Neîndeplinirea condiţiilor de existenţă a provocării - circumstanţă atenuantă legală prev. de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal

 

Cuprins pe materii: Drept penal. Omor. Circumstanţe atenuante legale

Indice alfabetic: Circumstanţe atenuante legale

Temei de drept: art. 75 Cod penal

Inculpatul a solicitat prin motivele de apel reţinerea provocării, invocând ca şi act provocator atitudinea victimei de a-i reproşa un anumit incident anterior avut cu un văr de a-l victimei, precum şi atitudinea din ce în ce mai agresivă. Instanţa de fond în cuprinsul expunerii a analizat îndeplinirea condiţiilor stării de provocare, apreciind, în mod fondat că infracţiunea nu a fost săvârşită în stare de provocare, motivat de faptul că acţiunile victimei nu au fost susceptibile de a provoca o stare de tulburare puternică sau emoţie.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea constată că victima, prealabil înjunghierii, s-a aşezat pe masă în faţa scaunului pe care se afla inculpatul, a vorbit cu inculpatul aproximativ 4 minute, timp în care la un moment dat a pus mâna la gâtul inculpatului, fără a strânge sau a apăsa, iar, spre final, s-a apropiat de capul inculpatului, pe care l-a înlănţuit cu braţele, moment în care inculpatul a scos din buzunar cu cuţit şi i-a aplicat o lovitură în zona abdominală.

Este evident faptul că cele două acţiuni ale victimei, respectiv de a pune mâna la gâtul inculpatului şi apoi să-i înlănţuie capul cu braţele nu au fost acţiuni violente, neavând aptitudinea de produce în psihicul făptuitorului o tulburare sau emoţie care să-l determine să acţioneze.

Totodată, din imaginile înregistrate rezultă că inculpatul pe perioada discuţiei cu victima a ţinut mâna în buzunar, unde avea cuţitul, fiind pregătit pentru o eventuală lovitură, pe care a aplicat-o în momentul în care victima s-a apropiat de el.

Nici faptul că victima i-a reproşat un incident cu un verişor al acesteia, nu poate constitui un act provocator, întrucât acest reproş nu este apt să aduc atingere demnităţii inculpatului, cerinţă expres prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.


464/22.06.2018

Prin Sentinţa penală nr. 249/14.03.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a dispus următoarele:

„Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul X.

Condamnă pe inculpatul X. la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3(trei) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a), b) şi h) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit. a), b) şi h) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art.188 alin.1 Cod penal cu reţinerea art.41 alin.1 Cod penal şi aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală.

În baza art. 96 alin.4 Cod penal revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1(un) an şi 3(trei) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 33/03.02.2016 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin neapelare la data de 18.02.2016, şi dispune executarea acesteia.

În baza art.96 alin.5 şi art.43 alin.1 Cod penal, adaugă pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea de omor la pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr.33/03.02.2016 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin neapelare la data de 18.02.2016, urmând ca inculpatul X. să execute pedeapsa principală de 10 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3(trei) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a), b) şi h) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit. a), b) şi h) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestului preventiv, de la 16.07.2017 la zi.

În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.202 şi art.223 alin.2 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul X.”

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut:

„Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 06.09.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalului Iaşi a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului X., cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art.188 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal.

În fapt, prin rechizitoriu s-a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 15/16.07.2017 în jurul orelor 02.00, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, inculpatul X. i-a aplicat victimei Z. o lovitură cu un obiect tăietor/înţepător (cuţit) în zona abdominală, cauzându-i o hemoragie consecinţa unei plăgi înjunghiate abdominale cu secţiunea arterei iliace în evoluţia căreia a survenit o insuficienţă multiplă de organe care au condus la decesul victimei.

La primul termen, invocând dispoziţiile art.375 Cod procedură penală, inculpatul X. a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declarând că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută prin actul de sesizare a instanţei, apreciind că se impune doar schimbarea încadrării juridice.

Reţinând că în cauză nu este aplicabil art.377 alin.5 Cod procedură penală, precum şi faptul că, pentru justa soluţionare a cauzei şi pentru aflarea adevărului, se impune administrarea unor probe noi, instanţa, prin încheierea de la termenul din data 13.11.2017, a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.349 alin.2 Cod procedură penală şi a respins cererea inculpatului, dispunând efectuarea cercetării judecătoreşti.

Probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost contestate de părţi şi, în consecinţă, nu au fost readministrate în cursul cercetării judecătoreşti, rămânând câştigate cauzei conform dispoziţiilor art.374 alin.7 Cod procedură penală.

Inculpatul X. a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, la dosar fiind înaintate actele medicale, respectiv fişele de urgenţă, foile de observaţie şi protocoalele operatorii, de către unităţile medicale care au intervenit pentru salvarea victimei. De asemenea, inculpatul a solicitat şi administrarea probei cu expertiză medico-legală prin care să se stabilească o eventuală culpă medicală, probă respinsă de instanţă la termenul din data de 05.02.2018.

Referitor la proba testimonială propusă de partea civilă Y., instanţa, după ascultarea părţilor şi a procurorului, având în vedere recunoaşterea pretenţiilor civile de către inculpat, a renunţat la administrarea acesteia, apreciind că nu mai este utilă.

Coroborând materialul probatoriu administrat în cursul procesului penal, instanţa reţine următoarele:

Inculpatul X. (în vârstă de 23 de ani) şi victima Z. (în vârstă de 27 de ani) au muncit în străinătate şi, în luna iulie 2017, au revenit la locuinţa din ţară.

În seara de 15.07.2017, în jurul orei 2230-2300, atât inculpatul X., după ce a consumat băuturi alcoolice, cât şi victima Z. au mers la barul unde se aflau şi martorii.

După ce a mai consumat un pahar cu vin, inculpatul X. a ieşit pe terasa barului pentru a fuma o ţigară, aici întâlnindu-se cu victima Z., care se afla în stare de ebrietate. Între cei doi a început o discuţie referitoare la un conflictul pe care inculpatul l-a avut în luna ianuarie 2017 cu un văr al victimei, conflict soluţionat amiabil, prin retragerea de către inculpat a plângerii penale. Inculpatul şi victima s-au retras pe trotuarul din faţa barului, unde au continuat discuţia, iar apoi au revenit pe terasă, inculpatul X. aşezându-se pe o canapea, la o masă unde se aflau mai multe persoane. Victima Z. s-a aşezat în faţa inculpatului, pe masă, şi a reluat discuţia.

La un moment dat, victima s-a ridicat şi i-a pus mâna în gât inculpatului, dar şi-a retras-o foarte repede, fără a apăsa foarte tare. Enervat de insistenţa victimei, inculpatul X. a scos din buzunar un cuţit tip briceag, i-a deschis lama rabatabilă şi a lovit-o pe aceasta o singură dată în abdomen. Lovitura aplicată de inculpat a fost foarte rapidă, astfel încât nicio persoană de pe terasă nu a observat momentul în care inculpatul a lovit victima, sesizând doar faptul că victima Z. a căzut, cei prezenţi crezând iniţial că i s-a făcut rău. Apropiindu-se de victimă, martorii au observat urme de sânge pe tricou şi au sunat la numărul de urgenţă 112.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Paşcani, unde a suferit două intervenţii chirurgicale, iar apoi, urmare a complicaţiilor survenite, a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Sf. Spiridon din Iaşi. În această unitate medicală victima a fost supusă unei noi intervenţii chirurgicale, dar la data de 19.07.2017 a decedat.

În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală, prin raportul de necropsie nr.13369 din 31.08.2017 concluzionându-se că moartea victimei Z. a fost violentă şi s-a produs ca urmare a hemoragiei externe consecinţa secţiunii arterei iliace externe operată, în evoluţia căreia a survenit insuficienţă multiplă de organe. Prin acelaşi raport s-a stabilit că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp înţepător tăietor (posibil cuţit), direcţia de aplicare a loviturii fiind dinainte înapoi, în plan orizontal paramedian, poziţia victimă agresor putând fi în ortostatism şi faţă în faţă. Medicul legist a constatat că între leziunile traumatice constatate la necropsie şi deces există legătură directă de cauzalitate, leziunile pot data din 15/16.07.2017 şi moartea poate data din 19.07.2017.

Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă prin coroborarea probelor administrare atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe foto, raportul medico-legal de necropsie nr.13369 din 31.08.2017 al I.M.L. Iaşi, declaraţiile martorilor, imaginile surprinse de camerele de supraveghere din exteriorul barului, actele medicale înaintate la dosar de unităţile medicale care au intervenit pentru salvarea victimei şi declaraţiile date în calitate de suspect şi de inculpat de către X.

Astfel, inculpatul X., atât în cursul urmăririi penale, cât şi ulterior, în instanţă, a recunoscut faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, fiind enervat de insistenţa victimei Z., a scos cuţitul pe care îl avea în buzunar şi l-a lovit pe acesta, o singură dată, în zona abdomenului.

Referitor la poziţia procesuală adoptată de inculpat, instanţa reţine că la termenul din data de 13.11.2017 acesta a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, declarând că recunoaşte fapta aşa cum este descrisă prin rechizitoriu, dar apreciază că încadrarea juridică a acesteia este de lovituri cauzatoare de moarte. Cererea inculpatului a fost respinsă de instanţă, care a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art.377 alin.5 Cod procedură penală, impunându-se efectuarea cercetării judecătoreşti.

Ulterior efectuării cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu şi recunoscută prin declaraţia din 13.11.2017, declaraţie prin care inculpatul şi-a nu numai acţiunea de lovire a victimei, dar şi rezultatul acestei acţiuni constând în decesul victimei, astfel încât urmează să reţină în favoarea inculpatului dispoziţiile art.396 alin.10 Cod procedură penală.

Referitor la solicitarea apărării privind reţinerea provocării ca circumstanţă atenuantă, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art.75 Cod penal, constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămată, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Din textul legal rezultă că pentru reţinerea provocării drept circumstanţă atenuantă trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii: (1) infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, (2) această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi (3) provocarea să se fi produs prin violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. De asemenea, deşi legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o semnificaţie apropiată.

Se constată că provocarea este determinată de atitudinea victimei care trebuie să fie violentă, verbal sau fizic, şi aptă de a atinge imediat demnitatea individului sau să producă o puternică tulburare care să îl determine pe inculpat să lovească victima, aspecte care nu au fost dovedite în prezenta cauza. Astfel, deşi între victimă şi inculpat a avut loc o discuţie, aceasta a fost civilizată, calmă, iar gestul victimei de a-l prinde pe inculpat cu mâinile de gât, nu a fost unul violent, chiar inculpatul declarând că victima l-a apăsat uşor şi imediat i-a dat drumul. In consecinţă, instanţa constată că starea de nervozitate creată inculpatului de atitudinea victimei, stare constatată de martorul A., nu poate fi considerată o tulburare puternică, acţiunile victimei anterioare agresiunii nefiind susceptibile de un asemenea rezultat, astfel încât nu se justifică reţinerea provocării ca circumstanţă atenuantă.

In consecinţă, având în vedere cele reţinute şi făcând aplicarea dispoziţiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală, instanţa condamnă pe inculpatul X. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art.188 Cod penal şi cu reţinerea art.41 alin.1 Cod penal.

împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termenul legal, inculpatul X., care a criticat-o sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, invocând în esenţă următoarele:

Apelantul consideră că, raportat la modul concret în care s-a desfăşurat conflictul, respectiv victima i-a reproşat obsesiv un conflict al său cu vărul victimei, agresându-l verbal şi fizic, atitudine care era de natură să-i provoace o puternică tulburare, coroborat şi cu faptul că la un moment dat victima i-a pus mâna în gât, putea fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării. Chiar dacă instanţa de fond a apreciat că atitudinea provocarea nu se circumscrie definirii din Codul penal, ea trebuie avută totuşi în vedere, în opinia apelantului, ca o circumstanţă reală, care a avut o contribuţie majoră la evenimentul produs, neputând fi ignorată în contextul faptic descris.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, în raport de criticile formulate de apelant, dar şi din oficiu, în baza efectului devolutiv al apelului şi al limitelor sale, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Referitor la fondul cauzei, Curtea de Apel constată, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, că prima instanţă a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dându-se în drept o justă încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpatul X..

În ceea ce priveşte prima critică formulată de inculpatul apelant, respectiv că se impunea se reţine circumstanţa atenuantă legală a provocării, Curtea o constată a fi nefondată

Inculpatul a solicitat reţinerea provocării şi în faţa primei instanţe, invocând ca şi act provocator atitudinea victimei de a-i reproşa un anumit incident anterior avut cu un văr de a-l victimei, precum şi atitudinea din ce în ce mai agresivă. Instanţa de fond în cuprinsul expunerii a analizat îndeplinirea condiţiilor stării de provocare, apreciind, în mod fondat că infracţiunea nu a fost săvârşită în stare de provocare, motivat de faptul că acţiunile victimei nu au fost susceptibile de a provoca o stare de tulburare puternică sau emoţie.

Analizând imaginile înregistrate de camerele de supraveghere amplasate pe terasa barului „New Art Cafee”, Curtea constată că victima Z., prealabil înjunghierii, s-a aşezat pe masă în faţa scaunului pe care se afla inculpatul, a vorbit cu inculpatul aproximativ 4 minute, timp în care la un moment dat a pus mâna la gâtul inculpatului, fără a strânge sau a apăsa, iar, spre final, s-a apropiat de capul inculpatului, pe care l-a înlănţuit cu braţele, moment în care inculpatul a scos din buzunar cu cuţit şi i-a aplicat o lovitură în zona abdominală.

Este evident faptul că cele două acţiuni ale victimei, respectiv de a pune mâna la gâtul inculpatului şi apoi să-i înlănţuie capul cu braţele nu au fost acţiuni violente, neavând aptitudinea de produce în psihicul făptuitorului o tulburare sau emoţie care să-l determine să acţioneze.

Totodată, din imaginile înregistrate rezultă că inculpatul pe perioada discuţiei cu victima a ţinut mâna în buzunar, unde avea cuţitul, fiind pregătit pentru o eventuală lovitură, pe care a aplicat-o în momentul în care victima s-a apropiat de el.

Nici faptul că victima i-a reproşat un incident cu un verişor al acesteia, nu poate constitui un act provocator, întrucât acest reproş nu este apt să aduc atingere demnităţii inculpatului, cerinţă expres prevăzută de art. 75 alin. 1, lit. a Cod penal.

Inculpatul apelant a solicitat a se reţine ca o împrejurare atenuantă faptul că victima a fost cea care iniţiat discuţia cu el şi i-a făcut reproşuri, şi apoi s-a apropiat şi i-a pus mâna la gât şi apoi în jurul capului, însă aceste acţiuni ale victimei nu au avut un caracter agresiv, ţinând cont de şi de starea de ebrietate în care se afla şi nu sunt de natură a reduce gravitatea faptei ori periculozitatea persoanei inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, constatând a fi neîntemeiate motivele de apel invocate de către inculpatul X., Curtea dispune, în temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit. b din Codul de

procedură penală, respingerea apelului declarat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 249/14.03.2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, menţinută ca legală şi temeinică.