Recunoastere voluntara a obligatiei din partea Statului, care sa intrerupa prescriptia dreptului la actiune privind restituirea taxei de poluare.

Cuprins pe materii
:
Drept fiscal. Taxa de poluare. Actiune in restituire. Prescriptie extinctiva. Cazuri de intrerupere a cursului prescriptiei extinctive.

Legislatie relevanta
:
OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012, OUG nr. 9/2013, Decretul nr. 167/1958 republicat.

Rezumat
:

Curtea retine faptul ca prin probele administrate in cauza nu s-a facut dovada intervenirii unei cauze de intrerupere a termenului de prescriptie.

Elaborarea si adoptarea OUG nr. 50/2008, a Legii nr. 9/2012 si a OUG nr. 9/2013 nu constituie recunoasteri voluntare ale obligatiilor, intrerupatoare ale termenului de prescriptie, deoarece au fost facute ca urmare a constatarii unor incalcari ale dreptului comunitar.

Faptul ca debitorul executa voluntar obligatia stabilita in sarcina sa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva/irevocabila nu reprezinta o recunoastere voluntara a dreptului, ci o indeplinire fireasca a obligatiilor stabilite in sarcina sa. Numai daca recunoasterea ar fi intervenit anterior existentei unui titlu executoriu, prescriptia ar fi fost intrerupta.

Asadar, adoptarea legilor s-a facut in „executarea” unor hotarari ale Curtii de Justitie Europene, care au constatat, cu caracter definitiv si obligatoriu, incalcarea de catre stat a dreptului comunitar.

Mai mult, se observa ca, prin actele normative adoptate, nu s-a recunoscut expres dreptul contribuabililor la restituirea taxelor platite, ci numai eventual neconformitatea cu dreptul european, cele doua situatii fiind distincte.

 

                                                       Decizia nr. 952 din 24.04.2015

a Curtii de Apel Galati

 

Prin cererea inregistrata sub nr. 338/3/121/2014 la Tribunalul Galati reclamanta A. SRL  a solicitat obligarea A.F.P. G. restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr…. din 4.12.2008, pentru autoturismul marca …

Prin sentinta civila nr. 1953/14.11.2014 Tribunalul Galati a respins ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii, invocata de parata A.J.F.P. G., a admis exceptia prescriptiei, invocata de parata A.J.F.P. G.; a respins actiunea privind pe reclamanta A. SRL si pe parata A.J.F.P. G. si chematul in garantie AFM B., avand ca obiect anulare act administrativ, ca fiind prescrisa. A respins cererea de chemare in garantie a AFM B. ca fiind ramasa fara obiect.

Instanta de fond a retinut in esenta ca taxa de poluare a fost achitata in cursul anului 2008, astfel ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la 01.01.2009 si a expirat la data de 01.01.2014.

Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat recurs reclamanta A. SRL,   criticand-o pentru nelegalitate.

In motivare, a aratat, in esenta, ca termenul de prescriptie a fost intrerupt prin condamnarea Romaniei in
Cauza Tatu
si in celelalte cauze de catre CJUE, ca urmare a incalcarii dreptului comunitar prin taxele stabilite.

De asemenea, in preambulul actelor normative de stabilire a taxelor se fac mentiuni referitoare la incalcarea dreptului comunitar, astfel ca opereaza o recunoastere voluntara a creantei din partea debitorului, intrerupatoare de prescriptie.

Examinand cauza prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor legale incidente Curtea de Apel retine ca recursul este nefondat, avand in vedere urmatoarele considerente:

Prin cererea cu care a investit instanta, partea reclamanta a solicitat obligarea paratei sa-i restituie suma reprezentand taxa pe poluare pentru autovehicule pe care a achitat-o pentru inmatricularea autovehiculului proprietatea sa.

Taxa a carei restituire s-a solicitat a fost achitata de catre partea reclamanta in temeiul prevederilor OUG nr. 50/2008.

Curtea constata ca in mod corect a retinut prima instanta faptul ca, sub aspectul termenului de prescriptie a dreptului de a cere restituirea acestei taxe, sunt incidente prevederile speciale ale Codului de procedura fiscala si nu cele de drept comun, care reglementeaza un termen general de prescriptie a dreptului la actiune, avand un obiect patrimonial, de trei ani.  

Astfel cum a retinut si prima instanta, in cauza sunt aplicabile prevederile  art. 135 din Codul de procedura fiscala republicat potrivit carora „Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire”.

Avand in vedere ca partea reclamanta a achitat taxa a carei restituire o solicita la data de 09.12.2008, se retine ca dreptul de a cere restituirea sumei respective a luat nastere in anul 2008. Prin urmare, in conformitate cu dispozitiile legale mai sus mentionate, termenul de prescriptie a dreptului material la actiune pentru restituirea acestei sume a inceput la data de 01.01.2009 si s-a implinit la data de 01.01.2014.

Curtea retine faptul ca prin probele administrate in cauza nu s-a facut dovada intervenirii unei cauze de intrerupere a termenului de prescriptie.

Elaborarea si adoptarea OUG nr. 50/2008, a Legii nr. 9/2012 si a OUG nr. 9/2013 nu constituie recunoasteri voluntare ale obligatiilor, intrerupatoare ale termenului de prescriptie, deoarece au fost facute ca urmare a constatarii unor incalcari ale dreptului comunitar.

Faptul ca debitorul executa voluntar obligatia stabilita in sarcina sa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva/irevocabila nu reprezinta o recunoastere voluntara a dreptului, ci o indeplinire fireasca a obligatiilor stabilite in sarcina sa. Numai daca recunoasterea ar fi intervenit anterior existentei unui titlu executoriu, prescriptia ar fi fost intrerupta.

Asadar, adoptarea legilor s-a facut in „executarea” unor hotarari ale Curtii de Justitie Europene, care au constatat, cu caracter definitiv si obligatoriu, incalcarea de catre stat a dreptului comunitar.

Mai mult, se observa ca, prin actele normative adoptate, nu s-a recunoscut expres dreptul contribuabililor la restituirea taxelor platite, ci numai eventual neconformitatea cu dreptul european, cele doua situatii fiind distincte.

Asadar, Curtea constata ca in mod legal prima instanta a admis exceptia invocata si a respins cererea formulata ca fiind prescrisa.

Pentru aceste considerente, constatand ca hotararea atacata este legala, in temeiul dispozitiilor art. 496 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.