Închiderea procedurii – institutie de credit in faliment

 

Art. 237

(1)
Procedura falimentului va fi închisă de judecătorul-sindic, la solicitarea lichidatorului judiciar, printr-o hotărâre de închidere, atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea instituţiei de credit în faliment au fost distribuite şi când fondurile nereclamate de către cei îndreptăţiţi, în termen de 90 de zile de la data raportului final, au fost depuse de lichidatorul judiciar la Trezoreria Statului, iar extrasul de cont va fi depus la judecătorul-sindic. Hotărârea va fi comunicată în scris sau în presă, în cel puţin două ziare de circulaţie naţională, tuturor părţilor implicate.

(2)
După intrarea în faliment a instituţiei de credit debitoare, lichidatorul judiciar va depune spre păstrare la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti documentele instituţiei de credit debitoare, arhivate potrivit prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr.
16/1996
, cu modificările şi completările ulterioare. În termen de 60 de zile lucrătoare de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii falimentului, lichidatorul judiciar va depune la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti restul de documente ale instituţiei de credit debitoare.

 

Comentariu

 

Spre deosebire de reglementarea de drept comun în materie, închiderea procedurii falimentului instituţiei de credit impune trecerea unui termen de 90 de zile de la data raportului final pentru reclamarea fondurilor de către persoanele îndreptăţite la distribuire în loc de termenul de drept comun de 30 de zile prevăzut de art. 168 din lege, dată fiind caracteristica activităţii unei instituţii de credit şi impactul economic şi social al unei asemenea proceduri de faliment.

Spre deosebire de destinaţia pe care o capătă fondurile nereclamate în cazul entităţilor de drept comun, în cazul închiderii procedurii falimentului unei instituţii de credit sumele nereclamate nu se depun de lichidator în contul aferent fondului de lichidare, ele trebuind depuse la Trezoreria Statului.

Cu toate că textul de lege nu face trimitere la textul de drept comun şi că aparent secţiunea dedicată închiderii procedurii falimentului instituţiilor de credit este derogatorie de la prevederile de drept comun, apreciem că prevederile art. 174 din lege sunt aplicabile, nefiind restricţionate expres de reglementarea specială şi nici incompatibile cu aceasta.

Hotărârea de închidere a procedurii se va comunica în scris sau în presă (minim două ziare de circulaţie naţională) tuturor părţilor implicate. Aşadar pe lângă modalităţile de drept comun, legiuitorul instituie mijloace suplimentare de publicitate a închiderii procedurii, dată fiind importanţa pentru circuitul economic şi pentru mediul social a unor astfel de debitori şi pentru a asigura posibilitatea unui control cât mai bun al creditorilor cu privire la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.

Lichidatorul va fi obligat ca, în termenul legal de 60 de zile de la închiderea procedurii, să depună la direcţia arhivelor naţionale, judeţene sau, după caz, a municipiului Bucureşti restul documentaţiei instituţiei de credit spre a fi prelucrată şi păstrată potrivit reglementărilor în materie.

 

 

Alte dispoziţii

 

Art. 238

Persoanele care trebuie să primească sau să transmită informaţii în legătură cu procedurile de informare ori de consultare prevăzute în prezentul capitol au obligaţia de a păstra secretul profesional potrivit prevederilor art. 3 şi 52 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi a celor cuprinse în titlul II cap. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia oricăror autorităţi judiciare cărora li se aplică prevederile naţionale în vigoare.

 

Comentariu

 

Aşadar, de principiu, pentru colaborarea cu autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene, informaţiile furnizate de respectivele autorităţi vor face obiectul secretului profesional, astfel cum este acesta reglementat de art. 52 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale art. 111 -121 din OUG nr. 99/2006, însă doar autorităţilor administrative, cele judiciare trebuind să se alinieze prevederilor naţionale în materie, astfel cum prevăd reglementările la nivel european, respectiv ale Directivei 2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit.

 

Art. 239

În cazul intrării în faliment, pentru scopuri statistice, instituţiile de credit vor fi considerate ca aparţinând în continuare sectorului bancar. Raportările care trebuie întocmite şi transmise de către lichidatorul judiciar Băncii Naţionale a României, periodicitatea şi modalitatea de transmitere a acestora vor fi stabilite prin norme de către Banca Naţională a României.

 

Comentariu

 

Chiar şi după intrarea în faliment instituţia de credit va aparţine în continuare de sistemul bancar, cu toate obligaţiile de raportare către BNR. Utilitatea este atât statistică, declarată în scopul reglementării, cât şi, prin finalitate, de cunoaştere a unor consecinţe al falimentului instituţiilor de credit care să ajute BNR în calitatea sa de autoritate de supraveghere şi reglementare.

 

Art. 240

În privinţa contractelor financiare calificate şi a operaţiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală încheiate de o instituţie de credit se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 89.

 

Comentariu

 

Prevederile art. 89 din lege sunt suficient de adecvate pentru a putea fi aplicabile şi în materia insolvenţei instituţiilor de credit.

 

Art. 241

În actele normative în vigoare, sintagma „procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit" se înlocuieşte cu sintagma „procedura falimentului instituţiilor de credit", corespunzător prevederilor prezentului capitol.

 

Comentariu

 

Astfel cum era firesc, dat fiind că instituţiilor de credit li se aplică strict procedura falimentului, toate prevederile actelor normative mai vechi care fac încă referire la „procedura reorganizării” trebuie adaptate corespunzător soluţiei legiuitorului.