Principiile aplicarii legii penale in timp

Principiile aplicarii legii penale in timp

Legea penală nu este eternă, ea cunoaşte modificări, chiar schimbări de esenţă.

Existând limitări în timp a legii penale, este firesc să funcţioneze principiul activităţii legii penale, potrivit căruia legea penală se aplică infracţiunilor pe care le prevede dacă ele sunt săvârşite în timpul cât legea penală este în vigoare.

Acest principiu este înscris în art. 10 Cod penal: “Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare”, iar art. 15 alin.2 din Constituţie prevede că “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.” În această situaţie trebuie stabilit momentul intrării în vigoare şi cel al ieşirii din vigoare al legii penale.

Intervalul de timp cuprins între aceste două momente poartă denumirea de “durata de aplicare a legii penale”. Aceasta are un moment iniţial şi un moment final.

Momentul intrării în vigoare al legii penale nu trebuie confundat cu data naşterii legii penale. Legea penală se naşte în momentul în care este adoptată de cele două camere ale Parlamentului şi este promulgată de Preşedinte. Faptul că legea penală există, nu înseamnă că este şi aplicabilă, pentru aceasta trebuind ca ea să intre în vigoare. În principiu, legea penală intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial. Sunt însă situaţii când datorită complexităţii dispoziţiilor cuprinse în lege, este necesar să treacă o perioadă de timp pentru a fi cunoscută de toată lumea, sau pentru a se organiza aplicarea ei. În această situaţie se recurge la metoda stabilirii unei date ulterioare publicării ei în Monitorul Oficial, ca dată a intrării în vigoare (exemplu, situaţia Codului penal, publicat în 21/06/1968 şi intrat în vigoare la 01/01/1969). Momentul ieşirii din vigoare este momentul abrogării legii penale. Abrogarea poate fi clasificată după mai multe criterii:

– după felul exprimării;

– după întinderea abrogării.

a. După felul exprimării, abrogarea poate fi expresă (explicită) sau tacită (implicită).

Abrogarea expresă se produce când legea abrogatorie prevede în mod expres că o anumită lege iese din vigoare.

Abrogarea tacită se produce când legea nouă reglementează aceeaşi materie ca şi legea penală veche, dar în aşa fel încât exclude aplicarea legii penale vechi. În asemenea situaţii legea nouă nu mai arată în mod expres că scoate din vigoare o lege penală veche, ci aceasta din urmă iese în mod implicit din vigoare.

b. După întinderea abrogării există abrogare totală şi abrogare parţială.

Abrogarea totală intervine când legea veche este scoasă din vigoare în totalitate.

Abrogarea parţială intervine când legea penală veche este scoasă din vigoare numai în parte.

Prezintă două modalităţi: suprimarea şi înlocuirea.

Suprimarea intervine când norma penală scoasă din vigoare nu este înlocuită cu o normă penală nouă.

Înlocuirea intervine când conţinutul normei penale vechi este înlocuit total sau parţial cu elemente noi.

Legea penală mai poate ieşi din vigoare prin dispariţia obiectului pe care îl ocroteşte şi atunci când o lege penală este adoptată pentru a asigura respectarea unei legi cu caracter excepţional. Dacă legea cu caracter extrapenal este scoasă din vigoare, în mod necesar este scoasă din vigoare şi legea penală ce asigura respectarea ei.

Principiile aplicarii legii penale in timp

În cazul legilor penale temporare, care se adoptă pentru o perioadă determinată de timp, abrogarea are loc prin expirarea termenului pentru care a fost adoptată legea penală.

Termenul de abrogare poate fi expres sau la terminarea unui eveniment.

Din principiul activităţii legii penale decurg următoarele două consecinţe care constituie reguli de aplicare a legii penale în timp:

– legea penală nu are efect ultraactiv, nu se mai aplică după ieşirea ei din vigoare, excepţie făcând legile penale temporare;

– legea penală nu are efect retroactiv, nu se mai aplică faptelor ce au fost săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare. Acest principiu al neretroactivităţii legii penale este înscris în art. 11 Cod penal: “Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite,

nu erau prevăzute ca infracţiuni.”

Neretroactivitatea legii penale ca şi principiul activităţii legii penale decurg din principiul de bază al dreptului penal şi anume principiul legalităţii incriminării. Dacă potrivit acestui principiu numai legea prevede ce fapte constituie infracţiuni, urmează cu necesitate că dacă fapta este săvârşită înainte de intrarea în vigoare a legii, ea nu este infracţiune în momentul săvârşirii, deci nu poate fi pedepsită.

Intra in contact cu un avocat accesand pagina Avocat drept penal Iasi.