Legaturi personale cu minorul. Interesul superior al copilului.

 

Legea nr. 272/2004 modificata, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, art. 16

 

 

Potrivit dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 272/2004 modificata, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, minorul care a fost separat de unul dintre parinti, printr-o masura dispusa in conditiile legii, are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Conform alin.2 al aceluiasi text de lege, instanta judecatoreasca, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept daca exista motive temeinice, de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie,

 Decizia nr. 47  din 24 ianuarie 2011.

 

 

Prin decizia civila nr. 47/24.01.2011, Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.A. impotriva deciziei civile nr. 270/6.10.2010 pronuntata de Tribunalul Buzau, apreciind-o ca fiind legala.

Potrivit dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 272/2004 modificata, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, minorul care a fost separat de unul dintre parinti, printr-o masura dispusa in conditiile legii, are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Conform alin.2 al aceluiasi text de lege, instanta judecatoreasca, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept daca exista motive temeinice, de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.

In raport de aceste conditii legale, Curtea retine ca in speta nu exista niciun motiv care sa impuna mentinerea limitarii dispusa de prima instanta ( care a stabilit ca minora sa fie vizitata de parat, dar la domiciliul mamei, sambata, o data pe luna) astfel cum a solicitat recurenta, neexistand nicio dovada ca minorei i-ar fi periclitata dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, sociala sau morala, datorita faptului ca ar petrece mai mult timp cu tatal sau, in domiciliul acestuia, in forma programului stabilit de tribunal.

Mentinerea programului de vizitare a copilului la domiciliul recurentei, astfel cum s-a solicitat de aceasta, nu ar da posibilitatea intimatului sa-si exercite dreptul de a avea legaturi personale cu minora in mod firesc, deoarece ar fi stanjenita de prezenta celuilalt parinte-mama sa (aceasta imprejurare este evidenta de vreme ce partile nu s-au putut intelege asupra conditiilor si modalitatilor in care parintele caruia nu i s-a incredintat copilul sa poata avea contacte personale cu acesta).

Se impune a se mentiona, in acest sens, jurisprudenta CEDO, care a statuat constant, in deciziile sale, ca interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial si ca doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoana sa fie privata de drepturile sale parintesti, in interesul superior al copilului (Cauza Gnahore impotriva Frantei, Cauza Johansen impotriva Norvegiei).

In acest context, imprejurarea invocata de recurenta (dar nedovedita) cum ca intimatul ar fi „consumator de alcool”, in mod cert nu poate fi echivalata unui comportament deosebit de nedemn, in sensul celor statuate de CEDO, pentru a considera ca se impune ca acesta sa fie privat de dreptul sau de a mentine relatiile personale si contactele directe cu copilul, in domiciliul sau, lunar sau in timpul vacantelor de iarna si de vara.

In consecinta, pentru toate aceste considerente, stabilind ca in cauza nu s-a dovedit incidenta cazului de modificare prevazut de art. 304 pct.9 Cod proc.civila, Curtea, in temeiul art. 312 Cod proc.civila, a respins recursul ca nefondat.

 

 

(Judecator Cristina-Paula Brotac)