Solicitarea de daune morale pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat prin concedierea nelegala

Obligarea angajatorului la plata daunelor morale este reglementata prin art. 253 alin. 1 din Codul Muncii potrivit carora: „angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul ”.

Pentru a fi angajata raspunderea patrimoniala pentru daune morale este necesar sa se dovedeasca fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul, legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, culpa angajatorului, conditii care trebuie indeplinite cumulativ.

Daca in sarcina angajatorului se poate retine savarsirea unei fapte ilicite, prin luarea unei masuri unilaterale abuzive, desfiintata ulterior de instanta de judecata, acordarea daunelor morale nu poate interveni automat, ci trebuie sa isi gaseasca un suport probator, potrivit art. 249 C.pr. civ.

Scrisoarea medicala depusa la dosarul de fond prin care se recomanda regim alimentar, program de kinetoterapie si cura balneara si enumera afectiuni des intalnite la persoane cu varsta apropiata de varsta reclamantului, nu face dovada ca afectiunile medicale mentionate au fost generate de masura concedierii dispusa de angajator.

Art. 65 alin. 1 din Codul Muncii Art. 253 alin. 1 din Codul Muncii Art. 249 Cod procedura civila

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 9779/118/2013, reclamantul [...], in contradictoriu cu parata SC [...] SA, a solicitat, ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea paratei la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale, echivalent in lei la data efectuarii platii, cu cheltuieli de judecata.

In motivare, reclamantul a aratat ca prin Decizia nr. 978/28.10.2013 a Curtii de Apel Constanta s-a stabilit, in mod irevocabil, caracterul nelegal si direct vatamator al deciziei de concediere a reclamantului, emisa de parata la data de 22.11.2010. Se invedereaza ca in urma actelor intreprinse de parata, reclamantul a fost lipsit de locul de munca (detinut anterior concedierii pentru o perioada de cea. 33 de ani); de satisfactia indeplinirii cu buna credinta si constiinciozitate a indatoririlor de serviciu; de satisfactia realizarii unui venit stabil.

Consecutiv acestor lipsuri, se apreciaza ca reclamantul a fost expus in mod real unor riscuri ce au generat puternice temeri, datorate in principal pierderii securitatii economico-financiare, coroborate cu sentimente de culpabilizare si inutilitate, accentuate in timp, fata de imprejurarea excluderii sale prin concediere dintr-un mediu lucrativ in care a activat 33 de ani.

Reclamantul a mai sustinut ca actiunea civila promovata urmareste si se fundamenteaza pe caracterul cert si nereparat al prejudiciului de natura nepatrimoniala, avand la baza gravele suferinte de ordin moral, respectiv trauma psihica suportata pentru o perioada indelungata de timp, coplesit de sentimentul inutilitatii si nedreptatii ca urmarea incetarii intempestive si nejustificate a raporturilor de munca, din dispozitia paratei, acte ce au generat consecintele daunatoare supuse reparatiei.

S-a mai aratat ca sunt intrunite toate elementele raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie instituite prin dispozitiile art. 1357 si urm. din N.C.Civil, fapt ce impune repararea integrala a pagubei suferite, prin inlaturarea, in principiu, a tuturor consecintelor daunatoare, in scopul repunerii, pe cat posibil, in situatia anterioara.

Se invoca si dispozitiile art. 6 alin 2) teza finala din Codul muncii, care consacra, cu titlu de principiu, "dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale", ce se coroboreaza cu dispozitiile art. 253 C. muncii, care instituie raspunderea angajatorului pentru prejudiciul moral pe care acesta i l-a produs angajatului.

Parata a formulat intampinare, prin care s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata. In motivare se arata ca practica judecatoreasca in materie a statuat in sensul ca anularea deciziilor de sanctionare ca fiind nelegale, alaturi de reintegrarea in munca a salariatului si plata salariilor corelative reprezinta o reparatie suficienta si echitabila.

A invederat ca la data concedierii reclamantul a primit un numar de opt salarii compensatorii, salarii ce au fost incasate efectiv de catre acesta, fara nicio obiectiune. De asemenea, s-a aratat ca instanta a anulat decizia de concediere si a obligat angajatorul la plata drepturilor de natura salariala, reclamantul fiind pus in situatia anterioara.

Prin intampinare s-a precizat ca raspunderea patrimoniala, ca si raspunderea delictuala pentru fapta proprie reglementata de art. 1349 cod civil, presupune existenta acelorasi elemente esentiale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, culpa contractuala. Reclamantul invoca prejudiciul moral suferit ca urmare a concedierii nelegale, reprezentat de atingerea adusa demnitatii, imaginii si prestigiului profesional, ori prin decizia pronuntata de Curtea de Apel Constanta s-a dispus anularea deciziei de concediere si plata tuturor drepturilor banesti la zi de la concediere si pana la reintegrarea efectiva, in acest mod fiind acoperit integral prejudiciul moral pretins a fi suferit de catre reclamant.

Prin sentinta civila nr. 1534 din 6 iunie 2014, Tribunalul Constanta a respins actiunea formulata de reclamantul [...], in contradictoriu cu parata S.C. [...] S.A., ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:

SC [...] SA a emis Decizia de desfacere a contractului de munca al reclamantului, nr.196/22.11.2010, in conformitate cu art.65 alin 1, art.66, 67 si 73 din codul muncii, incepand cu data de 20.12.2010.

In motivarea deciziei se arata ca masura a fost luata in conformitate cu Decizia CA nr.10/19.11.2010, care a aprobat noua organigrama si concedierea colectiva a salariatilor si are ca baza restrangerea activitatii prin vanzarea activului [...] Galati, iar datorita strategiei de privatizare prin vanzare de active s-a modificat organigrama prin desfiintarea de posturi. Angajatorul a facut mentiunea ca postul reclamantului a fost desfiintat prin art.2 din aceeasi decizie.

Reclamantul a contestat aceasta decizie, iar Tribunalul Constanta, prin sentinta nr.1766/05.04.2013 pronuntata in dosarul nr. 19476/118/2010, a respins aceasta contestatie si a obligat parata la plata drepturilor de natura salariala, respectiv: 913 lei reprezentand diferenta neachitata, ca urmare a neindexarii salariului in anul 2010 (in cuantum net); 2.911 lei reprezentand contravaloarea orelor suplimentare efectuate si neachitate in anii 2008, 2009 si 2010 (in cuantum net); cota parte din profitul societatii, aferenta anului 2010, calculata conform dispozitiilor art.42 alin 2 lit.a) din CCM la nivel national, corespunzator perioadei lucrate, precum si la plata dobanzii legale, aferenta drepturilor salariale.

Curtea de Apel Constanta a pronuntat Decizia nr. 978/28.10.2013, prin care a admis recursul reclamantului, a modificat in parte sentinta recurata in sensul ca a admis contestatia si a anulat decizia de concediere nr. 196/22.11.2010, a dispus reintegrarea reclamantului in functia detinuta anterior concedierii si a obligat parata la plata despagubirilor stabilite conform art. 78 alin. 1 din Codul muncii, calculate pana la data reintegrarii. De asemenea, instanta de recurs a mentinut restul dispozitiilor sentintei recurate.

Reclamantul a sustinut prin actiune ca sunt intrunite toate elementele raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie instituite prin dispozitiile art. 1357 si urm. din noul C.Civil.

Potrivit dispozitiilor art.253 alin 1 din C.muncii: „
angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul
”

Pretentiile morale pretinse prin prezenta actiune sunt in legatura cu serviciul, avand ca baza raportul de munca care a existat intre parti, atata timp cat reclamantul sustine „caracterul nelegal si direct vatamator al deciziei de concediere emisa de parata la data de 22.11.2010”
si
invoca dispozitiile art. 6 alin 2) teza finala din Codul muncii, care consacra, cu titlu de principiu,
"dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale"
si dispozitiile art. 253 C. muncii.

In consecinta, raportat la aceste dispozitii legale au fost analizate probele in vederea stabilirii situatiei de fapt concrete.

Reclamantul a depus inscrisuri pentru a face dovada prejudiciului de ordin moral pretins de la parata.

La dosar a fost depus un referat de evaluare psihologica a reclamantului, examinarea fiind facuta la data de 25.10.2013. Din analiza acestui inscris instanta a constatat ca nu se poate aprecia obiectivitatea concluziilor consemnate, examinarea fiind efectuata la solicitarea reclamantului la un cabinet particular de psihologie. Prin acest inscris reclamantul nu reuseste sa faca dovada legaturii

137

existente intre cauza si efect, respectiv a legaturii intre masura de concediere dispusa de parata si starile emotionale, afective descrise in aceasta evaluare. Trauma psihica descrisa in evaluare este motivata exclusiv pe baza discursului clientului, care a avut ca subiect exclusiv concedierea.

Singurul act medical depus in sustinerea daunelor morale solicitate este o scrisoare medicala emisa in vederea efectuarii unui tratament medical la un sanatoriu balnear, dar afectiunile enumerate sunt des intalnite la persoane care au varste apropiate de varsta reclamantului. Acest inscris nu face dovada faptului ca afectiunile medicale mentionate au fost generate de masurile dispuse de fostul angajator.

Din declaratia martorului audiat de instanta, care este prieten cu reclamantul si coleg cu fiul acestuia, rezulta ca reclamantul a fost afectat de concediere, ca nu mai beneficia de asigurare medicala, ca nu isi gasea un loc de munca, ca nu putea plati cheltuielile de intretinere ale imobilului in care locuia si ca avea credite la mai multe banci pe care nu le putea achita. Sustinerile martorului nu au fost dovedite si prin alte probe. Aceasta declaratie, care nu poate fi coroborata cu alte probe, a fost apreciata de instanta ca fiind subiectiva si a fost inlaturata.

La dosar a fost depusa o notificare de plata emisa la 23.03.2014 de catre BCR, catre reclamant, prin care i se aduce la cunostinta ca are un debit de 512,43 euro, dar si faptul ca daca a achitat suma de plata sa nu mai ia in considerare aceasta adresa. Din analiza coroborata a inscrisurilor depuse la dosar s-a constatat ca la data emiterii notificarii, parata achitase reclamantului salariile compensatorii (statul de plata din decembrie 2010), iar instanta dispusese reintegrarea sa si plata drepturilor de natura salariala.

De asemenea, s-a constatat ca reclamantul a beneficiat de aceste salarii compensatorii, dar nu a fost obligat de instanta sa le restituie, desi masura concedierii a fost anulata, astfel cum rezulta din dispozitiile Deciziei nr. 978/28.10.2013 pronuntata de Curtea de Apel Constanta.

In consecinta, reclamantul avea posibilitatea materiala de a achita singurul debit pe care l-a dovedit, dar in aceste conditii a refuzat sa achitate suma de plata pentru a-si preconstitui probe.

Potrivit art. 249 Cod.pr.civ. acela care face o sustinere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca. Este stabilit astfel un principiu guvernant al sistemului probator din procedura civila romana, conform caruia acela care declanseaza procesul are obligatia dovedirii solicitarilor sale.

In contradictie cu aceasta regula, reclamantul a administrat probe, dar nici un mijloc de

Instanta a apreciat ca nu se reclamantului daune morale ca urmare a concedierii sale nelegale, avand in vedere, pe de o parte, faptul ca el nu a dovedit producerea acestora, iar, pe de alta parte, faptul ca repunerea partilor in situatia anterioara, cu obligarea angajatorului la plata despagubirilor, conform art. 80 C. muncii, constituie o reparatie suficienta si echitabila. Este adevarat ca prin concediere se genereaza, in mod inerent, o stare de tensiune, de disconfort material si psihic, insa aceasta poate fi reparata prin restabilirea legalitatii.

Raspunderea angajatorului pentru prejudicii morale poate fi antrenata in cazul in care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publica a angajatului au fost afectate profund in urma unei conduite ilicite sau abuzive.

In cauza, din analiza probelor administrate, instanta a constatat ca nu s-a facut dovada faptului ca angajatorul a exprimat in mod public anumite consideratii negative legate de capacitatea profesionala a salariatului, pentru a putea fi afectate prestigiul si demnitatea reclamantului in cadrul colectivului de lucru si nici faptul ca angajatorul a actionat cu vinovatie, in sensul ca a fost constient de atitudinea sa si ca a urmarit consecintele negative rezultate, in conditiile in care S.C. [...] S.A. a emis Decizia de desfacere a contractului de munca nr.196/22.11.2010, in conformitate cu art.65 alin 1, art.66, 67 si 73 din codul muncii, deci pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Instanta nu a mai analizat celelalte aparari ale paratei, referitoare la legalitatea masurii de concediere si a modalitatii de derulare in continuare a raportului de munca dintre parti, intrucat nu au legatura cu obiectul actiunii reclamantului.

Raportat la considerentele expuse, instanta a respins actiunea reclamantului, intrucat nu este fondata.

Impotriva sentintei civile nr. 1534 din 06.06.2014, pronuntata de Tribunalul Constanta, in termen legal reclamantul [...] a declarat apel, care a criticat sentinta pentru netemeinicie si nelegalitate:

In motivare, reclamantul sustine ca instanta de fond, desi a fost pusa in fata unor probe concludente, le-a tratat in mod separat dandu-le o interpretare eronata bazata in special pe convingeri personale care nu au legatura cu criteriile legale de apreciere.

De asemenea, instanta de fond a minimalizat importanta si autenticitatea unui raport de evaluare psihologica intocmit de catre un psiholog cu o reputatie imaculata din municipiul Constanta prin folosirea sintagmei cabinet "particular" de psihologie. Apreciaza ca nu poate fi comparata competenta psihologilor atestati in functie de regimul juridic sau forma de organizare a profesiei. Mai degraba sectorul privat, caracterizat prin competitivitate ar inregistra un nivel al profesionalismului mai ridicat decat sectorul de stat desuet si inoperant.

Este mai mult decat evident ca concluziile unui psiholog se vor baza exclusiv pe declaratiile pacientului filtrate prin bagajul de cunostinte pe care acest profesionist le are. Faptul ca concluziile unui raport de evaluare psihologica se bazeaza pe declaratiile pacientului nu poate duce la concluzia ca psihologul poate fi indus in eroare de catre pacient cu efecte asupra rezultatului evaluarii. Atata timp cat psihologul nu a gasit alte motive pentru starile emotionale si suferintele psihice avute de catre reclamant in perioada de referinta, evident ca a concluzionat ca principala cauza - concedierea abuziva; concediere ale carei efecte le recunoaste si instanta de fond in primul paragraf al paginii 5 din sentinta apelata - "este adevarat ca prin concediere se genereaza, in mod inerent, o stare de tensiune, de disconfort material si psihic [...] ". Insa instanta, in mod total netemeinic si nelegal a apreciat ca acest disconfort material si psihic se repara prin restabilirea legalitatii.

De asemenea, instanta de fond confunda daunele materiale cu cele morale, apreciind ca atata timp cat parata a fost obligata la plata despagubirilor prevazute la art.80 din Codul muncii, reclamantul nu mai are dreptul la daune morale, intrucat partile au fost repuse in situatia anterioara, reparatia fiind suficienta si echitabila.

Cu privire la retinerile instantei de fond in sensul ca in mod voit si pentru a-si preconstitui probe a intarziat la plata unor rate bancare, reclamantul invedereaza ca a ramas fara venituri pe o perioada extrem de lunga, pana la finalizarea procesului trecand mai mult de 3 ani de zile. Pentru a combate aceste sustineri arata ca va face dovada situatiei in care s-a aflat dupa data concedierii printr-un document eliberat de Biroul de credit si Central de Riscuri Bancare.

Analizand sentinta apelata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea formulata reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata unor daune morale in cuantum de 300.000 euro echivalent in lei la data platii pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat prin concedierea nelegala.

Prin decizia nr.196/22.11.2010 emisa de parata s-a dispus concedierea reclamantului incepand cu 20.12.2010, in temeiul art. 65 alin.1 din Codul Muncii.

Prin decizia civila nr.978/CM/28.01.2013 pronuntata de Curtea de Apel Constanta s-a admis recursul reclamantului si s-a modificat in parte sentinta recurata in sensul anularii deciziei de concediere, reintegrarea reclamantului si obligarea paratei la plata despagubirilor stabilite conform art. 78 alin.1 din Codul Muncii.

Obligarea angajatorului la plata daunelor morale este reglementata prin art. 253 alin. 1 din Codul Muncii potrivit carora: „
angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul".

Pentru a fi angajata raspunderea patrimoniala pentru daune morale este necesar sa se dovedeasca fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul, legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, culpa angajatorului, conditii care trebuie indeplinite cumulativ.

Simplul fapt al anularii deciziei de concediere ca fiind nelegala nu este suficient pentru a conduce la concluzia producerii unor prejudicii morale.

Este necesar ca cel care pretinde daune morale sa aduca un minim de probe din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale, respectiv starea de sanatate, situatia familiala, profesionala sociala i-au fost afectate.

Daca in sarcina angajatorului se poate retine savarsirea unei fapte ilicite, prin luarea unei masuri unilaterale abuzive, desfiintata ulterior de instanta de judecata, acordarea daunelor morale nu poate interveni automat, ci trebuie sa isi gaseasca un suport probator, potrivit art. 249 C.pr.civ.

In mod corect prima instanta a apreciat ca prin probele administrate nu s-a facut dovada prejudiciului moral suferit de reclamant si legatura de cauzalitate dintre masura dispusa de unitate si impactul negativ atat in plan personal, cat si in plan profesional si familial al acestuia.

Referatul de evaluare psihologica a reclamantului a fost intocmit la data de 25.10.2013, deci dupa un interval de 3 ani de la data luarii masurii concedierii (22.11.2010).

Avand in vedere intervalul mare de timp scurs de la data concedierii, nu se poate aprecia ca exista o legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si starile emotionale descrise in aceasta evaluare.

Din avizul psihologic avand numarul de inregistrare 28/04.06.2015, depus in apel emis de acelasi medic psiholog, rezulta ca reclamantul a devenit pacientul cabinetului abia din luna noiembrie 2013.

Scrisoarea medicala depusa la dosarul de fond prin care se recomanda regim alimentar, program de kinetoterapie si cura balneara si enumera afectiuni des intalnite la persoane cu varsta apropiata de varsta reclamantului, nu face dovada ca afectiunile medicale mentionate au fost generate de masura concedierii dispusa de angajator.

Din analiza coroborata a inscrisurilor depuse la dosar se constata ca la data emiterii notificarii de plata de catre BCR prin care i se aducea la cunostinta reclamantului ca are un debit de 512,43 euro, instanta dispusese deja reintegrarea sa si plata drepturilor de natura salariala prin decizia civila nr. 978/CM/28.10.2013.

Prin urmare, reclamantul avea posibilitati materiale pentru a plati aceste debite.

In ceea ce priveste declaratia martorului [...], prieten cu reclamantul, in mod corect prima instanta a inlaturat aceasta depozitie ca fiind subiectiva, evenimentele descrise de martor fiind cunoscute doar din relatarile reclamantului.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 al. 1 C.pr.civ., Curtea a respins apelul ca nefondat.

Decizia civila nr. 328/CM/24.06.2015 Judecator redactor Jelena Zalman