Ordinea solutionarea exceptiilor procesuale

Tribunalul Gorj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale prin sentinta civila nr. 1844/16.04.2015 a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata din oficiu si in consecinta a respins actiunea formulata de reclamantul C. in contradictoriu cu parata Primaria Comunei T.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut urmatoarele:

In sedinta publica din 16 aprilie 2015, din oficiu, instanta a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptia ce a fost analizata cu precadere, avand in vedere dispozitiile art. 248 alin. 1 Cod de procedura civila.

In conformitate cu prevederile art. 268 alin.2 din Codul muncii, dreptul de a formula o cerere pentru solutionarea unui conflict de munca privind alte situatii, decat cele prevazute la alin. 1 al art. 268, se exercita in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului.

Instanta a constatat ca prin actiunea formulata, reclamantul a chemat in judecata parata si a solicitat instantei sa constate ca in perioada 01.11.1982- 20.06.1990 a desfasurat activitate in functia de inginer sef ferma, iar aceasta activitate reprezinta perioada lucrata in conditiile grupei a II -a de munca, in procent de 90%, potrivit Ordinului 50/1990 anexa II, art. 178 lit. F.

Potrivit art. 268 alin. 2 din Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului, cu exceptia situatiilor prevazute la alineatul 1.

Dispozitiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii sunt aplicabile cererii de chemare in judecata, in conditiile in care in care nu poate fi incadrata in ipotezele prevazute de art. 268 alin. 1 din Codul muncii.

Referitor la momentul inceperii cursului de prescriptie, instanta aminteste prevederile art.281 din codul muncii conform carora pe data de 1 ianuarie 2011 se abroga dispozitiile decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca.

Potrivit art.279 alineat 3 din Codul muncii, angajatorii care pastreaza si completeaza carnetele de munca le vor elibera titularilor in mod esalonat, pana la data de 30 iunie 2011.

Prin urmare, termenul de prescriptie de trei ani a inceput sa curga cel mai tarziu la data de 30 iunie 2011, data limita pana la care carnetele de munca au fost predate titularilor, avand in vedere ca, fiind in posesia carnetului de munca, reclamantul nu mai poate invoca faptul ca nu a avut cunostinta de mentiunile efectuate in privinta conditiilor de munca in care si-a desfasurat activitatea.

Reclamantul a formulat cererea de chemare in judecata la data de 14 noiembrie 2014 si avand in vedere faptul ca termenul de 3 ani a inceput sa curga cel mai tarziu la data de 30 iunie 2011, la data formularii cererii de chemare in judecata se implinise.

impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivare se arata ca dreptul la actiune privind cererile pentru solutionarea unui conflict de munca, altele decat cele prevazute la art. 268 alin 1 din Codul muncii, se exercita in termen de trei ani de la data nasterii dreptului, potrivit alin. 2 din acelasi articol.

Dreptul la actiune in speta de fata insa, se naste nu la data de 30 iunie 2011, data prevazuta la art. 279 din Codul muncii, ci la data in care reclamantul a cunoscut efectiv care este unitatea ce se subroga in drepturile si obligatiile societatii la care era angajat.

Ori, reclamantul a avut cunostinta despre aceste imprejurari odata cu eliberarea adeverintei nr. 412/13.02.2014, adeverinta care a fost eliberata de Primaria T.

De la acest moment incepe sa curga termenul de trei ani prevazut de art. 268 alin. 2 din Codul muncii si nu de la data prevazuta pentru predarea carnetelor de munca.

Daca s-ar lua in calcul considerentele instantei de fond, atunci ar insemna ca, in cazuri similare celui judecat prin hotararea atacata, beneficiarii prevederilor inscrise in Ordinul 50/1990 sa formuleze cereri de chemare in judecata fara a sti cu cine se judeca.

Pentru aceste considerente, solicita admiterea apelului asa cum a fost formulat.

In drept, isi intemeiaza cererea pe prevederile art. 466 si urm. Cod procedura civila.

Apelul este fondat.

Pentru procesele incepute dupa data de 15 februarie 2013, ceea ce reglementeaza pentru prima oara noul Cod de procedura civila, in art. 248 alin. (2), este regula ca, in cazul in care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc. Acest text aduce in discutie controversata problema a ordinii de solutionare a exceptiilor procesuale.

Asa cum se arata in doctrina recenta, din economia reglementarilor in materia exceptiilor procesuale rezulta, pe de o parte, anterioritatea invocarii si rezolvarii lor in raport cu abordarea fondului, dar, pe de alta parte, nu si simultaneitatea invocarii tuturor exceptiilor pe care partea le are la indemana la un anumit moment procesual.

Din textul art. 248 alin. (1) NCPC pot fi deduse doua reguli:

1. vor fi invocate mai intai acele exceptii care fac de prisos cercetarea fondului; si
2. s-ar impune invocarea mai intai a acelei exceptii care face de prisos cercetarea celei care urmeaza.

In legatura cu ordinea de solutionare a exceptiilor procesuale, doctrina a mai retinut urmatoarele reguli:

1. anterior stabilirii ordinii de solutionare a exceptiilor invocate simultan, instanta trebuie sa le raporteze la aceeasi actiune. Astfel, va stabili, in acelasi proces, concursul prioritatii intre exceptiile care privesc cererea principala, separat de cele care vizeaza cererea reconventionala sau o alta cerere formulata in acel proces. Este util ca instanta sa delimiteze exceptiile in functie de actul de procedura sau actiunea la care se refera (astfel, unele exceptii pot viza cererea de chemare in judecata ori lipsuri ale dreptului la actiune apartinand reclamantului, dupa cum altele vizeaza aceste aspecte ale unei cereri reconventionale ori pe cele ale unei cereri de interventie etc.) si, in functie de aceasta, sa ordoneze logic solutionarea lor;
2. in fapt, ordinea de solutionare a exceptiilor va avea in vedere efectele pe care exceptiile le-ar produce in cazul admiterii lor, de la caz la caz; cu alte cuvinte, efectele care trebuie avute in vedere de catre instanta constau in faptul ca, in situatia admiterii uneia dintre exceptii, ar deveni inutila analizarea celorlalte;
3. in cazul in care exceptiile produc acelasi efect, instanta va trebui sa stabileasca ordinea de prioritate a unei exceptii fata de alta, in functie de modul in care efectul celei dintai se poate repercuta, logic, asupra alteia, ulterioare, apreciind cazual;
4. problema stabilirii ordinii solutionarii se pune doar atunci cand, la acelasi termen de judecata, instanta se afla in fata mai multor exceptii, fara a avea relevanta ca exceptiile s-au invocat de aceeasi parte sau de parti diferite;
5. desi textul alin. (2) al art. 248 NCPC se refera la sesizarea simultana a instantei cu mai multe exceptii, problema determinarii ordinii de solutionare a exceptiilor poate interveni si atunci cand exceptiile s-au invocat la momente diferite, de mai multe parti din proces sau chiar de aceeasi parte ori de instanta din oficiu, insa instanta se pronunta in acelasi timp asupra tuturor.

Chestiunea de la punctul nr. 5 include si ipoteza in care una din exceptii este invocata in faza procesuala a apelului, cum este cazul de fata.

Ceea ce trebuie subliniat este ca exceptiile, desi invocate simultan, nu pot fi de regula, solutionate simultan, deoarece admiterea unei exceptii poate determina inutilitatea cercetarii celorlalte exceptii.

In prezentul litigiu, in conditiile invocarii simultane a acestor doua exceptii de fond, respectiv lipsa de interes - de catre instanta de apel, din oficiu - si prescriptia dreptului la actiune - de catre prima instanta - , prioritara este exceptia lipsei de interes, intrucat se impune stabilirea mai intai a folosului practic urmarit de reclamant prin promovarea actiunii. Numai daca se respinge exceptia lipsei de interes, instanta poate analiza exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

Conchizand, Curtea constata ca, desi prima instanta s-a pronuntat cu prioritate pe exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, aceasta a gresit in conditiile in care nu a cercetat folosul practic urmarit de reclamant prin promovarea actiunii , raportat la existenta la dosar a adeverintei nr. 412/13 02 2014, prin care parata recunostea pretentiile expuse de catre reclamant, prin cererea introductiva.

Ori, cum respectiva adeverinta era emisa inainte de inregistrarea actiunii pe rolul primei instante, fara a se face dovada lipsei de valorificare a acestei adeverinte din partea casei de pensii si fara a se solicita completarea adeverintei cu un element care ar lipsi , reclamantul nu poate justifica interesul in promovarea prezentei actiuni.

In raport de cele mai sus aratate si avand in vedere si dispozitiile art. 480 alin. 6 Cod procedura civila, instanta va admite apelul.

Va anula sentinta, si in rejudecare, va respinge actiunea ca fiind lipsita de interes.

(Decizia nr. 3534 din 04 Septembrie 2015 - Curtea de Apel Craiova, Sectia I Civila - rezumat judecator Stelian Aurelian Cadea).

1. Actiune avand ca obiect revendicare, obligatie de a face - in sensul readucerii terenului in situatia anterioara efectuarii constructiilor de reabilitare si modernizare a unui drum judetean si despagubiri pentru lipsa de folosinta. Calitate procesuala pasiva.

Spre deosebire de unitatile administrativ teritoriale, care potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale republicata, beneficiaza de capacitatea juridica deplina, organele administratiei publice locale (consiliile locale si judetene), nu au personalitate juridica si nici patrimoniu, desi pot emite sau adopta acte administrative, astfel ca acestea dispun totusi de capacitate speciala de drept public, restransa la sfera atributiilor care compun competenta lor legala, avand in acest context, aptitudinea de a-si asuma drepturi si obligatii pe plan procesual.

Dar, chiar si in aceasta situatie, atunci cand exista capete de cerere cu caracter patrimonial, este absolut necesar ca in raportul juridic procesual sa se afle entitatea care detine un patrimoniu in masura sa garanteze indeplinirea unor astfel de obligatii.

Cu atat mai mult, in raporturile de drept civil, persoana juridica de drept public, titular al dreptului de proprietate asupra bunului - drum judetean, este judetul, in vreme ce consiliul judetean reprezinta doar o autoritate a administratiei publice locale constituita la nivel local pentru a administra acest domeniu, astfel ca doar judetul are calitate procesuala pasiva avand personalitate juridica, asa cum s-a aratat in precedent.

Prin sentinta civila nr. 4331 din 25 martie 2014, pronuntata de Judecatoria Craiova, a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Judetean D., ca neintemeiata.

A fost admisa in parte actiunea precizata si modificata formulata de reclamantii SM, SAE, SAA si SMF, in contradictoriu cu paratul Consiliul Judetean D.

A fost obligat paratul sa lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 460 mp, parte din terenul de 1900 mp situat in comuna T., sa desfiinteze canalul de evacuare a apelor pluviale construit pe suprafata de 460 mp, precum si lucrarile aferente drumului judetean care determina scurgerea apelor pluviale prin acest canal de evacuare, respectiv rigole de colectare aflate de o parte si alta a drumului, fosa de decolmatare si curatire si podetul.

A fost obligat paratul sa readuca terenul in suprafata de 460 mp la starea initiala conform destinatiei sale agricole si sa plateasca reclamantilor contravaloarea lipsei de folosinta a terenului in suprafata de 460 mp, pentru perioada iunie 2010 - mai 2012, in cuantum de 308,33 lei.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii si paratul Consiliul Judetean D., criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.

In apelul formulat de paratul Consiliul Judetean D. se arata ca in mod gresit instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Consiliului Judetean D., avand in vedere ca proprietarul drumului judetean este unitatea administrativ teritoriala, respectiv judetul.

In apelul formulat de reclamanti s-a aratat ca instanta a apreciat in mod gresit ca s-au solicitat despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului doar pentru suprafata de 460 mp ocupata de canalul betonat de scurgere a apelor pluviale construit pe terenul proprietatea acestora, iar nu pentru intreaga suprafata de 1.900 mp.

A avut prioritate in examinare apelul paratului.

Prin decizia civila nr. 560 din data de 24 martie 2015, pronuntata de Tribunalul Dolj - Sectia I Civila s-a admis apelul formulat de paratul Consiliul Judetean D, s-a schimbat sentinta in sensul ca s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Judetean D., s-a respins actiunea formulata de reclamanti impotriva Consiliului Judetean D. ca formulata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.

S-a respins apelul formulat de reclamanti.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:

Fata de continutul cererii asa cum a fost precizata si modificata in raport de cadrul procesual pasiv, de solutia data de instanta de fond, si de partile care au inteles sa formuleze apel si continutul apelului, s-a constatat ca Tribunalul, in apel, este investit cu solutionarea cererii principale formulata impotriva Consiliului Judetean D., atat sub aspectul calitatii procesuale pasive a Consiliului Judetean cat si a temeiniciei solutiei pronuntate.

Cu prioritate, s-a analizat critica formulata impotriva solutiei data exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Judetean D.

Cererea de chemare in judecata are ca obiect o revendicare a unei suprafete de teren, obligatia de a face (in sensul repunerii terenului in starea anterioara efectuarii constructiilor) si despagubiri pentru lipsa de folosinta, formulata impotriva Consiliului Judetean D.

In fapt, reclamantii au invederat ca pe terenul proprietatea lor privata, s-au efectuat constructii in consolidarea si amenajarea unui drum judetean. Fata de incadrarea drumului la categoria de drum judetean, acestia au inteles sa se judece in contradictoriu cu Consiliul Judetean D., care in raport de dispozitiile art. 22 din OG 43/1997 are calitatea de administrator al drumului judetean si s-a apreciat ca in derularea atributiilor reglementate de art.1 (proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea intretinerea si exploatarea) din acelasi act normativ, acesta a incalcat dreptul de proprietate al reclamantilor.

Conform art. 7 din OG 43/1997, proprietarul drumului este unitatea administrativ teritoriala Judetul D., drumul respectiv fiind de interes judetean.

In consecinta, fata de cele aratate in drept, in raport de drumul la care s-au efectuat reabilitarile, Consiliul Judetean are calitate de administrator, iar Judetul de proprietar.

In realizarea manoperelor necesare pentru scopul avut in vedere - reabilitarea, s-au incalcat prerogativele dreptului de proprietate privata al reclamantilor asupra unui teren limitrof drumului.

Tribunalul a constatat ca cel care are exercitiul prerogativelor dreptului de proprietate publica asupra drumului este Judetul, iar nu Consiliul, cel din urma avand calitatea unui detentor precar, care exercita dreptul de administrare, in manifestarea atributelor dreptului de proprietate in numele Judetului.

O astfel de interpretare rezulta din analiza art. 20 si 21 din OG 43/1997, care fac o delimitare foarte clara intre cel ce exercita atributele dreptului de proprietate, si administratorul drumului. Astfel, se reglementeaza ca prerogativele dreptului de proprietate publica a Statului asupra drumurilor de interes national sunt exercitate de catre Ministerul Transporturilor, iar administratorul este Administratia Nationala a Drumurilor, afla sub autoritatea Ministerului care exercita prerogativele dreptului de proprietate.

In continuare, in art. 22 se mentioneaza ca administratorul drumurilor judetene este consiliul judetean, fara ca legiuitorul sa mentioneze cui ii apartine exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate pentru astfel de drumuri. Ca atare, interpretand per a contrario, si in raport cu dispozitiile art. 21 care fac delimitare intre administrator si cel ce exercita atributele dreptului de proprietate, s-a retinut ca in cazul drumurilor judetene, exercitarea atributelor dreptului de proprietate apartine Judetului, iar nu administratorului.

In consecinta, s-a retinut ca in calitatea sa de administrator, Consiliul Judetean este un simplu detentor. Cum animus-ul ramane la proprietar, responsabilitatea asupra erorilor ce privesc extinderea lucrarilor pentru reabilitarea drumului, atat cat nu se dovedeste o culpa in temeiul raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie in calitatea sa de administrator, apartine proprietarului terenului care detine animus.

Fata de cele aratate, Tribunalul a constatat ca paratul Consiliul Judetean D. nu are calitate procesuala pasiva in cauza

impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii, criticand-o pentru nelegalitate. S-a sustinut in esenta ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a fost gresit solutionata in apel. De asemenea, recurentii au invocat oral dispozitiile art. 865 Cod civil.

Recursul a fost respins ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare:

in cauza, reclamantii persoane fizice au formulat o actiune in instanta cu mai multe capete de cerere: revendicare teren proprietate privata, obligatie de a face si pretentii.

Potrivit dispozitiilor art. 480 Cod civil (art. 555 Noul Cod civil), proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.

Actiunea in revendicare - art. 563 Noul Cod civil, reprezinta actiunea civila reala prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar, constituind astfel un mijloc juridic de drept civil si specific, de aparare a dreptului de proprietate. Ea are caracter petitoriu, deoarece tinde sa stabileasca direct existenta dreptului de proprietate al reclamantului si, totodata, caracter real, deoarece poate fi introdusa impotriva oricarei persoane care detine bunul fara drept.

in cauza, al doilea capat de cerere care are ca obiect obligatia de a face, se refera la repunerea terenului in litigiu in situatia anterioara efectuarii constructiilor si al treilea capat de cerere are ca obiect despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului in litigiu.

in ceea ce priveste constructia edificata pe terenul in litigiu, asa cum insisi reclamantii au descris in actiunea introductiva, aceasta consta in lucrari de reabilitare si modernizare a drumului judetean DJ 561, fiind executata o lucrare prin care se colecteaza apele pluviale din santurile alaturate drumului si se deverseaza pe terenul reclamantilor. Terenul a fost excavat si s-a construit un sant betonat avand latimea de aprox. 6 m si lungimea de cca.65-70 m., iar pentru preluarea apelor pluviale de pe partea opusa a DJ 561 si directionarea lor catre acest sant, a fost construita si o fosa de acumulare si o subtraversare .

Or, in mod corect tribunalul a examinat calitatea procesuala pasiva a paratului avand in vedere
regimul juridic
al drumului judetean in discutie la care s-au executat lucrarile descrise, respectiv
proprietarul acestui bun
(constructii), care ar ocupa fara titlu, deci fara drept si terenul ce face obiectul revendicarii, constructii care au afectat inclusiv o parte din restul terenului agricol, fiind cerute si despagubiri.

Astfel, pentru rezolvarea corecta a acestei imprejurari de drept trebuie interpretate si aplicate corespunzator dispozitii legale cuprinse in Codul civil, Legea 215/2001 a administratiei publice locale, din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publica si din OG 43/1997 privind regimul drumurilor.

Potrivit art. 554 alin. 1 Cod civil, bunurile statului si ale
unitatilor administrativ teritoriale
care prin natura lor sau prin declaratia legii, sunt de uz sau interes public, formeaza obiectul proprietatii publice.

In conformitate cu dispozitiile art. 858 Cod civil, proprietatea publica este dreptul de proprietate ce apartine statului sau unei
unitati administrativ teritoriale
asupra bunurilor care prin natura lor sau prin declaratia legii, sunt de uz ori de interes public, cu conditia sa fie dobandite prin unul din modurile prevazute de lege.

Dreptul de proprietate publica este un drept real principal care confera titularului sau atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun definit la art. 445, atribute care pot fi exercitate in mod absolut, dar cu respectarea limitelor materiale si juridice.

In cauza drumul in discutie este un drum judetean.

Or, potrivit art. 3 alin. 1 din legea 213/1998, domeniul public este alcatuit din bunurile prevazute la art. 136 alin. 2 din Constitutie, din cele stabilite in
anexa
care face parte integranta din aceasta lege si din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege.

Astfel, in Anexa la lege, respectiv in Lista cuprinzand unele bunuri care alcatuiesc domeniul public al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale, la pct. II. 1., se prevede clar si fara echivoc faptul ca drumurile judetene
fac parte din domeniul public judetean.

De asemenea, dispozitiile art. 7 din OG 43/1997, in deplina armonizare cu dispozitiile legale aratate in precedent, prevad faptul ca drumurile de interes judetean fac parte din proprietatea publica a judetului.

Deci, potrivit dispozitiile art. 136 alin. 2 din Constitutie si art. 858 din Cod civil, dar si ale altor acte normative speciale, subiect al dreptului de proprietate publica, pot fi statul sau
unitatile administrativ teritoriale, in acest caz judetul.

Consiliul Judetean chemat in judecata nu este subiect al dreptului de proprietate publica, nefiind titularul acestui drept.

Judetul este o unitate administrativ teritoriala in care se exercita autonomia locala si in care se organizeaza si functioneaza autoritati ale administratiei publice locale, conform art. 20 alin. 1 din legea 215/2001, iar consiliul judetean este o
autoritate deliberativa a administratiei publice
locale, respectiv judetene - art. 1 alin. 2 lit. e, art. 24, si art. 87 ale carui competente si atributii sunt stabilite prin Legea 215/2001 - art. 91.

Si, potrivit dispozitiile art. 21 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ, unitatile administrativ- teritoriale
sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu.
Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de inregistrare fiscala si ale conturilor deschise la unitatile teritoriale de trezorerie, precum si la unitatile bancare. Unitatile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor si obligatiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care apartin domeniului public si privat in care acestea sunt parte, precum si din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, in conditiile legii.

De asemenea, in justitie, unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, dupa caz, de primar sau de presedintele consiliului judetean.

Nu in ultimul rand, potrivit art. 21 alin. 2 ind. 1 legea 215/2001, pentru apararea intereselor unitatilor administrativ-teritoriale, primarul, respectiv presedintele consiliului judetean, sta in judecata ca reprezentant legal si nu in nume personal.

Este adevarat ca exercitarea dreptului de proprietate publica se face prin autoritatile competente ale titularului, iar drepturile reale corespunzatoare dreptului de proprietate publica sunt potrivit dispozitiile art. 866 Cod civil, dreptul de administrare, de concesiune si de folosinta cu titlu gratuit, asa cum rezulta din Codul civil - art. 868

Dar, consiliul judetean, ca autoritate a administratiei publice judetene are un drept de gestionare a patrimoniului judetului potrivit art. 91 alin. 1 lit. c din legea 215/2001, iar dreptul de administrare ca drept real corespunzator dreptului de proprietate publica se constituie prin hotarare a guvernului (dupa caz - intrucat guvernul are functia de administrare a proprietatii statului), sau prin hotarare a consiliului local, ori judetean - potrivit art. 867 alin. 1 Cod civil.

Si, autoritatile prevazute la art. 867 alin. 1, controleaza si modul de exercitare a dreptului de administrare.

In cazul de fata, potrivit art. 22 teza I OG 43/1997, administrarea drumurilor judetene se asigura de catre consiliile judetene..

Deci, din interpretarea tuturor acestor dispozitii legale, rezulta ca prerogativele dreptului de proprietate publica (ce intra in continutul acestuia, respectiv: posesie, folosinta si dispozitie) a judetului, in domeniul drumurilor de interes judetean, nu se exercita de catre autoritatea deliberativa a unitatii administrativ teritoriale, ci de titularul dreptului, respectiv de judet.

Este adevarat ca, dreptul de administrare ca drept real corespunzator dreptului de proprietate publica, are un continut juridic asemanator celui de proprietate publica, dar nu identic avand in vedere ca este constituit pe baza acestuia din urma, iar dreptul de administrare este nascut in baza unor raporturi de drept administrativ, iar nu de drept civil.

Astfel, posesia exercitata in temeiul dreptului de administrare nu difera in privinta elementului material de cel al titularului dreptului de proprietate publica, dar in privinta elementului psihologic, acesta
corespunde dreptului de administrare, iar nu dreptului de proprietate pe baza caruia s-a format -
asa cum s-a aratat in precedent.

De aceea, tribunalul a apreciat ca in cauza consiliul judetean apare ca un detentor precar, intrucat din perspectiva elementului psihologic raportat la dreptul de proprietate, ca reprezentare subiectiva ce da semnificatia actului de stapanire, acesta se manifesta in raport de existenta dreptului de administrare, iar nu de proprietate.

Astfel, elementul intentional al posesiei trebuie intrunit chiar in persoana posesorului, neputand fi exercitat prin altcineva, cu exceptiile prevederile in art. 917 alin. 2 Cod civil.

In orice caz, in speta de fata, nu se ridica vreo problema legata de dreptul de administrare, nascut in baza unor raporturi de drept administrativ, iar nu civile, caci in litigiul de fata apare un conflict care se poarta asupra dreptului de proprietate.

Numai in situatia in care era un litigiu privitor la dreptul de administrare, potrivit art. 12 alin. 5 din legea 213/1998, unitatea administrativ teritoriala ar fi fost
reprezentata
de consiliul judetean, care ar fi dat mandat scris presedintelui consiliului judetean.

In concluzie, in cauza de fata, ca detinator fara drept al terenului revendicat de catre reclamanti, potrivit sustinerilor acestora, este proprietarul constructiei, respectiv al drumului judetean, in acest caz judetul ca unitate administrativ teritoriala.

Discutia privind faptul ca desfiintarea rigolelor (santurile), a fosei de decolmatare si a podetului, se realizeaza fara a se afecta drumul, este un aspect de fond si nu duce la schimbarea regimului juridic de bun apartinand domeniului public judetean, avand in vedere si dispozitiile art. 2 alin. 3 din OG 43/1997.

Imprejurarea ca paratul chemat in judecata, respectiv consiliul judetean este cel care a incheiat contractele este nerelevanta sub acest aspect, neconferind paratului calitate procesuala pasiva in litigiul civil de fata avand ca obiect cererile enuntate anterior, actele fiind incheiate in numele judetului. Asa cum s-a aratat in precedent, unitatile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor si obligatiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care apartin domeniului public si privat in care acestea sunt parte, precum si din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, in conditiile legii.

De asemenea, o discutie privind culpa, vinovatia consiliului judetean in ocuparea unui teren proprietate privata, in incheierea si supravegherea lucrarilor contractate, excede cadrului procesual de fata, avand in vedere ca nu se pune problema unei raspunderi civile delictuale pentru a se analiza culpa paratului.

In revendicare se pune problema existentei titlului de proprietate, iar nu a ocuparii cu vinovatie a terenului, iar restituirea unui bun ocupat fara titlu, precum si despagubirile ce deriva din lipsa de folosinta a bunului - reprezinta efectele firesti ale actiunii in revendicare in masura in care se admite cererea, putandu-se discuta de principiu despre existenta sau inexistenta bunei credinte in ceea ce priveste fructele.

Pe de alta parte, in cauza nu s-a solicitat anularea unor acte juridice emise de consiliul judetean pentru ca acesta, in calitate de emitent al actului, sa dobandeasca calitate procesuala pasiva.

Deci, spre deosebire de unitatile administrativ teritoriale, care potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001 republicata, beneficiaza de capacitatea juridica deplina, organele administratiei publice locale (consiliile locale si judetene) nu au personalitate juridica si nici patrimoniu, desi pot emite sau adopta acte administrative, astfel ca acestea dispun totusi de capacitate speciala de drept public, restransa la sfera atributiilor care compun competenta lor legala, avand in acest context, aptitudinea de a-si asuma drepturi si obligatii pe plan procesual.

Insa, chiar si in aceasta situatie, atunci cand exista capete de cerere cu caracter patrimonial, este absolut necesar ca in raportul juridic respectiv sa se afle entitatea care detine un patrimoniu in masura sa garanteze indeplinirea unor astfel de obligatii.

Cu atat mai mult, in raporturile de drept civil, deci in prezentul litigiu, persoana juridica de drept public, titular al dreptului de proprietate asupra bunului, este judetul, in vreme ce consiliul judetean reprezinta doar o autoritate a administratiei publice locale constituita la nivel local pentru a administra acest domeniu, astfel ca doar judetul are calitate procesuala pasiva avand personalitate juridica, asa cum s-a aratat in precedent.

Apararea recurentilor prin avocat privind aplicarea dispozitiilor art. 865 Cod civil, s-a respins, dupa cum urmeaza:

Aceasta critica s-a formulat oral, iar nu in scris si in termen potrivit dispozitiilor art. 303 alin. 2 si 3 Cod procedura civila, nefiind un motiv de ordine publica in sensul dispozitiilor art.306 alin. 2 Cod procedura civila.

De altfel, aceste dispozitii legale se aplica in situatia in care sunt aduse tulburari dreptului de proprietate publica si se pune problema in acest context, a apararii a acestui drept prin mijloace specifice, unul dintre acestea fiind ca si in cazul proprietatii private, actiunea in revendicare - art. 563 Cod civil la care se face trimitere prin art. 865 alin. 3 Cod civil. Un argument in plus in sensul acestei interpretari, il reprezinta faptul ca prin aplicarea dispozitiilor art. 57 Cod procedura civila, la care se face trimitere prin art. 865 alin. 2 lit. b Cod civil, cel chemat in judecata dobandeste calitatea de intervenient in interes propriu, deci formuleaza pretentii ca si reclamantul, nefiind parat.

In orice caz, potrivit art. 865 alin. 1 Cod civil, obligatia de aparare a dreptului de proprietate publica revine titularului, caz in care in cadrul actiunii in revendicare a bunului proprietate publica, titularul dreptului sta in proces in calitate de reclamant, sau de intervenient in interes propriu, iar nu titularul dreptului real corespunzator: de
administrare,
concesiune sau folosinta gratuita.

Astfel, acesta este un argument in plus, in sensul ca si in situatia in care se „apara” dreptul de proprietate publica din pozitia procesuala a paratului, calitate procesuala are tot titularul dreptului de proprietate, iar nu titularul dreptului real corespunzator (
administrare
, concesiune, folosinta gratuita), derivat din dreptul de proprietate publica.

Pentru toate aceste motive, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, s-a respins recursul de fata ca nefondat, nefiind incident niciun caz de recurs de casare sau modificare din cele invocate de parte si nici motive de ordine publica din cele la care se refera dispozitiile art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, mentinandu-se decizia atacata ca legala.
(Decizia civila nr. 633/ 22 octombrie 2015 - Sectia a I-a civila, rezumat judecator Tatiana Radulescu)