Raspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin privarea nelegala de libertate

In conditiile in care caracterul nelegal al privarii de libertate, in sensul art. 5 lit. a din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, s-a stabilit de catre instanta penala in cadrul unei contestatii la executare, instanta civila nu mai are posibilitatea de a statua diferit in privinta aspectelor stabilite in mod definitiv de catre instanta penala competenta in acest sens.

Dreptul la despagubiri pentru cazurile avute in vedere de art. 538 si respectiv art. 539 NCPP nu poate fi valorificat decat in conditiile vizate de aceste norme, iar nu dupa regulile comune, specifice raspunderii civile delictuale, sens in care dispozitiile art. 540 alin. 1 NCPP prevad in mod expres criteriile care pot fi avute in vedere la stabilirea intinderilor reparatiei. In consecinta, aprecierea prejudiciului moral suferit de o persoana se face prin raportare la persoana reclamantului, a familiei sale si a imprejurarilor care particularizeaza situatia acestuia, neprezentand relevanta cuantumul daunelor morale acordat de alte instante in cauze avand acelasi obiect, dar in care instanta a fost investita cu situatii de fapt diferite si a avut a analiza un probatoriu distinct

La data de 02.12.2014, reclamantul N.F.L. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor, solicitand ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea paratului la plata daunelor morale in cuantum de 50.000 Euro si daune materiale in cuantum de 50.000 Euro pentru prejudiciul cauzat prin privarea de libertate, in perioada 26.04.2013

04.06.2013.

Tribunalul Dolj prin sentinta civila nr.166 de la 30.03.2015 a admis, in parte, actiunea formulata de catre reclamantul N.F.L in contradictoriu cu paratul Statul Roman - Ministerul Finantelor Publice si a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 2 000 euro (echivalentul in lei la data efectiva a platii) reprezentand daune morale.

A respins capatul de cerere formulat de catre reclamant privind obligarea paratului la plata daunelor materiale si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta tribunalul a constatat ca reclamantul N.F.L. a fost condamnat prin sentinta penala nr. 569/19.12.2007 pronuntata de Tribunalul Dolj, astfel cum a fost modificata prin decizia nr. 123 din data de 21.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Craiova definitiva la data de 18 noiembrie 2011, prin decizia nr. 4061/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la o pedeapsa rezultanta de 3 ani si 6 luni inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. de art. 64 lit. a-c Cod penal pe o durata de 2 ani.

Dupa ramanerea definitiva a sentintei penale mai sus mentionate, instanta de executare a emis mandatul de executare nr. 607/2007 din data de 18.11.2011.

Intrucat condamnatul s-a sustras de la executarea pedepsei, fiind plecat in strainatate, acesta a fost pus in urmarire internationala, in vederea arestarii si s-a emis un mandat european de arestare, acesta fiind retinut de autoritatile judiciare italiene ulterior.

Prin ordonanta din data de 11 ianuarie 2013, s-a validat de catre autoritatile judiciare italiene, arestarea condamnatului N.F.L. si i s-a aplicat acestuia masura de precautie la carcera, iar, prin ordonanta din data de 25 ianuarie 2013, s-a dispus inlocuirea acestei masuri de custodie in carcera cu obligarea prezentarii periodice la politia judiciara.

Ulterior, prin sentinta nr. 20 din data de 14.03.2013, pronuntata de Curtea de Apel din Milano-Sectia V Penala, a fost refuzata predarea lui N.F.L., in raport de mandatul european de arestare si s-a dispus ca acesta sa execute in Italia pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 569/2007, pronuntata de Tribunalul Dolj, sentinta care a fost recunoscuta de catre Curtea de Apel din Milano, fiind revocata si obligatia de a se prezenta la politia judiciara, aceasta sentinta ramanand definitiva la data de 25.03.2013.

Prin adresa Biroului Sirene Italia din data de 15.03.2013 autoritatile romane erau informate ca predarea condamnatului a fost refuzata de catre Curtea de Apel din Milano prin decizia din data de 14.03.2013, urmand ca pedeapsa sa fie executata in Italia, in conformitate cu legislatia italiana, masura arestarii preventive fiind revocata, informare in urma careia si Biroul Executari Penale din cadrul Tribunalului Dolj a emis o alta adresa catre Ministrul de Justitie Italian la data de

29.03.2013.

La data de 26.03.2013 s-a depus adresa IPJ Dolj prin care Tribunalului Dolj ii era inaintata sentinta nr. 20/2013 pronuntata de Curtea de Apel Milano din care rezulta faptul ca, la data de

2013. autoritatile italiene au incarcerat, pe teritoriul Italiei, pe inculpatul N.F.L in baza mandatului european de arestare nr. 6 emis de Tribunalul Dolj la data de 07.06.2012, cat si faptul ca se refuza predarea celui in cauza catre autoritatile romane, intrucat va executa pedeapsa de 3, 6 ani in Italia, punandu-se in discutie analizarea daca se mai impune mentinerea in evidentele politiei a mandatului de executare a pedepsei inchisorii emis de Tribunalul Dolj.

Acestei adrese i s-a emis raspuns de catre Tribunalul Dolj la data de 03.04.2013, invocandu- se dispozitiile art. 94 din legea nr. 302/2004 si specificandu-se ca nu se va proceda la retragerea mandatului de executare a pedepsei inchisorii intrucat subzista temeiurile care au justificat emiterea acestuia .

La data de 22.04.2013, Curtea de Apel din Milano a dispus, prin ordonanta, admiterea cererii formulate de catre Procurorul General al Republicii Italiene de aplicare a gratierii pentru restul de pedeapsa de 2 ani, 10 luni si 13 zile inchisoare ramasa de executat din pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata lui N.F.L. si a aplicat gratierea in raport de aceasta condamnare.

De asemenea, la data de 22.04.2013, Parchetul General al Republicii Italiene-Biroul Executari Penale a dispus neinceperea urmaririi penale pentru pedeapsa restanta gratiata in intregime privindu-l pe contestatorul condamnat, precum si scoaterea de sub urmarire penala pentru masurile luate ulterior cu titlu executoriu referitor la cauza respectiva, aceasta masura fiind comunicata si autoritatilor judiciare romane pentru a fi avuta in vedere in dosarul de executare penala privind mandatul de executare nr. 607/2007.

La data de 24.04.2013, mama condamnatului N.F.L. a depus la Tribunalul Dolj o cerere inregistrata sub nr. 13143 prin care solicita scoaterea acestuia din baza de date a urmaritilor internationali intrucat acestuia i-a fost gratiat restul de pedeapsa de 2 ani, 10 luni si 13 zile din cadrul sentintei nr. 569/19.12.2007 a Tribunalului Dolj de catre Curtea de Apel Milano, cerere insotita de inscrisuri, care, insa, a fost restituita de catre Tribunalul Dolj in aceeasi zi, in vederea precizarii obiectului acesteia..

La data de 09.05.2013, a fost transmis prin fax, Tribunalului Dolj, de catre Ministerul Justitiei Italian, o copie certificata a masurii de neincepere a urmarii penale nr. 365/2013 SIEP emisa de Biroul de Executari al Parchetului General al Republicii de pe langa Curtea de Apel din Milano din data de 22.04.2013 pe numele N.F.L., iar la data de 14.05.2013, a fost transmisa, de catre aceeasi autoritate, si copia sentintei emise de catre Curtea de Apel din Milano la data de

2013. devenita irevocabila la data de 25.03.2013, prin care se respinge si cererea de predare formulata de autoritatile judiciare din Romania privind pe acelasi condamnat, dispunand ca acesta sa ispaseasca in Italia pedeapsa de 3 ani si 6 luni de inchisoare, aplicata prin sentinta Tribunalului Dolj.

Potrivit procesului-verbal nr. 441/2013 si adresei ANP - Penitenciarul Craiova nr. N 40905 din data de 26.04.2013, mandatul de executare nr. 607/2011 al Tribunalului Dolj a fost adus la indeplinire la data de 25.04.2013, cand condamnatul N.F.L. a fost arestat de catre IPJ Dolj.

Din inscrisurile mentionate a retinut instanta ca rezulta ca autoritatile judiciare romane au avut cunostinta despre refuzul de predare a condamnatului N.F.L. in Romania in vederea executarii mandatului nr. 607/2011 inca din data de 15.03.2013, IPJ Dolj solicitand, la data de 26.03.2013, retragerea acestui mandat de catre Tribunalul Dolj, in contextul in care traducerea din limba italiana in limba romana a sentintei nr. 20/2013 a Curtii de Apel Milano a fost inaintata Tribunalului Dolj de catre aceasta institutie la aceasta data, sentinta fiind depusa la filele 260-263 din acelasi dosar, iar traducerea legalizata a ordonantei Curtii de Apel Milano cu privire la gratierea pedepsei aplicate condamnatului din data de 22.04.2013 se afla la fila 268 din acest dosar.

Cu toate ca s-a prevalat de dispozitiile art. 94 din legea nr. 302/2004, considerand ca nu se va proceda la retragerea mandatului de executare a pedepsei intrucat subzista temeiurile care au justificat emiterea, Tribunalul Dolj - Biroul Executari Penale putea sesiza instanta de executare cu o contestatie la executare, in temeiul dispozitiilor art. 460 raportat la art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedura penala, constatand intervenirea unuia din
incidentele ivite in cursul executarii,
executarea hotararii de condamnare pe teritoriul altui stat, ca urmare a recunoasterii hotararii de condamnare de catre statul strain, putand fi calificata ca un incident ivit in cursul executarii.

Astfel, desi in reglementarea actuala, Legea 302/2004 (asa cum a fost modificata prin Legea 300/2013) nu mai prevedea, in mod explicit, aceasta posibilitate de executare a unei hotarari de condamnare (potrivit art. 138 alin. 1 lit. b si art. 139 alin. 1 din reglementarea anterioara), executarea unei hotarari de condamnare emise de catre autoritatile judiciare romane de catre autoritatile judiciare straine constituie un impediment la executare, o noua executare a aceleiasi hotarari neavand temei.

Tribunalul a constatat ca, abia prin sentinta penala nr. 247 din data de 04.06.2013, pronuntata de catre Tribunalul Dolj - Sectia Penala, in dosarul nr. 9399/63/2013, definitiva prin nerecurare, s-a admis contestatia la executare formulata de contestatorul condamnat N.F.L. la data de 15.05.2013 si s-a constatat ca, la data de 22.04.2013, Curtea de Apel din Milano - Sectia V penala a aplicat gratierea pentru restul de pedeapsa de 2 ani, 10 luni si 13 zile ramas neexecutat din pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata condamnatului N.F.L. prin sentinta penala nr. 569/19.12.2007, pronuntata de Tribunalul Dolj, hotarare recunoscuta de Curtea de Apel din Milano la data de 14.03.2013, definitiva si executorie la 25.03.2013, s-a constatat ca, la data de 22.04.2013, autoritatile judiciare italiene au dispus neinceperea urmaririi penale pentru pedeapsa restanta de 2 ani, 10 luni si 13 zile care a fost gratiata in intregime, precum si scoaterea de sub urmarire penala pentru masurile luate ulterior cu titlu executoriu, privindu-l pe condamnatul N.F.L., s-a dispus anularea mandatului de executare nr. 607/2007 si s-a dispus punerea, de indata, in libertate a petentului N.F.L. daca nu este retinut sau arestat in alta cauza, cheltuielile judiciare ramanand in sarcina statului.

In motivarea acestei sentinte penale s-a retinut ca petentul condamnat N.F.L., aflat in Italia, cu domiciliu fix in localitatea Castelletto di Branuzzo, a refuzat predarea in Romania in vederea executarii pedepsei de 3 ani si 6 luni inchisoare, motiv pentru care autoritatile judiciare italiene, recunoscand sentinta penala pronuntata de Tribunalul Dolj, au dispus ca acesta sa ispaseasca pedeapsa in Italia, iar, la data de 22.04.2013, s-a dispus tot de catre autoritatile judiciare italiene gratierea restului de pedeapsa ramas neexecutat de 2 ani, 10 luni si 13 zile si neurmarirea penala la orice masuri ulterioare in faza de executare, solutie care a fost comunicata si autoritatilor judiciare romane la data 9 mai 2013, asa cum rezulta din dosarul de executare nr. 55//63/2005, aspect pentru care, in mod nelegal, s-a mai pus in executarea, de catre IPJ Dolj mandatul de executare nr. 607/2007 si s-a procedat la incarcerarea acestuia incepand cu data de 26.04.2013.

In acest context, prin admiterea contestatiei la executare, potrivit sentintei penale anterior mentionate, s-a recunoscut nelegala incarcerare a condamnatului N.F.L., incepand cu data de

2013. pentru motivele expuse in considerentele acesteia, in cauza, fiind, astfel, incidente dispozitiile art. 504-506 Cod procedura penala.

Potrivit art. 48 alin. 3 din Constitutie, Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Astfel, principiul responsabilitatii Statului fata de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare savarsite in procesele penale, trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei sa fie suportate de aceasta.

Acest text nu stabileste categoriile de pagube care pot fi reparate pentru condamnarea nelegala, asa incat se aplica principiul general al reparatiei integrale a prejudiciilor, stabilit prin art. 998 si art. 999 Cod civil, care include atat prejudiciile materiale, cat si pe cele morale.

Asadar, s-a retinut ca actiunea promovata de reclamant se inscrie in linia generala a actiunilor ce reclama raspunderea civila delictuala, iar cadrul special al actiunii este dat de dispozitiile art. 504 Cod procedura penala, precum si de dispozitiile art. 5 pct. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art. 3 din Protocolul aditional nr. 7 la aceasta. Obligatia statului de a repara prejudiciile cauzate prin erori judiciare este stabilita si prin art. 52 alin. 3 Constitutie.

Mijlocul procedural prin care persoanele condamnate, pe nedrept, sau care au fost private de libertate, ori carora li s-a restrans libertatea, in mod nelegal, pot fi dezdaunate, il reprezinta dispozitiile art. 504-507 Cod procedura penala, coroborate cu art. 5 paragraful 5 din CEDO, care dispune ca „Orice persoana victima a unei arestari sau detineri contrare dispozitiilor acestui articol, are drept la reparatie”.

Potrivit art. 504 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala, are dreptul la repararea pagubei, persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate, ori careia i s-a restrans libertatea, in mod nelegal.

Privarea sau restrangerea de libertate trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala, sau de incetare a urmarii penale pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit. j, ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j. Din momentul in care Romania a devenit parte contractanta a Conventiei, textele de lege care vizeaza drepturi si garantii care fac obiectul de reglementare al acestei Conventii, se interpreteaza in conformitate cu dispozitiile acesteia, potrivit principiului preeminentei dreptului international, consacrat de dispozitiile art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei.

Modul in care paratul, prin intampinarea depusa la dosar, interpreteaza dispozitiile art. 504 Cod procedura penala, in sensul ca nu sunt aplicabile atunci cand masura arestarii a fost luata justificat, este incorect, fiind evident, din formularea textului, ca ori de cate ori se dispune achitarea unei persoane, prin hotarare definitiva, se activeaza obligatia statului de a repara prejudiciul suferit de persoana care a fost arestata in cursul urmaririi penale.

Astfel, alineatul 3 al art. 504 Cod procedura penala prevede cinci moduri in care se poate stabili privarea nelegala de libertate, si anume: 1) ordonanta procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate; 2) ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j); 3) hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, 4) prin hotarare definitiva de achitare; 5) hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 Uf j).^

In speta de fata, exista un caz particular al aplicarii dispozitiilor art. 504 alin. 3 Cod procedura penala in contextul in care, prin intermediul unei sentinte penale pronuntate de catre Tribunalul Dolj in cadrul unei contestatii la executare, respectiv sentinta penala nr. 247/04.06.2013, pronuntata de catre Tribunalul Dolj - Sectia Penala, s-a retinut ca, in mod nelegal, s-a mai pus in executarea, de catre IPJ Dolj, mandatul de executare nr. 607/2007 si s-a procedat la incarcerarea acestuia incepand cu data de 26.04.2013, incarcerare care a durat pana la data de 04.06.2013 (deci o perioada de aproximativ 40 de zile), cand s-a pronuntat sentinta in discutie si s-a dispus punerea, de indata, in libertate a petentului condamnat, astfel cum rezulta si din adresa nr. 29471 din data de

2013. a ANP - Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.

Dreptul la libertate si siguranta este garantat si de art. 5 din Conventie care, in paragraful 1 lit. c, prevede ca nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia cazului in care a fost arestat sau retinut in vederea aducerii in fata autoritatilor judiciare competente, sau cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune, sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune, ori sa fuga dupa savarsirea acesteia.

In acest context, dreptul la despagubiri, in situatia lipsirii nelegale de libertate, este garantat de art. 5 paragraful 5 din CEDO, care conditioneaza acordarea de despagubiri doar de existenta unei arestari nelegale, fara a fi necesara o hotarare judecatoreasca anterioara, prin care sa se constate nelegalitatea retinerii sau arestarii.

S-a constatat ca, in speta de fata, repararea pagubei se intemeiaza pe nelegalitatea masurii incarcerarii luate impotriva reclamantului, nelegalitate care a fost recunoscuta prin sentinta penala nr. 24/04.06.2013 a Tribunalului Dolj - Sectia Penala, definitiva prin nerecurare.

Prin urmare, tribunalul a analizat actiunea promovata de reclamant prin prisma acestor conditii, context in care se constata ca reclamantul este titularul dreptului la repararea pagubei morale sau materiale suferite ca urmare a privarii sale de libertate, in mod nelegal, fiind indeplinite astfel conditiile prevazute de art. 504 alin. 2 si 3 Cod pr. penala.

Astfel, opereaza, pe deplin, principiul reparatiei integrale care guverneaza raspunderea civila delictuala, fiind intrunite, cumulativ, conditiile necesare angajarii acestei forme a raspunderii juridice, iar stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, presupune o doza de aproximare, insa instanta a retinut ca trebuie sa aiba in vedere si o serie de criterii, cum ar fi: consecintele negative suferite de respectiva persoana pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata viata familiala si sociala, situatia profesionala, expunerea la dispretul public, atingerea grava adusa onoarei si demnitatii persoanei, afectarea grava a prestigiului profesional si a personalitatii morale.

Pentru ca prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, el difera de la persoana la persoana si se acorda in functie de circumstantele concrete ale fiecarui caz. Avand in vedere natura neeconomica a daunelor morale, imposibil de echivalat baneste, judecatorul este acela care, pe baza calitatii sale personale si profesionale, trebuie sa stabileasca daunele morale, respectand criteriile mai sus precizate.

Toate aceste criterii sunt insa subordonate conditiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs victimei.

Asa cum s-a aratat, stabilirea cuantumului despagubirii echivalente a unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doza apreciabila de arbitrar, dar cea ce trebuie evaluat este despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanta prejudiciului moral sub aspectul importantei valorii morale lezate.

Stabilirea acestui cuantum nu presupune stabilirea “pretului” suferintelor fizice si psihice ale reclamantului, care sunt inestimabile, ci inseamna aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si ale implicatiilor acestora pe toate planurile vietii sale sociale.

Codul de procedura penala, care reprezinta norma speciala in materie, are in vedere atat prejudiciul de natura materiala, cat si prejudiciul de natura morala suferit de individul respectiv sau de catre persoanele ce se afla in intretinerea sa, compensarea trebuind sa fie integrala si efectiva, cuprinzand atat pierderea suferita, cat si beneficiul nerealizat.

In cauza, se poate vorbi de o pierdere efectiv suferita, respectiv de prejudiciul moral, considerabil incercat de reclamant, ca urmare a masurii incarcerarii nelegale la care a fost supus.

Daunele morale, ca acoperire a unui prejudiciu moral, nu pot cuantifica durerea sau suferintele pricinuite prin faptul ilicit invocat, nu reprezinta un pret al durerii si nu este necesar sa se dovedeasca faptul ca o persoana incarcerata pe nedrept este supusa unor suferinte pe plan psihic, simplul fapt al incarcerarii fiind de natura sa aduca atingere intregii personalitati a fiintei umane. La acordarea despagubirilor instanta trebuie sa tina seama de modul in care faptul ilicit a afectat viata unei persoane, fara ca prin acordarea lor sa se ajunga la o imbogatire fara just temei.

Supunerea unei persoane unor proceduri penale ce presupun restrangerea dreptului la libertate atrage suferinte morale, ce privesc demnitatea persoanei, imaginea acesteia in societate, in familie. Reclamantul a suferit o trauma emotionala continua timp de aproximativ 40 de zile, cat a fost inchis pe nedrept, fiind lipsit de dreptul constitutional la libertate si obligat sa stea in arestul politiei si in penitenciar, fiind evident ca, in toata aceasta perioada, imaginea sa a fost deteriorata, cunoscutii sai fiind influentati negativ de faptul incarcerarii in ceea ce priveste emiterea unor judecati de valoare cu privire la reclamant.

Prin incarcerarea reclamantului in perioada 26.04.2013-04.06.2013, in baza unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate care nu ar mai fi trebuit sa fie adus la indeplinire de catre autoritatile romane, in contextul recunoasterii hotararii de condamnare in baza careia s-a emis mandatul in discutie, dar si gratierii restului de pedeapsa cuprins in acest mandat, de catre un stat strain, respectiv statul italian, i s-a cauzat acestuia un prejudiciu nepatrimonial rezultat din incalcarea dreptului personal la libertate, fiind afectate acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale: onoare-reputatie, relatiile cu prietenii, apropiatii, vatamari care isi gasesc expresia cea mai tipica in durerea morala indurata de victima.

Prejudiciul moral suferit de reclamant este unul complex, deoarece masura incarcerarii i-a afectat acestuia viata de familie si pe cea sociala, fiind considerat cert ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral sub aspectul credibilitatii sale, pe plan social, deoarece a fost privat de libertate ca urmare a punerii in executare a unui mandat pentru o pedeapsa ce a fost gratiata, dar, cu toate acestea, cererea sa de acordare a sumei de 50 000 euro pentru prejudiciul moral suferit nu poate fi considerata, pe deplin, justificata.

Intr-adevar, prejudiciul moral suferit de reclamant a fost generat de privarea de libertate prin masura incarcerarii (un numar total de aproximativ 40 de zile) si de traumele psihice cauzate de durata acestei incarcerari, in contextul in care pedeapsa pusa in executare a fost deja gratiata printr- o hotarare a unui stat strain, respectiv statul italian.

Prin incarcerarea reclamantului i s-a cauzat acestuia un prejudiciu ce a constat in consecintele daunatoare neevaluabile in bani, ce au rezultat din atingerile si incalcarile dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinta unor inconveniente de ordin fizic datorita pierderii confortului si afectarea relatiilor cu familia si cu prietenii.

Retinand ca este de netagaduit ca orice arestare si inculpare, pe nedrept, produce celor in cauza, suferinte pe plan moral si social, ca astfel de masuri lezeaza demnitatea si onorarea, libertatea individuala, tribunalul va cuantifica acest prejudiciu folosind drept criteriu valoarea despagubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in situatii similare. Sub acest aspect, au fost avute in vedere cauzele Dragotoniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei (hotararea din 14 mai 2007); Carstea si Grecu impotriva Romaniei (hotararea din 15 iunie 2006); Stoianova si Nedelcu impotriva Romaniei (hotararea din 4 august 2005); Craciun impotriva Romaniei (hotararea din 30 septembrie 2008); Rosengren impotriva Romaniei (hotararea din 24 aprilie 2008); Pantea impotriva Romaniei (hotararea din 3 iunie 2003) si cauza Assinov impotriva Bulgariei (hotararea din 28 octombrie 1998).

De astfel, suferintele de ordin fizic, psihic sau moral nu pot fi apreciate si cuantificate doar cu luarea in considerare a unui criteriu ce are la baza metoda comparatiei, ele tinand intrinsec de personalitatea expusa masurii si de fiecare caz in parte, motiv pentru care nu ar putea fi primita sustinerea ca valoarea despagubirii ar trebui sa fie superioara devreme ce, intr-o alta speta, de exemplu, s-a acordat o despagubire morala de 100.000 euro pentru o detentie de o luna.

Tribunalul a apreciat ca durata masurii incarcerarii reprezinta un element care poate fi luat in calcul la determinarea intinderii pagubei, astfel cum prevad dispozitiile ar. 505 alin. 1 Cod procedura penala si, tinand cont de toate criteriile legale si jurisprudentiale de evaluare, considera ca o compensatie echitabila este aceea de a acorda reclamantului pentru prejudiciul moral suferit o suma de 2000 euro (echivalentul in lei la data platii efective).

Instanta a avut in vedere, la stabilirea cuantumului despagubirilor si faptul ca, atunci cand Curtea Europeana acorda despagubiri morale, nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate.

Dincolo de aceste statuari cu caracter general, instanta trebuie sa respecte un principiu al proportionalitatii, sa asigure repararea integrala si efectiva a prejudiciului, iar, in speta, nu se dovedesc aspecte deosebite, care tin de o pozitie sociala speciala a celui incarcerat ilegal, de agravarea unei anumite stari de sanatate a acestuia pe perioada privarii sale de libertate (sau ulterior, ca rezultat al acesteia) sau deteriorarea statutului social al acestuia.

Or, judecand in echitate, s-a constatat ca suma ce se va acorda reclamantului cu titlul de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit, respectiv 2000 euro (echivalentul in lei la data platii efective), este suficienta pentru a oferi o reparatie completa pentru atingerea adusa persoanei reclamantului, atat in ceea ce priveste viata sa privata, cat si cea sociala.

Avand in vedere aceste considerente, tribunalul a admis, in parte, actiunea formulata de catre reclamant in contradictoriu cu paratul Statul Roman - Ministerul Finantelor Publice si a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 2 000 euro (echivalentul in lei la data efectiva a platii) reprezentand daune morale.

Cererea reclamantului privind obligarea paratului la plata sumei de 50.000 euro reprezentand daune materiale, respectiv pentru pierderea capacitatii sale de munca cu 46 %, a fost apreciata, insa, de catre tribunal ca neintemeiata, intrucat reclamantul nu a probat suferirea, din cauza perioadei incarcerarii ilegale, a unui prejudiciu material de genul celui invocat.

Daca este neindoielnic ca lipsirea de libertate a produs consecinte in planul vietii private si a celei sociale a reclamantului, in schimb nu a fost dovedit modul in care ar fi fost afectata viata sa profesionala in urma incarcerarii sale ilegale pentru o perioada de aproximativ 40 de zile.

Astfel, reclamantul a fost pus in libertate la data de 04.06.2013, iar biletul de iesire din spital a confirmat ca acesta a fost internat la data de 16.06.2013 si externat la data de 21.06.2013 din Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, aflandu-se, astfel, in libertate cand a suferit un infarct miocardic.

Din acest inscris a rezultat, cu certitudine, ca infarctul a fost cauzat de o agresiune fizica, de un traumatism toracic, aspect confirmat si de catre reclamant, astfel cum este consemnat in cuprinsul biletului de iesire din spital, aspect pentru care nu se poate stabili o legatura de cauzalitate intre infarctul miocardic suferit de catre reclamant la data de 16.06.2013 si masura incarcerarii acestuia ilegale, care a durat pana la data de 04.06.2013, avand in vedere ca a trecut o perioada considerabila de timp de la punerea acestuia in libertate si pana la internarea sa in spital.

De asemenea, in biletul de iesire din spital s-a consemnat ca, la examenul extern, reclamantul a prezentat multiple echimoze la nivelul scalpului si hematoame, fapt care conduce, indubitabil, la concluzia ca reclamantul a avut nevoie de spitalizare din cauza faptului ca acesta suferise diferite traumatisme, atat la nivelul toracelui, cat si al capului, acestea fiind o posibila cauza de declansare a unui infarct, nicidecum masura incarcerarii suferita la o data anterioara producerii traumatismelor mentionate.

Cu privire la reducerea permanenta a capacitatii de munca a reclamantului cu 46 %, astfel cum rezulta din inscrisurile medicale eliberate de catre autoritatile italiene, rezulta ca aceasta incapacitate de munca a aparut la data de 13.09.2013, deci cu mult dupa data la care reclamantul a pus in liberate, respectiv 04.06.2013, iar acest aspect a fost cauzat de problemele medicale de natura cardiologica suferite de catre acesta, astfel cum rezulta si din scrisoarea de externare din data de

2013. dar, cu privire la acest din urma aspect, s-a retinut, anterior de catre instanta, ca nu exista o legatura de cauzalitate intre infarctul miocardic suferit de catre reclamant la data de

2013. si perioada in care acesta a fost incarcerat ilegal si care a expirat la data de 04.06.2013.

De asemenea, reclamantul nu a depus la dosar nici un inscris din care sa rezulte ca era incadrat in munca cu documente legale, locul de munca unde isi desfasura activitatea, venitul obtinut de catre acesta si masura in care acesta a fost afectat de reducerea capacitatii sale de munca, desi, la data incarcerarii sale, avea varsta de 34 de ani.

Prejudiciul material suferit de cel care a fost arestat include toate categoriile de castiguri pe care acesta le realiza din derularea unor raporturi de munca sau alte activitati producatoare de venituri, reclamantului revenindu-i sarcina de a proba existenta acestor raporturi si cuantumul veniturilor realizate, conform art. 1169 Cod civil.

In speta de fata, desi reclamantul a invocat existenta unui prejudiciu material rezultat din reducerea permanenta a capacitatii sale de munca cu 46%, acesta nu a facut dovada ca a fost titularul vreunui contract de munca, de prestari servicii sau de colaborare cu vreo societate comerciala si nici ca se afla in perioada de proba la vreo astfel de societate, anterioara angajarii sale. In atare situatie, ar fi nelegala solutia tribunalului de a acorda reclamantului drept daune materiale echivalentul veniturilor realizate din munca sau venitul minim pe economie (care, oricum, nu s-ar incadra in suma solicitata drept despagubire materiala de catre acesta, de 50 000 euro, ci ar avea o valoare mult diminuata), deoarece ar insemna sa fie validata juridic obtinerea de venituri neimpozabile, in absenta unor contracte care sa prevada drepturile si obligatiile partilor, inclusiv pe planul dreptului fiscal.

Atunci cand persoana arestata este angajata, alineatul 4 al art. 504 Cod procedura penala, instituie reparatia unei categorii speciale de prejudicii, inclusa in categoria generala la care se refera alineatul 1, si anume prejudiciul suferit de aceasta persoana sub aspectul dreptului muncii, stabilindu-se ca, pe perioada arestarii nelegale, se recunoaste vechimea in munca pentru persoanele care inainte de arestare erau incadrate in munca.

Cu toate acestea, legea nu justifica acordarea de despagubiri pentru venituri realizate cu incalcarea altor dispozitii legale si, in consecinta, prejudiciul material pretins de reclamant nu este unul sigur si cert, motiv pentru care capatul de cerere privind acordarea de despagubiri materiale nu a putut fi considerat decat nefondat de catre instanta.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantul N.F.L., Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova.

Reclamantul N.F.L. a aratat ca hotararea apelata este nelegala cu privire la respingerea cererii privind daunele materiale si neintemeiata cu privire la admiterea doar in parte a daunelor morale solicitate,

In primul rand, prin decizia Curtii de Apel Milano se retine cu putere de lucru ca era angajat legal ca si muncitor zidar calificat, avand un salariu net de 1600 euro lunar, astfel ca daunele materiale i se cuveneau pentru pierderea capacitatii de munca intervenite datorita stresului zilnic, continuu, timp de 40 de zile ca si consecinta a incarcerarii nelegale.

In al doilea, cuantumul daunelor morale de 2000 de Euro acordat incalca toate modalitatile de apreciere a cuantumului prejudiciului care ar trebuie sa se refere nu numai la persoana petentului, ci si la lunga resciziune sociala (incarcerarea nelegala de 40 de zile).

In acest sens, solicita sa se aiba in vedere inclusiv sentinta 56/16.09.2014 a Tribunalului Mehedinti, ramasa definitiva la data de 09.02.2015 prin decizia nr.700/2015 a Curtii de Apel Craiova, prin care statul roman, reprezentat de ministerul Finantelor Publice, a fost obligat catre petentul C.V.A. la 20.000 lei pentru 24 de ore de retinere ilegala.

Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj, in motivarea apelului, a invocat gresita interpretare si aplicare a legii, sustinand ca in mod gresit a retinut prima instanta ca prin sentinta penala nr.247/04.06.2013 a Tribunalului Dolj s-ar fi constatat, in dispozitiv, nelegalitate incarcerarii petentului, fiind vorba doar o apreciere a instantei penale.

Pe fond, nu se poate retine ca la data 26.04.2013 a operat o incarcerare nelegala a reclamantului, punerea in executare fata de acesta a mandatului de executare a executarii pedepsei inchisorii, a fost legala si temeinica si nu este urmarea unei erori judiciare savarsite de autoritatile romane, ci doar a furnizarii cu mare intarziere, de catre statul italian solicitat, a informatiilor cerute potrivit legii.

Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova a criticat sentinta sub aspectul cuantumului daunelor morale, aratand ca reclamantul nu a facut dovada faptului ca prin masura luata pe nedrept i-a fost lezata personalitatea umana peste limita normala ori ca ar fi o personalitate in domeniul public, social sau artistic; in plus, fata de condamnarea suferita, imaginea acestuia in societate era oricum afectata.

Cuantumul sumei stabilita cu titlu de daune morale trebuie sa respecte principiul acordarii unei juste despagubiri, dar care, in prezenta cauza, este disproportionat fata de criteriile obiective ce se impun a fi avute in vedere in aprecierea evaluarii suferintelor si atingerilor aduse drepturilor fundamentale ale reclamantului.

Chiar daca cuantumul prejudiciului moral este lasat la aprecierea instantelor, fara a exista criterii precise si exacte de acordare, acest fapt nu justifica arbitrariul in procesul de cuantificare, aceasta aptitudine a instantei trebuind exercitata in limitele analizarii de catre aceasta a unui probatoriu, pertinent si util cauzei, care sa dovedeasca cuantumul prejudiciului moral, si nu in lipsa acestuia.

A invocat practica judiciara CEDO, respectiv cauza Dragotoniu si Militaru -Pidhorni impotriva Romaniei, cauza Carstea si Grecu impotriva Romaniei, cauza Stoianova si Nedelcu impotriva Romaniei, cauza Craciun impotriva Romaniei, cauza Rosengren impotriva Romaniei

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea a constatat ca apelurile sunt nefondate.

In prealabil, s-a retinut ca incidente in cauza nu erau dispozitiile art. 504 si urmatoarele din Codul de procedura penala din 1968, ci cele ale art.538 - art. 542 din Noul Cod de procedura penala, aprobat prin Legea nr. 135/2010.

Astfel, prezenta cerere de chemare in judecata a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Dolj la data de 02.12.2014.

Potrivit art. 103 si art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. Legii nr. 135/2010 privind noul Cod de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, noul Cod de procedura penala a intrat in vigoare la data de 01.02.2014, la aceeasi data fiind abrogat Codul de procedura penala aprobat prin Legea nr. 29/1968, cu modificarile si completarile ulterioare.

De asemenea, potrivit art. 3 din Legea nr. 255/2013, legea noua se aplica de la data intrarii ei in vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu exceptiile prevazute in cuprinsul prezentei legi.

Retinand asadar ca dispozitiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 au consacrat regula aplicarii imediate a noilor dispozitii procesual penale, fara a institui vreo exceptie in ceea ce priveste aplicarea art. 538 - art. 542 NCPP, dar si ca prezenta cerere de chemare in judecata a fost introdusa la data de 02.12.2014, asadar dupa intrarea in vigoare a NCPP, Curtea a constatat ca aceste dispozitii erau aplicabile in cauza, si nu prevederile similare cuprinse in art. 504 - art. 507 din Codul de procedura penala din 1968.

Analizand asadar cererea reclamantului prin prisma dispozitiilor Noului Cod de procedura penala, Curtea a retinut incidenta dispozitiilor art. 539 NCPP (care isi au corespondent in art. 504 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala din 1968), si care au urmatorul continut: (1) „Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal a fost privata nelegal de libertate. (2). Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu solutionarea cauzei.”

Contrar sustinerilor apelantului Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj, aceste conditii erau indeplinite in cauza, in conditiile in care privarea nelegala de libertate a reclamantului a fost constatata printr-o hotarare definitiva a instantei penale.

Astfel, este adevarat ca, in prezenta cauza, temeiul privarii de liberate a apelantului reclamant l-a constituit executarea unei pedepse aplicate printr-o sentinta penala definitiva, anume sentinta penala nr. 569/19.12.2007 pronuntata de catre Tribunalul Dolj, astfel cum a fost modificata prin decizia penala nr. 123 din data de 21.05.2010, pronuntata de catre Curtea de Apel Craiova - Sectia Penala, definitiva la data de 18 noiembrie 2011, prin decizia nr. 4061/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care a acesta a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 3 ani si 6 luni inchisoare, fiind emis in consecinta mandatul de executare nr. 607/2007 din data de 18.11.2011.

In acelasi timp insa, prin sentinta penala nr. 247 din data de 04.06.2013 a Tribunalului Dolj - Sectia Penala, in dosarul nr. 9399/63/2013, definitiva prin nerecurare, s-a admis contestatia la executare formulata de contestatorul condamnatul N.F.L. la data de 15.05.2013 si s-a constatat ca, la data de 22.04.2013, Curtea de Apel din Milano - Sectia V penala a aplicat gratierea pentru restul de pedeapsa de 2 ani, 10 luni si 13 zile ramas neexecutat din pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata condamnatului N.F.L., prin sentinta penala nr. 569/19.12.2007, pronuntata de Tribunalul Dolj, hotarare recunoscuta de Curtea de Apel din Milano la data de 14.03.2013, definitiva si executorie la 25.03.2013.

De asemenea, prin aceeasi sentinta s-a constatat ca la data de 22.04.2013 autoritatile judiciare italiene au dispus neinceperea urmaririi penale pentru pedeapsa restanta de 2 ani, 10 luni si 13 zile care a fost gratiata in intregime, precum si scoaterea de sub urmarire penala pentru masurile luate ulterior cu titlu executoriu, privindu-l pe condamnatul N.F.L..

S-a dispus prin urmare anularea mandatului de executare nr. 607/2007 emis de Tribunalul Dolj la 18 noiembrie 2011 si punerea, de indata, in libertate a petentului condamnat N.F.L., daca nu este retinut sau arestat in alta cauza.

In considerentele acestei sentinte instanta penala a retinut ca petentul condamnat N.F.L., aflat in Italia, cu domiciliu fix in localitatea Castelletto di Branuzzo, a refuzat predarea in Romania in vederea executarii pedepsei de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 569/2007, pronuntata de Tribunalul Dolj, motiv pentru care autoritatile judiciare italiene, recunoscand sentinta penala pronuntata de Tribunalul Dolj, au dispus ca acesta sa ispaseasca pedeapsa in Italia, iar, la data de 22.04.2013, s-a dispus tot de catre autoritatile judiciare italiene gratierea restului de pedeapsa ramas neexecutat de 2 ani, 10 luni si 13 zile si neurmarirea penala la orice masuri ulterioare in faza de executare, solutie care a fost comunicata si autoritatilor judiciare romane la data 9 mai 2013.

In raport de aceste considerente, a concluzionat instanta ca in mod nelegal, s-a mai pus in executarea, mandatul de executare nr. 607/2007, privind executarea pedepsei de 3 ani si 6 luni inchisoare la care a fost condamnat contestatorul, prin sentinta penala nr. 569/2007, pronuntata de Tribunalul Dolj si s-a procedat la incarcerarea acestuia incepand cu data de 26.04.2013.

Prin urmare, este incontestabil ca obiectul analizei instantei penale investite cu contestatia la executare formulate de reclamant l-a constituit legalitatea punerii in executare, la data de

2013. a mandatului de executare a pedepsei nr. 607/2007, solutia de admitere a contestatiei, de anulare a mandatului si de punere a libertate a reclamantului fiind justificata tocmai de constatarea caracterului nelegal al punerii in executare a mandatului si implicit al incarcerarii reclamantului de la data de 26.04.2015.

O atare interpretare este conforma si cu prevederile art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care consacra dreptul la libertate si la siguranta, prevazand ca orice persoana are dreptul la libertate si siguranta si nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri:

a. daca este retinut legal in urma condamnarii sale de catre un tribunal competent (...).

Ori, chiar daca pe numele reclamantului fusese emis un mandat de executare in urma unei condamnari definitive la pedeapsa inchisorii, imprejurarea ca incarcerarea reclamantului, la data de

2013. in baza mandatului de executare nr. 607/2007, a fost nelegala s-a stabilit de catre instanta penala cu putere de lucru judecat, aflandu-ne asadar in situatia unei privari nelegale de libertate in sensul art. 5 lit. a din Conventie.

Analiza caracterului legal sau nelegal al privarii de libertate a reclamantului era atributul exclusiv instantei penale, care s-a pronuntat in acest sens prin sentinta penala nr. 247 din data de

2013. a Tribunalului Dolj - Sectia Penala, instanta civila neavand posibilitatea de a statua diferit in privinta aspectelor stabilite in mod definitiv de catre instanta penala competenta in acest sens.

Prin urmare, nu prezinta relevanta la solutionarea cauzei analiza modului in care autoritatile romane au respectat sau nu prevederile Codului de procedura penala si respectiv ale Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, fata de data la care autoritatile italiene au comunicat masurile dispuse cu privire la executarea pedepsei aplicate reclamantului, acestea facand obiectul analizei instantei penale ce a solutionat contestatia la executare.

Nici criticile apelantului reclamant si respectiv ale apelantului parat DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CRAIOVA pentru STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, nu sunt intemeiate.

Astfel, procedura prevazuta de dispozitiilor art. 538 - 542 NCPP este o procedura speciala, - fapt expres stipulat in chiar Titlul nr. IV din care face parte Capitolul VII care cuprinde normele mentionate, care deroga de la dreptul comun general, in baza principiului
„specialia derogant generalibus
”.

Prin urmare, dreptul la despagubiri pentru cazurile avute in vedere de art. 538 si respectiv art. 539 NCPP nu poate fi valorificat decat in conditiile vizate de aceste norme, iar nu dupa regulile comune, specifice raspunderii civile delictuale

In acest sens, dispozitiile art. 540 alin. 1 NCPP (dispozitii similare se regaseau si in art. 505 alin. 1 din Codul de procedura penala din 1968) prevad in mod expres ca la intinderea reparatiei se tine seama de durata privarii nelegale de libertate, precum si de consecintele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat in situatia prevazuta de art. 538.

Analizand cuantumul despagubirilor acordate de catre prima instanta cu titlu de daune morale - 2000 euro - prin prisma acestor dispozitii legale, va concluziona Curtea ca este pe deplin justificat, raportat in primul rand la durata masurii privarii nelegale de libertate - de la 22.04.2013 pana la 04.06.2013, in conditiile in care este incontestabil ca o masura privativa de liberate, prin caracterul restrictiv de drepturi si libertati, produce in mod inerent suferinte fizice si psihice.

Nu trebuie ignorata insa nici imprejurarea ca temeiul juridic al privarii de libertate l-a constituit pronuntarea unei hotarari penale definitive de condamnare la pedeapsa inchisorii, de care reclamantul avea cunostinta, executand o parte din pedeapsa in timp ce se afla pe teritoriul Italiei, ca incarcerarea sa a intervenit la scurt timp dupa ce acesta a revenit in tara, dupa ce o perioada indelungata de timp fusese pus in urmarire internationala, si la scurt timp si de la aplicarea gratierii restului de pedeapsa de catre autoritatile italiene, aspecte care sunt de natura, in mod obiectiv, a diminua impactul produs de incarcerare, prin comparatie, spre exemplu, cu privarea de libertate a unei persoane a carei nevinovatie este constatata ulterior.

In al doilea rand, desi stabilirea cuantumului daunelor morale este lasata la aprecierea instantei, in egala masura partea este in masura sa invoce si implicit sa dovedeasca acele imprejurari care vizeaza anumite situatii particulare, referitoare la persoana sa sau a familiei sale, care justifica un cuantum marit al daunelor morale, prin prisma disconfortul psihic sporit suferit, dincolo de cel inerent oricarei privari de libertate.

Ori, singurele aspecte invocate in cererea de chemare in judecata fac referire la imprejurarea ca, datorita incarcerarii nelegale si conditiilor din arest, reclamantul ar fi suferit un infarct miocardic acut inferior dreapta cu repercusiuni majore asupra capacitatii de munca, in sensul pierderii a 46% din capacitatea normala..

Referitor la aceste sustineri, va constata Curtea ca, asa cum a retinut in mod corect prima instanta, din actele medicale depuse de reclamant rezulta ca acesta a suferit intr-adevar un infarct miocardic, dar la data de 16.06.2013, dupa punerea sa in libertate, pe fondul unor agresiuni fizice, aspect care rezulta chiar din afirmatiile reclamantului la internare (in cuprinsul biletului de iesire din spital din data de 21.06.2013 s-a consemnat expres „simptomatologie debutata dupa o agresiune fizica, din afirmatiile pacientului”), dar si din existenta unor echimoze la nivelul scalpului..

Aceste constatari ale instantei retinute in baza mentiunilor din actele medicale nu au fost combatute de catre reclamant nici in fata primei instante, nici in apel, acesta nepropunand probe prin care sa dovedeasca legatura de cauzalitate dintre privarea de libertate si agravarea ulterioara a starii sale de sanatate; prin urmare, aceasta imprejurare nu putea fi retinuta ca relevanta la stabilirea cuantumului daunelor.

Aprecierea prejudiciului moral suferit de o persoana se face prin raportare la persoana reclamantului, a familiei sale si a imprejurarilor care particularizeaza situatia acestuia, neprezentand relevanta cuantumul daunelor morale acordat de alte instante in cauze avand acelasi obiect, dar in care instanta a fost investita cu situatii de fapt diferite si a avut a analiza un probatoriu distinct.

Prin urmare, constatarile altor instante in spete similare nu sunt obligatorii, practica judiciara neconstituind izvor de drept in sistemul roman de drept.

In mod corect a fost respinsa si cererea reclamantului privind acordarea daunelor materiale, in conditiile in care pentru justificarea acestor daune reclamantul a invocat diminuarea capacitatii sale de munca intervenita in urma aceleiasi afectiuni - infarctul miocardic suferit la data de

2013. desi, pentru considerente mentionate mai sus, nu rezulta din probele administrate in cauza ca acesta s-ar fi produs datorita privarii de libertate.

Mai mult decat atat, referitor la cuantumul venitului din munca realizat de reclamant in Italia anterior privarii de libertate, Curtea va retine ca in cuprinsul sentintei nr. 20 pronuntata de Curtea de Apel din Milano la data de 14.03.2013 se mentioneaza doar ca acesta desfasura activitate ca zidar, fara sa se faca vreo referire la cuantumul venitului obtinut in urma acestei activitati.

Fata de aceste considerente, constatand ca nu subzista nici unul din motivele de nelegalitate si netemeinicie invocate in cauza, in baza dispozitiilor art. 480 alin. 1 Curtea a respins apelurile ca nefondate, respingand si cererea apelantului reclamant privind acordarea de cheltuieli de judecata.
(Decizia nr. 5292/10.11.2015 - Sectia I Civila, rezumat judecator Tarlea Mirela Cristina)