Competenta materiala. Actiunea in constatarea nulitatii dispozitiei emisa de primar in baza Legii nr. 10/2001.
18 martie 2020Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al intimatului reclamant P.M.P. intr-o actiune avand ca obiect obligarea paratilor la desfiintarea lucrarilor executate fara autorizatie de construire. respingerea acesteia.
18 martie 2020
Legaturi personale cu minorul. Relatiile personale se pot realiza prin intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana.
Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, art. 14 alin. 3, art. 15
Potrivit dispozitiilor art.14 alin.3, art. 15 din Legea nr.272/2004, parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile, ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decat in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,
Decizia civila nr. 347 din 27 februarie 2014
Prin decizia nr. 347/27 februarie 2014, Curtea de Apel Ploiesti, a admis recursul formulat de reclamant impotriva deciziei civile nr. 230 pronuntata la data de 13 noiembrie 2013 de Tribunalul Buzau, a modificat in tot decizia sus mentionata, in sensul ca a admis apelul, a schimbat in parte sentinta si, in consecinta, a obligat parata sa permita reclamantei vizitarea minorei S A, nascuta la ..., de catre bunica, in a 2-a si a 4- a sambata din fiecare luna, intre orele 15,00-17,00, la domiciliul mamei minorei, mentinand restul dispozitiilor sentintei.
Pentru a pronunta aceasta solutie , Curtea de Apel a retinut ca:
Prin Decizia nr. 4110/2012, s-a stabilit, in mod irevocabil, situatia privind domiciliul minorei si a programului de vizita ce urmeaza a fi exercitat de tatal acesteia, PI S, iar prin prezenta cerere se solicita pastrarea relatiilor personale dintre bunica si minora. Prin modalitatea stabilita de primele doua instante, programul prin care s-a incuviintat ca bunica paterna sa aiba legaturi personale cu minora se suprapune cu programul stabilit de Curtea de Apel Ploiesti, prin decizia nr.4110/2012, se impune schimbarea acestuia, avand in vedere si situatia specifica in care se afla tatal minorei, arestat.
Potrivit dispozitiilor art.14 alin.3 din Legea nr.272/2004, parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile, ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, fara sa existe motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului, iar in cauza de fata, nu s-a facut dovada ca bunica nu ar prezenta garantii morale pentru a avea legaturi personale cu nepoata sa.
Art. 15 din Legea nr. 272 /2004 arata ca relatiile personale se pot realiza prin intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana, astfel ca Curtea a considerat ca cea mai adecvata modalitate de a pastra relatii de familie cu minora este prin obligarea paratei sa permita reclamantei vizitarea minorei SA, nascuta la ....., in a 2-a si a 4- a sambata din fiecare luna, intre orele 15,00-17,00, la domiciliul mamei minorei.
(Judecator Cristina Pigui)