SPORUL DE DOCTORAT. DATA ACORDARII SPORULUI DE DOCTORAT . ART. 5 ALIN.1 1 DIN LEGEA 711/2015
17 martie 2020APELUL. SOLUTIILE LA JUDECATA IN APEL. REJUDECAREA ATUNCI CÂND INSTANTA NU S-A PRONUNTAT ASUPRA UNEI FAPTE RETINUTE IN SARCINA INCULPATULUI.
17 martie 2020
PENSIA DE URMAS
Art.107 alin. din Legea nr.263/2010: Pensia poate fi recalculata prin adaugarea veniturilor si/sau a stagiilor de cotizare, prevazute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
Art. 116 - Incetarea, suspendarea sau reluarea platii pensiei, precum si orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisa de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, in conditiile respectarii regimului juridic al deciziei de inscriere la pensie.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Civila I
Decizia nr.
389
din data de 21 februarie
2017
Prin sentinta civila nr. 1513/15 septembrie 2016, pronuntata de Tribunalul Prahova in dosarul nr. X/120/2016, s-a admis exceptia prematuritatii formularii cererii de catre reclamanta I. M.
A fost respinsa ca prematura cererea formulata de reclamanta
I M, in contradictoriu cu pârâta
C. J. P. D.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a constatat intemeiata exceptia prematuritatii cererii invocata de intimata, prin intâmpinare.
Prin cererea adresata instantei, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei de urmas, la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei de urmas recalculata, cu luarea in considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, ci nu de 30 de ani, precum si obligarea pârâtei la plata diferentei drepturilor de pensie pe ultimii 3 ani.
A retinut tribunalul ca prin decizia nr. din data de , s-a admis cererea reclamantei privind acordarea pensiei de urmas, in baza Legii nr. 19/2000.
Ulterior prin cererile inregistrate la Casa Judeteana de Pensii sub nr..... si respectiv nr......., reclamanta a solicitat recalcularea pensiei de urmas, urmare a majorarii punctului de pensie pentru perioada lucrata in grupa I de munca, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 263/2010, cereri in urma carora s-a emis decizia nr. …./17.10.2011, cu acordarea drepturilor de pensie conform art. 169 din Legea nr. 263/2010.
A retinut tribunalul ca reclamanta nu a contestat decizia mentionata in termenul legal, astfel ca aceasta a devenit definitiva, insa prin cerere formulata a solicitat direct instantei obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani.
Potrivit art. 107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculata la cerere, iar cererea de recalculare, in ce priveste contestarea si solutionarea urmeaza aceleasi reguli procedurale ca si cererea de pensionare. Ori, dispozitiile sus citate obliga persoana interesata sa depuna cererea de pensionare si actele care dovedesc indeplinirea conditiilor pentru acordarea pensiei la casa teritoriala de pensii competenta, in a carei raza domiciliaza solicitantul.
A retinut tribunalul ca reclamanta nu a solicitat in prealabil recalcularea pensiei prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani in loc de 30 de ani, ci s-a adresat direct instantei de judecata cu o astfel de cerere, fara a face dovada indeplinirii procedurii prealabile obligatorii, astfel cum este reglementata de dispozitiile art. 193 Cod proc. civila rap. la art. 107 si art. 149 din Legea nr. 263/2010.
Pentru aceste considerente, retinând ca reclamanta nu a respectat procedura administrativa prealabila, tribunalul a constatat ca fiind prematur introdusa actiunea si admitând exceptia invocata, a respins-o ca atare.
Impotriva sentintei a declarat apel, reclamanta I.M., criticând-o ca nelegala si netemeinica.
CURTEA in raport de actele si lucrarile dosarului si de dispozitiile legale incidente, Curtea constata ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Se va respinge ca nefondata critica
apelantei ca in mod gresit a retinut tribunalul ca, potrivit art. 107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculata la cerere, iar cererea de recalculare, in ceea ce priveste contestarea si solutionarea urmeaza aceleasi reguli procedurale ca si cererea de pensionare intrucât dispoz. art. 107 din lege sunt dispozitii comune in materia recalcularii drepturilor de pensie.
Desi apelanta a sustinut ca o asemenea actiune nu se confunda cu o contestatie impotriva deciziei emise de casa teritoriala de pensii asupra cererii de recalculare a pensiei, fiind vorba despre doua cai procedurale diferite, Curtea va retine ca potrivit art. 116 din Legea nr. 263/2010 orice modificare a drepturilor de pensie se face prin decizie emisa de casa de pensii, motiv pentru care trebuie urmati pasii prev. de art. 149 din legea nr. 263/2010.
Procedura prealabila prev. de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 stabileste ca deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate in termen de 30 de zile de la comunicare la Comisia centrala de contestatii, iar la alin. 2 prevede ca procedura de examinare a deciziilor supuse contestarii reprezinta procedura administrativa prealabila, obligatorie, fara caracter jurisdictional.
In cauza de fata, contestatoarea trebuia ca in termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei nr. …./01.08.2006 emisa de C J. P., sa formuleze contestatie conform art. 149 alin. 1 si 2 din Legea nr. 263/2010 si nu sa se adreseze direct instantei de judecata.
Or, contestatorul-intimat s-a adresat direct instantei de judecata fara sa urmeze procedura prev. de Legea nr. 263/2010, care este obligatorie conform art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.
In mod corect instanta de fond a admis exceptia prematuritatii pentru lipsa procedurii prealabile intrucât orice modificare a drepturilor de pensie, in speta recalcularea prin luarea in considerare a veniturilor suplimentare ca urmare a depunerii unei adeverinte din care rezulta ca a lucrat in acord global, se face prin decizie emisa de casele teritoriale de pensii, conform art. 116 din Legea nr. 263/2010.
Judecator
Elena Staicu