Diferentele dintre circumstanta atenuanta stare de provocare, cauza justificativa a legitimei aparari
28 martie 2020Dreptul de dispozitie al partilor, renuntarea la judecarea actiunii facuta in apel, opozitia paratului-intimat
28 martie 2020
Dreptul de deducere T.V.A.
Cuprins pe materii
:
Drept adminsitrativ-fiscal
Legislatie relevanta
:
art.138 lit.b, 145 al.2 lit.a si art.148 lit.b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; pct.20 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
Rezumat
:
Potrivit disp.art.145 al.2 lit.a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul unor operatiuni taxabile.
Simpla achitare a unui avans pentru o marfa ce nu a fost livrata ulterior nu constituie si o prezumtie a utilizarii in scopul operatiunilor taxabile, in functie de care sa poata fi exercitat dreptul la deductibilitatea fiscala a taxei pe valoarea adaugata aferenta.
In raport de disp.art.138 lit.b si art.148 lit.b din Codul fiscal si pct.20 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, in conditiile inchiderii procedurii falimentului si radierii agentului economic care urma sa livreze cerealele contractate, obiectul contractului („livrarea unei cantitati de cereale din recolta anului 2010”) nu mai putea fi realizat, motiv pentru care reclamanta (cumparatoare) avea obligatia ajustarii dreptului de deducere exercitat la plata avansului pentru livrarea unei cantitati de cereale ce nu s-a mai realizat.
Decizia nr. 746/26 mai 2016 a Curtii de Apel Galati
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului G. – Sectia CAF sub nr. 36xx/121/2014 din 30.05.2014 reclamanta SC V. C SRL in contradictoriu cu parata D.G.R.F.P. G (DGRFP G) a solicitat instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa dispuna:
Anularea Deciziei /10.03.2014 emisa de DGRFP G. prin care a fost solutionata nefavorabil contestatia formulata impotriva Deciziei de impunere F – BR /3.12.2013 si respingerea exceptiei tardivitatii solutionata in cadrul Deciziei /10.03.2014;
Anularea partiala a Deciziei de impunere F – BR /3.12.2013 emisa de AJFP B., respectiv pct. 4, prin care organul fiscal a refuzat sa deduca TVA aferenta facturilor emise de SC A.B. SRL;
Obligarea paratei DGRFP G. sa restituie reclamantei suma deja achitata catre aceasta in cuantum de 135.838 lei (100.189 lei TVA + 35.649 lei dobanzi si penalitati de intarziere) la care se vor adauga dobanzi si penalitati de intarziere de 0,03% pe zi de intarziere cf. OG nr. 92/2003 completata prin OUG nr. 8/2014, de la data achitarii si pana la data restituirii efective a acesteia.
Parata DGRFP Galati a formulat cerere de introducere in cauza a AJFP B (in calitate de emitent a deciziei de impunere contestate, cerere incuviintata de instanta la primul termen de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca in luna oct. 2013 a primit avizul de inspectie fiscala inregistrat sub nr. /2013 prin care a fost instiintata ca incepand cu data de 11.11.2013 va face obiectul unei inspectii fiscale avand ca obiective: verificarea ansamblului declaratiilor fiscale si/sau operatiunilor relevante pentru inspectia fiscala pentru: impozit pe profite/plati anticipate in contul impozitului pe profit anual datorat in perioada 01.01.2010 – 30.09.2013; TVA lunar in perioada 1.01.2010 – 30.09.2013.
In urma inspectiei efectuate in perioada 11.11.2013- 3.12.2013 s-a dispus, fara a se indica ce prevederi legale concrete au fost incalcate, faptul ca se impune masura de a nu se admite la deducere TVA in cuantum de 92.475 lei, aferenta facturilor de avans emise de SC A. B. SRL care nu va genera operatiuni taxabile in viitor.
La data de 14.01.2014, reclamanta a formulat in termen legal contestatie impotriva Deciziei de impunere F – BR /3.12.2013 – pct. 4 constand in neadmiterea la deducere a TVA in suma de 92.475 lei.
Urmare a acestui demers legal, parata DGRFP G. a solicitat reclamantei ca in 5 zile de la comunicarea instiintarii sa precizeze suma contestata, defalcata pe naturi de debite fiscale avand in vedere ca pct. 4 contestat cuprindea neadmiterea la deducere a TVA in suma de 92.475 lei si restituirea sumei de 31.710 lei achitata cu ordinul de plata nr. /3.12.2013 reprezentand partial TVA.
Avand in vedere aceasta solicitare, reclamanta a raspuns in termen legal prin adresa /5.02.2014, inregistrata la DGRFP G. sub nr. 7464/6.02.2014 ca suma totala contestata este de 133.191 lei, din care: 100.189 lei TVA lunar; 19.018 lei dobanzi/majorari de intarziere; 13.984 lei penalitati de intarziere.
Ulterior, prin aplicarea dobanzilor si penalitatilor aferente, suma datorata a ajuns la 135.838 lei pe care reclamanta a fost nevoita sa o achite cu ordine de plata in 4 transe in perioada dec. 2013 – apr. 2014, pentru a evita astfel aplicarea in continuare, pana la solutionarea acestui litigiu, de dobanzi si penalitati.
Solutionand contestatia administrativa DGRFP G. prin Decizia /10.03.2014 a dispus:
Respingerea, ca neintemeiata, a contestatiei pentru suma de 124.856 lei – TVA + accesorii, inscrisa in Decizia de impunere F – BR /3.12.2013
Respingerea, ca nedepusa in termen, a contestatiei pentru suma de 8.335 lei – TVA + accesorii, inscrisa in Decizia de impunere F – BR /3.12.2013.
Reclamanta apreciaza ca in mod nelegal s-a apreciat in sensul tardivitatii contestatiei sale referitoare la suma de 8.335 lei, in conditiile in care precizarea la contestatie s-a facut ca urmare a cererii exprese a paratei materializata prin adresa 3854/4.02.2014. In speta, reclamanta a respectat termenul legal procedural de raspuns de 5 zile, raspunsul reclamantei fiind inregistrat la DGRFP G. sub nr. 7464/6.02.2014.
Pe fond, prin Decizia 134/10.03.2014 DGRFP G. a motivat respingerea contestatiei prin aceea ca marfa pentru care SC V. SRL a achitat avans si a condus la inregistrarea in evidenta contabila a TVA deductibila aferenta nu a fost livrata de furnizorul SC A. B. SRL, aceasta neputand fi astfel utilizata in folosul operatiunilor taxabile ale reclamantei. S-a mai aratat ca ulterior, la data de 18.04.2012, Tribunalul B. a dispus prin sentinta comerciala nr.223, definitiva si irevocabila, inchiderea procedurii falimentului si radierea SC. A.B. SRL. In acest context, spetei ii sunt aplicabile in drept art. 138 lit. b si art. 148 lit. b din Codul fiscal.
S-a mai retinut ca SC V. C.SRL a dedus TVA pentru un avans platit in vederea achizitionarii de cereale de la SC A.B. SRL din recolta anului 2010, in conditiile in care livrarea marfii nu a mai avut loc si incepand cu data de 18.04.2012 SC A.B. SRL a fost radiata. Simpla achitare a unui avans pentru o marfa ce nu a fost livrata ulterior, nu constituie o prezumtie a utilizarii in scopul operatiunilor taxabile care ar da dreptul la deductibilitatea fiscala a TVA.
Reclamanta arata ca este o societate infiintata in anul 1994, cu o vechime de 20 ani pe piata comercializarii carburantilor pentru autovehicule (obiect activitate principala cod 4730). In prezent are 13 salariati carora le achita lunar veniturile salariale. In perioada 2009 – 2012 reclamanta a achitat in termen la bugetul statului o suma considerabila, totalizand 1.054.918 lei.
In data de 18.03.2010 intre reclamanta, in calitate de cumparator, si SC A.B. SRL in calitate de vanzator s-a incheiat contractul comercial de vanzare-cumparare nr. 191 avand ca obiect trecerea din proprietatea vanzatorului in proprietatea cumparatorului a unei cantitati de cereale din recolta anului 2010 in valoare totala de 628.000 lei.
In baza acestui contract in lunile februarie si martie 2010 reclamanta a inregistrat in evidenta contabila 4 facturi emise de SC A.B. SRL reprezentand avansuri marfa din recolta anului 2010, in suma totala de 628.000 lei, din care TVA 100.269 lei. Ulterior, in luna august 2010 SC A.B. SRL a emis factura /27.08.2010 in valoare de 48.816 lei, din care 7.794 lei TVA reprezentand storno avans din factura 101/15.02.2010, inregistrata in evidenta contabila a reclamantei.
Incepand cu data de 7.06.2011, SC A.B. SRL a intrat in procedura insolventei, iar incepand cu data de 18.10.2011 a intrat in procedura falimentului.
La data de 18.04.2012, in baza sentintei 223/20.03.2012 Tribunalul B., s-a dispus inchiderea procedurii falimentului si radierea SC A.B. SRL.
Ceea ce omite parata sa mentioneze cu vadita rea credinta este ca reclamanta nu a avut o atitudine pasiva fata de aceasta situatie, formuland in termenul legal cerere de creanta in cadrul dosarului de insolventa in vederea recuperarii prejudiciului material contractual suferit din partea debitoarei SC A.B. SRL reprezentand contravaloarea marfii achitate si nelivrate. Si AFP Braila s-a inscris la masa credala fara a putea recupera insa vreo suma de bani.
Reclamanta sustine ca nu se poate retine lipsa scopului economic sau caracterul artificial al tranzactiei. Motivul pentru care aceasta tranzactie nu si-a atins scopul fiscal a fost ca vanzatorul nu si-a indeplinit o obligatie contractuala din motive neimputabile reclamantei. Intentia reclamantei a fost de la inceput de a produce venituri intrucat activitatea desfasurata de societatea reclamanta este in stransa legatura cu domeniul ei de activitate si una din activitatile secundare prev. in actul constitutiv este comertul cu ridicata a cerealelor (cod CAEN 4621). Deoarece la acea data piata cerealelor era in plina dezvoltare si oferea numeroase posibilitati de profit, intentia evidenta a reclamantei a fost de a urmari un beneficiu economic.
In drept, reclamanta a invocat art. 210 al. 2 din OG 92/2003.
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus inscrisuri si a solicitat efectuarea unei expertize fiscale contabile prin care sa se stabileasca daca sumele stabilite suplimentar au fost legal datorate de reclamanta.
Parata DGRFP G., reprezentata de AJFP B., a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata. A depus documentatia care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate.
Prin sentinta nr.1263/17.12.2015 a Tribunalului G a fost respinsa ca nefondata actiunea formulata de reclamanta SC V C SRL in contradictoriu cu paratii DGRFP G. si AJFP B., retinandu-se in esenta urmatoarele:
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta SC V. SRL are ca obiect principal de activitate comercializarea carburantilor pentru autovehicule (cod 4730). Unul dintre obiectele secundare de activitate este comertul cu ridicata a cerealelor (cod CAEN 4621).
In data de 18.03.2010 intre reclamanta, in calitate de cumparator, si SC A.B. SRL in calitate de vanzator, s-a incheiat contractul comercial de vanzare-cumparare nr… avand ca obiect trecerea din proprietatea vanzatorului in proprietatea cumparatorului a unei cantitati de cereale din recolta anului 2010 in valoare totala de 628.000 lei.
In baza acestui contract in lunile februarie si martie 2010 reclamanta a inregistrat in evidenta contabila 4 facturi emise de SC A.B. SRL reprezentand avansuri marfa din recolta anului 2010, in suma totala de 628.000 lei, din care TVA 100.269 lei. Ulterior, in luna august 2010 SC A.B. SRL a emis factura …/27.08.2010 in valoare de 48.816 lei, din care 7.794 lei TVA reprezentand storno avans din factura 101/15.02.2010, inregistrata in evidenta contabila a reclamantei.
Marfa facturata si platita nu a mai fost efectiv livrata reclamantei (aspect recunoscut de aceasta prin actiunea introductiva), iar in anul 2012 SC A.B. SRL a fost radiata din registrul comertului. Din acest motiv, organele fiscale au emis Decizia de impunere contestata prin care au stabilit in sarcina reclamantei obligatii suplimentare de plata catre bugetul de stat – impozit pe profit + TVA + accesorii.
Impotriva Deciziei de impunere F – BR /3.12.2013 reclamanta a formulat contestatie administrativa care a fost respinsa partial ca nefondata si partial ca tardiva prin Decizia /10.03.2014 emisa de DGRFP G. – Serviciul de solutionare contestatii.
Critica reclamantei privitoare la solutionarea gresita de catre parata DGRFP G. a exceptiei de tardivitate este fondata.
La data de 4.02.2014 DGRFP G. a emis catre reclamanta adresa 3854 prin care a solicitat ca aceasta, in termen procedural de 5 zile de la primirea adresei – art. 206 al. 1 lit. b din OG nr. 92/2003, sa precizeze suma totala contestata, individualizata pe feluri de obligatii fiscale, inclusiv accesorii aferente. Aceasta adresa i-a fost comunicata reclamantei pe data de 5.02.2014. In aceeasi zi - 5.02.2014 - reclamanta emite adresa …/5.02.2014 prin care raspunde solicitarii organului fiscal. Adresa …/5.02.2014 este inregistrata la organul fiscal pe data de 6.02.2014 sub nr….
Prin urmare, in speta, au fost respectate disp. art. 206 al. 1 lit. b din OG nr. 92/2003, iar cererea reclamantei referitoare la suma de 8.335 lei – TVA + accesorii trebuia analizata pe fond.
Critica reclamantei privitoare la solutionarea gresita de catre parata DGRFP G. a cererii de rambursare TVA este nefondata.
Art. 128 al. 1, 3 C. fisc. prevede:
„(1) Este considerata livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar.
(3) Urmatoarele operatiuni sunt considerate, de asemenea, livrari de bunuri, in sensul alin. (1):
a) predarea efectiva a bunurilor catre o alta persoana, ca urmare a unui contract care prevede ca plata se efectueaza in rate sau a oricarui alt tip de contract care prevede ca proprietatea este atribuita cel mai tarziu in momentul platii ultimei sume scadente, cu exceptia contractelor de leasing;”
Art. 145 al. 2 lit. a C. fisc. prevede:
„Orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul urmatoarelor operatiuni:
a) operatiuni taxabile;”
In speta, nu a avut loc predarea efectiva a bunurilor (cereale din productia anului 2010) pentru care s-a platit avansul de 628.000 lei – aspect necontestat de reclamanta. Pe cale de consecinta, plata acestei sume nu a fost generatoare de operatiuni taxabile. In aceste conditii instanta a apreciat ca in mod corect organul fiscal a respins cererea de deducere TVA si a calculat obligatii fiscale suplimentare.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta SC V. C. SRL, criticand-o sub aspectul gresitei aplicari a normelor de drept material, motiv de recurs prev.de art.488 pct.8 c.pr.civ.
In motivarea recursului a aratat ca sentinta primei instante nu cuprinde in continutul acesteia motivele pentru care au fost inlaturate apararile reclamantei dezvoltate pe larg si sustinute prin materialul probator existent la dosar din care rezulta faptul ca, toate cele 4 facturi emise de catre S.C A.B. S.R.L. in baza contractului comercial de vanzare-cumparare nr. /18.03.2010 reprezentand avansuri marfa din recolta 2010, in suma totala de 628.000 lei din care TVA dedusa in suma de 100.269 lei, au fost achitate integral de SC V. C. SRL., emis pentru suma de 51.500 lei, avand ca beneficiar S.C. A.B. S.R.L.
Tribunalul G si-a motivat solutia cu trimitere stricta doar la dispozitiile coroborate ale art.128 si art.145 din Codul fiscal, fara a tine cont de faptul dovedit conform caruia, S.C V. C.S.R.L. a achitat integral c/val. acestor facturi fiscale care prin lege contineau si TVA. Pe cale de consecinta, sumele continand TVA, achitate in transe in cursul anului 2010, au intrat efectiv in contul S.C. A.B. S.R.L, iar aceasta firma avea obligatia la randul sau de a achita integral TVA-ul catre stat.
Contrar rationamentului instantei de fond, in situatia de fata nu se poate argumenta in vreun fel pretinsa lipsa a scopului economic sau caracterul artificial al tranzactiei.
Motivul pentru care aceasta tranzactie nu si-a atins scopul fiscal a fost faptul ca vanzatorul nu si-a indeplinit o obligatie contractuala din motive neimputabile reclamantei in calitate de cumparator.
Intentia reclamantei a fost de la inceput aceea de a produce venituri, intrucat activitatea desfasurata de catre SC V. este in stransa legatura cu domeniul agricol.
Conform art. 138 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal „Baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugata se ajusteaza in urmatoarele situatii: a) daca au fost emise facturi fiscale si ulterior, operatiunea este anulata total sau partial, inainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor; b) in cazul refuzurilor totale sau partiale privind cantitatea, calitatea sau preturile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; c) in situatia in care reducerile de pret prevazute la art. 137 alin. (3) lit. a), sunt acordate dupa livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum si in cazul majorarii pretului ulterior livrarii sau prestarii; d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate incasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisa incepand cu data de la care se declara falimentul; e) in cazul in care cumparatorul returneaza ambalajele in care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circula prin facturare.”
Inspectorii fiscali nu au analizat, desi aceasta obligatie le revenea, in care dintre exemplele de mai sus se incadreaza situatia de fata si nici nu au analizat metoda prin care au aplicat acest articol.
In raport de continutul articolului 138, mai sus citat, recurenta considera ca, acesta nu este aplicabil raportului comercial fata de care inspectorii fiscali nu au admis deducere TVA, acestia aflandu-se astfel intr-o grava si nepermisa eroare, de natura sa prejudicieze nejustificat interesele economice ale reclamantei.
Art. 20 din Norma metodologica de aplicare a Legii nr. 571/2003 prevede faptul ca „in situatiile prevazute la art. 138 din Codul fiscal, furnizorii de bunuri si/sau prestatorii de servici isi ajusteaza baza impozabila a taxei dupa efectuarea livrarii/prestarii sau dupa facturarea livrarii/prestarii, chiar daca livrarea/prestarea nu a fost efectuata, dar evenimentele prevazute la art. 138 din Codul fiscal intervin ulterior facturarii si inregistrarii taxei in evidentele persoane impozabile. In acest scop, furnizorii/prestatorii trebuie sa emita facturi cu valorile inscrise cu semnul minus cand baza de impozitare se reduce sau, dupa caz, fara semnul minus, daca baza de impozitare se majoreaza, care vor fi transmise si beneficiarului Prevederile acestui alineat se aplica si pentru intrari intracomunitare."
Dupa cum se poate constata din continutul textului de lege mai sus citat, daca se aplica acest articol la raportul comercial pentru care inspectorii fiscali nu au admis deducerea de TVA, ajustarea bazei de TVA se face in situatiile furnizorului de bunuri si a persoanei impozabile calitati intrunite de catre firma SC A.B. SRL.
De asemenea, conform art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: “Orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul urmatoarelor operatiuni: a) operatiuni taxabile.”
Or, intentia reclamantei in ceea ce priveste achizitia cerealelor conform contractului de vanzare-cumparare comerciala nr. /18.03.2010 era tocmai aceea de a distribui cerealele achizitionate, operatiune ce se incadreaza in cadrul operatiunilor taxabile prevazute de Codul fiscal.
Intimata parata DGRFP G. – prin AJFP B. a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la interpretarea disp.art. 11 al.1 din Codul fiscal, a apreciat in esenta ca aceste dispozitii legale consacra principiul prevalentei economicului asupra juridicului, in baza caruia autoritatile fiscale au dreptul sa analizeze orice tranzactie nu numai din punct de vedere juridic, ci si din punct de vedere al scopului economic urmarit de contribuabil. Prin urmare, societatii comerciale care deduce TVA ii revine obligatia de a demonstra necesitatea achizitionarii bunurilor in scopul operatiunilor taxabile, lucru pe care reclamanta nu l-a facut. In speta nu s-a pus la indoiala intentia societatii reclamante de a desfasura activitati economice, ci faptul ca aceasta nu a demonstrat ca sumele achitate pentru o livrare de bunuri ce nu mai poate fi realizata, sunt destinate utilizarii in folosul operatiunilor sale taxabile.
Referitor la obligatia ajustarii dreptului de deducere exercitat la plata avansului pentru livrarea unei cantitati de cereale ce nu s-a mai realizat, parata a sustinut ca reclamantei, ii sunt aplicabile disp. art. 138, 148 din Legea 571/2003 privind codul fiscal si pct. 20 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
In concluzie, considera ca organele de inspectie fiscala in mod corect nu au admis la deducere TVA in suma de 92475 lei, intrucat data fiind radierea SC A.B. SRL, avansul facturat de reclamanta nu va fi urmat de o livrare de bunuri si nu va fi distinct vreodata utilizarii in folosul realizarii de operatiuni taxabile, conform art. 145 al.2 lit.a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Verificand cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat ca solutia primei instante este pronuntata cu aplicarea corecta a normelor de drept material si nu exista motive de reformare a hotararii atacate.
In primul rand, referitor la realitatea tranzactiilor derulate de reclamanta cu furnizorul SC A.B. SRL si scopul economic al acestora, recurenta reclamanta a sustinut ca motivul pentru care tranzactia nu si-a atins scopul fiscal nu-i este imputabil. Insa in cauza nu s-a pus la indoiala intentia reclamantei de a desfasura activitati economice.
In fapt, reclamanta a dedus TVA pentru un avans platit in vederea achizitionarii de cereale de la SC A.B. SRL din recolta anului 2010, in conditiile in care livrarea marfii nu a mai avut loc si, incepand cu 18.04.2012, cand furnizorul a fost radiat, nici nu mai existau conditiile pentru o realizare in fapt.
Fata de disp. art.145 al.2 lit.a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul unor operatiuni taxabile.
Prin urmare, contrar sustinerilor recurentei, simpla achitare a unui avans pentru o marfa ce nu a fost livrata ulterior, nu constituie si o prezumtie a utilizarii in scopul operatiunilor taxabile, in functie de care aceasta sa aiba dreptul de a beneficia de deductibilitatea fiscala a taxei pe valoarea adaugata aferenta.
In al doilea rand, raportat la disp.art.138 lit.b si art.148 lit.b din Codul fiscal si pct.20 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aplicabile cauzei de fata, urmare a inchiderii procedurii falimentului si a radierii SC A.B. SRL incepand cu 18.04.2012, obiectul contractului respectiv „livrarea unei cantitati de cereale din recolta anului 2010” nu mai putea fi realizat, motiv pentru care reclamanta avea obligatia ajustarii dreptului de deducere exercitat la plata avansului pentru livrarea unei cantitati de cereale ce nu s-a mai realizat.
De altfel, si expertul fiscal desemnat in cauza mentioneaza, analizand tranzactia dintre parti, Declaratia 394, disp.art. 134, 145, 125
1
, 138, 148 din Legea nr. 571/2003 si pct.20 din HG nr. 44/2004, ca, desi in prima faza reclamanta avea dreptul de deducere a TVA aferenta facturilor in avans, daca operatiunea este anulata total sau partial inainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor, reclamanta avea obligatia de a ajusta TVA aferenta facturilor in avans.
Prin raportul de expertiza fiscala instrumentat in cauza s-a concluzionat ca organele de inspectie fiscala au stabilit corect TVA suplimentara in suma de 92.475 lei.
Expertiza efectuata in cauza raspunde in mod clar, temeinic, documentat, la toate obiectivele ce au fost stabilite de prima instanta, oferind astfel un punct de vedere pertinent pentru solutionarea legala si temeinica a cauzei deduse judecatii, iar reclamanta nu a fost in masura sa inlature motivat sustinerile expertului fiscal.
Instanta de fond a analizat probatoriul administrat prin prisma dispozitiilor legale aplicabile si a raspuns argumentat apararilor reclamantei, pronuntand o solutie legala, motiv pentru care, in conformitate cu art.496 C.pr.civ., recursul reclamantei se impune a fi respins ca nefondat.