Remuneratie compensatorie pentru copia privata, Obligatia de plata a importatorului de suporturi/aparate

Legea nr. 8/1996
, art. 8, art. 34 alin. (1), art. 107 alin. (1)

Potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, autorii operelor susceptibile de a fi reproduse prin inregistrari sonore sau audiovizuale pe orice tip de suport, precum si cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe hartie, direct ori indirect, in conditiile prevazute la art. 34 alin. (1), au dreptul, impreuna cu editorii, producatorii si cu artistii interpreti sau executanti, dupa caz, la o remuneratie compensatorie pentru copia privata, conform art. 34 alin. (2).

Alineatul (2) al aceluiasi articol prevede ca remuneratia compensatorie pentru copia privata se plateste de fabricantii si/sau importatorii de suporturi/aparate prevazute la art. 34 alin. (2).

Importatorul produselor ce reprezinta suporturile pe care se pot realiza inregistrari sonore sau audiovizuale, precum si aparatele ce permit realizarea de copii este obligat sa plateasca remuneratia chiar daca nu beneficiaza in mod direct de folosirea acestora.

Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 1861, din 27 februarie 2007

Prin sentinta civila nr. 406, din 15 martie 2006, Tribunalul Bucuresti, sectia a IlI-a civila, a admis actiunea formulata de reclamanta Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania - Asociatia pentru Drepturi de Autor in contradictoriu cu parata SC P.E.I. SRL Bucuresti si a obligat-o pe parata sa-i plateasca reclamantei suma de 304025,51 lei (RON), reprezentand remuneratia compensatorie pentru copia privata, plus 42761 lei (RON), reprezentand dobanda legala aferenta perioadei 1 ianuarie 2004 - 20 iunie 2005.

Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca parata, care este o societate ce are ca obiect de activitate importul si comercializarea de echipamente electronice, a importat in perioada 1 ianuarie 2004-20 iunie 2005 aparate ce permit reproducerea inregistrarilor sonore si nu a platit reclamantei procentul de 5%, prevazut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, din valoarea acestor importuri, procent reprezentand remuneratia compensatorie pentru copia privata. S-a mai retinut ca reclamanta a functionat ca unic organism de colectare a remuneratiei private pentru copia privata in domeniul inregistrarilor sonore, pana la data de 20 iunie 2005 si a obligat-o pe parata, careia ii sunt aplicabile dispozitiile art. 107 alin. (1)-(2) si alin. (5) din Legea nr. 8/1996, sa-i plateasca reclamantei suma stabilita prin expertiza contabila administrata in cauza.

Impotriva acestei sentinte parata a declarat apel.

Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, prin decizia nr. 174/A, din 22 septembrie 2006, a respins ca nefondat apelul paratei.

Instanta de control judiciar a motivat ca obiectul cererii de chemare in judecata este plata unei sume de bani, iar pentru determinarea cuantumului exact al sumei, reclamanta a indicat drept criteriu concluziile raportului de expertiza, nefiind necesara o precizare ulterioara expresa din partea acesteia. Instanta de apel a mai retinut ca actele care au stat la baza efectuarii expertizei i-au fost puse la dispozitie expertului chiar de parata, ca aparatele/suporturile importate, in raport cu a caror valoare expertul a aplicat procentul de 5%, se incadreaza in categoria celor care permit reproducerea operelor inregistrate sonor si ca, desi parata a indicat in cererea de apel ca ar exista in raportul de expertiza si aparate care nu ar permite reproducerea operelor inregistrate sonor, nu a precizat sau argumentat care ar fi acele aparate si de ce nu s-ar incadra in ipoteza normei legale.

Impotriva deciziei Curtii de Apel parata SC P.E.I. SRL a declarat recurs, sustinand ca:

1. Instanta de apel a acordat ceea ce nu a fost solicitat in mod concret de catre reclamanta; aceasta trebuia sa-si precizeze cuantumul pretentiilor dupa depunerea raportului de expertiza.
2. Dispozitiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 nu sunt aplicabile in speta dedusa judecatii intrucat remuneratia prevazuta de alin. (1) al art. 107 se plateste numai in momentul punerii in circulatie a aparaturii si suporturilor, si simplul import nu creeaza automat obligatia platii de catre importator a remuneratiei.

Prevederile art. 107 din Legea nr. 8/1996 duc la concluzia ca in situatia in care cumparatorul unui suport sau aparat nu il foloseste in vederea reproducerii unei opere de arta, acesta nu incalca dispozitiile legii si, ca atare, comercializarea unor asemenea produse, in acest scop, nu este supusa platii remuneratiei.

3. Instantele de fond si apel, in mod neintemeiat, au considerat ca expertul contabil a calculat in mod corect cuantumul sumei datorate ca urmare a aplicarii procentului de 5%, deoarece acesta a avut la baza efectuarii expertizei o serie de anexe nesemnate de catre reprezentantii societatii parate.

Analizand hotararea atacata, in limitele criticilor formulate prin motivele de recurs si in raport cu dovezile administrate in toate etapele procesuale, Inalta Curte a constatat ca recursul nu este intemeiat pentru urmatoarele considerente:

Prin petitul actiunii, reclamanta a solicitat instantei obligarea paratei la „plata procentului de 5% datorat UCMR-ADA, din valoarea importurilor de aparate si/sau suporturi ce permit reproducerea operelor inregistrate sonor, pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 7 iunie 2005, aratand ca suma reprezentand cuantumul obligatiilor nu i-a fost comunicata de parata, desi a fost notificata in acest sens si, in consecinta, va fi stabilita prin expertiza judiciar-contabila de specialitate, in raport cu volumul suporturilor si/sau aparatelor importate”. Reclamanta a mai aratat in actiune ca solicita remuneratiile datorate de catre parata, astfel stabilite, reactualizate conform O.G. nr. 9/2000, privind nivelul

dobanzii legale pentru obligatii banesti, iar la primul termen de judecata a precizat ca perioada pentru care cere plata remuneratiei este 1 ianuarie 2004 - 20 iunie 2005.

Reiese astfel ca obiectul cererii de chemare in judecata este suficient determinat sau cel putin determinabil pentru a indeplini conditiile formale prevazute de art. 112 alin. (1) pct. 3 Cod procedura civila, care dispune ca „cererea de chemare in judecata va cuprinde obiectul cererii si valoarea acestuia, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand pretuirea este cu putinta”.

Reclamanta a cerut obligarea paratei la plata sumei de bani datorate in temeiul art. 107 al Legii nr. 8/1996, precizand ca suma solicitata este cea care va rezulta din concluziile raportului de expertiza, intrucat la momentul introducerii actiunii nu detinea nicio informatie cu privire la cantitatea si valoarea produselor importate si, drept urmare, nu avea posibilitatea de a estima cuantumul precis al sumei pretinse.

Sustinerea paratei referitoare la faptul ca reclamanta trebuia sa-si precizeze actiunea conform concluziilor raportului de expertiza nu poate fi primita deoarece reclamanta a indicat prin chiar petitul actiunii ca suma pretinsa de la parata este cea care va rezulta din concluziile raportului de expertiza, la care nu a formulat niciun fel de obiectiuni.

Aceasta fiind situatia, critica paratei nu este fondata, in sensul ca instanta de apel a retinut, in mod neintemeiat, ca reclamanta nu trebuia sa-si precizeze cererea de chemare in judecata dupa depunerea la dosar a concluziilor raportului de expertiza contabila si ca a acordat „ceea ce in concret nu a fost solicitat de reclamanta”.

Nici sustinerea paratei vizand faptul ca expertul n-ar fi calculat corect cuantumul sumei datorate, intrucat „a avut la baza efectuarii expertizei o serie de anexe nesemnate de reprezentantii societatii”, nu poate fi primita cat timp aceasta „serie de anexe nesemnate” este invocata doar generic si pur formal, fara a oferi date concrete de identificare a respectivelor anexe si fara a preciza clar din ce motive calculul expertului ar fi eronat.

Instanta de apel a retinut in mod corect ca actele care au stat la baza efectuarii expertizei au fost puse la dispozitia expertului chiar de parata, acesta coroborandu-le cu facturile de export si cu declaratiile vamale de import ale paratei, iar prin motivele de apel nici nu s-a contestat faptul ca expertul ar fi avut in vedere eventuale importuri ce nu ar fi fost realizate de parata, iar parata nu a formulat niciun fel de obiectii la raportul de expertiza in fata instantei fondului.

Cu privire la critica paratei referitoare la faptul ca art. 107 din Legea nr. 8/1996 nu ar fi incident in speta, sunt de retinut urmatoarele:

Potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, autorii operelor susceptibile de a fi reproduse prin inregistrari sonore sau audiovizuale, pe orice tip de suport, precum si cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe hartie, direct ori indirect, in conditiile prevazute la art. 34 alin. (1), au dreptul, impreuna cu editorii, producatorii si cu artistii interpreti sau executanti, dupa caz, la o remuneratie compensatorie pentru copia privata, conform art. 34 alin. (2). Dreptul la remuneratia compensatorie pentru copia privata nu poate face obiectul unei renuntari din partea beneficiarilor.

Alineatul (2) al aceluiasi articol prevede ca remuneratia compensatorie pentru copia privata se plateste de fabricantii si/sau importatorii de suporturi/aparate prevazute la art. 34 alin. (2).

Totodata, alin. (3) dispune ca importatorii si fabricantii de suporturi si aparate prevazute la art. 34 alin. (2) sunt obligati sa se inscrie la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, in Registrul National al Copiei Private, si pot desfasura activitatile respective, de import sau de productie, numai dupa obtinerea de la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor a certificatului de inregistrare. Acest certificat se elibereaza de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal si a Certificatului unic de inregistrare la Registrul Comertului, in termen de 5 zile de la depunerea acestora.

Potrivit alin. (7) al art. 107 din aceeasi lege,
r
emuneratia compensatorie pentru copia privata se calculeaza la valoarea in vama, in cazul importurilor si, respectiv, la valoarea facturata fara TVA, in cazul fabricantilor. Remuneratia este scadenta la data de 25 a lunii urmatoare efectuarii importului, respectiv, data facturarii de catre fabricanti.

In raport cu dispozitiile legale redate, rezulta ca simplul import al unor astfel de produse duce automat la plata remuneratiei.

Lipsita de temei este si sustinerea ca nu este corect ca importatorul produselor ce reprezinta suporturile pe care se pot realiza inregistrari sonore sau audiovizuale, precum si aparatele ce permit realizarea de copii sa plateasca remuneratia, intrucat nu beneficiaza in mod direct de folosirea acestora.

Aceasta obligatie de plata este pusa in mod expres, prin Legea nr. 8/1996, in sarcina importatorilor unor astfel de produse, scutirile de la plata remuneratiei operand numai in cazul importatorilor prevazuti de art. 108 din lege, din care parata nu a demonstrat insa ca face parte.

Avand in vedere considerentele aratate, Inalta Curte a constatat ca nu sunt intemeiate criticile formulate de parata, motiv pentru care, in temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat.