Plasament in regim de urgenta instituit pe calea ordonantei presedintiale. Conditii pentru instituirea acestuia.

 

Legea nr. 272/2004, art. 64-65

 

Plasamentul in regim de urgenta reglementat de art. 64-65 din Legea nr. 272/2004 constituie  o masura cu caracter  temporar ce se instituie  in cazul copilului abuzat sau neglijat in scopul scoaterii acestuia dintr-un mediu care i-ar putea primejdui cresterea si educarea.

In litera si spiritul acestui act normativ interesul superior al copilului – ridicat la rangul de  principiu, conform art. 2 – este cel caruia  trebuie  sa i se subordoneze toate  demersurile luate cu privire la minor, iar la aprecierea acestuia trebuie sa se tina seama de varsta copilului, posibilitatea  parintilor de a-i asigura o buna dezvoltare fizica, intelectuala si morala, atasamentul lor fata de copil, dar si al minorilor fata de parinti, grija manifestata de acestia pe timpul convietuirii, dar si optiunea copilului exprimata cu ocazia audierii sale in instanta.

In speta dedusa judecatii la instituirea masurii plasamentului Tribunalul  Dambovita a avut in vedere, raportat la imprejurarile obiective ale cauzei, caracterul urgent  al acesteia, faptul ca ea  are un  caracter  vremelnic (in sensul ca ea nu rezolva litigiul in fond,  deci  nu se pronunta in mod definitiv asupra drepturilor si obligatiilor partilor), precum si imprejurarea ca nu prejudeca fondul dreptului, cata vreme instanta nu a avut de cercetat fondul dreptului, ci numai sa faca o examinare sumara asupra aparentei acestuia.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie,

 Decizia nr. 148 din 23 februarie 2011.

                         

  Prin decizia civila nr. 148/23.02.2011 Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul formulat de paratul D.M.S.  impotriva sentintei civile nr. 66 pronuntata la 7 ianuarie 2011 de Tribunalul Dambovita, in contradictoriu cu reclamanta D.G.A.S.P.C., parata L.M. si cu intervenienta I.M. ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Prin calea de atac promovata recurentul a criticat solutia instantei de fond pe considerentul  ca aceasta are  la baza o situatie nereala determinata de influenta negativa pe care numita M.M. a avut-o asupra fiicelor  sale,  nu s-a tinut cont de  situatia dovedita de el din care rezulta ca este in interesul  celor doua minore sa ramana pentru a fi crescute si educate de tata, intrucat prezinta garantiile necesare  redarii in familie a copiilor, dispune de conditii morale si materiale corespunzatoare in acest sens, precizand totodata, ca datorita varstei  si starii de sanatate a  intervenientei aceasta nu este potrivita pentru stabilirea unei atare masuri in sarcina sa.

Plasamentul in regim de urgenta reglementat de art.64-65 din Legea nr.272/2004 constituie  o masura cu caracter  temporar ce se instituie  in cazul copilului abuzat sau neglijat in scopul scoaterii acestuia dintr-un mediu care i-ar putea primejdui cresterea si educarea.                                                             

In litera si spiritul acestui act normativ interesul superior al copilului – ridicat la rangul de  principiu, conform art.2 – este cel caruia  trebuie  sa i se subordoneze toate  demersurile luate cu privire la minor, iar la aprecierea acestuia trebuie sa se tina seama de varsta copilului, posibilitatea  parintilor de a-i asigura o buna dezvoltare fizica, intelectuala si morala, atasamentul lor fata de copil, dar si al minorilor fata de parinti, grija manifestata de acestia pe timpul convietuirii, dar si optiunea copilului exprimata cu ocazia audierii sale in instanta.

Toate aceste criterii se  impun  a fi evaluate de instanta in ansamblul lor, prin analizarea fiecaruia, in contextul celorlalte, tinand cont totodata de dispozitiile legale incidente si de imprejurarile specifice ale spetei.

In prezenta cauza, din probele administrate rezulta fara putinta de tagada ca, dupa divortul reclamantului de intimata  L.M. (intervenit  dupa plecarea acesteia din urma la munca in strainatate) lui i-au fost incredintate spre crestere si educare cele doua minore rezultate din convietuirea partilor,  minore care pana la despartirea  in fapt a sotilor crescusera in domiciliul comun  alaturi de ambii parinti si cu care mama a tinut permanent legatura dupa despartirea de parat.

Este de necontestat  faptul ca recurentul dispune de conditii materiale pentru a asigura copiilor sai un trai decent, lipsit de  griji, precum si imprejurarea ca pe perioada cat au locuit impreuna, el s-a preocupat de situatia lor scolara, iar acest lucru rezulta din inscrisurile depuse la dosar.

Urmeaza a se retine insa ca in cadrul procesului de reincredintare promovat de mama minorelor, fiica cea mare a partilor, G.I. in varsta de 14 ani, cu ocazia audierii in Camera de Consiliu, a invederat ca doreste sa ramana la mama, atat ea cat si sora  ei si a solicitat sprijinul instantei pentru a nu se mai intoarce  acasa, motivand ca reclamantul le bate si le ameninta, astfel incat prefera sa mearga la o casa de copii decat la tatal sau.

Totodata,  din cuprinsul sentintei civile nr.5985/2.12.2010  pronuntata de Judecatoria Targoviste, prin care cele doua minore au fost reincredintate mamei, a  rezultat ca audiata in prezenta   unui psiholog si a unui reprezentant al  Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si minora A.E. a precizat ca doreste sa ramana cu mama sa.

Se impune a se  face precizarea ca in ceea ce o priveste pe fiica  mai  mare a  reclamantului, prin sentinta civila nr. 2425/15.12.2010 pronuntata de Tribunalul Dambovita s-a dispus masura plasamentului acesteia la strabunica  materna (intervenienta I.M. din prezenta cauza) pe considerentul ca minora a fost supusa unor abuzuri fizice si emotionale repetate din partea tatalui sau,  astfel incat ea a  refuzat sa se mai intoarca la acesta amenintand cu sinuciderea.

Din fisa de semnalare  obligatorie si evaluare a situatiilor A/N/E intocmita la 11.11.2010  de catre  Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului – Consiliul Judetean Dambovita, dupa deplasarea reprezentantilor acestei institutii la domiciliul paratului,a reiesit ca minora A.E. si-a exprimat dorinta de a fi impreuna cu sora sa   de care este foarte atasata (“eu vreau sa merg unde este sora mea, nu conteaza unde”), precizand ca aceasta era cea cu care isi facea temele, se ocupa de menaj in casa si pregatea mancarea .

S-a stabilit in acest context de catre  reprezentantii reclamantei  ca minora parea foarte afectata de atitudinea  gresita a tatalui sau,  repetand in mai multe  randuri ca prefera sa nu mai ramana cu acesta si totodata le-a relatat  cateva episoade in care paratul a lovit-o  pe sora ei mai mare, pana cand aceasta i-a lesinat in brate sau i-a “curs sange din nas”.

Prin urmare, chiar daca recurentul  s-a preocupat de situatia scolara a fiicelor sale si are o situatie materiala buna pentru a le asigura cresterea, in conditiile in care, a rezultat ca minora A.E. a asistat la  scene in  care tatal sau a exercitat violente fizice asupra  surorii sale, data fiind starea de teama a acesteia s-a concluzionat ca, la acest moment, ea este victima unui abuz  emotional din partea  tatalui  sau , situatie care  justifica instituirea, in favoarea sa a plasamentului in regim de urgenta ca masura de protectie speciala, cu caracter temporar.

Faptul ca strabunica materna a minorelor are varsta de 74 de ani s-a apreciat ca nu constituie un impediment pentru a se dispune plasamentul copilului A.E. in regim de urgenta la aceasta, iar sustinerile tatalui vizand starea de sanatate precara a intervenientei au fost contrazise de actele medicale aflate la dosar care nu au confirmat aceasta situatie.

In conditiile in care I.M. este un membru al familiei extinse, care si-a exprimat acordul de a-i fi data minora  in plasament, aceasta are in plasament si pe cealalta fiica a  recurentului (asigurand astfel mentinerea  surorilor impreuna), dispune de conditii materiale bune pentru cresterea  si educarea copiilor in imobilul P + 1, compus din cinci camere, baie ,bucatarie si hol, pe care il detine, a rezultat ca sunt indeplinite  prevederile art.60 alin 3 din Legea  272/2004 vizand  stabilirea masurii de plasament, cu atat mai mult cu cat in aceasta modalitate  se  poate exercita de catre parinti dreptul de a vizita copii si de a tine legatura cu acestia.

Totodata, s-a retinut ca din 16.12.2010  minora A.E. nu se mai afla in domiciliul sau, iar inscrisurile depuse in fata instantei de recurs  fac dovada ca de la data de 6 ianuarie 2011, aceasta  alaturi de sora  sa a  inceput cursurile scolii cu clasele 1-VIII din comuna  Rancaciov, unde locuieste strabunica, este sanatoasa si a fost inscrisa pe lista medicului de familie C.C.

Nemultumirea  recurentului in sensul ca intreaga motivare a  cererii formulate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dambovita are la baza o situatie nereala determinata de  declaratiile mincinoase ale martorei M.M. si influenta negativa pe care  aceasta a avut-o asupra fiicelor sale G.I. si A.E., nu a fost primita de  instanta, deoarece in prezenta cauza, demersul judiciar  demarat de D.G.A.S.P.C. Dambovita a avut la baza situatia exprimata de  fiicele recurentului cu ocazia audierii lor in prezenta unui psiholog, in cadrul procesului declansat de mama acestora avand ca obiect reincredintarea, precum  si situatia constatata cu prilejul deplasarii la domiciliul tatalui a reprezentantilor  acestei institutii  si a discutiilor purtate de ei cu minora  A.E.

Asa cum  reiese din motivarea  hotararii instantei de fond, motivare care respecta prevederile art.261 alin.5 Cod pr. civila, instituirea  acestei masuri cu privire la minora s-a realizat avand in  vedere situatia concreta din speta, raportat la dispozitiile legale incidente fara a se face trimitere  la situatia  relatata de martora M.M.audiata in cadrul procesului  de reincredintare a minorelor.

Prin urmare, din moment ce declaratia acestei martore (despre care se pretinde de catre recurent ca nu ar corespunde adevarului si in contracararea careia se invoca declaratiile notariale date de L.I., M.G. si A.A) nu a stat la baza masurii dispusa in cauza de fata cu privire la minora A.E., sustinerea  recurentului cu privire la eventualul caracter mincinos al acesteia  si a influentei pe care ar fi exercitat-o asupra minorelor, nu poate fi  analizata in actualul cadru procesual, ea putand  fi valorificata in dosarul de reincredintare copii unde aceasta persoana a fost  audiata.

Cert este ca la instituirea masurii plasamentului Tribunalul  Dambovita a avut in vedere, raportat la imprejurarile obiective ale cauzei, caracterul urgent  al acesteia, faptul ca ea  are un  caracter  vremelnic (in sensul ca ea nu rezolva litigiul in fond,  deci  nu se pronunta in mod definitiv asupra drepturilor si obligatiilor partilor), precum si imprejurarea ca nu prejudeca fondul dreptului, cata vreme instanta nu a avut de cercetat fondul dreptului, ci numai sa faca o examinare sumara asupra aparentei acestuia.

Pe cale de consecinta, tinand cont  de interesul minorei, care  reprezinta criteriul principal analizat cu ocazia solutionarii actiunii de fata, dar si de caracterul temporar al acestei masuri speciale de protectie , raportat la actele si lucrarile cauzei, Curtea a apreciat ca nemultumirile formulate  de recurent sunt nefondate si se impun a fi respinse, urmand a se  mentine ca legala hotararea atacata, motiv pentru care, in baza art.312 alin.1 Cod pr. civila, recursul formulat  fost respins ca nefondat.

      

(Judecator Veronica Grozescu)