Opera derivata, Traducerea unui roman, Acordarea protectiei legale prin drept de autor

Legea nr. 8/1996
, art. 8 lit. a)

Asa cum pentru opera initiala una dintre conditiile protectiei o reprezinta originalitatea, si pentru opera derivata se cere indeplinirea acestei conditii.

Chiar daca in cazul traducerii se porneste de la o opera preexistenta, aportul creator al traducatorului nu poate fi negat si consta in modul de selectie a termenilor si expresiilor, precum si de imbinare a acestora, pentru a transmite cat mai fidel cu putinta mesajul operei initiale.

Calitatea ori valoarea traducerii - ca, de altfel, nivelul calitativ al oricarei opere - nu reprezinta, insa, un criteriu ori o conditie pentru acordarea protectiei legale prin drept de autor.

Prin urmare, cata vreme nu s-a facut dovada contrara, in sensul ca opera derivata nu ar fi rodul creatiei traducatorului, traducerea efectuata de acesta se bucura de protectia dreptului de autor.

Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 963, din 2 februarie 2007

La 14 februarie 1992, reclamanta P.C.L. i-a chemat in judecata pe paratii Editura H. Bucuresti si P.D., solicitand instantei sa-i oblige pe parati la plata sumei de 13.800 lei, prejudiciu estimat de reclamanta, la data introducerii actiunii, ca fiind cauzat prin publicarea fara acordul sau a traducerii romanului „Baraba”, traducere apartinand tatalui reclamantei, actualmente decedat; totodata, reclamanta a solicitat chemarea in garantie a Intreprinderii Poligrafice Bacau, care a tiparit lucrarea.

Prin sentinta civila nr. 2262, din 11 martie 1992, Judecatoria Galati a declinat competenta judecarii cauzei in favoarea Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti. Aceasta din urma si-a declinat, la randul sau, competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti, prin sentinta civila nr. 3891, din 7 aprilie 1997.

Prin sentinta nr. 808, din 24 iunie 1999, Tribunalul Bucuresti, sectia a III-a civila, a admis actiunea formulata de reclamanta, obligandu-i pe parati sa plateasca in solidar suma de 96.915.042 lei despagubiri civile catre reclamanta, respingand totodata cererea de chemare in garantie a C.N.I.C. S.A. Bucuresti - sucursala Imprimeria B. Bacau (fosta Intreprindere Poligrafica Bacau).

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamanta este mostenitoarea defunctului L.C., care a tradus in limba romana romanul „Varava” al autoarei Maria Corelli.

Editura V. (fosta H.), al carei patron este P.D., a publicat fara consimtamantul reclamantei romanul „Baraba”, al carui continut este in totalitate identic cu cel publicat

anterior sub titlul „Varava”, dupa cum s-a constatat prin expertiza literara efectuata in cauza. In acest mod i s-a creat reclamantei un prejudiciu in valoare de 96.915.042 lei.

Tribunalul a retinut incalcarea dreptului de a consimti la utilizarea operei de catre altii si a aplicat, in drept, dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 321/1956, sub imperiul caruia s-a nascut dreptul de autor al reclamantei, si pe cele ale art. 998 Cod civil.

In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie, tribunalul a retinut ca, potrivit art. 60 Cod procedura civila, partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte in cazul in care ar cadea in pretentii, insa numai in conditiile in care se face dovada existentei unui raport juridic de obligatie, ceea ce in cauza nu s-a facut.

Impotriva sentintei au declarat apel reclamanta, paratul P.D. si parata S.C. V. S.R.L.

Prin decizia civila nr. 57/A, din 8 februarie 2001, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta, a anulat ca netimbrat apelul declarat de parata S.C. V. S.R.L., a admis apelul declarat de paratul P.D., a schimbat in parte sentinta, a respins ca nefondata actiunea, a inlaturat obligatia paratilor de a achita diferenta de taxa judiciara de timbru, de 18.815.800 lei, si a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:

In anul 1991 Editura H., condusa de P.D., a editat si vandut romanul „Baraba”.

In anul 1924 acelasi roman a fost tradus si publicat de catre L.C., tatal reclamantei, sub titlul „Varava”.

Curtea de Apel a aratat ca se pune problema incalcarii unui drept de autor asupra unei opere derivate, constand din traducerea unui roman, opera derivata fiind protejata atat de Legea proprietatii literare si artistice, din 1923, cat si de Decretul nr. 321/1956.

Pe baza probelor administrate, instanta de apel a retinut ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale a paratilor, deoarece nu s-a dovedit ca traducerea facuta in anul 1924 de catre tatal reclamantei avea caracterul unei opere derivate, pentru a fi ocrotita, si nici ca a existat consimtamantul autoarei romanului, M.C., pentru efectuarea traducerii.

Aceasta deoarece in cazul unei traduceri, care este o opera derivata, aportul traducatorului poate avea un caracter original, prin alegerea si combinarea cuvintelor si expresiilor celor mai potrivite pentru a reda, in limba in care se efectueaza traducerea, nuanta exacta a ideilor si sentimentelor exprimate in opera originala.

De asemenea, autorul operei originale are un drept personal nepatrimonial in a aprecia daca alcatuirea unei opere derivate dupa opera sa originala este oportuna si daca cel care doreste sa realizeze opera derivata are insusirile considerate de autor ca fiind necesare in acest scop.

Impotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate sub doua aspecte:

1. Sub un prim aspect, recurenta sustine ca instanta de apel a solutionat in mod gresit problema timbrajului si ca cererea apelantului parat trebuia anulata ca netimbrata, in baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Aceasta deoarece apelantul nu a achitat diferenta de taxa de timbru pana la suma de 18.363.355 lei, asa cum i s-a pus in vedere de catre instanta, situatie in care nu trebuia sa i se permita sa sustina apelul pe fond, ci trebuia sa i se aplice sanctiunea prevazuta de lege.

2.
Pe fond, recurenta sustine ca solutia de respingere a actiunii este nelegala, deoarece art. 8 lit. a) din Legea nr. 8/1996, care a abrogat Decretul nr. 321/1956 care, la randul sau, a abrogat Legea proprietatii literare si artistice, din anul 1923, protejeaza traducerile ca opere derivate.

Romanul „Varava” a fost scris in limba engleza de autoarea Maria Corelli si tradus in limba rusa de catre printesa Kropotkin, in anul 1902.

Aceasta din urma versiune a fost gasita in anul 1906 in Rusia, de catre tatal reclamantei, care a efectuat traducerea in limba romana din limba rusa si a publicat-o la data de 14 mai 1924.

Asa dupa cum s-a mentionat chiar in prefata cartii, autoarea Maria Corelli a decedat in aprilie 1924, in varsta de 60 de ani.

In opinia recurentei, nu se mai putea pune problema vreunui acord din partea Mariei Corelli sau a printesei Kropotkin pentru traducerea si publicarea operei in limba romana.

Avand in vedere identitatea textului publicat de parati cu cel al traducerii efectuate de autorul reclamantei, instanta trebuia sa constate indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.

Astfel, paratii au dat dovada de rea-credinta prin aceea ca au eliminat prima pagina, care continea insemnari esentiale despre opera, precum si prefata semnata de L.C., sustinand fara temei ca ar fi utilizat la tipar un exemplar al romanului gasit in Biblioteca Academiei, editat in anul 1883, in orasul Leipzig.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei Curtii de Apel, admiterea actiunii si obligarea paratilor in solidar la plata sumei de 613.544.541 lei, prejudiciu reactualizat, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

Intimatul P.D. a depus la dosar concluzii scrise, in cuprinsul carora a sustinut ca nu a incalcat niciun drept al reclamantei, tatal acesteia neavand acordul autoarei romanului pentru efectuarea traducerii, iar directionarea lucrarii publicate de catre parati facandu-se dupa originalul „Barabbas”, de M. Corelli, aparut la Leipzig, in editura Bernhard Tauchnitz, in anul 1893; in acest sens, a depus la dosar o copie certificata, pentru conformitate a paginii de garda a lucrarii.

La data de 30 aprilie 2006 a decedat recurenta, procesul fiind continuat de mostenitorul acesteia, care si-a dovedit calitatea cu certificatul de mostenitor nr. 138, eliberat la data de 2 noiembrie 2006, de Biroul notarial „N.” din Galati.

Intimatul P.D. a contestat introducerea in cauza a acestuia, cu motivarea ca nu are niciun drept asupra operei pretins contrafacute, deoarece, fiind mostenitor testamentar, i se aplica dispozitiile art. 6 lit. c) din Decretul nr. 321/1956, care prevad un termen de 15 ani dupa moartea autorului, pentru exercitiul drepturilor patrimoniale asupra operei de catre alti mostenitori decat ascendentii, descendentii si sotul autorului.

Un asemenea punct de vedere nu poate fi primit, deoarece B.C.D. nu pretinde un drept asupra operei in calitate de mostenitor testamentar al autorului operei, pentru ca instanta sa procedeze la o asemenea verificare a duratei de protectie a operei.

Cea care a pretins un asemenea drept a fost reclamanta P.C.L., in calitate de fiica a defunctului, iar sub acest aspect nu au fost formulate critici sau aparari care sa poata fi examinate in recurs.

Ceea ce tinde sa valorifice B.C.E. este dreptul patrimonial de a obtine o reparatie pentru prejudiciul cauzat de parati, nascut in patrimoniul reclamantei si transmis prin succesiune legatarului universal.

Din punct de vedere procedural, introducerea acestuia in cauza s-a dispus in temeiul art. 243 pct. 1 Cod procedura civila.

Analizand decizia recurata prin prisma si in limita criticilor formulate, Inalta Curte constata urmatoarele:

1. Este adevarat ca la data de 1 februarie 2001, cand au avut loc dezbaterile asupra apelurilor, reclamanta a solicitat anularea ca netimbrat si a apelului declarat de paratul P.D. si ca neindeplinirea obligatiei de plata a taxei judiciare de timbru in cuantumul fixat de instanta atrage, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, sanctiunea anularii cererii.

In speta, insa, Curtea de Apel nu a aplicat aceasta sanctiune, deoarece a revenit motivat asupra cuantumului taxei judiciare de timbru stabilite initial, in sensul ca pentru suma contestata de catre parat, aceea de 96.915.092 lei, taxa datorata este de 3.200.000 lei, achitata de acesta, si nu de 18.815.800 lei, cum gresit i s-a pus in vedere.

In atare situatie, instanta de apel a procedat in mod legal la judecarea pe fond a pricinii si nu a anulat ca netimbrat apelul paratului.

2.  Pe fond, hotararea instantei de apel este nelegala, pentru urmatoarele considerente:

Reclamanta s-a adresat instantei pentru incalcarea dreptului patrimonial de utilizare a unei opere derivate, solicitand repararea prejudiciului produs prin aceasta incalcare.

Instanta de apel a retinut inexistenta unei opere legal protejate.

1. Sub un prim aspect, instanta a imputat reclamantei lipsa dovezii ca autorul sau ar fi obtinut in prealabil acordul autoarei romanului, pentru a realiza opera derivata, care este traducerea, si ca, in lipsa unui asemenea acord, traducerea nu beneficiaza de protectie.

Romanul intitulat „Varava - Istorisire de pe timpul lui Cristos”, in traducerea economului Ludovic Cosma, a fost publicat in Romania in anul 1924, sub imperiul Legii asupra proprietatii literare si artistice, nr. 126, din 1923.

Acest act normativ prevedea, in art. 2, dreptul autorului unei opere de a se bucura pe tot timpul vietii de dreptul exclusiv de a autoriza, printre altele, traducerile operei.

Acelasi act normativ reglementa, in capitolul VI, protectia drepturilor traducatorului unei opere.

Efectuarea unei traduceri neautorizate de catre autorul operei originale reprezenta, potrivit reglementarii mentionate, o incalcare a dreptului de autor, dar faptul ca a existat sau nu o asemenea incalcare in ceea ce priveste romanul „Varava” nu face obiectul prezentului litigiu.

In primul rand, fiind vorba despre incalcarea unui drept patrimonial de autor, singurii care puteau cere sa se constate o asemenea incalcare ar fi fost autorul operei originale sau eventualii mostenitori, cu conditia ca opera sa nu fi cazut in domeniul public, asa cum sustine reclamanta ca s-a intamplat la decesul autoarei Maria Corelli, in raport cu dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 126/1923.

In al doilea rand, verificarea unei asemenea pretinse incalcari nu se putea face cu ignorarea elementelor de extraneitate si a dispozitiilor de drept international privat incidente, in raport cu imprejurarea ca opera originala apartine Mariei Corelli, a fost scrisa in limba engleza si publicata in 1893, la Leipzig, iar apoi tradusa in limba rusa de catre printesa Kroprotkin si publicata in Rusia, in anul 1902, traducerea in limba romana fiind efectuata de Ludovic Cosma.

In cauza nu s-a facut dovada ca titularul dreptului de autor al operei originale sau titularul dreptului de autor al traducerii in limba rusa ar fi reclamat incalcarea de catre Ludovic Cosma a dreptului de utilizare a operei si ar fi obtinut constatarea unei atare incalcari, cu consecinta lipsirii de protectie a operei derivate, constand in traducerea romanului in limba romana.

1. Sub un alt aspect, Curtea de Apel a retinut lipsa dovezii ca traducerea efectuata de Ludovic Cosma este originala.

Din considerentele deciziei nu rezulta foarte clar din ce punct de vedere traducerea romanului nu ar intruni conditiile unei opere protejabile prin drept de autor si care erau dovezile care, in opinia instantei, ar fi demonstrat caracterul protejabil al operei.

Asa cum pentru opera initiala una dintre conditiile protectiei o reprezinta originalitatea, si pentru opera derivata se cere indeplinirea acestei conditii.

In speta, s-a facut dovada ca romanul „Varava” a fost publicat in traducerea lui L.C. si nu s-a contestat ca transpunerea operei in limba romana este rodul efortului sau creator.

Chiar daca in cazul traducerii se porneste de la o opera preexistenta, aportul creator al traducatorului nu poate fi negat si consta, asa cum corect a aratat instanta de apel, in modul de selectie a termenilor si expresiilor, precum si de imbinare a acestora, pentru a transmite cat mai fidel cu putinta mesajul operei initiale.

Calitatea ori valoarea traducerii - ca si nivelul calitativ al oricarei opere - nu reprezinta, insa, un criteriu ori o conditie pentru acordarea protectiei legale prin drept de autor.

Prin urmare, cata vreme nu s-a facut dovada contrara, in sensul ca opera derivata nu ar fi rodul creatiei lui Ludovic Cosma, traducerea romanului efectuata de acesta se bucura de protectia dreptului de autor.

1. Apararea intimatului in sensul ca traducerea publicata de el in anul 1992 ar fi avut ca punct de plecare romanul intitulat „Barabbas”, publicat in 1893, la Leipzig, nu poate fi primita.

Din fotocopia paginii de garda a acestei lucrari, depusa la dosar de catre intimat, rezulta ca este vorba despre o scriere in limba engleza, „Barabbas - A Dream of the World Tragedy”, or ceea ce a publicat intimatul este o lucrare in limba romana.

Nu numai ca intimatul nu a dovedit ca varianta publicata de el reprezinta o traducere din limba engleza a unui alt traducator decat L.C., dar din expertiza de specialitate efectuata in cauza s-a retinut identitatea perfecta a lucrarii publicate de parati sub titlul „Baraba” cu lucrarea tradusa de autorul reclamantei si publicata in anul 1924, sub titlul „Varava”.

1.  In raport cu aceasta situatie de fapt, instanta de apel trebuia sa constate ca a avut loc o incalcare a dreptului de utilizare a operei derivate, care a produs reclamantei un prejudiciu.

Incalcarea acestui drept s-a produs in anul 1991, sub imperiul Decretului nr. 321/1956, Legea nr. 8/1996 - invocata in recurs - intrand in vigoare ulterior.

Decretul nr. 321/1956 proteja, la randul sau, prin drept de autor traducerile operelor literare, in art. 10 alin. (1) lit. a), iar in art. 3, referindu-se la cuprinsul dreptului de autor, enumera dreptul de a consimti la folosirea operei de catre altii, precum si dreptul de a trage foloase patrimoniale din reproducerea si difuzarea operei.

Or, paratii au procedat la publicarea operei derivate avand ca autor pe L.C., fara acordul succesoarei in drepturi a acestuia, reclamanta P.C.L., fara a achita acesteia drepturile banesti cuvenite si zadarnicind astfel incercarea reclamantei de a incheia contractul de editare nr. 003, din 3 mai 1991, cu editura „O. 2001”, prin aparitia pe piata a editiei neautorizate.

1. In ceea ce priveste intinderea prejudiciului, s-au efectuat in cauza mai multe expertize, urmate de obiectiuni ale partilor si de explicatii ale expertilor.

Prima instanta a omologat expertiza efectuata de expertul P.V., care a determinat prejudiciul adus reclamantei ca fiind egal cu profitul realizat de parati de pe urma reproducerii operei literare.

In cauza s-a mai efectuat o expertiza de catre D.I. si S.N., refacuta ulterior, la solicitarea reclamantei.

Pentru calcularea prejudiciului expertii au retinut ca fiind necontestate urmatoarele

date:

Paratii au editat, in anul 1991, 56.800 exemplare ale cartii, pretul acestora insumand 6.532.000 lei.

La acest pret de vanzare au aplicat initial un procent de 12% din pretul volumelor publicate, iar apoi un procent de 25% din acest pret, ca fiind cota maxima de care putea beneficia reclamanta, in conformitate cu legislatia in vigoare la acea data; au dedus, de asemenea, impozitele pe venit si au reactualizat suma in raport cu indicele inflatiei pe perioada 1992-1997.

Atat reclamanta, cat si paratul P.D. au formulat in apel critici referitoare la cuantumul acordat de instanta, reclamanta imputand instantei ca pronuntand hotararea in anul 1999, nu a avut in vedere reactualizarea sumei pe perioada 1997-1999, iar paratul sustinand ca nu au fost respectate dispozitiile procedurale la efectuarea noii expertize, iar instanta nu a motivat de ce omologheaza o anumita expertiza si nu alta.

Intr-adevar, omologarea expertizei efectuate de expert este lipsita de temei.

Ceea ce a solicitat reclamanta prin cererea de chemare in judecata a fost o suma de bani corespunzatoare unui procent de 12% din pretul volumelor publicate fara autorizare, iar aceasta cerere nu a fost modificata pana la prima zi de infatisare.

Acest procent a fost avut in vedere de cei doi experti atunci cand, prin raportul intocmit la data de 22 octombrie 1998, au calculat un prejudiciu reactualizat cu coeficientul inflatiei, de 22.561.661 lei, la nivelul datei de 31 decembrie 1997.

Prin concluziile scrise depuse la dosar de paratul P.D. la data de 24 iunie 1999, anterior pronuntarii sentintei civile nr. 808, din 24 iunie 1998, a Tribunalului Bucuresti, sectia a III-a civila, acesta a solicitat in principal respingerea actiunii, iar in subsidiar, stabilirea unui prejudiciu de 485.981 lei, reactualizat la suma de 22.561.661 lei.

Este intemeiata si critica reclamantei, potrivit careia suma calculata la o data anterioara pronuntarii hotararii, neactualizata cu indicele inflatiei, nu asigura o reparare integrala a prejudiciului suferit.

Desi la dosar nu exista o expertiza care sa reactualizeze la zi suma de 22.561.661 lei, cuvenita reclamantului B.C.E. pentru considerentele anterior aratate, Inalta Curte a adoptat o solutie care sa tina seama de criticile gasite intemeiate ale ambelor parti litigante, de faptul ca procesul dureaza pe rolul instantelor din anul 1992, iar o casare cu trimitere ar prelungi si mai mult aceasta durata, precum si de dispozitiile art. 371

²

alin. (3) Cod procedura civila, introduse prin Legea nr. 219/2005, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 459/2006.

Textul invocat permite organului de executare sa procedeze, la cererea creditorului, la actualizarea obligatiei stabilite in bani, prin titlul executoriu, prevazand si criteriile aplicabile.

Pentru toate aceste considerente, Inalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta P.C.L. si continuat de B.E.C.E., si a modificat in parte decizia atacata, a schimbat in parte sentinta tribunalului si i-a obligat pe parati in solidar la plata sumei de 22.561.661 lei (ROL), suma calculata la data de 31 decembrie 1997, care va fi reactualizata la data platii.

Inalta Curte a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei si deciziei.