Principiile aplicarii legii penale in spatiu | Discuta cu un Avocat Online

Principiile aplicarii legii penale in spatiu

avocat bucuresti
Furtul
13 octombrie 2012
Avocat Online
Principiile aplicarii legii penale in timp
13 octombrie 2012

Principiile aplicarii legii penale in spatiu

Principiile aplicarii legii penale in spatiu

Legea penală este expresia suveranităţii statului, puterea ei întinzându-se până acolo unde se întind graniţele ţării, deci se aplică într-un spaţiu mărginit la un anumit teritoriu, teritoriul statului căruia îi aparţine legea penală. Dar sunt situaţii când legea penală se aplică şi infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului, cu respectarea anumitor condiţii. Deci aplicarea legii penale este dominată de principiul teritorialităţii şi numai în subsidiar aplicarea ei se face şi după alte principii, respectiv personalităţii, realităţii şi universalităţii.

a. Principiul teritorialităţii legii penale (art. 3 Cod penal)

Art. 3 Cod penal, teritorialitatea legii penale: „Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.”

Ca principiu dominator al aplicării legii penale în spaţiu, înţelegem că infracţiunea săvârşită pe teritoriul unui stat se sancţionează după legea penală de pe teritoriul statului unde a fost comisă. La baza acestui principiu stau următoarele idei:

– legea penală ca parte a suprastructurii juridice, având ca scop ocrotirea statului şi a ordinii de drept existentă pe un anumit teritoriu, este firesc să se aplice infracţiunilor săvârşite pe teritoriul statului căruia îi aparţine legea;

– normele pe care le cuprinde legea penală se impun numai persoanelor care trăiesc sau se află pe teritoriul statului căruia îi aparţine legea penală;

– respectarea legii penale este asigurată numai de organele statului căruia îi aparţine legea penală.

Principiile aplicarii legii penale in spatiu

Noţiunea de teritoriu al României din punct de vedere juridico-penal este mai largă decât noţiunea de teritoriu din punct de vedere politico-geografic. Definiţia în acest sens este cuprinsă în art. 142 Cod penal: „Prin termenul „teritoriu” din expresiile „teritoriul României” şi „teritoriul ţării” se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian al acesteia.”

Elementele teritoriului României:

1. întinderea de pământ cuprinsă între frontierele de stat ale României. Acest element se poate defini „teritoriul terestru”;

2. apele cuprinse între frontierele de stat ale României, în această categorie intrând: apele interioare ce se găsesc în întregime pe teritoriul ţării; apele mărginaşe, ce servesc ca frontiere de stat, atât în cazul apelor curgătoare navigabile, unde frontiera este constituită pe linia celei mai mari adâncimi, cât şi în cazul apelor curgătoare navigabile sau stătătoare, la care frontiera coincide cu o linie mediană ideală; marea teritorială, adică o fâşie de mare de-a lungul ţărmului, pe o lăţime ce se stabileşte prin convenţii internaţionale sau de statul riveran, potrivit cu interesele sale economice, politice, militare, fără a se încălca principiul libertăţii navigaţiei pe mare. Ţara noastră a stabilit lăţimea mării teritoriale la 12 mile marine;

3. spaţiul aerian, coloana de aer situată deasupra teritoriului terestru şi acvatic;

4. subsolul, tot ceea ce este sub teritoriul terestru şi acvatic, fără nici o limită de adâncime.

Conform art.143 Cod penal, în afara elementelor de mai sus, în noţiunea de teritoriu se mai includ şi navele şi aeronavele române.

În conformitate cu principiul ubicuităţii, infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul unui stat chiar dacă numai o parte din acţiune – infracţiunea sau numai rezultatul ei – s-a produs pe teritoriul respectivului stat. Conform art. 143 alin.2 Cod penal: „Infracţiunea se consideră ca săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai

un act de executare sau s-a produs numai rezultatul infracţiunii.”

Excepţiile de la principiul teritorialităţii legii penale:

Imunitatea de jurisdicţie. Potrivit principiului teritorialităţii legii penale, infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României li se aplică legea penală română, indiferent dacă autorul este cetăţean român, cetăţean străin sau persoană fără cetăţenie. Principiul teritorialităţii legii penale nu are caracter absolut când autorul infracţiunii este cetăţean străin, Codul Penal prevăzând o derogare de la principiul teritorialităţii, dacă acesta are o anumită calitate. Această derogare este prevăzută în art. 8 Cod penal: „Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.” Prin imunitate de jurisdicţie penală se înţelege exceptarea de la judecata instanţei penale române a unor persoane ce au comis infracţiuni pe teritoriul ţării noastre.

Reprezentanţii diplomatici ai statelor străine se bucură de o serie de drepturi şi privilegii ce alcătuiesc imunitatea diplomatică. Din imunitatea diplomatică face parte şi imunitatea jurisdicţională penală. Faptul că o persoană străină se bucură de imunitate jurisdicţională penală nu înseamnă că ea se bucură şi de imunitate (nepedepsire), adică poate să încalce legea penală fără consecinţe. Consecinţele constau în expulzarea şi tragerea la răspundere penală de către statul căruia îi aparţine, în conformitate cu legea respectivei ţări.

Pentru faptele comise în străinătate, se aplică unul din principiile: personalităţii, realităţii şi universalităţii.

b. Principiul personalităţii legii penale

Atât cetăţenii români cât şi persoanele fără cetăţenie, dar domiciliate în ţara noastră trebuie să respecte legea penală română, nu numai pe teritoriul ţării dar şi când se află în afara acestui teritoriu. Este inadmisibil ca un cetăţean român sau persoana fără cetăţenie ce domiciliază în ţara noastră să aibă în ţară o atitudine de respect faţă de legi iar în afară să le sfideze. De aceea, pentru faptele săvârşite de această categorie de persoane în străinătate, chiar dacă nu li se aplică legea statului respectiv, la reîntoarcerea în ţară li se aplică legea română, deci legea nu se aplică după principiul teritorialităţii ci după acela al personalităţii, pentru că se ia în considerare persoana infractorului, nu locul săvârşirii infracţiunii, adică tocmai calitatea de cetăţean român sau persoană fără cetăţenie ce domiciliază pe teritoriul ţării. Acest principiu este înscris în art.4 Cod penal: „Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavînd nici o cetăţenie, are domiciliu în ţară.”

Pentru aplicarea legii penale după principiul personalităţii se cer, conform art.4, două categoriimde condiţii privind persoana infractorului şi fapta săvârşită.

1. Condiţii privind persoana infractorului:

– să aibă calitatea de cetăţean român sau de persoană fără cetăţenie domiciliată în ţară la data săvârşirii infracţiunii;

– nu interesează în ce calitate a săvârşit infracţiunea (autor, instigator, complice).

2. Condiţii privind fapta săvârşită:

– fapta trebuie să fie incriminată ca infracţiune de legea penală română;

– nu se cere condiţia dublei incriminări, respectiv ca şi după legea statului străin să fie infracţiune.

c. Principiul realităţii legii penale

Când în afara teritoriului ţării s-a săvârşit o infracţiune contra siguranţei statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, iar autorul este un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie ce nu domiciliază pe teritoriul ţării, este firesc să intervină legea penală română, pentru că scopul acesteia este să apere aceste valori, chiar dacă faptele se petrec în afara ţării.

Se aplică legea penală nu după principiul teritorialităţii (pentru că fapta este săvârşită în afara ţării) şi nici după cel al personalităţii (nu se referă la cetăţeni români sau persoane fără cetăţenie care domiciliază pe teritoriul ţării) ci după principiul realităţii, care pleacă de la ideea că legea penală are drept scop să asigure ocrotirea reală, efectivă, a valorilor arătate la art.1 Cod penal, indiferent unde s-ar afla. Acest principiu este înscris în art.5 Cod penal: „Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, contra siguranţei naţionale a statului român sau contra vieţii unui cetăţean român, ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării.”

Pentru aplicarea acestui principiu sunt necesare trei categorii de principii, referitoare la persoana infractorului, fapta săvârşită şi urmărirea faptei.

1. condiţii referitoare la persoana infractorului

Persoana trebuie să fie de cetăţenie străină sau fără cetăţenie şi să nu domicilieze în ţară.

2. condiţii referitoare la fapta săvârşită

Fapta săvârşită în afara teritoriului să fie o infracţiune contra siguranţei statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român.

3. condiţii legate de urmărirea faptei

Conform art.5 alin.2 Cod penal: „Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în aliniatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general.”

d. Principiul universalităţii

Condiţii pentru aplicarea acestui principiu: un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie ce nu domiciliază în ţară să comită o faptă pe teritoriul altui stat şi aopi să se refugieze pe teritoriul statului nostru. În acest caz legea penală se aplică după principiul universalităţii, plecându-se de la ideea că legea penală trebuie să lupte împotriva infracţiunii oriunde s-ar săvârşi aceasta. Acest principiu se regăseşte în art.6 Cod penal: „Legea penală se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art.5 alin.1, săvârşite în afara teritoriului ţării, de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, dacă:

a. fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită (dubla incriminare)

b. făptuitorul se află în ţară.

Trebuie îndeplinite astfel două condiţii privitoare la faptă:

– una negativă, se referă la împrejurarea că acea infracţiune săvârşită în străinătate nu este infracţiune contra siguranţei statului român, contra vieţii unui cetăţean român ori pin care

s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale ori sănătăţii unui cetăţean român, pentru că atunci s-ar aplica principiul realităţii;

– una pozitivă, adică fapta săvârşită în străinătate să constituie infracţiune şi după legea penală română şi după cea a statului pe teritoriul căruia fapta a fost săvârşită – condiţia dublei incriminări – se referă şi la infracţiunea consumată şi la cea tentată.

Pentru ca infracţiunea săvârşită în străinătate să poată fi sancţionată de legea penală română se cere ca infractorul să fie în ţară. Urmărirea şi judecarea unei fapte comise în străinătate nu se poate face dacă potrivit legii statului unde s-a săvârşit infracţiunea există cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, continuarea procesului penal, executarea pedepsei ori dacă pedeapsa a fost executată sau se consideră că a fost executată, ori dacă după legea statului unde s-a comis infracţiunea, aceasta a fost amnistiată sau graţiată.

Dacă pentru infracţiunea săvârşită în străinătate infractorul a fost pedepsit şi şi-a executat pedeapsa sau dacă după legea statului respectiv pedeapsa se consideră stinsă el nu poate fi judecat după legea penală română. Dacă infractorul a fost judecat în străinătate şi s-a pronunţat o pedeapsă care nu a fost executată sau a fost executată parţial, atunci

se aplică dispoziţiile referitoare la recunoaşterea hotărârilor penale străine. Conform art.6 alin.3 Cod penal, se procedează astfel: procurorul general sau parchetul în circumscripţia unde îşi are reşedinţa infractorul sesizează judecătoria pentru recunoaşterea hotărârii pentru care infractorul a fost condamnat în străinătate. Instanţa de judecată, dacă constată că hotărârea pronunţată nu este contrară ordinii de drept din ţara noastră, dispune după recunoaşterea hotărârii de condamnare în străinătate, punerea în executare a pedepsei sau a restului de pedeapsă neexecutată. Dacă pedepsele nu sunt identice cu cele din Codul Penal, le substituie cu o pedeapsă din Codul Penal român.

Conform art.7 Cod penal: „Dispoziţiile art. 5 şi 6 se aplică, dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională.”

Afla mai multe detalii accesand pagina Avocat drept penal.

Avocat Marius Todeancă
Avocat Marius Todeancă
Discută cu un Avocat | Consultanță Juridică Online 24/7 ::::: Email: marius.todeanca[@]consultantavocat.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultă Avocat
Consultă Avocat
Simplu, Rapid, Eficient
Connecting...
Consultanță Juridică Specializată - Onorarii Flexibile, Echitabile
Simplu, Rapid, Eficient
:
:
:

Datele colectate sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor Politica de confidențialitate
Simplu, Rapid, Eficient
:
:

Datele colectate sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor Politica de confidențialitate
Această sesiune de discuții s-a încheiat.