Obiectul si exercitarea actiunii civile in procesul penal. Raspunderea civila a inculpatului autor al accidentului rutier.

 

Obiectul actiunii civile in procesul penal este definit de art.19 alin.1 Cod procedura penala care statueaza ca ,, actiunea civila exercitata in cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la raspundere civila delictuala a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul actiunii penale.’’

Prin urmare, cum temeiul juridic al raspunderii civile delictuale il reprezinta comiterea unei fapte prevazute de legea penala, rezulta ca, alaturat raspunderii penale, raspunderea civila este o consecinta legala a comiterii infractiunii, astfel incat nu poate opera excluderea, eliminarea raspunderii civile a autorului infractiunii, ci, alaturat raspunderii penale, intervine si raspunderea civila a acestuia, cata vreme actiunea civila deriva din actiunea penala, iar disp. art. 19 alin. 1 cod procedura penala stabilesc ca raspunderea civila intervine pentru ,,prejudiciul produs prin comiterea faptei care constituie obiectul actiunii penale’’.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,

Decizia  penala nr. 971 din 16 octombrie 2015.

 

Prin sentinta penala nr. 126/21.05.2015 pronuntata de Judecatoria Racari, in baza art.  397 Cod procedura penala, raportat la art. 1357 si urm. Cod civil, a fost admisa in parte actiunea civila formulata de partea civila S.A.I. si in consecinta a fost obligat asiguratorul Carpatica Asigurari SA la plata catre partea civila S.A.I. a sumei de 24 000 lei, reprezentand daune morale.

Pentru a hotari astfel,  instanta de fond a retinut ca, sesizata fiind prin rechizitoriu, Judecatoria Racari a dispus, prin sentinta penala nr. 160/26.06.2014,   (ramasa definitiva prin respingerea apelului inculpatului, potrivit deciziei penale nr. 963/10.10.2014 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti) condamnarea inculpatului A.S.A. la pedeapsa inchisorii de 1 (un) an si 6 (sase) luni pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prev. de art. 184 al. 2 si 4 Cod penal, fapta comisa la data de 13.07.2012 in dauna persoanei vatamate constituita parte civila S.A.I.

In temeiul art. 81 cod penal din 1969, a suspendat conditionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de incercare de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni.

S-a dispus disjungerea actiunii civila exercitata in cauza de partea civila.

Solutionand actiunea civila disjunsa, judecatoria a retinut ca in cursul procesului penal, persoana vatamata S.A.I. a solicitat obligarea inculpatului, alaturi de asiguratorul  de raspundere civila la plata de daune materiale si morale si ca,  raportat la data savarsirii infractiunii, in cauza sunt aplicabile dispozitiile noului  cod civil referitoare la raspunderea civila delictuala.

S-a retinut ca potrivit raportului de expertiza medico legala din data de 15.10.2012 intocmit de Serviciul de Medicina Legala Dambovita, partea civila a suferit leziuni de violenta care au necesitat 85 – 90 de zile ingrijire medicala, in conditiile unei evolutii favorabile.

Din probele administrate in cauza nu a reiesit ca evolutia starii de sanatate a partii civile nu ar fi fost una favorabila, care sa fi necesitat un numar de zile de ingrijiri medicale mai mare decat cel indicat in raportul de expertiza medico – legala, astfel ca la stabilirea prejudiciului suferit au fost avute in vedere concluziile acestui raport si numarul de zile de ingrijiri medicale mentionate in cuprinsul acestuia, observandu-se totodata ca singurul martor audiat in latura civila nu a putut indica cuantumul exact al cheltuielilor efectuate de partea civila si ca la dosar nu se afla inscrisuri doveditoare (chitante, facturi fiscale) ale sumelor cheltuite de partea civila pentru achizitionarea medicamentelor sau pentru sedintele de recuperare de care se presupune ca a avut nevoie.

Astfel, instanta a apreciat ca prejudiciul material despre care partea civila sustine ca l-a suferit nu are un caracter cert sub aspectul intinderii sale si, in consecinta, nu este indeplinita una dintre cerintele repararii prejudiciului.

In ceea ce priveste prejudiciul nepatrimonial, instanta de fond a apreciat ca suma de 30.000 lei aferenta perioadei de 85 - 90 zile de ingrijiri medicale de care a avut nevoie pentru vindecarea traumelor produse de accident, reprezinta o acoperire integrala a acestui prejudiciu, respectand, totodata, principiul proportionalitatii, prin raportare la atingerea adusa, fara ca aceste sume sa reprezinte o imbogatire fara just temei, insa a avut in vedere ca proportia culpei inculpatului este de 80% in producerea leziunilor suferite de partea civila in urma accidentului de circulatie. In consecinta, inculpatul trebuie sa acopere 80% din valoarea prejudiciului (stabilit anterior ca fiind de 30.000 lei), respectiv suma de 24. 000 lei.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, partea civila S.A.I., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand in primul motiv de apel ca instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala prin faptul ca nu a conferit asiguratorului calitatea de parte responsabila civilmente, asa cum actualmente  se prevede in art. 86 cod procedura penala, cat si prin aceea ca a dispus obligarea exclusiva a asiguratorului la plata de daune morale, fara a dispune si obligarea inculpatului care este autorul faptei ilicite.

Apelul este fondat.

Examinand modul de rezolvare a actiunii civile disjunse, Curtea a constatat ca la primul grad de jurisdictie s-a realizat o gresita aplicare a disp. art.19 alin.1 Cod procedura penala care statueaza ca ,, actiunea civila exercitata in cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la raspundere civila delictuala a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin
comiterea faptei care face obiectul actiunii penale
’’, precum si a disp. art.19 alin.5 cod procedura penala care stabilesc ca „repararea prejudiciului material si moral se face potrivit dispozitiilor legii civile.”

Prin urmare, alaturat raspunderii penale, raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, ca o sanctiune specifica dreptului civil, este aplicabila pentru savarsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, prin intrunirea cumulativa a conditiilor reglementate de art. 1.357 – 1.371 din actualul Cod  civil, insa aceasta nu poate opera cu excluderea raspunderii civile a insasi autorului faptei ilicite, care este inculpatul impotriva caruia a fost exercitata actiunea penala.

Cu alte cuvinte, Curtea a apreciat ca nu se poate accepta solutia neantrenarii raspunderii civile a inculpatului autor al faptei ilicite, cata vreme raportul juridic de drept penal si deci actiunea penala exercitata impotriva inculpatului, constituie temeiul raspunderii sale civile delictuale, raspunderea civila a inculpatului  fiind o consecinta a raspunderii sale penale, ce decurge din comiterea infractiunii, iar infractiunea reprezinta, in planul raspunderii civile, izvorul raspunderii civile delictuale.

Asa fiind, cum temeiul juridic al raspunderii civile delictuale il reprezinta comiterea unei fapte prevazute de legea penala, Curtea a constatat ca, alaturat raspunderii penale, raspunderea civila este o consecinta legala a comiterii infractiunii, asa incat nu poate opera excluderea, eliminarea raspunderii civile a autorului infractiunii, ci, alaturat raspunderii penale, intervine si raspunderea civila a acestuia, cata vreme actiunea civila deriva din actiunea penala, iar disp. art. 19 alin. 1 cod procedura penala sunt suficient de clare, in acest sens, stabilind ca raspunderea civila intervine pentru ,,prejudiciul produs prin comiterea faptei care constituie obiectul actiunii penale’’, asa cum s-a specificat mai sus.

In aceste conditii, Curtea a observat ca in mod gresit instanta de fond a dispus obligarea exclusiva a asiguratorului de raspundere civila delictuala la plata de daune morale catre persoana vatamata constituita parte civila, ignorand in acest sens dispozitiile legale susmentionate care reprezinta temeiul antrenarii raspunderii civile a autorului faptei ilicite ce constituie infractiune, care, nu poate fi eliminat din raportul juridic de drept civil alaturat celui de drept penal ce a constituit obiectul sesizarii instantei, critica formulata din acest punct de vedere fiind intemeiata.

Si cea de-a doua critica formulata in cadrul acestui motiv de apel a fost apreciata ca fondata, mai exact cea privitoare la imprejurarea ca, dupa intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura penala, dispozitiile legale ce reglementeaza modul de solutionare a actiunii civile in procesul penal si care definesc partile in procesul penal, impun concluzia potrivit careia asiguratorul de raspundere civila delictuala are calitatea de parte responsabila civilmente.

Din acest punct de vedere, Curtea a observat  ca potrivit art.86 Cod proc. penala partea responsabila civilmente este definita ca fiind „persoana care potrivit legii civile are obligatia legala sau conventionala de a repara in intregime sau in parte, singura sau in solidar, prejudiciul cauzat prin infractiune si care este chemata sa raspunda in proces.”

In raport de aceasta dispozitie legala care se completeaza cu acelea ce reglementeaza modul de solutionare a actiunii civile in procesul penal, dupa cum s-a aratat mai sus ( art. 19-26 Cod proc. penala), s-a constatat ca, in conditiile reglementarii actuale, asiguratorul de raspundere civila delictuala are obligatia conventionala(in temeiul contractului de asigurare) de a repara prejudiciul creat prin infractiune, fiind astfel chemat sa raspunda in proces in calitate de parte responsabila civilmente, incetandu-si aplicabilitatea Decizia I/2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe calea recursului in interesul legii care a statuat ca „societatea de asigurare participa in procesul penal in calitate de asigurator de raspundere civila, iar nu ca parte responsabila civilmente sau garant al platii despagubirilor civile”.

Prin urmare, tinand seama de principiul activitatii normelor de procedura penala reglementat inclusiv de art. 13 Cod proc. penala, Curtea a constatat ca prin aceste dispozitii au fost eliminate controversele generate de aspectele privind calitatea procesuala in care figureaza asiguratorul de raspundere civila delictuala in procesul penal, stabilindu-se cu claritate ca acesta are calitatea de parte responsabila civilmente intrucat in temeiul obligatiei conventionale de asigurare, este chemat in proces sa raspunda in solidar cu inculpatul, pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

Asa fiind, criticile formulate in cauza au fost apreciate ca fondate, deoarece instanta de fond a realizat o gresita solutionare a actiunii civile disjunse, astfel incat s-a dispus admiterea caii de atac, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a Cod proc. penala, desfiintarea in parte a sentintei si solutionarea legala a actiunii civile in modalitatea obligarii in solidar a inculpatului si a asiguratorului de raspundere civila delictuala (in calitate de parte responsabila civilmente) la plata despagubirilor civile si a daunelor morale, consecinta a infractiunii comise de inculpat.

 

(Judecator Cristina Georgescu)