Competenta instantelor judecatoresti cu privire la executarea contractelor de munca ale personalului clerical

Temei de drept: Legea nr. 489/2006, art. 17 alin. 2, art. 23 alin. 2, art. 26 alin. 1, HG nr. 53/2008, art. 156 alin. 2 si 5

Actele jurisdictionale emise in materie de disciplina a clerului de autoritatile BOR nu sunt supuse controlului de legalitate al instantelor judecatoresti, intrucat sunt acte de aplicare a dreptului canonic emise potrivit unei proceduri specifice de catre organele comunitatii religioase.

Instantele de judecata bisericeasca sunt organe proprii de judecata a cultelor, potrivit dispozitiilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 489/2006, instanta de drept comun nefiind competenta sa judece abaterile disciplinare de la disciplina interna a cultelor religioase.

Insa, modalitatea de derulare si executarea contractului de munca al personalului clerical sunt aspecte ce nu exced competentei generale a instantelor si nu incalca limitele in care o instanta civila poate judeca potrivit dispozitiilor Codului muncii.

Curtea de Apel Iasi, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 240/13

aprilie 2017

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Vaslui la 9 septembrie 2015, reclamantul a solicitat obligarea paratei Episcopia la plata salariilor neplatite din perioada septembrie 2012 - mai 2015, plata indemnizatiei de concediu de odihna aferenta aceleiasi perioade, precum si plata indemnizatiei de concediu medical din perioada noiembrie 2014 - februarie 2015. Ulterior, reclamantul si-a modificat cererea introductiva, in sensul ca intelege sa se judece pentru aceleasi pretentii si cu Protopopiatul si Parohia Y, solicitand ca paratii sa fie obligati in solidar.

A aratat reclamantul prin cererea introductiva si cererea modificatoare ca a fost angajat prin contractul individual de munca 23/01.03.1992 ca preot de catre Protopopiat si ca initial a lucrat la Parohia X, ulterior fiind mutat la Parohia Y. Incepand cu data de 12 mai 2015 au incetat raporturile de munca. Arata ca nu i s-au platit salariile in integralitate in perioada septembrie 2012- noiembrie 2014, ci doar o parte din acestea, anume sumele primite ca sprijin din partea Ministerului Cultelor si nu i s-au platit indemnizatiile aferente concediilor de odihna pe ultimii trei ani. Mai sustine ca, in perioada decembrie 2014 - mai 2015, s-a aflat in concediu medical. Desi a solicitat plata indemnizatiei de concediu medical si a depus certificatele de concediul medical, prin adresa 66 din 28.01.2015 Protopopiatul i-a comunicat ca certificatele nu pot fi primite, intrucat nu au fost completate cu mai multe date care trebuiau completate chiar de catre Protopopiat.

Mai arata ca Protopopiatul este angajatorul, iar parohia este locul de munca. In perioada in care s-a aflat in concediu medical a fost mutat la o alta parohie, anume Parohia Z. Considera ca si in ipoteza in care s-ar considera ca datele din certificatul de concediu medical ar fi trebuit completate de catre parohie, acest lucru nu-i poate fi imputat, cat timp a fost mutat la alta parohie, incepand cu data de 12.11.2014, iar prima zi de concediu medical a fost pe data de 11.11.2014.

A mai sustinut ca prin Decizia 445/2012 a Episcopiei Husi are dreptul la cate 25 de zile de concediu de odihna anual, concediu care nu a fost efectuat in perioada 2012-2015, astfel incat are dreptul la compensarea in bani a concediului neefectuat conform art. 146 alin.3 din Codul Muncii.

In dovedirea celor sustinute, a propus incuviintarea probei cu inscrisuri si expertiza contabila, depunand in copie act de identitate, Contract individual de munca, Decizia 445/2012 a Episcopiei, Deciziile 475//2010, 143/2014 ale episcopului, cele trei certificate de concediu medical.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. 270 din Legea 53/2003 - Codul Muncii - republicata.

Parata Episcopia a formulat intampinare, prin care invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate.

Cu privire la calitatea procesuala pasiva, a aratat parata ca Episcopia doar distribuie ajutorul de la stat, prin Ministerul Culturii si Cultelor, ajutor care reprezinta 65% din salariul preotilor. Mai arata ca statele de plata sunt intocmite si vizate de legalitate de catre Protopopiat, iar parohiile trebuie - din prestarea de servicii religioase prestate de preotul paroh (botezuri, cununii, inmormantari, etc.) - sa asigure fondurile proprii ale parohiei, din care se sigura restul de 35% din salarii. Responsabil pentru asigurarea fondurilor este chiar preotul paroh, care ridica si ajutorul de stat.

Pe fondul cauzei, parata a aratat ca din verificarile pe care le-au facut, reclamantul si-a ridicat salariile in anii 2012, 2013 si pana in martie 2014. Pentru perioada martie 2014 - septembrie 2014 nu stiu daca a incasat salariul, dar responsabilitatea pentru incasarea salariului ii apartine preotului si nu a formulat cerere de ajutor financiar in scris catre Protopopiat.

Protopopiatul intocmeste statele de plata, dar plata efectiva o fac parohiile din fondurile salariale pe care trebuie sa le formeze.

Mai arata ca in perioada noiembrie 2014-mai 2015, reclamantul trebuia platit din fondurile Parohiei Z, acolo unde a fost mutat disciplinar, fara insa ca reclamantul sa se prezinte pentru a desfasura activitatile specifice locului de munca la care a fost repartizat.

Cu privire la concediile de odihna, a aratat parata ca, in conformitate cu practica bisericeasca, preotul poate sa solicite zile de concediu de odihna in timpul saptamanii, intrucat duminica sau de sarbatori trebuie sa fie prezent in biserica. Daca doreste zile de concediu de odihna in zile de sarbatoare, trebuie sa mentioneze in cerere care preot il inlocuieste. Indemnizatia de concediu se asigura tot din fondurile proprii ale parohiei.

Cu privire la indemnizatia de concediu medical, a aratat parata ca aceste certificate nu au fost avizate favorabil de catre conducatorul Protopopiatului pentru mai multe motive, printre care si acela ca, in loc sa se prezinte la parohia la care fusese transferat, reclamantul a ales sa prezinte certificate medicale si sa solicite concediu medical si ca, desi bolnav in acte, mergea cu ajunul la parohia din care fusese transferat disciplinar.

Mai arata ca indemnizatia de concediu medical se plateste de catre Casa de Asigurari de Sanatate in contul parohiei, anume Parohia Z. intrucat reclamantul nu s-a prezentat la aceasta parohie pentru a prelua inventarul si contul parohiei, cererea nu putea fi avizata favorabil de catre Protopopiat. Mai sustine ca reclamantul trebuia sa atace in termen legal decizia conducatorului ierarhic de a nu viza concediile medicale.

In dovedirea celor sustinute, a propus incuviintarea probei cu inscrisuri, depunand in copie state de plata 2012-2015, declaratia 112, liste plata din perioada septembrie 2012 - mai 2015. In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile.

Prin intampinarea formulata, parata Parohia X a invocat lipsa calitatii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.

A motivat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, motivat de faptul ca nu este angajatorul paratului, acesta fiind parohia, care are fonduri pentru salarizare, protopopiatul avand doar un rol de coordonare si control al parohiilor si un intermediar intre parohii si episcopie.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea actiunii reclamantului. In motivare, s-a aratat ca salarizarea preotilor se face din doua surse - de la Ministerul Culturii si Cultelor intr-o proportie intre 65-85% si din fonduri proprii intre 15 si 35%, din prestarea de servicii.

Din noiembrie 2014 reclamantul nu s-a mai prezentat pentru a-si ridica banii de la stat, astfel incat banii au fost restituiti si nici nu si-a asigurat fonduri proprii, desi a intrat in posesia unor chitantiere, fara insa a depune si a evidentia vreun act contabil.

Timpul de concediu este gestionat de preotul paroh, iar fondurile pentru concediul de odihna sunt obtinute tot de preot.

Nici cu privire la concediul medical, sustine paratul ca nu are nicio atributie, intrucat dosarul este intocmit si trimis casei de asigurari de sanatate de catre parohie.

Prin Incheierea de sedinta din data de 28.01.2016, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Episcopiei. Prin Incheierea de sedinta din data de 25.02.2016, instanta a dispus unirea cu fondul a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Protopopiatului, conform art.248 alin.(4) Cod procedura civila.

Prin sentinta civila nr. 1253/27.10.2016 Tribunalul Vaslui a hotarat:

Respinge cererea formulata de reclamantul A in contradictoriu cu parata Episcopia ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Protopopiatului, invocata de acest parat, ca neintemeiata.

Admite in parte cererea formulata de reclamant, in contradictoriu cu paratul Protopopiatul si cu parata Parohia X.

Obliga paratul Protopopiatul la plata sumei de 18039 lei net, cu titlul de salarii neachitate in perioada septembrie 2012 - mai 2015, suma de 4650 lei net, cu titlu de compensare in bani a concediului de odihna neefectuat si suma de 1516 lei net cu titlu de indemnizatie de concediu de incapacitate temporara de munca.

Respinge cererea formulata in contradictoriu cu parata Parohia X.

Obliga paratul Protopopiatul la plata sumei de 1790,05 lei catre reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Obliga paratul Protopopiatul la plata sumei de 190,95 lei, reprezentand ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamantul, catre Statul Roman.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

In fapt, prin contractul individual de munca din 01.03.1992, Protopopiatul l-a angajat pe reclamant ca preot paroh, locul de munca fiind Parohia X. Ulterior, in anul 2012, prin Decizia 445/2012 a Episcopului, reclamantului i s-a schimbat locul de munca la Parohia X din cadrul Protopopiatului. Prin aceeasi decizie i s-a stabilit salarizarea si numarul zilelor de concediu de odihna, anume 25 zile de concediu de odihna anual. Consecutiv, in anii urmatori, au fost emise decizii de reincadrare.

Pe data de 17.11.2014, reclamantul a intrat in incapacitate temporara de munca, dupa cum rezulta din Certificatul de concediu medical ce privea perioada 17-30.11.2014. A doua zi, prin Decizia 143 din 12.11. 2014 a Episcopului, reclamantul a fost transferat disciplinar la Parohia Z, pentru nereguli legate de plata debitelor Parohiei X. Starea de incapacitate temporara de munca a reclamantului a continuat, dupa cum rezulta din doua certificate de concediu medical, pana pe data de 12.01.2015.

Reclamantul a prezentat certificatele de concediu medical catre Protopopiat, care a refuzat sa le primeasca, iar prin adresa 66 din 28.01.2015 Protopopiatul i-a comunicat ca certificatele nu pot fi primite intrucat nu au fost completate cu mai multe date.

Reclamantul a afirmat, iar paratele nu au contestat faptul ca la data de 12 mai 2015 a incetat contractul individual de munca al reclamantului.

In drept, litigiul vizeaza executarea unui contract individual de munca, in acceptiunea art.266 Codul muncii.

Pentru a determina calitatea procesuala pasiva in cauza si a solutiona prioritar exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Protopopiatului trebuie stabilit care este angajatorul reclamantului, acesta fiind subiectul raportului juridic obligational dedus judecatii. In contractul individual de munca incheiat in anul 1992 si in baza caruia au inceput sa se deruleze raporturile de munca intre parti, in calitate de angajator „Unitatea” figureaza „Protopopiatul”, iar la locul de munca este specificata „Parohia”.

Prin urmare, angajatorul este „Protopopiatul”, iar raporturile care tin de subordonarea administrativa intre Parohie, Protopopiat si Episcop/Episcopie cad in dreptul canonic si reglementarile bisericesti a caror analiza, in virtutea libertatii de organizare a cultelor, nu cade in competenta instantelor civile.

Prin urmare, tinand cont ca Protopopiatul este angajatorul reclamantului, instanta respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de aceasta.

Pe fondul cauzei, va fi analizat prioritar capatul de cerere privind plata diferentelor salariale.

In temeiul art.10 si art.40 alin.(2) lit.c) si art.159 din Legea 53/2003 - Codul Muncii, principala obligatie a angajatorului, corelativa prestarii muncii de catre angajat, este plata salariului.

Totodata, conform prevederilor art. 272 din acelasi act normativ, obligatia probei cade in sarcina angajatorului parat. Totodata art. 168 din Codul Muncii prevede ca plata salariului se face prin state de plata semnate sau alte documente justificative.

In cauza, paratul Protopopiatul nu a facut dovada platii in totalitate a drepturilor salariale la care reclamantul avea dreptul, desi a intocmit state de plata, fara insa ca plata efectiva sa fie atestata prin semnatura de reclamant.

Din raportul de expertiza contabila administrat in cauza rezulta ca in perioada 1 septembrie 2012-15 mai 2015, paratul Protopopiatul trebuia sa plateasca reclamantului salarii nete in cuantum de 42627 lei, iar salariile nete platite au fost de 24588 lei. Rezulta ca salariile neplatite reclamantului reprezinta diferenta intre salariile datorate si salariile platite, anume suma de 18039 lei.

Aspectele invocate de catre parat privind modul de organizare a veniturilor bisericii, anume contributia statului pentru plata salariului preotilor si faptul ca parohia trebuia sa obtina venituri din prestarea de servicii religioase catre populatie conform reglementarii interne a bisericii, apar ca irelevante.

Asa cum s-a aratat, instanta analizeaza doar executarea unui contract individual de munca. Organizarea bisericii si conditiile in care aceasta distribuie sau nu catre preoti ajutorul substantial primit de la stat pentru plata salariilor sau sarcinile de incasari primite de parohii de la Episcopie nu tine de dreptul muncii.

Nici pretinsa executare necorespunzatoare a sarcinilor primite de la Episcopie privind disciplina financiara a parohiilor nu cade in analiza instantelor civile de drept comun, ci tine de normele de organizare interna (administrativa si financiara) pe care cultele au libertatea si raspunderea de a le administra prin jurisdictiile lor speciale. Legea nr.489 din 2006 a consacrat dreptul cultelor de a avea organe proprii de judecata pentru chestiuni ce tin de disciplina interna, iar reglementarile privind disciplina financiara a parohiilor tin de acest aspect, dupa cum a fost tratat chiar de catre Protopopiat si dupa cum rezulta din procesele- verbale de la dosar. Chiar si Episcopul l-a sanctionat disciplinar pe reclamant (schimbarea la o alta parohie) pentru aspecte care tin de disciplina financiara.

Nu este insa admisibil ca, prevalandu-se de libertatea de organizare interna data de lege, entitati ale unui cult religios sa delege responsabilitati ale angajatorului decurgand din incheierea unui contract individual de munca (pentru care primeste si subventii de la stat pentru plata salariilor), responsabilitati care ii incumba conform dreptului muncii, catre alte structuri, eludand astfel obligatiile legale ale angajatorului.

Cu privire la capatul de cerere privind plata banilor pentru concediul de odihna pentru ultimii trei ani, instanta retine ca in temeiul prevederilor articolelor 145, 146 si 150 din Legea 53/2003 Codul Muncii, concediul de odihna se efectueaza in fiecare an si ca inainte de plecarea in concediu angajatorul este obligat sa plateasca angajatului o indemnizatie.

In situatia de exceptie in care contractul individual de munca inceteaza articolul 146 alineatul 4 din Codul Muncii dispune ca perioada de concediu neefectuat se compenseaza in bani. Aceasta este si situatia din speta, instanta urmand sa dea efect acestei dispozitii legale si sa oblige parata la plata sumei sume cu titlu de compensare in bani a concediului de odihna neefectuat.

Chiar daca natura serviciului unui preot presupune prezenta obligatorie in zilele de duminica la biserica sau asigurarea unui inlocuitor pentru perioada de efectuare a concediului, esential este ca angajatul - chiar preot - are drepturile conferite de lege ca si salariat.

Prin urmare, atat timp cat paratul Protopopiatul nu a facut dovada ca reclamantul a efectuat concediul de odihna, in temeiul prevederilor articolului 146 alineatul 4 din Codul Muncii este obligat sa plateasca compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat.

Referitor la suma aferenta, instanta va avea in vedere suma rezultata din calculul expertului contabil ca raspuns la obiectivul 3, anume suma de 4650 lei net.

Cu privire la capatul de cerere privind plata indemnizatiilor de incapacitate temporara de munca, instanta va avea in vedere faptul ca angajatorul, desi nu administreaza fondul de asigurari de sanatate, are obligatii in privinta platii acestor indemnizatii catre salariatii care sau aflat in incapacitate temporara de munca.

Astfel, conform prevederilor articolului 12 din OUG 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, angajatorul suporta indemnizatiile de incapacitate temporara de munca pentru un numar cuprins intre 7 si 17 zile de incapacitate (in functie de numarul de angajati avuti la data intrarii in concediu medical). O alta obligatie, prevazuta de articolul 36 din Ordonanta, este sa plateasca angajatorului indemnizatia de incapacitate temporara de munca (pentru zilele de concediu care excedeaza zilelor pentru care angajatorul suporta indemnizatia), urmand sa compenseze sumele platite cu indemnizatiile platite catre Fondul de asigurari de sanatate.

Sustinerea paratului cum ca reclamantul trebuia sa se adreseze Casei de asigurari sau Parohiei unde fusese transferat disciplinar nu sunt pertinente. Casele de asigurari platesc indemnizatia de concediu medical doar ca exceptie, conform articolului 32 in ipotezele in care angajatorul isi suspenda temporar activitatea, respectiv activitatea acestuia inceteaza sau contractul individual de munca inceteaza ca urmare a expirarii termenului pentru care a fost incheiat. Parohia nu era, asa cum s-a aratat, angajatorul reclamantului, ci doar locul de munca. In plus, incapacitatea temporara de munca survenise anterior mutarii disciplinare a reclamantului.

Nici criticile cu privire la realitatea imbolnavirii reclamantului nu sunt dovedite. In ipoteza in care angajatorul are dubii cu privire la veridicitatea datelor din certificatul medical, are posibilitatea sa reclame acest lucru catre Casa de asigurari de sanatate, care poate investigatii. Or, paratul Protopopiatul nu a efectuat un astfel de demers. Pana la proba contrara, certificatul de concediu medical emis de medic reprezinta o dovada a incapacitatii de munca.

Nici argumentul privind faptul ca certificatele nu erau completate cu datele necesare platii nu poate fi sustinut, atat timp cat angajatul are doar obligatia sa prezinte angajatorului certificatele medicale completate de catre medic, restul datelor trebuind sa fie completate chiar de catre angajator. Or, reclamantul a depus certificatele de concediu de incapacitate de munca Protopopiatului, care s-a rezumat sa le restituie fara sa le completeze si fara sa plateasca angajatului reclamant indemnizatia de incapacitate temporara de munca. Prin aceasta conduita, angajatorul parat a incalcat prevederile articolelor 12 si 36 alineatul 3 din OUG 158/2005 producand angajatului reclamant un prejudiciu, care consta chiar in suma reprezentand indemnizatia de incapacitate temporara de munca pentru perioadele 17.11.2014

2014. si 06.02.2015-12.01.2015. Cuantumul acestei indemnizatii este de 1516 lei net, dupa cum a fost calculata de catre expertul contabil ca raspuns la obiectivul 5 al raportului de expertiza contabila (fila 33 volumul 2).

Prin urmare, fata de considerentele precedente, va fi admis si capatul de cerere privind plata sumei aferente indemnizatiei de incapacitate temporara de munca.

In temeiul prevederilor art. 453 alin.1 Cod procedura civila, paratul va fi obligat catre reclamant la plata cheltuielilor de judecata, anume la plata partii din onorariul expertului contabil suportate de catre reclamant (filele 8, 161 din volumul 2) - 1790,05 lei, proportional cu pretentiile in care a cazut.

Totodata, in temeiul prevederilor art. l8 din
OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila,
paratul Protopopiatul va fi obligat la plata catre Statul roman a sumei de 190,95 lei, reprezentand partea din onorariul expertizei tehnice contabile pentru care a fost acordat efectiv ajutor public judiciar.

Pentru aceleasi considerente, participand la deliberari, in temeiul articolului 55 din Legea 303/2004, asistentii judiciari si-au exprimat opinia in sensul celor retinute.

Impotriva acestei sentinte
a declarat apel Protopopiatul,
criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.

Apelantul a aratat ca, din perspectiva dispozitiilor art. 8, art. 23 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 si art. 123 alin. 7 din Statutul BOR, aprobat prin H.G. nr. 53/2008, instanta de fond a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii, apreciind ca dispozitiile din dreptul muncii sunt aplicabile personalului cultelor. Aceasta cu atat mai mult cu cat in literatura de specialitate s-a opinat ca in masura in care se va aprecia ca si in cadrul BOR trebuie sa existe relatii bazate pe contracte individuale de munca intre preoti si Biserica, desi BOR a optat pentru un tip de relatie spirituala, atunci vom fi in fata unei ingerinte majore a statului in organizarea cultelor religioase, ceea ce este evident inadmisibil din perspectiva jurisprudentei CEDO.

Contractul numit de munca incheiat in anul 1992 de catre reclamantul intimat, in calitatea sa de preot paroh la parohie, nu poate fi supus dreptului muncii. Mai mult, contractul de munca prezentat de reclamant nu este semnat si nu se precizeaza care este cuantumul salariului.

Raporturile de munca ale preotului sunt complexe si diferite de cele reglementate de dreptul muncii. Un contract de munca incheiat conform dreptului muncii presupune un singur raport juridic incheiat intre angajator si angajat, in schimb raportul de munca al preotului presupune o tripla subordonare - fata de Chiriarh - reprezentant al Episcopiei care stabileste conditiile generale si speciale ale raportului de munca; fata de Protopopiat care intocmeste documentatia dispusa de Chiriarh si are doar un rol intermediar de control si coordonare a Parohiilor din subordinea sa si fata de Parohie entitate in care isi desfasoara activitatea din care isi realizeaza diferenta de venit dintre salariul sau cota atribuita de bugetul de stat.

Munca la care s-a obligat reclamantul nu era prestata pentru Protopopiat. Acesta avea doar atributia de a distribui pe baza de liste de plata sumele de bani primite de la bugetul de stat care reprezentau parte din salariul preotului si tinea evidenta conform statelor de plata a sumelor de bani reprezentand diferenta de salariu pe care preotii trebuiau sa si-o asigure din munca prestata in cadrul parohiei.

Nici din acest punct de vedere inscrisul incheiat de reclamant cu Protopopiat, nu indeplineste conditiile pentru a fi apreciat ca un contract de munca.

Conform art. 278 alin. 2 din Codul muncii, prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective.

In cauza, reclamantul nu a solicitat si nici instanta nu a stabilit ca reglementarile speciale privind organizarea BOR ar fi incomplete si nici ca aplicarea lor ar fi incompatibila cu specificul raportului de munca incheiat de preot pentru a se considera necesara aplicarea dispozitiilor din Codul muncii.

Instanta de fond a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii prin respingerea exceptiei lipsei calitatii procesule pasive a Protopopiatului Barlad.

Protopopiatul are atributii de coordonare si control a parohiilor si este un intermediar intre episcopie si parohii.

Simplul fapt ca pe inscrisul denumit contract de munca apare denumirea Protopopiatului ca si angajator nu este suficient in a stabili ca aceasta entitate juridica are aceasta calitate, avand in vedere tocmai organizarea si atributiile fiecarei entitati bisericesti.

Munca la care s-a obligat reclamantul nu era prestata pentru Protopopiat, ci pentru Parohie si doar si sub autoritatea paratului-apelant.

Apelantul a facut referire la caracterul mixt al provenientei fondurilor din care se platesc salariile preotilor - atat de ta bugetul de stat, cat si din fondurile proprii ale parohiei in care functioneaza preotul. Chiar si reclamantul in actiunea modificata a solicitat chemarea in judecata in calitate de parata a Parohiei, in cadrul careia si pentru care reclamantul desfasura activitatea producatoare de venituri din care trebuia sa isi asigure diferenta de salariu fata de cota de la bugetul de stat.

Nu numai ca fondurile proprii erau realizate exclusiv prin munca depusa de reclamant in calitate de preot paroh dar Parohia unde acesta functiona, avea cont in banca unde se depuneau fondurile necesare platii salariului, iar reclamantul era singurul care gestiona toate bunurile si valorile parohiei, avea drept de semnatura in banca pentru depunerea si ridicarea banilor si avea sigiliul parohiei. In niciun mod Protopopiatul nu avea acces la aceste fonduri si nu le gestiona.

S-a sustinut in apel ca prima instanta nu a solutionat fondul cauzei in integralitatea sa limitandu-se la a analiza doar obligatia Protopopiatului de a achita drepturile salariale.

Era necesar ca analiza sa fie facuta atat sub aspectul obligatiei angajatorului cat si al „obligatiei corelative a salariatului”.

Mai mult, instanta interpreteaza gresit natura raportului juridic dedus judecatii.

Astfel, se sustine ca executarea necorespunzatoare a sarcinilor primite de la Episcopie privind disciplina financiara a parohiilor nu cade in analiza instantelor civile de drept comun, ci tin de normele de organizare interna (administrativ financiara) pe care cultele au libertatea si raspunderea de a le administra prin jurisdictiile lor speciale.

In prezenta cauza instanta de fond era chemata doar sa analizeze daca Protopopiatul trebuia sa achite salariile restante si alte drepturi banesti catre reclamant, dar si daca reclamantul, a prestat munca, in conditiile in care s-a obligat prin raportul juridic incheiat cu structurile organizatorice bisericesti.

Lipsa de analiza a conditiilor in care structurile organizatorice bisericesti sunt obligate sa intocmeasca documentele privind plata drepturilor salariale a dus la concluzia eronata ca Protopopiatul ar dispune de fonduri proprii necesare achitarii drepturilor salariale ale preotilor parohi.

Pentru lipsa ordonantarii la plata, cu toate activitatile ce le presupune aceasta operatiune (eliberarea chitantelor pentru serviciile prestate de preot, inregistrarea acestora in evidentele parohiei, prezentarea situatiilor catre Protopopiat etc.) reclamantul s-a aflat intr-o grava culpa de-a lungul celor trei ani pentru care s-au solicitat drepturile banesti in prezenta cauza (2012-2015).

Din acest motiv a fost sanctionat disciplinar si apoi a fost incetat raportul de munca.

Pentru culpa preotului paroh, care nu a prestat munca si nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin raportul de munca, nu poate fi responsabil Protopopiatul.

Desi a fost invocata culpa reclamantului in nesemnarea documentatiei, instanta de fond nu a analizat-o. Sumele de bani pentru care reclamantul trebuia sa elibereze chitanta, reprezentau fondul din care aceste trebuia sa-si incaseze diferenta de salariu.

Acesti bani nu ajungeau niciodata in visteria Protopopiatului pentru a fi obligat la plata salariului catre reclamant. Protopopiatul asigura doar o disciplina generala a parohiilor din subordine prin intocmirea listelor de plata pentru sumele de bani de la buget si a statelor de plata pentru sumele de bani din fonduri proprii pentru toate parohiile din subordine.

Protopopiatul nu realizeaza venituri si nu dispune de sumele necesare platii salariului niciunui preot in afara viramentelor lunare de la bugetul de stat - destinate in intregime conform expertizei, sustinerilor partilor si asa cum rezulta din inscrisuri-achitarii datoriilor catre stat ale ambelor parti.

In consecinta, instanta trebuia sa analizeze intregul raport juridic dedus judecatii si daca a considerat ca litigiul este supus dispozitiilor dreptului muncii sa il analizeze ca atare in integralitatea sa.

Reclamantul nu a sustinut ca sumele de bani solicitate cu titlu de salarii trebuiau platite din fondurile Protopopiatului si nici nu a contestat faptul ca salariul era compus din incasarile pe care preotul paroh trebuia sa le realizeze prin activitatile sale desfasurate in cadrul parohiei cat si din sumele primite de la bugetul de stat.

Mai mult, acesta a solicitat chemarea in judecata atat a Protopopiatului, cat a Parohiei, solicitand atragerea raspunderii solidare pentru salariile neplatite.

S-a recunoscut in mod implicit ca protopopiatul nu avea fonduri proprii pentru plata salariilor sale si ca doar munca din cadrul parohiei, in conditiile legii, il indreptatea la obtinerea venitului salariat solicitat.

Conform art. 39 alin. 1 lit. a din Codul muncii, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusa dar conform art. 39 al 2 lit. a din acelasi cod are si obligatia de a realiza norma de munca sau dupa caz de a indeplini atributiile cei ii revin conform fisei postului.

In contractul individual de munca nu s-a prevazut niciun salariu, iar in adresa nr 793 din 7 aprilie 1992, s-a facut precizarea ca salarizarea se va face integral din fondurile proprii ale Parohiei H. Prin Decizia 245 din 31 ian 1996 s-a stabilit de catre Episcopie o contributie de la stat de 75.000 lei, iar prin Decizia 445/2012, Episcopia a stabilit un salar de 1.331 lei si un spor de vechime de 20% cu precizarea din art. 6 ca va fi remunerat potrivit prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului clerical.

Conform art. 2 din aceeasi decizie, „Preotul paroh (reclamantul din cauza), isi exercita atributiile de paroh la Parohia X din Protopopiatul ..., jud. Vaslui, in conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane si ale Regulamentelor sale de aplicare”.

In raportul de expertiza insusit de reclamant si de catre instanta s-a retinut la pagina 7 alin. 2 ca: „Potrivit declaratiilor partilor din proces, aceste indemnizatii (n.n. de la Ministerul Culturii si Cultelor in procent de 65 sau 80%) erau strict folosite pentru achitarea in intregime a contributiilor angajatorului si angajatului catre bugetele asigurarilor si fondurilor sociale si bugetul de stat. Ridicarea salariului net se facea din veniturile proprii ale parohiei, asumarea acestui lucru facandu-se prin semnarea statului de plata.”

Rezulta clar ca Protopopiatul nu inmana preotului paroh nicio suma de bani, ci prin semnarea statelor de plata preotul recunostea ca din incasarile efectuate ca urmare a serviciilor prestate a acoperit diferenta de suma pana la concurenta intregului salariu cuvenit.

Rezulta ca, in conformitate cu modul de organizare si functionare a structurilor bisericesti, protopopiatul avea doar sarcina lunara de a intocmi spre semnare statele de plata, iar preotul paroh avea doar obligatia lunara sa le semneze.

Nesemnarea statelor de plata de catre preotul paroh, este o incalcare a atributiilor ale de serviciu, o culpa grav si evidenta a acestuia care nu poate sa-i fie imputata protopopiatului si mai mult aceasta culpa a reclamantului nu il indreptateste sa primeasca banii reprezentand diferenta de salariu, intrucat el oricum a incasat aceasta suma.

Suma putea sa nu fie incasata doar intr-o singura situatie si anume daca reclamantul nu realiza fondurile necesare salariului din incasarile pentru serviciile prestate.

In aceasta situatie insa, avea obligatia sa formuleze cerere scrisa prin care sa aduca la cunostinta protopopiatului si episcopiei lipsa incasarilor si implicit a sumelor necesare completarii salariului pentru a se suplimenta in conditiile legii contributia de la Ministerul Culturii si Cultelor.

Reclamantul nu a formulat niciodata o astfel de cerere si nu s-a plans in niciun mod de linsa fondurilor.

Aceste fonduri au fost evidentiate in evidenta contabila a parohiei cu ocazia controalelor efectuate de catre protopopiat, inscrisuri pe care le depunem la dosar.

Munca prestata de preot este platita direct acestuia iar banii pentru serviciile prestate trebuie evidentiati in contabilitate pe baza chitantelor eliberate de preot.

Daca preotul nu realiza incasari inseamna ca nu presta activitate, insa reclamantul sustine ca a respectat programul de lucru conform foilor de pontaj.

Si din aceasta perspectiva este evidenta culpa sa in realizarea obligatiilor asumate in exercitarea a calitatii de preot paroh fara nicio culpa a Protopopiatului.

Mai mult, preotul paroh era singurul care avea drept de semnatura in banca cu acces la contul parohiei si detinea sigiliul parohiei si nu protopopiatul

Instanta de fond nu face nicio analiza a modului de calcul a sumei de 18.039 lei retinute in sarcina Protopopiatului, preluand doar concluziile expertizei.

Expertiza stabileste ca in conformitate cu Ordinul 3512/2008 privind documentele financiar contabile cu modificarile si completarile ulterioare, statele de plata prezentate nu au fost luate in considerare intrucat nu indeplinesc conditiile necesare pentru a avea calitatea de document justificativ pentru calcului drepturilor banesti ale salariatilor precum si al contributiilor si altor sume datorate sau document justificativ de inregistrare in contabilitate.

Nu s-a precizat in mod expres care sunt conditiile care lipsesc din statele de plata pentru a fi considerate document justificativ sau document justificativ de inregistrare in contabilitate.

Mai mult, se observa din modul de descriere a statelor de plata analizate la pagina 7 a expertizei ca acestea prezinta lipsuri imputabile reclamantului.

Statele de plata erau intocmite de protopopiat ca si listele lunare de plata pentru sumele de la bugetul de stat si preotul paroh trebuia doar sa le semneze lunar.

Lipsa semnaturii sau a stampilei de pe statul de plata nu echivaleaza cu neplata salariului, operatiune pe care in fapt nu o realiza protopopiatul ci parohia prin preotul paroh, in speta, reclamantul, conform celor mai sus justificate.

Reclamantul nu-si poate invoca propria culpa, a nesemnarii si nestampilarii statelor de plata, pentru a obtine sume de bani necuvenite si nedatorate de catre Protopopiat.

Conduita reclamantului din prezenta cauza aduce o grava atingere modului de organizare a activitatii cultelor, asa cum este stabilit de legislatia in vigoare motiv pentru care va trebui sa suporte si rigorile legii penale.

In consecinta sumele retinute de catre instanta ca diferenta de salarii nu pot fi puse in sarcina Protopopiatului.

Apelantul a mai sustinut ca nu datoreaza sume de bani cu titlu de indemnizatie pentru concediu de odihna. Regula stabilita de lege este ca efectuarea concediului sa se faca anual.

Reclamantul nu a facut dovada ca a solicitat concediul de odihna in anii pentru care a solicitat plata prin compensare si ca i-a fost refuzat.

Solicitarea trebuia sa fie facuta pentru primele 8 zile catre protopopiat si pentru urmatoarele catre episcopie.

Mai mult, reclamantul nu justifica in niciun fel de ce nu a efectuat concediul de odihna, nu prezinta motive justificate conform punctului 2 din art. 146.

Avand in vedere contextul logico juridic in care este amplasat punctul 3 al art. 146, rezulta ca nu poate fi efectuata compensarea in bani a concediului de odihna decat pentru anul in care inceteaza contractul de munca si nu pentru anii anteriori pentru care reclamantul s-a aflat in culpa pentru nesolicitarea si neefectuarea acestuia.

Apelantul a aratat ca nu datoreaza indemnizatia pentru incapacitate temporara de

munca.

In primul rand, s-au nesocotit din nou obligatiile preotului paroh care trebuia sa prezinte certificatele medicale catre protopopiat semnate si stampilate cu indicarea contului. Stampila parohiei s-a aflat la reclamant care nu a inteles sa predea gestiunea, stampila si tot ceea ce tinea de Parohia Sfantul Spiridon II catre noul preot paroh.

Totodata a refuzat sa se prezinte la parohia unde a fost mutat disciplinar.

In perioada concediului medical a efectuat servicii la Parohia X (a mers la enoriasi cu ajunul Craciunului, a spovedit si a participat la slujbele religioase, etc.).

Desi reclamantul cunostea aceste obligatii asupra carora a si fost atentionat de catre protopopiat, a refuzat sa completeze corect certificatele medicale.

In final, Protopopiatul a trimis certificatele asa cum au fost depuse de reclamant la Casa de Asigurari de sanatate care insa le-a refuzat pentru ca erau necompletate de catre preotul paroh si parohie. Si dupa acest moment am efectuat demersuri atat la medicul de familie cat si la alte autoritati si am Incercat diverse forme de comunicare cu reclamantul pentru a fi rezolvata problema certificatelor medicale insa nu am primit nicio rezolvare si nici concursul reclamantului.

S-a retinut gresit de catre instanta de fond ca incapacitatea de munca a reclamantului a survenit anterior mutarii disciplinare a acestuia nu este reala.

Primul certificat medical a fost eliberat la data de 17 noiembrie 2014 iar decizia de mutare disciplinara a fost data la data de 12 noiembrie 2014.

Reclamantul nu a predat insa parohia si stampila in intreaga perioada in care a fost in concediu medical astfel incat avea posibilitatea sa semneze aceste inscrisuri.

Nu a avut insa niciun interes intrucat indemnizatia era achitata tot de catre parohie din fondurile proprii pe care insa acesta le-a incasat direct in maniera descrisa mai sus.

Culpa reclamantului nu poate fi retinuta pentru ca protopopiatul sa fie obligat la o plata nedatorata, pentru care nu are fondurile necesare si pentru care a depus toate diligentele in vederea aprobarii lor de catre Casa de Asigurari de Sanatate.

Intimatul X a solicitat, prin intampinare, respingerea apelului si mentinerea sentintei civile nr. 1253/27.10.2016, avand in vedere urmatoarele motive:

In mod corect, prima instanta a retinut ca, in cauza de fata sunt aplicabile dispozitiile art. 10, art. 40 si art. 159 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, neavand relevanta dispozitiile Statutului BOR care reglementeaza organizarea activitatii unitatilor de cult.

Desi se sustine ca raporturile dintre subsemnat si apelanta nu au la baza un contract de munca, la dosarul cauzei a fost depus contractul individual de munca al subsemnatului incheiat in anul 1992, in care se prevede ca angajatorul este Protopopiatul, iar locul muncii este Parohia.

De altfel, chiar in cererea de apel se mentioneaza dispozitiile art. 23 alin. 1 din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasa, care stabilesc ca cultele isi aleg si angajeaza personalul. Or, in legislatia noastra singurul temei juridic al contractului de munca este Legea nr. 53/2003.

Imprejurarea ca Adresa nr. 245/31.01.1996 a Episcopiei si Decizia nr. 445/2012 emisa de aceeasi institutie nu sunt intitulate act aditional la contractul de munca nu poate conduce la concluzia ca acestea nu au produs efecte juridice intocmai ca un act modificator al contractului de munca, atat timp cat, pe de o parte, s-a schimbat efectiv locul muncii, iar, pe de alta parte, salariul a fost modificat.

De asemenea, prin Decizia nr. 475/01.01.2010, emisa de Episcopia Husi s-a stabilit, in temeiul art. 30 alin. 1-5 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, coroborat cu art. 4 si 5 din OUG nr. 1/2010 si a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, reincadrarea subsemnatului in functia de preot, corespunzator gradului DEF, si majorarea salariului.

Munca prestata de subsemnatul era stabilita de Protopopiat si Episcopie, iar locul muncii il constituia Parohia Y, nefiind incheiat niciun contract de munca cu aceasta institutie.

In mod corect prima instanta a stabilit ca angajatorul este Protopopiatul, iar raporturile ce tin de subordonarea administrativa intre Parohie, Episcopie si Protopopiat cad in sarcina dreptului canonic, care nu fac obiectul prezentei cauze.

Referitor la dispozitiile art. 10 din Codul Muncii si la imprejurarea ca nu Protopopiatul era beneficiarul muncii prestate, aratam ca, apelanta a fost cea care a stabilit locul muncii, activitatea fiind desfasurata de subsemnatul la Parohia desemnata de aceasta, in virtutea statutului BOR si al celorlalte reglementari canonice.

In mod corect instanta a respins exceptia invocata, avand in vedere faptul ca acest contract individual de munca ce a stabilit raporturile de munca a fost incheiat intre subsemnatul si Protopopiatul Barlad.

In mod corect Tribunalul Vaslui a retinut faptul ca, nu este admisibil ca, prevalandu-se de libertatea de organizare a cultelor, apelanta sa delege responsabilitati catre alte structuri - in speta Parohia Y, eludand astfel dispozitiile legale in materie.

Potrivit dispozitiilor art. 6 din HG nr. 1070/1999 pentru aprobarea normelor metodologice a Legii nr. 142/1999, virarea fondurilor aprobate catre unitatile subordonate se face prin ordin de plata de catre Ministerul Culturii si Cultelor, astfel incat plata drepturilor salariale cuvenite personalului beneficiar angajat sa se faca cel mai tarziu in ultima zi lucratoare a lunii.

Obligatia de a intocmi statele de plata cadea in sarcina Protopopiatului care trebuia sa transmita aceste inscrisuri catre Ministerul Culturii si Cultelor, asa cum prevad dispozitiile art. 7 si 8 din HG nr. 1070/1999.

Totodata, Protopopiatul trebuia sa vireze, dupa retinerea contributiilor datorate bugetului de stat, diferenta de bani catre angajat.

Asa cum rezulta din expertiza efectuata, dupa virarea sprijinului la salarizare de la stat, Protopopiatul calcula si retinea contributiile datorate catre bugetul de stat raportat la intregul salariu al subsemnatului, desi dispozitiile HG nr. 1070/1999 stabilesc ca aceste retineri trebuiau aplicate doar la procentul de 65% din salariu, diferenta urmand a fi achitata din fondurile proprii.

Chiar si asa, dat fiind practica existenta ia nivelul Protopopiatului, nici diferenta ramasa dupa achitarea acestor contributii nu i se achita intimatului, iar salariul ce trebuia asigurat subsemnatului s-a platit doar in anumite luni.

Considera intimatul ca, in mod corect s-a retinut ca, era obligatia apelantei de a asigura plata drepturilor salariate, cu atat mai mult cu cat, lunar se efectuau verificari ale incasarilor si platilor.

In conditiile in care, asa cum rezulta din actele depuse, in calitate de preot paroh avea obligatia de a achita diverse sume catre Episcopie si Protopopiat, si aceasta din urma trebuia sa ii asigure plata salariului.

Nesemnarea statelor de plata nu se datoreaza vreunei culpe a sa ori refuzului nejustificat, avand in vedere faptul ca unele dintre acestea sunt semnate, ci, avand in vedere ca nu a incasat niciun ban, nu a avut cum sa semnez actele din care sa rezulte contrariul.

In mod corect a retinut Tribunalul Vaslui faptul ca, in ipoteza in care apelanta ar fi avut dubii cu privire la veridicitatea celor consemnate in certificatele depuse, ar fi avut posibilitatea sa reclame acest aspect la Casa de Asigurari de Sanatate.

Prin cererea de apel se invoca faptul ca aceste certificate de concediu medical au fost restituite de Casa de Asigurari pe motiv ca nu au fost completate de Parohie, cand, in realitate, acestea trebuiau completate de angajator, in speta, Protopopiatul.

Cum se afla in incapacitate temporara de munca, intimatul a sustinut ca era in imposibilitate de a se deplasa, la solicitarea apelantei, la serviciu, pentru a completa actele medicale.

Din adresa nr. 4/27.01.2015 emisa de cabinetul de medicina individuala X, rezulta ca, pentru vizarea certificatelor medicale era necesar sa prezinta o adeverinta de salariat ce trebuia emisa de apelanta care, in mod evident, a refuzat emiterea acestui act.

Asadar, in mod corect a retinut Tribunalul Vaslui ca prin aceasta conduita angajatorul a incalcat, dispozitiile art. 12 si 36 din OUG nr, 158/2005.

Intimata Episcopia a solicitat prin intampinare admiterea apelului si respingerea actiunii formulate de reclamant.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale aplicabile,
Curtea de Apel constata ca apelul este fondat
, urmand a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse.

Criticile apelantului referitoare la depasirea de catre prima instanta a atributiilor puterii judecatoresti, sunt nefondate.

Intimatul reclamant a facut parte din personalul clerical al Bisericii Ortodoxe Romane.

Potrivit art. 17 alin. 2 din Legea nr. 489/2006, recunoasterea de catre stat a statutelor si a codurilor canonice se acorda in masura in care acestea nu aduc atingere, prin continutul lor, securitatii publice, ordinii, sanatatii si moralei publice sau drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Art. 23 alin. 2 prevede ca personalul cultelor poate fi sanctionat disciplinar pentru incalcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementari. Potrivit art. 26 din Legea nr. 489/2006, cultele pot avea organe proprii de judecata religioasa pentru problemele de disciplina interna, conform statutelor si reglementarilor proprii. Pentru problemele de disciplina interna sunt aplicabile in mod exclusiv prevederile statutare si canonice.

Statutul pentru organizarea si functionarea BOR aplicabil in cauza a fost recunoscut prin HG nr. 53/2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 50/22 ianuarie 2008. Capitolul 4 din Statutul BOR contine prevederi referitoare la „disciplina clerului” si la instantele disciplinare si de judecata pentru preoti, diaconi si cantareti, „ in probleme doctrinare, morale, canonice si disciplinare”. In art. 156 alin. 2 s-a prevazut ca „hotararile instantelor de recurs devin executorii dupa aprobarea lor de catre mitropolit sau Patriarh”, iar in alin. 5, ca „hotararile instantelor disciplinare si de judecata se pun in aplicare de catre autoritatile bisericesti investite in acest scop”; Alin. 6 mai prevede ca „hotararile instantelor bisericesti la toate nivelurile nu sunt atacabile in fata instantelor civile”.

Rezulta din cele expuse ca doar actele jurisdictionale emise in materie de disciplina a clerului de autoritatile BOR nu sunt supuse controlului de legalitate al instantelor judecatoresti, intrucat sunt acte de aplicare a dreptului canonic emise potrivit unei proceduri specifice de catre organele comunitatii religioase.

Instantele de judecata bisericeasca sunt organe proprii de judecata a cultelor, potrivit dispozitiilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 489/2006, instanta de drept comun nefiind competenta sa judece abaterile disciplinare de la disciplina interna a cultelor religioase.

Insa, modalitatea de derulare si executarea contractului de munca al reclamantului sunt aspecte ce nu exced competentei generale a instantelor si nu incalca limitele in care o instanta civila poate judeca potrivit dispozitiilor Codului muncii.

Prin urmare, acest motiv de apel nu este intemeiat.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a apelantei parate, instanta de apel retine ca Protopopiatul nu are calitate procesuala pasiva, avand in vedere dispozitiile art. 41 alin. 1 din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, potrivit carora, patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), manastirea si parohia sunt persoane juridice de drept privat si utilitate publica, cu drepturile si obligatiile prevazute de prezentul statut.

De asemenea, in art. 43 se prevede ca parohia este comunitatea crestinilor ortodocsi, clerici si mireni, situata pe un anume teritoriu si subordonata centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ si patrimonial, condusa de un preot paroh numit de chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective.

Potrivit art. 69 alin. 1 din acelasi statut, protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericeasca administrativa care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiasi eparhii.

In conditiile in care parohia are personalitate juridica, potrivit dispozitiilor amintite, calitatea de organ ierarhic superior parohiei nu confera protopopiatului calitate procesuala pasiva in cauza, acesta avand doar atributii de coordonare si control a parohiilor.

In acest sens, instanta de apel retine ca nu poate fi primit argumentul intimatului reclamant X, in sensul ca Protopopiatului este subiect al raportului juridic obligational in virtutea calitatii sale de angajator dedusa din contractului de munca incheiat la data de 01.03.1992, deoarece acest contract a fost incheiat cu mult inainte de adoptarea Legii nr. 489/2006, privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor si a Hotararii Guvernului nr. 53/2008, privind recunoasterea Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, prin care au fost reglementate organizarea si atributiile fiecarei entitati bisericesti.

In virtutea regulilor de organizare si functionare a Bisericii Ortodoxe Romane, dupa adoptarea celor doua acte normative amintite, toate dispozitiile vizand derularea raportului de munca al intimatului reclamant au fost emise de Episcopie (spre exemplu, decizia nr. 475/29.01.2010, decizia nr. 445/2012).

In raport de cele expuse, constatand ca in mod gresit Tribunalul a retinut ca Protopopiatului are calitate procesuala pasiva si apreciind ca nu se impun fi examinate celelalte motive de apel, in contextul in care reclamantul nu a apelat sentinta, curtea admite apelul si schimba in parte sentinta, in sensul ca admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Protopopiatului, respingand cererea formulata de reclamantul X in contradictoriu cu acest parat, ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.