Termenul de formulare a notificarii este un termen de decadere, si nu un termen procedural caruia sa ii fie aplicabila institutia repunerii in termen

Domeniu asociat: Legea nr. 10/2001

Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Decizia civila nr. 460/19 iunie 2017

Prima instanta a solutionat cauza retinand incidenta unei serii de exceptii.

Astfel, actiunea in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a fost respinsa ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.

Actiunea precizata si formulata de reclamantul RT, prin tutore AM, in contradictoriu cu paratii UAT Municipiul Iasi si Primarul Municipiului Iasi a fost respinsa, prin retinerea tardivitatii depunerii notificarii.

Curtea constata ca administrarea probei cu expertiza medico-legala a fost corect respinsa de prima instanta, conditiile impuse de art. 255 Cod procedura civila nefiind indeplinite in cauza.

Instanta de control judiciar constata ca, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, termenul de depunere a notificarilor, cu modificarile prevazute de OUG nr. 109/2001 si OUG nr. 145/2001, a expirat la data de 14.02.2002.

Sanctiunea nerespectarii termenului pentru depunerea notificarii atrage pierderea dreptului de a mai solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau in echivalent, potrivit art. 22 alineat (5) din Legea nr. 10/2001.

Apelantul considera ca acest termen a fost intrerupt fata de cel lipsit de capacitate de exercitiu, cat timp nu a fost desemnata persoana care sa il reprezinte ori sa il asiste, adica pana la data de 19.08.2014 cand - prin sentinta civila nr. 643/8.07.2014 a Judecatoriei Sinaia pronuntata in dosarul nr. X/310/2013 - i-a fost desemnat drept tutore numitul AM. Din acest motiv a solicitat, in subsidiar, ca in temeiul art. 103 alineat (2) Cod procedura civila sa fie repus in termenul legal de formulare a notificarii.

Curtea de apel observa ca punerea sub interdictie si desemnarea tutorelui s-au dispus prin sentinta civila nr. 643/8.07.2014 pronuntata de Judecatoria Sinaia, cu mult dupa data de 14.02.2002, prevazuta ca termen limita pentru formularea notificarii de persoanele indreptatite la masuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

Instanta de apel are in vedere ca, la data intrarii in vigoare a legii speciale, actele normative privind subiectele de drept civil erau Codul civil de la 1864 si Decretul privitor la persoanele fizice si persoanele juridice nr. 31/1954 care, in cuprinsul art. 8 din Capitolul I „Persoana fizica” prevedea: „Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora”.

In perioada 14.02.2001-14.02.2002, reclamantul a facut parte din categoria persoanelor majore in varsta de 18 ani, avand deplina capacitate de exercitiu, nefiind pus sub interdictie conform art. 11 din Decret.

In conformitate cu art. 169 Cod civil interdictia isi produce efectele de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas definitiva.

Din succesiunea cererilor formulate de tutore este evidenta depunerea notificarii cu depasirea termenului prevazut de legea speciala.

Instanta de control judiciar retine ca termenul de formulare a notificarii nu este un termen procedural, in sensul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, pentru a se dispune conform art. 19 repunerea in termen, institutie invocata in declaratia de apel, respectiv art. 186 din Noul Cod de procedura civila, ce prevede: „(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate”.

Curtea are in vedere reglementarea art. 21 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 10/2001 in forma aplicabila din 14.02.2001 pana la 04.04.2005 (cand Legea nr. 10/2001 a fost modificata, republicata) potrivit cu care persoana indreptatita va notifica in termen de 12 luni de la data intrarii in vigoare a legii persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului. Nerespectarea termenului prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau echivalent (alin. 5/actual art. 22 alin. 5).

In consecinta, termenul de 12 luni prevazut de art. 21 alin (1) din Legea nr. 10/2001 pentru notificarea persoanei juridice detinatoare este un termen de decadere si nu de prescriptie extinctiva, cum eronat se sustine prin motivele de apel.

Instanta de control judiciar noteaza ca este de principiu ca sanctiunea nerespectarii termenului de decadere este pierderea, stingerea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii sau in echivalent. Termenele de decadere vizeaza insusi dreptul subiectiv, nefiind susceptibile de intrerupere, suspendare sau repunere in termen. Curtea are in vedere ca prescriptia extinctiva stinge doar dreptul material la actiune (situatie in care nu se afla reclamantul) pe cand decaderea consta in stingerea dreptului subiectiv insusi la masuri reparatorii conferit prin art. 1 din Legea nr. 10/2001, numai in perioada 14.02.200114.02.2002, conditionat de formularea inlauntrul acestuia a notificarii, conditie pe care reclamantul nu a indeplinit-o. Efectul decaderii este incetarea dreptului dupa implinirea termenului, ca si cum acesta nu a existat.

Asupra caracterului termenului prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, s-a statuat prin Decizia nr. 737/26.10.2006 a Curtii Constitutionale, in sensul ca nerespectarea termenului prevazut pentru trimiterea notificarilor atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii sau prin echivalent.

Astfel spus, termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un termen de decadere, care este nesusceptibil de intrerupere ori repunere in termen. Trebuie retinut ca termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un termen de drept material, care reglementeaza temporar situatii juridice anterioare promovarii unei actiuni in justitie. Termenul de decadere din dreptul material nu este susceptibil de repunere in termen, repunerea in termen fiind o institutie proprie termenelor de drept procesual. El nu poate fi suspendat sau intrerupt si implinirea sa are ca efect pierderea dreptului subiectiv insusi.

Intr-o decizie de speta, Inalta Curte a aratat ca termenul prevazut de art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/ 2001 este incompatibil cu institutia repunerii in termen, intrucat ratiunea pentru care a fost instituit ca fiind termen de decadere rezulta din preocuparea legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere in aplicare si finalizare a operatiunilor de retrocedare in natura sau prin echivalent a bunurilor trecute in proprietatea statului sau preluate in orice mod de acesta.

In consecinta celor ce preced, in speta nu opereaza nici dispozitiile art. 103 alin. 1 din Codul de procedura civila de la 1865 vizand repunerea in termenul de a formula notificare, pe considerentul ca reclamantul ar fi fost intr-o situatie mai presus de vointa sa pentru a-si exercita un drept in limita termenului de decadere, nici acelea ale alin. (1) al art. 186 din Noul Cod procedura civila ce prevede ca: „Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate”.

Ca atare, avand in vedere ca apelantul a formulat notificarea in anul 2014, dupa aproximativ 12 ani de la epuizarea termenului legal prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (14.02.2001), iar repunerea in termen nu opereaza, sanctiunea nerespectarii lui este stingerea dreptului subiectiv la masuri reparatorii.

Raportat considerentelor expuse si in aplicarea articolului 480 alineat (1) Cod procedura civila, curtea respinge apelul reclamantului si pastreaza sentinta Tribunalului Iasi.