Privare de libertate Reparare prejudiciu

• Codul penal din 1968:art. 504 alin. (2), (3)
• Conventia Europeana a Drepturilor Omului: art. 5

In situatia in care privarea de libertate nu a fost examinata printr-o ordonanta a procurorului ori printr-o hotarare judecatoreasca anterioara, instanta investita cu cererea in despagubiri intemeiata pe dispozitiile art. 504 - 505 Codul de procedura penala va verifica ea insasi daca privarea de libertate a fost nelegala.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 232/R din 5 martie 2014, F.S.

Prin sentinta civila nr. 2442/PI/17.10.2013 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 1873/30/2013 a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul G.F. in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Timis.

Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca prin cererea din

2013. reclamantul a solicitat, in principal, obligarea paratului Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 500.000 euro reprezentand daune morale pentru un numar de 81 zile ce au fost executate din pedeapsa de 8 luni de zile executate in strainatate in baza aceluiasi mandat de executare; in subsidiar, a solicitat acordarea despagubirilor constand in daune morale pentru un numar de 41 zile ce au fost executate in afara pedepsei.

In motivare, a aratat ca prin sentinta penala nr. 254/29.06.2011 pronuntata de Judecatoria Sannicolau Mare in dosar nr. 822/295/2011, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 1654/R/20.10.2011 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni inchisoare cu executare.

Intrucat a fost plecat in strainatate, nu a cunoscut solutia data de catre instanta de recurs, fiind astfel emis pe numele sau un mandat international de arestare, in urma caruia a fost retinut de catre autoritatile din Cehia la data de

2012. si extradat in Romania la data de 19.06.2012.

In Romania a executat pedeapsa cu inchisoare fara a se pune in calcul si lunile de detentie executate in Cehia, fiindu-i incalcat dreptul la libertate.

Reclamantul a sustinut ca a efectuat demersuri in fata autoritatilor, inaintand o cerere catre comandantul unitatii de detinere prin care i-a dus la cunostinta faptul ca a executat un numar de 81 zile din pedeapsa, formuland totodata si contestatie la executare prin care a solicitat a se reduce perioada de executare cu 81 de zile, insa cererea a fost admisa dupa ce a fost eliberat conditionat.

A apreciat ca a executat in baza aceluiasi mandat cu 41 de zile mai mult decat cele 8 luni dispuse de catre Judecatoria Sannicolau Mare prin sentinta penala supra mentionata
si cu
81 de zile mai mult fata de data liberarii conditionate, fiind indreptatit a solicita despagubiri pentru prejudiciul moral suferit.

In drept, a fost invocat prevederile art. 504 C. pr. pen.

Instanta a retinut ca prin sentinta penala nr. 254/2011 ramasa definitiva prin decizia penala nr. 1654/R/20.10.2011, Judecatoria Sannicolau Mare a dispus condamnarea reclamantului la o pedeapsa de 8 luni de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de catre o persoana care nu poseda permis de conducere.

Mandatul de executare a pedepsei cu inchisoarea nu a putut fi pus in executare intrucat reclamantul nu se afla pe teritoriul tarii, sens in care s-a emis mandatul european de arestare nr. 19/15.11.2011 in baza mandatului de executare a pedepsei inchisorii. La data de 31.03.2012, reclamantul a fost arestat preventiv in executarea mandatului european de arestare pe teritoriul Republicii Cehe, iar la

2012. a fost preluat din Praga de o escorta a IGPR si depus in arestul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, ulterior fiind mutat la Penitenciarul Timisoara.

Prin sentinta penala nr.11/04.01.2013 Judecatoria Timisoara a dispus liberarea sa conditionata, iar urmare a solicitarii reclamantului pe cale de contestatie la executare din data de 22.11.2012, prin sentinta penala nr. 107/16.01.2013 a fost dedusa din durata pedepsei cu inchisoarea de 8 luni durata detentiei efectuate in strainatate in temeiul mandatului european de arestare cuprinsa in intervalul 31.03.2012-19.06.2012.

La 30.11.2012 trebuiau sa expire cele 8 luni de inchisoare constituind pedeapsa penala aplicata, dar abia in data de 09.01.2013, reclamantul a fost pus in libertate, efect al sentintei de liberare conditionata pronuntata la 04.01.2013 si abia ulterior, la 16.01.2013, instanta penala a dispus deducerea lunilor de detentie efectuate in Republica Ceha din durata pedepsei cu inchisoarea.

Art. 504 alin.(1) si alin. (2) C. pr. pen. ce constituie temeiul juridic al pretentiilor reclamantului, dispune ca: „Persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.

Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.”

In virtutea celor mai sus precizate si a situatiei de fapt prezentata se impune concluzia conform careia nu se verifica ipoteza particularizata de art. 504 alin. (1) C. pr. pen, din moment ce nu a existat niciodata in ce-l priveste pe reclamant o hotarare definitiva de condamnare urmata de rejudecarea cauzei si pronuntarea, in rejudecare, a unei hotarari definitive de achitare.

Nici alin. (2) al art. 504 C. pr. pen., conferind dreptul la repararea pagubei persoanei care, in cursul procesului penal a fost privata de libertate nelegal ori i-a fost restransa libertatea nelegal nu-si gaseste incidenta in speta; chiar daca se retine ca perioada de detentie efectuata in plus (fara operarea computarii perioadei executata in Republica Ceha) se include ultimei etape a procesului penal, aceea a executarii sanctiunii penale, reprezentand, deci, si ea o privare de libertate in cursul procesului penal in sensul reglementat de art. 504 alin. (2) C. pr. pen., pretentia reclamantului nu poate fi valorificata prin prisma acestui temei legal, nefiind fondata in raport de acest text de lege.

Astfel, alin. (2) al art. 504 C. pr. pen. necesita, pentru justa sa interpretare, a fi pus in corelatie cu art. 504 alin. (3) C. pr. pen. care statueaza imperativ ca: "Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j)”.

Or, in speta, facand abstractie de imprejurarea ca nu exista niciunul dintre actele cerute de text, este necesar, pentru a opera in concret si efectiv repararea prejudiciului moral si material in baza art. 504 alin. (2) C. pr. pen, ca masura privativa de libertate sa fi avut un caracter nelegal, nelegalitatea sa neputand rezulta insa de o maniera implicita din simpla emitere a ordonantei procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j) ori din pronuntarea hotararii instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, de achitare sau de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j).

De altfel, instantele penale, nici in cadrul contestatiei la executare, nici in cadrul cererilor de liberare conditionata nu s-au preocupat de stabilirea caracterului legal sau nelegal al privarii de liberate a reclamantului dupa 30.11.2012; de asemenea, reclamantul nu a depus vreo hotarare judecatoreasca penala care sa constate arestarea sa nelegala dupa 30.11.2013.

In acelasi timp, este de observat ca nu exista un text legal instituit prin Legea nr. 302/2004 care sa impuna statului sa deduca din oficiu perioada de detentie efectuata in strainatate in baza unui mandat european de arestare, sens in care nici nu se poate identifica o culpa a organelor statului; nimic nu-l impiedica pe reclamant sa formuleze in acest sens contestatie la executare anterior datei de 22.11.2012, astfel incat sa beneficieze de punerea in libertate la 30.11.2012.

Impotriva sentintei a declarat recurs reclamantul, care a invocat gresita interpretare a art. 504 C. pr. pen. si a expus demersurile efectuate in vederea recunoasterii perioadei in care a fost arestat in strainatate.

Examinand sentinta prin prisma criticilor formulate si in baza art. 304

¹

C. pr. civ., instanta a retinut ca, respingand cererea in despagubiri formulata de reclamant, tribunalul a avut in vedere ca situatia de fapt dedusa judecatii nu se incadreaza in ipotezele prevazute de dispozitiile art. 504 alin. (1), alin. (2) C. pr. pen. si ca nu poate fi identificata o culpa a organelor statului in mentinerea in detentie a reclamantului dupa expirarea celor 8 luni de inchisoare constituind pedeapsa penala aplicata, cata vreme acesta a ramas in pasivitate anterior datei de 22.11.2012.

Libertatea individuala constituie un drept fundamental al omului, garantat constitutional prin art. 23 si reglementat de art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 23 alin. (12) din Constitutie, "Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.”

Art. 5 alin (1) lit. a) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului dispune ca nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decat daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent (acest caz avand relevanta in speta) iar, potrivit art. 5 alin. (4), „Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala”, norma privind protectia oricarei persoane impotriva unei detentii sau arestari arbitrare, cu scopul garantarii libertatii persoanei si asigurarii preeminentei dreptului.

In cauza Lawless contra Irlandei, din 1 iulie 1961, Curtea Europeana a statuat ca dreptul la libertate si siguranta este un drept inalienabil, scopul garantarii sale prin conventie fiind acela de a proteja libertatea si siguranta persoanei impotriva arestarilor si detinerilor arbitrare. El priveste orice persoana, indiferent daca este in stare de libertate sau de detentie.

Pe de alta parte, tot Curtea Europeana a statuat ca „intre privarea si restrictia de libertate nu exista decat o diferenta de stadiu sau de intensitate, si nu de natura sau de esenta” (Guzzardi contra Italia, din 6 noiembrie 1980), astfel ca situatia invocata de reclamant are in mod evident natura unei lipsiri de libertate.

Potrivit dispozitiilor art. 504 alin. (2) C. pr. pen. are dreptul la repararea pagubei persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.

Corespunde realitatii ca, potrivit art. 504 alin. (3) C. pr. pen., privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. (1) lit. j) si ca in cauza,astfel cum a si retinut prima instanta, caracterul nelegal al restrangerii de libertate nu a fost stabilit printr-un atare act.

Prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curtii Constitutionale s-a constatat ca dispozitiile art. 504 alin. (1) C. pr. pen. sunt constitutionale numai in masura in care nu limiteaza la ipotezele prevazute in text cazurile in care statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale.

Dupa cum rezulta din normele susmentionate, legiuitorul face distinctie intre cele doua ipoteze care dau dreptul la reparatie, respectiv condamnarea definitiva urmata de achitare in rejudecare si privarea de libertate ori restrangerea de libertate in mod nelegal.

Pentru ultima ipoteza, legiuitorul impune insa cerinte speciale, iar acestea sunt in sensul ca privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita prin hotararea de achitare sau prin oricare dintre actele procedurale la care se face referire in norma procedurala.

Din momentul in care Romania a devenit parte contractanta a Conventiei, textele de lege care vizeaza drepturi si garantii care fac obiectul de reglementare al acestei conventii se interpreteaza in conformitate cu dispozitiile acesteia.

In concordanta cu prevederile art. 5, paragraful 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, scopul art. 504 C. pr. pen. este acela de a materializa principiul constitutional potrivit caruia statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale si de a permite repararea prejudiciilor cauzate atat prin condamnarea pe nedrept, cat si prin nelegala privare sau restrangere de libertate in cursul procesului penal.

In aplicarea dispozitiilor din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, judecatorul national, care este primul judecator al Conventiei, trebuie sa aiba in vedere ca instanta europeana a drepturilor omului face trimitere la legislatia nationala si consacra obligatia de respectare a normelor interne procedurale si de drept
substantial stabilite printr-o lege preexistenta. Aceasta, intrucat nerespectarea dreptului intern atrage dupa sine o incalcare a Conventiei.

Or, in speta, investita fiind cu o cerere intemeiata pe dispozitiile art. 504 C. pr. pen. prin care reclamantul a invocat caracterul nelegal al mentinerii in detentie dupa expirarea pedepsei aplicate, instanta, in aplicarea art. 5 alin. (4) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, era tinuta sa verifice ea insasi daca detinerea a fost nelegala, in conditiile in care, conform celor mai sus-aratate, o atare verificare nu a fost facuta anterior.

Neprocedand astfel si retinand ca, in lipsa unei prealabile statuari asupra caracterului prelungirii detentiei, situatia reclamantului excede dispozitiilor art. 504 C. pr. pen., in mod nelegal tribunalul a solutionat cauza fara a intra in cercetarea fondului.

In continuare, instanta de recurs a constatat ca nici considerentele primei instante referitoare la pasivitatea manifestata de reclamant anterior datei de

2012. nu pot fi retinute.

Astfel, la 18.07.2012 (deci anterior sus-mentionatei date) reclamantul a sesizat instanta de judecata cu o contestatie la executare pe calea careia a solicitat deducerea din pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 254/2011 a perioadei executate in Republica Ceha, astfel ca nu poate fi retinuta conduita sa pasiva.

Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. (1), alin. (2), alin.

3. , alin. (5) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., instanta a admis recursul a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timis urmand ca, in rejudecare, prima instanta sa stabileasca daca a fost sau nu nelegala detentia reclamantului ulterior expirarii perioadei stabilita prin hotararea de condamnare si, pe cale de consecinta, daca pretentiile sale pecuniare sunt intemeiate.