Motivul contestatiei in anulare privind existenta probelor la dosarul de fond cu privire la o cauza de incetare a procesului penal

Codul de procedura penala: art. 426

Contestatia in anulare constituie o cale extraordinara de atac, prin care pot fi reparate erori de neinlaturat pe alte cai, si anume anularea pentru vicii, nulitati privind actele de procedura si nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Un prim motiv invocat de catre contestator este acela ca, instanta de apel, la termenul deliberarii din data de 19.02.2015, nefiind intrunita unanimitatea in adoptarea solutiei asupra chestiunilor supuse deliberarii, a repus cauza pe rol potrivit art. 394 alin.(5) C.pr.pen. pentru reluarea judecarii in complet de divergenta, dar in cuprinsul deciziei penale nr. 361/2015 din 27 martie 2015, nu se face referire la opinia separata care a determinat neintrunirea unanimitatii completului de deliberare in adoptarea solutiei, si nu s-a facut vorbire despre motivarea acestei opinii separate.

Acest motiv nu se circumscrie niciunui caz de contestatie in anulare prevazut de art. 426 alin. (1) C.pr.pen. neputand astfel fundamenta admiterea caii extraordinare de atac formulate. Pe de alta parte, motivul invocat este si nefondat, in conditiile in care, in complet de divergenta hotararea se poate lua cu unanimitate dispozitiile art. 394 alin. (1) - (3) C.pr.pen. fiind aplicabile si in cazul reluarii judecatii in complet de divergenta potrivit art. 394 alin. (5).

Contestatorul a invocat in continuare cazul prev. de art.426 alin.(1) lit. b) C.pr.pen.

Acest motiv al contestatiei in anulare vizeaza situatia:„cand inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal”. Se observa pe de o parte, ca textul de lege face referire la existenta la dosar a unor probe, pe care instanta, care a pronuntat hotararea definitiva nu le-a observat, iar pe de alta parte, aceste probe ar conduce la incetarea procesului penal, existand o cauza de nepedepsire.

Din cuprinsul normei legale mai sus enuntate, dar si din punct de vedere al probatoriului pentru motivul contestatiei in anularea invocat, se cere ca, probele referitoare la solutia de incetare a procesului penal sa existe la dosar, instanta care solutioneaza contestatia in anulare neputand modifica incadrarea juridica ori starea de fapt, decat daca in urma admiterii unei contestatii in anulare pentru alte motive decat cel invocat, s-ar proceda la rejudecarea cauzei.

Contestatorul invoca in sprijinul acestui caz prevederile art. 426 alin.(1) lit. b) C.pr.pen. imprejurarea ca instanta de fond in mod corect ar fi sesizat faptul ca in faza de urmarire penala, intreg probatoriul a fost defectuos administrat, iar in cauza exista numeroase lacune si erori, sau ca instanta de apel ar fi retinut o cu totul alta stare de fapt.

Aceste motive nu se circumscriu insa situatiei de la art. 426 alin.(1) lit. b) C.pr.pen. care vizeaza exclusiv cauzele de incetare a procesului penal, cu referire la art. 16 lit.

5. - h) si j) C.pr.pen., neputand fi extinse la alte cazuri prevazute de art. 16 alin.(1) lit. a) - d) C.pen. care presupun pronuntarea unei hotarari de achitare.

Fata de claritatea textului art. art. 426 alin. (1) lit. b), C.pr.pen, dar si fata de caracterul expres si limitativ al cazurilor de contestatie in anulare, nu este posibila o extindere artificiala a situatiilor in care se poate anula o hotarare judecatoreasca definitiva, pe baza unor interpretari nepermise de lege care ar fi de natura sa conduca la o rejudecare a cauzei cu ocolirea dispozitiilor imperative ale art. 426 C.pr.pen.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, Decizia penala nr. 737/A din 22 iulie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Impotriva acestei sentinte penale au declarat apel, in termenul legal, procurorul si inculpatii.

Prin decizia penala nr. 361/A/27.03.2015, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr.4467/325/2013, cu opinie majoritara, in baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Resita impotriva sentintei penale nr. 129/08.05.2014 pronuntata de Judecatoria Resita in dosarul nr. 4467/325/2013.

A fost desfiintata integral sentinta apelata si in rejudecare, in baza art. 386 C.pr.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., a fost schimbata incadrarea juridica data faptelor savarsite de inculpatii U.I.M. si N.C., din cea retinuta in rechizitoriu - art. 211, alin. (1), alin. ( 2), lit. b), alin. (2) ind. 1 lit. a) si b) din vechiul Cod penal (cate doua fapte), art. 20 raportat la art. 211, alin. (1), alin. (2), lit. b) alin. (2) ind. 1 lit. a) si b) din vechiul Cod penal (cate o fapta), art. 240 din vechiul Cod penal (cate o fapta), cu aplicarea art. 33 lit. a), b) din vechiul Cod penal in art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. (cate doua fapte), art. 32 C.pen. raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. (cate o fapta), cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen.

1. In baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., a fost condamnat inculpatul U.I.M., la pedeapsa principala de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie calificata (persoana vatamata I.R.).

In baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., a fost condamnat inculpatul U.I.M. la pedeapsa principala de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie calificata (persoana vatamata T.T.A.).

In baza art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (2), alin. (3) si alin. (5) C.pen. au fost contopite pedepsele principale, complementare si accesorii, inculpatul U.I.M. urmand sa execute pedeapsa principala rezultanta de 5 ani si 4 luni inchisoare (compusa din pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni la care se adauga sporul de 1 an si 10 luni, reprezentand 1/3 din totalul celorlalte pedepse principale), pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) si lit. h) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme, pe o durata de 5 (cinci) ani, dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) si lit. h) C.pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, a dreptului de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si a dreptului de a detine, purta si folosi orice categorie de arme, pe durata executarii pedepsei principale.

Pentru a se pronunta astfel, Curtea a retinut urmatoarele:

Situatia de fapt ce rezulta din analiza coroborata a materialului probator relevant este, in esenta, urmatoarea:

In data de 18.01.2013, in jurul orei 16, inculpatul N.C. s-a intalnit cu mai multi cetateni straini (probabil de origine pakistaneza), printre care se afla si persoana vatamata I.R., intalnire care a avut loc la un bar situat in P-ta U. din Timisoara. Cu aceasta ocazie, inculpatul N.C. s-a inteles cu cetatenii straini ca in aceeasi zi, in jurul orelor 18, sa se intalneasca in parcarea magazinului R., in vederea preluarii cetatenilor straini si transportarii acestora in strainatate, prin trecerea ilegala a frontierei de stat a Romaniei, serviciu pentru care cetatenii straini urmau sa ii plateasca inculpatului N.C. suma de aproximativ 800 euro pentru fiecare persoana care era transportata la destinatie. La ora 18 inculpatul N. s-a intalnit cu cetatenii straini in locul mentionat, ocazie cu care a venit si inculpatul U.I.M., care i-a preluat pe 3 dintre cetatenii straini, plecand cu acestia intr-un autoturism condus de inculpat. Pe drum, in apropiere de municipiul Arad, inculpatul U.I.M. i-a dat jos din masina pe cetatenii straini si i-a abandonat, intorcandu-se in Timisoara. Intre timp, inculpatul

N.C. s-a deplasat impreuna cu restul cetatenilor straini la pensiunea „Vila N.” din Timisoara, unde, conform intelegerii, acesta urma sa primeasca contravaloarea serviciului prestat (aproximativ 2400 euro), insa doar in momentul in care cetatenii transportati de coinculpatul U.I.M. confirmau telefonic ca au ajuns la destinatie. Dupa ce au fost abandonati, cei 3 cetateni straini i-au informat telefonic pe conationalii lor aflati la pensiune, de cele intamplate, astfel incat cei din pensiune au ascuns banii pe care trebuia sa ii dea inculpatilor, avand reprezentarea faptului ca fusesera indusi in eroare de inculpati. Intre timp cei doi inculpati s-au intalnit in fata pensiunii, iar inculpatul N.C. i-a spus coinculpatului U.I.M. ca nu a primit banii de la conationalii celor transportati, situatie in care ambii inculpati au luat hotararea sa obtina banii prin constrangerea cetatenilor straini cazati in pensiune. In acest sens, inculpatul U.I.M. s-a inarmat cu un pistol tip airsoft (replica a unei arme de foc), care avea aparenta unei arme de foc adevarate, iar inculpatul N.C. s-a inarmat cu un cutit (tip briceag) si un spray paralizant. La receptia pensiunii, inculpatul U.I.M. s-a prezentat, in fata receptionerului si a administratorului localului, ca fiind politist, aratandu-le acestora o insigna (emisa de Asociatia Internationala a Politistilor) si un pistol (pe care il purta la brau, sub hanorac), solicitand sa i se permita sa urce in camerele cetatenilor straini (pakistanezi). Odata ajunsi in camera in care se aflau o parte din cetatenii pakistanezi (printre care si cele 3 persoane vatamate), inculpatul U.I.M. li s-a prezentat acestora in calitate de politist de frontiera, le-a aratat legitimatia tip IPA si ia amenintat cu pistolul, in scopul de a-i determina sa le dea (lui si coinculpatului

N.C.) suma de 2400 euro. Coinculpatul N.C., la randul sau, le-a amenintat cu un cutit pe persoanele vatamate, in acelasi scop. Totodata, ambii inculpati au lovit cu mainile persoanele vatamate, in scopul mentionat. In realizarea aceluiasi scop inculpatii au efectuat un control corporal asupra persoanelor vatamate T.T.A., I.R. si A.T., respectiv au controlat camerele unde se aflau cazate persoanele vatamate, insa nu au reusit sa gaseasca suma de bani mentionata. Cu toate acestea, inculpatii si-au insusit doua telefoane mobile (marca Alcatel si Nokia) detinute de partile vatamate

1. R. si T.T.A. Persoanele vatamate (in special I.R.) au reusit sa-i convinga pe inculpati sa ii lase sa sune la o cunostinta de a lor, in scopul de a o determina pe aceasta sa vina la pensiune cu suma de bani pretinsa de inculpati. Ademeniti de posibilitatea obtinerii banilor, inculpatii au acceptat ca persoana vatamata I.R. sa foloseasca telefonul mobil, insa persoana vatamata a luat legatura cu martorul S.A.M., si, discutand in dialectul urdu, i-a spus martorului ce se intampla in pensiune, solicitandu-i ajutorul. Martorul l-a informat pe numitul P.V.G (politist de frontiera) care, la randul sau si-a alertat superiorii, acestia dispunand ca o echipa de interventie a politiei de frontiera sa se deplaseze de urgenta la pensiune. Pana la sosirea echipei de interventie, persoana vatamata I.R. i-a informat (nereal) pe inculpati ca urmeaza sa soseasca persoana cu banii, motiv pentru care inculpatul N.C. a coborat din camera si s-a deplasat in fata pensiunii cu intentia de a se intalni cu persoana respectiva, insa a fost imobilizat de membrii echipei de interventie care sosisera la fata locului. Imediat, echipa de interventie a urcat in camera unde se afla si coinculpatul U.I.M., procedand la retinerea acestuia.

Impotriva deciziei penale nr. 361/A/27.03.2015, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 4467/325/2013, a declarat contestatia in anulare contestatorul U.I.M. inregistrata pe rolul Curtii de Apel Timisoara la data de

2015. sub nr. 842/59/2015.

In motivarea contestatiei, petentul a solicitat, admiterea contestatiei, desfiintarea deciziei penale nr. 361 /2015 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara la data de 27 martie 2015 in dosar nr. 4467/325/2013, si sa se dispuna rejudecarea apelului.

In fapt, a aratat ca, a fost cercetat si trimis in judecata, iar ulterior a fost condamnat de catre instanta de apel pentru savarsirea a 3 infractiuni, respectiv 2 infractiuni de talharie forma agravanta si o infractiune de tentativa la talharie, la o pedeapsa de 5 ani si patru luni in regim de detentie.

Instanta de fond a dedus in mod concis faptul ca, in actul de sesizare al Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, a fost retinuta o alta stare de fapt, decat cea rezultata in urma administrarii probelor in fata acesteia. In acest sens instanta de fond, respectiv Judecatoria Resita, a retinut in sarcina sa savarsirea unei singure infractiuni de tentativa la infractiunea de talharie, aplicandu-i o pedeapsa prevazuta de art. 32 C.pen., raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), lit. d) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., si a dispus condamnarea sa la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, iar ca modalitate de executare, sub supraveghere si un termen de incercare de 7 ani.

In etapa apelului, instanta de apel, la termenul deliberarii din data de 19.02.2015, nefiind intrunita unanimitatea in adoptarea solutiei asupra chestiunilor supuse deliberarii, a repus cauza pe rol potrivit art. 394 alin. (5) C.pr.pen. pentru reluarea judecarii in complet de divergenta, iar astfel a stabilit termen de judecata la data de

2015. In baza art. 54 alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 304/2004 a trimis cauza presedintelui de sectie pentru desemnarea unui judecator, complet de divergenta.

Avand in vedere faptul ca, instanta de apel a pronuntat si o opinie separata, in cuprinsul deciziei penale nr. 361/2015 din 27 martie 2015, nu se face referire la opinia separata care a determinat neintrunirea unanimitatii completului de deliberare in adoptarea solutiei, mai mult decat atat nu s-a facut vorbire despre motivarea acestei opinii separate.

Cu privire la cazul prevazut de art. 426 lit. b) din noul Cod de procedura penala, solicita a se observa faptul ca instanta de fond in mod corect a sesizat faptul ca in faza de urmarire penala, intreg probatoriul a fost defectuos administrat, iar in cauza exista numeroase lacune si erori in temeiul carora a fost condamnat, fara a exista o certitudine ca ar fi comis vreuna din faptele descrise si retinute in sarcina sa prin rechizitoriu, sens in care instanta de fond a constatat ca inculpatii in scopul insusirii de bani, au intrebuintat acte de amenintare, utilizand arme, in scopul de a determina persoanele vatamate sa remita o anumita suma de bani, insa actiunea de sustragere a sumei de bani nu s-a putut realiza, intrucat suma de bani lipsea de la locul unde inculpatii credeau ca se afla, actele de executare fiind intrerupte ca urmare a interventiei lucratorilor de politie de frontiera.

Mai arata ca, instanta de apel a retinut o cu totul alta stare de fapt, respectiv a apreciat in mod eronat, faptul ca inculpatul ar fi sustras telefoanele mobile apartinand partilor vatamate, respectiv actiunea principala (deposedarea) si actiunea secundara (amenintarea), ar fi alcatuit latura obiectiva a infractiunii de talharie fata de toate cele 3 parti vatamate, fara a lua in considerare declaratia singurei parti vatamate identificate si audiate in faza de judecata, care declara in mod cert faptul ca telefonul sau mobil nu i-a fost sustras. Mai sustine ca, instanta de apel nu a luat in considerare aceste probe care ar fi determinat o cauza de incetare a procesului penal, raportat la infractiunea de talharie.

Insasi instanta de fond
a retinut in mod corect, faptul ca telefoanele mobile au fost luate din posesia persoanelor vatamate si depuse pe o masa aflata in apropierea lor, astfel incat acestea nu au iesit nici un moment din sfera de stapanire a persoanelor vatamate, aspect relatat de catre inculpati, prin declaratiile lor, si sustinute prin declaratiile persoanelor vatamate si
a martorului
ocular F.V., coroborat cu procesul verbal de ridicare
a
bunurilor gasite la fata locului, cu ocazia controlului corporal efectuat asupra inculpatilor, in cursul careia nu au fost evidentiate acele telefoane mobile, considerate obiect material al infractiunii de talharie.

Se mai arata ca, instanta de fond a schimbat in mod corect incadrarea juridica a faptelor retinute prin rechizitoriu, motivand si argumentand aceasta schimbare de incadrare pe baza unor probe clare si existente.

Invedereaza instantei faptul ca din punctul sau de vedere, probele administrate
in
prezenta cauza nu
au
forta probanta si sunt doar simple presupuneri ale organelor de cercetare penala pentru a putea dovedi presupusa fapta de talharie prezentata de parchet ca fiind comisa de el si pentru a justifica toate actele de urmarire penala si demersurile efectuate de catre organele abilitate, demersuri care au fost incepute
in
baza unei informatii telefonice si in baza unei prezumtii de vinovatie insuflata de catre asa zisele victime. Prin prisma tuturor declaratilor date de catre martorii audiati in prezenta cauza, in fata instantei de fond, se poate constata printr-o simpla lecturare faptul ca organele de cercetare penala nu au sesizat nici un act de talharie, doar au presupus, iar angajatii de la Politia de Frontiera audiati in cauza au confirmat in mod expres acest aspect precum si ca partile vatamate nu au avut o atitudine de temere sau de panica specifica unei talharii prin folosirea unei arme. Problema care se pune consta in aceea ca din intreg probatoriul administrat in cauza rezulta ca nu s-ar fi savarsit aceasta fapta de catre el, motiv pentru care acea fapta a ramas in stare de tentativa, ca inculpatul N.C., ar fi retinut acea suma de bani, care nu a fost gasita. Toti martorii audiati in cauza, nu au sesizat savarsirea infractiunii de talharie de catre el.

Mai mult decat atat, la dosarul de urmarire penala nu exista o plansa foto cu cele doua telefoane, iar singura parte vatamata audiata de catre instanta de judecata, a declarat ca nu i-a lipsit nimic in seara incidentului.

Instanta de apel in motivarea deciziei penale contestate a retinut gresit ca a discutat cu prietenul partii vatamate I.R., si apoi cu asa zisul taximetrist care era de fapt un politist, insa acest aspect nu este probat in dosarul cauzei prin interceptarile convorbirilor telefonice si nici nu a existat o astfel de conversatie. Mai mult decat atat nu exista nici un indiciu de unde sa rezulte faptul ca a discutat telefonic cu politistul. Aceasta interpretare eronata are la baza probabil doar declaratia politistului de frontiera si a partilor vatamate, declaratiile date in faza de urmarire penala, in prezenta unui traducator neautorizat, aspect observat si de catre prima instanta. Solicita a se avea in vedere faptul ca singura parte vatamata audiata in faza de judecata, a dat o declaratie diametral opusa, fata de declaratia data in etapa urmaririi penale.

Mai mult decat atat, instanta de apel, in mod gresit a retinut din declaratiile martorilor, faptul ca inculpatii ar fi exercitat acte de violenta si amenintare asupra celor trei persoane vatamate, insa asa cum a specificat mai sus, declaratiile acestor martori sunt contradictorii. Exista o declaratie a partii vatamate I.R. din cuprinsul careia rezulta fara nici un fel de dubiu faptul ca partea vatamata detinea telefonul asupra sa la politie.

Analizand legalitatea si temeinicia deciziei penale atacate in raport de actele si lucrarile dosarului, dar si in raport de criticile invocate de apelantul intimat, conform dispozitiilor art. 426 C.pr.pen., Curtea constata ca contestatia in anulare este nefondat pentru cele ce se vor arata in continuare:

Contestatia in anulare constituie o cale extraordinara de atac, prin care pot fi reparate erori de neinlaturat pe alte cai, si anume anularea pentru vicii, nulitati privind actele de procedura si nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridica a acestui remediu procesual este mixta, atat de anulare, in sensul ca pe calea contestatiei in anulare poate fi anulata hotararea, cat si de retractare, respectiv ca insasi instanta care a pronuntat hotararea este pusa a controla conditiile in care a dat hotararea si de a o infirma eventual.

Totodata, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei cai extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresa si limitativa a cazurilor in care se poate ataca o hotarare definitiva, prin intermediul contestatiei in anulare, ceea ce reprezinta o garantie ca aceasta cale nu va da posibilitatea oricui si oricand de inlaturare a efectelor pe care le au hotararile judecatoresti definitive.

Un prim motiv invocat de catre contestator este acela ca, instanta de apel, la termenul deliberarii din data de 19.02.2015, nefiind intrunita unanimitatea in adoptarea solutiei asupra chestiunilor supuse deliberarii, a repus cauza pe rol potrivit art. 394 alin. (5) C.pr.pen. pentru reluarea judecarii in complet de divergenta, dar in cuprinsul deciziei penale nr. 361/2015 din 27 martie 2015, nu se face referire la opinia separata care a determinat neintrunirea unanimitatii completului de deliberare in adoptarea solutiei, si nu s-a facut vorbire despre motivarea acestei opinii separate.

Acest motiv nu se circumscrie niciunui caz de contestatie in anulare prevazut de art. 426 alin. (1) C.pr.pen. neputand astfel fundamenta admiterea caii extraordinare de atac formulate. Pe de alta parte, motivul invocat este si nefondat, in conditiile in care, in complet de divergenta hotararea se poate lua cu unanimitate dispozitiile art. 394 alin. (1) alin. (3) C.pr.pen. fiind aplicabile si in cazul reluarii judecatii in complet de divergenta potrivit art. 394 alin. (5).

Contestatorul a invocat in continuare cazul prev. de art.426 alin. (1) lit. b) C.pr.pen.

Acest motiv al contestatiei in anulare vizeaza situatia: „cand inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal”. Se observa pe de o parte, ca textul de lege face referire la existenta la dosar a unor probe, pe care instanta, care a pronuntat hotararea definitiva nu le-a observat, iar pe de alta parte, aceste probe ar conduce la incetarea procesului penal, existand o cauza de nepedepsire.

Curtea constata ca in etapa admiterii in principiu, verificarile nu trebuie sa aiba caracter pur formal, respectiv ca s-a invocat unul din motivele contestatiei in anulare, ci instanta, trebuie sa verifice daca temeiurile faptice se incadreaza in concret in cazul de contestatie in anulare invocat.

Din cuprinsul normei legale mai sus enuntate, dar si din punct de vedere al probatoriului pentru motivul contestatiei in anularea invocat, se cere ca, probele referitoare la solutia de incetare a procesului penal sa existe la dosar, instanta care solutioneaza contestatia in anulare neputand modifica incadrarea juridica ori starea de fapt, decat daca in urma admiterii unei contestatii in anulare pentru alte motive decat cel invocat, s-ar proceda la rejudecarea cauzei.

Contestatorul invoca in sprijinul acestui caz prev. de art. 426 alin. (1) lit. b) C.pr.pen. imprejurarea ca instanta de fond in mod corect ar fi sesizat faptul ca in faza de urmarire penala, intreg probatoriul a fost defectuos administrat, iar in cauza exista numeroase lacune si erori, sau ca instanta de apel ar fi
retinut
o
cu totul alta stare
de fapt, respectiv
ar fi
apreciat in
mod eronat, ca
inculpatul
ar fi
sustras telefoanele mobile apartinand
partilor vatamate
,
respectiv actiunea principala ( deposedarea) si actiunea secundara (amenintarea), ar fi alcatuit latura obiectiva a infractiunii de talharie fata de toate cele 3 parti vatamate, fara
a lua in
considerare declaratia singurei parti
vatamate identificate si audiate in
faza
de judecata
,
care
declara
in mod cert
faptul ca telefonul sau mobil nu i-a
fost sustras, iar
aceste
probe ar fi determinat
o cauza de
incetare
a
procesului
penal, raportat la infractiunea de talharie.

Aceste motive nu se circumscriu insa situatiei de la art. 426 alin. (1) lit. b) C.pr.pen. care vizeaza exclusiv cauzele de incetare a procesului penal, cu referire la art. 16 lit.

5. - h) si j) C.pr.pen., neputand fi extinse la alte cazuri prevazute la art. 16 alin.(1) lit.

1. - d) C.pen care presupun pronuntarea unei hotarari de achitare.

Fata de claritatea textului art. art. 426 alin. (1) lit. b), C.pr.pen., dar si fata de caracterul expres si limitativ al cazurilor de contestatie in anulare, nu este posibila o extindere artificiala a situatiilor in care se poate anula o hotarare judecatoreasca definitiva, pe baza unor interpretari nepermise de lege care ar fi de natura sa conduca la o rejudecare a cauzei cu ocolirea dispozitiilor imperative ale art. 426 C.pr.pen.

Principiul stabilitatii hotararilor judecatoresti definitive nu trebuie sa sufere atingeri decat in cazurile in care garantiile acordate de lege partilor au fost incalcate, astfel incat judecata nu poate fi considerata ca reprezentand o justa stabilire a adevarului. Prin urmare, determinarea precisa a ipotezelor si conditiilor in care poate fi utilizata contestatia in anulare constituie o garantie ca aceasta cale extraordinara de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecatii si nu o va transforma intr-o posibilitate - la indemana oricui si oricand - de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat si al stabilitatii hotararilor definitive.

Pentru considerentele expuse, s-a respins ca nefondata contestatia in anulare formulata de contestatorul U.I.M. impotriva deciziei penale nr. 361/A din 27.03.2015 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosar nr. 4467/325/2013.

3. Infractiunea de trafic de persoane si de minori si infractiunea de proxenetism. Criterii de delimitare. Respingerea cererii de schimbare a incadrarii juridice a faptei

Codul penal : art. 210 alin. (1) lit. a), art. 211 alin. (1), art. 213 alin. (1)

Codul de procedura penala : art. 386

Inalta Curte de Casatie si Justitie : Decizia nr. XVI/2007, pronuntata in recurs in interesul legii

Solicitarea inculpatului privind schimbarea incadrarii juridice din infractiunile de trafic de persoane si trafic de minori, prevazut de art. 210 alin. (1) lit. a) si art. 211 alin. (1) C.pen., in infractiunea de proxenetism, prevazuta de art. 213 alin. (1) C.pen., este nefondata.

Criteriul de diferentiere intre cele doua infractiuni il constituie existenta sau absenta elementului de viciere a pozitiei subiective (a manifestarii libere de constiinta si vointa) a persoanei care se prostitueaza, viciere realizabila prin violenta psihica sau fizica, inducerea in eroare ori orice forma de constrangere.

Din aceasta perspectiva, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv exista, fapta este incadrata juridic ca infractiune de trafic de persoane, iar in ipoteza absentei acestuia, incadrarea juridica este ca infractiune de proxenetism.

In cauza, din analiza intregului material probator rezulta dincolo de orice indoiala rezonabila faptul ca inculpatul a savarsit infractiunea de trafic de persoane si trafic de minori prin recrutarea, adapostirea si primirea persoanelor vatamate O. V.A. si M.P.A. (minora), prin constrangere - amenintari si loviri, in scopul exploatarii prin determinarea la practicarea prostitutiei.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,

Decizia penala nr. 733/A din 15 iulie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinta penala nr. 62 din 18.02.2015 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5306/108/2014, in baza art. 386 C.pr.pen., a fost respinsa cererea de schimbare a incadrarii juridice formulata de inculpat, din infractiunile de trafic de persoane si trafic de minori, prevazut de art. 210 alin. (1) lit. a) si art. 211 alin. (1) C.pen., in infractiunea de proxenetism, prevazuta de art. 213 alin. (1) C.pen.

In baza art. 210 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art. 76 alin. (1) C.pen., a fost condamnat inculpatul B.V.A. la 2 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de trafic de persoane.

In baza art. 211 alin. (1) si alin. (2), cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art. 76 alin. (1) C.pen., a fost condamnat acelasi inculpat, la 3 ani si 4 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de trafic de minori.

In baza art. 38 alin. (1), raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., au fost contopite pedepsele de mai sus in pedeapsa cea mai grea, de 3 ani si 4 luni inchisoare, la care adauga sporul de 8 luni inchisoare, inculpatul urmand sa execute pedeapsa rezultanta de 4 ani inchisoare.

In baza art. 397, raportat la art. 25 C.pr.pen., a fost admisa in parte actiunea civila exercitata de partea civila M.P.A. si a fost obligat inculpatul la plata catre aceasta a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale; au fost respinse restul pretentiilor.

Referitor la cererea de schimbare a incadrarii juridice formulate de inculpat, din infractiunile de trafic de persoane si trafic de minori, prevazut de art. 210 alin. (1) lit.

1. si art. 211 alin. (1) C.pen., in infractiunea de proxenetism, prevazuta de art. 213 alin. (1) C.pen., instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin decizia nr. XVI/2007, pronuntata in recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a transat problema raportului dintre infractiunea trafic de persoane si infractiunea de proxenetism, stabilind ca distinctia dintre infractiunea de trafic de persoane si cea de proxenetism, este data de obiectul juridic generic diferit al celor doua incriminari, respectiv de valoarea sociala diferita, protejata de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor doua legi: in cazul infractiunilor de trafic de persoane aceasta fiind apararea dreptului la libertatea de vointa si actiune a persoanei, iar in cazul infractiunii de proxenetism, apararea bunelor moravuri in relatiile de convietuire sociala si de asigurare licita a mijloacelor de existenta.

Drept urmare, s-a concluzionat ca, in cazul in care o persoana, fara a intrebuinta constrangeri, indeamna sau inlesneste practicarea prostitutiei ori trage foloase de pe urma practicarii prostitutiei de catre persoane majore, recruteaza persoane majore pentru prostitutie ori traficheaza persoane majore in acest scop, savarseste infractiunea de proxenetism. Asadar, diferentierea dintre cele doua infractiuni o constituie existenta sau inexistenta elementului de viciere a pozitiei subiective a persoanei care se prostitueaza. Proxenetismul reprezinta o activitate infractionala neagresiva, neimplicand vicierea pozitiei subiective a subiectului pasiv secundar, in timp ce activitatile ce constituie elementul material al infractiunii de trafic de persoane constau in mijloace care presupun infrangerea libertatii de vointa si constiinta a subiectului pasiv.

In actualul Cod penal, aceste infractiuni sunt cuprinse in capitolul „Infractiuni contra libertatii persoanei”, insa reglementarea lor este asemanatoare celor prevazute de art. 12 si art. 13 din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea traficului de persoane.

In cauza, elementul constrangerii, al vicierii pozitiei subiective a celor doua persoane vatamate, este pe deplin dovedit, declaratiile persoanelor vatamate, in acest sens, coroborandu-se intre ele, precum si cu cele ale martorilor S.I., S.A.G., M.S., care relateaza ca fetele erau sechestrate in respectiva garsoniera de catre inculpat sau ca prezentau urme de lovituri.

Astfel, din declaratia martorei S.I., rezulta ca fetele „nu ieseau din casa, stateau doar inchise inauntru, nici nu cred ca V. le-a dat vreo cheie de la usa. Vedeam cum vin diferiti barbati la garsoniera lui V. (...) pentru a intretine relatii sexuale cu acestea. Foarte multi clienti confundau usa garsonierei unde locuiau fetele si din greseala bateau la usa vecinilor, deranjandu-i pe acestia in miez de noapte.”

Din declaratia martorilor M.M. si S.A.G., rezulta ca banii obtinuti in urma raporturilor sexuale intretinute de cele doua fete cu diverse persoane, erau dati inculpatului, precum si ca inculpatul le certa pe fete, le reprosa daca nu aveau clienti si era tot timpul nemultumit de sumele de bani primite de la ele.

Martorul M.S. declara ca avea cunostinta despre faptul ca cele doua fete erau obligate de catre inculpat „sa practice prostitutia si le lua banii (...), le batea si le infometa. P. mi-a aratat foarte multe vanatai pe picioare si mi-a spus ca ele sunt batute frecvent de catre acesta. Tot de la P. am aflat ca atunci cand nu faceau ce spunea B., acesta le tinea inchise in casa zile in sir.

In ce priveste eroarea asupra persoanei vatamate M.P.A., asa cum a sustinut si procurorul, in cuvantul in dezbateri, chiar daca inculpatul a avut un dubiu sau indoiala cu privire la varsta acesteia, instanta de fond a retinut ca acest dubiu nu este suficient pentru a fi in prezenta cauzei de neimputabilitate prevazute de art. 30 C.pen., astfel cum a motivat inculpatul. Mai mult, din declaratia martorului T.D.G. rezulta ca inculpatul stia despre partea civila ca este minora, martorul declarand urmatoarele: „dupa arestarea lui B., acesta m-a sunat si m-a chemat la el acasa si mi-a spus ca el este acuzat ca a exploatat sexual pe V. si P., moment in care mi -a spus ca P. este minora. Eu i-am reprosat lui B. de ce m-a mintit si nu mi-a spus ca P. este minora.”

Este de esenta infractiunii de proxenetism practicarea prostitutiei, iar in modalitatea traficului de persoane in scopul practicarii prostitutiei, aceasta se realizeaza prin efectuarea unor acte de comert cu persoane, in vederea practicarii prostitutiei. Or, din probele administrate in cauza, rezulta ca inculpatul tocmai asta a facut, comert cu persoanele vatamate.

In contextul celor de mai sus, instanta de fond a constatat corecta incadrarea juridica data faptelor prin rechizitoriu, astfel ca a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice formulata de inculpat.

Asadar, faptele inculpatului B.V.A., astfel cum au fost descrise mai sus, intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de trafic de persoane si trafic de minori si proxenetism, prevazute de art. 210 alin. (1) lit. a) si art. 211 alin. (1) si alin. (2) C.pen., savarsite in concursul real de infractiuni, reglementat de art. 38 alin. (1) C.pen.

In speta, elementul material al laturii obiective al celor doua infractiuni, consta in recrutarea, adapostirea si primirea persoanei vatamate O.V.A. si M.P.A. (minora), prin constrangere - amenintari si loviri, in scopul exploatarii prin determinarea la practicarea prostitutiei.

Faptele au fost savarsite cu forma de vinovatie specifica, respectiv intentia directa, inculpatul prevazand si urmarind producerea rezultatul faptelor sale, respectiv obtinerea de foloase patrimoniale, prin exploatarea fetelor.

Constatand, dincolo de orice dubiu, ca faptele pentru care inculpatul B.V.A. a fost trimisa in judecata exista, constituie infractiuni si au fost savarsite de inculpat, instanta de fond a pronuntat condamnarea acestuia, rezolvand actiunea penala potrivit dispozitiilor art. 396 alin. (2) C.pr.pen.

Impotriva sentintei penale nr. 62 din 18.02.2015 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5306/108/2014, a formulat apel inculpatul B.V.A., inregistrat pe rolul Curtii de Apel Timisoara la data de 04.03.2015 sub nr. 5306/108/2014.

In cuprinsul motivelor de apel formulate, inculpatul B.V.A. a solicitat, in principal, in temeiul dispozitiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C.pr.pen., admiterea apelului formulat, desfiintarea sentintei primei instante, iar in rejudecare, admiterea cererii de schimbare a incadrarii juridice din infractiunile de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C.pen., si trafic de minori, prevazuta de art. 211 alin. (1) si (2) C.pen., in infractiunea de proxenetism, prevazuta de art. 213 alin. (1) C.pen., urmand a se pronunta o pedeapsa indreptata spre minimul special prevazut de legea penala, cu suspendarea executarii sub supraveghere a acesteia, potrivit art. 91 C.pen.

In subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiintarea sentintei apelate, iar in rejudecare, achitarea sa pentru savarsirea infractiunii de trafic de minori, in baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. d) C.pr.pen., iar pentru infractiunea de trafic de persoane aplicarea unei pedepse indreptate spre minim, cu aplicarea art. 91 C.pen., avand in vedere ca se afla la prima abatere, fiind infractor primar, a recunoscut savarsirea faptelor asa cum s-au petrecut si nu cum au fost interpretate prin rechizitoriu.

Din analiza sentintei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate si analizate din oficiu, in limitele prev. de art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea retine urmatoarele:

Instanta de apel isi insuseste starea de fapt retinuta de prima instanta, precum si rationamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite in ambele faze ale procesului penal, respectiv urmarire penala si judecata si din care rezulta vinovatia inculpatului sub aspectul savarsirii infractiunilor de trafic de persoane si trafic de minori.

Vinovatia inculpatului cu privire la fapta retinuta prin actul de sesizare a instantei rezulta din declaratiile inculpatului, declaratiile declaratie persoanelor vatamate

O.V.A., M.P.A., declaratiile martorilor G.C.R., C.A.D., S.I., M.M., P.T., S.A.G., M.V.G., M.S.,T.D.G., S.E.F., B.V., proces-verbal perchezitie domiciliara, inscrisuri din care rezulta faptul ca in perioada mai-august 2014, prin constrangere si amenintari, inculpatul le-a determinat pe persoanele vatamate O.V.A. si M.P.A. (minora) sa practice prostitutia, in favoarea sa, in garsoniera pe care le-a inchiriat-o in acest sens.

Solicitarea inculpatului privind schimbarea incadrarii juridice din infractiunile de trafic de persoane si trafic de minori, prevazut de art. 210 alin. (1) lit. a) si art. 211 alin. (1) C.pen., in infractiunea de proxenetism, prevazuta de art. 213 alin. (1) C.pen., este nefondata.

Criteriul de diferentiere intre cele doua infractiuni il constituie existenta sau absenta elementului de viciere a pozitiei subiective (a manifestarii libere de constiinta si vointa) a persoanei care se prostitueaza, viciere realizabila prin violenta psihica sau fizica, inducerea in eroare ori orice forma de constrangere.

Din aceasta perspectiva, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv exista, fapta este incadrata juridic ca infractiune de trafic de persoane, iar in ipoteza absentei acestuia, incadrarea juridica este ca infractiune de proxenetism.

In cauza, din analiza intregului material probator rezulta dincolo de orice indoiala rezonabila faptul ca inculpatul a savarsit infractiunea de trafic de persoane si trafic de minori prin recrutarea, adapostirea si primirea persoanelor vatamate O.V.A. si M.P.A. (minora), prin constrangere - amenintari si loviri, in scopul exploatarii prin determinarea la practicarea prostitutiei.

De altfel, inculpatul a recunoscut ca le-a determinat si le-a inlesnit persoanelor vatamate practicarea prostitutiei, aducandu-le clienti. El nu recunoaste, insa, ca le-ar fi obligat sau constrans in vreun fel sa practice prostitutia, cu toate ca actele si probele administrate in cauza confirma contrariul.

Astfel, declaratiile persoanelor vatamate se coroboreaza cu declaratiile martorilor S I. (din faza de urmarire penala), S.A.G., M.S. din care rezulta ca persoanele vatamate erau sechestrate in garsoniera inculpatului sau prezentau urme de lovire, asa cum rezulta din declaratia martorului M.S., potrivit careia inculpatul „le batea si le infometa” pe cele doua persoane vatamate. De asemenea persoana vatamata M.P.A. i-a aratat foarte multe vanatai pe picioare si i-a spus ca ele sunt batute frecvent de catre acesta. Tot de la persoana vatamata a aflat ca atunci cand nu faceau ce spunea B., acesta le tinea inchise in casa zile in sir.

Curtea inlatura apararile inculpatului referitoare la faptul ca nu ar fi constrans persoanele vatamate la practicarea prostitutiei, deoarece nu toti martorii ar fi declarat in acest sens, iar unii si-au schimbat declaratia in fata instantei, deoarece instanta de apel constata ca de regula - atunci cand s-au respectat regulile procedurale - asa cum este cazul in speta - declaratiile care reflecta cel mai exact adevarul sunt cele pe care partile sau martorii le-au scris in momentele initiale ale urmaririi penale, precum si cele in care acesta a relatat liber faptele intr-un moment cand nu a fost inca in masura sa conceapa strategii de aparare, respectiv cand nu s-au aliniat unor scenarii construite in apararea inculpatilor. De altfel, martora S.I. nu a relatat in fata instantei de apel un motiv plauzibil referitor la faptul pentru care si-a schimbat declaratia din faza de urmarire penala, motiv pentru care va da eficienta declaratiei date de aceasta in faza de urmarire penala.

In ceea ce priveste infractiunea de trafic de minori, solicitarea inculpatului privind achitarea sa potrivit art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. d) C.pr.pen., pe motiv ca nu a cunoscut faptul ca persoana vatamata M.P.A. este minora, fiind data cauza de neimputabilitate - eroarea, este nefondata.

Astfel, in cauza nu sunt indeplinite prevederile art. 30 C.p. privind eroarea, deoarece inculpatul cunostea faptul ca persoana vatamata este minora, asa cum rezulta din declaratia martorului T.D.G.

Solicitarile inculpatului privind reducerea cuantumului pedepsei pentru infractiunea de trafic de persoane si aplicarea dispozitiilor art. 91 C.pen. privind suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, sunt nefondate.

La individualizarea judiciara a pedepsei instanta a avut in vedere criteriile generale prevazute de art. 74 C.pen. Ca masura de constrangere, pedeapsa are, pe langa scopul sau represiv, si o finalitate de exemplaritate, ea concretizand dezaprobarea legala si judiciara, atat in ceea ce priveste fapta penala savarsita, cat si in ceea ce priveste comportamentul faptuitorului.

Ca atare, pedeapsa si modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate in asa fel incat inculpatul sa se convinga de necesitatea respectarii legii penale si evitarea savarsirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepselor s-a avut in vedere gravitatea faptelor, pericolul social care a adus atingere relatiilor sociale referitoare la persoanele vulnerabile, dar si aspectele favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, faptul ca s-a prezentat in fata instantei la fiecare chemare, a avut o conduita buna, motiv pentru care prima instanta a retinut in favoarea inculpatului circumstanta atenuanta prev. de art. 75 alin.

2. lit. b) C.pen., respectiv imprejurarile legate de fapta comisa care diminueaza gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului, astfel incat nu se impune reducerea pedepselor aplicate de 2 ani inchisoare, respectiv 3 ani si 4 luni inchisoare, acestea fiind corect individualizate prin orientarea sub minimul special prevazut de lege ca urmare a retinerii circumstantei atenuante.

In ceea ce priveste modalitatea de executare, instanta de apel constata ca in cauza nu sunt indeplinite dispozitiile art. 91 C.pen. privind suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, deoarece pedeapsa rezultanta aplicata ca urmare a concursului de infractiuni este mai mare de 3 ani.

Pentru toate aceste considerente, in baza art. 421 pct.1, lit. b) C.pr.pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.V.A. impotriva sentintei penale nr. 62/18.02.2015, pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr. 5306/108/2014.