Neindeplinirea obligatiei locatorului privind depunerea declaratiei de actualizare a valorii constructiei

In consens cu dispozitiile fiscale aplicabile, cele ale art. 253 alin. 3 indice 1 din Codul fiscal, in cazul cladirii la care au fost executate lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, de catre locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligatia sa comunice locatorului valoarea lucrarilor executate pentru depunerea unei noi declaratii fiscale, in termen de 30 de zile de la data terminarii si receptionarii lucrarilor executate in baza autorizatiei de construire, in scopul recalcularii bazei pentru impozitul pe constructii.

Prin
sentinta nr. 2462 din data de 05 septembrie 2014, pronuntata de Tribunalul Dolj, in dosarul nr.11560/63/2013
, a respins exceptia prescriptiei dreptului de a stabili obligatii fiscale in ce priveste diferenta de impozit pentru anul 2007, in suma de 1382,32 lei si majorarile aferente.

A admis in parte contestatia formulata de reclamanta U.J.C.C D., in contradictoriu cu paratii MUN. C. PRIN PRIMAR si PRIMARUL MUN. C. - D. I. T., avand ca obiect anulare act administrativ.

A anulat partial Dispozitia nr. 3443/04.06.2013 emisa de Primarul Mun. C. si partial Decizia de impunere nr. 43516/18.03.2013, precum si Raportul de Inspectie Fiscala nr. 43513/18.03.2013 intocmite de Primarul Mun. C. - D. I. T., in ceea ce priveste suma de 2868,13 lei reprezentand impozit suplimentar aferent modernizarii spatiului situat in C., str. U. nr. xx si suma de 3769,33 lei reprezentand accesorii aferente.

A obligat paratii la plata catre reclamanta a sumei de 2200 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs paratii MUN. C. PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUN. C.-D. I. T. criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.

In fapt, prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 11560/63/2013, reclamanta U.J.C.C.D. a chemat in judecata pe recurentii parati, solicitand instantei de judecata ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea dispozitiei nr. 3443/04.06.2013, a deciziei de impunere nr. 43516/18.03.2013 si a raportului de inspectie fiscala nr. 43513/18.03.2013. Prin sentinta nr. 2462 pronuntata la data de 05.09.2014 de catre Tribunalul Dolj in dosarul nr. 11560/63/2013 a fost admisa in parte contestatia formulata si s-a dispus anularea partiala a dispozitiei nr. 3443/2013 si partial decizia de impunere nr. 43516/2013, precum si raportul de Inspectie Fiscala nr. 43513/2013, in ceea ce priveste suma de 2868,13 lei reprezentand impozit suplimentar aferent modernizarii spatiului situat in C., str. U., nr. xx si suma de 3769,33 lei reprezentand accesorii aferente. Critica solutia instantei de fond pentru urmatoarele motive: in urma raportului de inspectie fiscala nr. 43513/18.03.2013 au fost stabilite debite suplimentare in suma de 5.068,32 lei la care s-au calculat accesorii in cuantum de 6.648,81 lei .

Debitele mentionate sunt aferente modernizarilor retinute prin inspectia fiscala in cuantum de 102.394 lei, efectuate de chiriasul B. G. SA la spatiul situat in strada U. nr. xx, inchiriat de la U. J. C. C. D.

Masa impozabila in cuantum de 102.394 lei a fost stabilita potrivit art. 253 alin 3. din Legea 571/2003 rep. cu modificarile si completarile ulterioare care specifica : "in cazul cladirii la care au fost executate lucrari de reconstituire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere de catre locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligatia sa comunice locatorului valoarea lucrarilor executate pentru depunerea unei noi declaratii fiscale, in termen de 30 de zile de la data terminarii lucrarilor respective.

Instanta de judecata a dispus efectuarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii lucrarilor efectuate de catre locatar, desi pentru astfel de lucrari a fost emisa autorizatie de construire, iar lucrarile efectuate au fost receptionate in conformitate cu prevederile H.G. nr. 274/1994.

Practic prin solutia adoptata instanta de judecata a inteles sa intre pe fondul unui alt act administrativ, respectiv autorizatia de construire si sa analizeze legalitatea acesteia prin prisma lucrarilor efectuate, desi nu a fost investita cu o astfel de cerere .

Desi se retine faptul ca nu toate lucrarile efectuate au reprezentat lucrari de modernizare, prin considerentele hotararii instanta se refera la lucrarile de modernizare, incluzand prin termenul folosit toate lucrarile efectuate.

Consiliile locale adopta hotarari, in cursul fiecarui an, privind stabilirea cotei pe baza careia se calculeaza impozitul pe cladiri datorat de persoanele juridice, in conditiile legii. in cazul municipiului Bucuresti, aceasta atributie se indeplineste de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Prin lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, astfel cum sunt mentionate la art. 253 alin. (31) din Codul fiscal, se intelege acele lucrari care au ca rezultat cresterea valorii cladirii respective cu cel putin 25%.

In cazul in care valoarea lucrarilor de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere nu depaseste 25% din valoarea cladirii, locatarul nu are obligatia sa o comunice locatorului.

In cazul in care in cursul unui an fiscal se efectueaza mai multe lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, a caror valoare individuala este sub 25%, dar cumulat depaseste acest procent, locatarul are obligatia de a comunica locatorului valoarea totala, in termen de 30 zile de la data la care se atinge acest nivel .

Recurentul indica si criteriile de stabilire a impozitului in cota majorata, pentru persoanele juridice ce nu au efectuat reevaluarea in ultimii 3 ani, respectiv 5 ani anteriori anului fiscal de referinta .

In drept, recurentul a solicitat aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 4 si pct. 6 NCPC .

Prin intampinarea depusa la dosar, intimata contestatoare U. J. C. C. D. a solicitat respingerea recursului declarat, ca nefondat .

In aparare, intimata arata ca motivele de recurs sunt nefondate, instanta de fond administrand probatorii cu privire la intinderea valorii modernizarilor si calculul accesoriilor fiscale, fara a analiza efectele autorizatiei de construire, necontestate in cauza .

Arata ca, intrucat din adresa locatarului nu rezulta clar care au fost lucrarile de modernizare efectuate si care intra sub incidenta art. 253 Cod Fiscal si in raport de contestarea sumei ce constituie baza de impunere, se impunea lamurirea aspectelor de fapt, cu atat mai mult cu cat locatarul a comunicat ca nu detine alte inscrisuri cu privire la cuantumul modernizarilor efectuate .

Apreciaza ca solutia pronuntata asupra cererii accesorii privind cheltuielile de judecata respecta dispozitiile art. 453 NCPC .

In ceea ce priveste celelalte sustineri in recurs, intimata arata ca acestea sunt expuneri ale art. 253 din Legea 571/2003 si ale normelor metodologice, neputand constitui motive de recurs, iar pe de lata parte a fost demonstrata respectarea acestora in cauza.

Apreciaza ca o dovada in plus faptul ca recurentii nu au formulat intampinare in fata instantei de fond, nu au formulat obiectiuni fata de concluziile raportului de expertiza judiciara si nu au indicat motivele de nelegalitate invocate in recurs.

Recurentii nu au formulat raspuns la intampinare.

Analizand motivele de recurs cu aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 4 si pct. 6 NCPC, Curtea constata recursul a fi fondat, in limita urmatoarelor considerente:

Curtea constata ca aceasta critica, pe langa faptul ca nu priveste o limitare a controlului judecatoresc, in conditiile in care autorizatia de construire constituie un act administrativ si este supusa controlului judiciar, sustine in esenta, depasirea obiectului actiunii in contencios administrativ ; din acest punct de vedere, Curtea constata ca dispozitiile art. 267 din Codul Fiscal reglementeaza obligatia de plata a taxei pentru eliberarea autorizatiei de construire, taxa ce se calculeaza la valoarea lucrarilor de construire declarate, taxa ce se plateste anticipat, dar ulterior finalizarii lucrarilor de construire se depune o declaratie finala ce prezinta valoarea reala a lucrarilor autorizate si executate in intregime.

Curtea retine totodata si faptul ca, potrivit constatarilor RIF, in speta organul fiscal a retinut baza de impunere in vederea stabilirii intinderii impozitului pe cladiri, prin preluarea valorii finale a lucrarilor de construire, declarata de catre locatar.

Astfel, in conditiile in care cele doua sarcini fiscale prezinta natura, conditii si efecte fiscale diferite (cu aplicarea art. 253 din Codul fiscal, ce urmeaza a fi expusa in analizarea motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 NCPC), nu poate fi retinuta incalcarea art. 488 alin. 1 pct. 4 NCPC, in speta.

In ceea ce priveste art. 488 alin. 1 pct. 6 NCPC, Curtea urmeaza sa constate ca, potrivit RIF, impozitul pe cladiri stabilit suplimentar incepand cu anul 2007 se raporteaza la efectele contractului de inchiriere incheiat intre intimata in calitate de locator si B. G. SA in calitate de locatar, act juridic in baza caruia tertul locatar a realizat lucrari de amenajare si modernizare a imobilului, in valoare de 102.394,00 lei, lucrari receptionate la data de

2007. (procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 519 din 15.03.2007 aflat la fila 24 din dosarul de fond), constatandu-se ca lucrarile au fost executate conform proiectului avizat (pct. 6 din procesul verbal mai sus mentionat).

Totodata, Curtea constata si faptul ca, potrivit autorizatiei de construire nr. 666 din

2007. (fila 32 dosar fond), categoriile de lucrari autorizate au constat in schimbare de destinatie din spatiu comercial in sediu de banca, realizare de modificari nestructurale - recompartimentare birouri, activitati bancare, amplasare firma luminoasa, cu conditia respectarii conditiilor impuse prin expertiza tehnica nr. 30/2007 .

Dispozitiile fiscale aplicabile sunt cele ale art. 253 alin. 3 indice 1 din Codul fiscal, potrivit carora in cazul cladirii la care au fost executate lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, de catre locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligatia sa comunice locatorului valoarea lucrarilor executate pentru depunerea unei noi declaratii fiscale, in termen de 30 de zile de la data terminarii lucrarilor respective.

La momentul receptionarii lucrarilor si pe parcursul termenului de 30 de zile, reglementat de art. 253 din Codul fiscal, in vederea indeplinirii obligatiei de declarare, erau in vigoare disp. pct. 54 din Normele Metodologice aprobate prin HG 44/2004, in forma completata prin art. I lit. H, pct. 26 din HG 1861/2006 (text in forma aplicabila incepand cu data de 01.01.2007), in cazul cladirilor care fac obiectul contractelor de concesionare sau de inchiriere, valoarea lucrarilor executate de catre locatar, de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, prevazuta de art. 253 alin. (3) din Codul fiscal, este valoarea reala declarata a lucrarilor pentru regularizarea taxei pentru eliberarea autorizatiei de construire. Din punct de vedere fiscal, locatorul depune o noua declaratie fiscala in termen de 30 de zile de la data intocmirii procesului-verbal de receptie, dupa cum acesta este persoana fizica sau juridica, dupa caz.

Ori, in speta, valoarea reala declarata a lucrarilor, pentru regularizarea taxei pentru eliberarea autorizatiei de construire este cea retinuta de catre organul fiscal, in cuantum de 102.394,00 lei .

Curtea constata si faptul ca, din examinarea obiectului autorizatiei de construire nr. 666/2007 rezulta ca lucrarile autorizate intra in categoria lucrarilor de modificare a constructiei, vizate de dispozitiile art. 253 din Codul Fiscal .

Totodata, Curtea retine ca intimate contestatoare a invocat necesitatea stabilirii bazei de impunere prin raportare la criteriile de retinere a sporului de valoare adus imobilului prin raportare la categoriile de lucrari realizate de catre locatar, iar prima instanta, desi a analizat prin considerente, aplicabilitatea art. 23 din Codul de procedura fiscala a prezentat considerente straine asupra aplicarii pct. 54 din HG 44/2004, astfel cum a fost modificat prin HG 670/2012 .

Din acest punct de vedere, Curtea constata ca, potrivit pct. 54 din norme, astfel cum a fost modificat prin art. I, lit. F, pct. 4 din HG 670/2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 481 din 13.06.2012 si intrata in vigoare la aceasta data, conform art. IV, prin lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, astfel cum sunt mentionate la art. 253 alin. (31) din Codul fiscal, se intelege acele lucrari care au ca rezultat cresterea valorii cladirii respective cu cel putin 25%. In cazul in care valoarea lucrarilor de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere nu depaseste 25% din valoarea cladirii, locatarul nu are obligatia sa o comunice locatorului. In cazul in care in cursul unui an fiscal se efectueaza mai multe lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, a caror valoare individuala este sub 25%, dar cumulat depaseste 25%, locatarul are obligatia de a comunica locatorului valoarea totala, in termen de 30 de zile de la data la care se atinge acest nivel.

Ori acest text nu era in vigoare la data nasterii obligatiei fiscale .

Avand in vedere aceste considerente si vazand dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 6 coroborat cu art. 498 alin. 1 NCPC, Curtea a admis recursul declarat, a casat in tot sentinta atacata, iar in rejudecare a dispus respingerea contestatiei formulate, ca neintemeiata .

(Decizia 389/28.01.2015 - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, rezumat judecator Lavinia Barbu).