia, instanta de fond in mod gresit a retinut ca apelanta reclamanta nu a facut dovada unui prejudiciu cert sub aspectul posibilitatilor de evaluare.

Solutia instantei sub acest aspect nu este corecta, intrucat prejudiciul material presupune atat paguba efectiva cat si beneficiul nerealizat si instanta putea analiza prejudiciul material din perspectiva beneficiului nerealizat.

In acest sens instanta trebuia sa aplice dispozitiile art. 1388 Cod civil, care prevede criterii de evaluare a prejudiciului in cazul reducerii capacitatii de munca, dipozitii pe care instanta le-a aplicat.

Avand in vedere ca reclamanta a avut un venit mediu lunar echivalent cu salariul minim pe economie, prejudiciul material trebuia cuantificat prin raportarea procentului cu care i-a fost redusa capacitatea de munca a salariatului.

In realitate, prin cererea de chemare in judecata, in lipsa unei expertize medico-legale, reclamanta a apreciat ca i-a fost redusa capacitatea de munca cu 50%, dupa acest
procent
s-a efectuat o expertiza medico-legala care a stabilit ca s-a redus capacitatea de munca cu 20% si nu cu 50%.

Raportat la procentul de 20%, de reducere a capacitatii de munca, castigul nerealizat este de 52.740 lei.

Acordarea prejudiciului material este justificata, astfel cum sustine apelanta reclamanta, pana la implinirea varstei legale de pensionare.

Cu privire la cuantificarea daunelor morale, instanta de fond a precizat ca a avut in vedere gradul de vinovatie a angajatorului in producerea prejudiciului si ca reclamanta nu a avut nicio culpa.

Probele administrate in cauza fac dovada ca poarta a cazut din cauza lipsei opritorului care ii asigura stabilitatea.

De asemenea, nu a existat vreo persoana angajata care a fost insarcinata si instruita cu inchiderea portii.

In al doilea rand instanta, la stabilirea cuantumului daunelor morale, a avut in vedere numarul de ingrijiri medicale de 85 de zile, ignorand alte criterii in cuantificarea acestui prejudiciu.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanta trebuia sa tina cont de durerile fizice prin raportare la momentul producerii accidentului, cat si ulterior, ca urmare a montarii de 8 suruburi pe coloana si a tratamentelor necesare in vederea recuperarii, precum si de durerea psihica incadrata ca urmare a fracturarii coloanei si care se manifesta pregnant, creandu-i frustrare si un complex de inferioritate pe mai multe planuri.

Trebuie avut in vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale si prejudiciul estetic care cuprinde toate vatamarile si leziunile care aduc atingere armoniei fizice sau infatisarii persoanei.

In concluzie, reclamanta apelanta sustine ca se afla intr-o situatie dramatica fiind vaduva, avand in ingrijire doi copii, iar dupa 6 luni de la acest moment a suferit un accident care o va marca pe tot restul vietii.

In raport de cele mentionate apreciaza ca, cuantumul acestor daune morale se ridica la suma de 1.000.000 lei.

Un alt motiv se refera la reducerea in mod gresit a cheltuielilor de judecata la 3000 lei.

A solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Analizand apelurile formulate in baza motivelor de apel invocate, Curtea constata urmatoarele:

Reclamanta [...] in contradictoriu cu parata SC [...] SRL a investit instanta cu o actiune civila solicitand acordarea de daune materiale si morale ca urmare a accidentului produs la data de 14 ianuarie 2012, din culpa angajatorului.

Astfel s-a stabilit prin sentinta civila nr. 781 din 7 iunie 2016, pronuntata de Tribunalul Constanta - Sectia contencios administrativ si fiscal, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 982/CA din 12 decembrie 2016 a Curtii de Apel Constanta, sentinta care a intrat in puterea lucrului judecat.

S-a stabilit culpa angajatorului in producerea accidentului, reclamanta neavand nicio vina.

Nemultumita de cuantumul daunelor morale acordate si respingerea capatului de cerere privind daunele materiale, reclamanta a declarat apel iar parata cu privire la cuantumul exagerat de mare al daunelor morale.

Analizand legalitatea si temeinicia sentintei apelate cu privire la motivele invocate, Curtea constata:

Potrivit art. 253 (1) din Codul muncii „Angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul”.

Acest text consacra obligatia angajatorului de a-l despagubi pe salariat, in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material, fie un prejudiciu moral.

Asadar, raspunderea inm discutie este una cumulativa (completa) atat pentru daune materiale cat si pentru cele morale, ori dupa caz, poate privi doar unele dintre ele.

Temeiul pentru raspunderea angajatorului este cel al raspunderii contractuale reglementate de art. 1350 Cod civil, iar criteriile de evaluare a prejudiciului in cazul reducerii capacitatii de munca sunt precizate si reglementate de art. 1388 C.civ. care prevede: „
Stabilirea pierderii si a nerealizarii castigului din munca (1) Despagubirea pentru pierderea sau nerealizarea castigului din munca se va stabili pe baza venitului mediu lunar net din munca al celui pagubit din ultimul an inainte de pierderea sau reducerea capacitatii sale de munca ori, in lipsa, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi utut realiza, tinandu-se seama de calificarea profesionala pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregatirii pe care era in curs sa o primeasca.

2. Cu toate acestea, daca cel pagubit face dovada posibilitatii obtinerii unui venit din munca mai mare in baza unui contract incheiat in ultimul an, iar acesta nu a fost pus in executare, se va tine seama in stabilirea despagubirii de aceste venituri.
3. Daca cel pagubit nu avea o calificare profesionala si nici nu era in curs sa o primeasca, despagubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie
   ”.

Acest text de lege prevede acordarea de daune materiale pentru reducerea capacitatii de munca, precum si criteriile de evaluare a acestor daune.

In speta, conform expertizei medico-legale efectuata in cadrul dosarului nr. .../118/2015 al Tribunalului Constanta care a pronuntat sentinta civila nr. 781 din 7 iunie 2016, ramasa definitiva prin decizia nr. 982/CA din 12 decembrie 2016 a Curtii de Apel Constanta, s-a stabilit ca reclamanta are capacitatea de munca pastrata, prezinta o deficienta globala usoara cu incapacitate adaptativa de 20% si nu se incadreaza in grad invaliditate.

Aprecierea reclamantei apelante ca i-a fost redusa capacitatea de munca cu 50%, in lipsa unei expertize medico-legale care sa stabileasca acest fapt, este nefondata.

Astfel cum a retinut si instanta de fond, in speta reclamanta apelanta nu a facut dovada unui prejudiciu material cert, atat sub aspectul existentei, cat si al posibilitatilor de evaluare.

De altfel, dupa producerea accidentului din culpa angajatorului la data de 14 ianuarie 2014 in incinta societatii in care reclamanta a fost victima unui accident de munca, societatea a suportat cheltuielile de spitalizare si recuperare in suma de 6500 lei (suma ce cuprindea si achizitionarea suruburilor).

In afara acestor cheltuieli, apelanta parata a sustinut-o material pe reclamanta achitandu-i lunar suma de 1000 lei, desi salariul acesteia era venitul minim pe economie (perioada iunie 2014 - septembrie 2014, cand reclamanta nu s-a prezentat la serviciu), de unde concluzia ca pe langa salariul acordat pe perioada concediului medical, primea si 1000 lei de la angajator.

De asemenea, este nefondata sustinerea reclamantei apelante referitoare la prejudiciile materiale suferite prin reducerea capacitatii de munca, intrucat din fisa de aptitudini nr. 23 din 19 iunie 2012, intocmita de medicul de medicina muncii dupa 6 luni de la interventia chirurgicala, aceasta era apta de munca; in caz contrar, ea trebuia sa solicite sa fie expertizata.

Incercarea reclamantei de a modifica incapacitatea adaptativa in reducerea capacitatii de munca cu 20% este in contradictie cu raportul de expertiza medico-legala si cu normele legale pe care se intemeiaza lucrarea de specialitate prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat (sentinta civila nr. 781/2016 ramasa definitiva), ca in urma accidentului produs, reclamanta nu se incadreaza in grad de invaliditate.

In atare situatie, instanta de fond avea obligatia sa analizeze indeplinirea cumulativa a conditiilor legale (fapta ilicita, prejudiciu si raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu), privind stabilirea prejudiciuliu material.

In mod corect instanta de fond a retinut neindeplinirea cumulativa a conditiilor legale prevazute de art.253 din Codul muncii, raportat la art.1350 din Codul civil.

Art. 253 alin. (1) din Codul muncii prevede faptul ca angajatorul este obligat in baza normelor, principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat, in situatia in care pe langa prejudiciul material a suferit si un prejudiciu moral. Acordarea de daune morale este conditionata de producerea unui minim de probe si de indicii din care sa rezulte existenta prejudiciului moral adus salariatului cat si intinderea acestuia.

In speta, potrivit motivelor de apel invocate de reclamanta, aceasta sustine ca instanta de fond nu a avut in vedere criteriile obligatorii in stabilirea cuantumului prejudiciului.

In stabilirea daunelor morale, instanta procedeaza la o apreciere subiectiva a circumstantelor cauzei in functie de care stabileste prejudiciul moral suferit.

Potrivit deciziei nr. 1179 din 11 februarie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la cuantificarea daunelor morale, in baza principiului echitatii, judecatorul fondului trebuie sa aiba in vedere aspecte si circumstante particulare a cauzei analizate si nu anumite criterii obligatorii.

Acordarea de daune morale de catre instanta reclamantei in suma de 40.000 lei nu este insuficienta cum sustine aceasta, ci exagerat de mare, avand in vedere faptul ca dupa producerea accidentului si a interventiei suferite nu a ramas cu infirmitate.

Dimpotriva, dupa accident si recuperare medicala s-a prezentat la serviciu, a dus o viata normala, a condus autoturismul imediat dupa interventie.

Este adevarat ca in urma accidentului reclamanta a suferit fizic si psihic si un prejudiciu estetic, dar nu de o asemenea gravitate care sa impuna acordarea de daune morale in suma de

1. lei, avand in vedere cele relatate.

De altfel, dupa incetarea contractului de munca la intimata parata, reclamanta a continuat sa munceasca luand in plasament un minor.

Toate cele relatate releva faptul ca dupa accident aceasta a dus un mod de viata normal si prin raportare la situatia financiara, Curtea constata ca acordarea de daune morale in suma de

1. lei reprezinta o imbogatire fara just temei, motiv pentru care acestea vor fi reduse.

Privitor la reducerea cheltuielilor de judecata la fond acordate reclamantei, Curtea constata:

Potrivit art. 453 alin.1 C.pr.civ. „
Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii

care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.

2. Cand cererea a fost admisa numai in parte, judecatorii vor stabili masura in care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata
   ”.

Conform acestor dispozitii legale, la baza obligatiei de restituire a cheltuielilor de judecata sta culpa procesuala.

Partea din vina careia s-a purtat procesul trebuie sa suporte cheltuielile facute justificat de partea castigatoare.

In speta, partea cazuta in pretentii este parata, dar avandu-se in vedere faptul ca actiunea reclamantei a fost admisa in parte, in mod corect instanta de fond a redus onorariul de avocat la suma de 3000 lei, neintervenind in felul acesta in raporturile dintre avocat si clientul sau.

Dimpotriva, in virtutea relativitatii efectelor obligatorii ale contractelor, onorariul convenit intre parti ramane valabil stabilit, dar recuperarea acestuia de la partea „cazuta in pretentii” se face in cuantumul si in limitele stabilite de instanta, atunci cand aceasta apreciaza ca trebuie redimensionat cuantumul, in raport de criteriile prevazute de lege.

In baza art. 453 alin.1 C.pr.civ. va obliga pe reclamanta catre apelanta parata la 2000 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat.

Decizia civila nr. 173/CM/15.05.2017 Judecator redactor Vanghelita Tase