Legea nr. 85/2006. Interpretarea şi aplicarea art. 21 alineat (2) din Legea nr. 85/2006

Cuprins pe materii: Insolventă

Indice alfabetic: Noţiunea de „documente suplimentare”

Temei de drept: art. 21 alineat (2) din Lega nr. 85/2006

Articolul 106 dispune: „ (1) Administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe. ...(3) In vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1), administratorul judiciar va putea solicita explicaţii de la debitor, va putea să poarte discuţii cu fiecare debitor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare”.

Se cuvine a sublinia că noţiunea de „documente suplimentare” utilizată în alineatul (3) al art. 106, în sensul curent al termenului (care nu este diferit în materie juridică) nu se poate referi la documentul primar reprezentat de actul de constituire a cauzei de preferinţă, cum greşit a statuat judecătorul sindic.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 260/21.05.2018

Curtea reţine că judecătorul sindic a fost învestit de debitoarea „X.” SA, prin administrator special, cu contestaţia împotriva unei măsuri adoptate de consorţiul de administratori judiciari, contestatoarea pretinzând că aceştia propun distribuirea sumelor încasate din prima tranşă a vânzării unor bunuri din averea acestei debitoare.

Curtea de apel notează că - prin adresa nr. 1331/AVC/08.01.2018 - administratorii judiciari au comunicat creditorilor garantaţi şi bugetari că din prima tranşă din preţul care se va încasa se vor achita cu prioritate următoarele: onorariile administratorilor judiciari, sumele garantate din Tabelul definitiv rectificat nr. 1327/AVC/08.01.2018 (18.398.477 lei), mai puţin sumele garantate aflate în litigiu (14.866.525 lei) şi creanţele bugetare (463.686,10 lei), mai puţin cele înscrise provizoriu, sub condiţie (4.262.340 lei).

Se observă că temeiul de drept invocat în contestaţie este articolul 21 alineat (2) din Lega nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, care prevede: „Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar”.

Instanţa de control judiciar consideră că este întemeiată statuarea judecătorului sindic, potrivit căreia textul citat are în vedere fie o măsură concretă adoptată de administratorul judiciar în îndeplinirea atribuţiilor sale fie omisiunea de a îndeplini o anumită măsură prevăzută de lege.

În doctrină s-a arătat că o contestaţie din această categorie rezidă în nemulţumirea pe care persoana îndreptăţită să formuleze contestaţia o manifestă faţă de cele inserate în raport de practicianul în insolvenţă desemnat, cu privire la modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cum a justificat cheltuielile cu administrarea procedurii sau celelalte cheltuieli efectuate din fondurile debitorului pentru desfăşurarea activităţii ş.a.m.d.

Rezultă din cele expuse că nu poate constitui obiect al contestaţiei o adresă cu un conţinut de felul celei în discuţie în prezentul recurs.

Susţinerea recurentei - conform căreia obiect al contestaţiei întemeiate pe acest text de lege este orice măsură luată de administratorul judiciar - este anodină câtă vreme în speţă nu ne aflăm în prezenţa vreunei măsuri a administratorilor judiciari.

Curtea constată că debitoarea pretinde că ar contesta măsura administratorului judiciar de a efectua o plată către alte persoane în afara celor menţionate în programul de plăţi anexat Planului de reorganizare, dar omite să observe că nu s-a realizat o asemenea plată, situaţie în care nu se poate pune în discuţie o eventuală vătămare a persoanelor care ar justifica interes în legătură cu procedura de insolvenţă a debitoarei X SA, astfel cum susţine administratorul special recurent.

Instanţa de recurs notează, în contextul arătat, că sunt fără legătură în calea de atac de faţă amplele referiri la valabilitatea creanţei „Y.” şi a subrogării în drepturile Băncii, atât timp cât însăşi recurenta învederează că aceste chestiuni formează obiectul altor dosare asociate.

Prin urmare, art. 21 alineat (2) din legea insolvenţei nu este aplicabil.