MARIN STANCIULESCU IMPOTRIVA ROMANIEI

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 22 noiembrie 2011 intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos,
judecatori,
si Marialena Tsirli,
grefier adjunct de sectie,

Avand in vedere cererea mentionata anterior, introdusa la 11 februarie 2006,

Dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

In fapt

1. Reclamantul, Marin Stanciulescu, este resortisant roman, nascut in 1952 si locuieste in Pitesti.

A. Circumstantele cauzei

2. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de catre reclamant, se pot rezuma dupa cum urmeaza.
3. Reclamantul a lucrat in calitate de consilier juridic la o companie privata, T La 7 decembrie 2001, angajatorul acestuia i-a desfacut contractul de munca din motive disciplinare. Inainte de a fi semnata de directorul general, decizia de concediere a fost avizata de alt consilier juridic, si anume M.N.
4. Reclamantul a formulat o contestatie impotriva deciziei de concediere, care ulterior i-a fost admisa. In cursul acestui proces, fostul sau angajator a fost reprezentat de M.N.
5. Atunci cand reclamantul a aflat ca M.N. fusese condamnata penal in 1996 pentru luare de mita in timp ce isi desfasura activitatea ca functionar public, a inceput sa ridice aceasta problema de cate ori avea ocazia, in principal facand adaugiri de mana pe diverse documente, precum registrul de vizitatori al angajatorului sau, copii ale deciziei de desfacere a contractului de munca si asa mai departe, in care acesta a scris „fara condamnati”, „condamnata pentru luare de mita”, „practica coruptia”, „condamnata nemernica” si alte remarci similare. Prin diversele argumente prezentate de acesta in cadrul actiunii impotriva angajatorului sau, a facut referire in mod constant la M.N. in termeni precum „acuzata notorie”, „infractoare notorie”, „condamnata pentru luare de mita”, „exilata de cetateni pentru coruptie”, „nu stie nimic”, „cetatean cu moralitate indoielnica”.
6. La 1 octombrie 2003, M.N. a depus o plangere penala impotriva reclamantului pentru calomnie, formuland, de asemenea, o cerere civila de despagubiri pentru

prejudiciul moral suferit. Cauza a fost inaintata Judecatoriei Pitesti.

7. In apararea sa, reclamantul a sustinut ca, in mod nelegal, contractul sau de munca fusese desfacut de reclamanta si ca fusese obligat sa participe la un proces impotriva unei persoane care nu detinea o diploma in drept. De asemenea, acesta a sustinut ca avea un interes legitim sa faca referire la M.N. in acest fel si ca, in orice caz, putea dovedi ca afirmatiile pe care le-a facut erau adevarate.
8. Prin hotararea pronuntata in prima instanta la 24 iunie 2004, Judecatoria Pitesti l-a gasit pe reclamant vinovat de savarsirea infractiunii de calomnie si l-a condamnat la plata unei amenzi de 10 000 000 lei romanesti (ROL), aproximativ 246 euro (EUR). De asemenea, s-a dispus ca acesta sa ii plateasca lui M.N. 25 000 000 ROL, aproximativ 615 EUR, drept despagubiri pentru prejudiciul moral suferit. Judecatoria a motivat ca i-a aplicat reclamantului pedeapsa minima prevazuta pentru calomnie, considerand ca aceasta sentinta reprezenta un avertisment suficient pentru ca acesta sa inceteze sa faca astfel de remarci cu privire la reclamanta.
9. Judecatoria a constatat ca reclamantul transferase conflictul de munca la nivel personal si incercase sa o discrediteze pe M.N. de cate ori a avut ocazia. Instanta a analizat diversele documente depuse de parti, in care reclamantul a facut referiri la M.N. De asemenea, a observat ca, in procedura pendinte inaintea sa, reclamantul a continuat sa foloseasca aceleasi expresii si cuvinte referitoare la M.N.
10. In ceea ce priveste sustinerile reclamantului conform carora prezentase dovezi ca afirmatiile sale erau adevarate, judecatoria a remarcat ca reclamantul nu demonstrase care era interesul sau legitim in a repeta obsesiv afirmatiile in cauza, singurul sau scop fiind de a o sicana pe M.N. de fiecare data cand se intalneau: la locul acesteia de munca, in instanta, pe strada si chiar atunci cand aceasta era impreuna cu familia.
11. Reclamantul a formulat recurs, argumentand ca afirmatiile sale erau adevarate si ca M.N. a atras dispretul public prin propriul comportament. Dosarul a fost repartizat Tribunalului Hunedoara. In sedinta din 22 noiembrie 2005, reclamantul a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 206 si art. 207 C. pen. Tribunalul Hunedoara a amanat pana la 20 decembrie 2005 pronuntarea unei hotarari cu privire la trimiterea cauzei la Curtea Constitutionala.
12. Prin hotararea din 20 decembrie 2005 (redactata la 31 ianuarie 2006), Tribunalul Hunedoara a respins recursul. Tribunalul a concluzionat ca faptele au fost stabilite corect de judecatorie si ca argumentul reclamantului, conform caruia afirmatiile sale erau adevarate, nu era valid, avand in vedere ca acesta nu si-a demonstrat interesul legitim de a face afirmatiile respective. De asemenea, acesta a remarcat ca reclamantul a continuat sa faca aceleasi remarci referitoare la M.N., chiar si atunci cand se afla in instanta pentru examinarea cauzei penale impotriva sa.

B. Dreptul si practica interne relevante

13. Art. 206 C. pen., astfel cum era in vigoare la momentul faptelor, se citeste dupa cum urmeaza:

„Afirmarea ori imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.”

14. Prevederile art. 207 C. pen. se citesc dupa cum urmeaza:

„Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie.”

15. Prin decizia din 7 februarie 2002, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205-207 C. pen. Pronuntandu-se astfel, aceasta a decis ca posibilitatea de a furniza probe care sa demonstreze ca afirmatiile sau acuzatiile contestate erau adevarate reprezinta o cauza speciala de inlaturare a raspunderii penale. Curtea Constitutionala a concluzionat ca supunerea acestui test al veritatii conditiei ca afirmatiile sau acuzatiile sa fi fost facute cu un interes legitim era pe deplin conforma cu Constitutia Romaniei, care prevedea la articolul 30 § 6 ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea sau viata particulara a unei persoane.
    
    
    ^[555]
    
    
16. Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale prevede ca deciziile si hotararile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

Capete de cerere

17. Reclamantul s-a plans, in temeiul art. 6 § 1 din conventie, ca actiunea impotriva lui nu era echitabila, deoarece instantele interne nu erau independente si impartiale.
18. Acesta a citat o incalcare a art. 10 din conventie, intrucat avea un interes legitim de a dovedi ca persoana care a avizat decizia de desfacere a contractului sau de munca fusese condamnata pentru coruptie si nu avea statutul moral de a actiona in calitate de consilier juridic.
19. Acesta s-a plans in temeiul art. 13 din conventie ca Tribunalul Hunedoara nu a inaintat Curtii Constitutionale exceptia de neconstitutionalitate pe care o ridicase si nu luase in considerare argumentele sale clare in favoarea achitarii sale.

In drept

A. Capetele de cerere privind pretinsul caracter inechitabil al actiunii

20. Reclamantul s-a plans, in temeiul art. 6 § 1 si al art. 13 din conventie, ca actiunea penala impotriva sa era inechitabila, deoarece instantele interne nu erau independente si impartiale, nu au tinut seama de argumentele sale si nu au inaintat Curtii Constitutionale exceptia sa de neconstitutionalitate.
21. Curtea constata ca sus-mentionatele capete de cerere trebuie sa fie examinate in primul rand in temeiul art. 6 § 1 din conventie, avand in vedere ca cerintele art. 13 sunt mai putin stricte decat cele ale art. 6 si sunt inglobate in acestea (a se vedea, de exemplu,
    Zwiqzek Nauczycielstwa Polskiego impotriva Poloniei,
    nr. 42049/98, pct. 43, CEDO 2004-IX).
22. In ceea ce priveste capatul de cerere privind lipsa de independenta si impartialitate a instantelor interne, Curtea observa ca reclamantul nu a adus nicio proba pentru a sustine aceasta acuzatie. In plus, in dosarul cauzei nu exista niciun element care ar putea ridica indoieli cu privire la independenta si impartialitatea instantelor interne care au examinat cauza impotriva reclamantului.
23. In ceea ce priveste capatul de cerere legat de pretinsa neluare in considerare de catre instantele interne a argumentelor ridicate de reclamant in apararea sa, in masura in care se poate considera ca acest capat de cerere priveste rezultatul actiunii in fata instantelor interne, Curtea reitereaza ca are rolul de a examina erori de fapt sau de drept cu privire la care se pretinde ca au fost comise de o instanta interna doar in cazul in care si in masura in care este posibil ca acestea sa fi incalcat drepturi si libertati protejate de conventie [a se vedea
    Garda Ruiz impotriva Spaniei
    (MC), nr. 30544/96, pct. 28 si 29, CEDO 1999-I].
24. De asemenea, Curtea remarca faptul ca instantele interne, atat in prima solutionare, cat si in recurs, au raspuns argumentelor invocate de reclamant in apararea lui, conform carora afirmatiile sale erau adevarate. Instantele interne au respins argumentul acestuia conform caruia nu era indeplinita una dintre conditiile stabilite la art. 207 C. pen. pentru inlaturarea raspunderii penale, avand in vedere ca acesta nu urmarea un interes legitim prin afirmatiile contestate. De asemenea, Curtea observa ca reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a-si prezenta argumentele si ca respectivele argumente, desi au fost luate in considerare in mod corespunzator de instantele interne, au fost respinse pe baza unui rationament care pare logic si fara un caracter arbitrar [a se vedea
    Osmani si altii impotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei
    (dec.), nr. 50841/99, CEDO 2001-X]
25. In ceea ce priveste capatul de cerere al reclamantului conform caruia Tribunalul Hunedoara nu a inaintat Curtii Constitutionale exceptia sa de neconstitutionalitate,

Curtea remarca, de la bun inceput, faptul ca, anterior, Curtea Constitutionala a examinat exceptii de neconstitutionalitate similare si a declarat dispozitiile contestate ca fiind compatibile cu Constitutia. Din dosarul cauzei nu reiese ca reclamantul a invocat noi argumente care nu fusesera examinate deja de Curtea Constitutionala. Prin urmare, era putin probabil ca o noua examinare a articolului in cauza sa aiba vreun rezultat [
mutatis mutandis, Ivanciuc impotriva Romaniei
(dec.), nr. 18624/03, CEDO 2005-XI].

26 Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.

B. Capatul de cerere formulat in temeiul art. 10 din conventie

27. Reclamantul s-a plans, in temeiul art. 10 din conventie, ca fusese condamnat pentru calomnie.
28. Curtea remarca, de la bun inceput, ca condamnarea reclamantului pentru calomnie in temeiul art. 206 C. pen. constituia o ingerinta a autoritatilor in drepturile acestuia garantate in temeiul art. 10 din conventie si ca aceasta ingerinta era conforma cu legea si urmarea scopul legitim de a proteja reputatia lui M.N.
29. Ramane sa se stabileasca daca, in circumstantele prezentei cauze, s-a pastrat un echilibru just intre protejarea libertatii de exprimare a reclamantului si reputatia lui M.N., drept care, fiind un aspect al vietii private, este protejat de art. 8 din conventie [a se vedea
    Cumpana si Mazare impotriva Romaniei
    (MC), nr. 33348/96, pct. 90-91, CEDO 2004-XI, si
    Marchenko impotriva Ucrainei,
    nr. 4063/04, pct. 44, 19 februarie 2009]. Dispozitia in cauza poate impune adoptarea de masuri pozitive destinate sa asigure respectarea efectiva a vietii private, chiar si in sfera relatiilor dintre persoane particulare (a se vedea
    Von Hannover impotriva Germaniei,
    nr. 59320/00, pct. 57, CEDO 2004-VI, si
    Stubbings si altii impotriva Regatului Unit,
    22 octombrie 1996, pct. 61-62,
    Culegere de hotarari si decizii
    1996-IV).
30. In conformitate cu jurisprudenta constanta a Curtii, trebuie sa se stabileasca, prin urmare, daca ingerinta contestata era proportionala cu scopul legitim urmarit si daca motivele oferite de instantele nationale pentru a o justifica erau relevante si suficiente. Sarcina Curtii nu este sa inlocuiasca instantele nationale, ci mai degraba sa examineze in temeiul art. 10, tinand seama de cauza in ansamblu, deciziile pe care acestea le-au adoptat in temeiul puterii lor de apreciere [a se vedea
    Dalban impotriva Romaniei
    (MC), nr. 28114/95, pct. 47, CEDO 1999-VI].

In cauze in care Curtea a trebuit sa mentina un echilibru intre protejarea vietii private si libertatea de exprimare, aceasta a subliniat contributia pe care au avut-o formele de exprimare contestate la o dezbatere de interes general (de exemplu,
Tammer impotriva Estoniei,
nr. 41205/98, pct. 66 si 68, CEDO 2001-I;
Von Hannover,
citata anterior, pct. 60; si
Standard Verlags GmbH impotriva Austriei (nr. 2),
nr. 21277/05, pct. 46, 4 iunie 2009).

31. In prezenta cauza, Curtea observa ca instantele nationale au examinat continutul remarcilor facute de reclamant in privinta lui M.N. si contextul in care au fost facute si ca acestea au concluzionat ca remarcile respective nu au fost motivate de un interes legitim. Instantele nationale au stabilit ca afirmatiile in cauza au fost facute in contextul unui diferend care izbucnise pe fondul unui conflict de munca care l-a opus pe reclamant fostului sau angajator si ca au fost facute doar cu intentia de a o discredita pe M.N. si de a o supune dispretului public. Curtea este multumita de faptul ca remarcile reclamantului nu au facut parte, prin urmare, dintr-o discutie deschisa privind o problema de interes public si ca nu implicau problema libertatii presei, avand in vedere ca reclamantul actiona in calitate de persoana particulara [a se vedea,
    mutatis mutandis, Janowski impotriva Poloniei
    (MC), nr. 25716/94, pct. 32, CEDO 1999-I].
32. Chiar presupunand ca scopul reclamantului era de a-si informa angajatorul ca M.N. avusese o condamnare penala, pentru ca angajatorul sa hotarasca daca aceasta avea calificarile necesare pentru a-si desfasura activitatea in calitate de consilier juridic, Curtea remarca faptul ca o astfel de dezvaluire ar trebui sa fie facuta in primul rand unui superior, altei autoritati competente sau altui organism competent. Numai atunci cand acest lucru este evident imposibil, informatiile ar putea, in ultima instanta, sa fie dezvaluite publicului [a se vedea
    Guja impotriva Moldovei
    (MC), nr. 14277/04, pct. 73, 12 februarie 2008]. Cu toate acestea, din dosarul cauzei reiese ca reclamantul a facut remarcile respective de fiecare data cand a avut ocazia, la locul de munca al reclamantei, in instanta, in declaratiile sale scrise adresate diverselor instante si autoritati si ca remarcile respective nu erau nici argumente legale care sa sustina conflictul de munca, nici notificari oficiale de semnalare a unei potentiale incompatibilitati profesionale.
33. Curtea observa, de asemenea, ca, la momentul evenimentelor, M.N. nu era o persoana publica sau politician, ci o persoana obisnuita care facuse obiectul unei actiuni penale in 1996 (a se vedea
    Schwabe impotriva Austriei,
    28 august 1992, pct. 32, Seria A nr. 242). La momentul faptelor in cauza, aceasta nu era functionar public, iar remarcile reclamantului nu priveau nicio fapta nelegala comisa de aceasta in exercitiul functiei de consilier juridic pe care o ocupa la vremea respectiva. In aceasta privinta, Curtea considera ca statutul acesteia de persoana obisnuita extindea zona de interactiune care poate intra sub incidenta vietii private. Faptul ca aceasta facuse obiectul unei actiuni penale nu o poate priva de protectia art. 8 (a se vedea
    Sciacca impotriva Italiei,
    nr. 50774/99, pct. 28-29, CEDO 2005-I)’.
34. Avand in vedere considerentele precedente, Curtea opineaza ca motivele prezentate de instantele nationale erau „relevante si suficiente” in sensul art. 10 § 2 pentru a justifica ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Astfel, aceasta putea fi considerata necesara intr-o societate democratica pentru protejarea reputatiei sau a drepturilor altora [a se vedea
    Bohm impotriva Germaniei
    (dec.), nr. 66357/01, 16 decembrie 2003].
35. In examinarea proportionalitatii masurii contestate, Curtea trebuie, de asemenea, sa ia in considerare gravitatea pedepsei, adica suma de bani care trebuie platita de reclamant ca urmare a condamnarii sale. Aceasta reitereaza ca, in temeiul conventiei, o condamnare penala sau o acordare de despagubiri pentru calomnie trebuie sa aiba o legatura rezonabila de proportionalitate cu atingerea adusa reputatiei (a se vedea
    inter alia, Tolstoy Miloslavsky impotriva Regatului Unit,
    13 iulie 1995, pct. 49, Seria A nr. 316-B). Curtea observa ca amenda pe care reclamantul a fost condamnat sa o plateasca, avand o valoare de aproximativ 246 EUR, a fost stabilita la pragul minim prevazut de Codul penal. In plus, Curtea considera ca despagubirile civile pe care a fost obligat sa le plateasca reclamantul, in valoare de aproximativ 615 EUR, nu puteau fi considerate disproportionate, avand in vedere infractiunile pentru care a fost condamnat [a se vedea
    mutatis mutandis, Metzger impotriva Germaniei,
    (dec.), 56720/00, 17 noiembrie 2005].
36. In consecinta, Curtea considera ca ingerinta in cauza era proportionala cu scopul legitim urmarit si ca motivele invocate de instantele nationale pentru a justifica ingerinta erau relevante si suficiente.
37. Prin urmare, acest capat de cerere este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie si trebuie sa fie respins in temeiul art. 35 § 4 din conventie.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

Declara
cererea inadmisibila.

Marialena Tsirli Josep Casadevall

Grefier adjunct Presedinte