Suspendarea judecatii, rejudecarea cauzei, casarea sentintei prin care s-a constatat perimarea cererii

Nu se poate retine ca instanta de fond, dispunand suspendarea judecatii in temeiul art.244 alin.1, pct.1 Cod procedura civila, a incalcat dispozitiile art.315 alin.1 Cod procedura civila, atat timp cat prin decizia prin care s-a dispus casarea sentintei constatand perimarea cererii si casarea incheierii de suspendare, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecatii, Curtea nu a dat anumite indrumari obligatorii instantei de fond, iar dezlegarile de drept au fost legate numai de temeiul legal al suspendarii si de legalitatea procedurii de citare a contestatorului la termenul de judecata la care s-a luat in discutie exceptia perimarii.

Prin incheierea de sedinta din 01.10.2014, pronuntata de Tribunalul Olt - Sectia Civila in dosarul nr. 2466/104/2010*, s-a dispus suspendarea judecatii cauzei privind pe contestatorul I.P., in contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA

SLATINA, avand ca obiect contestatie decizie suspendare contract de munca, pana la solutionarea dosarului nr.3222/311/2012.

Pentru a dispune suspendarea, Tribunalul a avut in vedere adresa emisa de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova, din care a rezultat ca reclamantul Iancu Paul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 178 alin 1,2 Cod penal, apreciind ca prezenta cauza are stransa legatura cu solutionarea cauzei penale, fiind incidente dispozitiile art. 244 alin 1 pct. 1 Cod procedura civila.

Impotriva acestei incheieri a formulat recurs contestatorul Iancu Paul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea recursului, a aratat ca, suspendand pentru a doua oara cauza, dupa casarea cu trimitere dispusa de Curtea de Apel Craiova prin decizia nr.4158/18.04.2013, instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 315 Cod procedura civila, intrucat fiind investita cu indrumarea data de continuare a judecatii, a facut aplicarea a acelorasi texte de lege, respectiv art.244 alin. 1 pct. l Cod procedura civila, ce au stat la baza solutiei din primul ciclu procesual.

In acest sens, recurentul a mentionat ca, desi prin incheierea de sedinta pronuntata la data de 01.10.2010 solutia suspendarii s-a intemeiat numai in dispozitiv pe art. 242 alin. 1 pct. 1) Cod procedura civila, argumentarea de fapt si de drept din considerente a avut in vedere dispozitiile art. 244 alin. l pct. l Cod procedura civila, iar admitand pentru a doua oara cererea de suspendare formulata de parat in temeiul acelorasi dispozitii legale, masura dispusa pana la solutionarea dosarului penal nr. 3222/311/2012, instanta de fond a incalcat dispozitiile art.315 Cod procedura civila, pronuntand o alta incheiere nelegala.

A mentionat recurentul ca solutia consacrata de art. 315 alin. 1 Cod procedura civila are o justificare deplina si o legitimare incontestabila ce decurge din insasi ratiunea controlului judiciar, dispozitiile citate limitand insa obligativitatea deciziei instantei de recurs la problemele de drept dezlegate si la necesitatea administrarii unor probe, astfel ca modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, in conditiile determinate de instanta de recurs, este obligatorie pentru judecatorii fondului, iar instanta determinata sa rejudece cauza nu poate sa refuze o atare interpretare sub cuvant ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.

Sub aspectul temeiniciei masurii dispuse, recurentul a sustinut ca instanta de fond a apreciat, printr-o motivare superficiala, ca se impune suspendarea cauzei intrucat are stransa legatura cu solutionarea cauzei penale, fara a efectua o analiza clara a raportului juridic supus judecatii pentru a aprecia daca exista o interdependenta de necontestat intre aceasta cauza si cauza penala.

Cu privire la acest aspect, recurentul a mentionat ca, in prezentul litigiu, a solicitat in temeiul art. 281 din Codul muncii, anularea Deciziei nr. 259/31.05.2010, privind suspendarea contractului de munca, in temeiul art.268 alin.5 din Codul muncii, constatarea nulitatii Deciziei nr.321/28.06.2010, privind desfacerea contractului de munca, iar in temeiul art. 269 din Codul muncii, obligarea paratului intimat Spitalul de Urgenta Judetean Slatina la plata drepturilor salariate aferente perioadei suspendarii contractului de munca si perioadei desfacerii contractului de munca pana la data emiterii deciziei de pensie - 9.05.2011-, indexate, majorate si actualizate in functie de indicele de inflatie la data executarii.

A sustinut recurentul ca, fiind vorba de un litigiu ce vizeaza raporturile juridice derivate din actele emise in baza dispozitiilor Codului muncii si dupa procedura prevazuta in Codul muncii, in aceasta procedura este analizata, intr-o prima etapa, respectarea conditiilor prealabile declansarii actiunii disciplinare, prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, iar in a doua etapa temeinicia deciziilor de suspendare si desfacere a contractului individual de munca.

De asemenea, a sustinut ca, in opinia sa, caracterul nelegal al deciziilor de suspendare si de concediere este relevat de Decizia nr. 285/16.06.2010 prin care, dupa o perioada mai mare de 10 zile, s-a dispus incetarea suspendarii contractului individual de munca.

Totodata, a precizat ca, in cauza penala, este analizata existenta sau inexistenta vinovatiei pe plan penal, in raport de dispozitiile art.192 din Noul Cod penal, si nu analiza cercetarii respectarii procedurii disciplinare anterioare emiterii deciziei concedierii, procedura in care sarcina probei este inversata, in sensul ca angajatorul trebuie sa faca dovada ca a emis acest act conform dispozitiilor legale prevazute de Codul muncii sub sanctiunea nulitatii.

Fata de motivele invocate, in temeiul art. 312 alin. 1 si 5 din Vechiul Cod de procedura civila, a solicitat admiterea recursului, casarea incheierii si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond pentru continuarea judecatii.

Prin decizia nr.1593/18.11.2014, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.

Pentru a se pronunta astfel, Curtea a avut in vedere urmatoarele considerente:

Nu se poate retine ca instanta de fond, dispunand suspendarea judecatii in temeiul art.244 alin.1, pct.1 Cod procedura civila, a incalcat dispozitiile art.315 alin.1 Cod procedura civila.

In acest sens, s-a constatat ca prin decizia nr.4158/18.04.2013, prin care s-a dispus casarea sentintei nr.217/08.02.2012 si a incheierii de suspendare din data de 19.10.2010 si trimiterea cauzei pentru continuarea judecatii, Curtea nu a dat anumite indrumari obligatorii instantei de fond, iar dezlegarile de drept au fost legate numai de temeiul legal al suspendarii si de legalitatea procedurii de citare a contestatorului la termenul de judecata la care s-a luat in discutie exceptia perimarii.

Din considerentele acestei decizii reiese ca, in primul recurs, casarea s-a dispus pentru indicarea gresita a temeiului legal al suspendarii ca fiind art.242 alin.1, pct.1 Cod procedura civila, in loc de art.244 alin1, pct.2 Cod procedura civila, temei in raport de care a fost analizata gresit curgerea termenului de perimare si s-a ajuns la gresita solutionare a cauzei pe exceptia perimarii. Dispunand casarea, Curtea nu s-a pronuntat, insa, asupra legalitatii si oportunitatii suspendarii cauzei in temeiul art.244 alin.1.pct.1 sau 2, neanalizand indeplinirea conditiilor acestor texte de lege raportat la imprejurarile cauzei si la situatia care a determinat suspendarea, nu a dat dezlegari de drept asupra acestui aspect si nici indrumari obligatorii in sensul solutionarii pe fond a cauzei, indiferent de incidentele care s-ar fi putut ivi pe parcursul solutionarii cauzei si care ar fi putut determina fie o noua suspendare, fie solutionarea cauzei pe o anumita exceptie.

Drept urmare, Curtea apreciaza ca incheierea de suspendare din 01.10.2013 nu incalca dispozitiile art.315 alin.1 Cod procedura civila, astfel incat primul motiv de recurs este nefondat.

Referitor la critica recurentului in sensul ca instanta de fond nu a analizat daca exista o interdependenta de necontestat intre prezenta cauza si cauza penala, Curtea constata ca temeiul legal al suspendarii dispuse prin incheierea din 01.10.2013 l-a constituit art.244 alin.1 pct.1 Cod procedura civila, potrivit caruia
„Instanta poate suspenda judecata cand dezlegarea data pricinii atarna in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati ”.

Obiectul prezentei cauzei il constituie contestarea deciziei nr.259/31.05.2010 de suspendare a contractului individual de munca al contestatorului si a deciziei nr.321/28.06.2010 de desfacere disciplinara a acestui contract. Prin cererea introductiva si precizarile ulterioare, contestatorul a invocat atat aspecte de nelegalitate legate de forma deciziei de sanctionare si de procedura cercetarii disciplinare, dar si aspecte de fond privind existenta abaterii disciplinare si vinovatia sa in savarsirea acesteia.

Abaterea disciplinara retinuta in sarcina contestatorului prin decizia de sanctionare contestata consta in „neindeplinirea atributiilor ce-i revin in fisa postului, in cazul pacientului Grigore Cristian Marian, decedat la data de 27.05.2010”, atributii care au fost enumerate in cuprinsul deciziei, aceasta abatere disciplinara suprapunandu-se in mare masura cu cea care constituie elementului material al infractiunii de ucidere din culpa pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a contestatorului in dosarul nr.3222/311/2012 al Tribunalului Olt, aflat in continuare pe rolul instantei penale.

Potrivit.art.22 alin.1 din vechiul Cod de procedura penala
„ Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia.
”.In actualul Cod de procedura penala, forma acestui text de lege este urmatoarea
„Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei si a persoanei care a savarsit-o. Instanta civila nu este legata de hotararea definitiva de achitare sau de incetare a procesului penal in ceea ce priveste existenta prejudiciului ori a vinovatiei autorului faptei ilicite.
”(art.28 alin.1 Noul Cod procedura civila).

Prin urmare, modul de rezolvare a cauzei penale are o inlantuire hotaratoare asupra cauzei de fata, intrucat retinerea instantei penale sub aspectul existentei faptei si vinovatiei contestatorului influenteaza analiza instantei de litigii de munca in privinta criticilor de nelegalitate si de netemeinicie invocate in legatura cu abaterea disciplinara retinuta in sarcina contestatorului.

Avand in vedere aceste argumente si luand in considerare si dispozitiile art.19 vechiul Cod de procedura penala (art.27 alin.7 Noul Cod procedura civila), Curtea a apreciat ca instanta de fond a dispus, in mod corect, suspendarea judecatii in temeiul art. 244 alin.1, pct.1 Cod procedura civila, motive pentru care a respins ca nefondat recursul declarat.

(Decizia nr. 1593/18.11.2014 - Sectia I Civila, rezumat judecator Florenta-Carmen Cojocaru)