TRATAMENTUL SANCTIONATOR CONCURS DE INFRACTIUNI NELEGALITATEA
17 martie 2020Neindeplinirea procedurii prealabile. Nelegalitate.
17 martie 2020
Sanctiune contraventionala aplicata debitorului aflat in insolventa.
Cerere de plata integrala a amenzii contraventionale, formulata de creditor.
Comunicarea
procesului-verbal de constatarea contraventiei.
Index tematic:
Legislatie relevanta: - art.
27, art. 28 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, art. 24 – 25,
art. 64 alin. 6
din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
Rezumatul problemei de drept:
Dupa intrarea in faliment, procesul-verbal de constatarea contraventiei trebuie comunicat lichidatorului judiciar al debitoarei-contravenient, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei lichidatorul judiciar reprezentând societatea in faliment, societatea fiind dizolvata.
Cât timp lichidatorul judiciar a platit, in interiorul termenului de 15 zile reglementat de art. 28 alin. 1 din OG nr. 2/2001, de la data la care a luat cunostinta de procesul-verbal, jumatate din minimul amenzii aplicate, cererea ulterioara a creditoarei, de plata integrala a amenzii contraventionale, este neintemeiata.
Identificare:
Curtea de Apel Ploiesti – Sectia a II-a Civila
Decizia nr. nr. 370 din 2 octombrie 2019
Prin sentinta nr. 23 CC din 12 iunie 2019 Tribunalul P. a respins contestatia impotriva masurii lichidatorului judiciar cuprinsa in raportul de activitate, formulata de contestatoarea A. J. F. P. P., in contradictoriu cu debitoarea C. I. SRL, prin lichidator judiciar J. I. SPRL, ca neintemeiata.
Judecatorul-sindic a retinut ca, in cazul intrarii in faliment, in conformitate cu dispozitiile art. 108 din Legea 85/2006 se ridica dreptul de administrare al debitorului, toti creditorii fiind notificati cu privire la intrarea in procedura falimentului.
Prin urmare, procesul-verbal de contraventie trebuia comunicat la sediul lichidatorului judiciar si nu la sediul debitoarei, asa cum s-a procedat.
Dupa trecerea la procedura falimentului si dizolvarea debitoarei activitatea acesteia se rezuma doar la operatiuni de lichidare, intreaga procedura de lichidare fiind desfasurata de lichidatorul judiciar sub controlul judecatorului sindic.
Contestatoarea a fost notificata cu privire la trecerea debitoarei la procedura falimentului, hotarârea pronuntata de judecatorul sindic in acest sens fiind publicata si in BPI.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins contestatia, considerând masura lichidatorului judiciar - de plata a unei jumatati din cuantumul amenzii aplicate, in termen de 15 zile de la momentul luarii la cunostinta a acesteia - legala si temeinica.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs contestatoarea A.J.F.P. P.
A sustinut recurenta faptul ca, prin raportul contestat, lichidatorul judiciar a aratat ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 00xxxxx/29.01.2019 nu a fost comunicat lichidatorului judiciar la sediul sau profesional, acesta a luat cunostinta despre existenta actului la data de 7.05.2019, iar la data de 9.05.2019 lichidatorul judiciar a achitat jumatate din amenda aplicata, respectiv suma de 1.375 lei, considerând ca debitoarea se afla in termenul de 15 zile prevazut de OG nr. 2/2001 in care poate achita jumatate din minimul amenzii.
Recurenta a considerat ca masura dispusa de catre lichidatorul judiciar este nelegala, iar instanta a retinut, in mod gresit, faptul ca procesul-verbal de contraventie trebuia comunicat la sediul lichidatorului si nu la sediul declarat al debitoarei.
Astfel, prin cererea de plata nr. […]/03.05.2019 A.J.F.P. P. a a solicitat plata sumei de 2.750 lei, reprezentând amenda aplicata prin procesul-verbal de contraventie nr. 00xxxxx/29.01.2019, intocmit de C.N.A.I.R.
Potrivit documentelor transmise de catre C.N.A.I.R., procesul-verbal a fost comunicat prin afisare la adresa sediului societatii la data de 25.02.2019, conform prevederilor art. 27 din OG nr. 2/2001, cu modificarile ulterioare, conditii in care termenul de 15 zile la care se face referire a expirat la data de 10.03.2019. Impotriva procesului-verbal nu a fost formulata plângere in temeiul prevederilor OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
Recurenta a aratat ca la data de 09.05.2019 contravenientul C. I. SRL nu mai beneficia de facilitatea prevazuta de art. 28 al. 1 din OG nr. 2/2001, respectiv posibilitatea achitarii a jumatate din minimul amenzii aplicate.
Recurenta considera ca, dupa intrarea in faliment a societatii, sediul acesteia continua sa fie cel declarat la registrul comertului, neexistând dispozitii legale care sa prevada ca sediul debitorului in faliment este sediul lichidatorului judiciar.
In consecinta a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei si rectificarea masurii mentionate, in sensul admiterii cererii de plata si efectuarea platii integrale a sumei de 2.750 lei, in temeiul dispozitiilor art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006.
Curtea a constatat ca recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmeaza:
Potrivit dispozitiilor art. 27 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, comunicarea procesului-verbal de constatarea contraventiei se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Conform dispozitiilor art. 47 din OG nr. 2/2001, d
ispozitiile ordonantei se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila.
De asemenea, Curtea a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 155 Cod de procedura civila, dupa deschiderea procedurii insolventei citarea va fi efectuata potrivit legii speciale.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a retinut, in decizia nr. 10/10.06.2013
privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 27 teza I, raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 si art. 31 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor doua modalitati de comunicare a procesului-verbal de constatare si sanctionare contraventionala si a instiintarii de plata, ca procedura afisarii procesului-verbal de contraventie la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizata numai in situatia in care nu s-a reusit, din diverse motive, comunicarea prin posta, cu aviz de primire; contravenientului trebuie sa i se dea posibilitatea sa cunoasca efectiv actul incheiat, precum si data comunicarii acestuia. Simpla expediere a procesului-verbal, fara ca acesta sa ajunga efectiv la destinatar, nu este conforma cu dispozitia legala cuprinsa in art. 27 teza I din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, care obliga organul constatator sa faca dovada ca a comunicat procesul-verbal si ca destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabila, se impune deci ca organului constatator sa-i parvina "avizul de primire", care sa faca dovada ca destinatarul a luat efectiv cunostinta de procesul-verbal de contraventie.
Astfel, in interpretarea sistematica a dispozitiilor legale mai inainte redate, in raport de decizia nr. 10/2013, Curtea a retinut ca, in cauza, dupa intrarea in faliment, procesul-verbal de constatarea contraventiei trebuia comunicat lichidatorului judiciar al debitoarei-contravenient, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei lichidatorul judiciar reprezentând societatea in faliment, societatea fiind dizolvata.
Or, cât timp lichidatorul judiciar a platit, in interiorul termenului de 15 zile reglementat de art. 28 alin. 1 din OG nr. 2/2001, de la data de 7.05.2019 - când a luat cunostinta de procesul-verbal - jumatate din minimul amenzii aplicate, cererea ulterioara a recurentei-creditoare, de plata integrala a amenzii contraventionale, este neintemeiata.
Pentru considerentele expuse, Curtea, in baza dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat.
Autorul sintezei,
Judecator Liliana Felicia Androne