Neîndeplinirea cazului de micşorare a pedepsei în cursul executării acesteia, prevăzut de art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.

 

Cuprins pe materii: Procedură penală; contestaţie la executare

Indice alfabetic: Contestaţie la executare

Temei de drept: art. 19 din Legea nr. 682/2002; art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.

Pe calea contestaţiei la executare nu se poate obţine reducerea pedepsei de executat prin reţinerea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, mai ales că motivul invocat în contestaţie a fost supus atenţiei instanţei de apel, cu ocazia judecării cauzei pe fond, fiind respins, iar inculpatul neexercitând vreo cale de atac împotriva acestei respingeri sau a soluţiei pronunţate în apel.

Nu poate fi încălcată autoritatea de lucru judecat, întrucât prin invocarea reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 se urmăreşte o reducere a pedepsei rezultante în executarea căreia se află condamnatul contestator, iar prin această cerere se solicită tocmai o reindividualizare a pedepselor aplicate acestuia prin sentinţa penală a tribunalului, definitivă prin decizia penală a curţii de apel.

Pe calea contestaţiei la executare se pot soluţiona anumite incidente privind executarea, dar care sunt strict şi limitativ prevăzute în art. 598 Cod procedură penală, fără a se putea modifica soluţia care se bucură de autoritatea de lucru judecat, mai ales pentru motive care erau actuale anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, neputându-se transforma această contestaţie la executare într-o cale de atac neprevăzută de lege, pentru remedierea unei soluţii dispuse de instanţa de apel.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 60

CJ/06.06.2018

Tribunalul Iaşi, prin Sentinţa penală nr. 1693/20.12.2017, a dispus următoarele:

„În baza art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen., respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul X., deţinut în Penitenciarul Iaşi, în executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.12.2017.”

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

La data de 24.07.2017, pe rolul Tribunalului Iaşi s-a înregistrat contestaţia la executare formulată de contestatorul X., aflat în executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi.

În motivarea contestaţiei, condamnatul X a arătat că prin sentinţa penală nr. 27 din 12.01.2015 a Tribunalului Iaşi pronunţată în dosarul nr. XX74/99/2008**, definitivă prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

-
trafic de minori
, prev. de art. 13 alin.1, 3, 4 rap. la art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41

alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice, persoane vătămate A., B), la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani;

• trafic de minori,
  prev. de art.
  
  13 alin. 1, 3 rap. la art. 12 alin. 1. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice, persoană vătămată C.), la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 2 ani;
• aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1, 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa principală de 10 (zece) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal din 1969, pedepsele stabilite prin această sentinţă, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, inculpatul X. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 12 (doisprezece) ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 14 (paisprezece) ani închisoare.

Aceeaşi soluţie a fost menţinută de Curtea de Apel Iaşi, instanţa de apel trecând peste solicitarea sa de a efectua o adresă la DIICOT Serviciu Teritorial Iaşi pentru ca acesta să comunice dacă poate să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă ca urmare a formulării unui denunţ.

Deşi această cerere a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa de apel a respins-o în mod nefundat având în vedere că acest răspuns poate fi trimis doar prin intermediul instanţei de judecată.

În motivarea cererii, condamnatul contestator a arătat că înţelege să solicite aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, modificată prin OUG 157/2005, în forma în vigoare la data formulării denunţului şi că solicită reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. S-a arătat că se invocă dispoziţiile art. 2 lit. a, pct. 2 şi ale art. 2 lit. h din Legea 682/2002 şi că aplicarea dispoziţiilor legale privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă este imperativă, dispoziţiile art. 19 din Legea 682/2002 având caracter obligatoriu.

Referitor la mijlocul procedural prin care denunţătorul poate solicita aplicarea acestor dispoziţiile legale, mai ales în contextul în care hotărârea de condamnare a denunţătorului devine definitivă anterior datei la care se soluţionează în mod definitiv cauza în care s-a formulat denunţul, contestatorul a susţinut că în practica judiciară s-au conturat două opinii. S-a considerat că aplicarea acestui text de lege poate fi făcută pe calea contestaţiei la executare, fiind incidente dispoziţiile art. 598 lit. d C.proc.pen., fie pe calea revizuirii întrucât este vorba de o împrejurare nouă, necunoscută instanţei la momentul soluţionării fondului cauzei.

În ipoteza soluţionării în mod definitiv a cauzei penale privind pe denunţător ulterior celei în care a formulat denunţul, aplicarea art. 19 se va face în cursul procesului.

Contestatorul a arătat că, deşi a solicitat Curţii de Apel Iaşi să solicite relaţii de la DIICOT pentru a dovedi incidenţa, în cazul său, a dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002, acest lucru i-a fost refuzat în mod nejustificat. A mai arătat că s-ar crea o situaţie de discriminare în ceea ce îl priveşte dacă cererea sa ar fi respinsă pe motiv că soluţia dată în cauza penală în care a avut calitatea de denunţător a rămas definitivă anterior condamnării sale întrucât nu îi poate fi imputată lui această situaţie. S-a arătat, în susţinerea acestei opinii că pentru situaţii juridice identice, soluţiile instanţei trebuie să fie identice, indiferent de data la care se judecă cauze penală având ca obiect infracţiunea denunţată (decizia nr. 86/2003 a curţii Constituţionale). De altfel, în art. 19 din Legea 682/2002 nu face nicio distincţie cu privire la momentul la care se aplică această cauză de reducere a pedepsei.

Mai arată petentul că reţinerea faptului condamnării unei persoane pe baza denunţului lui X., în condiţiile art. 19 din legea 682/2002, conduce la constatarea netemeiniciei sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Iaşi, deoarece are ca efect pronunţarea unei soluţii de fond care stabileşte o altă răspundere penală a acestuia.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.

La cerere a fost ataşată sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului Iaşi şi decizia nr. . 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul constată că este nefondată contestaţia la executarea sentinţei penale nr. 27/2015 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi formulată de petentul X, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 27 din 12.01.2015 a Tribunalului Iaşi pronunţată în dosarul nr. XX74/99/2008**, definitivă prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

• trafic de minori,
  prev. de art. 13 alin.1, 3, 4 rap. la art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice, persoane vătămate A., B), la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani;
• trafic de minori,
  prev. de art.
  
  13 alin. 1, 3 rap. la art. 12 alin. 1. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice, persoană vătămată C.), la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 2 ani;
• aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1, 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa principală de 10 (zece) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal din 1969, pedepsele stabilite prin această sentinţă, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, inculpatul X. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 12 (doisprezece) ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 14 (paisprezece) ani închisoare.

Prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi prin care a fost respins apelul inculpatului X., s-a reţinut (fila 56 paragrafele 4,5 şi 6) motivele pentru care s-a respins solicitarea inculpatului de la acel moment de a se solicita date cu privire la incidenţa în favoarea sa a dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002. Reţine, deci, Tribunalul că motivul invocat ca şi cauză de micşorare a pedepsei era actual anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente privind executarea limitativ prevăzute de art.598 C.proc.pen. cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor, fără însă a putea schimba sau modifica soluţia ce se bucură de autoritatea de lucru judecat.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată o contestaţie la executare, legiuitorul a urmărit sa nu permită transformarea acestui mijloc procesual într-o modalitate de împiedicare a procedurii normale de punere in executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se refera la executarea hotărârii intrate in puterea lucrului judecat,
fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia dată pe fondul cauzei.

Potrivit art.598 alin.1 C.proc.pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face in următoarele cazuri:

1. când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitiva;
2. când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzuta in hotărârea de condamnare;
3. când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;
4. când se invoca amnistia, prescripţia, graţierea sau orice alta cauza de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Deşi la litera „d” teza finala a art.598 C.pr.pen. se prevede ca motiv de contestaţie la executare, printre altele, orice alta cauza de stingere sau micşorare a pedepsei, totuşi cererea petentului de reindividualizare a pedepsei aplicate printr-o hotărâre rămasa definitivă, in sensul reducerii cuantumului acesteia ca urmare a reţinerii prevederilor art.19 din Legea nr. 682/2002, nu poate constitui un motiv din cele prevăzute si enumerate mai sus si care sa poată fi luat in considerare in cadrul contestaţiei la executare, având in vedere ca o astfel de solicitare presupune modificarea soluţiei de condamnare pronunţate de instanţa de fond din moment ce implica o reapreciere a cuantumului pedepsei aplicate (cu luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei), ceea ce ar fi inadmisibil pe calea prezentei proceduri.

Pe de altă parte, instanţa reţine că în cauză nu se invocă intervenirea unei cauze de micşorarea a pedepsei ulterior rămânerii definitive a soluţiei de condamnare. Petentul susţine, iar instanţa constată analizând cuprinsul deciziei penale nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi (pagina 46 paragrafele 4, 5 şi 6) că motivele invocate de petent erau de actualitate anterior momentului la care hotărârea de condamnare a devenit definitivă. Astfel, nu se poate vorbi de intervenirea unei cauze de micşorare a pedepsei în cursul executării pentru a atrage incidenţa, cel puţin la nivel teoretic, a cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.

Pe de altă parte, reţine Tribunalul că petentul X avea posibilitatea de a solicita aplicarea acestor dispoziţii legale pe parcursul judecării cauzei penale în care a fost condamnat. Orice nemulţumire faţă de soluţia dată de instanţa de condamnare faţă de o astfel de solicitare putea şi trebuia contestată în cadrul legal (exercitarea căii de atac ordinară sau extraordinară prevăzută de lege). A solicita remedierea unei soluţii dispuse de instanţa de apel în cadrul contestaţiei la executare presupune transformarea acestui mijloc procesual într-o cale de atac neprevăzută de lege.

Pentru aceste motive, în baza art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen., Tribunalul respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul X., deţinut în Penitenciarul Iaşi, în executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., instanţa de fond obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.”

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie X., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea contestaţiei, contestatorul X. arată că în mod greşit instanţa de fond i-a respins cererea sa de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pe această cale, a contestaţiei la executare. Consideră contestatorul X. că aceasta este o cauză de micşorare a pedepsei şi din moment ce instanţa de fond şi apel, la judecarea cauzei anterior rămânerii definitive, nu i-a operat reducerea pedepsei, aceasta se poate face pe această cale.

Solicită contestatorul X. reducerea pedepsei de executat ca efect al reţinerii dispoziţiilor legale arătate.

Legal citat la locul de deţinere, contestatorul X. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nu au fost depuse probe noi în susţinerea contestaţiei.

Examinând actele şi lucrările cauzei prin prisma motivelor invocate în contestaţie, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea apreciază ca nefondată contestaţia, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

În mod corect şi în concordanţă cu materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că motivul invocat de petentul X. nu este o cauză de micşorare a pedepsei intervenită în cursul executării pedepsei pentru a atrage incidenţa cazului de executare, prevăzut de art. 598 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală şi a respins ca nefondată contestaţia.

Se poate observa în cauză că, în faţa instanţei de apel acesta a cerut, dar instanţa i-a respins, motivat, solicitarea de relaţii de la D.I.I.C.O.T., privind incidenţa în favoarea sa a dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002, iar acesta nu a exercitat vreo cale de atac împotriva acestei respingeri sau a soluţiei pronunţate în apel.

Prin adresa nr. 1732/II/1/2017 din 13.10.2017 la solicitarea instanţei în această cauză, D.I.I.C.O.T.- serviciul Teritorial Iaşi precizează că numitul X. a avut calitatea de denunţător în dosare aflate pe rolul instanţei şi beneficiază de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

S-a reţinut temeinic şi legal de către instanţa de fond că nu poate fi încălcată autoritatea de lucru judecat, întrucât prin invocarea reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 se urmăreşte o reducere a pedepsei rezultante în executarea căreia se află condamnatul contestator X., iar prin această cerere se solicită tocmai o reindividualizare a pedepselor aplicate acestuia prin sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iaşi.

Pe calea contestaţiei la executare se pot soluţiona anumite incidente privind executarea, dar care sunt strict şi limitativ prevăzute în art. 598 Cod procedură penală, fără a se putea modifica soluţia care se bucură de autoritatea de lucru judecat, mai ales pentru motive care erau actuale anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, neputându-se transforma această contestaţie la executare într-o cale de atac neprevăzută de lege, pentru remedierea unei soluţii dispuse de instanţa de apel.

Pentru aceste considerente, apreciind ca temeinică şi legală soluţia instanţei de fond, Curtea respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul X. împotriva sentinţei penale nr. 1693/2017 din 20.12.2017 a Tribunalului Iaşi, pe care o menţine.

Reţinând culpa procesuală a contestatorului X. în declararea căii de atac de faţă, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în contestaţie.