Riscul de a fi supus unor rele tratamente in cazul expulzarii in Tunisia a unui terorist judecat in lipsa:
expulzarea ar constitui o incalcare

In fapt
- Reclamantul este resortisant tunisian. In 2001, a obtinut permis de  sedere in Italia. In 2002, fiind banuit de terorism international, acesta a fost retinut  si arestat preventiv. In 2005, o
corte di assise
din Italia l-a condamnat la pedeapsa inchisorii pentru asociere in scopul savar sirii de infractiuni, fals in inscrisuri  si tainuire. La data pronuntarii hotararii Marii Camere, o procedura era pe rolul instantelor italiene. In 2005, o instanta militara tunisiana l-a condamnat in lipsa pe reclamant la 20 de ani de inchisoare pentru apartenenta la o organizatie terorista activa in strainatate pe timp de pace  si pentru instigare la terorism. Acesta a fost eliberat in august 2006, dupa ce  si-a executat pedeapsa in Italia. Ministrul de Interne a dispus expulzarea sa in Tunisia, in temeiul legislatiei privind combaterea terorismului international. Reclamantul a facut cerere de azil politic, care a fost respinsa. In temeiul art. 39 din Regulament (masuri provizorii), Curtea a solicitat Guvernului italian suspendarea expulzarii pana la noi dispozitii.

In drept
- Art. 3: Curtea nu poate subestima pericolul pe care il reprezinta terorismul  si dificultatile considerabile intampinate de state pentru protejarea populatiei fata de violenta terorismului. Cu toate acestea, nu se pot pune in balanta riscul ca o persoana sa fie supusa unor rele tratamente  si periculozitatea acesteia pentru comunitate daca nu este expulzata. Perspectiva ca persoana sa constituie o amenintare grava pentru comunitate nu reduce cu nimic riscul ca aceasta sa sufere un prejudiciu daca este deportata. Din acest motiv, ar fi incorect sa se ceara un criteriu al probei mai strict in cazul in care persoana este considerata a fi un pericol grav pentru comunitate sau chiar o amenintare pentru siguranta nationala intrucat o astfel de abordare este incompatibila cu caracterul absolut al art. 3. Asta ar echivala cu a afirma ca apararea securitatii nationale justifica acceptarea mai facila, in lipsa unor probe care respecta un criteriu mai strict, a riscului supunerii persoanei respective la rele tratamente. Curtea reafirma ca, pentru ca o expulzare fortata sa fie contrara Conventiei, conditia necesara -  si suficienta - este aceea ca riscul ca persoana respectiva sa fie supusa unor rele tratamente in tara de destinatie sa fie real  si bazat pe motive serioase  si reale. Curtea a tinut seama de rapoartele referitoare la Tunisia, intocmite de Amnesty International  si Human Rights Watch, care prezinta o situatie ingrijoratoare, concluziile rapoartelor fiind coroborate  si de un raport al Departamentului de Stat din SUA. Rapoartele mentioneaza cazuri multiple  si periodice de tortura  si rele tratamente in cazul persoanelor acuzate de terorism. Practicile denuntate - care sunt aplicate deseori in timpul arestarii preventive - includ suspendarea de tavan, amenintari cu violul, administrarea de  socuri electrice, scufundarea capului in apa, loviri, precum  si arsuri de tigara. Acuzatiile de tortura  si rele tratamente nu par sa fie examinate de autoritatile competente din Tunisia, care folosesc deseori marturisirile obtinute sub constrangere pentru a pronunta condamnari. Curtea nu se indoie ste de fiabilitatea rapoartelor respective  si retine ca Guvernul italian nu a prezentat probe care sa infirme aceste afirmatii. Dat fiind ca reclamantul a fost condamnat in Tunisia pentru infractiuni legate de terorism, exista motive serioase  si reale pentru a crede in existenta unui risc real ca acesta sa fie supus unor tratamente contrare art. 3 daca este expulzat in Tunisia. De asemenea, autoritatile tunisiene nu au oferit asigurarile la nivel diplomatic solicitate de Guvernul italian. Existenta unor legi interne privind garantarea drepturilor detinutilor  si acceptarea tratatelor internationale relevante, mentionate in notele verbale ale ministrului tunisian al Afacerilor Externe, nu sunt suficiente pentru a asigura o protectie corespunzatoare fata de riscul unor rele tratamente in cazul in care, precum in aceasta situatie, surse fiabile raporteaza practici vadit contrare principiilor Conventiei. In fine, chiar daca autoritatile diplomatice ar fi dat asigurarile la nivel diplomatic solicitate, acest lucru nu ar fi scutit Curtea de obligatia de a verifica daca astfel de asigurari constituiau o garantie suficienta pentru protejarea reclamantului impotriva riscului de a fi supus unor tratamente interzise de Conventie.

Concluzie
: incalcare daca se executa decizia de expulzare a reclamantului in Tunisia (unanimitate).