Sanctiunea aplicabila in cazul omisiunii comunicarii actului administrativ

Lipsa comunicarii nu este o cauza de nulitate a actului administrativ, cauzele de nulitate raportandu-se la momentul emiterii actului administrativ, fiind necesar sa existe la momentul adoptarii acestuia. Comunicarea actului este o procedura ulterioara ce nu afecteaza valabilitatea acestuia, ci produce efecte in privinta termenului de contestare a actului si a momentului de la care incepe sa curga acest termen.

In jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei si a Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat in mod constant ca instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedura si stabilirea sanctiunilor ce opereaza in cazul nerespectarii lor nu sunt de natura a incalca art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, acestea fiind restrictii admise, intrucat nu aduc atingere dreptului de acces la un tribunal, in substanta sa.

Prin sentinta nr. 572/2016 din 04 octombrie 2016, pronuntata de Tribunalul Olt, Sectia a Il-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr. 3/104/2016, s-a admis exceptia tardivitatii cererii formulata de reclamanta X, in contradictoriu cu parata Scoala Gimnaziala Nr. 1 Bals, invocata din oficiu, si s-a respins cererea ca tardiv introdusa.

Impotriva sentintei nr. 572/2016 din 04 octombrie 2016, pronuntata de Tribunalul Olt, Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr. 3/104/2016 a formulat recurs reclamanta.

In motivarea recursului, recurenta reclamanta a apreciat ca sentinta pronuntata este netemeinica si nelegala, fiind pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, judecatorul fondului neexercitandu-si rolul activ.

Exceptia a fost invocata de intimata prin intampinare, fiind insusita de instanta, care nu tinut cont de sustinerile sale in aparare. Asa cum a aratat si in raspunsul sau la intampinare, exceptia este vadit nefondata, in conditiile in care reclamantei nu i s-au comunicat niciodata motivele acordarii calificativului Bine. A luat cunostinta doar despre calificativ, dar nu in mod oficial, sub semnatura.

A precizat ca nu exista o decizie a conducerii scolii de validare a hotararii Consiliului de Administratie din data de 11.09.2013. Scoala a emis adrese de comunicare si anume adresa nr. 1901/10.10.2013. Faptul ca a avut cunostinta de calificativ in mod neoficial nu poate echivala cu o comunicare a actului, in sensul celor prevazute expres de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

In consecinta, tribunalul nu putea aprecia ca simpla cunoastere a calificativului echivala cu comunicarea acestuia, astfel ca nu putea retine sub nicio forma exceptia tardivitatii formularii cererii.

Pentru aceste considerente, recurenta a apreciat ca se impune admiterea recursului, casarea sentintei recurate, avand drept consecinta respingerea exceptiei tardivitatii, urmand sa se trimita cauza Tribunalului Olt in vederea judecarii fondului.

II. In masura in care instanta va retine cauza spre rejudecare, a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulata, pentru considerentele detaliate in actiune, pe care le reitereaza pe scurt: apreciaza ca actiunea sa este formulata in termen, in conditiile in care nu a avut cunostinta despre continutul actului contestat si o decizie, in acest sens, nu exista.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prioritar, Curtea mentioneaza ca, in raport de data introducerii cererii principale de chemare in judecata, in cauza sunt aplicabile dispozitiile Noului Cod de procedura civila, intrat in vigoare la data de 15 februarie 2013, intrucat, conform normelor tranzitorii cuprinse la art. 24 din

N.C.proc.civ. “Dispozitiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acesteia in vigoare”.

Criticile formulate in cererea de recurs asupra pretinsei nelegalitati a sentintei nu au fost sistematizate de catre recurenta in motivele de nelegalitate prevazute de art. 488 N.C.proc.civ., insa, in raport de criticile formulate, se impune analizarea solutiei pronuntata de catre instanta de fond din perspectiva motivului de casare prevazut de dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedura civila, conform cu care: „Casarea unei hotarari se poate cere numai pentru urmatoarele motive de nelegalitate: (...) 8. cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material”.

Curtea mentioneaza ca dreptul recurentei reclamante de a sesiza instanta de contencios administrativ trebuia exercitat in conditiile si termenele prevazute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificata si completata.

Dispozitiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevad ca, persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau interes legitim, poate solicita instantei anularea actului administrativ, repararea pagubei cauzate si eventual reparatii pentru daune morale.

Legea nr. 554/2004 reglementeaza prin art. 11 doua categorii de termene pentru sesizarea instantei de contencios administrativ, termene a caror natura juridica este prevazuta expres in alin. 5: un termen de prescriptie cu durata de 6 luni, a carui implinire are ca efect stingerea dreptului la actiune (art. 11 alin. 1) si un termen de decadere cu durata de un an, aplicabil numai pentru motive temeinice si care nu poate fi depasit nici ca efect al intervenirii unor cauze de intrerupere sau de suspendare a cursului prescriptiei avute in vedere la alin. 1, astfel cum prevede art. 11 alin. 2.

Termenul de prescriptie de 6 luni este aplicabil in cazul cererilor prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei. Acest termen incepe sa curga de la date diferite, in functie de obiectul actiunii.

Termenul de decadere de un an este reglementat ca o situatie de exceptie de la regula prescriptibilitatii actiunii in termenul de 6 luni si devine aplicabil numai daca actiunea nu a fost introdusa in termenul de 6 luni din motive temeinice. Acest termen se calculeaza incepand cu data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii, in functie de obiectul actiunii, potrivit regulilor configurate la alin. 1.

Prin alin. 2 al art. 11, legiuitorul a inteles sa limiteze la 1 an perioada de asteptare a raspunsului la o cerere, obligand subiectele de drept sa depuna diligente si sa nu tergiverseze introducerea actiunii in contencios administrativ.

In speta, in mod corect a apreciat instanta de fond ca a intervenit decaderea din dreptul de a formula actiunea in conditiile in care recurenta reclamanta nu a formulat actiunea in contencios in termenul prevazut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Asa cum corect a retinut instanta de fond, dupa formularea plangerii prealabile nr. 2070/25.10.2013 si solutionarea acesteia, conform adresei nr. 2197 din 12.11.2013 emisa de parata (fila 63 dosar fond), reclamanta nu a introdus cererea de chemare in judecata in termenul de 6 luni de prescriptie si nici in termenul imperativ de 1 an prevazut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, desi cunostea modul de solutionare al plangerii, dovada fiind numeroasele sesizari pe care aceasta le-a formulat catre Inspectoratul Scolar Judetean Olt, la care a primit raspunsurile depuse de aceasta la dosarul cauzei odata cu cererea de chemare in judecata.

In raport de momentul comunicarii raspunsului la plangerea prealabila se calculeaza termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instantei de contencios administrativ, termen care nu a fost respectat in cauza, in conditiile in care actiunea in anularea actului administrativ a fost inaintata instantei la data de 30.12.2015 (data postei) si a fost inregistrata la instanta la data de 04.01.2016, asadar cu mult peste termenul prevazut de dispozitiile legale.

In aceste conditii, pasivitatea recurentei reclamante nu poate fi justificata prin sustinerea referitoare la necomunicarea actului, o astfel de atitudine fiind de natura a afecta principiul securitatii raporturilor juridice nascute in temeiul actului respectiv, precum si caracterul definitiv al actului administrativ.

Curtea mentioneaza si faptul ca lipsa comunicarii nu este o cauza de nulitate a actului administrativ, cauzele de nulitate raportandu-se la momentul emiterii actului administrativ, fiind necesar sa existe la momentul adoptarii acestuia.

Comunicarea actului este o procedura ulterioara ce nu afecteaza valabilitatea acestuia, ci produce efecte in privinta termenului de contestare a actului si a momentului de la care incepe sa curga acest termen.

Curtea constata ca nimic nu a impiedicat pe recurenta reclamanta ca, dupa solutionarea plangerii prealabile conform adresei nr. 2197 din 12.11.2013, sa se adreseze instantei de judecata.

Curtea constata ca in mod corect instanta de fond a analizat exceptia invocata, intrucat reclamanta a avut cunostinta de actul emis de autoritatea parata, acesta fiind momentul declansator al vatamarii.

Nu poate fi primita apararea recurentei reclamante, in sensul ca nu a fost comunicat actul administrativ atacat, intrucat reclamanta a avut cunostinta de continutul acestuia, atata timp cat a formulat plangere prealabila inregistrata la nr. 2070/25.10.2013 si solutionata conform adresei nr. 2197 din 12.11.2013 emisa de intimata parata.

Solutia primei instante, in sensul respingerii cererii reclamantei, ca fiind tardiv formulata, se bazeaza pe interpretarea corecta a dispozitiilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, criticile recurentei reclamante fiind neintemeiate.

In jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei si a Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat in mod constant ca instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedura si stabilirea sanctiunilor ce opereaza in cazul nerespectarii lor nu sunt de natura a incalca art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, acestea fiind restrictii admise, intrucat nu aduc atingere dreptului de acces la un tribunal, in substanta sa.

Din perspectiva sistemului european al drepturilor omului, in hotararea Golder impotriva Marii Britanii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca pot fi aduse restrictii dreptului de acces la justitie intrucat acest drept, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si nevoile indivizilor.

Curtea Europeana a statuat ca revine in primul rand instantelor nationale competenta de a interpreta legislatia interna, fiind vorba in special de reguli de natura procedurala, rolul sau limitandu-se la a verifica compatibilitatea cu Conventia a efectelor unei asemenea interpretari (Cauza Tejedor H. impotriva Spaniei, Hotararea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, avand in vedere ca reglementarea privind formalitatile si termenele ce trebuie respectate este menita sa asigure buna administrare a justitiei si respectul principiului securitatii juridice, cei interesati trebuie sa se poata astepta ca aceste reguli sa fie puse in aplicare (Cauza Stone Court T. D. S.A. impotriva Spaniei, 2003).

Curtea a mentionat faptul ca stabilirea unor conditionari pentru introducerea unor actiuni in justitie nu constituie o incalcare a dreptului la liberul acces la justitie si la un proces echitabil, deoarece legiuitorul poate institui in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura si modalitati de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri in formele si modalitatile stabilite de lege.

In raport de solutia pronuntata de catre instanta de fond si mentinuta de catre instanta de control judiciar, Curtea a constatat ca este de prisos sa fie examinate celelalte sustineri ale recurentei reclamante formulate in prezenta cale de atac.

Analizand argumentele instantei de fond, Curtea a retinut ca acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicari si interpretari a dispozitiilor legale, sentinta recurata fiind legala, in cauza nefiind incidente dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, criticile formulate au fost retinute ca fiind neintemeiate, astfel ca, in temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila, recursul declarat va fi respins ca nefondat.
(Decizia nr. 464/20 februarie 2017 - Curtea de Apel Craiova, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, rezumat judecator Liliana Madalina Duna)