Necesitatea interpretarii si aplicarii corecte a dispozitiilor Legii nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca si a Legii nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici, in privinta negocierii clauzelor referitoare la drepturile salariale.
18 martie 2020Art. 318 C.proc.civ. – Intelesul notiunii de „greseala materiala”. Refuzul intimatului de a pune concluzii pe fondul recursului in conditiile invocarii exceptiei nulitatii caii de atac. Respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil de catre instanta.
18 martie 2020
Materia gestionarii fondurilor comunitare. Existenta unei deciziei penale nu impiedica cu nimic constatarea neregulilor si emiterea actului administrativ – titlu de creanta.
Existenta unei hotarari judecatoresti (penale) de condamnare la plata unei despagubiri echivalente cu ajutorul financiar nerambursabil acordat nu este de natura sa confere nelegitimitate actului administrativ atacat (titlului de creanta) care a fost emis cu respectarea dispozitiilor legale in materie.
In materia gestionarii fondurilor comunitare, autoritatile competente au obligatia legala de identificare a eventualelor nereguli si de constatare ulterioara a acestora prin actele administrative prevazute de lege.
In speta, existenta deciziei penale de care face vorbire prima instanta nu impiedica cu nimic constatarea neregulilor si emiterea titlului de creanta, ba chiar intareste legitimitatea constatarii, iar aspectele legate de executarea celor doua titluri nu sunt de competenta instantei de contencios administrativ.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de
Contencios Administrativ si Fiscal,
Sentinta nr. 676 din 30 ianuarie 2013.
Prin decizia nr. 676/30.01.2013 Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul formulat de parata
A.P.D.R.P
impotriva sentintei nr. 928 din 06 martie 2012 pronuntata de Tribunalul Dambovita – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in contradictoriu cu intimata – reclamanta
S.C. C P S.R.L
si prin lichidator judiciar
a
modificat in tot sentinta recurata si a respins actiunea ca neintemeiata.
S-a retinut de catre Curte faptul ca sustinerile recurentei in sensul ca autoritatea competenta in gestionarea fondurilor comunitare sesizata cu abateri de la legalitate este obligata sa ia masurile prevazute de lege intr-o astfel de situatie sunt pe deplin intemeiate.
In speta, recurenta a executat un proiect finantat in proportie de 75% din fonduri acoperite de Comunitatea Europeana si 25% din resurse nationale, asumandu-si obligatia respectarii dispozitiilor legale in materie, care contin reguli stricte de conformare pentru beneficiari, dar si pentru autoritatile investite cu prerogative de a supraveghea si controla implementarea proiectelor astfel finantate, pe toate perioada de executie.
Potrivit art. 8 din alin.(1) din H.G. nr. 1306/2007 „ autoritatile competente in gestionarea fondurilor comunitare
au obligatia identificarii neregulilor prin toate mijloacele administrative
, luand in considerare si sesizarile interne sau externe, iar art. 11 alin. (1) din acelasi act normativ prevede ca „autoritatile competente in gestionarea fondurilor comunitare sunt :
obligate sa declanseze procedura de contestare si recuperare a creantelor bugetare rezultate ca urmare a debitelor stabilite de Comisia Europeana
„.
Art. 2 alin.(13) din H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, privind controlul si recuperarea fondurilor comunitare si a fondurilor de cofinantare utilizate necorespunzator prevede ca „ in cazul actului de control transmis de D.L.A.F., autoritatea cu competenta in gestionarea fondurilor comunitare si a cofinantarii aferente
va proceda la stabilirea si individualizarea obligatiilor de plata si emiterea titlului de creanta
, rubricile din procesul verbal de constatare urmand a fi completate in conformitate cu cele constatate prin actul D.L.A.F.”
Astfel, pe parcursul derularii contractului de finantare, modul de implementare al proiectului face obiectul unor controale efectuate de Directia Control si Antifrauda din cadrul A.P.D.R.P., Autoritate de Audit a Curtii de Conturi a Romaniei, alte institutii nationale abilitate (D.L.A.F; D.N.A), precum si comisii din partea Uniunii Europene.
In cauza, nerespectarea clauzelor contractului de finantare nr. 34036231600015/09.07.2004 de catre intimata reclamanta a fost semnalata de catre D.L.A.F., organism cu atributii in asigurarea protejarii si luptei impotriva fraudei si a oricaror activitati legale care ar putea afecta bugetul comunitar ( art. 280 coroborat cu art. 274 din Tratatul de instituire a Comunitatii europene),
care a recomandat recuperarea fondurilor comunitare acordate in cadrul acestui contract
.
Urmare verificarilor efectuate ( nota nr. 7/3.07.2007) s-a constatat ca beneficiarul a prezentat, atasat la cererea de finantare, documente false, prin care se confirma, contrar realitatii, lipsa obligatiilor fiscale catre bugetul statului. In acest fel, asa cum in mod corect retine si recurenta prin motivele de recurs, a fost indusa in eroare, obtinand in final, finantare din fonduri nerambursabile, incalcandu-se astfel criteriul de eligibilitate potrivit caruia un beneficiar este eligibil numai daca nu prezinta debite restante catre bugetul consolidat al statului.
Prin neregula constatata, intimata reclamanta a incalcat obligatiile contractuale asumate prin contractul de finantare nr. C 34036231600015/09.07.2004, precum si dispozitiile legale aplicabile.
In acest context legal si probator, existenta unei hotarari judecatoresti (penale) de condamnare la plata unei despagubiri echivalente cu ajutorul financiar nerambursabil acordat nu este de natura sa confere nelegitimitate actului administrativ atacat (titlului de creanta) care a fost emis cu respectarea dispozitiilor legale in materie.
Instanta de fond raportandu-se la existenta unui alt titlu executoriu, (respectiv decizia penala nr. 198/2010 a Curtii de Apel Ploiesti) a omis faptul ca in materia gestionarii fondurilor comunitare, autoritatile competente au obligatia legala de identificare a eventualelor nereguli si de constatare ulterioara a acestora prin actele administrative prevazute de lege.
In speta, existenta deciziei penale de care face vorbire prima instanta nu impiedica cu nimic constatarea neregulilor si emiterea titlului de creanta, ba chiar intareste legitimitatea constatarii, iar aspectele legate de executarea celor doua titluri nu sunt de competenta instantei de contencios administrativ.
Fata de aceste considerente, Curtea in baza art. 312 Cod procedura civila, a admis recursul, a modificat in tot sentinta atacata si pe fond a respins cererea, ca neintemeiata.
(Judecator Mariana Tanasescu)