Renuntarea institutiei publice angajatoare la termenul de preaviz stipulat in favoarea sa in caz de demisie a functionarului public angajat

Demisia, atat in dreptul muncii cat si in dreptul raporturilor de serviciu ale functionarului public, este un act unilateral de vointa a angajatului, in sensul incetarii raporturilor de serviciu, dupa implinirea unui termen de preaviz. Scopul preavizului este acela de a asigura angajatorului posibilitatea de a lua masurile necesare inlocuirii angajatului demisionar, evitandu-se astfel consecintele negative pe care le-ar putea avea pentru societate incetarea intempestiva a raportului de serviciu. Cum preavizul este prevazut in favoarea angajatorului, acesta poate si renunta la el, total sau partial. Ca termenul reglementat de art. 102 din Legea 188/1999 este exclusiv in favoarea angajatorului, nicidecum in favoarea functionarului public pentru ca acesta sa poata reveni asupra actului sau unilateral de vointa in 30 de zile, rezulta din interpretarea data de Curtea Constitutionala acestui text in Decizia 370/2009, dar si din jurisprudenta constanta a inaltei Curti de Casatie si Justitie(de exemplu, Decizia 4151/2010).

Decizia civila nr. 144/2.02.2016

Tribunalul Iasi a fost investit cu o contestatie impotriva Deciziei nr. 20/2015 emisa de Politia locala Iasi prin care s-a dispus ca, incepand cu data de 29.01.2015, sa inceteze raportul

de serviciu al functionarului public reclamant conform dispozitiilor art. 97 lit b(”prin acordul partilor, consemnat in scris” )din Legea 188/1999.

Recurentul considera ca incetarea raporturilor de serviciu trebuia sa aiba loc prin demisie, potrivit art. 97 lit. e, in conditiile art. 102 din Legea 188/1999: ” Functionarul public poate sa comunice incetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificata in scris persoanei care are competenta legala de numire in functia publica. Demisia nu trebuie motivata si produce efecte dupa 30 de zile calendaristice de la inregistrare.”

Curtea considera ca prima instanta a interpretat in mod judicios dispozitiile legale incidente, apreciind ca termenul de 30 de zile prevazut de art. 102 din Legea 188/1999 este un termen de preaviz instituit in beneficiul exclusiv al angajatorului.

Demisia, atat in dreptul muncii cat si in dreptul raporturilor de serviciu ale functionarului public, este un act unilateral de vointa a angajatului, in sensul incetarii raporturilor de serviciu, dupa implinirea unui termen de preaviz. Scopul preavizului este acela de a asigura angajatorului posibilitatea de a lua masurile necesare inlocuirii angajatului demisionar, evitandu-se astfel consecintele negative pe care le-ar putea avea pentru societate incetarea intempestiva a raportului de serviciu. Cum preavizul este prevazut in favoarea angajatorului, acesta poate si renunta la el, total sau partial.

In speta, prin cererea datata 28.01.2015, reclamantul a solicitat incetarea raporturilor de munca, prin demisie, incepand cu 29.01.2015, fapt acceptat intocmai de angajator, care a pus pe demisie rezolutia ”aprobat” si care, prin decizia contestata, a dispus incetarea raporturilor de serviciu prin acordul in scris al partilor, rezultand ca a renuntat la termenul de preaviz. Vointa angajatului de a inceta, a doua zi dupa depunerea demisiei, raporturile de serviciu, a fost acceptata ca atare.

Ca termenul reglementat de art. 102 din Legea 188/1999 este exclusiv in favoarea angajatorului, nicidecum in favoarea functionarului public pentru ca acesta sa poata reveni asupra actului sau unilateral de vointa in 30 de zile, rezulta din interpretarea data de Curtea Constitutionala acestui text in Decizia 370/2009, dar si din jurisprudenta constanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie(de exemplu, Decizia 4151/2010).

Fata de acestea, apreciind ca prima instanta a facut o corecta aplicare si interpretare a dispozitiilor legale incidente, neexistand nici un motiv de casare dintre cele prevazute de art. 488 CPC, Curtea respinge ca nefondat recursul formulat, in baza art. 496 CPC.