Propunerea probelor, Sanctiunea decaderii si principiul rolului activ al judecatorului in aflarea adevarului

- Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, rep.: art. 22 alin. (2), art. 254 alin. (5)

In baza principiului rolului activ al judecatorului in aflarea adevarului, preva zut de art. 22 alin. (2) din noul Cod de procedura civila, judecatorul este in drept sa dispuna administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc.

In acelasi sens, art. 254 alin. (5) din noul Cod de procedura civila prevede ca „Daca probele propuse nu sunt indestulatoare pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna in discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se impotrivesc”.

Din textul legal mentionat mai sus, rezulta in mod clar ca instanta nu este tinuta de nici un termen, putand si sa ordone probe, chiar si daca partile se impotrivesc, in orice stare a pricinii, daca probele sunt necesare pentru lamurirea procesului.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 104 din 17 septembrie 2014, G.O.

Prin Decizia civila nr. 104 din 17.09.2014, pronuntata in dosarul nr. 9507/30/2013, Curtea de Apel Timisoara a admis apelul declarat de reclamanta GPG C. SRL impotriva sentintei civile nr. 185/30.01.2014, pronuntata de Tribunalul Timis, pe care a anulat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.

Pentru a hotari astfel, Curtea a avut in vedere considerentele de mai jos.

Prin actiune, reclamanta GPG C. SRL a solicitat, in contradictoriu cu paratii Municipiul Timisoara, prin Primar, si Primarul Municipiului Timisoara, constatarea compensarii de drept sau sa dispuna instanta compensarea creantei sale de 1.115.631,33 lei impotriva paratilor, reprezentand chiria platita nedatorat pe perioada 01.09.2004 - 30.09.2009, cu creanta de 361.916 lei pretinsa de parati impotriva sa, reprezentand chiria aferenta perioadei 01.10.2010 - 30.09.2013, pana la concurenta celei mai mici, cu obligarea paratilor de a-i plati diferenta de creanta de 753.715,33 lei.

Reclamanta a mai solicitat obligarea paratilor ca prin act aditional sa prelungeasca pe o perioada de 5 ani contractul de inchiriere nr. 1463/2004.

In sustinerea actiunii reclamanta a depus la dosar inscrisuri, care in opinia sa dovedeau intinderea creantelor si temeinicia actiunii sale.

Prin intampinare insa paratii au contestat intinderea si chiar existenta creantei reclamantei, iar pe de alta parte au sustinut un cuantum mult mai mare al creantei lor.

La primul termen de judecata stabilit de prima instanta, din 10.01.2014, reclamanta, prin reprezentantul sau, a solicitat, invocand art. 254 alin. (2) pct. 2 si pct. 3 C.pr.civ., proba cu expertiza contabila pentru stabilirea cuantumului chiriei achitate de reclamanta si pretinsa a fi datorata de parati, cerere consemnata in incheierea de sedinta din 10.01.2014.

La termenul urmator de judecata, prin incheierea din 28.01.2014 (fila 96) instanta a constatat ca reclamanta este decazuta din dreptul de a administra proba cu expertiza contabila in baza art. 254 alin. (1) si alin. (2), nefiind incidente cazurile prevazute de pct. 2 si 3 invocate de reclamanta.

Pe de alta parte, prin sentinta pronuntata in cauza, prin care actiunea reclamantei a fost respinsa, Tribunalul Timis a retinut ca desi compensarea ar fi admisibila pe perioada 01.07.2004-30.06.2008 conform deciziei civile nr. 104/06.02.2013 a Tribunalului Timis in dosarul nr. 20962/325/2009, „pentru verificarea afirmatiilor din actiune se impunea efectuarea unei expertize in specialitatea contabilitate”.

Asa cum s-a retinut deja insa, prima instanta nu a administrat aceasta proba, desi a fost solicitata de reclamanta, considerand ca nu a fost solicitata in termenul legal prevazut de art. 254 alin. (1) C.pr.civ., aplicandu-i sanctiunea decaderii.

Prima instanta a considerat ca nu putea, in virtutea rolului sau activ prevazut de art. 22 C.pr.civ., nici sa administreze proba din oficiu, nefiind reglementata o obligatie in acest sens; art. 254 alin. (5) C.pr.civ. reglementeaza posibilitatea instantei de a dispune completarea probatoriului, insa doar atunci cand partea a solicitat probe in termen legal, dar se impune completarea lor.

Curtea a considerat insa ca cererea de probatiune a reclamantei se incadreaza, in privinta momentului in care a fost propusa la exceptia prevazuta de art. 254 alin. (2) pct. 2 C.pr.civ., necesitatea probei cu expertiza contabila rezultand in urma cunoasterii pozitiei paratilor fata de cererile reclamantei, pozitie exprimata prin intampinare, prin care contesta intinderea ambelor creante.

Este adevarat ca proba cu expertiza contabila nu a fost solicitata de reclamanta prin raspunsul la intampinare, insa sanctiunea decaderii nu este prevazuta in aceasta situatie, cu atat mai mult cu cat raspunsul la intampinare nu este obligatoriu.

La primul termen de judecata din 10.01.2014 reprezentanta reclamantei a solicitat proba cu expertiza contabila, iar la termenul urmator a fost pusa in discutie, instanta constatand in mod gresit ca reclamanta este decazuta din dreptul de a propune si administra probe.

Pe de alta parte, in baza principiului rolului activ al judecatorului in aflarea adevarului, prevazut de art. 22 alin. (2) C.pr.civ., instanta putea, chiar daca nu avea aceasta obligatie, sa completeze probatoriul administrat de parti, cu atat mai mult cu cat in speta chiar instanta retine in considerentele hotararii necesitatea unei expertize contabile.

Prima instanta a interpretat gresit art. 254 alin. (5) C.pr.civ., considerand ca putea dispune completarea probatoriului doar daca partile ar fi solicitat administrarea probelor in termenul legal.

Art. 254 alin. (5) C.pr.civ. prevede:

„Daca probele propuse nu sunt indestulatoare pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna in discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se impotrivesc.”

Din textul legal citat rezulta in mod clar ca instanta nu este tinuta de nici un termen, putand sa propuna si sa ordone probe, chiar si daca partile se impotrivesc, in orice stare a pricinii, daca probele sunt necesare pentru lamurirea procesului.

Interpretarea data de prima instanta acestor doua texte legale [art. 22 alin. (2) si art. 254 alin. (5) C.pr.civ.] le-a golit de continut, devenind, in aceasta interpretare, lipsite de orice eficienta.

In speta de fata insa proba cu expertiza a fost legal solicitata de reclamanta, iar instanta in mod gresit a respins-o ca tardiv formulata.

In aceasta situatie, actiunea reclamantei pentru compensarea creantelor reciproce a fost respinsa ca nedovedita, nefiind analizata pe fond.

In consecinta, s-a impus anularea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, unde, dupa administrarea probei cu expertiza contabila, se va analiza temeinicia si legalitatea compensarii creantelor partilor, avandu-se bineinteles in vedere si statuarile instantei de contencios administrativ, in fata careia reclamanta a contestat valabilitatea HCLMT nr. 71/2013, act administrativ in baza caruia paratii au calculat propria lor creanta.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind prelungirea locatiunii, s-a retinut ca nici acesta nu a fost analizat pe fond, prima instanta respingandu-l pe considerentul ca reclamanta nu si-a manifestat in scris intentia pentru prelungirea contractului cu cel putin 30 zile inainte de expirarea acestuia, obligatie prevazuta chiar de contract prin art. 3 alin. (2).

Contrar celor retinute de prima instanta, reclamanta a depus in dovedirea unei asemenea manifestari de vointa, in acelasi timp cu cererea de chemare in judecata.

Prin urmare, in rejudecare, instanta de fond va relua analiza acestui capat de cerere si prin raportare la acest inscris.

Fata de aceste considerente, in baza art. 480 alin. (3) C.pr.civ., Curtea a admis apelul declarat de reclamanta GPG C. SRL Timisoara impotriva sentintei civile nr. 185/30.01.2014, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 9507/30/2013, in contradictoriu cu paratii Municipiul Timisoara, prin Primar, si Primarul Municipiului Timisoara.

A anulat hotararea atacata si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timis.