Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Apel

 

Cuprins pe materii: Drept penal. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Obligaţii impuse inculpatului

Indice alfabetic: Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere Temei de drept: art. 93 alin. 2 Cod penal

Caracterul obligatoriu al prevederilor art. 93 alin. 2 C.pen. derivă din interpretarea gramaticală a textului de lege, ce impune instituirea în sarcina inculpatului faţă de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei a uneia dintre obligaţiile prevăzute imperativ si limitativ în art. 93 alin. (2) lit. a)-d) C. pen.

Nelegalitatea impunerii
obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei prevăzută de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 25/26.01.2018

Prin sentinţa penală nr. 604/14.11.2017, Judecătoria Bârlad a dispus următoarele:

„Condamnă pe inculpatul X. la pedeapsa de 1(unu) an şi 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

În baza art. 91 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 C.proc.pen. fixează termen de supraveghere 2 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

1. să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
2. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
3. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
4. să comunice schimbarea locului de muncă;
5. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile potrivit disp. art. 52 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 253/2013 ( munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii. Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de muncă), în una din următoarele instituţii: Primăria com. F. sau Parohia căreia este arondat.

Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 şi 4 C.pen. în sensul că: „1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.

4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere mai săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei”.

Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 97 alin. 1 C.pen. în sensul că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat

pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară”.

Atrage atenţia inculpatului că , potrivit art. 98 alin. 1 C.pen., în cazul în care nu mai săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.

Obligă pe inculpatul X. să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare. „

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Bârlad a reţinut următoarele:

„La data de 12.04.2017, ora 13:32, s-a înregistrat pe rolul instanţei rechizitoriul procurorului întocmit în dosarul nr. 3255/189/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatului X. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin 1 C.pen. .

Potrivit art. 344 alin. 1 C.proc.pen., după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul s-a repartizat aleatoriu judecătorului de Cameră preliminară.

Copia certificată a rechizitoriului a fost comunicată inculpatului la adresa de domiciliu, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul de 20 zile în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Termenul stabilit de către judecătorul de cameră preliminară a fost de 20 de zile care, a expirat pe data de 19.05.2017, aşa cum rezultă din fişa Ecris de la dosar .

La data de 15.05.2016, s-au înregistrat pe rolul instanţei preliminară cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, a actului de sesizare şi a sesizării instanţei, formulate de inculpatul X.

În motivarea acestora inculpatul precizează că nu este mulţumit de felul cum i s-a stabilit alcoolemia .

Judecătorul de cameră preliminară a acordat termen la data de 27 iunie 2017 pentru discutarea cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul X. şi de discutare a competenţei instanţei de a judeca această cauză şi a legalităţii şi temeiniciei actului de sesizare, a legalităţii administrării probelor.

Prin încheierea de Cameră preliminară din data de 27.06.2017, în baza art. 345 alin. 1, art. 346 alin. 1 C.proc.pen., s-au respins cererile şi excepţiile formulate de inculpatul X. la data de 15 mai 2017, cu privire la legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală.

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, atât la urmărirea penală cât şi în faza judecăţii şi urmare a solicitării inculpatului de a fi judecat pe baza probatoriului administrat la urmărirea penală, deoarece recunoaşte în totalitate faptele aşa cum sunt expuse în rechizitoriu , instanţa reţine următoarea situaţie de fapt.

La data de 24.05.2016, după ce a consumat băuturi alcoolice (vin) la domiciliul său, inculpatul X., s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca VW Golf, pe care l-a condus pe drumurile publice din localitatea F., până la magazinul SC „Y.” SRL, situat în aceeaşi localitate, unde a mai consumat o bere de 0,5 l.

După ce a terminat de consumat berea şi cafeaua, inculpatul s-a urcat din nou la volanul autoturismului său şi l-a condus aproximativ 200-300 de metri pe drumul public denumit

„variantă” către locuinţa sa, fiind oprit, la ora 09:45, de către organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie F.

Întrucât prezenta halenă alcoolică, inculpatul a fost condus la sediul Postului de Poliţie M., unde acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, la ora 10.05, valoarea acestuia fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus şi la Spitalul oraşului M., pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 870-871 din 25.05.2016, inculpatul avea în sânge o valoare a alcoolemiei de 2,50
%%
la ora 10,15 şi de 2,35
%%
la ora 11,15.

Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului, s-a stabilit pe baza declaraţiei martorului Z., care a declarat că, în ziua de 24.05.2016, în jurul orei 9,00, în timp ce se afla împreună cu numiţii Q. şi W., la magazinul SC „Y.” SRL, situat în satul F., a venit cu autoturismul personal inculpatul X., care se afla în stare de ebrietate.

A declarat că acesta a intrat în magazin şi-a cumpărat coniac, „marca XY”, pe care l-a consumat atât în incinta magazinului, cât şi pe terasa acestuia.

Întrucât inculpatul X. intenţiona să conducă autoturismul în stare de ebrietate a sunat un agent de poliţie de la Postul de Poliţie F., pentru a-i aduce la cunoştinţă acest aspect.

După ce a anunţat organele de poliţie, a văzut cum inculpatul X. s-a urcat la volanul autoturismului şi s-a deplasat pe drumul comunal denumit „variantă”, către locuinţa sa.

A menţionat, de asemenea, că a văzut cum, la aproximativ 200 de metri de magazin, a fost oprit de către organele de poliţie, care ulterior l-au transportat pe inculpat la Poliţia oraşului M.

Declaraţia martorului Z. se coroborează cu declaraţia martorului Q., care, a precizat că, în ziua de 24.05.2016, în jurul orelor 09:00, în timp ce se afla împreună cu numiţii Z. şi W. la magazinul SC „Y.” SRL din localitatea F., a venit inculpatul X., la volanul autoturismului său, pe care l-a parcat în faţa magazinului.

Acesta a intrat în magazin, unde a consumat două pahare de coniac marca „XY” după care s-a urcat din nou la volanul autoturismului său pe care l-a condus aproximativ 200 metri până în momentul în care a fost oprit de organele de poliţie.

A precizat că, înainte ca inculpatul să se urce la volan, fratele său, numitul Z., a anunţat organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie F.

De asemenea, martorul W. a declarat că, în ziua de 24.05.2016, în jurul orei 09:00, se afla cu numiţii Z. şi Q. la magazinul SC „Y.” SRL din localitatea F., iar la un moment dat a venit inculpatul X. la volanul autoturismului său.

Acesta, după ce a oprit autoturismul, a intrat în magazin, unde a făcut cumpărături, dar nu a văzut dacă a consumat şi băuturi alcoolice, în schimb a văzut că acesta era în stare de ebrietate.

A precizat că era prezent când numitul Z. a sesizat organele de poliţie şi l-a văzut pe inculpatul X. cum s-a urcat din nou la volanul autoturismului său, a condus aproximativ 200 de metri, după care a fost oprit de organele de poliţie.

Declaraţiile martorilor se coroborează, de asemenea, cu menţiunile din buletinul de analiză toxicologică nr. nr. 870-871 din 25.05.2016, din care rezultă inculpatul avea în sânge o valoare a alcoolemiei de 2,50
%%
la ora 10,15 şi de 2,35
%%
la ora 11,15.

Totodată, din adresa nr. 1205 din 08.03.2017, emisă de către Primăria com. F., rezultă că drumul denumit „variantă” pe care a circulat inculpatul este drum public, deschis circulaţiei publice.

Inculpatul, cu ocazia audierii, a declarat că în dimineaţa zilei de 24.05.2016, consumat la domiciliul său câteva pahare de vin, după care s-a urcat la volanul autoturismului său marca VW, cu care s-a deplasat pe drumurile publice din localitatea F., la magazinul SC „Y.” SRL, din aceeaşi localitate.

Aici a consumat o bere de 0,5 l după care s-a urcat din nou la volanul autoturismului, l-a condus aproximativ 200-300 de metri, până a fost oprit de către organele de poliţie.

A declarat că a fost condus la Poliţia oraşului M., unde a fost testat cu alcooltestul, valoarea indicată de acesta fiind de 1,11 mg/l, iar ulterior la Spitalul oraşului M., unde i s-au prelevat probe biologice, valorile alcoolemiei acestuia fiind de 2,50 g
%%
la ora 10:15 şi de 2,35 g %o la ora 11:15.

A precizat că recunoaşte fapta comisă şi nu are alte probe de administrat în cauză.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: declaraţia inculpatului X., declaraţia martorului Z.; declaraţia martorului Q.; declaraţia martorului W.; proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; fişa cu rezultatul alcooltestului; buletin de examinare clinică; cerere de analiză şi proces-verbal de prelevare; buletin de analiză toxicologică nr. 870-871 din 25.05.2016 emis de SML Vaslui ; adresa nr. 1205 din 08.03.2017 emisă de Primăria com. F.; alte înscrisuri.

În drept, fapta inculpatului X. care, la data de 24.05.2016, în jurul orelor 09:45, a condus pe drumurile publice din localitatea F. autoturismul marca VW Golf, cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

În temeiul acestui text de lege, instanţa aplică inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia să reţină disp. art. 74 C.pen. (stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

5. natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială).

Inculpatul este căsătorit, pensionar, are stagiul militar satisfăcut, are 8 clase şi este cunoscut cu antecedente penale.

Inculpatul a accesat procedura simplificată a recunoaşterii , situaţie în care instanţa a redus limitele pedepsei stabilite de lege, potrivit art. 396 alin. 10 C.proc.pen., cu o treime.

Fapta inculpatului X. este sancţionată de art. 336 alin. 1 C.pen. cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Având în vedere alcoolemia stabilită legal (2,35 g
%%
alcool în sânge), instanţa s-a orientat spre limita medie a pedepsei rezultată în urma aplicării disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Pedeapsa aplicată inculpatului nu va fi mai mare de 3 ani.

Audiat în instanţă, acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Reţinând aceste aspecte şi în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În consecinţă , în baza art. 91 C.pen. , instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. 1 C.pen. va fixa termen de supraveghere 2 ani, termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Potrivit art. 93 alin. 2 C.pen., va impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, iar în baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile potrivit disp. art. 52 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 253/2013 (munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii. Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de muncă), în una din următoarele instituţii: Primăria com. F. sau Parohia căreia este arondat.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 C.pen. constând în aceea că dacă pe parcursul termenului de supraveghere , cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse , instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.

Se va atrage atenţia şi asupra disp. art. 96 alin. 4 C.pen. constând în aceea că dacă pe parcursul termenului de supraveghere , inculpatul va săvârşi o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 97 alin. 1 C.pen. în sensul că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară”.

Se va atrage atenţia inculpatului că, potrivit art. 98 alin. 1 C.pen., în cazul în care nu mai săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată..

Potrivit art. 274 alin. (1) C.proc.pen. , instanţa va obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.”

Împotriva acestei sentinţei a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.

Un prim motiv invocat de parchet este faptul că instanţa de judecata a omis să aplice inculpatului pedeapsa complementară, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., şi în mod corelativ, cea accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. Conform art. 67 C.pen. - (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Prin urmare, indiferent de felul pedepsei (amendă penală/ închisoare), de cuantumul acesteia ori de modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei (amânarea aplicării pedepse/ suspendare sub supraveghere/ cu executare), pentru a completa represiunea rezultată din pedeapsa principală, instanţa de judecată poate să dispună aplicarea pedepselor complementare, şi, implicit, accesorii, faţă de inculpat, ţinând cont de criteriile enumerate în art. 67 alin. 1 C.pen.

Parchetul arată că trebuie de avut în vedere faptul că inculpatul a fost trimis in judecată sub aspectul comiterii unor infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ,prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., săvârşite la data de 24.05.2016, în jurul orelor 09,45, când a condus pe drumurile publice din localitatea F., autoturismul VW Golf, având o alcoolemie de 2,50%o la prima prelevare de probe biologice şi 2,35%o la cea de a doua prelevare de probe biologice.

Cât priveşte al doilea motiv, se arată că instanţa de judecata a impus, în mod nelegal, inculpatului, obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei prevăzută de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen.

Astfel, se arată că interzicerea exercitării dreptului la liberă circulaţie şi a libertăţii de mişcare se poate aplica într-o societate democratică doar în situaţia în care această măsură este necesară protejării interesului general şi nu încalcă prevederile art. 25 şi art. 53 din Constituţie. Interzicerea dreptului de părăsi teritoriul României ca obligaţie prevăzută de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen. poate fi dispusă în cazul apariţiei unor situaţii de natură să o justifice în raport cu necesitatea apărării ţării sau a securităţii naţionale.

Parchetul apreciază că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere faptul că inculpatul este cetăţeanul unui stat membru al UE, având statutul de cetăţean al Uniunii şi, în consecinţă, beneficiază de toate drepturile izvorâte din acest statut, drepturi care sunt opozabile chiar şi statului său de origine.

Art. 18 din TCE include atât dreptul de a intra într-un stat membru precum şi dreptul de a părăsi statul de origine. Dacă statul membru de origine ar putea restrânge dreptul de a părăsi teritoriul său şi de a intra pe teritoriul altui stat membru fără o justificare validă, ar însemna că libertăţile fundamentale garantate de TCE ar fi lipsite de efectivitate.

De asemenea, articolul 12 alineatul (3) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice - PIDCP permite statelor să instituie restricţii privind dreptul de a părăsi ţara, dar aceste restricţii trebuie să fie prevăzute de lege, trebuie să fie necesare pentru a ocroti securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea ori moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile altora şi trebuie să fie compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în PIDCP. Toate restricţiile privind dreptul de a părăsi ţara trebuie să fie de strictă interpretare. În Observaţia generală nr. 27, Comitetul pentru drepturile omului avertizează că nici o restricţie nu trebuie să afecteze esenţa dreptului şi că raportul dintre normă şi excepţie nu trebuie să fie inversat. Restricţiile trebuie să se bazeze pe criterii precise şi nu pot să confere putere discreţionară nelimitată celor însărcinaţi cu punerea lor în aplicare (punctul 13). In cazul în care există un scop admisibil, restricţiile trebuie să fie de asemenea necesare pentru a proteja scopul respectiv (punctul 14).

Astfel, se arată că obligaţia luată de către instanţa de fond este disproporţionată în raport cu scopul legislaţiei comunitare. În acesta situaţie fiind prioritară aplicarea normei comunitare faţă de cea internă. În temeiul principiului supremaţiei, orice normă comunitară are forţă juridică superioară normelor naţionale chiar şi atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regulă care se aplică indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic naţional şi de acela al normei comunitare.

De asemenea, consideră că obligaţia este disproporţionată în raport cu situaţia personală a inculpatului, cu rolul avut de acesta în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, cu prejudiciul creat de acesta.

Având în vedere toate cele expuse solicită instanţei superioare admiterea apelului şi înlăturarea obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei prevăzută de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen..

În final, faţă de motivele invocate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen. solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinţei penale privind pe inculpatul X., desfiinţarea acesteia, şi pronunţarea unei noi hotărâri în sensul motivelor de apel dezvoltate mai sus.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Instanţa de control judiciar a fost investită limitat în cauza de faţă de către procuror, fiind ţinută să analizeze sentinţa penală apelată conform art. 417 alin. 1 C.proc.pen. numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

În aceste limite, reţine instanţa de apel că instanţa de fond a făcut o analiză corectă şi exhaustivă a probatoriilor administrate în cauză şi a concluzionat corect că faptele pentru care inculpatul X. a fost trimis în judecată există, constituie infracţiune şi au fost comise de inculpat, vinovăţia acestuia fiind stabilită în cauză dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Reţine instanţa de control judiciar faptul că, potrivit jurisprudenţei CEDO, prin motivarea hotărârii trebuie evidenţiat că observaţiile părţilor au fost în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, căci „art. 6 implică mai ales în sarcina „instanţei” obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Perez împotriva Franţei şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei)”; aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk); amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. „Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un susţinător le poate prezenta în justiţie şi de diferenţele dintre statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinale, prezentare şi redactare a sentinţelor şi hotărârilor. De asemenea, noţiunea de proces echitabil cere ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanţă inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi nu să se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare” (Helle împotriva Finlandei, Boldea împotriva României, Albina împotriva României).

Or, instanţa de fond a făcut o analiză coroborată a probatoriilor cauzei, constatând că situaţia de fapt reţinută este conformă actului de trimitere în judecată.

Instanţa de apel, analizând din oficiu sentinţa apelată, nu a identificat aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a acesteia prin raportare la faptele reţinute în sarcina inculpatului intimat, Curtea însuşindu-şi pe deplin motivarea judecătorului fondului.

Inculpatul X. a săvârşit infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., constând în aceea că la data de 24.05.2016, după ce a consumat băuturi alcoolice (vin) la domiciliul său, inculpatul X., s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca VW Golf, pe care l-a condus pe drumurile publice din localitatea F., până la magazinul SC „Y.” SRL, situat în aceeaşi localitate, unde a mai consumat o bere de 0,5 l. După ce a terminat de consumat berea şi cafeaua , inculpatul s-a urcat din nou la volanul autoturismului său şi l-a condus aproximativ 200-300 de metri pe drumul public denumit „variantă” către locuinţa sa, fiind oprit, la ora 09:45, de către organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie F. Întrucât prezenta halenă alcoolică, inculpatul a fost condus la sediul Postului de Poliţie M., unde acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, la ora 10.05, valoarea acestuia fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus şi la Spitalul oraşului M., pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie, inculpatul avea în sânge o valoare a alcoolemiei de 2,50
%%
la ora 10,15 şi de 2,35
%%
la ora 11,15.

Probatoriul administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; declaraţia martorului Z. care se coroborează cu declaraţia martorului Q.; declaraţiile inculpatului; buletinul de analiză toxicologică nr. nr. 870-871 din 25.05.2016, din care rezultă inculpatul avea în sânge o valoare a alcoolemiei de 2,50
%%
la ora 10,15 şi de 2,35
%%
la ora 11,15, dovedesc în afara oricărui dubiu rezonabil săvârşirea infracţiunii de către inculpatul X.

Acesta s-a prezentat în faţa primei instanţei, iar în faţa instanţei de apel a invocat în scris că a greşit adresa de prezentare , a adoptat o atitudine de recunoaştere şi regret a faptelor comise, fiind condamnat de prima instanţă la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni de închisoare.

Instanţa de apel reţine că pedeapsa aplicată este corect individualizată şi aptă să răspundă scopului legal - acela al prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

În acest context, în plus faţă de motivarea instanţei de fond, reţine Curtea de apel că, la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile concurente, criteriile de individualizare au fost corect apreciate de judecătorul fondului.

Potrivit art. 74 C.pen. la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere:

1. împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
2. starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
3. natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
4. motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
5. natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
6. conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
7. nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Or, inculpatul X. deşi o persoană matură, integrată social, cu un loc de muncă şi o familie, a ales să încalce grav normele legale care reglementează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, faptele sale prezentând un pericol deosebit. Inculpatul are 65 de ani în prezent şi, deşi nu prezintă antecedente penale care să atragă vreo pluralitate de infracţiuni, trebuie să se ţină seama de faptul că inculpatul s-a mai confruntat cu rigorile legii penale pentru infracţiuni similare, cu consecinţe tragice, pentru care a intervenit reabilitarea. Deşi este evident că valoarea alcoolemiei inculpatului este extrem de mare şi de natură a influenţa grav capacitatea acestuia de a conduce vehicule pe drumurile publice, nu există elemente probatorii concrete de natură a proba o gravitate sporită a faptei concret comise de inculpat, în afara acestei valori a alcoolemiei.

Instanţa de apel, faţă de toate criteriile prev. de art. 74 C.pen. , având în vedere gravitatea faptei, dar şi persoana inculpatului, în acord cu instanţa de fond reţine că aplicarea unei pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare, pedeapsă stabilită în limitele legale, spre minimul special, satisface exigenţele individualizării judiciare a pedepsei şi este suficientă pentru corectarea comportamentului inculpatului şi formarea unei atitudini conforme normelor de convieţuire socială.

Cu privire la criticile de nelegalitate şi netemeinicie formulate de procuror, se constată că ele sunt întemeiate, apelul procurorului fiind astfel fondat.

În acord cu procurorul, Curtea constată că prima instanţa de judecata a omis să aplice inculpatului pedeapsa complementară, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., şi în mod corelativ, pe cea accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen..

Conform art. 67 C.pen.: „(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.”

Având în vedere dispoziţiile art. 67 C.pen. şi având în vedere că pericolul social şi gravitatea faptei sunt evidenţiate de modul şi circumstanţele de comitere ale acesteia, inculpatul conducând autovehiculul, sub influenţa alcoolului, valoarea alcoolemiei fiind relativ ridicată de 2,50 g/l , precum şi faptul că starea de pericol s-a produs în mod efectiv, un accident de circulaţie, iminent , de altfel, fiind evitat datorită intervenţiei ferme a organelor de poliţie la sesizarea martorilor (care au anunţat organele judiciare despre faptul că „inculpatul conduce beat fiind”), se impune aplicarea pedepsei complementare acestuia.

În urma admiterii căii de atac declarate de procuror, se va aplica inculpatului X. şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 aliniatul 1 lit. a şi b C.pen., pe o durată de 1 an, Curtea apreciind că inculpatul nu poate fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, nu poate ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, condamnarea pentru faptele deduse judecăţii dovedind că el nu are maturitatea ocupării unor astfel de funcţii, pedeapsa complementară urmărind sub acest aspect funcţiile legale, scopul formării unei conştiinţe corecte în raport de obligaţiile pe care le presupune conducerea de vehicule şi siguranţa traficului rutier.

De asemenea, fondată este şi critica procurorului privind nelegalitatea sentinţei penale atacate din perspectiva impunerii nejustificate a obligaţiei prev. de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen.

Este adevărat că în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, instanţa trebuie să impună cel puţin una dintre obligaţiile prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a)-d) C.pen. (în acelaşi sens I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 171/A din 19 aprilie 2016, din care cităm: „Caracterul obligatoriu al acestor prevederi derivă din interpretarea gramaticală a textului de lege, ce impune instituirea în sarcina inculpatului faţă de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei a uneia dintre obligaţiile prevăzute imperativ şi limitativ în art. 93 alin. (2) lit. a)-d) C.pen.”).

În cauza de faţă este nejustificată individualizarea obligaţiei prev. de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen. Curtea constată că argumentele procurorului sunt corecte. În afara acestora, reţine că această măsură restrictivă trebuie examinată şi în raport de dispoziţiile art. 2 din protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit acestui text, oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. Alin. 3 al acestui articol stabileşte situaţiile în care se pot aduce restrângerii dreptului la liberă circulaţie: „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că libertatea de mişcare, aşa cum este garantată de art. 2 Protocol 4, este reglementată pentru a asigura oricărei persoane libertatea de deplasare pe teritoriul unui stat şi să părăsească acest teritoriu, ceea ce implică dreptul de a pleca în orice alt stat doreşte şi care îl primeşte (Peltonen vs. Finlanda, hotărârea Comisiei din 20.02.1995). Libertatea de mişcare interzice orice măsură de natură a aduce atingere acestui drept sau exerciţiului său fără a îndeplini condiţiile de a fi necesară într-o societate democratică, în vederea atingerii unuia dintre scopurile legitime enumerate limitativ in paragraful 3 (Baumann v. Franţa).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că obligaţia de a solicita permisiunea autorităţilor de a pleca este o ingerinţă adusă libertăţii de mişcare (Ivanov vs. Ucraina), astfel încât apreciem că interdicţia prev. de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen. intră în câmpul de aplicare al art. 2 Protocol 4, urmând a fi analizate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi justificată: să fie prevăzută de lege, să urmărească unul din scopurile legitime şi să fie necesară într-o societate democratică - să fie proporţională cu scopul urmărit.

Analizând măsura dispusă în prezenta cauză, judecătorul constată că aceasta este prevăzută de lege în art. 93 alin. 2 lit. d C.pen. a obligaţie aferenta suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii, dispoziţie care îndeplineşte condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate impuse de jurisprudenţa Curţii ca şi calităţi ale legii. Totodată, interdicţia urmăreşte un scop legitim: siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale.

Măsura prin care se aduce atingere libertăţii de mişcare trebuie să fie necesară într-o societate democratică, astfel încât ingerinţa să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea scopului, cu alte cuvinte potrivit testului proporţionalităţii măsura restrictivă trebuie să fie necesară şi suficientă pentru realizarea funcţiei sale de protecţie (Bartik vs. Rusia). Echilibrul între interesul general de asigurare a siguranţa publică, menţinere a ordinii publice si prevenire a faptelor penale şi interesul personal al inculpatului de a se bucura de libertatea de mişcare este evaluat în raport de circumstanţele speciale ale fiecărei cauze. Restricţia poate fi justificată într- un caz concret dacă există indicii cu privire la un interes general care să depăşească interesul individual la exercitarea libertăţii de mişcare (Hajibeyli vs Azerbaijan).

În cauză, Curtea apreciază că, în raport de natura infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, de conduita procesuală a inculpatului (care a recunoscut săvârşirea faptei şi a colaborat cu organele judiciare), de circumstanţele personale, aplicarea unei astfel de interdicţii nu este necesară şi proporţională cu scopul pentru care a fost aplicată, astfel încât se impune înlăturarea sa pentru a da posibilitatea inculpatului să îşi exercite pe deplin libertatea de mişcare.

Se va înlătura, aşadar , obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina inculpatului X. - să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., se va impune inculpatului X. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, destinat conştientizării consecinţelor încălcării legii.

În raport de criteriile evidenţiate mai sus, de istoricul, vârsta şi de toate circumstanţele personale ale inculpatului care a comis infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere după o perioadă de 30 de ani de la ultima condamnare, se impune un efort susţinut în sensul conştientizării de către inculpat a gravelor consecinţe ale săvârşirii de infracţiuni, în scopul realizării principiului prevenţiei speciale.

Analizând actele şi lucrările dosarul şi sub celelalte aspecte de fapt şi de drept, Curtea constată că judecata în primă instanţă s-a desfăşurat cu respectarea tuturor normelor de procedura penală incidente în cauză, iar sentinţa penală pronunţata la finele acestei prime judecăţi, a fost data în deplină consonanţă cu materialul probator administrat în cauză şi în acord cu dispoziţiile de drept material şi procesual incidente în speţă, neexistând alte motive de modificare a acesteia.

Pentru aceste motive, în temeiul disp. art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.proc.pen., Curtea va admite apelul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, împotriva sentinţei penale a Judecătoriei Bârlad, sentinţă care va fi desfiinţată parţial.

Rejudecând, în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. se va interzice inculpatului X. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. se va interzice inculpatului X. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Se va înlătura obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina inculpatului X. - să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., se va impune inculpatului X. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, destinat conştientizării consecinţelor încălcării legii.