Sumele indemnizatii platite de catre angajatori asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate de acestia in luna respectiva

Drept administrativ

Art. 38, art. 40 si art. 42 din O.U.G. nr. 158/2005, art. 77 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005, art. 2 alin. (2) lit. b) si c) din Codul fiscal, art. 256 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, art. 2 alin. (2) si art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 38 din O.U.G. 158/2005, finantarea cheltuielilor cu plata drepturilor pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale este asigurata din cota de contributie pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale - cota destinata exclusiv acestor cheltuieli, asa cum se prevede prin art. 4 alin. (2) din O. U.G. nr. 158/2005 si art. 256 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 (in reglementarea in vigoare in perioada analizata) -, iar in cazul in care aceasta cota nu acopera in intregime sumele platite de angajatori angajatilor sai, plata se face din creditele bugetare prevazute cu aceasta destinatie in bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

Natura fiscala are doar contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de angajati si contributia pentru concedii si indemnizatii datorata de angajatori (contributii reglementate expres de art. 2 alin. 2 lit. b) si c) din Codul fiscal drept contributii sociale

reglementate de acest cod), nu insa si indemnizatia de asigurari sociale si nici sumele de bani prevazute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005.

Angajatorul nu solicita casei de asigurari de sanatate sumele prevazute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, in calitate de beneficiar al indemnizatiei, ci in calitate de persoana care a achitat angajatilor sai, din surse proprii, sume de bani care depasesc suma contributiilor pentru luna/lunile respective, astfel ca nu se poate considera ca dreptul sau reglementat de art. 38 alin. (2) are natura fiscala; angajatorul aflat in aceasta situatie a facut o plata pentru altul, recuperarea acestei nefiind supusa legislatiei fiscale.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 1330 din 20 octombrie 2016

Cererea de chemare in judecata si hotararea instantei de fond.

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bacau sub nr. 255/110/2016 din 20.01.2016, reclamanta R.A.A.I.G.E. Bacau a contestat decizia nr. 3 din 2.12.2014 prin care parata Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului Bacau i-a respins contestatia, in vederea recuperarii sumei de 38.156 lei reprezentand contributii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate aferente perioadei 01.01.2011 - 31.08.2011, precum si dobanda legala calculata pana la data efectuarii platii.

Prin intampinare, Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului Bacau a sustinut ca reclamanta a formulat tardiv cererea nr. 2253/21.09.2015, fiind implinit termenul de prescriptie prevazut de art. 40 din OUG nr. 158/2005 si de art. 2517, 2524 Cod civil.

Tribunalul Bacau a calificat acest aparari ca exceptia prescriptiei dreptului la actiune, analizandu-le impreuna cu fondul cauzei.

Prin sentinta civila nr. 343 din 22.04.2016, Tribunalul Bacau a respins exceptia prescrierii dreptului material la actiune si, admitand actiunea, a obligat parata Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului Bacau sa plateasca reclamantei R.A.A.I.G.E. suma de 38.156 lei reprezentand contributii pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate aferente perioadei 01.01.2011 - 31.08.2011, precum si dobanda fiscala calculata la aceasta suma incepand cu data de 12.11.2015 si pana la achitarea efectiva.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamanta R.A.A.I.G.E. Bacau, in calitate de angajator, a solicitat paratei CAS Bacau, in anul 2011, plata indemnizatiilor de asigurari de sanatate achitate de angajator angajatilor in baza certificatelor medicale primite de la acestia, formuland mai multe cereri, pe masura achitarii indemnizatiilor catre angajati. Neprimind un raspuns, a depus o noua cerere in 21.09.2015, inregistrata sub nr. 19490 la parata, iar la 12.10.2015 a rectificat cererea (ce a primit nr. 3395), anexand si cererile din anul 2011.

Prin adresa nr. 22449/29.10.2015, parata a comunicat reclamantei respingerea cererii nr. 3395/2015, motivat de faptul ca apar diferente intre suma solicitata in 2011, de 45.898 lei, ti suma solicitata in 2015, de 38.156 lei, apreciind ca este necesara rectificarea declaratiilor. Pe de alta parte, parata a comunicat reclamantei prin adresa nr. 22009/22.10.2015 ca declaratiile rectificative inregistrate sub nr. 3395/12.10.2015 privind suma de 38.156 lei aferenta perioadei ianuarie - august 2011 au fost respinse, motivat de faptul ca declaratiile 112 rectificative nu pot fi prelucrate informatic pentru a se evidentia sumele corectate, calculate pentru indemnizatiile de concediu medical. A subliniat ca motivul respingerii cererii este prescrierea termenului in care pot fi solicitate aceste sume si inchiderea sistemului informatic al calendarelor de raportare si, implicit, a posibilitatii de prelucrare a declaratiilor rectificative depuse. Parata a apreciat ca indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate nu sunt creante fiscale in intelesul OG nr. 92/2003, astfel ca nu le sunt aplicabile dispozitiile legale privind termenul de prescriptie de 5 ani, ci pot fi solicitate in termen de 3 ani calculat de la data la care beneficiarul era in drept sa le solicite, termen prevazut de art. 40 alin. 1 din OUG nr. 158/2005, dar si de Noul Cod civil. CAS Bacau a precizat ca a facut toate demersurile pentru corectarea situatiei semnalate, dar nu dispune de baza legala pentru deblocarea sistemului informatic.

Reclamanta a formulat plangere pe cale administrativa impotriva actului nr. 22009/22.10.2015, respinsa prin decizia nr. 3/02.12.2015, in care au fost reluate aceleasi motive privind implinirea termenului de prescriptie si inchiderea calendarului de raportare.

In cauza, sunt de retinut dispozitiile art. 77 alin. 1 si 2 din Ordinul nr. 60/2006, art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005, art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 - potrivit carora indemnizatiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, in termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevazute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum si platitorii prevazuti la art. 36 alin. (3) lit. a) si b) erau in drept sa le solicite, dar in anul 2011 aceste text prevedea „Indemnizatiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, in termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era in drept sa le solicite.”

Parata nu a afirmat ca cererile depuse in cursul anului 2011 nu ar fi respectat termenul de 90 zile stabilit de art. 40 alin. 1 din OUG nr. 158/2005 si nici nu a oferit vreo justificare pentru nesolutionarea acelor cereri in termenul stabilit de art. 77 alin. 5 din Ordinul nr. 60/2006. Apararile paratei tin strict de data formularii cererilor depuse in cursul anului 2015.

Art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 nu se aplica la situatia invocata. Din interpretarea acestor dispozitii (in forma in vigoare la momentul formularii cererilor initiale din 2011) rezulta faptul ca legea se refera la plata indemnizatiilor catre beneficiar, care in intelesul actului normativ este asiguratul, interpretarea avand la baza modul de redactare a textului, respectiv, modul de calcul al termenului - de la data la care beneficiarul era in drept sa solicite indemnizatiile. Actiunea reclamantei vizeaza sumele achitate cu titlu de indemnizatii de catre angajatori asiguratului si care depasesc suma contributiilor datorate de acestia, legea neimpunand un termen special pentru restituire, in cazul de fata, in raport de natura fiscala a creantei, aplicandu-se termenul general de prescriptie, de 5 ani de zile, iar nu cel de 90 de zile in acceptiunea O.U.G. nr. 158/2005, angajatorul neavand calitate de beneficiar, aceasta notiune vizand strict persoana fizica care se bucura de indemnizatiile reglementate de textul normativ, interpretarea avand la baza si dispozitiile prevazute de art. 78, 81 din Ordinul nr. 60/2006; termenul de 90 zile reglementat de art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 era aplicabil in anul 2011 doar asiguratilor (angajatilor), iar nu angajatorului, acesta din urma putand formula oricand cererea in interiorul termenului de prescriptie de 5 ani.

Cererilor din cursul anului 2015 nu le este aplicabil termenul de 90 zile reglementat de art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, deoarece acestea nu reprezinta cereri noi, ci doar reveniri in scopul solutionarii cererilor initiale din anul 2011, lasate de parata in nelucrare.

Referitor la natura creantei detinute de reclamanta, s-a pus problema daca aceasta creanta ar fi de natura fiscala ori nu, cu consecinta aplicarii termenului de prescriptie special din materie fiscala de 5 ani ori a termenului general de prescriptie de 3 ani. In cauza, se apreciaza ca este vorba de o creanta fiscala avandu-se in vedere dispozitiile art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005, art. 78 din Legea nr. 500/2002. Pentru a stabili natura creantei trebuie cercetate normele de constituire si de executie a bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, reglementat initial prin O.U.G. nr. 150/2002, iar apoi prin Legea nr. 95/2006, de retinut fiind dispozitiile art. 2 din O.U.G. nr. 150/2002 si art. 78 din O.G. nr. 92/2003, art. 29 alin. 1 din Legea nr. 207/2015.

Se remarca faptul ca legiuitorul insusi denumeste creante fiscale acele creante datorate de contribuabili bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate. In conditiile in care contributiile la acest tip de buget sunt obligatorii pentru toti angajatorii, indiferent de forma de organizare, fiind in esenta o taxa impusa de stat, si sunt administrate de stat prin organele fiscale, indiferent de denumirea bugetului la care sunt colectate si de destinatia data contributiilor ulterior colectarii, se constata ca sunt intrunite cerintele pentru a califica drept creanta fiscala (bugetara) dreptul de a incasa contributia la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate.

Fiind stabilita deci natura de creanta fiscala a dreptului detinut de stat (prin organele sale competente) de a incasa contributia de asigurari sociale de sanatate de la un contribuabil, in mod corelativ si dreptul contribuabilului de a incasa sumele ce i se cuvin din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate reprezinta o creanta fiscala, potrivit principiului simetriei formelor. In consecinta, dreptul afirmat de reclamanta reprezinta o creanta fiscala, fiindu-i aplicabile toate regulile din materie fiscala, inclusiv termenul de prescriptie de 5 ani stabilit de art. 91 din OG nr. 92/2003.

Cum pana la data de 15.01.2016, data depunerii la posta a cererii de chemare in judecata, nu s-a implinit termenul de prescriptie de 5 ani calculat de la data nasterii dreptului de a cere restituirea, exceptia invocata de parata va fi respinsa.

Parata nu a invocat nicio neregularitate cu privire la inscrisurile doveditoare si nici cu privire la cuantumul sumei de 38.156 lei, problemele semnalate initial, referitor la neconcordanta sumelor solicitate, fiind ulterior remediate.

Chestiunea de natura pur tehnica a sistemului informatic cu care opereaza casa de asigurari de sanatate, care nu permite prelucrarea declaratiilor rectificative la mai mult de 3 ani de la data introducerii datelor initiale, nu are nicio relevanta, nefiind un motiv care sa duca la exonerarea paratei de obligatia de plata.

In raport de aceste aspecte, refuzul paratei de a restitui suma de 38.156 lei are caracter nejustificat in sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, exercitarea dreptului de apreciere al autoritatii realizandu-se prin incalcarea dreptului reclamantei prevazut de articolul 38 din O.U.G. nr. 158/2005.

Cererea de acordare a dobanzii fiscale este intemeiata in raport de natura juridica a debitului si de principiul reparatiei integrale a prejudiciului suferit, acordarea dobanzii impunandu-se a fi recunoscuta in raport de art. 77 din Ordinul nr. 60/2006 (in forma in vigoare in anul 2015, la momentul depunerii declaratiilor rectificative), care stabileste un termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii de restituire pentru efectuarea platii.

Cererea de recurs

Impotriva hotararii tribunalului, in termenul prevazut de art. 20 alin. 81) din Legea nr. 554/2004, parata Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului Bacau a formulat prezentul recurs, pentru motivele de casare reglementate de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 din Codul de procedura civila. In dezvoltarea acestor motive, recurenta-parata a sustinut urmatoarele:

Dispozitiile retinute de tribunal in fundamentarea tezei potrivit careia suma solicitata de reclamanta reprezinta o creanta fiscala - art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005, art. 78 din Legea nr. 500/2002, art. 78 din Codul de procedura fiscala si art. 29 alin. 1 din Legea nr. 207/2015 - sunt inaplicabile in cauza. Chiar si din invocarea acestor dispozitii se intelege un singur aspect: bugetul de stat nu este unul si acelasi cu bugetul F.N.U.A.S.S.

Conform O.U.G. nr. 125/2011, art. V alin. 1, abia incepand cu data de 1 iulie 2012 competenta de administrare a contributiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevazute la capitolele II si III din titlul IX

²

al Codului fiscal, revine Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Pana la aceasta data, administrarea acestor contributii revenea C.N.A.S., prin casele de asigurari judetene; deci, in cauza, nu pot fi aplicabile dispozitiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 207/2015, iar faptul ca prin art. 78 din Codul de procedura fiscala i se acorda A.N.A.F. competenta de organizare a evidentei platilor impozitelor, taxelor si contributiilor de orice natura nu determina incadrarea acestora in categoria creantelor fiscale.

Legislatia aplicabila restituirii diferentelor de contributii de asigurari sociale de sanatate este si ramane cea speciala si anume art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 coroborat cu art. 77 din Ordinul nr. 60/2006, respectiv un termen de 3 ani de la data cand beneficiarul era in drept sa le solicite.

Cererea de restituire a fost depusa in 2011, dar depunerea declaratiilor rectificative 112, care au determinat caracterul cert al creantei, s-a depus abia dupa data de 29.10.2015. Daca reclamanta s-ar fi considerat lezata prin lipsa raspunsului la cererea sa din anul 2011 ar fi avut la dispozitie cererea de chemare in judecata intemeiata pe Legea nr. 554/2004, cerere prin care ar fi putut solicita si plata acelor sume. In realitate, aceasta le-a lasat in nelucrare timp de 4 ani, iar apoi, stiind ca este decazuta din termenul prevazut de art. 7 si 8 din Legea nr. 554/2004, a solicitat restituirea unor sume de bani carora nu li se stabilise caracterul cert, motivand ca acestea ar fi, de fapt, creante fiscale si nu diferente de contributii de asigurari sociale care se platesc din bugetul F.N.U.A.S.S.

Intampinarea formulata de intimata-reclamanta R.A.A.I.G.E. Bacau.

Intimata-reclamanta a sustinut ca hotararea tribunalului este legala si temeinica pentru urmatoarele considerente:

Recurenta-parata nu a oferit niciun raspuns la cererile sale depuse in anul 2011, desi, potrivit art. 77 alin. 5 din Ordinul nr. 60/2006, avea obligatia de a documentatia de atribuire un raspuns in termen de 15 zile.

Termenul prevazut de art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005 nu reprezinta termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 2517 din Codul civil doar in conditiile in care „legea nu prevede un alt termen”. Art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 reprezinta un termen prealabil in care persoanele prevazute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum si platitorii prevazuti la art. 36 alin. (3) lit. a) si b), sunt indreptatite sa solicite plata indemnizatiilor. Legea nu impun un termen special de restituire, ci doar un termen in care sa fie formulata cererea de restituire. Astfel, art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 nu defineste natura raportului juridic.

Creanta sa reprezinta o creanta fiscala avand in vedere dispozitiile art. 78 din Legea nr. 500/2002, art. 209 din Legea privind reforma sanatatii.

In ceea ce priveste critica fondata pe dispozitiile O.U.G. nr. 125/2011, este de constatat ca nu persoana care administreaza creantele impune natura raportului juridic al creantei respective, ci actul juridic in temeiul careia se naste creanta. Indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate reprezinta creante fiscale in temeiul art. 1 si 2 din Codul de procedura fiscala, de retinut fiind si definitia data de Codul de procedura fiscala creantei fiscale.

Organul care reglementeaza activitatea de declarare, plata, stabilire a bazei de calcul a contributia de asigurari sociale de sanatate este Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, dar nu in temeiul O.U.G. nr. 125/2011, ci prin ordinele normative emise care reglementeaza modalitatea de declarare, impunere si plata a acestora.

In aceste conditii, dreptul sau la restituirea sumelor reprezentand indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate a luat nastere in momentul depunerii declaratiilor fiscale, declaratii al caror formular, continut si modalitate de depunere si gestionare a fost reglementata printr-un ordin emis de presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Inchiderea sistemului informatic nu reprezinta un fapt juridic care poate fi facut opozabil. Mai mult, regia a depus declaratii rectificative la solicitarea paratei, pentru doar o parte din suma si nu pentru integralitatea sumei solicitate. In aceste conditii, parata avea obligatia legala de a vira sumele care nu au facut obiectul declaratiilor rectificative.

Analiza motivelor de casare.

In privinta motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedura civila, se constata ca invocarea acestuia este formala. In concret, recurenta nu numai ca nu a prezentat argumentele in sprijinul acestui motiv de casare, dar nici macar nu a indicat teza textului in baza careia instanta ar putea dispune casarea hotararii. Pe de alta parte, hotararea recurata cuprinde o analiza ampla si detaliata a tuturor motivelor de nelegalitate si de netemeinicie a actelor contestate, dar si a apararilor paratului, cu expunerea clara a dispozitiilor legale analizate si a situatiei de fapt careia le-au fost aplicate aceste dispozitii.

Motivul prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila este cel caruia i se circumscriu argumentele expuse in cererea de recurs.

Necontestat este faptul ca ceea ce a solicitat reclamanta prin cererea de chemare in judecata este suma reprezentand indemnizatii platite de catre reclamanta, in calitatea sa de angajator, asiguratilor care sunt angajatii sai, sume care depasesc suma contributiilor datorate de acestia, aferente perioadei 1 ianuarie - 31 august 2011. Pentru recuperarea acestor sume, art. 77 alin. 2 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005, aprobate prin Ordinul nr. 60/2006, reclamanta era tinuta sa depuna la registratura casei de asigurari de sanatate o solicitare scrisa (al carei model este prevazut in norme), la care se ataseaza declaratia privind obligatiile de plata, precum si, dupa caz, dovada achitarii contributiei pentru concedii si indemnizatii, pentru perioada anterioara pentru care se solicita restituirea. Faptul ca reclamanta a facut o cerere la data de 17.10.2011 (nr. 2722, fiind numarul de inregistrare a cererii la reclamanta), cerere ramasa nesolutionata de parata, o indreptatea pe aceasta sa formuleze, in temeiul art. 2 alin. (2) si art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, o actiune in contencios administrativ fondata fie pe refuzul nejustificat al paratei de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept, fie faptul paratei de a nu-i fi raspuns in termenul legal. Prin urmare, cererea rectificativa depusa si inregistrata la parata sub nr. 2253/21.09.2015 a pus problema, invocata de parata la instanta de fond, a respectarii termenului in care puteau fi solicitate sumele aferente perioadei 1 ianuarie - 31 august 2011 si, legat de aceasta, problema naturii juridice a sumelor platite de angajatori angajatilor sai, cu titlu de indemnizatii reglementate de O.U.G. nr. 158/2005, si care depasesc valoarea contributiilor pentru concedii si indemnizatii datorate (de asigurati) pentru lunile respective.

Potrivit art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005 (in reglementarea in vigoare in perioada 1 ianuarie - 31 august 2011), „Sumele reprezentand indemnizatii, care se platesc asiguratilor si care, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta, se suporta din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, se retin de catre platitor din contributiile pentru concedii si indemnizatii datorate pentru luna respectiva.”, iar potrivit alin. (2), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2010, „Sumele reprezentand indemnizatii platite de catre angajatori asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate de acestia in luna respectiva, se recupereaza din contributiile datorate pentru lunile urmatoare sau din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate din creditele bugetare prevazute cu aceasta destinatie, in conditiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentand contributii de asigurari sociale de sanatate.” Din interpretarea alin. (1) al art. 38 rezulta ca indemnizatiile achitate de catre angajatori asiguratilor se platesc din contributiile pentru concedii si indemnizatii datorate pentru luna respectiva. Ceea ce depaseste valoarea acestor contributii se recupereaza, potrivit alin. (2) al art. 38, din una dintre cele doua surse prevazute de acest text si anume: contributiile datorate pentru lunile urmatoare; bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, in conditiile prevazute de norme, cu precizarea finala a textului ca aceste „sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentand contributii de asigurari sociale de sanatate”.

Teza finala a art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 exclude, in mod expres, plata sumelor pretinse de reclamanta, din sumele constituite reprezentand contributii de asigurari sociale de sanatate. Prin urmare, modul de constituire a Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate (respectiv din contributiile de asigurari sociale de sanatate) si natura de creanta fiscala a contributiilor de asigurari sociale de sanatate - retinute de tribunal ca argumente ale concluziei ca suma pretinsa de reclamanta reprezinta o creanta fiscala - nu au relevanta in stabilirea naturii juridice a sumelor reglementate de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 de vreme ce dreptul angajatorului de a pretinde aceste sume nu are ca sursa contributiile de asigurari sociale de sanatate,ci, potrivit textului, „creditele bugetare prevazute cu aceasta destinatie”, adica cu destinatia de indemnizatii de asigurari sociale. Altfel spus, potrivit art. 38 din O.U.G. 158/2005, finantarea cheltuielilor cu plata drepturilor pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale este asigurata din cota de contributie pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale - cota destinata exclusiv acestor cheltuieli, asa cum se prevede prin art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 si art. 256 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 (in reglementarea in vigoare in perioada analizata) -, iar in cazul in care aceasta cota nu acopera in intregime sumele platite de angajatori angajatilor sai, plata se face din creditele bugetare prevazute cu aceasta destinatie in bugetul Fondului national unic de asigurari sociale

de sanatate.

Pe de alta parte, astfel cum rezulta chiar din titlul O.U.G. nr. 158/2005 si din cuprinsul acesteia, pe langa concediul medical, indemnizatia de asigurari sociale de sanatate reprezinta un drept al persoanelor asigurate - denumite asigurati - iar nu un drept al angajatorului, care este doar un platitor al indemnizatiei, dar, de regula, nu din surse proprii; singura obligatie pecuniara avand natura fiscala a angajatorului este, in materia indemnizatiilor de asigurari de sanatate, cea de plata a cotei de contributie pentru concedii si indemnizatii, prevazuta la art. 4 alin. 2 din O.U.G. nr. 158/2005 ca fiind de 0,85%, aplicata la fondul de salarii (cota destinata exclusiv finantarii cheltuielilor cu plata drepturilor prevazute de O.U.G. nr. 158/2005), cu respectarea prevederilor legislatiei financiar-fiscale in materie. Avand in vedere aceste dispozitii, precum si pe cele ale art. 2 alin. 2 lit. b) si c) din Codul fiscal, natura fiscala are doar contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de angajati si contributia pentru concedii si indemnizatii datorata de angajatori (contributii reglementate expres de art. 2 alin. 2 lit. b) si c) din Codul fiscal drept contributii sociale reglementate de acest cod), nu insa si indemnizatia de asigurari sociale si nici sumele de bani prevazute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005.

Astfel, indemnizatia de asigurari sociale de sanatate, care constituie dreptul angajatului care beneficiaza de una de formele de concediu reglementate de art. 2 din O.U.G. nr. 158/2008, inlocuieste salariul pe perioadele de concediu. Aceasta indemnizatie poate fi solicitata de beneficiar in termenul de 90 de zile reglementat de art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005, iar pentru situatia in care a fost incasata necuvenit, art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005 prevede un termen de prescriptie de 3 ani. Potrivit art. 42 alin. (1), „Sumele incasate necuvenit cu titlu de indemnizatii se recupereaza de la beneficiari in termenul de prescriptie de 3 ani.”

Angajatorul nu solicita casei de asigurari de sanatate sumele prevazute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, in calitate de beneficiar al indemnizatiei, ci in calitate de persoana care a achitat angajatilor sai, din surse proprii, sume de bani care depasesc suma contributiilor pentru luna/lunile respective, astfel ca nu se poate considera ca dreptul sau reglementat de art. 38 alin. (2) are natura fiscala; angajatorul aflat in aceasta situatie a facut o plata pentru altul, recuperarea acestei nefiind supusa legislatiei fiscale.

Chiar daca s-ar retine, asa cum a facut tribunalul, principiul simetriei, aplicarea acestuia ar determina tot un termen de prescriptie de 3 ani. Asa cum deja s-a retinut, art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005 prevede un termen de prescriptie de 3 ani pentru recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de indemnizatii. Potrivit alin. (3) al textului, casele de asigurari de sanatate recupereaza sumele platite necuvenit de la platitorii prevazuti la art. 36 alin. (3), adica, pentru cauza de fata, de la angajatori. Prin urmare, daca casele de asigurari de sanatate recupereaza, de la angajatori, sumele platite necuvenit, intr-un termen de prescriptie de 3 ani, nu exista nicio justificare pentru care angajatorii ar putea pretinde de la casele de asigurari sociale sumele care li se cuvin, potrivit art. 38 alin. (2), intr-un termen de 5 ani.

Fata de cele ce preced, curtea de apel constata ca hotararea a fost data cu interpretarea gresita a art. 38 si art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, precum si cu aplicarea gresita a art. 78 din l 500/2002, art. 2 din O.U.G. nr. 150/2002, art. 209 din Legea nr. 95/2006, art. 78 si art. 91 din Codul de procedura fiscala si art. 207 din Legea nr. 207/2015. Prin urmare, pentru motivul prevazut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila hotararea va fi casata si, rejudecand cauza in fond potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune respingerea actiuni, ca prescrisa.